Logo referatele carte



ONU - Organizatia natiunilor unite -



Fondata de guvernele unei lumi macinate de razboaie, ONU era menita sa apere pacea si sa sprijine progresul social si economic. Chiar daca nu are autoritate globala, ea a facut progrese importante.

Istoria umanitatii este plina de conflicte si de nedreptati. Incercarile de stopare a lor au avut doar un succes partial, atat in secolul XX cat si in perioadele anterioare. Capacitatile distructive ale armelor moderne si scara la care se poarta razboaiele au facut ca necesitatea unor aranjamente prin care sa se poata asigura pacea mondiala sa devina o tema mult mai stringenta decat in anii precedenti.

Adevaratul punct de cotitura a fost primul razboi mondial. Macelul a fost atat de inspaimantator incat multi oameni au hotarat ca acesta sa nu se mai repete niciodata. Ideea a fost incurajata si de guverne, sustinand ca vor duce “un razboi care va pune capat oricarui razboi”. Iar atunci cand SUA

s-au vazut implicate in conflict, unul dintre cele Patrusprezece Puncte prezentate in ianuarie 1918 de presedintele american Woodrow Wilson era infiintarea unei “Asociatii Generale a Natiunilor”.

Ca urmare dupa sfarsitul razboiului a fost infiintata in 1919, Liga Natiunilor. Liga a avut rezultate bune ca organizatie umanitara dar a esuat in prevenirea agresiunilor si mentinerea pacii mondiale. Autoritatea sa a fost slabita inca de la inceput de absenta SUA, unde propunerile politice ale lui Wilson au fost respinse de un Congres izolationist. Apoi s-au instaurat regimuri militariste in Italia, Germania si Japonia. Ele sfidau internationa- 55829yfk43xof4u

lismul si din moment ce puterile democratice doreau cu orice pret sa evite un alt razboi. Liga nu a putut face prea multe pentru a penaliza agresiunea Japoniei impotriva Chinei saua invaziei italiene din Abisinia(1935). Cand Adolf Hitler a imbratisat politica expansionista, la inceput (1936-1939) Marea Britanie si Franta au stat linistite, iar mai apoi (1939) au declarat razboi Germaniei,fara a informa Liga.

In decursul conflagratiei mondiale care a urmat, aliatii s-au prezentat ca luptatori pentru pace, libertate si decenta impotriva fascismului barbar. In 1941, dupa o intalnire navala in mijlocul oceanului, Winston Churchill si Franklin D. Roosevelt au emis Carta Atlanticului, o insiruire de principii la care au aderat in timp multe alte state.Numarul statelor aliate modificandu-se

Mereu, se facea referire la acestea ca la “Natiunile Unite” si o data cu apropierea sfarsitului razboiului aceasta denumire insemna o noua asociere de state ce avea sa preia atributiile Ligii Natiunilor.

In februarie 1945, Roosevelt , Churchill si Stalin au ajuns la o intelegere. In aprilie anul urmator, a inceput la San Francisco o conferinta internationala care a inceput sa schiteze Carta Natiunilor Unite; si la 24 oct. 1945 a luat fiinta Organizatia Natiunilor Unite. fo829y5543xoof

Printre scopurile stipulate in Carta se numarau acelea de a pune capat razboiului si de a lupta pentru drepturile omului, toleranta, progres economic si social. Nici unul dintre acestea, nici organizarea fundamentala a ONU nu s-au modificat semnificativ din 1945. “Parlamentul” ONU este adunarea generala in care este reprezentat fiecare stat membru si are un singur vot. Cu exceptia cazurilor de urgenta, adunarea generala se convoaca doar o data pe an, cea mai mare parte a atributiilor fiind rezolvata de comitete. Punctele sale de vedere sunt facute publice prin intermediul rezolutiilor.

Consiliul de Securitate

Statele membre au ignorat adesea rezolutiile care le criticau actiunile. Decizia de a implementa o rezolutie depinde de fapt de Consiliul de Securitate, format din cinci membri permanenti (SUA; Marea Britanie; Franta; China; Rusia) si o selectie de alte state, care se modifica, formata din membri nepermanenti. Cand problemele sunt de ordin pur legal, disputele dintre membri pot fi rezolvate la Curtea Internationala de Justitie de la Haga.

Membrii Adunarii Generale si ai Consiliului de Securitate isi reprezinta propriile tari dar exista si un Secretariat format din persoane care lucreaza direct pentru Natiunile Unite si care au in vedere interesele acestui organism.In fruntea lor se afla Secretarul General ales de Adunarea Generala el calatoreste neobosit in intreaga lume spre zonele cu probleme, pentru a investiga, negocia sau pentru a intocmi rapoarte.

Structura Natiunilor Unite mai include si cateva comisii si agentii care sunt conduse de catre Consiliul Economic si Social al ONU, sau legate intr-un fel sau altul de acesta. Cele mai cunoscute sunt UNESCO (Organizatia pentru Educatie, Stiinta si Cultura a ONU), UNICEF (Fundatia pentru Copii a ONU) si OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii). Acestea si alte organisme au lucrat intens, vreme de mai multe decenii, abordand o gama variata de probleme, printre care repatrierea refugiatilor, eradicarea unor boli cum ar fi variola, administrarea ajutoarelor in caz de dezastre, lupta impotriva analfabetismuluisi a folosirii copiilor la munca, incalcarea drepturilor omului si, in ultimul timp, alertarea populatiei asupra problemelor de modiu. Realizarile ONU in aceste domenii uneori se trec cu vederea, mai ales atunci cand noile probleme apar mai rapid decat sunt inlaturate cele vechi.

Intotdeauna s-a acordat mult mai multa atentie rolului de mentinere a pacii a ONU, care a fost judecata foarte sever. Dupa 1945 nu a mai existat nici un razboi mondial dar conflicte mai mici au aparut cam peste tot in lume si au fost stocate arsenale de arme, capabile sa distruga intreaga viata de pe planeta. ONU a mediat in multe conflicte dar, practic, nu a reusit sa le stopeze sau chiar sa impuna adoptarea unei solutii.

De fapt acest lucru nu este surprinzator. ONU nu are nici fonduri si nici forte proprii: trupele “Natiunilor Unite” sunt formate cu sprijinul statelor membre, ale caror contributii (platite adesea cu mare intarziere sau chiar neplatite) finanteaza activitatile organizatiei. Astfel, ONU poate realiza doar ceea ce ii permit membri. De-a lungul existentei sale au existat scindari adanci intre acestia.

Cea mai mare divizare a avut loc in perioada razboiului rece. Rivali-

tatea pentru putere dintre cele doua blocuri s-a extins in toata lumea, abia mai existand subiecte care sa atraga adeziunea tuturor. Aceasta a paralizat activitatea Consiliului de Securitate deoarece, conform regulamentului sau de functionare orice decizie importanta avand sustinerea majoritatii putea fi blocata printr-un singur vot de veto, dat de un singur membru permanent.

A existat o singura exceptie de la aceasta situatie:URSS a parasit Consiliul de Securitate deoarece China continua sa fie reprezentata in Consiliu de nationalistii infranti in locul comunistilor care conduceau, de fapt, tara. Astfel, cand in 1950 Coreea de Norda invadat Coreea de Sud. Consiliul de Securitate majoritar occindental a putut autoriza actiuni militare pentru stoparea agresiunii Nordului. Fortele Natiunilor Unite, formate mai ales din trupe americane, i-au respins pe nord-coreeni dar apoi a invadat Nordul – o operatiune care parea mai degraba un contraatac occidental decat una a Natiunilor Unite, de mentinere a pacii. Insa nici obiectivul propus nu a fost atins, deoarece China a fost atrasa intr-un razboi care a mai durat doi ani si s-a sfarsit cu un impas. Intregul episod a fost descurajant pentru cei care sperau ca ONU sa devina o autoritate mondiala.

Realinierea

Vreme de cativa ani, majoritatea membrilor ONU au sprijinit occidentul;mai tarziu, dupa ce decolonizarea a dus la aparitia a noi state, lumea a treia s-a aliniat adesea alaturi de blocul comunist si SUA au fost cele care s-au opus prin veto la unele actiuni, ca de exemplu, in situatia din Orientul Mijlociu. Intre timp, ONU nu putea impiedica agresiuni ca inabusirea revoltelor din Ungaria (1956) si ale reformelor “Primaverii de la Praga” (1968) de catre sovietici; iar iar actiunile impotriva dictaturilor comuniste sau a regimurilor rasiste (ca cele din africa de Sud) erau slabite de temerile Vestului ca prabusirea acestora ar putea duce la preluarea puterii de catre comunisti.

Chiar si atunci cand au existat acorduri ale marilor puteri privind unele masuri, existau limite foarte stricte asupra masurilor pe care le puteau intreprinde fortele ONU. S-a convenit ca nu trebuiau intreprinse interventii active in afacerile interne ale statelor membre, oricat de represiv ar fi fost guvernul respectiv. Atunci cand fortele ONU erau solicitate ca forte pentru mentinerea pacii, se presupunea ca acestea vor recurge la forta doar ca forma de aparare. Bugetul si alte consideratii a facut ca numarul acestora sa fie mai mic si statele care contribuiau cu unitati din fortele lor armate doreau sa evite pierderile masive. Practic, operatiunile de mentinere a pacii se desfasurau doar pana cand cele doua parti implicate in conflict acceptau sa stea deoparte. Atunci cand fortele turcesti au cotropit teritoriile grecesti din Cipru (1974), fortele ONU care pazeau frontiera nu au avut altceva de facut decat sa se dea deoparte; si ori de cate ori izbucneau ostilitatile intre India si Pakistan, fortele de mentinere a ordinii din Kashmir erau la fel de neajutorate pana in momentul unui nou armistitiu.

Cu alte cuvinte, o lume formata din state independente si suverane nu putea fi si lumea in care ONU sa aiba o influenta decisiva. Ea a “esuat” insa doar in sensul ca majoritatea oamenilor faceau presupuneri nerealiste privind realizarile pe care le-ar fi putut atinge. Privind mai realist, se poate admite ca ONU nu putea face mare lucru pentru a preveni conflictele. ONU oferea ocazii si oportunitati de negociere si incerca sa previna, sa limiteze sau sa puna capat ostilitatilor, reprezentand o forta reala in slujba binelui, intr-o lume violenta.

La sfarsitul anilor 1980, o data cu prabusirea comunismului si sfarsitul razboiului rece si a divizarii mondiale in tabere armate, au aparut noi sperante. Efectul de “recul” al acestor evenimente a fost deasemenea foarte important, ducand la prabusirea statelor uni-partide, subminand dictatorii carora anti-comunismul nu le mai garanta sprijinul SUA si lipsindu-i pe combatantii din razboaiele civile de sprijinul uneia sau ambelor superputeri.

Ca urmare, ONU a intreprins o activitate febrila in domeniul negocierii armistitiilor si supervizarii alegerilor. Alegerile din Nambia, con-

dusa in trecut de o Afica de Sud care sfida ONU, a dus la independenta din 1990. Dupa 1990, sistemul rasist din Africa de Sud a fost eradicat; in 1991 ONU a pus la punct un sistem de amnistiere care permitea reintoarcerea exilatilor si a ridicat interdictia internationala privind legaturile culturale si sportive cu Africa de Sud. S-au incheiat acorduri de pace promitatoare, chiar daca inca fragile, in zbuciumatele Angola, Mozambic, El Salvador si Cambodgia. Si, mai presus de toate, in perioada crizei din Golf din 1990-91, comunitatea mondiala parea pregatita si capabila sa actioneze decisiv.

Noua ordine mondiala

In aceasta perioada George Bush, presedintele SUA, s-a referit adesea la “noua ordine mondiala” si unii au inceput sa spere ca ONU s-ar putea implica intr-o guvernare mondiala. Aceasta abordare optimista trecea insa cu vederea circumstantele exceptionale ale razboiului din Golf in care Occidentul era puternic motivat pentru o interventie in forta.

Limitele ONU au devenit si mai evidente in conflictele din fosta Iugoslavie. Fortele ONU au fost trimise pentru a proteja minoritatile si s-au luat initiative valoroase dar, atat SUA cat si CE, desi erau pregatite pentru a face fata unor atacuri aeriene, au evitat sa se implice in conflictul periculos al celor trei beligeranti.

Evenimentele din anii 1990 din Angola, Haiti, Liberia si din alte parti au demonstrat din nou dificultatile ONU in impunerea propriilor decizii.Insa dorinta de actiune persista. In 1992 trupele SUA au precedat o interventie ONU in zbuciumata Somalie dar au riscat o implicare intr-un “duel armat” cu razboinicii locali. Retragerea masiva a trupelor ONU din iunie 1995 au lasat tara in turbulenta. Secretarul General Boutros Boutros-Ghali (1992-96), a facut unele propuneri foarte clare ce urmareau intarirea organizatiei, cum ar fi crearea unei armate ONU si o mai mare finantare. Acestea depindeau insa de acordul statelor membre.

Curtea Internationala de Justitie a ONU a facut pasul important de incepere a proceselor in cauzele privind crimele de razboi din fosta Iugoslavie (1993) si din Ruanda (1995). Esecul acestora de a aresta suspectii militari si politici principali a amenintat credibilitatea acestui aspect important al ONU.

Fauritorii istoriei

Dupa Javier Perez de Cuellar, Boutros Boutros-Ghali a devenit Secretar General al ONU, intre 1992- 1996. Nascut intr-o familie importanta de politicieni din Egipt, in 1949 a devenit profesor de Drept la Universitatea din Cairo. Dupa o cariera universitara si diplomatica s-a alaturat guvernului egiptean (1977) si a fost implicat in negocierea tratatului de pace egipteano-israelian (1979). A fost primul Secretar General arab si african. A condus un proces de reformare majora a ONU si a promovat intarirea influentei ONU pe plan mondial.

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani