§ Tesuturi si organe.
Tesuturi. Totalitatea
celulelor si substantei intercelulare,
care au origine, structura si functii asemanatoare, se
numeste tesut. In
organismul uman deosebim patru grupuri principale de tesuturi: epitelial, conjunctiv, muscular si
nervos.
Tesutul epitelial formeaza tegumentele corpului, glandelor
si captuseste cavitatile organelor interne.
Tesutul conjunctiv, de
exemplu, cel osos si cartilaginos, serveste drept suport pentru
organe. Alte tipuri de tesut conjunctiv, formand niste straturi
intercalare printre organe, le leaga intre ele. Sangele si limfa
alcatuiesc mediul intern lichid al organismului.
Tesutul muscular este componentul
principal al muschilor scheletici si al multor organe interne.
Functia de miscare este asigurata de tesutul muscular.
Tesutul nervos constituie masa creierului si maduvei
spinarii. Fibrele nervoase, care pornesc de la neuroni(celule nervoase),
se intind de la creier si maduva spinarii spre toate organele
si tesuturile, asigurand o legatura operativa intre
diferite parti ale organismului.
Organe si sisteme de organe. Din tesuturi se formeaza organe.
Organul
este o parte a corpului cu forma, structura si localizare
anumita si indeplineste una sau cateva functii. De exemplu,
bratul, inima, rinichii, ficatul, pancreasul sunt organe.
O parte din organe sunt localizate
in cavitatile corpului, de
aceea sunt numite organe interne.
Unele organe apara
corpul de leziuni, atele asigura
locomotia sau participa la digestie. Exista organe ce
transporta substantele nutritive si oxigenul prin organism.
Fiecare organ este alcatuit din cateva tesuturi, insa unul
dintre ele predomina si determina functia lui
principala. Orice organ contine in mod obligatoriu vase de sange
si nervi.
Organele, care executa in ansamblu
functii comune, alcatuiesc sisteme
de organe. Deosebim urmatoarele sisteme: nervos, locomotor,
circulator, respirator, digestiv, excretor si cel al organelor de
reproducere.
Deci,
organismul uman are o structura complexa: el este alcatuit din
sisteme de organe, fiecare sistem include diferite organe, fiecare organ
consta din cateva tesuturi, fiecare tesut este format dintr-o
multime de celule asemanatoare si din substanta
intercelulara.
§ Respiratia.
Importanta respiratiei. Omul respira, captand din mediul
extern oxigenul si eliminand in el bioxidul de carbon.
Fiecare
celula din tesutul oricarui organ are nevoie de energie. Sursa
acesteia in organism o constituie descompunerea si oxidarea
necontenita a compusilor organici. Dat fiind faptul ca procesele
de oxidare necesita oxigen, celulele trebuie sa-l obtina in
flux necontenit. De pe urma oxidarii
oricaror substante organice se formeaza bioxid de carbon
si apa, care sunt evacuate din organism.
Aprovizionarea
celulelor cu oxigen si evacuarea din ele a bioxidului de carbon se face
prin sange. Schimbul de gaze dintre sange si aer are loc in organele de
respiratie.
Sistemul
organelor de respiratie este alcatuit din plamani, situati
in cutia toracica, si din caile aeriene: cavitatea nazala,
rinofaringe, laringe, trahee si bronhii.
Caile aeriene. Caile aeriene incep cu cavitatea nazala, care este divizata de un sept
osteocartilaginos in jumatatea dreapta si stanga. In
fiecare din ele se afla niste canale nazale sinuoase, care
maresc suprafata interna a cavitatii nazale. Membrana
mucoasa, care tapeteaza cavitatea nazala, are numerosi
perisori, vase sangvine si glande mucipare. Mucusul produs de acestea
nu numai ca retine microbii, ci si ii omoara. Impreuna
cu particulele alipite mucozitatea este evacuata necontenit din cavitatea
nazala. In aceasta cavitate aerul se incalzeste si se
umecteaza.
Din
cavitatea nazala aerul patrunde in rinofaringe, apoi in
laringe.
Laringele are o
forma de palnie, peretii careia sunt formati din cateva
cartilaje. Intrarea in laringe in timpul inghitirii alimentelor este
deschis de catre cartilajul numit epiglota.
In cartilajele laringelui sunt niste pliuri ale membranei mucoase
numite ligamente sau coarde vocale. Spatiul
dintre coardele vocale se numeste glota.
Cand omul
tace, coardele vocale se deschid si glota are aspectul unui triunghi
echilateral. In timpul vorbirii coardele vocale se inchid. Aerul expirat
loveste in coarde si ele incep sa vibreze. Astfel apare sunetul.
Timbrul
vocii omului depinde de lungimea coardelor lui vocale. Cu cat coardele vocale
sunt mai scurte, cu atat frecventa oscilatiilor lor e mai mare
si timbrul mai inalt. La femei coardele vocale sunt mai scurte decat sa barbati. Iata de
ce vocea feminina e totdeauna mai inalta.
Strigatul
aduce daune coardelor vocale. Ele se supraincordeaza, cand se apropie prea
tare, lovindu-se si vatamandu-se una pe alta. Inflamatiile
frecvente ale cailor de respiratie lezeaza de asemenea coardele
vocale. Asupra aparatului vocal influenteaza daunator
fumatul si consumul de alcool.
Din
laringe aerul inspirat trece in trahee, care are forma de tub. Peretele ie
anterior este forat din semicercuri cartilaginoase unite intre ele prin
ligamente si muschi. Peretele posterior este moale, alipit de esofag fara a impiedica trecerea alimentelor. Traheea se
bifurca in doua bronhii care intra in plamanul drept
si stang.
Plamanii. In plamani fiecare bronhie se
ramifica asemanator unui arbore si lumenul tuburilor
aeriene devine din ce in ce mai mic. Capetele celor mai mici tuburi bronhiale
se termina cu niste ciorchini de alveole
pulmonare cu pereti subtiri, umplute cu aer. Peretii lor
sunt alcatuiti dintr-un singur strat de celule epiteliale si
sunt acoperiti cu o retea deasa de capilare. Celulele epiteliale
ale alveolelor secreta substante bioactive, care tapeteaza sub
forma de pelicula foarte
fina suprafata lor interioara.
Aceasta
pelicula mentine volumul constant al alveolelor si nu le permite
sa se stranga. In afara de aceasta, substanta
bioactiva a peliculei neutralizeaza microorganismele, care
patrund in plamani odata cu aerul. Pelicula uzata este
evacuata prin caile aeriene sub forma de sputa sau este
„consumata” de catre fagocitele pulmonare.
In caz de
pneumonie, tuberculoza si alte boli pulmonare infectioase
pelicula poate fi vatamata, alveolele pulmonare pot sa se
stranga si nu pot participa la metabolismul gazos. La fumatori
alveolele isi pierd elasticitatea si capacitatea de a se
curati, pelicula devine rigida din cauza substantelor
toxice din fumul de tutu. Aflarea in aer liber, respiratia intensa in
timpul muncii fizice si practicarii sportului contribuie la
reinnoirea peliculei, care
tapeteaza alveolele pulmonare.
Alveolele
pulmonare formeaza o masa spongioasa, din care sunt
constituiti plamanii. Acestia ocupa cavitatea toracica
in intregime cu exceptia spatiului ocupat de inima, de vasele
sangvine, de caile aeriene si de esofag. Fiecare plaman este
alcatuit din 300-350 mln. de
alveole pulmonare. Aria lor totala depaseste 100 m2,
adica e de circa 50 de ori mai mare decat suprafata corpului.
La
exterior fiecare plaman este acoperit de o membrana neteda
lucioasa de tesut conjunctiv numita pleura pulmonara. Peretele interior al
cavitatii toracice este tapetat de pleura parietala. Cavitatea pleurala aflata
intre aceste membrane este umeda, ermetica si nu contine
aer deloc. Din aceasta cauza plamanii sunt strans lipiti de
peretele cavitatii toracice si volumul lor se schimba
intotdeauna odata cu schimbarea volumului cutiei toracice.
Respiratia artificiala. Respiratia artificiala se
aplica pentru a acorda primul ajutor persoanelor inecate, electrocutate de
curent sau fulger, intoxicate cu gaz de
cahla si in caz de alte accidente.
Pentru
acordarea primului ajutor unui inecat, se cere, in primul rand, sa
evacuam cat mai repede apa din
caile respiratorii si din plamani. Cu acest scop salvatorul,
stand intr-un genunchi, il culca pe sinistrat pe coapsa sa in asa
fel, incat capul si partea superioara a corpului sa atarne
liber. In continuare ii deschide gura si ii aplica o serie de
lovituri usoare pe spate, ceea ce contribuie la evacuarea apei din
caile respiratorii. Apoi inecatul va fi culcat pe spate, eliberandu-i
gatul, pieptul si abdomenul de partile jenante ale imbracamintei. Sub scapule i se
pune un rulou moale, iar capul i se trage indarat si mandibula
inainte. Dupa aceasta incepem a propulsa aer prin gura sau nasul
sinistratului, acoperite cu o
batista. Astfel de propulsari se fac aproximativ de 16 ori pe minut.
Vom avea grija ca dupa fiecare „inspiratie” artificiala cutia
toracica a accidentatului sa coboare definitiv. Durata acestei
„expiratii” trebuie sa fie mai indelungata decat cea a „inspiratiei” aproximativ de doua
ori. Daca inima a incetat sa bata, aceasta procedura
se va face simultan cu masajul indirect al inimii: dupa fiecare propulsare
de aer in plamani se fac 4-5 apasari izbite pe a treia parte
inferioara a sternului in directia perpendiculara coloanei
vertebrale. Sternul in timpul apasarilor se va stramuta cu 4-5
cm. la adulti si cu 1-2 cm. La copiii de varsta mica cu un
ritm de 70-90 apasari pe minut. Dupa 4-5 apasari se
face propulsarea urmatoare de aer
prin gura sau nas.
Aceste
masuri de reanimare se considera reusite daca la sinistrat
s-au ingustat pupilele, pielea a devenit roza si a aparut
pulsul. Acordarea primului ajutor nu va inceta pana cand sinistratul nu va
incepe sa respire singur si va reveni in cunostinta.
Dupa aceasta i se va servi un ceai fierbinte, va fi invelit in ceva
calduros si transportat la spital.
Gripa. Gripa este provocata de virusuri.
Ele sunt ultramicroscopice si nu au structura celulara.
Virusurile de gripa se afla in mucusul eliminat din nasul oamenilor
bolnavi, in sputa si saliva lor. In timpul stranutului si tusei
oamenilor bolnavi milioane de picaturi invizibile, dar infecte, nimeresc
in aer. Daca ele patrund in caile respiratorii ale unui om
sanatos, acesta poate sa se molipseasca de gripa. Din
aceasta cauza gripa face parte din infectiile aerogene prin picaturi.
Gripa se
raspandeste foarte repede, de aceea oamenii bolnavi de gripa nu
pot fi admisi la lucru la intreprinderi, institutii, lectii etc.
Nu e corect de a considera gripa ca o boala simpla, ce dureaza
trei zile. Ea este periculoasa prin complicatiile pe care le provoaca.
Contactand cu oamenii bolnavi, se cere sa purtam o masca
confectionata dintr-o
bucata de tifon impaturita in patru straturi, cu care se va
acoperi nasul si gura. Ea lasa sa treaca aerul, insa
retine picaturile, in care se afla agentul patogen. In caz de
tuse sau stranut gura si nasul se vor acoperi cu batista. In acest
mod ii veti feri pe cei din jur de
contaminare.
Tuberculoza.
Agentul patogen al tuberculozei este bacilul Koh, care ataca mai ales
plamanii. El se poate afla in aerul inspirat, in picaturile de
sputa, pe tacamuri, imbracaminte si alte obiecte aflate in folosinta bolnavului. Tuberculoza este o infectie
transmisa pe cale de picaturi si praf.
In
locurile umede, unde nu ajunge lumina solara, agentii tuberculozei
isi pastreaza vitalitatea
un timp indelungat. In locurile uscate si luminate bine de soare ei
mor repede.
Efectul fumatului asupra organelor respiratorii. Fumul de tutun in afara de
nicotina mai contine circa 200 de substante extrem de
daunatoare pentru organism, inclusiv gazul de cahla, acidul
cianhidric, benzipirenul, funinginea etc. In timpul fumatului aceste
substante patrund in cavitatea
bucala, in caile respiratorii superioare, se depun pe mucoasele lor
si pe pelicula alveolelor pulmonare, sunt inghitite odata cu
saliva si nimeresc in stomac.
Fumul de
tutun irita mucoasele cavitatii bucale si nazale,
cailor respiratorii si ochilor. Aproape toti fumatorii
sufera de inflamatia cailor respiratorii insotita de o
tuse chinuitoare. Inflamatia constanta reduce proprietatile
de aparare ale mucoaselor, deoarece fagocitele nu pot curati
plamanii de microbi patogeni si de substantele
daunatoare aduse de fumul de tutun. Din aceasta cauza
fumatorii contracta mai frecvent ca altii boli infectioase
si de raceala. Particulele de fum si gudron se depun pe
peretii bronhiilor si alveolelor pulmonare. Capacitatile de
aparare ale peliculei se reduc. Plamanii fumatorului pierd
elasticitatea, se dilata cu greu, ceea ce face sa scada
capacitatea vitala si ventilatia lor. Ca urmare scade si
asigurarea organismului cu oxigen, deci se inrautateste brusc
starea generala si capacitatea de munca.
Se
stie ca fumatorii au cancer pulmonar de 6-10 ori mai frecvent
decat nefumatorii. Fumatul rapeste anual mii de vieti in
toate tarile lumii. Combaterea fumatului s-a transformat intr-o
problema sociala serioasa. Medicii si fruntasii
vietii publice din multe tari isi unesc fortele in
combaterea fumatului. Participa la ea si Organizatia
mondiala a sanatatii din cadrul Organizatiei
Natiunilor Unite. Intr-o serie de tari s-a remarcat, ca
fumatul, mai ales printre tineret, a inceput sa dispara. Putem spera,
ca ratiunea va triumfa si majoritatea oamenilor vor renunta
odata si pentru totdeauna la aceasta obisnuinta
nefasta.
§ Digestia.
Produsele alimentare si substantele
nutritive. Alimentarea
este una din conditiile necesare pentru cresterea, dezvoltarea si activitatea vitala normala
a organismului.
In
compozitia produselor variate intra principalele substante
nutritive: proteine, glucide, saruri minerale, lipide apa si
vitamine. Moleculele relativ mari ale proteinelor, lipidelor si glucidelor
nu pot trece prin peretele tubului digestiv. Din aceasta cauza
substantele mentionate se expun unui tratament chimic numit digestie. Digestia alimentelor are loc
pe masura trecerii lor prin organele digestive.
Structura organelor digestive. Sistemul organelor digestive este
alcatuit din tubul digestiv si glandele digestive.
Tubul
digestiv include urmatoarele parti: cavitatea bucala,
faringele, esofagul, stomacul, intestinul gros si subtire, care se
termina cu rectul si orificiul anal. Peretele tubului digestiv este
alcatuit din trei straturi. In exterior el este acoperit de un tesut
conjunctiv compact, sub care se afla un strat de muschi netezi. Datorita contractiilor ondulatorii
alimentele se misca prin tubul digestiv. Membrana mucoasa
interna a tubului este alcatuita din tesut epitelial. Mucoasa are o suprafata cutata
si contine numeroase glande mici, care elaboreaza sucuri digestive
si le secreta in cavitatea tubului. Glandele mari sunt situate in
afara tubului digestiv. Ele isi trimit sucurile secretate in cavitatea
tubului prin niste conducte speciale. Este vorba de trei perechi de glande
salivare, ficat si pancreas.
In compozitia sucului secretat de glandele digestive intra
enzimele, care sunt niste substante de natura proteica.
Fiecare enzima catalizeaza o reactie anumita. Unele grupuri
de enzime scindeaza glucidele, altele – proteinele sau grasimile. Substantele formate
in urma scindarii sunt de obicei solubile in apa si pot fi
asimilate de organism.
Digestia in cavitatea
bucala. In cavitatea
bucala alimentele sunt probate, maruntite, mestecate si
umectate cu saliva. Prelucrarea mecanica a alimentelor se face cu
ajutorul dintilor si limbii. Omul matur are 32 de dinti.
Structura si forma lor difera si depinde de functiile
executate.
In partea
dinainte a maxilei si mandibulei se afla cate patru incisivi plati. Dupa ei, pe
fiecare parte, se dispune, cate un canin ascutit.
Omul musca cu ajutorul incisivilor si caninilor. Dupa
canini pe fiecare latura sunt dispusi cate doi molari mici si trei mari. Cu ajutorul molarilor bucatele sunt
faramitate si mestecate.
Fiecare
dinte are radacina, aflata
intr-o alveola adanca in osul maxilar, colet, care se afla in
gingie si coroana, care
proemineaza in cavitatea
bucala. Smaltul dentar dur
acopera coroana in exterior, aparand dintele de distrugere prin
roadere si patrundere de microbi. Sub smalt se afla o
substanta compacta asemanatoare cu cea a osului.
Partea interna a dintelui este cava. In tesuturile moi
conjunctive, care se afla in cavitatea dintelui, se ramifica vase
sangvine si nervi.
Nou-nascutul nu are dinti. Aproximativ peste 6 luni la copii
incep sa apara dintii de lapte, care treptat cad, cedand locul
celor constanti catre varsta de 10-12 ani. Ultima pereche de
dinti-de minte–rasar de
obicei la om la varsta de 20-22 de ani.
Mestecand
alimentele, noi le miscam prin cavitatea gurii cu ajutorul limbii. Ea este inzestrata cu
niste receptori datorita carora noi percepem gustul,
proprietatile mecanice si temperatura bucatelor.
Omul nu poate simti gustul alimentelor
uscate. In gura alimentele sunt umectate cu saliva. Ea este
secretata de trei perechi de glande
salivare mari si numeroase
glandule mici situate in mucoasa limbii si cavitatii bucale.
Glandele salivare elaboreaza de la 0,5 pana la 2 litri de saliva in 24 de ore.
Saliva
omului contine niste enzime care scindeaza glucidele complexe in
mai simple. Saliva are reactie usor bazica si contine
o substanta dezinfectanta
speciala numita lizozom.
Lizozomul vindeca leziunile membranei mucoase bucale.
Secretia
glandelor salivare se produce in mod reflex, cand receptorii sunt situati
pe limba si in mucoasa bucala. De la ei excitatia
porneste prin neuronii senzoriali
spre centrul salivatiei, aflat in bulbul rahidian. De aici excitatia
prin neuronii motori se transmite spre glandele salivare si acestea incep
sa secrete saliva. Acesta este modelul de arc al celui mai simplu
reflex de salivatie. Se stie, ca saliva poate sa se elimine
nu numai in timpul mesei, dar chiar si la vederea bucate apetisante, la
mirosul lor sau la zgomotul cu vesela.
Deglutitia. Din cavitatea bucala bolul alimentar trece
prin faringe intr-un tub ingust
vertical numit esofag. In timpul
inghitirii laringele este acoperit de epiglota. Peretii
esofagului se contracta ondular contribuind la miscarea alimentelor
spre stomac. Mucusul elaborat de mucoasa esofagului inlesneste
propulsatia lor.
Digestia in stomac. Din esofag hrana nimereste in stomac. La omul matur capacitatea
stomacului e de aproximativ 1,5 litri. Numeroasele glande din mucoasa
stomacului elimina in cavitatea lui suc gastric. Sucul gastric uman este un lichid incolor, ce contine enzime,
mucus si o cantitate mica de acid clorhidric. Mucusul apara
peretii stomacului de leziunile mecanice. Acidul clorhidric omoara
bacteriile si stimuleaza enzimele.
O
experienta simpla ne permite sa urmarim cum
actioneaza sucul gastric asupra proteinelor. Intr-o eprubeta se
toarna o cantitate mica de suc gastric natural si se adauga
niste fulgi fini de albus de ou semifiert. Apoi eprubeta se pune in
termostat pentru o jumatate de ora la temperatura de 38-39 grade C. Fulgii de albus „se topesc”
treptat si, in sfarsit se dizolva definitiv. Enzimile sucului
gastric responsabil de scindarea proteinelor, sunt active numai la temperatura corpului si in
mediu acid.
Sucul
gastric contine de asemenea enzime ce scindeaza proteinele, de
exemplu, grasimea laptelui.
Functiile intestinului subtire. Chimul alimentar semilichid este propulsat
din stomac in portii mici in urmatorul compartiment al tubului
digestiv numit intestin. In
intestinul subtire continua scindarea substantelor nutritive in
componenti mai simpli si are loc absorbtia in sange si
limfa.
Intestinul subtire are o lungime de 3-3,5 m. Portiunea lui
initiala se numeste duoden.
Lungimea medie a acestuia este egala cu latimea a 12 degete puse
impreuna. In duoden se varsa ducturile ficatului si
pancreasului. Enzimile sucului pancreatic actioneaza numai in mediu
bazic fiind stimulate de bila.
In duoden
sub influenta enzimelor sucului digestiv are loc scindarea proteinelor,
lipidelor si glucidelor.
Bila
elaborata de ficat care e cea mai mare glanda a organismului uman
contribuie la digestia lipidelor.
Contractiile ondulare ale
peretilor intestinelor propulseaza treptat chimul alimentar prin
tubul digestiv. Chimul alimentar excita niste glandule situate in
cantitati enorme in mucoasa intestinului subtire. Ele
elimina suc intestinal. Sub influenta enzimelor sucului intestinal se
termina scindarea substantelor nutritive pana la compusi
simpli, solubili in apa: proteinele-pana la acizi aminici,
lipidele-pana la glicerina si acizi grasi,
glucidele-pana la glucoza.
In mucoasa intestinului se afla
numerosi ganglioni limfatici, care sunt o parte a sistemului imun general
al organismului. Deosebit de numerosi ganglioni limfatici se afla in apendicele vermicular, care se mai numeste amigdala
intestinala. Inflamatia acestui apendice provoaca o boala
numita apendicita. Drept cauza a acestei inflamatii pot fi
diverse infectii intestinale, anginele. In acest caz ganglionii limfatici
cresc in volum. Aceasta provoaca umflarea peretilor apendicelui
si tulburarea miscarilor lui. In asemenea cazuri de obicei se
recurge la interventia chirurgicala.
Apendicele
vermicular este populat de un microb numit colibacil, care, nimerind in
intestinul gros indeplinite cateva functii: Impiedica inmultirea
microbilor patogeni, participa la sintetizarea unor vitamine necesare
pentru organism.
Absorbtia.
Suprafata interna a intestinului subtire are un aspect de
catifea. Datorita vilozitatilor se efectueaza
absorbtia produselor de scindare a proteinelor, lipidelor si
glucidelor. Numarul enorm de vilozitati (2500 de
vilozitati pe 1 cm2) sporeste in mare
masura suprafata mucoasei intestinului subtire.
Peretii vilozitatilor sunt alcatuiti dintr-un singur
strat de epiteliu. In fiecare vilozitate este un vas sangvin si unul
limfatic. Aceste vase absorb produsele de scindare a substantelor
nutritive dizolvate in apa. Absorbtia nu este numai un proces fizic
de filtrare si difuzie, ci si un proces fiziologic complicat,
realizat pe cale transportarii active a substantelor prin
peretii vilozitatilor. Vilozitatile executa
si o functie de aparare, impiedicand trecerea in sange si
limfa a microorganismelor care populeaza intestinele.
Microorganismele si toxinele lor nimeresc in intestin in majoritatea
cazurilor odata cu alimentele, cand se neglijeaza regulile elementare
de igiena.
Rolul
de protectie a ficatului. Tot sangele care refuleaza de la
intestin trece prin ficat. In ficat se neutralizeaza pana la 95% din
substantele toxice formate in procesul digestiei.
Functiile
intestinului gros. Resturile ramase de la digestie trec timp de un 12
ore prin intestinul gros. In acest
rastimp cea mai mare parte a apei trece in sange. Mucoasa intestinului gros nu are vilozitati,
glandele ei secreta un suc care contine putine enzime, dar mult
mucus care usureaza trecerea si evacuarea resturilor indigeste.
Intestinul gros e populat de numeroase bacterii. Ele sunt necesare pentru
digestia normala si participa la sinteza unor vitamine. Masele
fecale, acumulate in intestinul gros, nimeresc in rect si de acolo sunt
evacuate afara.
Bolile gastrointestinale. Consumul de produse alterate poate provoca
intoxicatii alimentare. In caz de intoxicatie se cere sa
inlaturam cat mai curand hrana din stomac. In acest scop suferindului
i se va da sa bea cateva pahare de apa calda si i se va
provoca vomitarea, iritandu-i radacina limbii sau peretele distal al
faringelui cu lingurita de ceai sau alt obiect potrivit.
Odata
cu bucatele in tubul digestiv pot patrunde si microbi patogeni.
Multi dintre ei mor in cavitatea
bucala sub actiunea substantelor ce se contin in
saliva. Unii microbi sunt distrusi de acidul clorhidric din sucul
gastric si de substantele bilei.
Exista
insa microorganisme rezistente la aceste substante. Ele pot sa
se inmulteasca in intestin, provocand boli infectioase: tifos
abdominal, dizenterie, holera etc. Toxinele elaborate de agentii
acestor boli otravesc organismul.
Dizenteria,
tifosul abdominal si holera sunt forate contagioase. Iata de ce
bolnavii sunt trimisi de urgenta la spital, iar in
locuintele lor se face dezinfectie. Infectarea cu agenti de boli
intestinale se produce deseori prin apele poluate, care nimeresc in fantani,
rauri si alte bazine. Transmitatori ai agentilor de boli
intestinale pot fi mustele. Unii microbi patogeni sunt transmisi prin intermediul
obiectelor aflate in folosinta bolnavului.
Tratarea
bolilor infectioase se face cu antibiotice. Antibioticele, omorand
microorganismele patogene, distrug si bacteriile folositoare, de exemplu,
colibacilul, ceea ce provoaca tulburari serioase in digestie. Aceasta
are un efect negativ asupra sanatatii omului. Folosirea
lactatelor fermentate, legumelor, fructelor, painii negre ajuta in aceste
cazuri la restabilirea vitalitatii bacteriilor intestinale si
proceselor digestive.
Invaziile cu helminti. Alimentele pe care se afla oua de
helminti pot fi o sursa de infestare. Consumand carne
fripta sau fiarta insuficient, ne putem infesta cu un helmint numit
soliter. Pestele crud poate sa contina de asemenea larve de
helminti.
Masurile de profilaxie a bolilor intestinale
si invaziilor cu helminti. Microbii si toxinele nimeresc in tubul digestiv ca regula atunci cand omul
neglijeaza chiar cele mai simple reguli de igiena.
Retineti:
trebuie sa ne spalam mainile inainte de masa, sa
mancam legume si fructe spalate, chiar daca sunt culese din
gradina proprie, sa ferim bucatele de praf si muste,
sa distrugem mustele prin toate metodele accesibile, sa nu bem
apa nefiarta, sa folosim
la masa carnea sau pestele
dupa o prelucrare termica suficienta.
Influenta alcoolului si nicotinei asupra
digestiei. Alcoolul
si nicotina au o influenta distructiva asupra sistemului
digestiv. Nimerind in stomac, ele excita glandele gastrice, intetind
la inceput activitatea lor. Insa foarte curand functia glandelor
gastrice se tulbura, se reduce cantitatea de suc gastric eliminat si
scade pofta de mancare. La oamenii betivi pofta dispare definitiv,
digestia si asimilarea hranei se tulbura. Apare o boala a
mucoasei gastrice insotita de dureri, numita gastrita.
Alcoolul
deregleaza si activitatea altor glande digestive. De exemplu, ficatul
sub influenta acestuia se distruge si apare o boala numita ciroza.
§ Vitaminele.
Importanta vitaminelor. Vitaminele sunt niste substante bioactive necesare pentru
activitatea vitala a organismului. Insuficienta de vitamine
provoaca boli grave. Chiar in cantitati extrem de mici ele au o
influenta puternica asupra metabolismului. Vitaminele
participa la formarea enzimelor. Vitaminele patrund in organism patrund in organism cu alimentele
vegetale si animale. Pentru a inlesni clasificarea lor, vitaminele sunt
notate cu literele alfabetului latin: A,B,C,D etc. Vitamina C se contine
in maces, coacaza neagra, rachitele,
varza rosii, lamai, ceapa, usturoi, cartof etc. Cand in
organism lipseste u timp indelungat vitamina C, apare scorbutul, o boala cunoscuta de calatori
si marinari din timpuri stravechi. In cazul acestei boli incep
sa sangereze gingiile, apar ulcere pe membranele mucoase ale
cavitatii bucale, se clatina si cad dintii. Oasele
devin fragile, apar dureri in articulatii, survine anemia si scade
brusc rezistenta organismului la bolile infectioase. Omul matur are
nevoie sa primeasca 50-78 mg. De vitamina C pe zi.
Vitamina A
se contine mai ales in produsele animale, de exemplu in untura de
peste, unt, lapte, galbenusuri, ficat, rinichi, icre de
peste. Morcovul, spanacul, caisele, ardeiul rosu, rosiile
contin o substanta vegetala numita carotina, care
in organismul omului se transforma in vitamina A. Aceasta
vitamina influenteaza cresterea organismului. Din cauza
insuficientei ei in hrana la copii apar dereglari in cresterea
dintilor, parului; plamanii si intestinele sunt
atacati de diferite boli. Poate aparea boala numita „orbul
gainilor”: in amurg la astfel de bolnavi slabeste vederea. Omul
are nevoie de aproximativ 1mg. de vitamina A pe zi.
Din
vitaminele grupului B pac parte: B1,B2,B6,B12.
Vitamina B1 influenteaza
asupra proceselor metabolismului glucidic. Ea este necesara pentru buna
functionare a tuturor organelor cu metabolism glucidic intens: sistemul
nervos, inimii, muschilor. Vitamina B1 se contine in
tarata de cereale, in pastaioase, varza, ceapa,
morcov, mere.
In caz de
lipsa a vitaminei B1 apare o boala grava numita beri-beri. Odinioara ea era
raspandita pe unele insule ale Oceanului Pacific, unde principala
hrana o constituie orezul poleit. El nu contine vitamina B1. La bolnavii de
beri-beri se deregleaza activitatea sistemului nervos: apar convulsii,
paralizie. Deseori boala era mortala. Organismul are nevoie de 2-3 mg. de
vitamina B1 pe zi.
Vitamina B2
se contine in cereale, ficat, carne lapte, oua. In caz de aport
insuficient de vitamina B2 la omul matur se tulbura vederea
si se lezeaza mucoasele cavitatii bucale.
Vitamina D
se contine in untura de peste, ficat, galbenusul de ou
si multe alte produse. In caz de insuficienta in ratia
alimentara a vitaminei D la copii apare rahitismul. In caz de rahitism continutul de saruri in
oase se reduce, din aceasta cauza cresterea copilului se
retine, scheletul se formeaza incorect. La copii bolnavi de rahitism
picioarele sunt strambe, capul si abdomenul manifesta exces de volum,
cutia toracica e deformata. Astfel de copii sunt foarte receptivi la
diverse boli.
Sub
influenta soarelui in piele omului apare o substanta, care se
poate transforma in vitamina D. Iata de ce copiii mici trebuie sa fie
expusi unei solarizari moderate.
Vitaminele
sunt necesare pentru activitatea vitala normala, insa
supradozarea lor poate provoca tulburari grave in organism. E important
sa nu se faca abuz de vitamine sintetice.
§ Metabolismul celular.
Fiecare
celula are capacitatea sa-si creeze componentii
structurali, folosind substantele nutritive-sursa de materie prima
si de energie pentru constructie. Celulele animale primesc
substantele nutritive din mediul
extern, iar cele vegetale mai intai le produc, apoi le utilizeaza.
Procesele celulare ce tin de obtinerea energiei si a
substantelor nutritive poarta numele de schimb de substante si energie, sau metabolism.
Celula
este un sistem in care au loc permanent si concomitent cateva zeci de
reactii chimice, care o asigura cu substantele si energia
necesara pentru activitatea vitala.
Reactiile
biochimice celulare sunt de 2 tipuri:
- reactii anabolice (metabolismul
plastic) – reactii de sinteza a macromoleculelor complexe din
micromolecule simple, cu cheltuieli energetice.
- reactii catabolice (metabolismul energetic) – reactii de
dezintegrare a macromoleculelor in molecule mici, simple, cu degajari
energetice.
Totalitatea
reactiilor chimice care decurg in
celula constituie metabolismul celular.
Cele mai importante
reactii anabolice sunt fotosinteza si biosinteza proteinelor.
Fotosinteza este caracteristica doar celulelor vegetale care contin
cloroplaste si unor celule bacteriene. Biosinteza proteinelor este
tipica pentru toate tipurile de celule.
Catabolismul. Semnificatia biologica a catabolismului
consta in a produce energia necesara celulei pentru mentinerea
proceselor vitale: biosinteza, activitatea mecanica, diviziunea
celulara, osmoza etc.
Energia degajata este repartizata in diverse compartimente
celulare si convertita in diferite forme: termica, chimica,
electrica etc. Pentru celula, cea mai rentabila forma
energetica este cea chimica, stocata in legaturile
macroergice ale ATP, deoarece ea este usor transmisibila in
interiorul celulei sau de la celula la celula si se utilizeaza
econom.
