Logo referatele carte







ORGANELE LA CARE SE POATE INTRODUCE PLANGEREA PREALABILA






ORGANELE LA CARE SE POATE INTRODUCE PLANGEREA PREALABILA.COMPETENTA ACESTORA.

1 Preliminarii.

Institutia plangerii prealabile a cunoscut in legislatia penala si procesual penala romana mai multe forme.

In Codul de procedura penala din 1936, persoana vatamata se putea adresa cu plangere in doua cazuri: pentru infractiunile de competenta Judecatoriei, indiferent de constituirea sa de parte civila; pentru infractiunile de competenta Tribunalului, cu conditia sa se fi constituit parte civila pentru infractiunea savarsita si sa fie casata plangerea la Ministerul Public. Acest mod de sesizare a instantei a purtat denumirea de plangere directa.

Din 1956 plangerea prealabila adresata instantei a purtat denumirea de plangere prin actiune directa. Dupa aparitia comisiilor de judecata nu era posibila sesizarea directa a instantei, trebuind parcursa o procedura de impacare.

Prin modificarile aduse de Legea nr. 104/1992, prin care au fost desfiintate comisiile de judecata, a fost reintrodusa actiunea penala directa care se materializeaza prin sesizarea directa a instantei de judecata prin plangerea prealabila a persoanei vatamate pentru infractiunile stabilite de lege.

In prezent, insa, prin adoptarea Legii nr. 356/2006 si a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, spre deosebire de vechea reglementare, anterior intrarii in vigoare a Codului de procedura penala astfel modificat, la data de 10.09.2006, plangerea prealabila a persoanei vatamate se poate adresa doar organului de cercetare penala sau procurorului, potrivit art. 279 alin. 2 C.proc.pen.

Prin urmare, dispozitia cuprinsa in art. 279 alin. 2 lit. a C.proc.pen. intrat in vigoare la data de 01.01.2005, care prevedea introducerea plangerii prealabile direct la instanta de judecata in cazul anumitor infractiuni expres prevazute de lege, a fost abrogata.

Anterior modificarii survenite, alin. 2 al art. 279 C.proc.pen. avea urmatorul continut:

"(2) Plangerea prealabila se adreseaza:

   a) instantei de judecata, in cazul infractiunilor prevazute de Codul penal in art. 180, 184 alin (1), 193, 205, 206, 210, 213, 220, daca faptuitorul este cunoscut. Cand faptuitorul este necunoscut, persoana vatamata se poate adresa organului de cercetare penala  pentru identificarea lui.

Aceste prevederi se aplica si in cazul infractiunilor prevazute de art. 193, 205 si 206 din Codul penal, savarsite prin presa sau orice mijloace de comunicare in masa; 

b) organului de cercetare penala sau procurorului, in cazul altor infractiuni decat cele aratate la lit. a);

c) organului competent sa efectueze urmarirea penala, cand plangerea prealabila este indreptata contra unui judecator, procuror, notar public, militar, judecator si controlor financiar de la camera de conturi judeteana, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia din persoanele aratate in art. 29 pct. 1 C.proc.pen."

Cat priveste activitatea procesuala in fata instantei sesizata prin plangere prealabila, potrivit vechii reglementari, anterior adoptarii Legii nr. 356/2006 si O.U.G. nr. 60/2006, aceasta se desfasoara potrivit normelor dreptului comun aplicabile in faza de judecata. Spre deosebire insa, de judecata in cauzele ce se urmaresc din oficiu la care partea vatamata poate sau nu sa se prezinte fara ca prin aceasta sa opreasca cursul procesului penal, la judecarea cauzelor cu plangerea prealabila adresata direct instantei, lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene consecutive de judecata era considerata drept retragere a plangerii prealabile[1].

Era insa necesar ca absenta partii sa conduca indubitabil la concluzia ca aceasta isi manifesta dezinteresul fata de rezolvarea cauzei si tragerea la raspundere penala a faptuitorului.

O asemenea atitudine a partii vatamate nu putea fi retinuta in cazul in care aceasta isi manifestase vointa de a continua procesul penal, depunand la dosar, inainte de termenele la care a lipsit, o cerere insotita de o adeverinta medicala prin care solicita amanarea cauzei pe motiv de boala.

De asemenea, dispozitia cuprinsa in art. 2841 C.proc.pen., in prezent abrogata, nu era incidenta in cazurile in care partea vatamata era reprezentata in proces, iar reprezentantul ei nu a lipsit nejustificat la doua termene consecutive in fata primei instante.

Prezumtia instituita de art. 2841 nu putea fi retinuta nici in cazul in care partea vatamata nu se prezenta la un termen in fata instantei, stiind ca procesul nu se afla in stare de judecata, cum ar fi situatia in care nu s-a depus o expertiza a carei efectuare s-a dispus anterior.

De asemenea, absenta nejustificata a partii vatamate trebuia sa fie imputabila in exclusivitate acesteia, si nu instantei care a procedat gresit la indeplinirea operatiunilor de citare. Nu echivala cu absenta nejustificata nici atitudinea partii vatamate care desi nu a raspuns la apelul nominal al partilor la doua termene consecutive, totusi la aceste termene s-a prezentat la sfarsitul sedintei, luand termenul in cunostinta. Intr-o asemenea situatie nu putea fi dispusa incetarea procesului penal.

Dispozitiile art. 2841 aveau efect si asupra laturii civile, conducand la stingerea actiunii civile, deoarece retragerea plangerii prealabile fiind totala si neconditionata, priveste ambele laturi ale procesului penal.

2 Introducerea plangerii prealabile la organul de cercetare penala sau la procuror.

Cand punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, o astfel de plangere constituie actul de sesizare a organului de cercetare penala si totodata actul in temeiul caruia se poate dispune inceperea urmaririi penale.

Articolul. 279 alin. 2, stabileste ca plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului in cazul altor infractiuni decat cele aratate la lit. a, ceea ce inseamna ca sunt avute in vedere infractiunile prevazute in actualul Codul penal de art. 181 ,184 alin. 3 , 192 alin.1,195, 196, 197, 214 alin. 1 , 217 alin. 1 , 305, 307 , 320 , precum si cele din legile speciale, pentru care actiunea penala se pune in miscare la  plangerea prealabila, cum sunt cele prevazute de art. 5 din Legea nr. 11 din 29.01.1991 privind combaterea concurentei neloiale, de art. 140, 141 si 142 lit. a, c, j, l, n si o din  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe (M.O. nr. 60/1996), s.a.

Aceste infractiuni prezinta un grad de pericol social mai ridicat decat cele pentru care plangerea se adreseaza instantei de judecata, ceea ce face necesar efectuarea unei urmariri penale.         In caz de infractiune flagranta, organul de urmarire penala este obligat sa constate savarsirea acesteia, chiar in lipsa plangerii prealabile, asa cum se prevede in art. 280 Cod procedura penala.

Daca infractiunea savarsita este dintre cele aratate in art. 279 alin. 1, constatarile facute vor fi trimise, la cerere, instantei sesizate prin plangere. In celelalte cazuri, organul de urmarire penala cheama persoana vatamata si daca aceasta declara ca face plangere prealabila, dupa caz, continua urmarirea penala sau trimite cauza organului competent.              Daca au fost savarsite mai multe infractiuni in stare de indivizibilitate sau de conexitate, din care unele sunt de competenta organului de cercetare al politiei, iar altele revin organului de urmarire competent dupa calitatea persoanei, intreaga cauza va reveni ultimului organ[2].

Aceluiasi organ ii va reveni competenta si atunci cand printre infractiunile aflate in indivizibilitate sau conexitate se afla si una din cele mentionate in art. 279 alin. 1 Cod procedura penala.

Infractiunile pentru care plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului sunt:

ü      vatamarea corporala - art. 181;

ü      vatamarea corporala din culpa - art. 184 alin. 3;

ü      violarea de domiciliu - art. 192 alin. 1;

ü      violarea secretului corespondentei - art. 195;

ü      divulgarea secretului profesional - art. 196;

ü      violul - 197 alin. 1;

ü      distrugerea - art. 217 alin.1[3];

ü      abandonul de familie - art. 305;

ü      nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului - art. 307

ü      tulburarea folosintei locuintei - art. 320 .

            Intrucat nici una dintre infractiunile la care se refera art. 279 alin. 2 Cod procedura penala nu este de competenta exclusiva a procurorului (art. 209 alin. 3 Cod procedura penala  nu se refera la nici una din aceste infractiuni), pentru oricare din aceste infractiuni plangerea prealabila se poate adresa fie organului de cercetare penala, fie procurorului.

            Practica judiciara in domeniu a stipulat ca plangerea pentru infractiunea prevazuta la art. 184 alin. 3 Cod penal ,infractiunea de vatamare corporala grava, se introduce la organele de urmarire[4].

Tot astfel, pentru infractiunea prevazuta in art.  320 Cod penal , infractiunea de tulburare a folosintei locuintei si infractiunea de distrugere, prevazuta de art. 217 alin. 1 Cod penal, plangerea prealabila se introduce la organele de urmarire[5].

Daca persoana vatamata este minor, organele de urmarire penala se pot sesiza oricand, din oficiu, fara sa fie obligate sa verifice daca minorul sau ocrotitorul legal au introdus plangere prealabila in termen legal ori daca au declarat ca nu introduc o astfel de plangere[6].

Daca persoana vatamata a decedat inainte de a introduce plangerea prealabila, inculpatul nu mai poate fi tras la raspundere pentru fapta respectiva, protectia legii penale cu privire la faptele comise impotriva persoanei vatamate existand numai pe timpul cat aceasta traieste.

Chiar daca inculpatul ar fi urmarit si pentru alte fapte conexe cu cea savarsita impotriva persoanei vatamate, el nu va putea fi trimis in judecata, prin rechizitoriu, si pentru o fapta cu privire la care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate[7].

Procurorul care a primit plangerea poate el insusi incepe urmarirea penala, in baza dreptului pe care i-l acorda art. 218 alin. 2 Cod procedura penala sau poate trimite plangerea organului competent.

Organele de cercetare la care se introduce plangerea prealabila  sunt cele aratate in art. 207 Cod procedura penala care au o competenta generala de urmarire penala, nici una din infractiunile la care se refera art. 279 alin. 2 Cod procedura penala nu face parte din infractiunile pentru care urmarirea penala se face de catre organele de cercetare speciale (art. 208 Cod procedura penala).

In cazul in care plangerea adresata organului de cercetare priveste o infractiune pentru care nu este necesara plangerea prealabila, insa aceasta infractiune este de competenta organului de cercetare unde a fost introdusa, acesta retine cauza pentru a efectua urmarirea, plangerea prealabila introdusa fiind considerata o plangere simpla. Atunci cand organul de cercetare astfel sesizat  constata ca nu este competent sa efectueze urmarirea, trimite cauza procurorului (art. 210 alin. 2 Cod procedura penala).

Nu poate fi considerata plangere prealabila cererea facuta de persoana vatamata organului de cercetare penala in vederea identificarii faptuitorului, daca infractiunea savarsita face parte dintre cele pentru care plangerea prealabila trebuie introdusa la instanta de judecata. Aceasta concluzie se impune datorita faptului ca, dupa identificarea persoanei faptuitorului ar fi posibil ca persoana vatamata sa nu mai fie de acord cu tragerea acestuia la raspundere penala.

Avand in vedere precizarea cuprinsa in art. 279 alin. 2 lit. a Cod procedura penala, privind posibilitatea persoanei vatamate de a se adresa organului de cercetare penala pentru identificarea faptuitorului, in cazul infractiunilor pentru care plangerea prealabila se introduce la instanta de judecata, se pune intrebarea daca sesizarea organelor de cercetare penala pentru identificarea faptuitorului, in cazul infractiunilor prevazute in art. 279 lit. b Cod procedura penala, echivaleaza cu o plangere prealabila.

Se considera ca, si in cazul acestor infractiuni, dupa identificarea faptuitorului de catre organele de cercetare penala, persoana vatamata trebuie sa fie intrebata daca face plangere prealabila. A admite faptul ca sesizarea facuta pentru identificarea faptuitorului echivaleaza cu introducerea plangerii prealabile ar insemna, in mod practic, sa se inlature dreptul persoanei vatamate de a aprecia, in functie de faptuitorul ulterior identificat, daca cere sau nu tragerea la raspundere penala a acestuia.          

Faptul ca persoana vatamata se poate impaca cu faptuitorul sau isi retrage plangerea prealabila nu sunt argumente convingatoare in sprijinul tezei echivalarii sesizarii pentru identificarea faptuitorului cu plangerea prealabila, deoarece consecintele sunt total diferite in cazul incetarii urmaririi penale, care ar fi dispusa de organul de urmarire penala in cazul lipsei plangerii prealabile.

Dispozitia privind identificarea faptuitorului este prevazuta numai in cazul infractiunilor aratate de art. 279 alin. 2 Cod procedura penala, deoarece instanta nu ar putea intreprinde masuri de genul acelora pe care le implica o asemenea activitate si, in consecinta, trebuie sa se prevada posibilitatea ca un organ de specialitate sa procedeze la identificarea autorului infractiunii.

Organul de cercetare penala sau procurorul, care primeste plangerea prealabila procedeaza potrivit art. 228 Cod procedura penala, o verifica si, in cazul in care din cuprinsul acesteia nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10 Cod procedura penala, dispune prin rezolutie inceperea urmaririi penale.     In caz contrar, daca se constata un caz de impiedicare a inceperii urmaririi penale, organul urmarire penala inainteaza procurorului actele incheiate, cu propunerea sau cu dispozitia de neincepere a urmaririi penale, conform art. 228 alin. 4 Cod procedura penala.         Daca intr-o cauza in care s-au facut acte de cercetare penala se considera ulterior ca fapta urmeaza a primi o incadrare juridica pentru care este necesara plangerea prealabila, organul de cercetare penala cheama partea vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere. In caz afirmativ, organul de cercetare penala, dupa caz, continua cercetarea sau trimite dosarul instantei competente. In caz contrar, transmite actele procurorului in vederea incetarii urmaririi penale.[8]

Daca procurorul constata ca propunerea organului de urmarire penala nu este intemeiata, ii restituie dosarul cu dispozitia de a incepe urmarirea penala.

Atunci cand procurorul este de acord cu propunerea de a ne se incepe urmarirea penala o confirma printr-o rezolutie motivata si instiinteaza despre aceasta persoana care a facut sesizarea.

In conditiile in care, ulterior, procurorul constata ca au disparut motivele care l-au determinat sa confirme propunerea de neincepere a urmaririi penale, are dreptul sa infirme masura prin rezolutie motivata si sa restituie dosarul organului de urmarire penala, dispunand inceperea urmaririi penale (art. 228 alin. ultim Cod procedura penala).

Ca urmare a cercetarilor facute, daca procurorul constata motivat ca s-a dovedit savarsirea infractiunii si ca aceasta s-a comis de persoana impotriva careia s-a facut plangerea prealabila, in temeiul art. 235 alin. 2 Cod procedura penala, pune in miscare actiunea penala prin ordonanta.

In caz contrar, procurorul procedeaza potrivit art. 249 Cod procedura penala, adica hotaraste scoaterea de sub urmarire penala, in temeiul art. 11 pct. 1 lit. b Cod procedura penala, pentru cazurile prevazute de art. 10 lit. a-e Cod procedura penala.

3 Introducerea plangerii prealabile la procuror.

Pentru infractiunile in privinta carora Codul penal prevede ca punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila, daca au fost savarsite de catre un judecator, procuror, notar public, militar, judecator si controlor financiar de la camera de conturi judeteana sau de una din persoanele aratate la art. 29 pct. 1 Cod procedura penala[9], plangerea prealabila se adreseaza organului competent sa efectueze urmarirea penala, conform art. 279 alin. 2. Cod procedura penala.

            In cazul in care subiectul activ al infractiunilor prevazute in art. 279 alin. 2 este un subiect circumstantiat, avand deci una din calitatile enumerate mai sus, plangerea prealabila se introduce intotdeauna la procuror, deoarece acesta este competent sa efectueze urmarirea penala.

                Parchetul caruia i se adreseaza plangerea prealabila este diferentiat in functie de locul unde isi desfasoara activitatea judecatorul, procurorul, notarul public sau militarul impotriva caruia se face plangerea.

            In situatiile mai sus mentionate, plangerea prealabila, in functie de calitatea persoanelor care au savarsit infractiunile, se adreseaza urmatoarelor organe:

n     Parchetului de pe langa curtea de apel, pentru faptele comise de un judecator de la judecatorie sau tribunal, ori de un procuror de la parchetele de pe langa aceste instante, de un procuror si controlor financiar de la Camera de conturi judeteana, precum si de un notar public;

n     Parchetului de pe langa Curtea Militara de Apel, pentru faptele savarsite de judecatorii de la tribunalul militar sau de la tribunalul militar teritorial si de procurorii de la parchetele corespunzatoare;

n     Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru faptele judecatorilor de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, de  judecatorii si magistratii asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si de procurorii din parchetele corespunzatoare si de procurorii Parchetului National Anticoruptie;

n     Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru infractiunile comise de senatori si deputati, de membrii guvernului in, judecatorii Curtii Constitutionale, membrii, judecatori, procurori si controlori financiari ai Curtii de Conturi, presedintele Consiliului Legislativ si de Avocatul Poporului, maresali, generali si amirali, sefii cultelor religioase organizate in conditiile legii si ceilalti membrii ai Inaltului Cler, cu rang de arhiereu sau echivalent acestuia, precum si de procurorii de pe langa Curtea Suprema de Justitie;

n     Comandantului unitatii si sefului comenduirii de garnizoana, pentru faptele comise de militari, cu exceptia celor deja mentionati.

n     Procurorul, primind plangerea a persoanei vatamate, incepe sau nu urmarirea penala dupa cum, din plangerea prealabila introdusa, precum si din alte acte premergatoare, reiese sau nu ca poate fi declansat procesul penal.

