Monedele internationale referat










Monedele internationale

Moneda internationala este acea moneda care poate circula in afara granitelor statului emitent, servind ca mijloc de plata si de rezerva pe piata internationala.

In practica se disting doua categorii de monede internationale:

a)   monede nationale care, datorita unor insusiri si imprejurari deosebite, capata caracter de moneda internationala.

Din aceasta categorie au facut parte, in evolutia istorica a finantelor, diferite monede nationale, care au circulat si in alte tari decat in cea emitenta, de exemplu: napoleonul francez, lira sterlina, lira otomana si altele.

In prezent, in aceasta categorie se inscriu dolarul S.U.A., lira sterlina, francul elvetian, yenul japonez si euro.

b)  instrumente monetare si unitati de cont, emise de organisme financiare internationale (unitati monetare artificiale).

Din aceasta categorie fac parte: DST, EURCO, EUA, ACRU, IFU, AMU etc.

DST (Drepturi speciale de tragere) constituie prima unitate de cont emisa de Fondul Monetar International, in anul 1969, in urma erodarii pozitiei dolarului S.U.A., ca moneda de rezerva pe plan international.

Unitatea de cont este, in general, unitate monetara utilizata pentru inregistrarea in conturile institutiilor financiar‑monetare internationale, ea fiind creata pentru a evita unele fluctuatii de pe piata ale monedelor nationale.

Principalele caracteristici ale DST sunt urmatoarele:

·       reprezinta atat etalon monetar, preluand rolul aurului, cat si instrument de rezerva monetara, alaturi de aur si de valutele convertibile;

·       reprezinta un ban de cont fara acoperire reala, emis de Fondul Monetar International in transe periodice, alocate in conturile tarilor membre, proportional cu participarea lor la Fond;

·       este un mijloc de plata conventional, constituind etalonul actual si de perspectiva al Sistemului Monetar International;

·       sumele in DST pot fi detinute si utilizate doar de Fondul Monetar International, de tarile membre ale acestui Fond – prin bancile lor centrale – de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), de Banca Reglementelor Internationale (B.R.I.) si de Banca Centrala a Elvetiei;

·       isi pot indeplini functia de mijloc de plata doar indirect, adica numai dupa preschimbarea lor intr‑o alta valuta;

·       sunt distribuite sub forma de credit, reprezentand un instrument de sporire a lichiditatilor internationale;

·       persoanele particulare nu au dreptul de a detine DST;

·       valoarea DST este bazata pe metoda „cosului valutar”.

Initial, valoarea unui DST a fost exprimata in aur, 1 DST = 0,888678 g aur fin, ceea ce facea ca aceasta unitate de cont sa fie, in mod indirect, legata de valoarea dolarului, caci un dolar era exprimat prin exact aceeasi cantitate de metal pretios. Deci, 1 USD =  1 DST.

Dupa anul 1974 a fost adoptata o noua metoda de calculare a valorii DST, pe baza unui „cos valutar” format din valorile a 16 monede ale tarilor care aveau o pondere semnificativa in exporturile mondiale de bunuri si de servicii.

Ulterior, in cursul anului 1978, s‑a renuntat la „cosul” de 16 monede, numarul acestora fiind redus la numai sase, iar cu incepere din anul 1981 si pana in 2000, dimensiunea cosului valutar a fost redus la monedele a cinci tari, anume acelea cu cea mai mare cota de participare la exportul mondial de bunuri si de servicii.

La 1 ianuarie 1996, au fost fixati noi coeficienti de pondere ai celor cinci monede si, pe aceasta baza, valoarea D.S.T. Tot atunci s-a stabilit, ca regula generala, revizuirea periodica a cosului din cinci in cinci ani.

In luna octombrie 2000, Consiliul de Administratie al Fondului Monetar International a decis sa modifice cosul valutar al D.S.T., tinand cont atat de faptul ca mai multe tari europene au adoptat EURO ca moneda comuna, cat si de rolul crescand al pietelor internationale de capital. Astfel, la 1 ianuarie 2001 au intrat in vigoare atat noii coeficienti de pondere ai celor patru monede (dolarul SUA, euro, yenul japonez si lira sterlina), cat si valoarea lor efectiva, in raport cu dolarul din ziua respectiva, corectata conform coeficientilor de pondere. Cu alte cuvinte, valoarea initiala – valabila 5 ani – a unui D.S.T. este data de media ponderata a monedelor ce compun cosul valutar, la data stabilirii acestuia (pentru perioada actuala, 1 ianuarie 2001).

Dar valoarea reala a unui D.S.T. nu ramane aceeasi pe intreaga perioada (in cazul de fata, 2001-2005), ci se schimba in functie de fluctuatiile cursurilor de schimb. De aceea, Fondul Monetar International calculeaza in fiecare zi valoarea D.S.T. in dolari S.U.A., aditionand valoarea in U.S.D. a tuturor monedelor ce compun cosul valutar, potrivit cursurilor cotate in dimineata acelei zile pe piata Londrei.

Iata cum se prezinta, dupa ultima revizuire, coeficientii de pondere si cota efectiva a fiecarei unitati monetare din componenta cosului valutar al D.S.T., comparativ cu revizuirea anterioara:

Tabelul 7

Unitatea

Ponderea in cadrul

cosului valutar

– procente –

Cantitatea efectiva a fiecarui monede in valoarea unui D.S.T.

monetara

Ultima revizuire

1 ianuarie 2001

Revizuirea anterioara

1 ianuarie 1996

1 ianuarie

2001

1 ianuarie 1996

Dolarul S.U.A.

45

39

0,5770

0,582

Euro

29

0,4260

Marca germana

21

0,446

Yenul japonez

15

18

21,0000

27,200

Franc francez

11

0,813

Lira sterlina

11

11

0,0984

0,105

Pentru a calcula valoarea „la zi” a unui D.S.T., cantitatea (cota) initiala a fiecarei monede din componenta cosului D.S.T. se inmulteste cu cursul de schimb din ziua respectiva, exprimat in dolari S.U.A. pe unitate monetara (in afara de yen, care se exprima in unitati monetare/U.S.D.) si se insumeaza. In tabelul de mai jos este calculata valoarea „la zi” a unui D.S.T. la 30 aprilie 2002 (conform Raportului anual 2002 al F.M.I.) si, respectiv, la 18 ianuarie 2003 (operatiune efectuata de autor).

Tabelul 8

Unitatea

monetara

Cota initiala a unitatii monetare

Cosului de schimb pe piata Londrei, la:

Echivalenta in U.S.D. a fiecarei monede din „cos”, la:

30 aprilie 2002

18 ianuarie 2003

30 aprilie

2002

18 ianuarie 2003

Dolarul S.U.A.

0,5770

1,00000

1,00000

0,577000

0,577000

Euro

0,4260

0,90110

1,06700

0,383869

0,454542

Lira sterlina

0,0984

1,45680

1,61300

0,143349

0,158719

Yenul japonez

21,0000

128,45000

117,78000

0,163488

0,178298

1,267706

1,368559

Asadar,

·       la 30 aprilie 2002:

1 D.S.T. = 1,267706 U.S.D.

1 U.S.D. = 0,788826 D.S.T.

·       la 18 ianuarie 2003:

1 D.S.T. = 1,368559 U.S.D.

1 U.S.D. = 0,730696 D.S.T.

ECU (European Currency Unit) a fost unitatea de cont emisa in cadrul Sistemului Monetar European, in anul 1979, calculata pe baza unui „cos valutar” format din monedele tarilor membre (15 in total) ale Uniunii Europene.





In luna mai a anului 1950, atunci cand Robert Schuman a propus crearea unei Comunitati Europene a Carbunelui si Otelului, in cadrul careia urmau sa fie adoptate decizii obligatorii pentru toti participantii, putini au fost aceia care au crezut ca aceasta va fi nucleul, mai intai al Pietei Comune, iar mai apoi al actualei Uniuni Europene, care numara in prezent 15 membri, urmand ca in viitor sa se extinda la aproape 30 de membri.

Intrebarea care se pune este daca Europa viitorului va urma calea integrarii crescande, in ultima instanta cea a federalizarii –  cale preconizata de Jean Monet, parintele, alaturi de Robert Schuman, al ideii europene – sau va fi o Europa a patriilor, asa cum a visat‑o Generalul Charles de Gaulle ?

Decizia adoptata la intrunirea la varf de la Helsinki, de a adauga alti 12 sau 13 membri celor 15 deja existenti, pare a inclina decisiv balanta in favoarea variantei gaulliste.

Cu sase viitori noi membri – Polonia, Cehia, Ungaria, Estonia, Slovenia – negocierile privind pre‑aderarea au demarat deja, iar alte sase state – Romania, Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia si Malta – au fost, in mod oficial, acceptate in calitate de candidati la aderare, in vreme ce Turcia a primit unele promisiuni in acest sens, dar aderarea ei este legata de indeplinirea unor anumite conditii politice.

Urmeaza ca o viitoare conferinta interguvernamentala sa elaboreze reformele si amendamentele la Tratate, necesare pentru a face ca o institutie, conceputa initial sa functioneze doar cu sase membri, sa poata sa functioneze cu circa 30 de membri.

Este de la sine inteles ca, in perspectiva unei Europe largite – asa cum se profileaza in urma reuniunii de la Helsinki – statele membre vor trebui sa cedeze o parte din atributele suveranitatii lor catre noul organism astfel creat. Insa acest lucru nu echivaleaza de loc cu o Europa supranationala, un fel de Statele Unite ale Europei – care a fost conceptia lui Jean Monet, cand acesta a lansat, in anul 1957, prin tratatul de la Roma, Piata Comuna.

In anul 1958, dupa revenirea sa putere in Franta, Generalul Charles de Gaulle s‑a opus din rasputeri ideii de supranationalitate, pledand, in schimb, pentru o Europa a patriilor, o Europa in care fiecare stat sa‑si pastreze puterea de decizie suverana in problemele esentiale care il privesc, cedarile de suveranitate urmand a fi minime (si numai in chestiuni secundare) si neesentiale.

Drept urmare, in baza pastrarii identitatii nationale a statelor membre, votul in legatura cu problemele‑cheie trebuie sa fie unanim, prin acest consens consfintindu‑se deplina egalitate a tarilor membre, indiferent de marimea lor, iar fiecare din limbile vorbite – in total 11 limbi pentru cele 15 state membre – are statut de limba oficiala.

Este de la sine inteles ca traducerea in 11 limbi a uriasei documentatii a Comunitatii Europene inseamna nu numai un mare consum de timp, ci si costuri enorme. Cum vor putea fi gestionate in mod eficient lucrarile Comunitatii Europene, daca numarul acestor limbi se va dubla ? Va fi oare vreuna din tarile membre dispusa sa renunte la dreptul de tratament egal ? Greu de presupus asa ceva !

In timp, s‑au facut progrese si in domeniul structurilor supranationale, respectiv al unei integrari mai stranse, prin crearea euro, moneda unica europeana, si prin intrarea in functiune a Bancii Centrale Europene. In aceeasi directie se inscrie si decizia infiintarii unei forte armate defensive comune – Eurocorp – aflata pentru moment doar in faza incipienta.

Toate aceste evolutii sunt inca departe de armonizarea politica pe care au avut‑o in vedere parintii ideii europene. Sporirea substantiala a numarului de membri din cadrul „clubului european” va face si mai greu de pus in practica visul unei Europe unite. Acest vis ar putea fi transformat mai usor in realitate in conditiile pastrarii numarului actual de membri, dar Uniunea Europeana nu‑si poate permite sa amane largirea, fara a risca aparitia unor periculoase zone de instabilitate in rasaritul continentului.

Acum, integrarea deplina nu mai surade chiar multora din cei 15, in frunte cu Anglia si Franta.

O alternativa, insa cu sanse de reusita mai reduse, ar fi o Europa „cu doua viteze”: un nucleu de state dispuse sa treaca de la uniunea economica la cea politica, iar celalalt grup de state, care nu sunt dispuse sa mearga atat de departe, si care se vor multumi sa aiba relatii de tip „zona libera” cu acest nucleu.

In concluzie, dupa o perioada cand peste ea s‑a asternut tacerea, „Europa patriilor” – conceptul atat de drag Generalului de Gaulle – este in prezent mai actuala ca oricand.

Neogaullistii au si pus in circulatie un termen nou, „suveranism”, pentru a desemna curentul de idei potrivit caruia natiunile trebuie sa‑si pastreze dreptul prioritar de decizie, respingand hotararile ce se iau peste capul lor.

Ca tel ideal, Statele Unite ale Europei raman in continuare o idee vaga si indepartata, mai degraba utopica.

Dupa ROMULUS CAPLESCU – Statele Unite ale Europei sau Europa patriilor ?, din ziarul „ADEVARUL” Nr. 2973 din 28.12.1999

Inca de la inceput, ECU s‑a bucurat de un mare succes, in mare parte datorita stabilitatii, cursul sau flotand in limita de interventie +/- 2.25%, tarile membre ale Comunitatii Europene fiind obligate sa intervina in vederea mentinerii cursului, in situatia in care limitele precizate mai sus erau depasite.

Incepand cu data de 1 ianuarie 1999, o parte din tarile membre ale Uniunii Europene au trecut la o noua etapa, locul unitatii de cont ECU fiind luat de moneda unica europeana, EURO.

EURO este moneda unica a Uniunii Europene, care a devenit, cu incepere de la 01.01.1999, moneda oficiala a celor 12 state care au acceptat sa treaca la „etapa EURO”: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania. Celelalte trei tari membre ale Uniunii Europene, fie nu accepta trecerea la aceasta etapa (cazul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord), fie inca nu intrunesc toate conditiile necesare (cazul Danemarcei si al Suediei).

Cu toate ca EURO a devenit moneda comuna a 12 tari din Comunitatea Europeana, acest lucru nu inseamna ca totul s‑a schimbat intr‑o singura zi; monedele acestor state au continuat sa fie utilizate pentru efectuarea de plati in numerar, iar in paralel putand fi deschise conturi curente in moneda comuna europeana.

Sfarsitul perioadei de tranzitie a constituit‑o data de 1 ianuarie 2002, cand au fost introduse in circulatie monedele metalice si bancnotele cu inscriptia EURO. Cu incepere de la acea data, toate tranzactiile, pensiile, alocatiile, impozitele si salariile au fost convertite in EURO, iar dupa data de 1 iulie 2002 monedele proprii ale celor 12 state au disparut total si definitiv din circulatie.

Spre deosebire de ECU, fosta moneda de cont a Sistemului Monetar European – care se calcula pe baza unui „cos valutar” – , cursul monedei unice este fix in raport cu valutele tarilor din zona EURO.

Cu incepere de la 31 decembrie 1998 a fost stabilita rata de conversie, irevocabila si definitiva, intre EURO si valutele celor 12 state, dupa cum urmeaza:

Tabelul 9

Nr. crt.

Valuta

Paritatea fata de EURO

1.         1

Drahme Grecia

340,750000

2.         2

Escudo Portugalia

200,482000

3.         3

Franci Belgia

40,339900

4.         4

Franci Franta

6,559570

5.         5

Franci Luxemburg

40,339900

6.         6

Guldeni Olanda

2,203710

7.         7

Lire Irlanda

0,787564

8.         8

Lire Italia

1936,270000

9.         9

Marci Finlanda

5,945730

10.    1

Marci Germania

1,955830

11.    1

Pesetas Spania

166,386000

12.    1

Schilingi Austria

13,760300

Un lucru foarte important de retinut: cu incepere de la data de 31 decembrie 1998, fiind vorba de o moneda unica, toate fluctuatiile intre monedele acestei zone au devenit imposibile.

EURCO (European Composit Unit) este o unitate de cont introdusa in anul 1973, in cadrul grupului bancar european, calculata tot pe baza unui „cos valutar”. Aceasta moneda – unitate de cont a fost utilizata pentru unele emisiuni de obligatiuni, Banca Europeana pentru Investitii a fost prima institutie europeana care a folosit‑o, pentru obligatiile emise de ea.

„Cosul valutar” pentru EURCO era alcatuit din noua monede, cu pondere fixa:

Tabelul 10

Nr. crt.

Denumirea monedei

Ponderea in cadrul European Composit Unit

Simbolul monedei

1.          1

Marca germana

0,9000 

DM

2.          2

Francul francez

1,2000 

FF

3.          3

Lira sterlina

0,0700 

£

4.          4

Lira italiana

80,0000 

Lit

5.          5

Marca finlandeza

0,3500 

DF

6.          6

Francul belgian

4,5000 

BFr

7.          7

Coroana daneza

0,2000 

DKr

8.          8

Lira irlandeza

0,0015 

9.          9

Francul luxemburghez

0,5000 

LFr

Aceasta moneda compozita nu s‑a bucurat de un prea mare succes, in special datorita faptului ca in componenta sa se aflau si monede slabe, cu reale tendinte de depreciere.

EUA (European Unit of Account) este o unitate de cont europeana, compusa din cantitati anume din monedele Uniunii Europene. In anul 1975 Banca Europeana de Investitii a adoptat EUA pentru inregistrarile in conturile ei; un an mai tarziu, Comunitatea Economica a Carbunelui si a Otelului a introdus EUA pentru operatiunile pe care le efectueaza.

AMU (Assian Monetary Unit) este o moneda folosita de Uniunea de Clearing Asiatica   pentru tranzactiile intre tarile membre. Aceasta moneda este mentinuta la aceeasi paritate ca si DST.

ACRU (Arab currency related currency) este o unitate de cont introdusa de banca Hambros, in anul 1975, in ideea reciclarii fondurilor provenite din exporturile de titei (petrodolari), dar succesul de piata al acesteia a fost destul de limitat.

Valoarea ACRU, echivalenta cu valoarea dolarului S.U.A. la data de 28 iunie 1974, a avut la baza monedele urmatoarelor 12 tari arabe: Algeria, Arabia Saudita, Bahrein, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iraq, Kuweit, Liban, Libia, Oman, Qatar, Siria.

Prin eliminarea celor mai puternice doua monede si a celor doua mai slabe monede, in raport cu dolarul S.U.A., cosul a fost stabilit la numai opt monede, toate avand o pondere egala, de 12.5%. Evolutiile ulterioare ale acestor opt monede au creat o serie de confuzii la stabilirea valorii cosului, motiv pentru care nici aceasta unitate de cont – ACRU – nu a fost prea atractiva.

IFU (International Financial Unit) este o unitate de cont creata de banca franceza Crédit Lyonnais, in anul 1975, in scopul utilizarii ei in cadrul operatiunilor internationale.

Valoarea initiala a IFU a fost egala cu cea a dolarului S.U.A. la data de 1 aprilie 1974, si cuprindea monedele tarilor membre ale „Grupului celor 10”, avantajul acestei unitati de cont fata de EURCO fiind acela de a cuprinde o gama mai larga de monede cu vocatie internationala.

Toate aceste monede internationale (unitati de cont), cu exceptia monedei unice EURO, au fost denumite unitati monetare artificiale, fiind create de diverse organisme financiare sau banci internationale. Ele sunt instrumente de plata cu circulatie limitata, au o stabilitate relativ superioara monedelor nationale, nu sunt influentate direct de evolutia preturilor, evaluarea lor se face pe baza de „cos valutar”, indeplinesc functii monetare limitate, dar sunt utilizate ca etalon monetar.

Spre deosebire de D.S.T. si de E.C.U. (pana la data de 31 decembrie 1998), nici una din aceste unitati monetare artificiale nu s‑au bucurat de un real succes, datorita absentei unui suport oficial.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani