Rusia -eurasiatismul, formare a Rusiei moderne, unicitatea Rusiei, condamnarea acestei tari la ramanere in urma, Occidentul este perceput ca un rival referat






“Unicitatea” Rusiei - baza teoretica a eurasiatismului

 

Aceasta abordare propune un alt mod de abordare a procesului de formare a Rusiei moderne si incearca sa fundamenteze “unicitatea” Rusiei, baza teoretica a eurasiatismului. “Rusia post-comunista se afla in cadrul unor granite care nu au precedent istoric. Ca si Europa, ea va trebui sa consacre cea mai mare parte a energiei sale pentru a-si defini identitatea” (H. Kissinger, “Diplomacy”, pag. 25). Ce va face Rusia? Va cocheta, in continuare, cu iluzia imperiala? Cu alte cuvinte, se va intoarce la problematica istorica, la modelul pe care l-a urmat timp de secole? Vom asista la o directionare a energiilor sale spre Est, devenind un participant mai activ in Pacific, zona care va “juca” multe dintre mizele secolului 21? Prioritatile sale strategice vor fi indreptate spre Sud, acolo unde lumea islamica preseaza si formuleaza sfidari la care cu greu se va gasi raspuns? Sau, dimpotriva, Rusia va sta mai mult indreptata cu fata spre Europa in aspiratia de a institui un parteneriat cu Uniunea Europeana cu care, de fapt, imparte continentul?

Versiunea slavofila a eurasiatismului are drept premise pozitia geopolitica a Rusiei si particularitatile care o individualizeaza atat in raport cu Vestul, cat si cu Estul. Unul dintre reprezentantii eurasiatismului, membru al Academiei Ruse de Stiinte ale naturii, subliniaza: “Pozitia geopolitica a Rusiei este nu numai unica, ea este realmente decisiva atat pentru ea insasi, cat si pentru lume…Fiind situata intre cele doua civilizatii, Rusia a fost o veriga esentiala intre ele, a asigurat un echilibru civilizat si o balanta mondiala a puterii”.

Slavofilii considera ca imperiul rus, spre deosebire de cel englez, francez, otoman, este “organic”, intrucat este generat si intretinut de o arie geopolitica comuna, de o economie comuna si de cerinte de securitate comune. El nu ar fi altceva decat expresia politica a unei “entitati culturale polietnice” in care “grupuri de popoare si nationalitati au coexistat pasnic”. 35759ksv47ejg8c

Este interesant cum vad slavofilii renasterea Rusiei. In primul rand, prin intarirea autoritatii centrale, care ar putea garanta un statut respectat al Rusiei, ar feri poporul de anarhie, de tot felul de conflicte si fenomene arbitrare. In al doilea rand, prin “filtrarea” foarte atenta a influentei occidentale, prin afirmarea filonului cultural clasic alcatuit din valori ortodoxe si slavone. Occidentul este perceput ca un rival, ca o amenintare. De aceea slavofilii se si opun integrarii Rusiei in institutiile economice politice si militare occidentale, intrucat procesul integrator ar putea restrange suveranitatea nationala; ca alternativa, reprezentantii acestei orientari propun o intoarcere la resursele proprii, la modelele si principiile pe care Rusia le-a testat de-a lungul evolutiei sale istorice. In ceea ce priveste politica externa, slavofilii recomanda ca prioritate protejarea minoritatii ruse din fostele republici sovietice, precum si revenirea la sistemul de aliante traditionale, constand in relatii stranse cu Serbia, cu tarile arabe, Cuba, Coreea de Nord, India (A. Sergounin, “Russian Foreign Policy Thinking: Redefining Conceptions”).

Influenta politica a slavofililor este redusa, intrucat adeptii sai nu au acces direct la nivelul efectiv al luarii deciziilor; nu acelasi lucru se poate spune despre influenta lor intelectuala, considerabila daca avem in vedere ca partizanii sai sunt grupati in jurul unor ziare si reviste cu ecou in viata publica a Rusiei, precum “Den”, Nas Sovremenik”, Maladaia Gvardia”.

Am insistat asupra acestei variante, pentru ca ea ilustreaza foarte bine zbaterea reala a Rusiei, seductiile pe care le exercita tot felul de idei care au acompaniat dezvoltarea acestei tari (cum a fost, de pilda, ideea imperiala) si numeroasele capcane in care pot cadea autorii care, atasati fiind de modelele clasice, de valori traditionale, nu percep la dimensiunea reala importanta pe care viata moderna o are in reconfigurarea tuturor ideilor si modelelor despre dezvoltare. A preconiza, asa cum procedeaza eurasianistii in general si slavofilii cu deosebire, desprinderea Rusiei de procesele integratoare moderne inseamna implicit condamnarea acestei tari la ramanere in urma, la conservarea, daca nu la accentuarea decalajului dintre ea si lumea dezvoltata.

Ni se pare absolut intemeiat indemnul eurasianistilor privind o intoarcere a Rusiei asupra ei insasi. Fara acest examen sincer si sever, nimic durabil nu se poate construi. O astfel de intoarcere, repetam nu numai oportuna, dar chiar imperativa, nu poate fi decat un moment, o etapa pregatitoare, un prilej de evaluare realista, de definire a prioritatilor. Un moment care capata valoare daca intemeiaza ceva, daca deschide un orizont de inaintare, daca prefigureaza o strategie orientata cu fata catre viitor. A imagina procesul de daltuire a viitorului doar in acesti termeni, mai mult, a construi, in mod deliberat, a fundamenta o anume izolare a Rusiei prin desprinderea ei de tumultul vietii contemporane, ni se pare un demers fara consistenta politica si fara valoare nationala. Prin urmare, problema fundamentala a eurasianistilor este ca face din unicitatea Rusiei motiv si temei de izolare si nu punct de pornire pentru participarea cu summum-ul sau de particularitati la procesele de modernizare si dezvoltare contemporane, in afara carora Rusia nu poate avea viitor politic cu adevarat. Din aceasta perspectiva, Zagorski avea dreptate sa sublinieze: “Rafinatul concept de a cladi punti intre civilizatiile vestice si estice pare lipsit de sens. Cine trebuie legat de cine? Germania cu Japonia sau Franta cu Taiwanul? Legaturile dintre ele si sintezele lor au inceput cu mult timp in urma, fara nici o participare a Rusiei care nu poate nici sa diminueze, nici sa adauge ceva la aceasta sinteza intepenindu-se in unicitatea sa (subl. ns.). Tot ce poate face este ori sa se alature sintezei, ori sa ramana in afara ei ca in trecut. Dar conceptul construirii unei punti este nu numai neconstructiv, el este reactionar, pentru ca aspira lent sa ne imprime cu forta in minti ideea ca democratia este improprie Rusiei, asa cum piata ar fi incompatibila cu unicitatea noastra”. sj759k5347ejjg





Am dori sa mai mentionam o situatie care sugereaza rolul de-a dreptul catastrofal pe care izolarea - sub orice forma - il poate avea in evolutia unui stat. In anii 80, literatura americana de specialitate era profund marcata de amenintarea economica pe care o reprezenta Japonia, intruchipata intre altele si in capacitatea produselor nipone de a concura pe cele americane chiar pe propria lor piata. Era evident ca economia japoneza nu s-ar fi putut dezvolta asa de rapid fara imensa piata americana, ca orice tentativa de inchidere a barierelor vamale nord- americane ar fi putut sa insemne o inabusire a economiei nipone care ar fi fost lipsita de principala sa piata de export. Au fost analisti – si nu putini - care au indemnat la adoptarea acestei masuri. Alte voci au atras insa atentia ca o asemenea masura ar insemna inceputul unei perioade de autoizolare tehnologica, extrem de costisitoare. In cele din urma au avut castig de cauza pozitiile care sustineau ca solutia nu poate fi in nici un caz protectionismul, ci ridicarea competitivitatii economice, ca autoizolarea inseamna practic un gen de sinucidere lenta.

Experienta istorica arata ca orice proces de izolare condamna ineluctabil la ramanere in urma. China a fost mult timp un adevarat avanpost al civilizatiei antice si medievale. Decaderea a inceput odata cu izolarea sa de lume si de fluxurile civilizatiei acelei perioade. Intr-o cu totul alta perioada de timp, China ofera un exemplu viu de ceea ce inseamna dezavantajele imense ale izolarii, ca si avantajele integrarii in procesele moderne. Comparati China anilor 60, China revolutiei culturale, devorata de inclestari interne, slabita de dispute proletcultiste, opace fata de tendintele moderne, cu China actuala, deschisa schimburilor, deschisa competitiei. Cu atat mai mult in cazul Rusiei, solutia nu poate fi cea indicata de diversele variante ale eurasiatismului. Mai ales ca prin diferitele sale variante aceasta orientare nu preconizeaza doar un protectionism economic, ci un tip de izolationism politic. O asemenea cale ar putea pregati orice, dar nu viitorul Rusiei.

Pentru adeptii eurasiatismului post-sovietic, misiunea strategica a momentului este construirea unei “alternative geopolitice la atlantism”. Direct sau indirect, demersurile lor vizeaza acest obiectiv. Obiectiv discutat nu in termeni politici marunti, ci in cei atotcuprinzatori ai marilor spatii. Apare mai putin important daca aceasta alternativa va lua forma unei Mitteleurope dominata de Germania, a Asiei centrale unificate sub semnul Revolutiei islamice, sau a blocului Extremului Orient construit in jurul Chinei. In orice caz, predilectia eurasiatismului de a discuta alternativa la atlantism in termenii marilor spatii il apropie foarte mult de geopolitica si il sileste sa ofere o astfel de perspectiva privind tratarea si dezlegarea problemelor cu care se confrunta Rusia. Asa se si face ca insistam asupra sa intr-un curs de geopolitica.

 

Bibliografie

1. Braudel, F., „Gramatica civilizatiilor”, Meridiane, Bucuresti, 1994.

2. Brzezinski, Z., „Game Plan. How to Combat the US Soviet Contest”, The Atlantic Monthly Press, New York, 1986.

  1. Coleman, F., „The Decline and Fall of the Soviet Empire. Forty Years that Shook the World, from Stalin to Yeltsin”, St. Martin’s Press, New York, 1996.

  1. Kissinger, H., „Diplomacy”, Simon and Schuster, New York, 1994.

  1. Parker, G., „The Geopolitics of Domination”, Routledge, London, 1981.

  1. Savitki, P.N., „Evraziiskaia Hronika”, Cronica Euroasiatica, Ed a V-a, Paris, 1926, reprodus din vol. Metamorfozi Evropa, Metamorfozele Europei, Moscova, Ed. Nauka, 1993.

  1. Sergounin, A., „Russian Foreign Policy Thinking: Redefining Conceptions”, Working Papers, 11, 1993, Centre for Peace and Conflict, Copenhaga.

  1. Thom, F., „Eurasisme et neo-eurasisme”, Comentaire, nr. 66, vara, 1994.

 
  1. Vadrat, C. M., „Ou va la Russie”, Editions Generalles First, 1896.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani