JURISPRUDENTA CEDO PRIVIND LIBERUL ACCES LA JUSTITIE referat

JURISPRUDENTA CEDO PRIVIND LIBERUL ACCES LA JUSTITIE

Fie ca teoreticianul il priveste ca pe o garantie fundamentala pentru exercitarea efectiva a drepturilor si libertatilor cetatenesti, ori ca pe o dispozitie imperativa chemata sa dea sens notiunii de "stat de drept", principiul constitutional al liberului acces la justitie a fost si ramane, in practica, primul argument constitutional pe care cel ce doreste protejarea drepturilor si intereselor sale legitime il va invoca in sprijinul sau. Ca asa stau lucrurile, o confirma si jurisprudenta Curtii Constitutionale din Romania, instanta ce a fost chemata in numeroase randuri sa se pronunte asupra conformitatii diferitelor legi sau ordonante cu acest principiu. Astfel au luat nastere o serie de decizii care, prin efortul de aliniere la solutiile Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in aceasta materie, s-au constituit intr-un adevarat ghid pentru o justa interpretare a dispozitiilor art. 21 din Constitutie.

1. Semnificatia juridica, sociala si politica a principiului liberului acces la justitie intr-o s ocietate democratica.

Semnificatia juridica, sociala si politica a principiului accesului liber la justitie ne apare cu atat mai substantiala cu cat, in contextul unei constitutii si a unor acte internationale care tind catre o reglementare exhaustiva a drepturilor si libertatilor omului, garantarea efectiva a existentei si respectarii acestora se contureaza ca o preocupare de prim rang. Intr-adevar, denumirea Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (CEDO) sintetizeaza insusi spiritul acesteia ce urmareste nu o simpla proclamare a unor drepturi, ci, indeosebi, instituirea mijloacelor pentru a face posibila respectarea, apararea acestora[1]. Astfel vazute lucrurile, garantia accesului la justitie nu depinde de reglementarea expresa in legislatia unui stat parte la Conventie a acestui drept.

Hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in speta Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (1975) [2]releva importanta deosebita pe care aceasta instanta o atribuie principiului liberului acces la justitie pentru insasi existenta unei societati democratice. Astfel, acestei hotarari ii poate fi atribuit un dublu merit: pe de o parte, acela de a fi transat problema privind sfera de aplicabilitate a art.6 pct.1 din CEDO, in sensul in care acesta reglementeaza nu numai conditiile necesare desfasurarii unui proces echitabil, ci si dreptul de a accede la un astfel de proces pentru apararea drepturilor prevazute de lege , iar pe de alta parte, acela de a fi subliniat importanta exercitarii unui asemenea drept in contextul unei societati democratice si al unui stat de drept. Fundamentandu-si solutiile pe doua argumente majore, principiul conform caruia o actiune civila trebuie sa poata fi supusa judecatii unei instante judecatoresti - ca unul dintre principiile fundamentale de drept universal recunoscute - si principiul juridic care interzice denegarea de dreptate, Curtea a aratat ca "Daca art.6 pct.1 ar fi interpretat ca privind in mod exclusiv derularea unei cauze deja initiate intr-o instanta judecatoreasca, un stat contractant ar putea, fara incalcarea acestui text, sa desfiinteze instantele sau sa sustraga competentei lor solutionarea anumitor categorii de cauze cu caracter civil pentru a le incredinta unor organe dependente de guvern. Atare ipoteze, inseparabile de riscul arbitrarului, ar avea consecinte, contrare principiilor de mai sus, pe care Curtea nu le poate trece cu vederea". Astfel fiind, s-a considerat ca "ar fi de neconceput ca art.6 pct.1 sa descrie in detaliu garantiile procedurale acordate partilor unei actiuni civile in curs, fara a proteja mai intai ceea ce singur face in realitate posibila exercitarea unei astfel de garantii: accesul la instanta judecatoreasca. Echitatea, publicitatea si celeritatea unui proces nu au nici o semnificatie in absenta procesului".

In ceea ce priveste Romania, existenta acestui drept nu poate fi supusa nici unei discutii de vreme ce, in art. 21 din Constitutie se prevede expres dreptul oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, drept ce nu poate fi ingradit in exercitarea sa de nici o lege. Mai mult, directia pe care s-a inscris legiuitorul constituant, de aliniere la reglementarile europene in materie de drepturile omului, a fost confirmata si cu prilejul revizuirii si republicarii Constitutiei, cand art. 21 a fost completat cu principiile consacrate de CEDO privitoare la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil. De asemenea, jurisdictiile speciale administrative au dobandit, in virtutea alineatului ultim al art. 21 un caracter facultativ si sunt gratuite.

2. Sfera de aplicare a principiului liberului acces la justitie

Prin generalitatea formularii sale, textul constitutional permite oricarei persoane accesul la justitie - cetatean roman, strain sau apatrid - si vizeaza apararea oricarui drept sau libertati si a oricarui interes legitim, indiferent daca acesta rezulta din Constitutie sau din alte legi. Asa cum s-a subliniat insa in doctrina , sintagma "interese legitime" nu impune o conditie de admisibilitate a actiunii in justitie, caci caracterul legitim sau nelegitim al pretentiilor formulate in actiunea in justitie rezulta numai in urma judecarii pricinii respective si va fi constatat prin hotararea judecatoreasca. Ea obliga doar justitia sa ocroteasca numai interesele legitime.

Faptul ca persoana care solicita judecarea cauzei sale de o instanta judecatoreasca se face vinovata de incalcarea anumitor drepturi si libertati consacrate legal, nu poate fi privit ca un impediment pentru accesul la justitie. In acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in speta Lawless contra Irlandei (1961). Cu acel prilej s-a retinut ca, desi dispozitia art.17 din CEDO privitoare la interzicerea abuzului de drept are o functie prohibitiva - in sensul ca nu permite nici unui individ sau grup sa se prevaleze de vreo prevedere a Conventiei pentru a se angaja sau desfasura o activitate menita sa infranga un drept sau o libertate consacrata de aceasta - ea nu poate priva un individ de accesul la justitie si la un proces echitabil, atat timp cat acesta nu a invocat Conventia in vederea justificarii sau indeplinirii unor acte contrare drepturilor si libertatilor recunoscute de aceasta.

Mai mult, importanta deosebita care ii este atribuita acestui drept intr-o societate democratica face ca insasi renuntarea la el de catre beneficiar sa fie supusa unor conditii, fara de care ea nu poate fi considerata valida. Intr-adevar, din studierea cazului Deweer contra Belgiei (1980)[7], se constata ca doua sunt cerintele pe care Curtea Europeana a Drepturilor Omului le considera necesare pentru ca o astfel de renuntare sa poata produce efecte: prima dintre ele vizeaza libertatea actului de vointa, in sensul de a nu fi fost exercitata nici o constrangere asupra beneficiarului dreptului, iar cea de-a doua, lipsa echivocului.

In ceea ce priveste obiectul renuntarii, trebuie facuta o distinctie[8]. Garantia unui proces echitabil, care presupune si accesul la acesta, asa cum am mai aratat, se compune dintr-o serie de drepturi distincte, cum ar fi cele privind o instanta impartiala si independenta, judecata publica sau termenul rezonabil de desfasurare. Pentru unele dintre aceste drepturi se poate admite renuntarea. De exemplu, in ceea ce priveste publicitatea procedurii, asa cum s-a retinut in cazul Albert si Le Compte contra Belgiei (1983) In schimb, altele formeaza insasi esenta notiunii de "proces echitabil", acesta neexistand in absenta lor. Astfel este cerinta privind o instanta impartiala si independenta.

3. Caracterele principiului liberului acces la justitie

Dupa cum reiese din cele de mai sus, principiul liberului acces la justitie ofera oricarei persoane dreptul de a accede la instanta judecatoreasca in vederea apararii drepturilor sale. Asa cum s-a subliniat insa in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare legala, chiar si la nivelul suprem, prin constitutie, nu este de natura a asigura si o eficacitate reala a acestuia, atat timp cat, in practica, exercitarea sa intampina obstacole. Accesul la justitie trebuie sa fie asigurat, in consecinta, in mod efectiv si eficace Astfel in cazul Airey contra Irlandei (1979), Curtea a considerat ca d-na Airey nu s-a bucurat de un acces efectiv la justitie, deoarece, raportat la situatia patrimoniala particulara a acesteia, ea nu avea posibilitatea de a-si angaja un aparator, iar statul nu acorda asistenta juridica gratuita pentru tipul de cauze in care aceasta era implicata. Faptul ca aceasta imprejurare nu era generata de prevederile unui act normativ, ci de situatia personala a acesteia nu putea fi considerat ca hotarator, conchizandu-se in sensul ca "un obstacol de fapt poate sa incalce prevederile Conventiei in aceeasi masura ca un obstacol juridic si anume obligatii rezultand din Conventie cer uneori masuri pozitive din partea statului". Fara a transa chestiunea asigurarii unei asistente judiciare in toate cazurile, Curtea Europeana a retinut totusi ca, in acele spete cand apararea unei persoane nu se poate realiza decat pe aceasta cale, statul trebuie sa ia masuri pentru ca accesul la justitie sa nu devina iluzoriu.

Necesitatea asigurarii unui acces efectiv la justitie nu poate fi considerata insa ca reprezentand un obstacol pentru instituirea, prin lege, a unor conditii pentru cei care doresc sa supuna cauza lor judecatii instantelor judecatoresti, asa cum sunt taxele judiciare de timbru. In acest sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale , in care s-a statuat ca justitia este un serviciu public al statului, iar costurile sale se suporta de la bugetul de stat, la ale carui venituri trebuie sa contribuie toti cetatenii. In acest sens taxele judiciare de timbru semnifica ceea ce s-a numit "impozit pe justitie". Contributia justitiabilului prin avansarea unei parti din cheltuielile pe care le implica serviciul public al justitiei poate fi recuperata insa de la partea care cade in pretentii, inglobandu-se in cheltuielile de judecata.

De asemenea, s-a observat si ca, potrivit prevederilor Constitutiei noastre prin care se garanteaza accesul liber la justitie, nu este instituita nici o interdictie cu privire la taxele judiciare.

In sustinerea exceptiilor de neconstitutionalitate referitoare la aceeasi problema, autorii acestora au invocat si argumentul incalcarii dreptului constitutional la petitie, care trebuie sa fie gratuit. Intr-adevar, art. 51 din Constitutie, consacrand dreptul de petitionare, precizeaza ca exercitarea acestuia "este scutita de taxa". Numai ca, astfel cum rezulta din chiar reglementarea constitutionala, accesul la justitie, care presupune o cerere adresata instantei, nu este identic cu dreptul de petitionare, fiecare dintre aceste drepturi avand determinari specifice si exclusive. De regula, cererea in justitie se rezolva in cadrul unei proceduri jurisdictionale; dimpotriva, petitia se rezolva, de regula, in cadrul unei proceduri administrative, avand o anumita specificitate de natura necontencioasa.

Considerand justa solutia Curtii Constitutionale in privinta taxelor de timbru si a timbrelor judiciare, nu putem sa nu observam totusi ca, daca ar fi sa luam in considerare jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, statul ar putea fi tinut sa ia masuri pentru a facilita accesul la justitie, in acele cazuri particulare cand, din imprejurari de fapt insurmontabile, exercitarea acestui drept ar fi impiedicata de existenta acestor conditii . De altfel, instanta constitutionala, a deschis acest drum prin declararea ca neconstitutional a art.164 alin.(1), (2) si (3) din Codul de procedura fiscala. Argumentand aceasta decizie , Curtea a aratat ca obligativitatea platii cautiunii, ca o conditie de acces la calea de atac a contestatiei la executare, s-a relevat, in practica, a fi "un impediment de multe ori insurmontabil, cu atat mai dificil de calificat ca rezonabil cu cat, potrivit legii, o asemenea cale de atac este deschisa oricarei persoane lezate in drepturile si interesele sale legitime."

Accesul la justitie trebuie sa fie, de asemenea, eficace. Aceasta presupune posibilitatea ca hotararea sa fie pusa in executare, cu concursul fortei coercitive a autoritatilor publice, in caz de necesitate

O alta caracteristica a principiului liberului acces la justitie este aceea ca nu este un drept absolut In speta Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii (1985) s-a retinut ca acest drept cere, prin insasi natura sa, o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia in timp si spatiu, insa, in functie de "resursele comunitatilor si nevoile indivizilor". Astfel, cu referire la problema acordarii asistentei judiciare, s-a aratat ca aceasta se realizeaza, evident, in functie de "resursele comunitatii", adica de plafoanele bugetare. "Nevoile indivizilor" vizeaza, spre exemplu, masurile impuse de situatia deosebita in care se gasesc minorii si interzisii.

In elaborarea unei astfel de reglementari, statele se bucura de o anumita marja de apreciere. Cu toate acestea, limitarile nu trebuie sa restranga dreptul de acces intr-atat incat sa fie atinsa insasi substanta sa.

4. Accesul la justitie, ca un aspect inerent al dreptului la un proces echitabil

Accesul la justitie, ca un aspect inerent al dreptului la un proces echitabil, nu poate fi gandit in lipsa garantiilor impuse de art. 6 pct. 1 din CEDO, garantii la care se poate renunta numai in masura aratata mai sus. Intr-adevar, acest drept nu presupune doar ca instanta judecatoreasca sa fie accesibila, dar si impartiala si independenta in judecata sa, stabilita prin lege si competenta sa solutioneze pe fond cauza.

Ce presupun toate aceste conditii?

Cat priveste independenta instantei, aceasta priveste doua aspecte: independenta sa fata de celelalte autoritati ale statului si independenta sa, ori impartialitatea, fata de partile in proces.

Independenta judecatorului fata de celelalte autoritati ale statului - de executiv in mod deosebit - depinde de modul de numire si de durata mandatului, existenta unei protectii contra presiunilor exterioare si de existenta unei aparente de independenta.

Trebuie subliniat ca unul dintre factorii importanti de apreciere a independentei instantei este cel al aparentei . Astfel, din hotararea pronuntata in speta Campbell si Fell contra Regatului Unit al Marii Britanii (1984) reiese ca, in conceptia sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului considera necesar nu numai ca justitia sa se realizeze in fapt, ci sa existe si toate aparentele din care sa reiasa indeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru ca judecata sa se desfasoare in mod echitabil.

Problema independentei instantelor judecatoresti a facut necesara si transarea problemei existentei organelor administrativ-jurisdictionale.

Intr-adevar, anterior datei revizuirii Constitutiei, aceasta chestiune a fost supusa in numeroase randuri judecatii Curtii Constitutionale. Tinand cont de aceasta imprejurare si sintetizand aspectele majore din jurisprudenta Curtii in aceasta materie, legiuitorul constituant a simtit nevoia ca, intre modificarile aduse legii fundamentale sa se numere si aspectele ce privesc caracterul facultativ al procedurilor jurisdictionale in fata organelor administrative, astfel incat acestea sa nu mai poata fi privite, in nici o maniera, ca un obstacol pentru liberul acces la justitie.

Iata cateva dintre deciziile anterioare revizuirii Constitutiei prin care Curtea Constitutionala, transand aceasta problema, a afirmat preeminenta liberului acces la justitie in raport cu existenta procedurilor administrativ-jurisdictionale:

Intr-una dintre solutiile sale de referinta, Decizia nr.1/1994[19], Curtea Constitutionala a statuat ca existenta unor proceduri in fata unor organe administrative cu atributii jurisdictionale nu poate fi privita ca un obstacol pentru accesul la justitie atata vreme cat hotararile acestora sunt supuse controlului judecatoresc al instantei de contencios administrativ sau al altei instante competente dintre cele prevazute de art.125 din Constitutie. Potrivit acestor dispozitii constitutionale, "Justitia se infaptuieste de Curtea Suprema de Justitie si de celelalte instante judecatoresti prevazute de lege"

Respectand aceeasi viziune asupra problemei, in Decizia nr. 64/1994 , s-a aratat ca magistratii Curtii de Conturi nu sunt judecatori in sensul constitutional al termenului, iar activitatea jurisdictionala exercitata de acestia este de natura administrativa si nu judiciara . Astfel, Curtea Constitutionala a decis ca art.1 alin.(1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi era neconstitutional, in masura in care acesta conferea Curtii de Conturi caracterul de "organ suprem" cu privire la activitatea jurisdictionala desfasurata de aceasta. S-a aratat in acest sens ca "nici o lege nu poate ingradi dreptul persoanei de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor sale legitime" si in consecinta, Curtea de Conturi nu putea reprezenta unicul organ cu atributii de jurisdictie financiara[23].

In speta Le Compte, Van Leuven si De Meyere contra Belgiei (1981)[24] Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis ca ratiuni de flexibilitate si eficienta, care sunt deplin compatibile cu protectia drepturilor omului, pot justifica o interventie prealabila a unor organe administrative sau profesionale sau a unor organe jurisdictionale care nu intrunesc in totalitate cerintele impuse de art. 6 pct. 1 din CEDO. In speta Albert si Le Compte contra Belgiei (1983), Curtea a revenit insa asupra problemei cu urmatoarele precizari: "in asemenea circumstante Conventia cere cel putin aplicarea unuia dintre cele doua sisteme: fie organele jurisdictionale se supun ele insele cerintelor art. 6 pct. 1, fie nu intrunesc aceste conditii, dar sunt subiectele unui control subsecvent de catre un organ jurisdictional care are deplina jurisdictie si respecta toate garantiile art. 6 pct. 1." Aceasta inseamna ca, daca o contestatie impotriva unui act administrativ se adreseaza, potrivit legii, unui organ administrativ, nu se incalca art. 6 pct. 1, cu conditia insa ca, intr-o ultima faza, sa existe posibilitatea supunerii cauzei unei instante judecatoresti care intruneste conditiile mai sus amintite din Conventie. De asemenea, in cazul De Cubber contra Belgiei (1984), Curtea de la Strasbourg a statuat si ca accesul la justitie se considera infaptuit doar daca apelul la instanta judecatoreasca se face in ultima faza a actiunii. Aceasta ipoteza s-a considerat a fi aplicabila insa numai acelor cazuri in care, potrivit reglementarilor nationale, procedurile nu au caracter civil sau penal, ci disciplinar sau administrativ si, mai mult, decizia nu provine de la ceea ce, potrivit legii nationale, se considera a fi "instante in sensul clasic". Daca, insa, actiunea este susceptibila de a fi clasificata ca fiind civila sau penala, atat in virtutea Conventiei, cat si a dreptului intern al unui stat si organul care hotaraste asupra ei este calificat ca o "instanta judecatoreasca", atunci acest organ trebuie sa intruneasca cerintele art. 6 pct. 1 indiferent daca decizia este sau nu supusa atacului

Consideratii asemanatoare au fundamentat si decizia Curtii Constitutionale relativ la propunerea initiala de revizuire a Constitutiei ca, prin prevederile viitoare ale Constitutiei, hotararile Consiliului Superior al Magistraturii sa fie luate prin vot secret si sa nu poata fi atacate la instantele judecatoresti. S-a considerat ca aceasta dispozitie se afla intr-un raport antinomic cu prevederile art. 21 alin. (1) din Constitutie. Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata, in sectii si in plen, in domeniul jurisdictiei disciplinare a judecatorilor si procurorilor, fara votul ministrului justitiei si al procurorului general, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica. Aceasta propunere constitutionala nu poate interzice insa accesul liber la justitie al persoanei judecate de aceasta "instanta" extrajudiciara, fara incalcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din CEDO.

Dispozitiile actuale ale Constitutiei, asa cum apar acestea in urma revizuirii legii fundamentale, prevad ca jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite. Curtea Constitutionala a statuat[26] ca "interpretarea caracterului facultativ al acestor proceduri trebuie sa fie in sensul ca cel indreptatit se poate adresa, fie organului administrativ-jurisdictional, fie direct instantei de judecata. Cu toate acestea, odata aleasa calea administrativ-jurisdictionala, aceasta trebuie urmata pana la capat, dupa care, in conditiile legii, partea se poate adresa instantei de judecata in temeiul dreptului de acces la justitie prevazut de art. 21 din Constitutie."

Pastrand aceeasi pozitie, de afirmare si sustinere a liberului acces la justitie, Curtea Constitutionala a participat la clarificarea statutului procurorului si a actelor emise de acesta. Astfel, punandu-se in discutie dreptul celui vatamat prin actele procurorului de a se adresa instantei judecatoresti, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 486/1997 , ca art. 278 din Codul de procedura penala este constitutional numai in masura in care interpretarea sa este in sensul ca nu opreste persoana nemultumita de solutionarea plangerii impotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta si care nu ajung in fata instantelor judecatoresti, sa se adreseze justitiei in temeiul art. 21 din Constitutie, care urmeaza sa se aplice in mod direct . Aceasta solutie s-a fundamentat si pe conceptia Curtii exprimata in Decizia nr. 73/1996 potrivit careia, Ministerul Public reprezinta o magistratura speciala, care nu indeplineste atributii de natura jurisdictionala, desi conform Constitutiei face parte din "autoritatea judecatoreasca". Astfel, s-a aratat cu acel prilej, "in sensul prevederilor art. 131 alin. (1) din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea «sub autoritatea ministrului justitiei», organ esentialmente executiv, fiind, pe cale de consecinta, ei insisi agenti ai autoritatii executive".

De altfel, aceleasi argumente le intalnim si in hotararea pronuntata in speta Vasilescu contra Romaniei (1998)[30], prilej cu care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a analizat statutul procurorului si a conchis ca acesta nu intruneste cerintele pentru a fi considerat o instanta in sensul art. 6 pct. 1 din Conventie, deoarece nu sunt indeplinite conditiile de independenta prevazute de acesta.

Asa cum am aratat, instanta trebuie sa isi dovedeasca independenta nu numai fata de celelalte autoritati ale statului, dar si fata de partile in proces. Ea trebuie sa fie, in consecinta, impartiala. Acest aspect se apreciaza, in fapt, prin raportare la atitudinea subiectiva a judecatorului fata de parti si observarea imprejurarii daca in speta exista motive pentru a favoriza una dintre parti. Aceste cerinte au fost retinute, de altfel si in speta Piersack contra Belgiei (1982)[31], prilej cu care Curtea de la Strasbourg a pus accentul pe necesitatea asigurarii unei instante impartiale intr-o societate democratica.

De asemenea, exigentele art. 6 pct. 1 se refera la reglementarea prin lege a existentei, competentei si procedurii instantelor judecatoresti.

Aceleasi prevederi ale Conventiei cer ca instanta sa aiba competenta de a "hotari", de a da o solutie in spetele ce ii sunt inaintate spre solutionare, fie acestea in materie penala sau civila. Cu alte cuvinte, instanta judecatoreasca trebuie sa fie in masura a aprecia ansamblul de elemente, in fapt sau in drept, care conduc la solutia litigiului. Astfel, in speta Sporrong contra Suediei (1982)[32], Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca, date fiind atributiile Curtii administrative supreme, care nu putea exercita, la acea data, decat un control redus asupra masurilor administrative care permiteau exproprierea, nefiind competenta sa decida asupra fondului cauzei, aceasta instanta nu putea fi considerata o instanta judecatoreasca in sensul art. 6 pct. 1.

5. Problema accesului liber la justitiei si a dublului grad de jurisdictie

O interpretare a dispozitiilor constitutionale ale art. 21, in spiritul pe care Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale il confera principiul liberului acces la justitie prin art. 6 pct. 1[33], releva faptul ca, exceptand situatia cauzelor penale, dreptul de a ataca o hotarare judecatoreasca nu reiese nici explicit, dar nici implicit din prevederile amintite ale Conventiei. De altfel, acest aspect a fost constatat, in jurisprudenta sa , si de Curtea Constitutionala care a invocat in sprijinul acestei solutii faptul ca, pe de o parte, art. 21 din Constitutie nu prevede un asemenea drept, iar pe de alta parte ca, potrivit prevederilor constitutionale ale art.125 alin.(3) si art.128, competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt stabilite prin lege careia partile interesate si Ministerul Public trebuie sa i se supuna in exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti.

In acelasi sens, Curtea a retinut si ca accesul liber la justitie nu presupune accesul la toate caile de atac si instantele judecatoresti prevazute in Constitutie[35]. Intr-adevar, asa cum s-a retinut in Decizia nr. 1/1994, prin instituirea unor proceduri speciale pentru situatii speciale, inclusiv in ceea ce priveste exercitarea cailor de atac, legiuitorul nu face decat sa se supuna prevederilor constitutionale ale art. 125 alin. (3) si art.128 din Constitutie. Astfel fiind, nu se poate sustine ca asemenea proceduri impiedica accesul la justitie, cata vreme toti cei interesati au posibilitatea neingradita de a utiliza aceste proceduri, in formele si modalitatile instituite de lege.

Cu toate acestea, Curtea de la Strasbourg considera ca, in masura in care dreptul de a ataca o hotarare judecatoreasca este prevazut in legislatia unui stat parte la Conventie, instanta de apel este chemata, conform acelorasi prevederi din Conventie, sa solutioneze cauza, respectand toate conditiile instituite de art. 6 pct. 1.[36]. Aceasta ipoteza nu este aplicabila insa si atunci cand cauza este adusa in fata instantei constitutionale si priveste exclusiv aspecte legate de constitutionalitate, faza care nu presupune o solutionare a cauzei in sensul prevazut de art. 6 din Conventie .

Luand in considerare ca in unele sisteme de drept, cel fata de care s-a pronuntat o hotarare de condamnare in prima instanta este considerat ca fiind o persoana condamnata, desi procesul se mai afla in curs, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca o asemenea hotarare nu poate fi considerata ca respectand cerintele art. 6 din Conventie atata vreme cat verdictul de achitare sau condamnare nu a devenit definitiv[38]. Aceasta inseamna ca, desi art. 6 nu prevede el insusi in mod expres dreptul la dublul grad de jurisdictie in materie penala, drept la care se refera insa art. 2 din Protocolul nr. 7 la Conventie, actiunea aflata in calea de atac face parte din procesul de solutionare a cauzei si trebuie in consecinta sa respecte standardul minim fixat de art. 6.

De altfel, Curtea Constitutionala din Romania, preluand conceptia Conventiei pentru apararea omului si a libertatilor fundamentale si a Protocoalelor aditionale acesteia, a afirmat si ea, in jurisprudenta sa[39], existenta dreptului la un dublu grad de jurisdictie in materie penala, drept ce decurge din reglementarea internationala mai-sus amintita.

CONCLUZII

Este de notorietate ca instantele judecatoresti au rolurile din ce in ce mai incarcate iar resursele materiale si umane sunt in mod cert insuficiente pentru a asigura functionarea eficienta a sistemului juridic, supraincarcarea afectand calitatea actului de justitie.

Exista multe cauze care au dus in timp la supraincarcarea rolului instantelor judecatoresti. Una dintre cauze este aceea ca instantele au inceput la un moment dat sa interpreteze notiunea de acces la justitie, intr-un sens foarte larg, fara a tine intotdeauna suficient cont de principiul separatiei si echilibrului puterilor-legislativa, executiva si judecatoreasca, consacrat in art. 1

Extinderea in practica a sferei de actiune a puterii judecatoresti in detrimentul celorlalte puteri, a facut ca din ce in ce mai multe persoane sa incerce sa ocoleasca procedurile administrative care presupun reguli stricte si taxe mai mari decat cele judiciare, solicitand direct instantelor sa dispuna autoritatilor administrative sa emita anumite acte sau sa efectueze anumite operatiuni, in proceduri care se desfasoara, de regula, fara participarea autoritatii respective.

Mai mult, in ultimul timp se remarca si tendinta de a substitui actele notariale prin hotarari judecatoresti.

Puterea judecatoresca si-a extins treptat sfera si in detrimentul puterii legislative, fapt constatat de Curtea Constitutionala prin cateva decizii relativ recente (a se vedea in acest sens, spre exemplu, Curtea Constitutionala, dec. nr. 818/2008, dec. 819/2008, dec. nr. 1325/2008).

O situatie fara precedent in Romania este cea in care Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Presedintele Romaniei, pe de o parte, si puterea judecatoreasca reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, conflict generat de nesocotirea de catre instanta suprema a unei decizii a Curtii Constitutionale si a dispozitiilor legale in vigoare. Curtea Constitutionala a decis ca hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu este opozabila Presedintelui Romaniei (Curtea Constitutionala, dec. nr. 1222/2008. Referitor la aceasta decizie, se impune precizarea ca instanta de contencios constitutional a decis ca hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa nu fie opozabila Presedintelui Romaniei si pentru ca acesta nu a fost parte in procedura judiciara, in cursul judecatii fiind citata Administratia Prezidentiala).

Intrebarea fireasca pe care si-o poate pune oricine analizeaza situatia si constata ca, pe de o parte, instantele judecatoresti au ajuns sa fie blocate de avalansa de actiuni intr-o continua crestere si, pe de alta parte, ca in aceste conditii, instantele continua sa solutioneze pe fond actiuni care exced competentei generale a instantelor judecatoresti, este: de ce se procedeaza in acest mod?

Asa cum am aratat deja, s-a ajuns in aceasta situatie, in parte, si datorita interpretarii gresite a notiunii de "acces la justitie".

Liberul acces la justitie este consacrat prin art. 21 din Constitutia Romaniei, care prevede ca orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.

Dreptul de acces la justitie este atat de evident incat nici nu a fost consacrat expres de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea fiind pusa in situatia de a trebui sa raspunda la intrebarea daca art. 6 paragr. 1 din Conventie doar garanteaza dreptul la un proces echitabil sau recunoaste si dreptul oricarei persoane de a avea acces la o instanta judecatoreasca (a se vedea Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 21 februarie 1975 in cauza Golder contra Regatului Unit, in "Recueil.", 1975, seria A nr. 18, paragr. 26-36;). Curtea, a aratat ca toate garantiile procedurale enuntate de art. 6 paragr. 1 din Conventie, respectiv echitatea, publicitatea si celeritatea procedurii, nu ar avea nici un sens in lipsa dreptului de acces la un tribunal dar a subliniat si ca accest drept nu este absolut, existand posibilitatea limitarilor implicit admise chiar in afara limitelor care circumscriu continutul oricarui drept (idem, paragr. 37-38;).

Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justitie, implica, prin insasi natura sa, o reglementare din partea statului si poate fi supus unor limitari sau conditionari, atat timp cat nu este atinsa substanta dreptului (a se vedea, spre exemplu, Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului definitiva la data de 26 aprilie 2006, in cauza Lungoci impotriva Romaniei, publicata in "Monitorul Oficial al Romaniei", partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragr. 36;).

In practica, sunt relativ frecvente actiunile prin care persoana care a vandut un autovehicul cheama in judecata cumparatorul solicitand instantei sa dispuna radierea autovehiculului din circulatie si uneori si din evidentele fiscale.

Astfel de actiuni sunt inadmisibile pentru ca reclamantul invocandu-si propria culpa, respectiv ca a instrainat autovehiculul fara a respecta prevederile art. 264 alin. (4) si (5) din Codul fiscal sau/si prevederile art. 25 din Regulamentul privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, aprobat prin Ordinul nr. Administratiei si Internelor nr. 1501/2006, solicita instantelor de judecata sa dispuna autoritatilor administrative radierea cu incalcarea prevederilor legale in vigoare.
Dispunerea radierii din circulatie si din evidentele fiscale de catre instantele de drept comun, sesizate cu actiuni avand ca obiect "obligatia de a face" sau "in constatare" constituie insa un amestec in sfera puterii executive, hotararile judecatoresti fiind emise prin exces de putere.
Singura posibilitate legala a instantelor judecatoresti de a interveni in procedura administrativa a radierii/inmatricularii este doar in procedura contenciosului administrativ.

O alta situatie in care se incearca ocolirea procedurilor administrative este cea in care partile, se inteleg si introduc actiuni prin care solicita sa se pronunte o hotarare care sa tina loc de "act de partaj" sau "de vanzare-cumparare" si cer instantei sa dispuna si intabularea in cartea funciara, pentru terenurile pentru care au fost emise titluri de proprietate in procedura prevazuta de Legea nr. 18/1991 dar nu s-a intocmit documentatia cadastrala si nu s-a intabulat titlul de proprietate conform prevederilor art. 59 din Legea cadastrului si publicitatii imobiliare nr. 7/1996.

Puterea judecatoreasca, pentru a fi respectata si pentru a se putea impune ca o veritabila putere trebuie sa-si exercite atributiile intre limitele stabilite de legiuitor, respectand intotdeauna legislatia in vigoare pentru ca orice hotarare data cu incalcarea legii constituie o ingerinta in atributiile puterii legislative.

Sigur ca, in masura in care o anumita dispozitie legala vine in contradictie cu pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului iar acestea contin prevederi mai favorabile, avand in vedere prevederile art. 20 din Constututia Romaniei, se va inlatura motivat prevederea interna.

Deasemenea, in temeiul art. 148 din Constitutie, vor fi inlaturate motivat dispozitiile din legislatia interna care contravin prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene si celorlalte reglementati comunitare cu caracter obligatoriu.

Orice hotarare prin care se inlatura aplicarea unei dispozitii in vigoare in legislatia interna, va trebui temeinic motivata de judecator.

In privinta procedurilor administrative reglementate de legiuitor, asa cum s-a aratat deja, parcurgerea acestora este obligatorie, cu exceptia cazurilor in care nu sunt eficiente.

BIBLIOGRAFIE:

Corneliu Barsan, Marius Eftimie - Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007.

Corneliu Barsan - Conventia Europeana a Drepturilor Omului, comentariu pe articole, vol. I-II, Editura All Beck, Bucuresti, 2005-2006.

Corneliu Liviu Popescu - Protectia internationala a drepturilor omului, surse, institutii, proceduri, Editura All Beck, Bucuresti, 2000.

Corneliu Liviu Popescu - Neconstitutionalitatea revizuirii constitutionalepurtand asupra unor garantii constitutionale ale drepturilor omului, in Revista Romana de Drepturile Omului, 2003.

Dragos Bogdan - Procesul civil echitabil in jurisprudenta CEDO, vol. 1 - Accesul la justitie, Bucuresti, 2009.

Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei - Codul de Procedura Civila - comentat si adnotat, Editura All Beck, Bucuresti, 2005.

Georg Wilhelm Friedrich Hegel - Principiile filozofiei dreptului, Editura Iri, Bucuresti, 1996.

Ion Deleanu - Drepturile fundamentale ale partilor in procesul civil, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008.

Ion Deleanu - Drepturile subiective si abuzul de drept, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1988.

Ion Deleanu - Tratat de procedura civila, vol. I-II, editia II, Editura CH Beck, Bucuresti, 2006.

Ion Deleanu - Tratat de drept constitutional, Editura Servo Sat, Arad, 1999.

Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu - Constitutia Romaniei revizuita - comentarii si explicatii, Editura All Beck, Bucuresti, 2004.

Mioara Ketty Guiu - Drept penal, vol. 1 - Partea generala, Editura Universitatii Transilvania Brasov, 2007.

Radu Chirita - Dreptul la un proces echitabil, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008.

Radu Chirita - Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Culegere de hotarari 1950-2001, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008.

Tudor Draganu - Accesul liber la justitie, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003.

Tudor Draganu - Consideratii critice cu privire la caracterul absolut atribuit dreptului la liber acces la justitie de legea de revizuire a Constitutiei din 21 noiembrie 2003, in Pandectele Romane nr. 4/2004.

Umberto Eco - Cum se face o teza de licenta, Editura Polirom, Bucuresti, 2006.

Vincent Berger - Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Editura Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2003.