CU EXPERIMENTUL INCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI (1880 - 1934) referat

Actul de nastere a psihosociologiei nu poate fi datat cu exactitate. Nici paternitatea nu este indiscutabila. Si totusi

            Pentru autorii francezi, psihologia sociala se naste in Franta. „Veritabilul ei fondator“ este Gabriel Tarde - sustine Serge Albouy (Eléments de sociologie et de psychologie sociale, Toulouse, Privat, 1976, p. 27).

            Autorii germani fixeaza debutul psihosociologiei in perimetrul culturii germane, facand trimitere la Theodor Weitz si la Adolf   Bastian, ca si la Moritz Lazarus si Hajin Steinthal, dar mai ales la Wilhelm Wundt (cf. Hans Anger, Sozialpsychologie, Universität  zu  Köln, 1970, p. 638).

In literatura anglo-saxona, aparitia psihologiei sociale se leaga  de cei care au denumit-o ca atare in titlurile primelor volume consacrate noii discipline: William McDougall  si Edward A. Ross  (David L. Silles, ed., International Encyclopedia of the Social Sciences, vol. 14, Londra, The MacMillan Company, 1968, p. 459).

            Noi credem ca se poate scrie despre o stiinta numita „psihologie sociala“ sau „psihosociologie“ odata cu realizarea in acest domeniu a primelor experimente riguros controlate.

            Cu  experimentul  incepe istoria psihosociologiei

1880

·       Max Ringelmann, inginer agronom, realizeaza in anii 1880, in Franta, „poate primul experiment de  psihologie sociala din lume“ (cf. Bibb Latané, Inaction sociale, in Grand Dictionnaire de la Psychologie, Larousse, Paris, 1994, p. 372). Max Ringelmann si-a propus sa masoare eficacitatea cailor, boilor, oamenilor si masinilor in conditii individuale si, comparativ, cand trebuiau sa execute impreuna diferite sarcini simple. Oamenii, de exemplu, erau pusi sa traga de o franghie cat puteau de tare: singuri,  cate trei, cate opt. Lucrand singuri, subiectii de experiment (studenti la Scoala agricola din Grand-Jouan ) atingeau o medie de 63 kg-forta; in grupuri de cate trei ajungeau la media de 160 kg-forta, iar in grupuri de opt realizau media de 248 kg-forta. Eficacitatea grupurilor a crescut de 2,5 ori si, respectiv, de 4 ori (nu de 3 sau de 8 ori, corespunzator multiplicarii numarului de participanti). Rezultatele acestui experiment au fost publicate in 1913 si prezentate in 1927 de Walter Moede, in Germania . In 1935, J.F. Dashiell face trimitere la acest experiment in manualul sau de psihologie sociala. Abia in 1972, I. Steiner propune in lucrarea „Group Process and Productivity“ (New York, Academic Press) un model teoretic, explicand fenomenul prin ceea ce a numit pierderea coordonarii, care ar fi  proportionala cu N (N-1)/2 (numarul maxim de diade intr-un grup). Bibb Latané, K. Williams si S. Harkins (1979) au reluat experimentul lui Max Ringelmann masurand eficacitataea realizarii unor sarcini simple, usor de masurat, cum ar fi intensitatea zgomotului produs de aplauze sau de strigat, in conditii  individuale si in grup, si au ajuns la aceleasi rezultate: in grup se produce ceea ce ei au numit fenomenul de „social loafing“, tradus in franceza prin termenul de „inaction sociale“. Consideram ca echivalentul in limba romana al termenului ar fi cel de franare sociala, iar teoriile explicative ar viza conformarea la norma de grup, pierdearea coordonarii si influenta culturala. Asa cum sublinia Bibb Latané (1994), posibilitatea de a identifica efortul fiecarui membru al grupului reduce efectele fenomenului de franare sociala.

1890

·       In lucrarea „Legile imitatiei“ (1890), Gabriel Tarde (1843-1904), unul din fondatorii psihologiei sociale franceze, considera imitatia ca fiind elementul esential al vietii sociale. Imitatia asigura difuzarea noului care se produce prin inventii. Imitatia-traditie asigura legatura dintre generatii, iar imitatia-moda  legatura in cadrul aceleiasi generatii. Dupa Gabriel Tarde, exista doua moduri principale de a imita: „a face exact ca modelul sau a face exact contrariul“. Imitatia, echivalentul in plan social al credintei biologice, se propaga prin contagiune mintala, fiind de natura hipnotica: „Societatea este imitatie, iar imitatia este un fel de „somnambulism“ (Les lois de l’imitation, Paris, Alcan, 1921, p. 95). Contraimitatia,  extrem de raspandita, constituie tot imitatie si are aceeasi  finalitate: asimilarea individului de catre societate. La Gabriel Tarde imitatia  are un sens foarte larg: „Exista imitatie ori de cate ori exista actiunea la distanta a unui spirit asupra altuia“. Legile generale ale imitatiei se refera la imitatia de la interior spre exterior, adica mai intai sunt preluate ideile, simtamintele, dorintele etc. si abia apoi comportamentele, formele exterioare de manifestare a lor. De asemenea, adoptarea scopurilor premerge imitarea mijloacelor. Imitarea de la superior la inferior, cea de-a doua lege a imitatiei, se refera la preluarea de catre categoriile inferioare a modelelor oferite de categoriile superioare. Situatiile analizate de Gabriel Tarde sunt dintre cele mai diverse: de la difuzarea modei vestimentare si a credintelor religioase pana la conducerea maselor de catre sefi. Exemplele luate in discutie sunt adesea subtile, dar valabilitatea unei legi nu se demonstreaza prin exemple. Cand situatiile analizate contrazic  legile formulate, Gabriel Tarde le declara contraexemple, exceptii, care intaresc regula: clasele inferioare imita luxul si formele de divertisment ale claselor superioare, dar si clasele superioare le imita pe cele inferioare (de exemplu, aristocratia romana a adoptat crestinismul propagat de sclavi). Imitarea de la superior la inferior conduce la o degradare a modelului, astfel ca egalizarea sociala nu este niciodata posibila, nobilimea pastrandu-si  rolul istoric civilizator, de la ea pornind „cascada  continua a imitarii“. Fenomenul imitatiei, pus in lumina de Gabriel Tarde, i-a preocupat pe multi psihosociologi. S-au realizat, in timp, numeroase experimente psihosociologice: O. H. Mowrer (1960), A. Bandura (1962, 1968), D.J. Hicks (1965), W.W. Hartup (1964, 1968) s.a. Din literatura romaneasca de specialitate amintim contributia lui Pavel Muresan (Ce este imitatia?, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1980).

1895

·     Ideea  imitatiei  prin  contagiune, lansata  de  Gabriel  Tarde, o regasim si  la  Gustave Le Bon (1841 - 1931), fiind pusa, cu valoare negativa, la baza modificarilor comportamentului indivizilor in starea de multime (Psychologie des foule, Paris, 1895). Unitatea  mintala  ar fi cea dintai caracteristica a multimilor. Din aceasta ar decurge dogmatismul, intoleranta, sentimentul puterii nelimitate, iresponsabilitatea indivizilor aflati in starea de multime. In viziunea lui Gustave Le Bon, procesele intelectuale ale indivizilor in starea de multime ar fi intunecate de instincte si de afecte, care se amplifica prin contagiune mintala. Din aceasta cauza, multimile sunt credule, au idei schimbatoare, infrarationale, ignorandu-se principiul noncontradictiei. Gustave Le Bon nu acorda multimilor decat atributul emotionalitatii simple, dar deosebit de intense si de schimbatoare. Asa se face ca multimile - dupa Gustave Le Bon - sunt de „natura feminina“, iar indivizii in starea de multime sunt mai aproape de animalitate decat de umanitate. Teoria lui Gabriel Tarde, atat de seducatoare la aparitie, nu a fost confirmata de cercetarile psihosociologice ulterioare, dar a generat investigatii, ipoteze si noi teorii: William McDougal (1920), Floyd H. Allport (1921), N.E. Miller si J. Dollard (1941), H. Cantril (1941), K. Young (1946), W. Westley (1956) s.a. Celebra lucrare a lui Gustave Le Bon  „Psychologie des foules“ (1895) a constituit un raspuns la provocarile istoriei: lupta dintre revolutie si  restauratie. Ca om de stiinta, Gustave Le Bon a cautat sa explice catastrofele sociale din trecut si a  incercat sa afle cauzele dezorganizarii sociale din Franta anilor sai. Actiunea maselor si greselile de guvernare ale clasei dominante - iata cele doua elemente fundamentale spre care a condus reflectia fondatorului psihosociologiei franceze, care in ultima parte a vietii si-a consacrat eforturile intelectuale pentru educarea elitelor in spiritul sporirii responsabilitatii politico-militare. Oamenii politici de talia unui Raymond Poincaré (presedinte al Frantei intre 1913 si 1920) sau Theodore Roosvelt (presedinte  al S.U.A. intre anii 1901 si 1909) au acordat atentia cuvenita lui Gustave Le Bon si conceptiei sale despre unitatea mintala, emotionalitatea si caracterul rudimentar al proceselor intelectuale ce ar caracteriza multimile. Nu staruim aici si acum asupra valorilor si limitelor gandirii celui care - asa cum remarca Alice Wildener (1979) - a descris, mult inaintea lui George Orwell  si mai profund decat acesta, distrugerea personalitatii intr-un sistem politic totalitar. Subliniem doar faptul ca, inca de la constituirea ei, psihosociologia isi trage substanta identica din contextul social imediat.

