Logo referatele carte



Animale referat



Introducere

Lumea animala este interesanta atat prin diversitatea formelor ei, cat si prin nemarginita varietate a conditiilor mediului de trai – terestru si acvatic. De aceea noua stiinta despre comportarea animalelor numita etologie este una din cele  mai captivante si mai de perspectiva. Parintele ei este savantul austriac Conrad Lorenz, Laureat al Premiului Nobel. El a scris o serie de carti,  doua dintre care, si anume Prietenul omului si Inelul Regelui Solomon au fost traduse in romana. Inca o carte  extrem de interesanta la acest capitol, de asemenea tradusa in limba romana este Mostenirea salbatica a naturii de Sally Carrigher.

Etologia studiaza asemanarea dintre comportarea omului si cea a fiintelor inferioare lui. Ce facem noi la fel ca animalele? Ce imbolduri asemanatoare exista si la noi, si la animale? Ce feluri si forme de actiuni am mostenit de la stramosii nostri preumani? Acestea sant doar cateva din intrebarile care se nasc in legatura cu datele obtinute de catre invatatii – etologi. Datele acestea ne pun pe ganduri, deoarece ele invie indirect antropomorfizmul – o conceptie  care atribuie lucrurilor, vietuitoarelor sau proceselor din natura forme si insusiri omenesti si fata de care in zilele noastre oamenii nu simt  decat repulsie.

Antropomorfizmul este o adevarata sperietoare pentru  biologi, deoarece enunta presupunerea ca animalele isi dirijeaza actiunile la fel ca oamenii. Cat de intemeiate sant aceste presupuneri? Care sant argumentele “pro” si “contra” ale sustinatorilor si oponentilor acestei conceptii?

            Exista diferite activitati ale animalelor care pot fi studiate fara concluzii preconcepute cu privire la caracterul lor constient.

Majoritatea etologilor insa, posedand o vasta si temeinica pregatire in domeniul biologiei, judeca cu mai multa indrazneala in aceasta privinta. William Thorpe de la Universitatea din Campbridge, unul dintre cei mai cunoscuti etologi, declara raspicat: ”E greu sa gasesti vre-un aspect in conduita animalelor, care n-ar avea afinitate cu problemele, ce se nasc in procesul studierii comportarii omului”.

Intr-adevar, afirmatia, cum ca purtarea noastra are multe trasaturi asemanatoare cu cea a animalelor nu contine nimic antropomorf. Totul consta in aceea ca nu animalele seamana cu noi, ci noi semanam cu animalele. Aceasta concluzie este conceputa de multi savanti cu cel mai profund antagonism.

Unii filosofi destul de reputati incearca sa atribuie exclusivitate numai oamenilor. Insa specialistii care studiaza comportarea animalelor le atrag atentia asupra proceselor evolutiei, care nu trebuie ignorate atunci, cand primii afirma ca omul a dobandit chiar de la inceput insusirile exclusivitatii si ca aceste insusiri nu se manifestau de loc la stramosii lui preumani.

Comunitatea formelor de comportare a omului si animalelor este dovedita de fapte reale, care ne pot furniza informatii pretioase despre noi insine. Dar pentru aceasta trebuie sa efectuam observatii asupra animalelor, asa cum fac etologii.

In lucrarea de fata vom incerca sa demonstram ca  animalele au dreptul la o recunoastere din partea noastra  a faptului ca poseda un anumit comportament atat fata de semenii lor, cat si in privinta oamenilor, ca intre noi si “fratii nostri mai mici” exista asemanari care nu pot fi puse la indoiala.

 Instinctele -  una din asemanarile de baza dintre oameni si animale

         Pana in prezent,  etologia ca stiinta si-a concentrat atentia asupra urmatoarei probleme esentiale: care insusiri ale animalelor sant innascute si care dobandite? Astazi, dupa  sute si mii  de experiente migaloase, ambele feluri de insusiri au ajuns sa fie delimitate si definite destul de clar.

Inca de la nastere, animalele poseda instincte. Biologii contemporani recunosc doar cinci instincte fundamentale: cel al foamei, al reproducerii speciei (inclusiv cresterea si ingrijirea), instinctul somnului, al ingrijirii invelisului exterior al corpului, precum si instinctul contactului social.

Aceste instincte apar ca o necesitate vitala a animalului,

independent de faptul, daca sant sau nu stimulate din exterior. Astfel, unui animal nu-i trebuie numaidecat sa vada hrana pentru ca sa simta ca ii este foame, nu e nevoie sa i se aduca aminte ca ii trebuie culcus cand se simte obosit sau  ca a venit timpul  sa-si curete blana… Un exemplu clar al unui instinct innascut este experimentul unui englez. Convins ca nu exista astfel de instincte la animale, el a inchis o  pasare, inca de la nastere, intr-o incapere izolata acustic si a constatat cu stupoare ca ea a invatat sa cante fara ajutorul cuiva.

           Aici apare fireasca intrebare: oare noi, oamenii nu simtim, la fel ca animalele, foamea? Oare nu este gata de orice pentru a-si apara copilul  si o ursoaica, sa zicem, si o femeie? Cine pe cine a invatat atatea lucruri asemanatoare: animalul de la om sau  omul de la animal? Si  nu-s doar aceste 2 exemple  un argument in favoarea  tezei ca legaturile intre oameni si animale sant indisolubile? Desigur ca da.

 

“Dreptul de proprietate” al fiintelor din jur

De ce privighetoarea canta anume noaptea? Ar insemna aceasta o pasiune pentru luna sau o dragoste pentru intuneric? Nicidecum! Cu anumite intreruperi, privighetoarea canta noaptea pentru ca speciei sale ii este caracteristic un anumit sistem de digestie, conform caruia aceasta pasare trebuie sa manance la fiecare patru sau cinci ore. In acest timp ea mananca omizi si prin ciripitul sau ii previne pe rivali sa se tina la distanta de teritoriul ce-l poseda.

Cand se incaiera doi lupi (fie chiar din cauza incalcarii granitelor, teritoriului strain) si unul din ei isi da seama ca nu este in stare sa mai reziste, el expune adversarului grumazul neaparat, prin care trece vena jugulara.

Insa animalul  biruitor, in virtutea unui “cod de onoare” lupesc, nu se va folosi nici odata de aceasta ocazie -  de a se razbuna pe rivalul sau. Curios, cu cateva clipe inainte el cauta cu toata furia sa obtina aceasta posibilitate, dar a fost de ajuns ca dusmanul sau sa-i ofere de buna voie grumazul, care se afla doar la un tol de coltii invingatorului, pentru ca acesta sa puna de odata capat incaierarii. De ce? Ce insusire a invins “firea sangeroasa a fiarei”? Fara folosirea cuvantului “cinste”  - o notiune in exclusivitate umana – toate acestea nu pot fi explicate.

O alta particularitate a caracterului lupilor este sentimentul “propriei demnitati”. Daca dintr-o cauza oarecare relatiile cainelui cu omul care lucra cu el se stricau, animalul  incepea sa se linguseasca, parca cerandu-si  iertare pentru greseala comisa adesea de stapan. Lupii insa au alt caracter – sant foarte exigenti fata de purtarea omului. Daca acesta isi iese din sarite si se adreseaza unui lup cu voce ridicata ori daca din greseala il calca pe laba, fiara isi pierde pentru totdeauna atasamentul fata de acel om. Orice incercare de a recapata prietenia de odinioara va fi zadarnica – animalul parca simte ca increderea ce a avut-o in om a fost subminata.

“Dreptul de proprietate” exista si la caini. Nu o data am observat cum un caine miroase un copac, un tufis sau coltul unei case. Aceasta deoarece cainii isi marcheaza teritoriul cu o substanta perceputa numai de ei. Atunci cand cainele – stapan simte prezenta unui strain, il ataca, iar strainul nu are dreptul sa riposteze , chiar daca este mai puternic, ci trebuie sa se departeze de acea zona, fara a crasni macar din dinti.

Multe animale permit anumitor indivizi si chiar unor grupuri intregi sa ocupe locurile pe care si le aleg si sa-si construiasca fara nici o teama vizuini sau cuiburi. S-ar parea ca pasarile ori animalele mai puternice ar putea foarte usor sa se debaraseze de vecinul lor mai slab; insa in limitele uneia si aceleiasi specii, unde exista un anumit sistem ierarhic, “stapanul” recunoscut de toti tine seama de dreptul de proprietate al celui mai slab ca el.

Foarte curioase si inca nestudiate pana la capat, dupa afirmatiile savantilor,  sant si alte aspecte ale vietii animalelor.

Relatiile dintre partenerii sexuali la animale sant respectate la fel ca si dreptul de proprietate al fiecaruia din ei asupra vizuinii sau cuibului. Asemeni oamenilor, unele pasari sau alte vietati poseda capacitatea de a placea mai mult reprezentantilor sexului opus ai aceleiasi specii. Uneori cate o femela mai atragatoare este “curtata” de mai multi masculi, intre care se observa o mare rivalitate, dar indata ce femela isi alege partenerul, ceilalti rivali se retrag.

Un antropolog a observat o facultate interesanta: animalul infuriat nu ataca niciodata la intamplare, cu alte cuvinte el nu-si indreapta furia contra oricarei fiinte din jur, ci loveste numai pe cel vinovat si adesea asteapta timp destul de indelungat momentul potrivit.

Animalele poseda o serie de reactii comportamentale, care au aparut in urma contactului strans cu omul. De exemplu, fiarele si pasarile stiu foarte bine distanta de actiune a armei de foc. Lupii, vulpile si alte mamifere au insusit mirosul de capcana. Vulpile si sobolanii evita capcanele de fier, dar scotocesc fara frica printre diferite obiecte de metal din gropile de gunoi. Obisnuinta vulpii de a se preface moarta atunci cand se afla in situatii fara iesire de asemenea a luat nastere in urma contactului cu omul. Aparitia relativ recenta a mijloacelor de transport auto  a speriat de moarte  animalele salbatice. In prezent, insa, acestea nu se mai tem de ele. La vuetul tractorului in camp se strang grauri, stancute, cioare si chiar vulpi care vaneaza soareci.

Multe din mamiferele si pasarile marine si-au legat viata de pescuit. De asupra navelor de pescuit si a slepurilor se rotesc mii de pescarusi. Etologul francez Shovain povesteste, ca in Anglia pitigoii s-au invatat sa sparga cu ciocul capacul de la sticlele cu frisca pe care laptarii le lasa langa usile caselor, infruptandu-se cu placere din continutul lor. Graurii din oras, cand au nevoie de hrana se adreseaza direct omului. Sobolanii cenusii, atunci cand descopera o momeala otravita, se straduie prin toate mijloacele sa-si fereasca confratii de ispita primejdioasa. Caprioara sau cerbul urmarit de lup fuge spre om. Un exemplu clasic il ofera indicatorida africana, careia ii place in mod deosebit mierea. Ea cauta mereu in padure cuiburile de albine salbatice. Atunci cand le gaseste incepe sa caute un om, care i-ar ajuta sa se infrupte din miere si ceara. Dand de cineva, pasarea incepe sa se roteasca in jurul lui si tipa in asa fel, incat e greu sa nu se inteleaga faptul ca ea roaga sa fie urmata. In timp ce omul merge dupa pasare, aceasta zboara cu strigate de bucurie spre cuibul de albine, intorcandu-se din cand in cand sa vada daca omul vine din urma ei. Drept recompensa omul ii lasa putina miere.

Cangurii australieni s-au invatat sa scape de urmarirea cainilor si sa respinga atacurile lor intr-un mod destul de original si nu lipsit de imaginatie. Vazandu-se urmariti, ei se straduie sa ajunga la vre-un bazin de apa, unde isi intampina urmaritorii. Intrand pana la “brau” in apa, cangurul asteapta apropierea inamicului. In momentul in care cainele ajunge langa el, cangurul il apuca cu dibacele sale labe de cap si incepe sa-l inece. In aceste cazuri cainii capituleaza imediat: inceteaza atacul si cauta sa scape din “mainile” cangurului, pentru a se vedea cat mai repede pe mal.

Cu permisiune sau fara ea, vizitatorii gradinilor zoologice arunca animalelor aflate in custi cate ceva gustos. In special copiilor le place sa le serveasca pe maimute cu bomboane. Cum, insa, s-ar comporta maimutele fata de oamenii inchisi in custi? De explicarea acestei probleme s-au ocupat trei colaboratori ai Institutului de medicina tropicala din Puerto-Rico. Ei s-au deplasat in jungla unde s-au inchis intr-o cusca. Maimutele au manifestat un viu interes fata de oamenii inchisi. I-au cercetat la inceput din departare, apoi si-au continuat examinarea venind mai aproape. Curand lucrurile au ajuns pana acolo, incat maimutele i-au servit pe oameni, printre gratii, cu banane. Intr-un cuvant, s-au comportat cam asa cum o fac si vizitatorii gradinilor zoologice.

Ce poate fi mai banal decat o pisica in casa? Venim cu totii in contact cu ea si uneori cautam chiar sa aflam cate ceva despre ea. Insa informatiile noastre despre pisica nu intotdeauna sant suficiente. Bagajul de informatii al pisicii despre noi este insa destul de bogat. Intr-un compartiment aparte voi incerca sa demonstrez aceasta afirmatie.

Mai aproape de om!

Este un fenomen obisnuit faptul ca animalele folosesc constructiile oamenilor in scopuri personale. In podul caselor din orase si sate se instaleaza jderii-de-piatra, vespertilii, rinolofizii, vrabiile, stancutele. Graurii, vrabiile si pitigoii atata si asteapta, ca primavara ocrotitorii naturii sa insire pentru ei casute artificiale, iar randunelele-de-sat patrund prin oberlihturile deschise in casele de locuit, isi construiesc pe pereti cuiburi si cresc in ele puisori. In prezent in orasele mari s-au instalat peste 60 de specii de pasari: in parcuri – cele de padure, iar pe santierele de constructii – cele de stepa. Nu constituie nici o greutate sa poti asculta in plin oras cantul privighetorii sau al gangurului. Chiar si pe un astfel de animal precaut, cum este vulpea, il ajunge capul sa-si gaseasca un coltisor in apropiere de asezarile omenesti.

Biologul Mina Lozan povestea ca la una din fermele la  care efectua cercetari asupra sobolanilor-cenusii s-a instalat  cu traiul o vulpe. Avea familie si isi hranea urmasii in special cu sobolani-cenusii. Presupunand ca sobolanii, ca si porcii, apartin omului vulpea vana numai in constructiile mai indepartate, in timp ce acolo unde i se afla culcusul le permitea sobolanilor sa i se plimbe chiar pe sub nas.

Nu le este straina animalelor nici muzica: o apreciaza dupa merit si chiar o folosesc. Astfel, in Guineea a fost observata o mica fiara, numita capibara (din ordinul rozatoarelor) care  intindea cu dintii o plasa de fier, ii dadea drumul si apoi ii asculta sunetul.

Este cunoscuta faima focelor in calitate de mari iubitori ai muzicii instrumentale si vocale. Astfel pescarii din Marea Caspica au observat ca imediat ce pe nave incepea sa rasune muzica, suprafata apei se acoperea de bulbuci si dupa ei apareau numeroase capete negre stralucitoare. Este vorba de focile care se adunau din toate partile la sunetele melodiilor si treptat inconjurau nava. Animalele marine ascultau muzica indelung si cu atentie. Cum numai ea inceta, ele mai ramaneau pentru  putin timp la suprafata, apoi dispareau.

La animale este foarte bine dezvoltat simtul timpului. Daca astazi la ora doua si douazeci albinele au descoperit o poiana cu flori,  ele vor reveni la ea si a doua zi,  exact la aceeasi ora.

Este uimitoare de asemenea capacitatea animalelor de a numara. De exemplu, unele specii de pasari, precum si veveritele, auzind cinci sau sase note executate la flaut, pot sa le transforme apoi in imagini vizuale: ele vor deschide numai acele cutii, pe capacul carora sant respectiv cinci sau sase puncte.

Jocurile animalelor

Multe ar putea fi expuse in scopul dezvaluirii celor mai diverse aspecte ale etologiei: animalele si oamenii, animalele – parinti, relatiile dintre sexe, agresivitatea. Dar, din punctul meu de vedere, merita a fi vorbit despre jocurile animalelor si importanta etologica a acestei activitati.

Pentru rate e ceva obisnuit sa faca in apa tot felul de ciudatenii, de aceea nu-i de mirare ca ele se arunca in cataracte cu placere. Mult mai interesant insa este jocul celei mai mici pasari – colibri. Aceasta fiinta minuscula, care la prima vedere este pasarea cea mai putin adaptata la apa, dupa cum recunoaste un savant, a observat odata in livada un mic suvoi ce curgea dintr-un robinet si a hotarat sa se foloseasca de acest prilej pentru a se distra. Pasarea se aseza pe apa si suvoiul ii purta corpul sau minuscul verde-rubiniu pana la capat, dupa aceea ea se intorcea inapoi, pentru a repeta din nou acest deliciu necunoscut pana atunci.

 Nu numai apa, ci si pamantul isi are avantajele sale. De aceasta ne convingem urmarind mieii zglobii, zburdand pe pajistile acoperite cu iarba moale. Cerbilor de asemenea le place sa faca salturi mari, pare ca ei planeaza in aer.

Pana si bizonilor americani, acestor animale enorme cu o greutate de o tona, le place sa sara! De cate ori a fost observat obiceiul lor de a se arunca in apa, iesirea la mal si sarirea repetata in apa.

Vidrele sunt niste pescari atat de iscusiti, incat gasirea hranei le ia foarte putin timp. In schimb ele pierd mult timp cu jocurile, o placere mare le da alunecarea. Cand lacurile incep sa inghete, vidrele, ca niste copii aluneca pe gheata formata, fara a se satura vreodata.

Unor animale le place sa alerge cu o viteza ametitoare. Hermelinele sunt unele dintre acestea. Ele alearga una dupa alta in cerc, sarind din cand in cand si imbrancindu-se in aer. Uneori o hermelina alearga de una singura in cerc, ca sa atraga atentia viitoarei sale victime.

Sant unele pasari, carora le place sa imprastie in toate partile crengi, bucatele de muschi si conuri de pin. Animalele de prada chiar se arunca asupra obiectului cu care se joaca. Puii ursului-de-mare se cufunda in apa, aduc la suprafata crengi de laminarie, apoi le arunca in sus si le rup in bucati. Delfinii de la statia stiintifica marina din Florida au inventat o sumedenie de jocuri cu penele pelicanilor, care traiau in acelasi bazin. Un delfin ducea pana pana in locul unde apa curgea in bazin printr-o teava. Departandu-se de acest loc cat mai mult, delfinul astepta pana pana ajungea langa el si atunci se arunca s-o prinda.

Delfinilor le place foarte mult sa se joace cu oamenii care ingrijesc de ei. Obiectul jocului este deseori un peste: delfinul arunca pestele ingrijitorului, iar acesta trebuie sa-l prinda si sa-l arunce inapoi delfinului. Acest joc il oboseste pe om mult mai repede decat pe delfin.

Studiu practic asupra comportamentului pisicii

Motanul meu, asupra caruia am si facut anumite observatii, are 5 ani si jumatate si este un membru al familiei noastre cu drepturi depline. Cel putin asta o demonstreaza comportamentul lui in mai multe si diverse situatii.

El este “paznicul” casei. Asa ii spunem deseori, deoarece el ne da de veste  ca vine cineva, chiar inainte ca acesta sa sune. Motanul  isi  ciuleste urechile si se apropie de usa. De asemenea putem afla daca vine cineva cunoscut sau un strain: in primul caz el este linistit, curios si  nu se ascunde. Daca simte ca e un necunoscut, o ia la fuga si se baga sub divan.

Dupa felul lui de a se purta putem depista, daca cineva dintre oaspetii nostri are pisica acasa. Cu acesti oameni el este prietenos, ii miroase, se gudura pe langa ei.

Un alt lucru pe care l-am observat, spre fericire, nu de multe ori e ca atunci cand urmeaza sa se produca un cutremur, el devine agitat, nelinistit si cauta un ascunzis.

Cu fiecare dintre membrii familiei el are niste relatii aparte. 

Cu sora mea poate sa se joace ore in sir, zadarand-o si lingusindu-se pe langa ea. Se joaca si cu mine,  dar mai putin, pentru ca stie ca jocul nostru in cele din urma ii va provoca un anumit disconfort, din care cauza el devine putin agresiv si incepe sa-si  arate ghearele. Relatiile lui cu tatal meu sunt de alta natura. Chiar daca motanului nu-i convin mangaierile lui insistente, el le suporta rabdator,  caci probabil este constient ca dupa aceste mangaieri culcusul preferat al motanului tot burta tatalui ramane. Cu mama el este atent,  respectuos si ascultator.

          Este interesant si felul lui de a cere mancare. De exemplu, cand vin eu de la scoala, motanul de obicei ma intampina. Primul lucru pe care il face este sa se linguseasca pe langa mine si incearca sa ma atraga in bucatarie, dandu-mi de inteles ca ii este foame. In alte cazuri el incepe sa miaune insistent.

Atunci cand ne asezam sa luam masa, motanul vine si se posteaza alaturi si se uita nemiscat in ochii unuia dintre noi. Ca sa scapi de aceasta privire insistenta trebuie sa-i dai ceva.

Ii place sa urmareasca cum mama face mancare. Iar daca simte vre-un miros atragator, se intinde in doua labute, ajungand pana sus si cu ghearele scoase parca ar vrea sa ia ceva de pa masa. Dar nu o face, fiindca de mic i-am interzis sa se urce pe masa.

Foarte interesant motanul nostru bea apa. Se urca pe masina de spalat si se intinde la robinet, mieunand si chemandu-ne sa venim sa dam drumul la apa.

Atunci cand te joci cu el, comportamentul lui e diferit. Daca are dispozitie, isi tine gherutele stranse, fuge dupa mine prin casa. Iar daca e de pe somn, isi manifesta nemultumirea scotandu-si ghearele in semn de aparare.

Daca a facut o boroboata, dispare undeva, stiind ca va fi certat. Peste un timp iese si incepe sa se alinte, parca cerandu-si astfel iertare. 

Se stie demult ca pisicile sant foarte curioase. De exemplu, daca cineva de-a casei deschide un dulap, el este primul care sare si isi face un culcus acolo. In general ii place sa se urce undeva sus: pe pervazul ferestrei, pe frigider, pe rafturile cu carti. Adora sa se joace cu sacosele, sa-si bage nasul in ele, sa vada ce ar mai putea “fura” de acolo.

Este curios si modul lui de a cere voie sa faca ceva. Bunaoara, tatal meu sta intins pe divan. Motanul vine, se urca spre el in doua labe si cu ghearele il inghimpa usurel. Daca tata ii spune calm ca se poate sa i urce pe burta, el o face. Iar daca ii vorbeste ceva mai tare, el se supara si se duce la mama.

Ii plac plantele, in special florile in buchet. Daca ajunge la vreo una, o adulmeca, se scarpina de ea si in cele din urma o frange.

De asemenea ii place mult sa se uite pe fereastra. Poate sta minute intregi nemiscat  urmarind ce se petrece dincolo de geam.

Dar e si suparacios. Daca e dat jos de pe genunchi, isi manifesta nemultumirea culcandu-se alaturi  pe covor. Si oricat l-ai  chema inapoi in brate, el ignoreaza aceste apeluri pana nu este mangaiat, spunandu-i-se  cat de frumos si de destept este el.

Motanul meu e inteligent, curios, frumos, mare. M-am obisnuit foarte mult cu el, ne-am atasat reciproc unul de altul si nu-mi pot imagina viata mea fara el.       

Incheiere

                 Progresul tehnico-stiintific i-a permis omului sa patrunda in tainele cosmosului si sa atinga cu mana fundul oceanelor, sa afle tainele genelor si sa foloseasca laserul pentru a realiza cele mai complicate operatii. Viitorul e si mai promitator sub aspectul descoperirilor – si surprinzatoare, si de acelea, tainele carora isi asteapta dezlegarea de sute de ani. Multe din aceste taine le pastreaza  natura care ne inconjoara si a carei parte santem noi. Cunoscand-o, in felul acesta ne autocunoastem pe noi insine.

              Comportamentul reprezentantilor lumii animale ne ofera nu numai momente de revelatie. Dar, oricat de  surprinzator ar parea cand e vorba de lumea necuvantatoarelor,  ele ne sugereaza numeroase modele de conduita si corectitudine, de devotament,  sacrificiu si  dragoste.  Tocmai in aceasta si consta marele miracol care caracterizeaza relatiile om – fauna. De aici  si imensul interes al cercetatorilor de a   studia modul in care se comporta  si cea mai mica insecta, si  cel mai enorm mamifer. Iata de ce etologia se bucura de o popularitate din ce in ce mai mare. Din ea se inspira scriitorii, autorii de film, realizatorii programelor TV etc.

              Prezentul referat reprezinta prima mea apropiere de aceasta curioasa  si interesanta stiinta; sper ca este un inceput pe care mi l-as dori continuat.

Literatura folosita:

1.     Carrigher  Sally. Mostenirea salbatica a naturii

2.     Cucereanu Radion. Tainicul clopotar. Chisinau: Literatura artistica, 1979

3.     Cucereanu Radion. Inima fermecata. Chisinau: Literatura artistica, 1987

4.     Garleanu Emil. Din lumea celor care nu cuvanta.  Chisinau: Hyperion, 1992

5.     Lorenz Conrad. Prietenul omului

6.     Lorenz Conrad.  Inelul Regelui Solomon

7.     Lozan Mina. Instinct sau ratiune? Chisinau: Cartea Moldoveneasca, 1979

8.     Lozan Mina. Simtul al saselea. Chisinau: Literatura artistica, 1989

MINISTERUL INVATAMANTULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

Liceul Teoretic “Principesa Natalia Dadiani”

Conferinta Stiintifica

Munca, Talent si Cutezanta

Tema: Comportamentul animalelor

Sectia: Biologie

Efectuat de Marin Radu

Clasa a XI-a A

 Profesor  Cricovan Ludmila

               

Chisinau - 2002

    

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani