Logo referatele carte







Ana din opera Ion







Caracterizarea lui Ion din romanul realist traditional Ion (1920) de Liviu Rebreanu

Roman realist tradiţional. Personaj principal, dinamic, multidimensional, realist, exponenţial, eponim. Modalităţi de caracterizare: ~ caracterizare directă: portretul făcut de narator şi de alte personaje; autocaracterizarea; - caracterizare indirectă:
Continuare

Romante pentru mai tarziu — volum de poezii al lui Ion Minulescu - analiza

ROMANŢE PENTRU MAI TÂRZIU — Volum de poezii al lui Ion Minulescu. A apărut în anul 1908 Ia Editura Librăriei „Leon Alcalay" din Bucureşti, cu o copertă desenată de Iser. în 1909 se tipăreşte ediţia a doua, iar în 1922, ediţia a treia. Cartea adună
Continuare

Calcalul vulnerabil - volum de versuri de Ana Blandiana

CĂLCAlUL VULNERABIL Volum de versuri de Ana Blandiana. Publicat în 1966, la Editura pentru literatură, Bucureşti. Este a două carte de poezie a autoarei, după Persoana întîia plural (1964). Paisprezece texte (din treizeci şi patru) vor fi reluate în culegerea Cincizeci
Continuare

Poezii — volum de Panait Cerna - analiza

POEZII — Volum de Panait Cerna, apărut la Bucureşti, Editura Minerva, . O activitate literară cuprinzând două studii publicate în „Convorbiri literare" din 1909 (Eminescu, în nr. 9, din iunie, şi Faust, neterminat, în nr. 3, din martie, şi 10, din octombrie), volumul de
Continuare

Apa de apoi - volum de poezii de Ion Caraion

APA DE APOI — Volum de poezii de Ion Caraion. Cuprinde, cum se menţionează pe foaia de titlu a cărţii, „versuri în exil", adică scrise după ce poetul a părăsit ţara, în 1981, stabilindu-se în Elveţia, la Lausanne, unde va şi muri, în . Culegerea
Continuare

ION CREANGA - analiza operei

Ca toţi scriitorii cari nu şi-au adunat scrierile răzleţite într-un volum, mai uşor de cetit pentru cei ce se interesează de mişcarea literară — aşa puţină, cum este — de la noi, Ion Creangă este puţin cunoscut multora din generaţia
Continuare

Caracterizarea lui Dionis / Dan din nuvela fatastica Sarmanul Dionis

Nuvelă fantastică şi filosofică. Personaj romantic, principal, dinamic, eponim, arhetipal — împreună cu Măria întruchipea2ă cuplul adamic; personajul principal trăieşte drama căutării absolutului. Modalităţi de caracterizare: —
Continuare

Haina de canepa — volum de versuri de Mariana Bojan - analiza

HAINA DE CÂNEPĂ — Volum de versuri de Mariana Bojan. A apărut la Editura Dacia din Cluj, în . Este a treia carte a poetei, după Elegie pentru ultimul crâng (1976) şi Judecătorul de păpuşi (1980). Cu acest volum, M. B. rămâne ataşată universului
Continuare

Poeme intr-un vers (1935-1936) - volum de versuri al lui Ion Pillat - analiza

POEME ÎNTR-UN VERS (1935-l936) Volum de versuri al lui Ion Pillat, publicat în 1936, dedicat esteticianului şi poetului Ştefan I. Neniţescu, cu o prefaţă lămuritoare la un „gen nou" de poezie. în cel dc-al doilea plan al Operelor complete, redactat între 29 dec. 1940
Continuare

Zburatorul de Ion Heliade Radulescu - analiza literara pe text

Poezia paşoptistă Deşi este scris într-un secol atât de îndepărtat cum ni se pare acum secolul al XlX-lea, poemul Zburătorul poate fi citit şi azi pentru frumuseţea descrierilor şi pentru emoţia pe care o transmit întotdeauna primii fiori ai dragostei,
Continuare

Lmaginati-va de ana blandiana - prezentarea textului

Ana BLANDIANA biografie In Cea mai frumoasă dintre lumile posibile (1978) descoperim talentul de prozatoare al Anei Blandiana. Opera, alcătuită din scurte
Continuare

Ioana - personajul feminin principal al romanului Ioana (1934) de Anton Holban

Este personajul feminin principal al romanului omonim, scris de Anton Holban. Eroina prinde contur prin prisma sensibilităţii şi subiectivităţii lui Sandu, naratorul "necreditabil" al operei. Scenariul epic se ordonează în funcţie de memoria analogică şi
Continuare

Socul oxigenului — volum de versuri de Ion Mircea - analiza

ŞOCUL OXIGENULUI — Volum de versuri de Ion Mircea. A fost publicat la Editura Vinea din Bucureşti în anul 200. Se deschide cu o notă bio-bibliograficâ. Două texte cu caracter confesiv inaugurează şi închid cartea: Audiţie de pe discul de aur şi, respectiv,
Continuare

Ana Blandiana - biografie

Este pseudonimul literar al Otiliei Coman, născută la Timişoara în 25 martie . îşi face studiile gimnaziale şi liceale în Oradea, la fostul liceu „Oltea Doamna". Debutează în revista „Tribuna" din Cluj în 1959, cu poezia Originalitate, semnată Ana Blandiana. Va
Continuare

Caracterizarea lui Anastasia din nuvela Duios Anastasia trecea (1967) de D.R. POPESCU

Anastasia - caracterizare Personaj tragic. Anastasia, eroina nuvelei, este învăţătoare suplinitoare într-un sat de lângă Dunăre. Proiectată în timpul războiului, acţiunea are semnificaţii simbolice pentru destinul tinerei. Anastasia află că
Continuare

Cetiti-le noaptea — volum de nuvele de Ion Minulescu - analiza

CETIŢI-LE NOAPTEA — Volum de nuvele de Ion Minulescu. Cu un portret de Iser. Bucureşti, Rditura Cultura Naţională, . în periodice: De vorbă cu necuratul, „Cetiţi-mă", I, nr. 3, februarie 1922, p. 143-. Omul cu inima de aur, „Gîndirea", IV, nr. 3, 14 martie 1924;
Continuare

Cele patru anotimpuri — proza de Ana Blandiana

CELE PATRU ANOTIMPURI — Proză de Ana Blandiana. Bucureşti, Editura Albatros, 1977. Cele patru anotimpuri sînt patru nuvele de introspecţie psihologică, în care A. B. se apleacă asupra cîte unui nucleu fantasmatic şi îl dezvoltă într-o mică naraţiune. Fiecare
Continuare

„cugetarile sarmanului Dionis" - analiza

Inclusă în nuvela fantastică Sărmanul Dionis, poezia e creatoare de atmosferă. Elementul descriptiv-evocator se îmbină cu meditaţia, realizată ca monolog ironic, cu subtile elemente de umor. Pus pe seama personajului titular al nuvelei, boem însingurat şi sărac,
Continuare

Asemanari si deosebiri - "Lacustra" de George Bacovia si "Acuarela" de Ion Minulescu

Simbolismul, curent literar manifestat în literatura română la începutul secolului al XX-lea, a impus procedeul corespondenţei dintre elementele din natură şi cuvânt prin utilizarea simbolului, a sugestiei şi a aluziei. Poezia simbolistă exprimă stările interioare
Continuare

„bata-te dumnezeu!" / coconita dragana / - schita satirica de Ion Heliade Rădulescu

„BATĂ-TE DUMNEZEU!" / COCONITA DRĂGANA/ — Schiţă satirică de Ion Heliâde Rădulescu, apărută în „Curierul românesc" nr.143 din 13 septembrie 1837 şi, într-o formă revizuită şi puţin amplificată, în nr. 43 din 2 iunie 1844 al aceluiaşi
Continuare







Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani