Norma juridica - Notiunea normei juridice, Trasaturile caracteristice ale normei juridice referat






I Notiunea normei juridice

 

Norma juridica si norma juridica si „regula juridica” in doctrina juridica are acelasi inteles. Literatura franceza, fara sa inlature cuvintul „norma” l-a consacrat pe cel de „regula”. Din contra in doctrina romana este consacrata denumirea de „norma juridica”.

Norma de drept este elementul primar al oricarui sistem de drept. Normele se grupeaza in institutii de drept, institutiile in ramuri, ramurile in parti ale sistemului, iar partile in sisteme.

Norma juridica este una categoriile centrale ale dreptului, atit ca particica fundamentala a sistemului de drept pozitiv cit si ca obiect de cercetare a stiintei dreptului in general si a teorii si filosofii dreptului in social.

Obligatorie”. In conceptia lui J. Masguelin, „potrivit cu definitia cea mai generala si cea mai obiectiva, regula de drept este orice punct investit cu forta obligatorie si care are ca obiect de a crea drepturi si, corelativ, obligatii, care sunt modurile de creare a acestui precept, puterea sa si destinatorii sai” 1.

Regulile de drept nu iau nastere decit cu conditia ca oamenii sa formeze un grup pe „baza unei societati veritabile care implica scop social specific, organizare si ierarhie, explica Jean Dabin.

Norma juridica poate fi numita doar acea norma sociala ce contine o regula de conduita, stabilita sau autorizata de stat, menita sa reglementeze cele mai importante domenii de activitate umana si ocrotita, in caz de necesitate, de forta coercitiva a statului. 2

O alta definitie este data de Nicolae Popa, care considera ca norma juridica poate fi definita ca: „o regula generala si obligatorie de conduita, al carui scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie prin constrangere”.

__________________________________________________________________________________

  1. Gheorghe Lupu Gheorghe Avornic „Teoria generala a dreptului”, editura Lumina, Chisinau 1997, p. 61

  2. Boris Negru „Teoria generala a dreptului si statului”, Chisinau 1999, p.144

Ioan Ceterchi defineste norma juridica ca: „element constitutiv al dreptului este o regula de conduita, instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata la nevoie, prin forta coercitiva a statului. 3

In viziunea lui Ion Dogaru, „norma juridica este o regula de conduita generala, impresionala si obligatorie care exprima vointa electoratului infatisat de organul legislativ, regula al carei scop este de a asigura ordinea sociala si care poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, la nevoie prin constrangere”.

Dupa parerea lui Dumitru Baltag „ norma juridica ca element constructiv al dreptului este o regula de conduita, instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata la nevoie prin forta corectiva a statului”

Din analiza atenta a acestor definitii putem degaja urmatoarele idei:

a) normele juridice sint stabilite sau autorizate de catre organele competente ale statului.

b) norma juridica are un caracter general.

c) norma de drept are menirea de a reglementa o relatie apare, singulara, ci nu un tip de relatii.

d) norma de drept este prevazuta sa reglementeze conduita oamenilor printr-un tip special de relatii, legatura la care participantii rezida in drepturi si indatorii reciproce.

e) un incendiu specific al normelor juridice este ocrotirea lor prin constrigerea de stat.4

 

 

 

__________________________________________________________________________________

  1. Ioan Ceterchi „Ioan Craiova”. „Introducerea in teoria generala a dreptului”, editura ALL, Bucuresti 1993 p.35

  2. Boris Negru „Teoria generala a dreptului si statului”, Chisinau 1999 p.145-146

 

II Trasaturile caracteristice ale normei juridice.

 

Giorgio del Vecchio considera ca trasaturile normei juridice sunt bilateralitatea si generalitatea. Alex Will retine caracterul coercitiv, statal si abstract al normei al normei juridice, cel din urma implicand generalitatea, permanenta si impersonalitatea.

Nicolaie Popa dezvolta patru caractere alei normei juridice: general si impersonal, tipic, implicatia unui raport intersubiectiv si caracterul obligatoriu.

Dupa parerea unor autori normei juridice ii sunt inerente urmatoarele trasaturi caracteristice, fara de care ea nu poate fi conceputa:

  1. caracterul statal;

  2. caracterul coercitiv;

  3. generalitatea normei juridice

  4. caracterul obligatoriu.

a. Caracterul statal. Cunoastem ca fenomenul juridic nu poate separa de cel statal, si invers. O regula de conduita devine regula de drept numai in masura in care substanta ei este vointa statala, adica poarta pecetea autoritatii publice.

Caracterul statal al regulilor de drept rezulta in primul rind din elaborarea lor de catre stat, prin procesul de legiferare in special. Deci in acest caz ele constituie vointa organului competent a le elabora, deci sunt opera acestuia. Dar unele reguli sociale pot fi recunoscute si validate de catre stat. Deci ele nu sunt create de organele componente ci numai recunoscute, act care le schimba substanta.

Asadar o regula de conduita sociala poate deveni vointa de stat, prin elaborarea ei de catre organul component, prin recunoasterea si validarea sau prin acceptarea ei, ceea ce implica si validarea.

b. Caracterul coercitiv. Dreptul se realizeaza in chip liber. Aceasta este regula. Constrangerea este o exceptie. Ea imbraca haina raspunderii juridice. In statul de drept ea se realizeaza numai pe baza regulii de drept si in limitele ei.

Mijloacele de realizare a constrangerii sunt multiple si apartin administratiei si justitiei in special: judecatorul, procurorul, politistul, institutia penitenciara. In statul de drept ei reprezinta speranta si siguranta cetateanului. Sunt stalpii democratiei. In regimurile despotice sunt figuri demonice.

Caracterul coercitiv este inerent normei juridice.

Impreuna cu substanta statala a normei juridice, caracterul ei coercitiv o individualizeaza cel mai bine in cimpul social normativ si o fac sa se deosebeasca mai ales de norma morala.

c. Generalitatea normei juridice. Este o trasatura care in literatura de specialitate adesea este tratata diferit. Generalitatea normei de drept rezulta din caracterul sau abstract, tipic, impersonal si permanent. Ea nu reglementeaza situatii concrete si creeaza tipare, in care intra un numar nelimitat de cazuri concrete, repetabile in timp si spatiu

aplicarea normei juridice ramane deschisa tuturor persoanelor care se gasesc in situatia diferita in prealabil de lege. Regula are un caracter permanent care ii asigura generalitatea. Ea subzista pine cind este aprobat si poseda o virtualitate de aplicare la un numar indeterminat de ipoteze viitoare.

d. Caracterul obligatoriu. Se traduce simplu in ideea ca regula de drept trebuie respectata. Elaborata in vederea unui scop determinat incalcarea ei ar contraveni finalitatii sale. Intreaga activitate umana se desfasoara sub semnul unui tel, care da sens vietii individuale ca si vietii colective.

Caracterul obligatoriu se asigura, daca este cazul, prin constrangerea statala. Natura obligatorie a normei de drept asigura finalitatea ei.

In literatura de specialitate sunt retinute si alte trasaturi alei normei juridice, cum ar fi caracterul „interubiectiv”, „prescriptiv”, clar si precis”.

 

III Consideratii generale privind clasificarea normei juridice

 

A clasifica –inseamna a defini categorii intr-un domeniu, respectiv a clasifica normele juridice inseamna a le grupa pe categorii spre a li se recunoaste ceea ce deosebeste o categorie de nore juridice de alta categorie.

Problema clasificarii normelor juridice prezinta interes atit teoretic, cit si un interes practic.

Interesul teoretic rezida in ideea potrivit careia prin clasificare se explica pozitia normei de drept in sistemul dreptului, dar si ceea ca aceasta constituie o baza pentru generalizari in cadrul stiintelor de ramura.

Interesul practic –operatiunea contribuie la stabilirea rolului diferitor reguli de drept in reglementarea relatiilor sociale pe plan juridic, adica in prescrierea comportamentului ce trebuie urmat.

Plenitudinea si corectitudinea clasificarii depinde de alegerea corecta a criteriilor ce stau la baza acestui grup.

Dupa parerea autorului rus S.S. Alexeev, factorii ce influenteaza esential asupra acestui proces sunt: functiile dreptului si reglementarea individuala a relatiilor sociale. 5

Parerea savantilor privind criteriile ce ar trebui sa stea la baza clasificarilor este foarte diferita, iata de ce literatura distinge o sumedenie de criterii.

 

IV Criteriile folosite pentru clasificarea normelor de drept

 

Ramura de drept –constituie un criteriu important pentru clasificarea normelor juridice, datorita faptului ca, la rindul sau, ramura de drept are la baza drept criteriu fundamental domeniul relatiilor sociale reglementate si unele criterii auxiliare precum: metoda de reglementare, principiile de ramura etc.

_____________________________________________________________________________________________

  1. Алексеев С.С «Теория государства и права» Изд. «Юрист», Москва 1985

Potrivit acestui criteriu normele juridice pot fi:

  1. Norme de drept constitutional;

  2. Norme de drept penal;

  3. Norme de drept civil;

  4. Norme de dreptul muncii etc.

Forta juridica a actului normativ –in care sunt cuprinse normele juridice constituie si aceasta un criteriu important. In dependenta de forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse, in legi care la randul sau se subimpart in:

    1. Norme juridice cuprinse in Constitutie;

    2. Norme juridice cuprinse in legi organice;

    3. Norme juridice cuprinse in legi ordinare;

    4. Norme juridice cuprinse in hotarari;

    5. Norme juridice cuprinse in decrete;

    6. Norme juridice cuprinse in ordonante;

    7. Norme juridice cuprinse in alte acte normative.

Distinctia prezinta o mare importanta mai ales atunci cind o relatie cade sub incidenta mai multor norme cuprinse in acte normativ –juridice diferite. Astfel va fi aliate norma ce se contine in actul forta juridica mai mare.

Structura logica luata drept criteriu clasifica normele juridice in:

 

1. Norme juridice complete –sunt acele norme care contin in textul lor cele trei elemente de structura logica:

 

2. Nore juridice incomplete –sunt acele ce se caracterizeaza prin lipsa unui element al structurii, element ce poate fi gasit sau in alt act normativ.

Sfera de aplicare tot constituie un criteriu de clasificare a normelor juridice.



1. Normele generale -au sfera cea mai larga de aplicare, cu tendinta de a epuiza intreaga arie a sistemului de drept. Uneori se spune ca aceste norme formeaza dreptul comun. Multe norme din codul civil reprezinta dreptul comun unele relatii din dreptul comercial sau din alte ramuri.

2. Normele speciale -sunt acelea cere isi limiteaza efectul la raporturi si arii bine determinate. De exemplu, partea speciala din dreptul penal se ocupa in mod concret de diferite categorii de infractiuni. Acelasi lucru l-am putea spune si despre normele juridice care constituie partea speciala din Dreptul civil sau despre procedurile speciale din Codul de procedura civila etc.

3. Normele de exceptie -se abate de la regula generala. In acest sens in art.1191 al Codului civil din Romania, sunt exceptiile in materia probei cu martori. Aici se intalnesc si exceptii la exceptii care duc la regula generala. 6

Dupa criteriul conduitei pe care subiectele de drept trebuie sa o aiba intr-o anumita relatie sociala se disting:

1. Norme juridice imperative -care impun o anumita actiune sau inactiune si de aceia se mai numesc si categorice.

Ele sunt normele de la care nu se poate deroga si ceea ce le este specific este faptul ca odata implinite conditiile prevazute de ipoteza normei –chiar daca aceasta depinde de vointa subiectului –comandamentul cuprins in dispozitie se adreseaza destinatorului, in mod categoric. Dispozitia normei intervine in mod neconditionat. Odata ce contractul a fost incheiat se aplica in mod neconditionat norma legala sau cauza contractului. Actul juridic de drept public sau privat incheiat cu incalcarea unei norme imperative este nul. Sunt imperative normele care intereseaza bunele moravuri, normele de protectie. Ele sunt destinate sa asigure moralitatea. Este vorba de o morala medie, un minimum de morala. Normele care privesc capacitatea juridica a persoanei fizice sunt norme imperative. 7

 

___________________________________________________________

6. Maria Dvoracek, Gheorghe Lupu „Teoria generala a dreptului”, editura Fundatiei Chemare Iasi 1996

7. Sofia Popescu „Teoria generala a dreptului”, editura Lumina Lex, Bucuresti 2000

 

La rindul lor normele imperative pot fi:

a) Norme onerative –care prescriu in mod expres obligatia savarsirii unei actiuni. Drept exemplu ne poate servi aliniatul (4) al art.48 al Constitutiei Republicii Moldova prevede: „Copiii sint obligati sa aiba grija de parinti si sa le acorde ajutor”.

b) Normele prohibitive –sunt acele care interzic savarsirea unei actiuni, a unei fapte. Acestei categorii de norme juridice ii apartin marea majoritate a normelor de drept penal, numeroase norme de drept administrativ s.a.

Astfel de norma prohibitiva este cea prevazuta de Codul familiei, care arata ca „este oprita casatoria intre rude in linie dreapta, precum si in linie colaterala pina la al patrulea grad”.

Impartirea normelor in onerative si prohibitive nu trebuie vazuta mecanic, intrucat depinde din ce punct de vedere abordam norma pentru a vedea daca interzice sau obliga savarsirea unei actiuni. De exemplu, interzicand casatoria intre anumite persoane, norma juridica da dreptul organelor de stat sa anuleze casatoria incheiata cu incalcarea dispozitiilor.

Deci fiind norma prohibitiva ea devine onerativa pentru organul de stat. Normele penale interzic savarsirea unei actiuni dar in acelasi timp obliga organele de stat sa urmareasca si sa sanctioneze pe infractor.

2. Norme juridice dispozitive -sunt acele norme care acorda posibilitatea unui larg compartiment subiectiilor de drept, adica normele care nici nu obliga nici nu interzic o actiune.

Astfel dreptul de recurs al partilor in proces este o norma dispozitiva pentru ca lasa la aprecierea partilor daca vor uza s-au nu de aceasta cale de atac.

La rindul lor aceste norme pot fi:

a). norme permise –sunt acele norme care permit o anumita conduita. Ele lasa la latitudinea subiectului de drept posibilitatea de a-si alege singur comportarea si de a-si stabili singur pozitia intr-un raport juridic.

Majoritatea autorilor drept exemplu dau declararea apelului impotriva sentintelor instantelor judecatoresti de apel, la contestatiile in anulare a hotararilor judecatoresti irevocabile ori la cererile de revizuirea a hotararilor judecatoresti ramase definitive.

Deci normele permisive lasa la aprecierea partii din proces posibilitatea de a declara sau nu apel impotriva sentintelor pronuntate de prima instanta de judecata sau de a declara recurs impotriva hotararilor instantelor de apel.

b) Normele supletive –sunt acele norme care acorda posibilitatea subiectului sa aleaga una din variantele de conduita prevazute de norma. Ca exemplu ne poate servi art.19 al Codului casatoriei si familiei „la incheierea casatoriei sotii, dupa dorinta lor isi aleg numele de familie al unuia dintre soti ca nume de familie comun al lor sau fiecare sot isi pastreaza numele de familie de dinainte de casatorie”.

Multi autori sustin ca normele suplitive inlocuiesc tacerile, uitarile, impreciziile vointei private, ca in cazul in care contractul este mult sau dispozitiile sale sunt nesigure, partile sau judecatorul recurg la norma legala.

Legiuitorul ofera celor interesati, sub forma unor norme supletive, contracte tip pregatite in intregime, adoptate nevoilor curente ca de exemplu contractul de vinzare, imprumut, mandat, pentru ca incheierea actelor de drept privat sa fie rapida, partile rezumandu-se sa stabileasca doar elementele esentiale, ca de exemplu, cuantumul chiriei sau durata incheierii. 8

Respectarea normelor supletive nu este insa facultativa. In cazul in care norma juridica nu a fost inlaturata prin dispozitia de vointa contrara a celor interesati, norma supletiva obliga, in aceiasi masura, ca si norma de la care nu poate deroga nici partile, nici judecatorul.

 

 

_________________________________________________

  1. Sofia Popescu „Teoria generala a dreptului”, editura Lumina Lex, Bucuresti 2000 p. 196-197

 

Dupa alte criterii normele juridice se clasifica in:

1. Norme juridice organizatorice –acele care privesc organizarea institutiilor si organelor sociale, in continutul normei fiind reglementate: modul de infiintare, scopurile, competentele, relatiile cu alte institutii. Scopul primordial al acestei norme este acela de a fundamenta cadrul legal de functionare a institutiilor si organismelor respective. Ca exemplu ne poate servi: legile de organizare si functionare a ministerelor, Curtii Constitutionale, Avocatului Popoului s.a.

2. Norme juridice punitive –sunt cele prin care se aplica sanctiuni, potrivit procedurilor pe care legea le stabileste.

3. Norme juridice simulative –sunt cele care prevad mijloacele si forme de cointeresare a subiectilor; distincte, premii, decoratii, recompense, titulaturi de onoare, ele precizeaza cu exercitate conditiile in care acestea pot fi acordate de catre institutiile si organele abilitate de lege.

4. Norme supletive –sunt cele care, cind subiectii tac, suplinesc vointa acestora.

5. Norme de imputernicire sau de competenta –sunt acele norme prin care se formeaza anumite drepturi si obligatii sau atributii ale subiectiilor de drept.

Literatura de specialitate cunoaste si alte criterii sint afara de cele ce-au fost evocate in aceasta lucrare, asa criterii ca: continutul lor (se disting norme materiale sau de continut si norme procedurale s-au de forma) sau durata actiunii lor (in raport cu care avem norme stabile sau cu durata nedeterminata si norme temporare sau cu durata determinata).

Norma juridica constituie unul din elementele primare ale sistemului de drept, celula principala din care se construieste intregul edificiu al dreptului. Pentru a putea fi inteleasa de toti subietii de drept, norma juridica trebuie sa aiba o anumita structura. 9

 

__________________________________________________________________________________

  1. Gheorghe Lupu Gheorghe Avornic „Teoria generala a dreptului”, editura Lumina, Chisinau 1997, p.64-67

De aceea la orice norma juridica se distinge o constructie externa data de modul de exprimare in cadrul actului normativ ori al altui izvor de drept numita si structura tehnico-legislativa a normei si o structura interna logica juridica, care alcatuieste substanta normei juridice, elementele care compun norma si legatura reciproca dintre ele.

Structura logico-juridica a normei.

Orice norma are o structura logica, care alcatuieste partea statica, interna si stabila a normei. Indiferent de formularea ei textuala, norma de drept are o structura trihotomica: ipoteza, dispozitia, si sanctiunea.

Dar aceste trei elemente rar le intalnim intrunite la un loc, intr-un articol al actului juridic normativ sau chiar in actul normativ luat in ansamblu. Pentru a reproduce norma juridica in completetea ei deplina, de multe ori e necesar sa luam in consideratie prevederile ce se contin in mai multe articole ale actului normativ dat.

Ipoteza este partea normei juridice care descrie imprejurarile in care se aplica dispozitia ei. Ea prefigureaza in abstract, faptele sau actele juridice. Astfel toate infractiunile prevazute in partea speciala a dreptului penal sunt ipoteze puse de legiuitor.

Ipotezele se clasifica dupa mai multe criterii:

a) dupa modul in care sunt determinate imprejurarile in prezenta carora opereaza dispozitia, ipotezele pot fi strict determinate, relativ determinate si nedeterminate. 10

Ipotezele care stabilesc concret conditiile de aplicare a dispozitiei se numesc ipoteze strict determinate.

Ipotezele sunt relativ determinate atunci cind imprejurarile de aplicare a normei sunt circumscrise cu relativitate, nefiind descrise in toate detaliile lor.  

 

_________________________________________________

10. Carmen Popa „teoria generala a dreptului”, editura Lumina Lex, Bucuresti 2000

Ipotezele nedeterminare sunt acelea in care imprejurarile in prezenta in care se aplica dispozitia nu sunt circumstantiale, nici macar in mod relativ.

b) Dupa gradul de complexitate al imprejurarilor avute in vedere la incidenta normei, ipotezele pot fi simple si complexe.

O ipoteza este simpla cind se are in vedere o singura imprejurare in care se aplica dispozitia si este complexa atunci cind se are in vedere o multitudine de imprejurari in care toate sau fiecare in parte pot sa determine aplicarea dispozitiei.11

Ipoteza complexa poate fi la rindul ei, cumulativa si alternativa.

Este ipoteza complexa cumulativa aceea care sunt prevazute doua sau mai multe imprejurari care trebuie sa existe impreuna pentru ca norma juridica sa fie aplicata. Este ipoteza complexa alternativa aceea in care sunt prevazute doua sau mai multe imprejurari, iar pentru aplicarea normei juridice este necesara existenta fie a unei imprejurari, fie a celeilalte sau a celorlalte. 12

c) dupa modul de enuntare a conditiilor de aplicare ipoteza poate fi generica, cind prevede un anumit gen sau tip de imprejurare prin a carei realizare se aplica legea si cauzala cind enumera limitativ sau exemplificativ imprejurarile in care este incidenta legea.

Dispozitia normei juridice stabileste conduita ce trebuie urmata in prezenta starii descrise de ipoteza, sau astfel spus, este elementul norme juridice care precizeaza care sunt drepturile si obligatiile subiectelor vizate de norma sau care arata ce conduita sa urmeze acestea. Dispozitia este partea cea mai importanta a normei juridice. Ea poate sa prevada obligatia de a comite actiuni, de a se abtine de la savarsirea acestora, dupa cum ea poate sa permita, sa recomande, sa stimuleze o anumita conduita prescrisa.

 

 

___________________________________________________________

11. Gheorghe Lupu Gheorghe Avornic „Teoria generala a dreptului”, editura Lumina, Chisinau 1997 p.69

12. Sofia Popescu „Teoria generala a dreptului”, editura Lumina Lex, Bucuresti 2000, p.188-189

Dispozitia normei juridice este elementul cel mai configurat al normei; avind caracter dinamizator si un rol atit de important incit, nu este de conceput ca o norma juridica sa fie eliptica de dispozitie.





a) Tinind seama de modul cum este formulata, prescrisa conduita de urmat, dispozitia poate fi determinata si relativ determinata.

Ea este determinata cind stabileste strict, categoric conduita subiectelor, fara vre-o posibilitate de derogare.

Dispozitia relativ determinata prevede mai multe variante posibile de conduita sau limite ale conduitei de urmat, iar subiectii pot sa aleaga una dintre aceste posibilitati, ori in cadrul acestor limite, sa aleaga conduita dorita.13

Uneori dispozitia poate fi inteleasa. Astfel, spre exemplu, in cazul cind pentru exercitarea unui drept procesual legal, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen. Desi nu se spune expres de legiuitor, dispozitia acestei norme ar fi putut fi formulata de maniera „partea are obligatia de a respecta termenul stipulat de lege”, lucru nerealizat, insa subinteles.

b) Dupa criteriului modului de conformare a subiectiilor fata de conduita prescrisa, sau dupa caracterul acestei conduite, dispozitiile pot fi imperative sau categorice si dispozitii permise.

Normele imperative sunt norme care impun un respect absolut si de la care se poate deroga, si ceea ce le este specific este faptul ca odata implinite conditiile prevazute de ipoteza normei, comandamentul cuprins in dispozitie se adreseaza destinatorului, in mod categoric. Dispozitia normei intervine in mod neconditionat.

Astfel, sunt de exemplu, normele care reglementeaza efectele contractului –a carui incheiere depinde de vointa contractantilor. Odata ce contractul a fost incheiat, se aplica in mod neconditionat norma legala sau clauza contractuala.

 

___________________________________________________

13. Carmen Popa „teoria generala a dreptului”, editura Lumina Lex, Bucuresti 200, p.95

Sanctiunea este al treilea element structural al normelor juridice care contine, indica urmarile nerespectarii dispozitiei normei juridice. Aceste urmari sunt de fapt masurile luate impotriva vointei celui care a incalcat norma de drept de catre organele imputernicite de stat si prin care se urmareste atit restabilirea ordinii juridice incalcate cit si prevenirea unor noi violari a normelor juridice.

La nevoie aceste masuri sunt indeplinite prin forte de constrangere a statului.

Sanctiunea reprezinta raspunsul pe care societatea il da conduitei ilicite, este modalitatea de reactie impotriva celor care au nesocotit prescriptia normei de drept.

Prin aplicarea de sanctiuni se urmareste de asemenea indreptarea subiectului vinovat de incalcarea normei juridice si reinsertia acestuia in societate.

Dreptul violat se exercita pe calea speciala a actiunii in justitie, care nu este altceva decit recursul la autoritatea competenta, potrivit unor proceduri determinate, in vederea pronuntarii sanctiunilor care duc la respectarea lui. Regula de drept nu poate sa ramana in stare de principiu moral, ideal. Oamenii trebuie sa aiba o conduita conforma cu regulile de drept. In caz contrar ei pot si trebuie sa fie constransi, prin aplicarea de sanctiuni, de catre organele competente, care reprezinta forta de constrangere a statului.

Cea mai mare parte a populatiei respecta de buna voie regulile de drept, chiar daca nu le inteleg sau nu le aproba. Ei le respecta fie din virtute, fie din disciplina, din obicei sau de frica de sanctiune, care ramine totusi exceptie.

Sanctiunea normei juridice se caracterizeaza prin legalitate adica se explica numai in conformitate cu legile in vigoare conform dictonului „nulla poena sine lege” si reprezinta atributul exclusiv al organelor competente prevazute de actele normative.

Desi este o latura a importanta a normei juridice, sanctiunea tine de domeniul general al constrangerii de stat, dar nu trebuie confundata, identificata cu coercitia statala. Sunt actiuni care, nu implica exercitarea vreunei constrangeri si care se executa de buna voie. Sunt de asemenea expres prevazute sanctiuni pentru a caror aplicare se cere, alaturi de actul de putere statal, o conditie a manifestarii vointei subiectului ale carui drepturi au fost incalcate.

Sanctiunile apar sub diverse forme, in functie de ramura de drept si de natura incalcarii dispozitiei legale. Sanctiunea poate consta in anularea unui act, plata unei sume de bani, condamnarea la o pedeapsa privativa de libertate. Astfel ea apare ca o masura de ordin juridic care atinge o persoana in drepturile juridic care atinge o persoana in drepturile si libertatile sale sau un act eficace pronuntat de autoritate competenta in vederea nestabilirii ordinii juridice care a fost tulburata.

Odata aplicata sanctiunea, ca rezultat juridic al cercetarii unei actiuni, efectul ei este se asigura prin executare, care de cele mai multe ori se realizeaza pe cale silita, fie asupra patrimoniului unei persoane, fie chiar asupra libertatii ei.

Se intampla, ca el care trebuie sa fie supus unei sanctiuni pentru executarea regulii de drept sa scape de constrangere si sa persiste in violarea dreptului. Acest fenomen poate surprinde si nemultumiri. El nu stabileste insa forta morala a dreptului. Regula de drept isi pastreaza valoarea sa, cu toate ca nu poate fi riguros respectata. O sanctiune care se aplica, fara interventia directa a statului o constituie deci, rezilierea de plin drept a contractului, ca urmare a neindeplinirii obligatiei de catre una dintre parti. Sau, dreptul de a tine un bun al datornicului pe care legea il acorda in anumite cazuri aceluia care il detine. Legitima aparare este si ea o sanctiune aplicata de o persoana particulara, in virtutea legii care prevede ca legitima aparare constituie o cauza de exonerare de raspundere penala. 14

 

 

 

__________________________________________________________________________

14. Sofia Popescu „Teoria generala a dreptului”, editura Lumina Lex, Bucuresti 2000, p.202

 

In dreptul civil sanctiunea nu se manifesta printr-o actiune directa asupra unei persoane, ci numai asupra bunurilor ei.

In dreptul penal insa sanctiunea se manifesta printr-o actiune directa asupra autorului faptei ilicite, deoarece faptele susceptibile de aplicare sanctiunii penale sunt considerate cele mai de societate a fi cele mai grave, lezand cele mai importante interese ale societatii.

La momentul actual scopul pedepsei penale este apararea societatii impotriva unor acte sociale care pun pericol pacea, ordinea sau existenta societatii. Ceea ce se urmareste este restabilirea autoritatii legale.

Dupa natura lor juridica determinata de regula incalcata, sanctiunile se impart in constitutionale „administrative, penale fiscale, civile, etc. fiecare ramura de drept contine sanctiuni specifice.

Aceeasi categorie de norme juridice cuprinzand sanctiuni de aceiasi natura poate fi divizata, la rindul ei, in mai multe subgrupe.

Sanctiunile civile pot fi impartite in:

  1. Sanctiuni referitoare la actele private care sunt:

    1. Nulitatea;

    2. Inopozabilitatea;

    3. Rezolutiunea;

    4. Rezilierea.

  2. Sanctiuni referitoare la actele patrimoniale;

  3. Sanctiuni referitoare la obligatii;

  4. Sanctiuni referitoare la drepturile personale;

  5. Sanctiuni conventionale.

Normele de drept al muncii, pot prevedea sanctiuni disciplinare care au un caracter nepatrimonial, ca mustrarea, avertismentul sau sanctiuni disciplinare cu caracter patrimonial.

 

 

Sanctiunile penale pot consta in:

  1. Pedepse corporale;

  2. Pedepse private de libertate;

  3. Pedepse pecuniare sau amenzile;

  4. Pedepse accesorii.

Sanctiunile administrative constau in:

  1. Amenzi;

  2. Inchiderea unor unitati industriale sau comerciale;

  3. Interdictia de exercitare a unei profesii etc. Dreptul international este deficitar in ceea ce priveste sanctiunile organizate si eficace.

Se aplica din partea statelor:

  1. Sanctiuni unilaterale ca:

    1. ruperea relatiilor diplomatice si economice;

    2. blocada;

    3. interventia armata, pina la razboi si represalii.

  2. Sanctiuni colective.

Dupa gradul de determinare sanctiunile se impart in:

1. Sanctiuni determinate sunt formulate precis si nu pot fi micsorate sau marite.

Ele se aplica intocmai in masura exacta prevazuta de lege.

De exemplu, in materia contractului de vanzare: „Daca in momentul vanzarii, lucrul vandut era pierdut in tot, vinderea este nula.” art. 1311 Codul civil.

2. Sanctiunii relativ determinate sunt acelea care se stabilesc intre o limita inferioara si una superioara, precum in partea speciala, precum in partea speciala a codului penal. De exemplu cu uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani.

3. sanctiuni alternative sunt acelea lasate la optiunea organului competent sa aplice una sau alta. Sunt de asemenea alternative sanctiunile intre pedeapsa cu inchisoarea si amenda.

Sanctiuni cumulative sunt in cazul in care regula de drept stabileste pentru unul si acelasi fapt juridic mai mult sanctiuni obligatorii. Ca exemplu ne pot servi cele din dreptul penal: inchisoarea si interzicerea unor drepturi, inchisoare, interzicerea unor drepturi si confiscarea partiala a averii.

 

Structura tehnico-juridica a normei juridice.

 

Spre deosebire de structura logica, structura tehnico-juridica a normei juridice se refera la forma exterioara de exprimare a continutului si a structurii logice a acesteia, la redactarea ei, care trebuie sa fie clara, concisa, concreta. Normele juridice nu sunt elaborate si nu apar intr-o forma distincta, de sinestatatoare, ci sint cuprinse intr-un act nominativ, la rindul sau, este structurat pe capitole, sectiuni, articole. Articolul este capitale, sectiuni, articole. Articolul este elementul structural de baza al actului normativ care contine prevederi de sinestatatoare, dar nu orice de lege coincide cu o regula de conduita.

Intr-un articol pot sa fie cuprinse mai multe reguli de conduita sau, dimpotriva, un articol poate sa cuprinda doar un element al normei, lucru fregvent intalnit.

Pentru a stabili continutul normei cu toate elementele sale logico-juridice este necesar sa corelam texte din articole si chiar legi diferite.

Codificarea si sistematizarea normelor juridice constituie un domeniu deosebit de important al practicii legislative, care priveste tehnica elaborarii actelor normative.

 

 

VI Actiunea normelor juridice in timp, spatiu si asupra persoanelor.



 

1. Privire generala.

Normele juridice sunt elaborate in scopul aplicarii lor, urmarindu-se satisfacerea intereselor sociale majore, protejarea valorilor ocrotite si dezvoltarea relatiilor interurbane prin asigurarea realizarii lor, prin garantii eratice.

Coordonatele pe care isi desfasoara actiunea normele juridice sunt „timpul”, „spatiul” si „persoana”. In general, regula este ca norma juridica actioneaza pe timp determinat, intr-un spatiu dominant de natiunea de teritoriu stata si asupra unor subiecte angrenate in circuitul civil, in cadrul acestui teritoriu.

Nasterea, modificarea sau stingerea oricarui raport juridic se incadreaza in timp si spatiu. Din punct de vedere al timpului, normele juridice se succed, iar din punct de vedere al spatiului, coexista. Intre legi si diverse situati juridice exista raporturi de concomitenta sau anterioritate, in ceea ce priveste vectorul timp si raporturi interne ori externe, daca ne raportam la spatiu.

Cunoasterea si delimitarea actiuni dreptului pe aceste trei coordonate, prezinta importanta in procesul de aplicare a dreptului, pentru a corecta si justa incadrarea in lege a multitudinii de situatii juridice si sociale.

Sunt autori care vorbesc de aplicarea legii, iar altii despre aplicarea sau actiunea actelor normative. Vorbind despre aplicarea dreptului, se are in vedere atit aplicarea legii cit si a celorlalte acte normative emise in baza si in vederea executarii acestora, in general aplicarea tuturor normelor juridice.

2. Actiunea normelor juridice in timp.

Durata de timp in care norma juridica este in vigoare este si intervalul de timp in care ea produce efecte juridice.

Exista doua momente principale referitoare la aspectul actiunii normelor juridice in timp:

  1. momentul initial (intrare in vigoare a actului normativ)

  2. momentul final (momentul incetarii actiunii normei juridice).

Actul normativ intra in vigoare:

  1. Din momentul publicarii lui oficiale, de exemplu in „Monitorul Oficial”.

  2. Din momentul adoptarii actului normativ sau din momentul indicat nemijlocit in textul actului normativ ori al altui act.

Daca legiuitorul este de parerea ca pina la intrarea in vigoare a unui act normativ este necesara o perioada de timp pentru asigurarea pregatirii organizatorice sau alta natura, in vederea introducerii noilor reglementari, atunci se stabileste data intrarii in vigoare dupa o perioada considerata necesara pentru aducerea la indeplinire a acestor masuri.

Nicolae Popa este de parerea ca intrarea in vigoare a normei juridice este nemijlocit legata de imprejurarea ca orice noua locit legata de imprejurarea ca orice noua reglementare, adresandu-se oamenilor, trebuie sa fie cunoscuta de catre acestia. Principiu: „nemo consetur ignorare legem (jus)” presupune ca nimeni nu se poate scuza invocand necunoasterea legii. Iata de ce norma juridica intra in vigoare de la data aducerii la cunostinta publica.

Exceptie fac actele normative in continutul carora se prevede intrarea in vigoare la o alta data decit cea a publicarii normei.

Din momentul intrarii sale in vigoare norma juridica guverneaza deplin relatiile sociale: din acest moment nimeni nu se poate sustrage comandamentului normei juridice pe motiv ca nu o cunoaste.

Autoritatea normei juridice, obligativitatea ei ar fi puse in ignoranta. In baza acestei prezumtii toti cetatenii trebuie sa cunoasca Legile. Ignoratia juris nocet. 15

 

 

 

__________________________________________________________

15. Nicolaie Popa „Teoria generala a dreptului”, Bucuresti 1992 , p.111

Exista totusi doua exceptii de la aceasta regula:

1. atunci cind o parte din teritoriul tarii ramine izolat, printr-o cauza de forta majora, de restul tarii, situatia in care necunoasterea poate fi obiectiva, ea nu se datoreste unei cauze particular, unei ignorante personale.

2. in materie de conventii, atunci cind o persoana incheie un contract, necunoscind constiintele pe care norma juridica le face sa decurga din contract. Ea poate cere anularea contractului invocand faptul ca sa aflat in eroare de drept, care viciaza vointa.

Norma juridica actioneaza numai in prezent si viitor. Iata de ce unul din principiile sale de baza este principiul neretroactivitati lor.

Legea nu reactioneaza nu se aplica faptelor savarsite inainte de intrarea ei in vigoare, ca activeaza numai din momentul intrarii in vigoare si pina la iesirea ei din vigoare. Exceptiile de la aceasta regula sunt unele dispozitii normative sa fie aplicate cu caracter retroactiv.

In conformitate cu legislatia in vigoare sunt prevazute urmatoarele exceptii:

  1. daca este adaptata o lege penala mai blanda;

  2. daca sunt adoptate legi interpretative;

  3. daca este prevazut expres ca legea se aplica si unor fapte petrecute anteriori.

Aplicarea oului act normativ la situatii vechi nu poate fi admis decit in interesul statului, pentru apararea unor interese politice a cetatenilor.

Argumentul care impune principiul neretroactivitatii normei juridice tin de stabilitatea ordinii de drept, de echitatea si legalitatea aplicarii normei de natiunea prezentei norme in viata sociala.

Legiuitorul nu poate obliga subiectul sa aiba o anumita conduita atita timp cit aceasta conduita nu este prescrisa intr-o norma juridica.

 

 

Incetarea actiunii normei juridice are loc prin:

1. Abrogarea

Poate fi definita ca procedeul tehnico-juridic prin care actele normative fara termen isi inceteaza activitatea prin renuntarea la ele.

Abrogarea cunoaste mai multe forme:

a) expresa care la rindul ei este divizata in abrogare expresa-direct si indirect.

Abrogarea expresa –indirecta este atunci cind noul act normativ prevede, in mod expres ca vechiul act normativ se abroga.

Abrogarea expresa –indirecta este atunci cind noul act normativ se numeste, in mod expres, actul normativ care se abroga, dar se limiteaza la prevederea ca se abroga toate actele normative anterioare care contravin noii reglementari.

b) Abrogarea tacita este atunci cind in noul act normativ nu se prevede nimic in legatura cu actiunea vechilor normei juridice. Intrucat insa norma juridica noua da o reglementare, organul de aplicare intelege implicit ca in mod tacit legiuitorul a dorit sa scoata din vigoare vechea reglementare.

c) Arogarea totala este atunci cind toate dispozitiile cuprinse intr-un act normativ sunt abrogate.

d) Abrogarea partiala este atunci cind numai o parte din dispozitiile unui act normativ sunt abrogate, iar celelalte continua sa ramana valabile.

La cele relatate de mine Ion Dogaru adauga:

1. In cazul unuia si celuia-si act normativ pot opera mai multe feluri de abrogare.

2. Un act normativ nu poate fi abrogat decit printr-un act normativ cu aceeasi forta juridica sau cu forta juridica mai mare decit a celui abrogat.

Abrogarea nu trebuie confundata cu derogarea si suspendarea. Derogarea reprezinta o reglementare diferita, o abatere sau o exceptie de la reglementarea existenta pe care nu o abroga, ci ii ingusteaza sfera de aplicare.

Suspendarea actiunii in timp a unei norme juridice are loc, in cazuri exceptionale pentru cauze determinate.

2. Exprimarea termenului prin care ea a fost edicata.

3. Caderea in desuitudine.

O norma juridica se considera cazuta in desuitudine, atunci cind, desi, formal ea este in vigoare, doar in rezultat al dezvoltarii relatiilor sociale, schimbarilor social-politice si economice survenite in societate, faptului ca starile de lucruri care au determinat necesitatea elaborarii acestui act normativ au incetat sa mai existe.

Actiunea normelor juridice in spatiu.

Normele juridice produc efecte juridice pe un anumit teritoriu. Dupa acest criteriu normele juridice pot fi divizate in doua grupe:

1) Norme juridice internationale.

Ele reglementeaza relatiile dintre state, in conformitate cu principiul teritorialitatii. Aceste norme juridic sunt obligatorii si produc efecte juridice in masura in care se accepta cu respectarea principiului suveranitatii statului asupra teritoriului si populatiei.

Daca statul a aderat la unele acte normative internationale ele devin prioritare fata e cele interne.

2). Norme juridice interne.

Referitor la actele normative interne un rol important il are fora oranduirii de stat. In statele cu o structura compusa, actele normative ale organelor federale creeaza efecte juridice asupra teritoriului tuturor statelor federative iar actele normative ale unui stat membru sunt valabile in limitele sale teritoriale.

In cazul unei contradictii intre ele prioritate are norma juridica federala.

In statele simple aplicarea normelor juridice in spatiu este guvernata de principiul teritorialitatii. Ele se impart in doua grupe:

    1. centrale;

    2. locale.

Normele juridice centrale produc efecte juridice pe intreg teritoriul statului. Normele juridice locale au o actiune limitata la unitatea administrativ-teritoriala sau economica asupra careia se extinde autoritatea organului de stat respectiv.

Actele normative locale trebuie sa fie adoptate pe baza si ii corespunde cu cele centrale. Daca normele juridice locale contravin celor centrale ele sint declarate nule si nu produc efecte juridice.

3. Actiunile normelor juridice asupra persoanelor

Destinatorul oricarui act normativ este omul privit individual, ca persoana fizica sau colectiv, ca persoana juridica. In unele cazuri ca subiect apare statul sau organele de stat.

Actiunea normelor juridice asupra persoanelor are mai multe criterii de clasificare

a) Dupa cercul de subiectii ai raportului juridic distingem:

  • individuale

  • colective

b) Dupa caracterul normelor juridice se disting:

  • norme juridice cu caracter general de aplicare pentru toti subiectii de drept;

  • norme juridice care se aplica numai persoanelor fizice;

  • norme juridice care se aplica numai persoanelor juridice;

  • norme juridice speciale, care se aplica numai unor categorii de persoane;

  • norme juridice cu un caracter individual, care se aplica unei singure persoane.

c) Dupa satul juridic al persoanelor fizice se deosebesc:

  • cetatenii statului propriu –zis;

  • cetatenii straini;

  • persoanele fara cetatenie;

In republica Moldova actele normative se aplica in mod egal tuturor cetatenilor, fara in mod egal tuturor cetatenilor, fara deosebire de rasa, nationalitatea sau sex.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani