Federatia Rusa si Romania referat






FEDERATIA RUSA SI ROMANIA

1). Locul si rolul Federatiei Ruse in noua situatie internationala de la destramarea URSS pana in prezent.

La 25 decembrie 1991, semnarea declaratiei tripartite ( Rusia, Ucraina, Belarus ), considerata drept data incetarii existentei URSS, fosta Republica Sovietica Socialista Rusa ( RSFSR ) si-a capatat independenta.

Boris Eltin ales inca din 12 iunie 1991 in fruntea acestei republici, cu sprijin direct si indirect din partea SUA si celorlalte state occidentale dezvoltate, si-a prezervat pozitia de sef al statului si dupa schimbarea denumirii acesteia in Federatia Rusa, reconfirmandu-si pozitia de presedinte ales in mod democratic pe perioada de 4 ani, in iulie 1996, ceea ce in principiu ii asigura mandatul pana in vara anului 2000.

Pana in prezent Boris Eltin isi mentine declaratiile anterioare, potrivit carora el nu mai intentioneaza sa mai candideze pentru un nou mandat la alegerile de anul viitor, in mod legal, constitutia in vigoare a Rusiei adoptata la 13 decembrie 1993 prin referendum popular, nepermitand mai mult de doua mandate prezidentiala pentru aceeasi persoana.

Politica externa a noului stat ex-sovietic a fost sinuoasa in mai multe privinte, ea incercand totusi sa pastreze o constanta: putera de la Kremlin intruchipata de presedintele Boris Eltin ( conform constitutiei seful ststului este si seful puterii executive ), a urmarit promovarea cu consecventa a unor relatii de colaborare cu SUA si marile puteri occidentale. Desigur aceasta politica nu a izvorat di simpatie reala pentru sistemul democratic occidental,  ci din dorinta de a reusi sa depaseasca cu ajutorul vestului criza economica si politica, careia trebuiau sa-I faca fata toate republicile ex-sovietice dupa disparitia fostei URSS, fenomen de la care nu face exceptie nici Federatia Rusa.

Dar, chiar daca fortele liberale din jurul lui Boris Eltin au cautat, poate in mod sincer, sa-si insuseasca regulile democratice, care sa garanteze derularea vietii politice in mod civilizat, in Rusia a existat si exista inca un potential conservator de sorginte ex-sovietica care actioneaza pentru restauratie. Aceste forte, avand in frunte Partidul Comunist, au blocat adesea procesul democratic, punand in pericol evolutia Rusiei spre o reala democratie. De dragul sustinerii gruparii liberale si fortelor democratice, al caror exponent a fost si ramane inca, in conceptia occidentala, presedintele Boris Eltin, marile puteri vestice au facut numeroase concesii Moscovei, tolerand inclusiv pretentiile exagerate ale Federatiei Ruse, de a fi recunoscuta ca unic succesor de drept si continuator “ al fostei URSS, desi pretentii similare erau indreptatite sa ridice si celelalte republici ex-sovietice. ( Cel mai regretabil gest din punctul nostru de vedere a fost tergiversarea valului de extindere a NATO si refuzul acceptarii cererii Romaniei de a fi primita in alianta. Incheierea conventiei de baza de colaborare dintre Rusia si NATO, semnata la Paris in 1997 a reprezentat apogeul concesiilor. )

Conventia a dat practic Rusiei dreptul de a opune in mod legal “ veto “ la actiuniile aliantei. Rezultatul se vede in actuala pozitie a Rusiei fata de interventia NATO in Iugoslavia, pentru oprirea procesului de “ purificare etnicadeclansat de presedintele Milosevici in provincia Kosovo, locuita in majoritate de etnici albanezi.



Dincolo de declaratiile pacifista ale ambelor parti, mai mult sau mai putin oficiale, pozitiile si obiectivele Rusiei si ale celorlalte mari puteri ale lumii au ramas si sunt si in prezent opuse.

Lumea occidentala si in primul rand SUA, urmaresc neutralizarea puterii nucleare a Rusiei. ( indiferent de afirmatiile linistitoare ale liderilor de la Kremlin si de fenomenul de dezagregare reala a industriei de razboi a Rusiei mostenita de la fosta URSS, acest potential ramane inca un pericol real pentru securitatea lumii. )

De asemenea un tel, desi nedeclarat expres, al occidentului este transformarea Rusiei dintr-un stat excesiv totalitar, cu o politica agresiva, imprevizibila intr-o tara moderna, cu o politica rationala, capabila sa se integreze in comunitetea statelor civilizate, in stare sa-si rezolve contradictiile externe nu prin forta ci prin negocieri pasnice. Acesta ar facilita in primul rand includerea uriaselor bogatii naturale ale Rusiei in circuitul valorilor mondiale, fara ciocniri violente de interese sau conflicte armate ( de aceea Rusia a si fost acceptata in grupul celor 7, G-7 devenind G-8 ).

Rusia, desi constienta de slabiciunea ei ( a pierdutrazboiul receimpreuna cu intregul  lagar socialist “ ), avand inca multi lideri tributari spiritului restaurator neoimperial ramane inca refractara fata de transformarile dorite de occidentali. Speranta in refacerea puterii imperiale este nu numai preznta dar chiar intr0o ascensiune, indiferent daca cei care o promoveaza apartin taberei democratice sau fortelor procomuniste. Ea nu ezita sa santajeze asa zisiipartenerivestici cu potentialul ei nuclear, Boris Eltin vorbind cu mandrie nedisimulata de “grupul celor 8 “ – G-8 – in care chipurile ar fi admisa si Rusia la egalitate cu celelalte 7 mari puteri ale lumii, desi este evident ca tara sa mai are mult pana sa depaseasca stadiul de subdezvoltare si statutul de mai sus e obtinut prin santaj. In ultimii ani lucrurile au evoluat in directia dorita de occidentali. Rusia a ajuns atat de dependenta economic si financiar ( are o datorie externa de 200 miliarde dolari, pe care nu are cum s-o plateasca ) de marile puteri occidentale, incat aspiratiile neoimperiale si nationalismul belicos velicorus, in conditii normale nu-si mai pot pune in practica idealurile revansarde.

Dar, din pacate, in Rusia mai actioneaza inca forte puternice care mai spera sa revina la vechile randuieli si militeaza deschis pentru instaurarea unei puteri la Kremlin, care sa practice o politica mai agresiva fata de SUA si lumea dezvoltata. Ele resping avansurile si ajutorul destul de consistent acordate pana acum, considerandu-le incercari de aservire a Rusiei si de degradare a rolului acesteia de putere mondiala.

Deocamdata, la ora actuala intre fortele rationale, care inteleg ca in Rusia tendintele imperiale nu pot fi realizatein actualele conditii decat prin revenirea la totalitarism si izolare, pe de o parte si fortele restauratoare, unde extremismul politic ocupa o pondere considerabila, care ignora realitatile triste ale tarii – pauperizarea populatiei, extinderea crimei organizate pana la structurile de varf ale puterii, dezolarea si frustrarea generala – pe de alta parte, exista din pacate un echilibru fragil, care pe fondul evenimentelor recente din Iugoslavia poate fi usor modificat in favoarea ultimilor





2 ). Evolutia situatiei interne din Rusia pana in prezent si percepera ei in exterior

Pe fondul de mai sus, in decursul celor aproape 8 ani care s-au scurs de la disparitia URSS, lumea politica in general, iar cea din Romania in special, nu a fost prgatita pentru a percepe la dimensiunile lor reale fenomenele care s-au petrecut pe teritoriul fostei URSS. Cativa ani buni ( cel putin pana la alegerile parlamentare din decembrie 1993 si votarea constitutiei, care este si azi in vigoare in Federatia Rusa, ea asigurand lui Boris Eltin parghii extrem de eficiente de control legal asupra vietii politice ), in Romania si din pacate si in unele state vestice s-a mentinut mitul atotputernicei Moscovei, Federatia Rusa fiind in continuare confundata cu defuncta URSS. Confuzia aceasta a insemnat in practica considerarea Federatiei Ruse, in ciuda slabiciunii ei, drept un pol de putere capabila inca sa se contrapuna cu succes in SUA si lumii occidentale, si nu cum este de fapt, unul din  “ marii invinsi in razboiul rece “.

O explicatie a acestei confuzii consta si in lipsa de cunoastere a relitatilor din fosta URSS, a carei imagine de supraputere era promovata pe toate caile de propaganda sovietica ( peste 80 la suta din activitatea KGB era dedicata mistificarii realitatilor din URSS ). Iar lumea ii dadea crezare fiindca URSS era o tara inchisa, unde strainii aveau acces numai pe trasee controlate si nu vedeau gradul de mizerie si subdezvoltare in care era tinut grosul populatiei. Multa vreme nu se dadea crezare nici stirilor despre “ gulag “. ( Este bine cunoscuta atitudinea lui Panait Istrati, care desi cu vederi socialiste, inca dinainte de razboi, dupa vizitarea URSS nu s-a sfiit sa dea in vileag adevarul despre “ tara sovietelor “ si asa zisa ei superioritate fata de lumea “  capitalista “ ).

Procesul de demitificare a fostei URSS a mers lent mai ales in fostele tari socialiste, unde o buna parte din clasa politica nu a crezut multa vreme ca un colos de dimensiunea URSS s-a prabusit atat de repede. In realitate procesul de coroziune exista inca de la formarea URSS. Populatiile din Caucaz nici astazi nu-i accepta pe rusi, ucrinienii s-au considerat totdeauna o rasa aparte in fostul imperiu rus si sovietic, iar “ lagarul socialist “ a fost creat artificial, tarile membre fiind atrase in el in mod fortat cu complicitatea puterilor occidentale invingatoare in razboi, in frunte cu SUA.

Unele evenimente postbelice din fosta URSS, ca destalinizarea si inceputurile timide ale unor reforme democratice, lansate de Hrusciov, au permis de fapt si atragerea URSS si statelor satelitein marele proces istoric, cunscut sub denumirea de “ conferinta de securitate si cooperare europeana “ ( CSCE ). Acceptand sa participe la acest proces, URSS si-a semnat de faptactul de deces “, deoarece prin implicarea oficiala in dialogul global pe tema drpturilor omului, puterea sovietica si-a subminat propriile-i radacini, ea existand practic exclusiv prin incalcarea grosolana a oricarei libertati individuale si prin negarea proprietatii private si instaurarea terorii ideologice. Primul rezultat al CSCE a fost trezireamaselor socialiste “ din letargia comunista prin aparitia primelor miscari dizidente in insasi inima imperiului sovietic. A urmat perioada brejneviana cunoscuta dreptepoca stagnarii “. Leonid Brejnev l-a debarcat pe Nichita Hrusciov printr-o conspiratie de palat, dar nu a mai putut sa mai raeduca tara in starea in care se afla pe vremea lui Stalin. In mod firesc dupastagnareadi n timpul lui Brejnev, nu putea urma decatperestroicalui Mihail Gorbaciov. E adevarat ca in buna masura Gorbaciov a fost inspirat, sustinut si incurajat deschis in promovarea politicii sale de deschidere spre vest, de Eduard Sevardnadze, ca secretar al CC al PCUS si ministru de externe. Se spune ca fara Sevardnadze Germania n-ar fi obtinut unificarea.

Paralel cu anemia paralizata a economiei socialiste centralizate de tip sovietic totalitar, noile reglementari din societate, in centrul carora se incerca plasarea cetateanului si nu a statului, au produs in mod firesc si politicieni, care si-au propus sa ajunga si sa ramana la putere adaptandu-se acestor noi concepte.

Asa a aparut Boris Eltin, care insa evident n-ar fi reusit fara sprijinul nelimitat al lumii occidentale. Si cu ajutorul direct al acesteia el si-a desavarsit dezagregarea URSS, dand Europei si lumii o noua configuratie.

3 ). Relatiile dintre noul stat Federatia Rusa si Romania

In Romania clasa politica nu a perceput de la inceput in mod clar sansa care I s-a oferit inca din 25 decembrie 1991 ( ziua semnarii declaratiei tripartite ruso-ucraineano-belarusa de la Minsk – statiunea Belvejscaia pusce ). La Bucuresti s-a spus mult timp ca puterea lui Boris Eltin este trecatoare si ca fortele restauratoare il vor elimina rapid de pe scena politica. Realitatea a fost alta. Din pacate si putinele actiuni menite sa normalizeze relatiile dintre Rusia eltinista si Romania, s-au facut cu mari greutati. De exemplu, prima si unica vizita oficiala in Federatia Rusa a unui sef de guvern roman care a avut loc in perioada 27-29 septembrie 1993, cu doar o saptamana inainte de asaltul Casei Albe din Moscova, dupa care Eltin si-a consolidat definitiv puterea, s-a realizat mai mult de complezenta, intelegerile bilaterale semnate atunci fiind si azi singurul cadru juridic in vigoare.

Boris Eltin a ramas si este si astazi in fruntea Federatiei Ruse. Aceasta se deosebeste radical de URSS, deoarece are un sistem pluripartid, are chiar unele libertati democratice reale, intre ele libertatea presei fiind cea mai distincta, iar uriasa masinarie militara sovietica, pe langa fragmentarea ei in celelalte 14 republici ex-sovietice, sufera si este pe cale de dezagregare din cauza unei slabiciuni economice de durata, ce  nu poate fi depasita inca multe decenii de acum incolo ( chiar daca la putere s-ar instala fortele neocomuniste ).

De aceea si politica noastra fata de Rusia a avut conotatii diplicitare ( iar din pacate aceasta nuanta persista si in prezent ). Romania a optat oficial in mod firesc pentru integrarea in NATO si Uniunea Europeana. Dar, din pacate nu a luat pe plan intern masurile necesare drastice, nepopulare de reforma, reclamata de aceasta cerere, iar in politica externa a mai continuat sa flirteze in diverse ocazii si cu Federatia Rusa. Momentul adevarului a venit insa rapid.

Moscova a respins orice pretentii romanesti de reabilitare istorica prin condamnarea pactului Rilbentroup-Molotov in litera unui tratat politic de baza bilateral, ca si cererile legitime de despagubiri pentru tezaurul romanesc depus in 1916 in Rusia.

Basarabia a ramas “ marul discordiei “ in continuare in relatia cu Moscova, desi Romania nu mai are granita comuna cu Rusia. ( Ar fi fost totusi o greseala fatala daca in iunie 1992 Romania s-ar fi implicat activ nu numai cu sprijin logistic ci si cu forte umane de partea Chisinaului, fiindca am fi intrat in conflict nu cu secesionistii transnistrieni, ci cu Armata a 14-a sovietica, devenita rusa prin bunul plac al Moscovei si nu se stie daca n-am fi impartasit atunci soarta unora dintre statele vecine cu noi, aparute dupa primul razboi mondial ).

Iar in privinta tratatului politic cu Rusia, desi era evident ca in conditiile de mai sus el nu-si mai are nici un rost ( orice tratat se incheie atunci cand prin el se rezolva o problema divergenta ) totusi la Bucuresti, in virtutea inertiei, s-a mentinut parerea ca daca nu incheiem un asemenea tratat cu Rusia, atunci inseamna ca nu dorim relatii normale cu aceasta tara. Mai mult, se sustinea in unele birouri ca si prietenii nostrii occidentalii ne-ar indemna sa incheiem acest tratat fiindca altfel nu am indeplini conditiile de a intra in NATO.

In primul rand ca occidentalii ne spuneau din pura complezenta ca Romania ar trebui sa aiba relatii bune cu Moscova. Pe fond ei insa nici nu aveau de gand sa-si complice si mai mult relatia lor proporie cu o Risie pe care doreau sa o aserveasca si nicidecum sa o intareasca, incurajand o legatura stransa cu una din tarile mari din fostul lagar socialist asa cum era Romania.

La NATO nu s-a pus niciodata semnul legalitatii intre tratatele incheiate cu Ungaria si Ucraina si un eventual tratat de baza cu Rusia. Cu cele doua tari vecine erau de dorit raporturi normalizate in optica de viitor a NATO, dar cu Rusia, care nu mai avea frontiera comuna cu tara noastra un asemenea document, nu avea nici un rost, cu atat mai mult cu cat Rusia insasi, refuzand punctele de inters pentru partea romana, ea singura s-a retras si a blocat de fapt procesul negocierilor. In aprilie 1996 Primakov a dorit sa parafeze numai acel text al tratatului care continea o serie de clauze agreate de partea rusa, clauze care ne-ar fi complicat demersurile noastre pe langa NATO ( a se compara textul tratatului de baza ruso-ungar cu cel care ar fi trebuit sa-l parafam noi la data respectiva ). Primakov s-a aratat socat ( sau asa a vrut sa para ) cand doar cu 24 de ore inainte de sosirea la Bucuresti, la reuniunea OCEMN, i s-a spus ca partea romana nu e pregatita de parafare.

De atunci este evudent ca in conditiile actuale un tratat numai de dragul tratatului nu mai poate fi un obiectiv serios pentru partea romana si lucrurile ar trebui clarificate in acest sens definitiv cu Moscova. O clarificare in acest sens nu ne va aduce nici mai bine nic mai rau in relatia cu Rusia. Cu atat mai mult cu cat insasi Moscova nu ascunde faptul ca raporturile bilaterale s-ar putea dezvolta in folos reciproc si in lipsa unui document denumit pompos ,, tratat de prietenie si colaborare ,, ( de fapt asemenea tratate au fost inventate de fosta URSS, careia apartenenta la Tratatul de la Varsovia, nu-I era suficienta si a dorit sa-si subordoneze si mai mult tarile satelite incheind cu ele si ,, tratate bilaterale de prietenie,, ).

Sustinatorii tratatului aduc in discutie teoria ,, dependentei ,, economice a Romaniei de Rusia, care daca, chipurile s-ar supara, ne-ar inchide gazele si conductele de titei. Este o teorie emanata de la propaganda moscovita. Adevarul este ca Rusia este dependenta de Romania si nu invers. Partea romana vireaza annual in bugetul Rusiei peste un miliard de dolari ( suma ce reprezinta diferenta intre importul si exportul romanesc in si din Rusia ). Romania plateste comercial cu bani grei aceste produse energetice ( din fericire plata se face prin intermediul unor firme occidentale si putem beneficia de preturile reale ale pietei, altfel partenerii comerciali rusi ne-ar percepe tarife cu mult peste pretul pietei ) si nu le primeste gratuit.

Iar dupa cum se stie, singura sursa reala de venituri in valuta a Rusiei este exportul ei de produse energetice. De aceea ea nu are cum sa ne santajeze cu oprirea livrarilor atata timp cat le achitam contravaloarea.

Unii analisti sustin ca partea romana nu ar fi dorit relatii bune cu Rusia. Realitatea este ca Moscova nu este interesata in mod serios intr-o relatie cu adevarat reciproc avntajoasa cu tara noastra. Firmele rusesti, care importau de exemplu utilaj petrolier sau produse alimentare din Romania pe vremea URSS, au sistat orice comenzi, desi evident preturile romanesti ca si calitatea marfii,.de altfel, ( a se vedea mobila ) ar fi fost mult mai convenabile decat cele livrate de concurenti ( in principal occidentalii ).

De aceea se taraganeaza de ani de zile si rezolvarea unor probleme relativ simple. ( A se vedea catalogul recentei comisii mixte economice romano-ruse, desfasurate la Moscova in martie 1999, delegatia romana fiind condusa de domnul minstru Radu Berceanu ). Aceste probleme treneaza inca din 1991-1992 si este putin probabil ca partea rusa va gasi vointa politica necesara sa le dea o rezolvare in sensul dorit de noi. Nici in domeniul politic nu aveam prea multe interese comune. Si nu e vorba numai de valul de emotionalitate pe care il produce la Moscova insistenta Romaniei de a deveni membru NATO. ( Evghenii Primakov spunea cu nonsalanta la toate intalnirile oficiale cu noi ca Romania are dreptul sa-si aleaga politica proprie, chiar si de aderare la NATO. Dar, in convorbirile intime cu partenerii occidentali, reprezentantii Moscovei nu se sfisau sa le atraga atentia acestora ca sunt pe cale sa primeasca in alinta ,, un stat cu probleme ,, si in plus ,, divizat ,,. Iar daca inerlocutorul uimit intreba cum este Romania ,, un stat divizat ,, , atunci raspunsul venea prompt: dar Basarabia, Republica Moldova, pe care Bucurestiul considera un ,, al doilea stat romanesc ?,, ).

Mai este inca vorba si de o serie de prejudecati, venind di istorie ( chiar si Puskin vorbea de ,, culturalizarea,, Basarabiei, care era dupa el plina de tigani, romani si moldoveni ) dar si de interese strategice constante ale Rusiei, care ar prefera o Romanie subdezvoltata si daca se poate dezmembrata, fiindca este mai usor de dominat.

O inventariere a eventualelor interese politice ale Moscovei unde ar dori sprijinul Romaniei ne arata o lista extrem de saraca. Pana de curand Moscova era gata sa ne ofere garantii de securitate proprii, daca renuntam la renuntarea NATO si incheiem doar un document bilateral cu SUA, care sa ne dea un statut similar cu cel al Finlandei, Israelului sau Austriei. Evident  o oferta absolut neconvenabila partii romane. A mai fost insistenta Moscovei sa o sprijinim sa devina membru plin al Comisiei Dunarii. Si aici insa Romania a devenit neinteresata cand Germania si-a oferit sprijinul.

In esenta deci Rusia actuala nu mai poate fi o putere de care Romania sa se teama in mod bolnavicios asa cum s-a intamplat pana la disparitia URSS si nici un stat de al carui sprijin sa avem nevoie imperioasa. Ramane desigur o mare putere, chiar daca e slabita economic si politic. De aceea se cuvine a fi tratata cu atentie, dar nu exagerata ci in functie de interese. Iar actualul razboi din Iugoslavia nu e exclus sa aiba drept efect secundar declansarea procesului de destramare a Federatiei Ruse. Si atunci statele care se vor naste vor putea fi tratate nuantat. Dar se impune insa imperios sa renuntam la orice atitudine duplicitara si sa scapam de complexul de inferioritate fata de Rusia, fiindca ea nu mai este din fericire ,, colosul vecin de la rasarit ,, ci numai o mare putere inglodata in greutati si datorii. ( In istoriografia rusa circula denumirea de ,, a treia Roma ,, , sub care s-ar fi subinteles imperiul rus ca urmas al imperiului bizantin. In actuala Federatie Rusa, situatia pare intr-adevar sa evolueze spre deznodamantul cunoscut de Constantinopol la 1453, evident raportand lucrurile la sfarsitul acestui mileniu si nu la secolul 15 medieval ).

In acelasi context se cuvine ca Romania sa sustina fara rezerve consolidarea independentei noilor state ex-sovietice, independenta pe care fosta metropola cauta sa o submineze pe toate caile. In acest spirit si prezenta activa a diplomatiei romanesti in capitalele marilor state ex-sovietice si in special in republicile caucaziena, este in deplina concordanta atat cu strategia NATO si Uniunii Europene cat si cu interesele nationale ale Romaniei in aceasta zona geo-politica atat de importanta pentru viitor.     












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani