REFERAT

GRAFITUL

Grafitul este mult mai raspandit in natura ca diamantul. El formeaza de asemenea zacaminte, dintre care cele mai importante sunt in Sir-Lanka, Madagascar, Rusia (Siberia),Noua Zeelanda etc.

Grafitul cristalizeaza in

sistemul hexagonal, atomii

lui fiind atezasi in plane

paralele si distribuiti in 42767xnh41bqs4s

forme de hexagon regulat,

cu muchia de 0,142 nm. In

acelasi plan, fiecare atom

de carbon este legat de alti nq767x2441bqqs

trei atomi prin legaturi

covalente.

Dupa teoria legaturilor de

valenta, formarea lor poate

fi explicata prin existenta

unei rezonante intre diferite

structuri in care fiecare

atom de carbon este legat de

doi atomi vecini prin doua

legaturi simple si de al

treilea, printr-o legatura dubla.

Dupa teoria orbitalilor moleculari,

legaturile C-C din straturile

de grafit pot fi descrise ca

orbitali moleculari localizati,

rezultati prin intrepatrunderea

unor orbitali hibridizati sp²,

si un sistem de legaturi Л

nelocalizate, format prin

intrepatrunderea orbitalilor

p nehibridizati.

Ca urmare, fiecare legatura

C-C din grafit capata un

caracter de o treime dubla

legatura (ordinul de legatura 1,33),

ceea ce concorda cu distanta

interatomica determinata.

Existenta unor electroni mobili explica conductibilitatea electrica, un plan, a grafitului.

Intre plane, insa, distanta este de 0,335 nm. Planele sunt deplasate astfel incat un atom de carbon dintr-un plan este asezat in directia centrului hexagonului planului urmator. Planele sunt legate intre ele prin forte van der Wall. Din aceasta cauza, grafitul cliveaza si are duritate mica, iar conductibilitatea termica paralel cu planele este cu mult mai mare decat perpendicular pe ele.

Grafitul difera mult de diamant. El are densitatea 2,22 g·cm^-3,este opac, de culoare neagra-cenusie si foarte moale (are duritatea I, in scara Mohs). Pe hiriie lasa o urma cenusie. Este unsuros la pipait. Luciul lui se aseamana cu al otelului. Spre deosebire de diamant, este un bun conductor de caldura si electricitate.

Din punct de vedere chimic, este mai reactiv decit diaman-

tul. Prin arderea grafitului in oxigen (peste 690ºC) se obtine dioxid de carbon. Caldura de ardere a grafitului este mai mica decat a diamantului(394 kJ, fata de 398 kJ), ceea ce dovedeste ca este modificatia mai stabila a carbonului.

Nu reactioneaza cu acizii si bazele, dar este oxidat de un amestec de H₂SO₄ concentrat si HNO₃ concentrat (cu mic adaos de KCIO₃).

Datorita legaturilor slabe dintre planele atomilor de carbon, diferite specii de molecule, atomi sau ioni pot patrunde intre straturile de atomi de carboni, rezultand combinatii interstitiale. Se deosebesc doua tipuri de asemenea combinatii: unele in care grafitul a pierdut conductibilitatea electrica,

altele in care conductibilita-

tea electrica este mentinuta sau

chiar marita.

Grafitul are mare aplicatie la

fabricarea minelor de creioane,

la confectionarea creuzetelor

pentru metalurgie, la fabricarea

electrozilor (fiind rezistenti

fata de actiunea substantelor

chimice), apoi la acoperirea

tiparelor in galvanoplastice

(datorita si conductibilitatii

lui electrice), la fabricarea

periilor colectoare de la

motoarele electrice, a granulelor

din microfoanele telefonice,

ca lubrifiant pentru masini

(deoarece in stare coloidala,

adaugat la uleiuri, amelioreaza

actiunea lor de ungere) etc.

In stare pura, este folosit in

reactoare nucleare.

S-a reusit obtinerea, pe cale sintetica, a grafitului prin incalzirea in cuptor electric, la 2200ºC si mii de amperi, bare din carbune negru cu adaos de SiO₂(care are rolul de a contribui la cresterea si asezarea cristalelor de grafit din carbune).Electrografitul rezultat foloseste in electrotehnica, electrochimie etc.