MITUL CALORIILOR

Teoria slabirii, care se bazeaza pe o abordare hipocalorica a problemei, va ramane, cu siguranta, cea mai mare “gafa stiintifica” a secolului XX.

Aceasta este o cursa, o pacaleala, o “ipoteza” simplista si periculoasa, fara fundament stiintific real. Si, totusi, ea ne dirijeaza comportamentul alimentar de peste o jumatate de secol.

Priviti in jurul dumneavoastra si observati-i pe cei din anturaj; veti constata ca oamenii, cu cat sunt mai rotofei, grosi, grasi sau chiar obezi, cu atat socotesc mai inversunat caloriile pe care le ingurgiteaza..

Cu foarte rare exceptii, tot ceea ce s-a numit “regim”, de la inceputul secolului incoace, s-a bazat in mod esential pe teoria caloriilor. 48472ond24jey4k

Mare greseala! Caci nu s-a putut obtine nici un rezultat serios si durabil. Fara sa mai vorbim de efectele secundare cel putin dezastruoase.

Voi reveni, la sfarsitul acestui capitol, asupra “fenomenului socio-cultural”, cu caracter scandalos, care a luat amploare, in materie de calorii alimentare. Pentru ca, in stadiul la care a ajuns astazi, nu este nici o exagerare daca vorbim de o adevarata “conditionare colectiva”.

A. ORIGINEA TEORIEI CALORIILOR

Doi medici americani, doctorul Newburg si doctorul Johnston, de la Universitatea din Michigan, au emis – intr-o publicatie din 1930 – ideea ca “obezitatea ar fi mai curand rezultatul unei alimentatii prea “bogate” in calorii, decat o deficienta a metabolismului”. ne472o8424jeey

Studiul pe care il facusera asupra echilibrului energetic se baza, de fapt pe un numar de observatii foarte limitat, si – mai ales – fusese realizat pe o perioada prea scurta pentru a avea un fundament stiintific serios.

In ciuda acestui fapt, chiar de la publicare, a fost primit ca un adevar stiintific irefutabil si, de atunci, a fost considerat drept “litera de evanghelie”.

Totusi, la cativa ani dupa aceea, cei doi cercetatori, tulburati – fara indoiala – de tapajul facut in jurul descoperirii lor, au emis, cu timiditate, rezerve serioase asupra concluziilor la care ajunsesera. Dar acestea au trecut absolut neobservate. Teoria lor era deja inscrisa in programul de studii medicale al majoritatii tarilor occidentale unde isi pastreaza un loc de onoare chiar si in zilele noastre.

B. TEORIA CALORIILOR

Caloria este cantitatea de energie necesara pentru a ridica temperatura unui gram de apa de la 14°C la 15°C.

Corpul omenesc are nevoie de energie. In primul rand, pentru a-si mentine temperatura la aproximativ 37°C. Intrucatva, aceasta este necesitatea primara. Dar, indata ce corpul intra in actiune, chiar si numai pentru a-si pastra pozitia verticala, pentru a se misca, a scoate sunete etc. apare o nevoie suplimentara de energie. Apoi, mai trebuie un supliment de energie pentru a manca, digera, pentru a indeplini actele esentiale ale vietii.

Dar nevoia cotidiana de energie variaza in functie de individ, varsta si sex.

Teoria caloriilor este urmatoarea:

Daca nevoile energetice ale unui individ sunt de 2500 de calorii pe zi si el nu absoarbe decat 2000, se va crea un deficit de 500 de calorii. Pentru a acoperi acest deficit, organismul uman va lua o cantitate de energie echivalenta din grasimile de rezerva, ceea ce va duce, in consecinta, la o scadere in greutate.

A contrario, daca un individ absoarbe zilnic 3500 de calorii, in timp ce nevoile sale sunt de 2500, isi va crea un excedent de 1000 de calorii, care va fi stocat, in mod automat, sub forma de grasimi de rezerva.

Teoria pleaca deci de la postulatul conform caruia, nici intr-un sens, nici in celalalt, nu exista pierdere de energie. Este matematic! Iar formula rezulta dintr-o ecuatie inspirata direct din teoria lui Lavoisier asupra legilor termodinamicii.

Inca din acest stadiu se poate pune intrebarea: cum au reusit sa supravietuiasca prizonierii din lagarele de concentrare timp de cinci ani, numai cu 700-800 de calorii pe zi? Daca teoria caloriilor ar fi avut un fundament, ei ar fi trebuit sa moara de indata ce rezervele de grasime din corp li s-au epuizat, adica dupa cateva luni.

In acelasi mod, se poate pune intrebarea de ce oamenii care mananca mult, adica 4000-5000 de calorii pe zi, nu sunt mai grasi (unii raman chiar mereu slabi). Daca teoria caloriilor ar fi avut un fundament real, acesti mari mancai ar fi trebuit sa cantareasca, dupa cativa ani, 400-500 de kilograme.

Cum se explica, pe de o parte, ca mancand mai putin – deci reducandu-si cantitatea zilnica de calorii absorbite – unele persoane continua sa se ingrase? In orice caz, mii de indivizi se ingrasa, desi rabda de foame.

C. EXPLICATIA

Prima intrebare este: de ce nu se produce pierderea in greutate, desi se reduce aportul de calorii?

De fapt, pierderea in greutate are loc, dar fenomenul este efemer. Iar acesta este, in realitate, motivul pentru care doctorii Newburg si Johnston s-au inselat: observatiile lor s-au intins pe o perioada mult prea scurta.

Fenomenul este urmatorul:

Sa ne imaginam ca nevoile zilnice ale individului sunt de 2500 de calorii si ca, timp indelungat, aportul caloric a fost realizat in functie de aceasta nevoie. Daca ratia de calorii scade subit la 2000, se va utiliza, intr-adevar, o cantitate echivalenta de grasimi de rezerva, pentru a o compensa si se va constata o pierdere in greutate.

In schimb, daca aportul caloric se stabileste, de acum, la nivelul a 2000 de calorii, fata de cele 2500 dinainte, organismul – determinat de instinctul sau de supravietuire – isi va ajusta foarte rapid nevoile energetice la nivelul aportului. Din moment ce nu i se dau decat 2000 de calorii, nu va consuma decat 2000. Prin urmare, pierderea de greutate va fi intrerupta rapid. Dar organismul nu se va opri aici. Instinctul de supravietuire il va impinge la o prudenta mai mare. Iar aceasta prudenta va fi atat de importanta, incat el isi va face din nou rezerve. Daca nu i se dau, de aici inaintea decat 2000 de calorii, ei bine, isi va diminua si mai mult nevoile energetice, pana la, de exemplu, 1700 si va stoca diferenta de 300 de calorii ca grasimi de rezerva.

Se ajunge, astfel, la un rezultat opus celui scontat, pentru ca – in mod paradoxal – in timp ce subiectul mananca mai putin, el incepe din nou sa se ingrase.

De fapt, fiinta umana, animata permanent de instinctul de conservare, nu se comporta deloc diferit fata de cainele care isi ingroapa osul, desi moare de foame. Este, intr-adevar, paradoxal, dar cainele hranit foarte neregulat recurge la instinctul sau ancestral si isi ingroapa hrana, constituindu-si, astfel, rezerve pentru cand va fi infometat.

Cati dintre dumneavoastra nu ati fost victimele inselate ale acestei teorii – fara fundament – a caloriilor?

Cu siguranta ca ati intalnit in anturajul dumneavoastra obezi care mureau de foame. Acest fapt este deosebit de adevarat pentru subiectii de sex feminin. Cabinetele psihiatrilor sunt pline de femei a caror depresie nervoasa rezulta prea adesea din aplicarea teoriei, caloriilor. De cum intra in aceasta hora infernala, ele ii devin foarte repede sclave, deoarece stiu ca orice oprire duce la o noua crestere in greutate, mai mare decat aceea pe care o aveau la inceput.

Majoritatea membrilor corpului medical se ascund dupa deget. Ei. isi dau foarte bine seama ca pacientele lor nu slabesc, dar le banuiesc, mai degraba, ca nu respecta regulile jocului si ca mananca pe ascuns. Unii dieteticieni profesionisti au organizat chiar sedinte de terapie de grup, unde fiecare obez vine si isi declara public, in fata colegilor, pierderea in greutate, primita cu aplauze, ori castigul in greutate, sanctionat cu fluieraturi. Cruzimea mentala a unor asemenea practici nu este departe de cea medievala.

Omul in halat alb (cu exceptia unor anumiti specialisti) isi va pune cu atat mai putine intrebari asupra cunostintelor sale de baza in acest domeniu cu cat acestea din urma sunt mai curand simbolice. In afara unor locuri comune, cultura sa stiintifica in materie de nutritie este cam redusa.

De altfel, nutritia nu este un domeniu care sa-i intereseze in mod deosebit pe medici. Am remarcat ca, printre cei douazeci de medici cu care am lucrat inainte de a scrie aceasta carte, toti, fara exceptie, au fost adusi in situatia de a se interesa de nutritie, de a face cercetare si de a realiza experimente numai pentru ca, initial, avusesera ei insisi grave probleme de greutate pe care doreau sa le rezolve.

Ceea ce este consternant, ba chiar scandalos, este faptul ca – in randurile marelui public – a fost lasata sa se dezvolte ideea conform careia teoria caloriilor ar avea o baza stiintifica reala. Aceasta teorie a dobandit, din pacate, autoritate si constituie, de acum, un dat cultural esential al civilizatiei noastre occidentale.

Teoria caloriilor este atat de adanc ancorata in mentalitatea noastra, incat nu exista vreun restaurant al unei colectivitati, cafenea de cartier sau cantina militara care sa nu afiseze numarul de calorii al fiecarui fel de mancare, pentru ca oricine sa poata fi in cunostinta de cauza. Nu trece o saptamana fara ca vreuna dintre numeroasele reviste feminine sa nu aiba pe pagina intai un articol asupra problemelor de slabire, infatisand ultimele meniuri puse la punct de echipe de specialisti in dietetica care, in lumina teoriei caloriilor, propun aproape fara deosebire, “o mandarina la micul dejun, o jumatate dintr-un biscuit la ora 11, un bob de naut la pranz si o maslina seara...”.

Totusi, se poate pune intrebarea cum de a reusit aceasta acordare hipocalorica a problemei sa ne iluzioneze atata timp? Exista doua raspunsuri. Primul este ca un regim hipocaloric da intotdeauna rezultate. Privarea de hrana pe care se bazeaza duce obligatoriu la o oarecare slabire. Dar acest rezultat, dupa cum am vazut, este intotdeauna efemer. Revenirea la situatia initiala este nu numai sistematica, dar in majoritatea cazurilor, kilogramele puse depasesc pragul anterior. Al doilea motiv este acela ca, in zilele noastre, “scaderea caloriilor” a devenit o formidabila miza economica.

Exploatarea acesteia se realizeaza la un asemenea nivel, incat avem de-a face cu un adevarat lobby, ai carui principali beneficiari sunt industria alimentara si cativa bucatari (interesati), cu complicitatea specialistilor in dietetica.

Teoria caloriilor este falsa si acum stiti si de ce, dar nu inseamna ca sunteti si debarasati de ea. Pentru ca este atat de adanc infipta in mintea dumneavoastra, incat va veti surprinde inca mult timp, de aici inainte, comportandu-va dupa principiile sale.

Cand vom aborda metoda de alimentatie pe care o recomand in cartea de fata, veti fi foarte tulburati, in masura in care tot ceea ce va propun poate aparea in totala contradictie cu aceasta faimoasa teorie.

Daca este cazul, recititi acest capitol, pana cand lucrurile vor deveni perfect clare.

 

CALVARUL CELUI SUB-ALIMENTAT SAU

MARTIRIUL OBEZULUI

(dupa Dr. J.-P. Ruasse)

Aceasta curba arata foarte bine ca regimurile hipocalorice succesive ajung sa creeze o rezistenta la slabire.

Se vede, prin urmare, ca, pe masura ce se reduce ratia calorica, randamentul regimului scade si organismul tinde nu numai sa-si regaseasca greutatea initiala, ci si sa-si constituie rezerve suplimentare.

 

 

 

 

 

 

METODA

Iata-ne ajunsi in miezul problemei. Capitolele precedente vi s-au parut, poate, putin cam lungi, data fiind nerabdarea pe care o aveati de a ajunge la metoda propriu-zisa, pentru a aplica, fara intarziere, noile principii care trebuie sa va inlesneasca realizarea obiectivului: pierderea in greutate, fara ca sa va mai ingrasati vreodata; si aceasta, continuand sa duceti o viata sociala, familiala si profesionala neschimbata.

Dar insist foarte mult – adresandu-ma in special celor care ar avea tendinta sa nu-i dea importanta – asupra faptului ca lectura capitolelor precedente este absolut indispensabila pentru ca aplicarea in practica a acestor principii sa fie bine inteleasa si sa devina un succes. Este, cu adevarat, esential sa cunoasteti anumite mecanisme si, astfel, sa va scoateti pentru totdeauna din minte idei primite de-a gata, ca aceasta care se refera la calorii.

Asa cum am aratat mai sus, descrierea metodei se va face in doua etape:

1. – pierderea propriu-zisa in greutate;

2. – mentinerea echilibrului ponderal, adica faza de stabilizare sau “ritmul de croaziera”.

A. PIERDEREA IN GREUTATE – FAZA I

Primul lucru care trebuie facut cand incepi sa pui in aplicare un proiect – care mai este si un proiect ambitios – este sa-ti fixezi un obiectiv.

Prin urmare, trebuie sa determinati care este numarul de kilograme pe care le aveti in exces, fiind constienti de faptul ca fiecare organism are o sensibilitate proprie. Exista mai multi factori care pot explic diferenta: sexul, varsta, trecutul alimentar, istoricul dietetic, ereditatea. De aceea, este greu de spus cate kilograme veti putea pierde intr-o saptamana. Pentru unii, va fi un kilogram, pentru altii, mai putin. In alte numeroase cazuri, s-ar putea obtine o scadere importanta la inceput, apoi una mai lenta. Nu fiti nelinistiti daca, pentru dumneavoastra, acest proces va fi mai lent decat la o alta persoana din anturaj. Poate ca v-ati facut deja o idee mai mult sau mai putin precisa despre kilogramele pe care doriti sa le pierdeti. Stiu, de exemplu, ca, daca ati putea scapa de 4-5 kg (din cele 10-12, pe care le aveti in exces), ati fi foarte fericiti.

In ceea ce ma priveste, eu va incurajez sa fiti mai exigenti. Fara indoiala ca sunteti ambitiosi in viata profesionala. Fiti, prin urmare, si in privinta greutatii dumneavoastra.

Scriitori romani