1896

·       Istoricul, economistul si filosoful Alexandru D. Xenopol (1847 - 1920) include in a sa „Histoire des Roumains de la Dacie Trajane“ (1896) un capitol despre starea materiala si intelectuala a romanilor, remarcand marea unitate a vietii lor psihice, bazata pe limba, obiceiurile si moravurile comune, precum si pe ideea descinderii lor din aceiasi stramosi. Intr-un ciclu de opt lectii, la Collège de France, in 1908, Alexandru D. Xenopol va relua tema psihologiei poporului roman.

·       In 1896/1897 se tin primele cursuri de sociologie, incluzand si probleme de psihosociologie, la universitatile din Romania. Constantin Leonardescu (1844 - 1907) preda sociologie la Universitatea din Iasi cu incepere din 1896. In 1900 publica studiul „Constiinta sociala“, aratand ca la „originea constiintei sociale nu este individul, ci atmosfera sociala in care el respira“.

1898

·       Norman Triplett  a cercetat experimental cat de repede sunt in stare copiii sa actioneze mulinete cand sunt singuri si cand sunt in prezenta altora care fac acelasi lucru. Performanta  a fost mai buna in al doilea caz (The dynamogenic factor in pacemaking and competition, in American Journal of Psychology, 1898). Astfel a aparut paradigma „influentei sociale“ (mai precis, a „facilitarii sociale“), care prezinta similitudine cu insasi definirea psihologiei sociale (Juan Antonio Perez si Stefan Boncu, Clasic si modern in cercetarile asupra influentei sociale, in Influenta sociala. Texte alese, Iasi , Editura Universitatii „Al.I. Cuza“, 1996, p. 9).

·       In 1898, Constantin Radulescu-Motru (1868 - 1957), care va ilustra  stralucit timp de aproape o jumatate de secol evolutia psihologiei, implicit a psihosociologiei, in Romania, publica studiul „Problemele psihologiei“ (Bucuresti, 1898). Carturarul roman scria: „Omul absolut izolat n-ar ajunge nici cel putin la constiinta personalitatii sale, necum la constiinta unei experiente personale. El nu si-ar sti corecta iluziile si nici rezuma in cuvinte cele vazute. Auzul pentru el ar fi cel mai putin util, caci n-ar avea tovarasi cu care sa comunice Viata sociala nu se alatura vietii psihice individuale, ci o patrunde pe aceasta din urma in asa fel  ca  aproape  o  transforma  cu  totul“ (Op. cit,  p. 322 si urm.).

·       Gabriel  Tarde publica volumul „Etudes de Psychologie Sociale“.

·       Primele articole propriu-zise de psihosociologie in Romania au fost publicate in 1898 de Constantin  Dimitrescu-Iasi (1849 - 1923), profesor de sociologie la Universitatea din Iasi (infiintata in 1860) si, apoi, la Universitatea din Bucuresti (infiintata in 1864). Constantin Dimitrescu-Iasi a abordat in studiile sale „Nevoea de hrana“, „Nevoea de ideal“, „Fericirea de a trai“ s.a. In studiul despre ideal (1900) autorul scria: „Conditia vietii este munca In lupta pentru existenta, omul a trebuit sa se asocieze cu semenii sai pentru a izbuti mai bine. Intregul progres cultural al omenirii se datoreste acestei asocieri“. Studiile amintite, aparute in „Revista pedagogica“, au fost editate postum in volumul „Studii de psihologie sociala“ (1927).

·       Wilhelm M. Wundt  (1832 - 1920), considerat „parintele psihologiei moderne“, fondatorul primului laborator de psihologie experimentala ( Leipzig , 1879), ilustreaza cel mai bine orientarea de psihologie a popoarelor. In intervalul 1900 - 1920 publica zece volume de „Völkerpsychologie: eine Untersuchung der Entwicklungsgesetze von Sprache, Mythus und Sitte“, Leipzig , 1900 - 1920), vasta lucrare de istorie comparata a culturii, in care sunt aduse  in discutie numeroase elemente de etnografie: limba, arta, miturile si religia, obiceiurile si normele juridice, viata sociala si evolutia ei etc. Wilhelm M. Wundt considera ca psihosociologia ar trebui sa studieze sufletul colectiv (Volksseele), care are tot atata realitate cat si sufletul individual,  inteles ca „totalitate a trairilor interioare“. Wilhelm M. Wundt se afla la originea orientarii culturologice in psihosociologie, dezvoltata de ilustrii psihosociologi si antropologi culturali Franz Boas (1852 - 1942),  Ruth Benedict (1887 - 1948), Bronislaw Malinowski (1884 - 1942), Ralph Linton (1893 - 1953), Abram Kardiner  (1891 - 1981) s.a.

·       Nicolae Vaschide (1873-1907), psiholog experimentalist roman, colaborator al lui Alfred Binet  in laboratorul caruia, la Sorbona, lucreaza in perioada 1895 - 1899, este - dupa opinia noastra - primul psiholog roman cu preocupari de psihologie sociala care se impune pe plan international. „Par son génie et son oevre a honore la Roumanie et la France“ - scria biograful sau, Daniel Cluzel, iar Constantin Radulescu-Motru  aprecia ca „Nicolae Vaschide a fost unul dintre cele mai frumoase exemplare ale intelectualitatii romanesti“ (apud Al. Rosca si Marian Bejat, Istoria stiintelor in Romania. Psihologia, Bucuresti, Editura Academiei, 1976, pp. 58 - 59). A publicat 18 studii de psihologie scolara (in colaborare cu Alfred Binet). De asemenea a scris, in colaborare cu Ed. Toulouse , studii cu caracter metodologic si de psihopatologie (in colaborare cu Cl. Vurpas). Lucrarile sale individuale au fost publicate postum: „Essai sur la psychologie de la maine “ (1909) si „Le sommeil et le rêves“ (1911). Lucrarea „Essai sur la psychologie de la maine “, ramasa neterminata, are un caracter enciclopedic si pe parcursul celor peste 500 de pagini sunt numeroase incursiunile si reflectiile psihosociologice. „Mana - afirma Nicolae Vaschide - defineste fiinta umana mai mult decat ochiul, mai mult decat oricare alt domeniu sensorial, si fazele vietii noastre lasa in aceasta mai multe trasaturi decat in alte parti“ (apud Al. Rosca, M. Bejat, Op. cit., p. 53). De retinut este si faptul ca dupa un deceniu de la aparitia lucrarii lui Gabriel Tarde, psihologul experimentalist, care spunea despre sine ca este un „paysan du Danube“, tipareste in anul 1900 in Franta studiul critic despre legile imitatiei, aparut postum si in Romania (Psihologia sociala. Imitatia din punct de vedere psiho-social si doctrina lui Tarde, Bucuresti, 1910). Subliniind semnificatia imitatiei in viata sociala, Nicolae Vschide analizeaza in corelatie si rolul inovatiei, precum si interactiunea individ/societate ca sursa a variatiei procesului de imitatie.

1902 

·       Apare la Roma lucrarea „Psicologia Sociale“, de Orano (cf. Claude Tapia, coord., Introduction à la psychologie sociale, Paris, Les Edition d’Organisation, 1996, p. 27).

1904 

·       Constantin Radulescu-Motru publica, sub influenta lui Wilhelm M. Wundt (la care si-a sustinut teza de doctorat in filosofie in anul 1893), un studiu de psihologie a poporului roman, foarte actual si astazi (Cultura romana si politicianismul, 1904). Dupa ce defineste politicianismul, savantul roman arata ca acest fenomen de degradare  a adevaratei politici se naste din nepotrivirea dintre mecanismul vietii politice si fondul sufletesc al poporului. Suprema tinta a politicianismului este sa placa Europei. Este denuntat mimetismul elitelor conducatoare: „cu turcii, cu rusii rusi, cu nemtii nemti“ Critica politicianismului la romani a luat forma zeflemelii (ironie usoara, izvorata din resentimente), criticii negative (care arata ceea ce este rau, fara a putea indica si „drumul indreptarii“), criticii pozitive (denuntarea politicianismului si „falsificarii europenizarii“, precum si crearea conditiilor adevaratei europenizari a sufletului politic romanesc - cum va sustine mai tarziu, in studiul Universitatea si politica, 1927). Cunoasterea psihologica a poporului constituie baza europenizarii sufletului romanesc, europenizare care ar trebui sa inceapa cu punerea in valoare a „vocatiilor individuale“. In lucrarea „Cultura romana si politicianismul“ intalnim - dupa opinia noastra - cea mai remarcabila autoimagine a romanilor. Dupa aproape o suta de ani, ramane actuala intrebarea retorica: „Sa fi venit oare vremea, dragul meu popor roman, sa intelegi, in sfarsit, de acum inainte, ce  primejdioasa amagire pentru viitorul tau ascunde cantecul politicienilor ?“

1907

·       Apare lucrarea „Din  psihologia poporului roman“ (1907) de Dimitrie Draghicescu (1875 - 1945), cel care a initiat invatamantul psihosociologic universitar in Romania (la Universitatea din Bucuresti, in 1905), dar care, dupa publicarea lucrarii amintite, in limba franceza, nu a mai fost agreat in invatamantul superior, indreptandu-se spre diplomatie si activitatea politica. Lucrarea are, fara indoiala, meritele „de a fi foarte constienta de neajunsurile  si imperfectiunile ei“ (Cuvant inainte, p. 3). Autorul isi fondeaza consideratiile psihosociologice pe opera lui A. D. Xenopol, Dimitrie Onciul, Ovid Densusianu  si pe aprecierile unor calatori straini privind calitatile si defectele taranilor romani si  - prin aceasta - ale poporului roman. Surse bibliografice precum: Gustave Le Cler, subintendent trimis in 1860 de Napoleon al III-lea in Principatele Unite pentru a ajuta la organizarea intendentei armatei romane si care, intrand in conflict cu unii ofiteri romani, a fost rechemat in Franta; Charles Pertusier, locotenent de artilerie, atasat la Ambasada Frantei de la Constantinopol, autor al lucrarii „La Valachie et la Moldavie“, 1832; A. de Gerando, autorul lucrarii „La Transilvanie et ses habitants“, editia a II-a, Paris, 1850 -, despre care Nicolae Iorga arata ca a fost scrisa de pe pozitia dominatorilor  maghiari, s.a. sunt mai mult decat indoielnice, iar absenta trimiterilor la opera altor savanti si istorici romani, precum Nicolae Iorga, Vasile Parvan  sau Sextil Puscariu, pune sub semnul intrebarii probitatea lucrarii. Iata ce spune Dimitrie Draghicescu: „trecutul nostru, atat de agitat si nefericit, n-a pus in joc si n-a dezvoltat decat insusirile sufletesti nefavorabile, slabe - defecte, adaugand pe langa lipsurile noastre morale de la obarsie si alte defecte noi“ (Cuvant inainte, Op. cit., Editura Albatros, 1995, p. 2). In capitolul al XII-lea sunt trecute in revista si aratate cauzele asa-ziselor „Insusiri sufletesti actuale ale poporului roman“: pecetea neispravitului - trasatura de capetenie a sufletului romanesc; pasivitatea, rezistenta defensiva, resemnata, pasiva, supusa,  infranta, lipsa de energie ofensiva; lipsa de unitate a mintalitatii romanesti; timiditatea, paralizia vointei, frica, lipsa de curaj; nepasarea si fatalismul; lipsa de indemn la munca (un fel de lene - nevolnicia); viclenia si fatarnicia - pornirea instinctiva  de a se pacali si de a se insela unii pe altii. Lista trasaturilor noastre negative nu este incheiata - ne asigura autorul. Cat despre calitati, atatea cate le identifica ? - „o neinfranta trebuinta de liberate“, inteligenta cu care au fost daruiti romanii de creatorul lor“, „vioiciunea mintalitatii, puterea de patrundere si usurinta conceptiunii, ca si bogatia inchipuirii“ -, se transforma usor in defecte: spiritul de libertate imbolnavit al romanilor conduce la destramarea familiei si la nerecunoasterea ierarhiei sociale; inteligenta bogata in resurse, venite de la atatea popoare, unita cu o imaginatie prea vie a facut ca romanii sa fie „superstitiosi mai mult poate decat oricare popor din Europa“ (Op. cit., p. 407). Demonstratiile autorului sfideaza nu o data logica: „Stapanirea otomana se intinse peste ei [sarbii si bulgarii cuceriti cu totul] ca un strat  de zapada peste un ogor de grau verde“, ferindu-i de multe nenorociri, pe cand pe noi, care ne-am luptat pentru suveranitate, confruntarea cu turcii ne-a „ofilit“, spiritul de expedient, neprevederea, lipsa de disciplina, incapacitatea unei sfortari prelungite impregnandu-se in sufletul nostru etnic.

1908 

·       Apare la Londra lucrarea „An Introduction to Social Psychology“,  de William McDougall (1871 - 1938), psiholog englez care si-a desfasurat  o parte a activitatii sale stiintifice in S.U.A. si care considera ca „psihologia sociala trebuie sa arate cum, date fiind inclinatiile (propensities) si capacitatile  mintii umane individuale, intreaga viata mintala complexa a societatii este modelata de acestea, care se intorc reactionand asupra directiei dezvoltarii si operatiilor in individual. Sarcina primordiala si esentiala a psihologiei sociale este sa arate cum viata sociala inalt organizata, implicand calitati morale inalte care conduc mase mari de oameni, este posibila pentru creaturi care au evoluat din lumea animala (Introduction).  In conceptia lui William  McDougall  instinctele se afla la baza oricarei activitati umane. Aceasta conceptie a fost  denumita instinctualista sau „hormica“ (gr. horm = impulsiune). Asa cum scria William  McDougall - citat de Mihai Ralea  si Traian  Herseni (1966, p. 180) - „Psihicul uman (the human mind) are anumite tendinte innascute sau ereditare, care sunt sursele sau fortele motivatoare esentiale ale oricarei gandiri si actiuni, fie individuale, fie colective, si sunt bazele dezvoltarii treptate a caracterului si a vointei indivizilor si natiunilor, sub dirijarea facultatilor intelectuale“. Lipsit de instinctele primare, precum instinctul fugii, repulsiei, curiozitatii, combativitatii, autoinjosirii  si instinctul parental, viata sociala nu ar exista pentru ca fenomene sociale sunt generate de aceste forte biologice. Astfel, razboiul ar decurge din instinctul combativitatii, familia are ca temelie instinctul parental s.a.m.d. In editiile ulterioare ale lucrarii sale din 1908, William  McDougall  si-a nuantat conceptia, aratand ca nu toate actiunile umane sunt instinctuale.

·       In acelasi an apare la New York lucrarea „Social Psychology. An Outline and Source Book“, de Edward A. Ross (1866 - 1951), de formatie sociolog. Dupa acest autor, psihologia sociala ar studia „planurile si curentele psihice care apar intre oameni, ca urmare a asocierii lor. Ea cauta sa inteleaga si sa explice acele uniformitati de sensibilitate, convingeri si volitiuni - si, deci, de actiune - care se datoresc interactiunii indivizilor, asadar unor cauze sociale. Psihologia sociala se ocupa numai cu uniformitatile datorate cauzelor sociale, asadar, contactelor mentale sau interactiunilor mentale“ (apud, M. Ralea si T. Herseni, Op. cit., 1966, p. 185). Conceptia lui Edward A. Ross este puternic influentata de gandirea lui Gabriel Tarde, in lucrarea sa din 1908 regasindu-se capitolele despre psihologia multimii, despre mentalitatea maselor, panica, moda, imitatie, opinie etc., concepute in maniera lui Tarde.

1909

·       Charles H. Cooley (1864 - 1929) dezvolta teoria interactionista, fiind considerat unul din fondatorii psihosociologiei moderne. Elaboreaza teoria eului personal ca oglindire si reoglindire in alte persoane (looking-glass self) si introduce in psihosociologie conceptul de grup primar,  definit ca „intimate face to face association and cooperation“. Opere principale: „Human Nature and the Social Order“ (New York, 1902), „Social Organisation“ (New York, 1909), „Social Forces“ (New York, 1918). Dezvoltand teoria interactionista, Charles  H. Cooley considera ca eul personal  nu se poate dezvolta decat in raporturile interpersonale. Fara interactiunea umana nu poate exista eul personal, care nu este altceva decat o oglindire si o reoglindire a persoanei in alte persoane (looking-glass self). In acest fel, individul si societatea formeaza un tot inseparabil: ideile, valorile, atitudinile individului nu provin din reflectia solitara, ci din viata reala a grupului. In relatiile individului (Self) cu altii (Others), grupul primar are rol de mijlocitor in procesul socializarii. Analizat fiind in cel de-al treilea capitol al lucrarii „Social Organization“ (1909), termenul de grup primar este definit de Charles H. Cooley ca „intimate face to face associations and cooperation“. Astfel de grupuri (familia, cetele de copii, grupurile de vecinatate) pot fi intalnite in toate etapele dezvoltarii individului, ele constituind fundamentul trasaturilor universale ale naturii umane, fiind - conform expresiei utilizate de Charles  H. Cooley - „solul fertil al formarii naturii umane“. Ele sunt primare pentru ca actioneaza primordial si fundamental asupra individului, identificandu-l cu grupul din care face parte, ducand la constituirea sentimentului de noi. „Prin grupuri primare - precizeaza Charles H. Cooley - se inteleg acele grupuri caracterizate prin asocierea si cooperarea intima. Ele sunt primare in mai multe sensuri, dar mai alespentru ca indeplinesc o functie fundamentala in formarea naturii sociale si a idealurilor indivizilor. Rezultatul unei asocieri intime este - din punct de vedere psihologic - o anumita fuziune a individualitatilor intr-un ansamblu comun in asa fel incat eul propriu al fiecaruia este format, cel putin in unele privinte, din viata comuna si scopul grupului. Poate cel mai bun mod de a descrie acest caracter de ansamblu ar fi sa spunem ca el este noi; el implica un fel de simpatie si de identificare reciproca pentru care termenul noi reprezinta expresia naturala. Individul traieste simtindu-se parte a ansamblului si isi gaseste scopurile principale ale vointei in modul de a simti“ (Ch. H. Cooley, Social  Organization;  a  Study  of  the  Larger  Mind, New  York, 1909, p. 15). Distinctia introdusa de Charles H. Cooley intre grupurile primare si „grupurile secundare“ (fara a le numi pe acestea din urma ca atare), distinctie intrevazuta anterior de catre sociologul german Ferdinand Tönnies (1855-1936) in cunoscuta sa lucrare „Gemeinschaft und Gesellschaft“ (1887), a dat nastere unei bogate literaturi referitoare la grupurile mici, uneori confundandu-se psihosociologia cu studiul acestora. Dupa studiile clasice ale lui Elton Mayo, Jacob Levy Moreno, Kurt Lewin,  Muzafer Sherif, Theodore M. Newcomb si William F. Whyte, cercetarea empirica a grupurilor mici a proliferat „trivial si repetitiv“ (Hans Anger, Op. cit., p. 648), in absenta unui avans teoretic semnificativ (numai in S.U.A., pana in anul 1960, se inregistrasera peste 1500 de cercetari sociometrice pur descriptive si numarul lor era in crestere). Fireste, in problematica grupului mic nu lipsesc in literatura americana si lucrari de referinta, cum sunt cele publicate de A. Paul Hare, Edgar F. Borgatta si Robert F. Bales  (Small group, 1955), Dorwin Cartwright si Alvin Zander (eds.)  Group Dynamics: Research and Theory, 1953, ed. a 3-a, 1968), A. P. Hare (Handbook of Small Group Research, 1962) si, in fine, lucrarea mai recenta  „Social Psychology: People in Groups“ (1976), de Bertram Raven  si Jeffrey Rubin.

1910

·       Constantin Radulescu-Motru publica studiul „Sufletul neamului nostru. Calitati si defecte“, in care sustine ca „Gregarismul sufletesc care ne-a fost de mare ajutor in trecut, de aici inainte ne poate fi stricator“ (Op. cit., Bucuresti, Editura Anima, 1990, p. 14).

1911 

·       James Mark Baldwin (1861 - 1934) promoveaza psihosociologia  orientata  interactionist si studiaza printre primii procesul de socializare. Publica: „Social and Ethical Interpretations in Mental Development. A Study in Social Psychology“ (New York, 1897), „The Individual and Society“ ( New York , 1911). Filosoful, psihologul si sociologul american James Mark Baldwin , care s-a format in spiritul european al timpului (a studiat la Leipzig in laboratorul de psihologie experimentala infiintat de Wilhelm Wundt) si sia desfasurat ultima parte a activitatii sale (din 1913) in Franta, la Paris, a fost adeptul evolutionismului darwinist si a promovat metoda genetica in studiul evolutiei si dezvoltarii psihicului (a facut cercetari asupra organizarii psihice si dezvoltarii conduitei copiilor de varsta mica in laboratorul de psihologie experimentala pe care l-a infiintat in 1893 la Universitatea Princeton). James Mark Baldwin  considera ca psihologia sociala „are ca obiect de studiu actiunea reciproca a doi factori primari, individul si grupul social“ si facea distinctie intre psihologia sociala si sociologie, stiinte care, desi „studiaza fenomene in fond identice“, au puncte de  vedere diferite: „cel al experientei individuale si cel al experientei sau activitatii colective“. Mai precis: „Psihologia sociala cerceteaza ce anume datoreaza evolutia spiritului individual mediului, locului si rolului pe care-l are fiecare in ordinea sociala; sociologia, pe de alta parte, studiaza traditiile, obiceiurile, riturile si institutiile, in general toate modurile de organizare sociala la care duc experientele comune ale indivizilor priviti in colectiv“ (J.M. Baldwin, Darwin and the Humanities, Baltimore, 1909, apud  M. Ralea, T. Herseni, 1966, p. 174). Dupa James Mark Baldwin „unitatea psihologica este un socius, un individ mai mult sau mai putin socializat, apt de a intra in relatii sociale fecunde cu semenii sai. Si ramane ca o conditie obiectiva ca un grup format din astfel de indivizi constituie un mediu sau o situatie sociala pentru fiecare dintre ei“ (Op. cit, p. 176).

1913 

·       Walter Moede initiaza un program de cercetare experimentala in domeniul psihologiei sociale. El pune in evidenta efectul prezentei unui numar variabil de subiecti asupra performantei unui individ. Mai tarziu, in 1924, Floyd  Allport  va  avansa ipoteza facilitarii sociale. Rezultatele cercetarilor lui Walter Moede apar in volumul „Experimentalle  Massenpsychologie“ ( Leipzig , 1920).

·       G. V. Hamilton  proiecteaza si desfasoara experimente psihosociologice prin care pune in evidenta efectele fricii si reactiei de panica (A Study of  Perseverance in Primates and Rodents, New York, Holt, 1917). Modelul experimental imaginat de G. V. Hamilton  este foarte simplu. Subiectii de experiment erau introdusi intr-o camera cu patru usi. De fiecare data doar o singura usa era functionala si de fiecare data usa prin care s-a iesit in sedinta anterioara era gasita incuiata in sedinta experimentala urmatoare. Subiectii au invatatat regula si isi alegeau corect usa pentru a parasi camera.  Stimulul experimental (variabila independenta) l-a constituit o galeata de apa aruncata prin surprindere asupra participantilor la experiment. Acestia s-au repezit spre usi la intamplare, fara sa mai tina seama de regula invatata. Concluzia: omul cuprins de frica se comporta sub nivelul capacitatilor sale (apud Ranschburg Jenö, Frica, suparare, agresivitate, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1979). Frica si panica constituie in psihosociologia moderna fenomene distincte in cadrul comportamentului colectiv.

·       Charles  Abraham  Ellwood (1873 - 1946) subliniaza ca procesele de interactiune umana au loc in situatii de grup specifice si ca factorul psihosociologic cel mai important il reprezinta comunicarea dintre membrii grupului. Opere principale: „Sociology and Modern Social Problems“ (New York, 1910), „Sociology in the Psychological Aspects“ (1912), „An Introduction in Social Psychology“ (1917), „The Psychology of Human Society“ (1925). Psihosociologul american Charles Abraham Ellwood a promovat o conceptie  evolutionista, de tip darwinist, considerand ca  din materia nevie apare spontan viata organica (biologica) si din ea viata psihica  (psihologica), iar apoi viata sociala (sociologica). A preferat termenul de psihosociologie pentru a denumi stiinta care studiaza „aspectele psihologice ale societatii“.

1918 

·       Emory S. Bogardus (1882 - 1973) publica  lucrarea „Essentials of Social Psychology“, care a cunoscut mai multe editii si care a contribuit la afirmarea academica a noii discipline stiintifice. Emory S. Bogardus este primul presedinte al Societatii Americane de Sociologie.

·       William Isaac Thomas (1863 - 1947), sociolog american, reprezentant de seama al  Scolii de la Chicago, impreuna cu filosoful, sociologul si poetul polonez Florian Znaniecki (1882 - 1958), publica in intervalul 1918 - 1920 lucrarea „The Polish Peasant in Europe and America“   (4 vol.), demonstrand necesitatea factorilor subiectivi pentru intelegerea vietii sociale si presupunand ca sursa de informare documentele sociale, in special (auto)biografiile. Dincolo de importanta metodologica, in prezent cercetarea calitativa, bazata pe biografia sociala, este larg raspandita in stiintele socioumane; lucrarea amintita ramane foarte semnificativa pentru ca in volumul I (1918) este introdus termenul de valoare, definit ca acea „caracteristica obiectiva a vietii sociale“, in contrast cu termenul de atitudine, ce desemneaza „caracteristicile subiective ale membrilor grupului social“ (vezi  Alan C. Elms, Attitudes, The Open University Press, Walton Hall, 1976, p. 12). In acelasi volum se afirma ca psihologia sociala este „studiul stiintific al atitudinilor“. Considerand  ca „realitatea sociala nu este decat realitatea pe care individul o confera mediului sau“, William  Isaac Thomas  si Florian Znaniecki  sunt la originea problematicii moderne a  reprezentarilor  sociale  si a orientarii cognitiviste in psihosociologie.

1920 

·       William McDougall completeaza Introducerea sa in psihologia sociala, din 1908, cu volumul „The Group Mind“ (1920). Sunt abordate problemele psihosociologice ale nationalismului.

1921

·       Apare in S.U.A. prima revista consacrata explicit psihosociologiei: „Journal of Abnormal and Social Psychology“.

·       Se infiinteaza in Germania , sub directia lui Willy Hellpach, primul „Institut de Psihologie Sociala“ din Europa, care insa nu a functionat decat o scurta perioada.

·       Sigmund  Freud  (1856-1939) arata in „Psihologia grupului si analiza eului“ (1921) ca de la inceput psihologia individuala este in acelasi timp psihologie sociala, iar psihologia grupului se bazeaza pe libido-ul investit de membrii grupului in conducatorul lor. In lucrarea „Totem und Tabu“ (1913), Sigmund Freud explica prohibitia incestului si totemismul prin procesele psihice individuale legate de complexul Oedip. In conceptia sa, tabuurile au o functie de aparare fata de pulsiunile incestuoase ale fiilor de a-si poseda mama, iar totemul o functie de sporire a sentimentului de identificare a fiilor cu parintele, fata de care nutresc sentimente ostile (Sigmund Freud, Introducere in psihanaliza. Prelegeri de psihanaliza. Psihopatologia vietii cotidiene, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980; Sigmund Freud, Scrieri despre literatura si arta, Ed. Univers, Bucuresti, 1980. Vezi si excelentele studii introductive semnate de Leonard Gavriliu si, respectiv, de Romul Munteanu). In acelasi sens, de explicare a culturii prin procese psihice individuale, se inscrie si analogia pe care o face Sigmund Freud intre vis si mit. Visul, in perspectiva psihanalitica, nu constituie decat o expresie a inconstientului (Die Traumdeutung, 1900). Intre limbajul visurilor si limbajul miturilor, dupa Sigmund Freud, exista o analogie perfecta. In alta ordine de idei, inregistrand proliferarea nevrozelor, Sigmund Freud considera ca societatea timpului sau este o societate bolnava (Psychopathologie des Alltagslebens, 1912, si Das Unbehagen in der Kultur, 1930) si explica aceasta situatie pornind de la cele doua forte existente in om: instinctul vietii si instinctul mortii. Cand predomina primul, civilizatia se dezvolta; cand predomina cel de-al doilea, civilizatia se autodistruge prin razboaie interminabile si o rata crescuta a criminalitatii.

1922

·       Tratand despre opinia publica, Walter Lippmann (1889 - 1974) este cel dintai care defineste  stereotipurile, considerandu-le „imagini in mintea noastra” (Public Opinion, New York, Harcourt, 1922). Economistul si publicistul american de origine germana, cel care a scris timp de patru decenii editorialul cotidianului „New York Herald Tribune“, a dat in psihosociologie aproape acelasi inteles termenului de stereotip, existent in limbajul tipografic inca din 1798. A insistat asupra rigiditatii imaginilor din mintea noastra in ceea ce priveste grupurile sociale. Cu toate acestea - considera Walter Lippmann  - stereotipurile ne sunt indispensabile pentru a ne orienta in viata de zi cu zi si pentru a face fata multitudinii  de informatii ce provin din mediul social si natural.  Noi definim inainte de a vedea - spunea Walter Lippman. Ideile celebrului jurnalist se vor regasi in lucrarile psihosociologilor de mai tarziu, anuntand orientarea cognitivista in studiul nu numai al stereotipurilor, dar si al conflictului intrapsihic si intergrupe - dupa cum  subliniau Vincent Yzerbyt  si Georges Schadron  in studiul „Stereotipuri si judecata sociala“, inclusiv in volumul „Stereotipuri, discriminare si relatii intergrupuri“, coordonat de Richard Y. Bourhis si Jacques-Philippe Leyens, aparut la Liège in 1994 si tradus in romaneste in 1997, la Editura Polirom din Iasi.

1923 

·       Constantin Radulescu-Motru publica un „Curs de psihologie“, in care analizeaza „impactul vietii sociale asupra vietii indivizilor“, formuland in legatura cu acest subiect urmatoarele principii: viata sociala transforma intreaga viata psihica a individului, viata sociala a determinat o cat mai larga exteriorizare a indivizilor, experienta sociala a favorizat desprinderea omului de intuitiile primitive similare animalelor, dezvoltarea psihica a copilului se datoreaza interactiunii cu adultii, viata sociala transforma activitatea individuala in activitate culturala.

1924

·       John  Broadus  Watson  (1878 - 1958) arata, prin studii experimentale, rolul reflexelor conditionate in geneza sentimentului fricii (Psychology from the Standpoint of a Behaviorist, Philadelphia, Lippincott, 1924). Studiul sau „Conditioned Emotional Reactions“  (Journal of Experimental Psychology, 3, 1920, p. 1 - 14) a devenit emblematic pentru ceea ce s-a numit behavioral revolution. Pentru a demonstra ca reflexul conditionat are un rol important in geneza starilor afective, John Broadus Watson a introdus un cobai alb in tarcul in care se juca un copil (in varsta de noua luni), pe nume Albert B.  Copilul a privit cobaiul ca pe un potential tovaras de joaca si s-a bucurat de prezenta lui in tarc. In faza a doua a experimentului prezentarea cobaiului a fost insotita de un zgomot puternic ce a produs spaima micutului Albert B. In continuare, formandu-se un reflex conditionat era suficienta aparitia cobaiului (neinsotita de nici un zgomot) pentru ca frica  sa se  instaleze (exprimata prin plansul si nelinistea copilului). S-a demonstrat  astfel, in general, importanta mediului in geneza si dezvoltarea emotiilor. Oamenii reactioneaza emotional diferit pentru ca au experiente de viata diferite. Orientarea behaviorista in psihosociologie a fost ilustrata de Neal E. Miller, John Dollard, Carl Hovland, Albert  Bandura, John W. Thibaut, Harold  H. Kelley  s.a.

·       In S.U.A., Floyd H. Allport  (1890 - 1978) publica primul tratat de psihologie sociala bazat, in principal, pe rezultatele studiilor experimentale (Social Psychology, Boston, Houghton Mifflin, 1924). Floyd H. Allport a elaborat paradigma facilitarii sociale, facand distinctie intre efectele publicului si efectele co-actiunii. Interesul pentru aceasta paradigma a fost resuscitat de publicarea in 1965 a studiului „Facilitarea sociala“, de Robert  B. Zajonc. Experiementele asupra  facilitarii  sociale au fost initiate de Floyd H. Allport  inca din anul 1920. Subiectii de experiment realizau diferite sarcini (asociatii de cuvinte in lant, inmultirea unor numere, rezolvarea de probleme, emiterea unor judecati asupra unor mirosuri sau greutati etc.) fie in cabine separate, fie asezati impreuna cu ceilalti in jurul unei mese. Instructiunea era ca subiectii de experiment sa rezolve sarcinile individual, fara a se compara intre ei. In toate sarcinile, exceptie facand rezolvarea de probleme si probele de judecata, performantele au fost superioare in situatiile de co-actiune si de public decat in situatia singur (apud Robert B. Zajonc, Facilitarea sociala, in Influenta sociala. Texte alese, Iasi , Editura Universitatii „Al. I. Cuza“, 1996, p. 59). Floyd H. Allport considera, de pe pozitii behavioriste, individualiste, ca „psihologia sociala este studiul comportamentului social si constiintei sociale ale individului“ (Social Psychology, Boston, Houghton Mifflin, 1924, p. 12). Principiul explicativ il constituie individul in grup, intrucat constiinta sociala nu este decat „constiinta care insoteste atitudinile sociale sau reactiile noastre la stimulii sociali“ (M. Ralea, T. Herseni, Op. cit., 1966, p. 289). Asa cum remarca Gustave-Nicolas Fischer (1987), in    opera lui Floyd H. Allport se regasesc unele din temele majore ale psihosociologiei contemporane: relatiile interpersonale, studiul contextului social, rolul reprezentarilor  sociale - si aceasta pentru ca psihosociologul american considera studiul relatiilor, al interactiunii indivizilor ca obiect al psihologiei sociale: „Psihologia sociala are ca obiect de studiu relatiile reale sau imaginare dintre persoane intr-un context social dat, in masura in care afecteaza persoanele implicate in respectiva situatie“ (dupa  Gustave-Nicolas Fischer, Les Concepts fondamentaux de la psychologie sociale, Paris, Bordas, 1987, p. 13).

1925

·       Maurice Halbwacks (1877 - 1945) abordeaza cel dintai tema memoriei sociale si formuleaza legile acesteia: concentrarea (localizarea in acelasi spatiu a mai multor evenimente fara legatura intre ele), divizarea (fragmentarea unei actiuni in mai multe elemente diferit localizate), dualitatea (plasarea in doua localitati a aceluiasi eveniment) (Les Cadres sociaux de la mémoire, Paris, Felix Alcan, 1925). In conceptia filosofului si sociologului francez, memoria nu reprezinta „conservarea imaginilor“, ci „reconstructia lor“. Memoria este o functie simbolica: „Fiecare cuvant este acompaniat de amintiri si nu exista amintiri carora sa nu le corespunda cuvinte“. In acest fel avem de-a face cu o memorie a societatii, dat fiind ca societatea ofera indivizilor limba si categoriile gandirii. Intr-o alta acceptiune, memoria sociala  are intelesul de memorie colectiva, de amintire a evenimentelor importante pentru un anumit grup. Dupa Maurice Halbwachs, atat stocarea, cat si rapelul - ca sa folosim termenii in circulatie azi - reprezinta procese mnezice conditionate de viata sociala. Intr-adevar, cele mai multe amintiri le datoram societatii, care ne ofera limbajul - produs social -, iar reamintirea presupune plasarea individului intr-un context concret (grup uman, clasa sociala, colectivitate) - numit de Maurice Halbwachs  cadru social. Deci, nu individul, ci grupul este depozitarul memoriei. In lucrarea „La Topographie Légendaire des Evangiles en Terre Sainte“ (1941), Maurice Halbwachs arata importanta spatiului pentru fixarea amintirilor: reperele geografice (formele de relief, cursurile de apa etc.), precum si constructiile (biserici, palate etc.) au un rol capital pentru memoria colectiva. Prin ele „trecutul devine intr-o anumita masura prezent“. Tema memoriei sociale a fost abordata aproximativ in aceeasi perioada si de Frederick C. Bartlett  in Marea Britanie. Savantul britanic a demonstrat ca pierderea informatiei in timp nu se datoreaza uitarii, ci restructurarii de sens a memoriei. O noua abordarea a memoriei sociale  o constituie in prezent constructionismul social, potrivit caruia amintirile se transmit din generatie in generatie si societatea ofera prilejul aducerii aminte a lor prin organizarea paradelor militare, a muzeelor, prin ridicarea de statui si prin denumirea strazilor sau institutiilor. Constructionistii analizeaza modul de functionare a memoriei in conditiile vietii cotidiene. Analiza limbii vorbite constituie „placa turnanta a cercetarilor constructionistilor sociali“ (M. Billing si D. Edwards, 1994). In psihosociologia romaneasca, Henri H. Stahl a analizat fenomenul amneziei sociale si mecanismele memoriei grupale  (Eseuri critice, Bucuresti, Editura Minerva, 1983, p. 260 - 271). Teoria amneziei sociale se bazeaza pe observatia ca transmiterea de bunuri culturale (idei, practici etc.) de la un om la altul si de la o generatie la alta se realizeaza agonic, adica pierzandu-si pe parcurs sensul initial. Amnezia sociala s-ar datora, conform acestei teorii, deficientei memoriei umane care nu retine decat forme, uitandu-le semnificatia“ (Op. cit., p. 260). Henri H. Stahl  analizeaza diferite expresii uzuale care si-au pierdut sensul initial (de exemplu, „a ajuns la tanc“, „a ajuns funia la par“) si unele ritualuri golite de semnificatie (de exemplu, sa versi cateva picaturi din vinul cu care inchini s.a.m.d.). Analizand mecanismele memoriei grupale, profesorul nostru ajunge la concluzia care contrazice credinta comuna: bunurile culturale (folclorul, jocurile, ceremonialurile etc.) „nu se mostenesc de la batrani la tineri, din generatie in generatie, ci se continua necurmat, in sanul aceluiasi grup social, atata vreme cat acest grup continua a exista“ (Op. cit., p. 266). Analizand legenda-mit despre Negru Voda, Septimiu  Chelcea formuleaza, in spiritul lui Maurice Halbwachs, o a patra lege a memoriei sociale: legea  similitudinii  actiunilor, constand din atribuirea aceluiasi „mod de actiune original“ mai multor personaje din epoci istorice indepartate (S. Chelcea, Memoria sociala - organizarea si reorganizarea ei, in Psihologie sociala. Aspecte contemporane, A. Neculau (coord.), Iasi , Editura Polirom, 1996, p. 114). 

·       Emory S. Bogardus elaboreaza prima forma a Scalei distantei sociale, definitivata in 1933 (A Social Distance Scale,  in „Sociology and Social Research“, 1925, nr. 17). Scala masoara „gradul de intelegere si de afectiune pe care persoanele il simt unele fata de celelalte“. Ea a fost utilizata in numeroase cercetari pentru determinarea „rasismului aversiv“. Dupa J. Kovel (1970) rasismul aversiv, ca atitudine, conduce la evitarea out-grupurilor etnice, spre deosebire de rasismul dominativ, care desemneaza manifestarile ostile, de dominare si de distrugere a altor grupuri etnice. Scala distantei sociale  evidentiaza atitudinea de acceptare a altor grupuri etnice sau de izolare, nu de suprimare a lor. Pentru prima data in Romania Scala distantei sociale a fost adaptata si aplicata pe un esantion reprezentativ de catre Septimiu Chelcea, in 1993. Calculandu-se indicele contactului social, care exprima deschiderea spre alte grupuri etnice, indicele distantei de contact social si indicele calitatii contactelor sociale s-a constatat ca, fata de nici o minoritate etnica, romanii nu manifesta atitudini xenofobe. Romanii manifesta atitudini foarte puternic pozitive fata de minoritatea etnica a germanilor, puternic pozitive fata de armeni, bulgari, sarbi, evrei, maghiari, ucrainieni, rusi, turci si tatari si o atitudine slab pozitiva fata de etnia romilor (tiganilor). S-a constatat, de asemenea, ca fata de toate minoritatile etnice femeile romance au o atitudine mai putin pozitiva, in comparatie cu barbatii. In acelasi sens, persoanele din rural, comparativ cu cele din urban, au atitudini etnice mai putin pozitive (S. Chelcea, Atitudinile etnice ale romanilor, in Personalitate si societate in tranzitie, Bucuresti, Stiinta & Tehnica S.A., 1995, pp. 227 - 240).

1927

·       Bluma Zeigarnik descopera ca intreruperea unei sarcini face ca subiectii sa-si reaminteasca mai bine elementele respectivei sarcini. Efectul  Zeigarnik  este utilizat in mass-media.

·       Bronislaw  Malinowski (1884 - 1942), initiatorul functionalismului  in antropologia sociala si culturala, cercetand populatia din insulele Trobriand, constata modificarea complexului Oedip sub influenta normelor socio-culturale. In insulele Trobriand parintele  si genitorul sunt diferiti: rolul de parinte este asumat de fratele mamei. Complexul Oedip  se manifesta aici prin dorinta fiului de a-si poseda sora si de a fi ostil unchiului dinspre mama. Complexul Oedip nu are, asadar, o baza biologica, ci una culturologica, nefiind generalizabil in diferitele tipuri de cultura (Sex and repression in savage society, 1927). Bronislaw Malinowski explica aparitia institutiilor sociale prin transformarea trebuintelor organice ale indivizilor in imperative sociale capabile sa satisfaca aceste trebuinte, ceea ce, asa cum remarca critic  Robert K. Merton, exprima o pozitie reductionista in culturologie.

·       Apare, in Germania, primul numar al revistei „Kölner Zeitschrift für Soziologie und Sozialpsychologie“, care se editeaza si in prezent.

·       Studiul „Fenomenul romanesc“, publicat de Mihai Ralea (1894 - 1964), continua preocuparea de studiere a psihologiei poporului roman. Dupa ce enumera dificultatile, dar si posibilitatile de determinare a sufletului  national, Mihai Ralea  arata ca acest suflet nu trebuie considerat ca ceva omogen, nediferentiat, iar psihologia  popoarelor nu se poate ridica „in generalizarile ei decat cel mult pana la o tipologie“ (Fenomenul  romanesc, Bucuresti, Editura Albatros, 1997, p. 59). Psihologia unui popor este conditionata de o multitudine de factori (clima, spatiu, timp, influente straine, mediul economic si politic). Incercand sa caracterizeze psihologic poporul roman, Mihai Ralea  apreciaza ca adaptabilitatea constituie trasatura psihica definitorie a sufletului nostru. Prin adaptabilitate ne deosebim fata de popoarele din Vest, ca si de cele din Est. „Aceasta adaptabilitate am perfectionat-o facand din ea arma noastra de lupta in existenta (Op. cit., p. 76). Dupa Mihai Ralea,  adaptarea are un sens activ, transformator. Este un semn de inteligenta si de tinerete. Unii carturari romani de azi (de exemplu, Razvan Teodorescu, 1997) vorbesc despre mladiere ca o caracteristica psihologica a poporului roman.

·       Apare la Londra, sub semnatura lui William A. MacKinnon, lucrarea „On The Rise, Progress and Present State of Public Opinion in Great Britain“, lucrare de referinta in domeniu, retiparita in Marea Britanie in 1971.

1928

·       Margaret  Mead (1901 - 1978) initiaza orientarea  personalitate  si cultura, sustinand ideea integrarii psihologiei cu antropologia sociala si culturala. Lucrarea sa „Caming of Age in Samoa . A Psychological Study of Primitive Youth” (1928), in care sustine ca la originea conflictelor sociale se afla normele culturale, a fost contestata de antropologul australian Derek Freeman (1980). In lucrarea „Sex and temperament in three primitive societies” (1935), autoarea demonstreaza ca rolurile sociale de barbat si de femeie au o determinare socio-culturala. Margaret Mead ne-a vizitat tara in anii ´70 si a cunoscut activitatea de cercetare antropologica din Romania. Prin cercetarile desfasurate in societatile primitive de catre Margaret Mead, integrarea psihologiei si antropologiei sociale si culturale ajunge sa fie deplina, dezvoltandu-se o noua orientare: personalitate si cultura. Margaret Mead constata ca tinerele fete din insulele Samoa nu trec printr-o criza  a  adolescentei, care in societatea nord-americana este generatoare de conflicte. Aceasta inseamna - conchide Margaret Mead - ca la originea conflictelor psihice stau normele specifice fiecarei culturi (Coming of Age in Samoa: A Psychological Study of Primitive Youth, 1928). Aceeasi concluzie, subliniind importanta culturii pentru viata psihica a individului, se desprinde si din analiza triburilor din Noua Guinee. Aici femeile si barbatii aveau roluri    inverse: femeile se ocupau de procurarea hranei, iar barbatii de treburile domestice. Acest sistem de roluri sociale isi pun amprenta asupra trasaturilor  de personalitate, modeleaza personalitatea. La triburile studiate, Margaret Mead  constata ca exista acelasi grad de agresivitate la fete si la baieti, normele culturale, iar nu datul biologic reglementand masculinitatea  si feminitatea  indivizilor (Sex and Temperament in Three Primitive  Societies, 1935).

·       In 1928 se tipareste la New York lucrarea lui Emory S. Bogardus, „Immigration and Race Attitudes“ (editia a II-a, in 1971).

1929

·       John Dewey (1859 - 1952) si Carl Murckinson fondeaza in 1929, in S.U.A., revista „The Journal of Social Psychology“, care isi continua aparitia si azi.

·       Florian  Stefanescu-Goanga (1881 - 1958), pledand pentru selectia capacitatilor, atrage atentia asupra faptului ca fiecare popor constient de menirea sa este interesat sa produca un numar cat mai mare de oameni eminenti (Selectia capacitatilor si orientarea profesionala, Cluj, Cartea Romaneasca, 1929). Aceasta idee va fi urmarita dupa o jumatate de secol in cercetarile asupra creativitatii. In lucrarea „Masurarea inteligentei“ (1940), Florian Stefanescu-Goanga sintetizeaza experienta de „15 ani de cercetari si incercari, de adaptari, de verificari si etalonari“ in „Institutul de psihologie experimentala, comparata si aplicata“ de la Universitatea din Dacia Superioara, pe care l-a infiintat in 1921. Format in laboratorul lui Wilhelm Wundt, unde a studiat timp de cinci ani, Florian Stefanescu-Goanga a promovat constant metoda experimentala si metoda statistica. A urmarit „aplicarea psihologiei la viata economica si sociala“, a subliniat importanta factorului genetic, dar si a mediului social, mai ales a scolii, in formarea personalitatii creatoare, ca si in dezvoltarea inteligentei: „din cineva cu inteligenta redusa nimeni nu va putea face un geniu“ si „in aceasta perfectionare a echipamentului nativ are o foarte mare importanta mediul“ (dupa Al. Rosca si M. Bejat, Op. cit., p. 96).

·       Louis L. Thurstone introduce tehnicile  cantitative in studiul atitudinilor sociale, elaborand  o scala cu intervale aparent egale (Scala Thurstone). Louis L. Thurstone propune urmatoarea tehnica de construire a scalei: se colecteaza cat mai multe enunturi despre obiectul fata de care se doreste sa se determine atitudinea; in conditii de laborator se ordoneaza aceste enunturi de catre un numar de 40 pana la 200 de experti pe un continuum atitudinal marcat de la 1 la 7 sau de la 1 la 11 (sau prin litere, in ordine alfabetica); se determina mediana si diferenta interquartile (sau media si varianta); se elimina enunturile cu diferente interquartile mari, retinandu-se cate doua enunturi  pentru fiecare punct de pe continuumul atitudinal. Aplicarea scalei consta din prezentarea celor 14 sau 22 de enunturi intr-o succesiune aleatoare, cu indicatia ca subiectii sa-si exprime acordul sau dezacordul. Scorul se calculeaza ca medie aritmetica a enunturilor acceptate (care au fiecare valori de scala determinate). In Romania, Anatole Chircev (1941) a prezentat pe larg tehnica propusa de Louis L. Thurstone si a construit o scala tip Thurstone pentru masurarea progresismului si traditionalismului studentilor. De asemenea, Septimiu Chelcea (1975) a elaborat, experimentat si aplicat o scala Thurstone  pentru masurarea atitudinii fata de activitatea culturala a tinerilor muncitori proveniti in urban din mediul rural.

1930

·       Lucian Bologa, in cadrul Institutului de Psihologie al Universitatii din Cluj, publica volumul “Psihologia vietii religioase. Contributii la studiul structurii si evolutiei vietii religioase individuale pe baza de cercetari statistice “ in care analizeaza si influenta factorilor externi, de natura sociala, asupra vietii religioase a copilului, adolescentului si adultului. Dupa aproape 70 de ani, Ion Manzat va relua tema, publicand lucrarea “Psihologia credintei religioase. Transconstiinta umana “(Bucuresti, Stiinta & Tehnica S.A., 1997).

·       Mihai  Ralea  tine  primul curs de psihologie sociala la Universitatea din Iasi, in 1930/31, influentat fiind de conceptia lui Émile  Durkheim si a lui Gabriel Tarde. Asa cum remarca  Ana Tucicov-Bogdan (1984), in cursul de psihologie sociala  tinut la Universitatea din Iasi problemele de baza erau: imaginea si ideea societatii in raport cu individul  uman si starea psihica de multime. Dupa Mihai Ralea,  psihologia sociala ar urma sa studieze „rezonantele si repercusiunile pe care le produce societatea in individ“: socialitatea omului (emergenta sociala a proceselor psihice si a intregii personalitati); produsele psihosociale colective (limba, arta, religia, morala); influentele interindividuale (imitatia, sugestia,cooperarea, prestigiul); influenta indivizilor asupra societatii (actiunea geniilor, eroilor, marilor comandanti); fenomenele de patologie sociala (nomadismul social, paranoia, boemia, dementa).

·       Apare lucrarea „Social Psychology. An Analysis of Social Behavior“ (New York, Crofts & Co., 1930), de Kimball Young, profesor de psihologie sociala la Universitatea Wisconsin . Aceasta lucrare teoretica, ampla (701 pagini), a cunoscut  mai multe editii si a circulat si in mediile universitare romanesti, in mod sigur intre membrii  Scolii sociologice de la Bucuresti, de sub conducerea lui Dimitrie Gusti. In Prefata se spune: „Psihologia  sociala se ocupa cu personalitatea in masura in care actioneaza in lume impreuna cu alte personalitatii“. Autorul isi propune sa arate cum comportamentul individual este determinat de relatiile interpersonale si de modelele culturale (culture patterns). Volumul este constituit din cinci parti: cadrul social si comportamentul uman, psihologia comportamentului individual, personalitatea si participarea la grup, personalitatea si modelele subiective, multimea si publicul. In cele 37 de capitole ale volumului sunt tratate teme precum: antecedentele sociale ale comportamentului uman, natura vietii de grup si cultura, bazele biologice ale comportamentului individual, comportamentul uman  neinvatat, habitusurile si comportamentul social, sistemele habitudinale anticipatorii, fazele comportamentului anticipator, simtamintele, emotiile si inconstientul in comportamentul omului, diferentele individuale si comportamentul  social, limbajul si interactiunea sociala, personalitatea si conditionarea sociala timpurie, personalitatea si contactele cu grupul primar, personalitatea si grupurile secundare, personalitatea si atitudinile ocupationale, lidership-ul, autoritatea si prestigiul, limbajul, gandirea si realitatea sociala, personalitatea si contextul cultural, prejudecatile ca modele subiective, comportamentul multimilor, comportamentul multimii si personalitatea, psihologia audientei, moda ca un comportament colectiv, opinia publica, instrumentele opiniei publice, cenzura - controlul negativ al opiniilor, propaganda - controlul pozitiv al opiniei publice. Kimball Young promoveaza o conceptie individualista  in psihosociologie, studiul personalitatii in relatie cu mediul social constituind obiectul de studiu al psihologiei sociale. Ea studiaza „personalitatea in masura in care este afectata de alte persoane si in masura in care, ca reactie, aceasta influenteaza alte persoane (Op. cit., p. 14).

·       In intervalul 1923 - 1944, Elton Mayo (1880 - 1950) conduce o serie de experimente de psihosociologie industriala, descoperind importanta organizarii informale si a counseling-ului. Astfel ia nastere miscarea  relatiilor umane,  ca o reactie la organizarea muncii dupa modelul propus de Frederic Winslow Taylor (1856 - 1915).

1932

·       Frederick C. Bartlett  (1886 - 1969)  publica lucrarea „A Study in Experimental and Social Psychology“ (Cambridge, Cambridge University Press, 1932), in care sunt expuse cercetarile sale experimentale privind memoria sociala: pierderea informatiei nu se datoreaza uitarii, ci restructurarii de sens a memoriei, organizarii informatiilor mnezice in jurul unor elemente semnificative. Lucrarea anunta dezvoltarea orientarii cognitiviste in psihosociologie.

·       Mihai Ralea  preda un curs de psihologie sociala la Universitatea din Iasi .

·       Rensis Likert  (1903 - ?) propune o noua tehnica de scalare, care va intra in constiinta specialistilor ca  Scala Likert. Procedeul propus, mai simplu si mai comod decat cel imaginat de Louis L. Thurstone, presupune adunarea unui numar de enunturi referitoare la obiectul investigatiei. Cei ivestigati trebuie sa-si exprime atitudinea (pro sau contra), ca si intensitatea atitudinii (pe un continuum de cinci categorii, incepand cu foarte favorabil pana la foarte nefavorabil). Pentru masurarea  atitudinii se calculeaza media aritmetica a intensitatii (de la 5 la 1) pentru fiecare enunt. Scala Likert este o scala  ordinala, dar se accepta in practica, prin conventie, ca are caracteristicile unei  scale de interval.

1933

·       Willy Hellpach publica prima lucrare sistematica de psihologie sociala din Germania (Elementares Lehrbuch der Sozialpsychologie, Berlin, Springer, 1933).

·       Daniel Katz  (1903 - ?) si  Kenneth W. Braly initiaza seria studiilor privind stereotipurile etnice. Ei folosesc  metoda listei de atribute (check-list) dupa principiul tot sau nimic.  Cei doi psihosociologi americani au cerut unui numar de o suta de studenti de la Universitatea Princeton sa aleaga dintr-o lista de 84 de trasaturi psihice cinci dintre ele care ar caracteriza diferitele grupuri etnice sau rasiale. S-a conturat un astfel de spectru al stereotipurilor: americanii - muncitori, inteligenti, materialisti; englezii - sportivi, inteligenti, conventionali; germanii - spirit stiintific, muncitori, flegmatici; italienii - simt artistic, impulsivi, pasionanli; japonezii - inteligenti, muncitori, progresisti; evreii - smecheri, spirit de mercenar, muncitori; chinezii - superstitiosi, vicleni, conservatori; negrii - superstitiosi, lenesi, ignoranti (D. Katz, K. Braly, Racial Stereotypes of One Hudred College Students, in „Journal of Abnormal and Social Psychology“, 46, 1951, pp. 245 - 254). Desi criticabil sub aspect metodologic, studiul lui Daniel Katz  si Kenneth  Braly a servit ca baza de comparatie in studiile ulterioare asupra stereotipurilor si a sugerat ca etnocentrismul  si conflictul social ar putea explica geneza stereotipurilor etnice (vezi Jacques-Philippe Leyens, Vincent Yzerbyt si Georges Schadron, Stéréotypes et Cognition Sociale, Hayen, Mardaga, 1996, p. 39).

1934

·       Cu incepere din 1934 si pana in 1972, Herbert Blumer (1900 - 1987) publica studii referitoare la comportamentul colectiv  in volume de sociologie coordonate de Robert Park (1937), A. M. Lee (1946), Robert R. Evans (1969, 1972). Studiul sau din 1934, „Outline of Collective Behavior“, republicat in „Readings in Collective Behavior“ (Chicago, Rand McNally, 1972, pp. 22 - 45), contine principalele idei ale teoriei privind contagiunea mentala in situatia de multime, care s-ar datora aparitiei unei tensiuni si mecanismului reactiilor circulare - fenomen numit „milling“. Herbert Blumer clasifica multimile dupa scop (focus) si dupa coeziunea interna. Astfel, se face distinctie in multimi care urmaresc atingerea unui scop (acting crowds) si multimi care urmaresc reducerea unei tensiuni psihice prin comportamentele ritmice, precum dansul, cantecul, aplauzele (expresive crowds). Spre deosebire de Gustave Le Bon, care credea ca multimile marcheaza sfarsitul civilizatiei, Herbert Blumer considera ca acestea au un rol important in dezvoltarea unor noi forme de viata sociala (vezi David L. Miller, Introduction to Collective Behavior, Belmont, Wadsworth Publishing Company, 1985, pp. 20 - 21).

·       Jacob Levy Moreno (1889 - 1975) publica lucrarea „Who Shall Survive ?“, fondand astfel sociometria, teorie si metoda in acelasi timp, cu virtuti terapeutice, orientare psihosociologica in voga la jumatatea secolului nostru, cazuta astazi in desuetudine ca teorie sociologica. Totusi, testul sociometric, psihodrama si sociodrama - propuse de Jacob Levy Moreno  (in lb. ebraica, Moreno inseamna „maestru, invatator, creator“) -  se utilizeaza si in prezent in cercetarea  psihosociologica a grupului mic. Termenul de sociometrie (lat. socius + metrum) se pare ca a fost utilizat pentru prima data in 1887 de catre Neumann Spallart. La Jacob Levy Moreno termenul are alt sens decat cel de „masurare a socialului“, si anume „cercetarea cantitativa a relatiilor interpersonale sub aspectul atractiilor, indiferentei si respingerii intr-o situatie de alegere“. In conceptia lui Jacob Levy Moreno,  sociometria  este o parte componenta a sistemului  sociometric, alaturi  de socionomie (studiul legilor socialului), sociodinamica (studiul agregatelor sociale) si sociatrie (tehnicile de insanatosire a vietii sociale). Esenta sociometriei este data de teoria spontaneitatii si a creativitatii. Testul sociometric, prezentat ca un chestionar, permite masurarea atractiilor si respingerilor dintre membrii unui grup. El contine intrebari de identificare si intrebari vizand preferintele dupa criteriile sociotelic (intr-o situatie structurata) si psihotelic (intr-o situatie  nestructurata). Numarul persoanelor catre care se indreapta preferintele sau respingerile poate fi limitat sau nelimitat, fapt ce va conditiona utilizarea diferitelor formule de calcul pentru determinarea indicilor la nivel individual, interindividual sau grupal. Rezultatele testului sociometric pot fi prezentate si sub forma de sociograma (tip tinta sau camp). Pentru psihosociologie important este faptul ca sociometria evidentiaza ca esenta personalitatii o constituie dimensiunea  ei sociala (relatiile cu altii) si ca grupurile umane au o structura informala (afectiva). In ciuda limitelor teoretice si ideologice ale sociometriei, respectiva orientare s-a bucurat de o atentie deosebita din partea psihosociologilor, data fiind legatura dintre sociometrie si dinamica grupurilor a lui Kurt Lewin, care abordeaza aceeasi realitate intr-o conceptie foarte asemanatoare. La dezvoltarea sociometriei si-au adus contributia numerosi psihosociologi:  Helen Jennings  (1934), M.L. Northway (1940), J.G. Jenkins (1947), R. Tagiuri (1952), J.H. Criswell  (1954), G. Bastian (1966) s.a. In Romania, sociometria a fost prezentata de Achim Mihu (Sociometria. Eseu critic, Bucuresti, Editura Politica, 1967), iar tehnicile sociometrice au fost experimentate, intre altii, de Septimiu Chelcea (vezi Revista de Psihologie, nr. 1, 1968).

·       Se editeaza postum volumul de studii „Mind, Self and Society“. (Chicago, Il, University of Chicago Press, 1934), a  lui George Herbert Mead (1863-1931), emblematic pentru behaviorismul social. Influentat de Ch. Darwin , filosoful, psihologul si antropologul american considera organismul uman ca pe un agent activ, nu doar ca pe receptacol  al stimulilor din mediu. Omul este singura fiinta ce poate interpreta si raspunde simbolic la stimulii exteriori. George Herbert Mead  a realizat in intervalul 1909 - 1925 primele studii sistematice asupra atitudinilor. A fost primul  care a prezentat sistematic notiunea de „rol“, preluata si analizata mai tarziu de Ralph Linton. George Herbert Mead considera ca rolurile sociale se invata, fapt care duce la formarea personalitatii si ajuta la functionarea comunitatilor umane. Tot la George Herbert  Mead intalnim pentru prima data elementele de baza  ale  teoriei  eului. Eul   (lb. engleza,  self; lb. franceza, le   soi )  este  constituit  dintr-o  componenta  sociala  (eul  social - me,   in lb. engleza; le moi, lb. franceza) si o componenta  subiectiva (eul psihologic - I, in lb. engleza, le je, in lb. franceza). Asadar, in conceptia lui George Herbert Mead, sinele reprezinta interiorizarea  atitudinilor  sociale, dar intr-un model unic: „eul psihologic este reactia organismului la atitudinile celorlalti; eul social este ansamblul organizat de atitudini ale celorlalti pe care ni le asumam“ (W. Doise, J.-C., Deschamp, G. Mugny, Psihologie sociala experimentala, Iasi, Editura Polirom, 1996, p. 38).

·       Apare la Cluj lucrarea „Psihologia martorului“, de Alexandru Rosca, in care sunt analizati si factorii socio-educationali in producerea  comportamentului  deviant.

·       Grigore Popa  publica lucrarea „Inteligenta sociala si psihologia conducatorului“.

·       Richard La Piere comunica rezultatele experimentului de teren privind relatia dintre atitudine si comportament, in baza caruia este sustinuta ipoteza discrepantei dintre atitudine si comportament. Experimentul este criticabil din punct de vedere metodologic (Attitudes versus Actions, in „Social Forces”, 13, 1934, pp. 230-237); totusi este invocat in mai toate tratatele de psihologie sociala. Initial, Richard La Piere a studiat cu ajutorul chestionarului prejudecatile rasiale ale americanilor (1928), evidentiind atitudinea negativa fata de chinezi. Impreuna cu un cuplu  de chinezi a incercat la 66 de hoteluri sa fie cazati si la 184 de restaurante sa fie serviti la masa. Doar la un hotel si la un restaurant au fost refuzati. Dupa catva timp, a cerut telefonic rezervare pentru cuplul de chinezi unui numar de 79 de hoteluri si 177 de restaurante, intre care si hotelurilor si restaurantelor vizitate. Cu o singura exceptie, de la toate hotelurile si restaurantele s-a primit raspuns negativ. Studiul lui Richard La Piere a deschis calea investigarii relatiei dintre ceea ce spun si ceea ce fac oamenii, ilustrata magistral de I. Ajzen si Martin Fishbein  in „Attitude-Behavior Relations: a Theoretical Analysis and Review of Empirical Research“,  in „Psychological Bulletin“, 1977, nr. 84, pp. 888 - 918). B. Kutner, C. Wilkins, P.R. Yarrow (1952) au repetat experimentul, fara a confirma sau infirma concluziile lui Richard La Pierre. Experimental, o femeie de culoare insotita de doi barbati albi au intrat in 11 restaurante in care au fost serviti. Peste cateva zile au cerut telefonic respectivelor restaurante sa li se rezerve o masa pentru un party interrasial. Aproximativ jumatate (sase) au refuzat.