            In cazul in care plangerea prealabila a fost adresata unui alt organ de urmarire penala , acestea ar trebui sa sesizeze organul de urmarire competent, potrivit precizarilor facute.        



            Plangerea prealabila introdusa in termen la un organ necompetent este considerata valabila.

            Daca exista indivizibilitate sau conexitate si disjungerea nu este posibila, vor fi trimise la organul de urmarire penala competent toate plangerile prealabile pentru infractiuni savarsite de o persoana avand calitatile mentionate, fiind vorba de o prorogare de competenta.

            Urmarirea penala se desfasoara si se finalizeaza dupa regulile de drept comun, fiind posibila retragerea plangerii sau impacarea partilor.[10]

            Stabilirea unui regim special pentru infractiunile savarsite de o persoana care apartine unui organ cu atributii judiciare sau unui militar se explica, atat prin gardul lor de pericol social sporit, cat si prin nevoia de a pastra concordanta cu regulile de competenta dupa calitatea persoanei, prevazute in partea generala a Codului procedura penala. Indiferent de modul in care este sesizata instanta, daca in cursul judecarii se descopera date cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala de catre o alta persoana, dar in legatura cu fapta inculpatului, art. 337 Cod procedura penala atribuie procurorului dreptul de a cere extinderea procesului penal.

            Daca aceasta noua fapta se cerceteaza la plangerea prealabila (directa sau nu) care nu a fost anterior formulata, aplicarea acestei dispozitii ar face ca cererea de extindere a procesului sa fie sortita din start esecului. De aceea,  partea vatamata trebuie intrebata in virtutea art. 76 Cod procedura penala daca formuleaza plangere prealabila si numai dupa aceasta procurorul va putea initia extinderea.

            Desigur, daca este vorba de una dintre cele opt infractiuni, pentru motivele aratate mai sus nu procurorul, ci numai partea vatamata va putea cere extinderea si va putea pune astfel in miscare actiunea penala[11]; practic, ea va formula in fata instantei plangerea prealabila, in termenul legal.

4 Termenul de introducere a plangerii prealabile.

Spre deosebire de reglementarea anterioara, in care termenul de introducere a plangerii prealabile era de trei luni si isi avea baza legala in Codul penal, reglementarea actuala fixeaza termenul la doua luni si este prevazut in art. 284 al Codului de procedura penala.

In raport de vechea reglementare, literatura de specialitate si practica judiciara a considerat, in majoritate, termenul de trei luni ca un termen substantial, de prescriptie si, fiind prevazut in C.pen., se calcula potrivit dispozitiilor din acest cod; ca termen substantial era supus suspendarii si intreruperii ca orice termen de prescriptie.

O anumita diferentiere de pareri exista si sub reglementarea actuala, in care, baza legala a termenului de doua luni o constituie Codul de procedura penala. Astfel, unii autori sustin ca termenul de introducere al plangerii prealabile este un termen substantial, care poate fi suspendat si intrerupt ca orice termen de prescriptie a raspunderii penale; ca urmare, trebuie calculat potrivit normelor de drept penal privitoare la termenele substantiale. Alti autori[12], si-au exprimat parerea ca termenul de doua luni este un termen procedural de decadere, fiind prevazut de Codul de procedura penala, depasirea lui atragand anularea plangerii prealabile si a urmaririi efectuate.

Dat fiind ca plangerea prealabila are o natura juridica mixta, substantiala si procedurala, apreciem ca termenul in care poate fi introdusa are un caracter special cu elemente si substantiale, dar si de procedura.

Potrivit art. 131 C.pen., lipsa plangerii prealabile, care exista si in cazul neintroducerii ei in termenul prevazut de lege constituie o cauza de inlaturare a raspunderii penale; in consecinta, termenul de doua luni are caracterul unui termen substantial, referindu-se la dreptul sau de a pedepsi pe infractor, drept care se stinge in momentul in care nu a fost introdusa in termen plangerea prealabila; depasirea termenului de introducere a plangerii prealabile atrage solutii de fond - incetarea urmaririi penale si incetarea procesului penal, nu anularea sesizarii organului de urmarire penala sau instantei de judecata, exprimand astfel stingerea dreptului de a trage la raspundere penala.     

In acest sens intervine si dispozitia din art. 285 C.proc.pen. care prevede ca plangerea prealabila introdusa in termen la un organ necompetent este considerata valabila chiar daca ajunge la organul competent dupa expirarea termenului; daca ar fi un termen procedural, de decadere, ajungerea tardiva a plangerii prealabile la organul competent ar fi sanctionata cu nulitatea sesizarii; or, in aceasta situatie se suspenda, potrivit legii, termenul de introducere a plangerii prealabile, corespunzator unui termen de prescriptie.

Pe de alta parte, termenul de doua luni fiind reglementat de Codul de procedura penala, se calculeaza potrivit normelor prevazute de acest cod  in art. 186, 187, exceptie facand, potrivit art. 188, doar termenele privitoare la luarea, mentinerea sau revocarea masurilor preventive.

Prin urmare, termenul de doua luni pentru introducerea plangerii prealabile, desi este un termen substantial, este supus in ce priveste calcularea si posibilitatea prorogarii sale, normelor cuprinse in Codul de procedura penala, pentru termenele procedurale, care asigura o mai buna protectie persoanei vatamate[13].

In general, se considera ca natura juridica dubla a institutiei plangerii prealabile (atat de drept penal, cat si de procedura penala), isi pune amprenta asupra naturii termenului respectiv.

Avand o esenta substantiala si o reglementare de calcul procedurala, se poate afirma ca este un termen special, caracteristic unei institutii cu natura mixta - substantiala si procedurala.

In ce priveste data de cand incepe sa curga termenul de introducere a plangerii prealabile, in art. 284 alin. 1 se prevede ca plangerea trebuie introdusa in termen de doua luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul; potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, cand persoana vatamata este minor sau incapabil, termenul de doua luni curge de la data cand persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul.

Asadar, pentru persoana vatamata cu capacitate de exercitiu, termenul de doua luni incepe sa curga de la data cand s-a savarsit infractiunea, daca aceasta cunoaste cine este faptuitorul sau de la data cand acesta, initial neidentificat, a fost apoi identificat si cunoscut de persoana vatamata. Aceasta data poate fi determinata in procesul - verbal intocmit de organul de politie, caruia i s-a cerut identificarea faptuitorului sau in orice alt act de identificare; data, cand persoana vatamata a cunoscut cine este faptuitorul, daca se situeaza dupa data savarsirii infractiunii, trebuie dovedita de aceasta.  

In cazul in care persoana vatamata este un minor sub 14 ani sau un incapabil, introducerea plangerii revenind reprezentantului sau legal (oricare din parinti, tutorele, curatorul), termenul incepe sa curga de la data cand acesta a stiut cine este faptuitorul; pentru persoana cu capacitate restransa, intrucat introducerea plangerii prealabile ii revine acestuia, dar cu incuviintarea ocrotitorului sau legal, termenul incepe sa curga de la data cand cel indreptatit a reclama - minorul - a stiut cine este faptuitorul.

Sesizarea din oficiu pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu este ingradita de termenul de doua luni, dar nu poate depasi termenul de prescriptie a raspunderii penale.

Termenul de doua luni expira, potrivit art. 186 C.proc.pen., la sfarsitul zilei, corespunzatoare a celei de a doua luni; daca aceasta zi cade intr-o luna ce nu are zi corespunzatoare, termenul expira la sfarsitul ultimei zile a celei de a doua luni; daca termenul cade intr-o zi nelucratoare, termenul expira la sfarsitul primei zile lucratoare care urmeaza. Plangerea prealabila este socotita in termen, chiar daca a fost inregistrata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata dupa expirarea termenului, daca a fost depusa inlauntrul termenului de un detinut la administratia locului de detinere, de un militar la unitatea sa militara sau a fost inregistrata la posta ca scrisoare recomandata, dovada depunerii in termen se face prin adeverinta de la unitatea care a inregistrat plangerea sau prin recipisa oficiului postal.

Plangerea prealabila introdusa in mod gresit la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata necompetenta, dar in termenul de doua luni, este considerat valabila si este trimisa spre solutionarea organului competent (art. 285 C.proc.pen.); nu se aplica aceste dispozitii legale plangerii adresate unui organ al administratiei de stat, la care nu se refera art. 285.

In situatia in care, organul de cercetare penala sau procurorul, vor da curs unei plangeri prealabile introduse dupa expirarea termenului de doua luni, prevazut de art. 284 C.proc.pen., toate actele procedurale si procesuale intocmite ulterior cum ar fi punerea in miscare a actiunii penale, administrarea unor probe, luarea unor masuri procesuale etc., eventualele solutii ce s-ar putea lua pe alte temeiuri in cauza respective, vor fi lovite de nulitate.

In acest sens in art. 185 din Codul de procedura penala prevede ca atunci cand pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen - ca in cazul art. 284 C.proc.pen. - nerespectarea acestuia atrage "decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului (deci a tuturor actelor), facut peste termen".

Introducerea plangerii prealabile dupa expirarea termenului de doua luni echivaleaza cu lipsa acesteia, ea neproducandu-si efectele prevazute de lege deoarece a fost tardiv introdusa. In acest sens, am retinut din practica judiciara a Curtii de Apel Brasov, Decizia penala nr. 127/17.02.2004[14].    

Astfel, initial, prin sentinta penala nr. 417 din 20 februarie 2004, Judecatoria Brasov, a condamnat pe inculpatul L.D.M. pentru comiterea infractiunii prevazute de art. 217 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 13 C.pen., la pedeapsa de 500 mii lei amenda penala, retinand in sarcina sa ca in seara zilei de 20 septembrie 2001 a distrus doua geamuri apartinand partii vatamate S.C."T" S.R.L.

In baza art. 180 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 13 C.pen., a condamnat pe acelasi inculpat  pentru comiterea infractiunii de lovire si alte violente, indreptate impotriva partii vatamate S.E. la pedeapsa de 1,5 mil lei, amenda penala.

Conform dispozitiilor art. 33 lit. a si art. 34 lit. a C.pen., inculpatul urmeaza a executa pedeapsa principala cea mai grea, respectiv cea de plata a sumei amenzii penale in cuantum de 1,5 mil lei, atragandu-i-se atentia totodata asupra dispozitiilor art. 631 C.pen.

In baza art. 180 alin. 2 cu aplicarea art. 13 C.pen., acelasi inculpat a fost condamnat la pedeapsa pecuniara de 500 mii lei amenda penala pentru acte de violenta exercitate cu intentie directa asupra aceleasi parti vatamate L.D.M.

In baza art. 33 lit. a si 34 lit. a C.pen., inculpatului S.E. i s-a aplicat pedeapsa finala de 500 mii lei amenda penala punandu-i-se in vedere prevederile art. 631 C.pen. In baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998 C.civ. s-a admis in parte actiunea civila demarata de partea civila SC "T" SRL, careia i s-au acordat despagubiri in cuantum de 1 mil lei, respingandu-i-se restul pretentiilor in temeiul dispozitiilor art. 1169 C.civ.

Facand aplicarea art. 14 raportat la art. 346 alin. 1 C.proc.pen., prima instanta a respins actiunea civila formulata de partile civile (persoane fizice) retinand vinovatia amandurora in producerea reciproca a suferintelor fizice, respingandu-le si cererile de acordare a cheltuielilor de judecata ocazionate de derularea prezentei cauze.

Tribunalul Brasov, prin decizia penala nr. 895/2003 a respins apelul inculpatului S.E. ce sustine ca, in mod gresit a fost condamnat, solicitand acordarea integrala a despagubirilor cerute.

Prevalandu-se de prerogativele conferite prin dispozitiile art. 3851 C.proc.pen. au declarat recurs atat partea civila S.C."S" SRL, cat si inculpatul S.E.

Referitor la recursul partii civile, Curtea, sesizand ca acest titular nu a exercitat calea apelului, nu si-a manifestat vointa in acest sens, inexistand declaratia sa de apel, vazand prin urmare dispozitiile art. 3851 pct. 4 C.proc.pen., a respins ca inadmisibil acest recurs facand astfel aplicarea prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. a C.proc.pen.

Referitor la recursul inculpatului S.E a retinut urmatoarele:

Procesul penal pornit impotriva acestuia a fost consecinta plangerii prealabile a persoanei vatamate L.D.M unicul act de sesizare prevazut de legiuitor pentru infractiunile prevazute de art. 180 si art. 205 C.pen.

Dar, aceasta plangere prealabila trebuia introdusa inauntrul termenului de doua luni de la data comiterii faptelor, termen care in cazul de fata a inceput a curge cu data de 29 septembrie 2001.

Prin urmare, legiuitorul, prin art. 284 alin. 1 C.proc.pen a instituit un anumit termen destinat introducerii plangerii prealabile, termen procedural, calculabil cu respectarea dispozitiilor art. 186 alin. 3 C.proc.pen.

Nerespectarea termenului aratat mai sus atrage incidenta dispozitiilor art. 10 lit. f C.proc.pen, plangerea prealabila fiind considerata tardiv introdusa.

Or, in speta, sesizarea instantei in modalitatea indicata in art. 279 alin. 2 C.proc.pen. a operat abia la 10 iunie 2002, deci ulterior expirarii acestui termen, ceea ce denota ca nerespectarea dispozitiilor legale privind introducerea unei astfel de plangeri echivaleaza cu insasi lipsa acesteia, constituind o cauza care inlatura raspunderea penala.

Prin urmare, admitand recursul inculpatului prin decizia penala nr. 127/2004, Curtea a casat decizia atacata sub aspectul condamnarii acestuia, a laturii civile care il priveste si al cheltuielilor judiciare datorate de el, si admitand in aceste limite, in baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f C.proc.pen., a incetat procesul penal pornit impotriva inculpatului S.E., ca o consecinta a lipsei plangerii prealabile, lasand nesolutionata actiunea civila demarata in contradictoriu cu acesta functie de prevederile art. 346 alin. 4 C.proc.pen., inlaturand aplicarea art. 191 alin. 1 C.proc.pen., cu privire la acest inculpat[15].        

In literatura juridica de specialitate exista controverse in legatura cu momentul de la care se calculeaza termenul de introducere a plangerii prealabile in cazul infractiunilor continue (cum este cazul infractiunii de tulburare de posesie, art. 220 C.pen.)[16], considerandu-se, pentru a fi luata in considerare, intreaga activitate infractionala; persoanei vatamate ar trebui sa i se recunoasca dreptul de a introduce plangerea prealabila cel mai tarziu in termen de doua luni de la momentul epuizarii.



[1] Mihaela Laura Pamfil - Drept procesual penal, Casa de Editura Venus, Iasi, 2005, p. 188;

[2] Vasile Pavaleanu, Drept procesual penal, partea speciala, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004, pag. 141

[3] Instanta de judecata care a primit plangerea prealabila a persoanei vatamate privitoare la infractiunea de distrugere , verificand regularitatea sesizarii si constatand ca, potrivit art. 279 alin. 2 lit. B Cod procedura penala, pentru aceasta infractiune plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala/procurorului , urmeaza a se desesiza si a trimite cauza, potrivit art. 285 Cod procedura penala, organului competent - Jud. Turnu - Severin, sent. pen. nr. 2224/1969

[4] T.S. , s.p. , d. nr. 184 din 1976, C.D. , pag. 452. T.j. Botosani, d.p. nr. 326 din 1969, R.R.D. nr. 3, 1970, pag. 151

[5] T.j. Timis, d.p. 856 din 1979, R.R.D. , nr. 6, 1980. T.j. Timis, d.p. 251 din 1970, R.R.D. , nr. 6, 1970, pag. 175

[6] T.S., d. I. nr. 6 din 1973, R.R.D. , nr. 2, 1974, pag. 107

[7] T.S., s.p., d. 4385 din 1971, C.D. , pag. 466; In caz contrar, T.S. , s.p. , d. 5283 din 1971, R.R.D. nr. 5, 1973, pag. 71.

[8] Vasile Pavaleanu, Drept procesual penal, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004, pag. 141.

[9] Aceste persoane sunt: senatori, deputati, membrii ai guvernului , judecatori ai Curtii Constitutionale, membri, judecatori, procurori si controlori financiari ai Curtii de Conturi, presedintele Consiliului Legislativ, maresali , amirali si generali, sefii cultelor religioase organizate in conditiile legii, ceilalti membri ai inaltului cler care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia, judecatorii si magistratii asistenti de la Curtea Suprema de Justitie, judecatorii de la Curtile de Apel si de la Curtea Militara de Apel, precum si procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante.

[10] Vasile Pavaleanu, op.cit., partea speciala, vol. II, pag. 14

[11] V. Dumbrava, loc. cit. , p. 70.

[12] M.Popovici - Plangerea prealabila in reglementarea actualului Cod de procedura penala, in R.R.D.nr. 9/1969, p. 23;

[13] N. Iliescu - Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman, Partea speciala, vol. II, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1976, p. 100;

[14]Curtea de Apel Brasov,  dec. pen. nr. 127/2004;

[15] Curtea de Apel Brasov, dec. pen., nr. 127/17.02.2004;

[16] M. Acsinte, Introducerea plangerii prealabile in cazul infractiunilor susceptibile de continuitate, R.R.D., nr. 7/1998, p. 105-106; V. Pavaleanu , Momentul consumarii infractiunii de tulburare de posesie, R.R.D., nr. 5/1997, p. 81-82; A. Neacsu, Tulburarea de posesie. Plangere prealabila, R.R.D., nr. 2/2000, p. 49-50; T Toader, Momentul plangerii prealabile la infractiunea de tulburare de posesie, R.D., nr. 12/1998, p. 88-89; C. Butiuc, Plangerea prealabila in cazul infractiunilor continue, R.R.D., nr. 4/1996, p. 115-116; M. Coltan,  Plangere prealabila. Tulburare de posesie, R.R.D., nr. 1/1999, p. 142-144;


loading...







Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani