Procesul legislativ ca factor de dereglare si inefectivitate referat

Universitatea ,,Spiru Haret" - Facultatea de Drept – Bucuresti - Dobre Adrian, anul 1,zi, seria A , grupa 105.

Procesul legislativ ca factor de dereglare

si inefectivitate

In orice societate, eficienta si validitatea legislatiei, concretizata in forta ei

obligatorie, include doua aspecte: primul se refera la gradul de legitimitate

si credibilitate al acesteia, concretizata in acceptarea voluntara sau

fortata a normelor de drept, cel de al doilea include eficienta regulii de drept

si a legislatiei in raport cu obiectivele si functiile urmarite.

Nimeni nu poate contesta faptul ca in perioada de tranzitie de la un regim

politic la altul si in consens cu cerintele imperioase ale crearii unui stat de

drept, in Romania nu s-au produs transformari si modificari esentiale in

sistemul legislativ si in legislatie. Dar, asa cum subliniaza unii juristi si

sociologi, daca orice epoca revolutionara semnifica ,,intronarea legii" prin

restabilirea principiilor legalitatii, legitimitatii si justitiei sociale, un asemenea

proces isi are propriile sale limite datorita unor cauze atat intrinseci,

apartinand insasi modului de elaborare si aplicare al dreptului (legislatie), cat

si extrinseci de natura economica, politica, morala si spirituala.

Juristii evidentiaza trei criterii de validitate si eficienta a normelor juridice si a

legislatiei in general :

1) legalitatea, care se refera la coerenta interna si armonia axiologica a

discursului juridic. In raport cu acest criteriu, o norma juridica pentru a avea

generalitate si permanenta, trebuie sa-si gaseasca un loc determinat intr-un

ansamblu unitar de reguli care formeaza un sistem definit prin logica interna ;

2) eficacitatea (efectivitatea), care se refera la capacitatea de performanta

practica a normei juridice in raport cu scopurile urmarite, adica la potenta

dreptului de a reprezenta o institutionalizare rationala si controlata a

procesului de schimbare sociala. In raport cu acest criteriu, o lege este

valida daca reuseste sa normalizeze raporturile sociale nu in virtutea unor

reglementari apriorice sau valori abstracte, ci numai pe baza unor valente

rationalizatoare ale vietii practice, ale realizarii unor obiective fundamentale

solicitate imperios de procesul scimbarii ;

3) legitimitatea, care se traduce in campul juridic prin exigenta asigurarii

drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si posibilitatea unei protectii

sociale a indivizilor, ca si prin includerea tuturor cetatenilor, fara nici o

exceptie, la sistemul de drepturi, indatoriri, obligatii si contributii.

In Romania, tranzitia spre relatiile si economia de piata nu a fost insa

insotita de o legislatie adecvata, asa cum exista in alte tari, capabila sa

reglementeze modalitatile de realizare a reformei si privatizarii in domeniile

vitale ale economiei, afacerilor, operatiunilor de import-export si

financiar-bancare si sa previna aparitia si profilarea unor forme inedite de

delicte economice si in domeniul afacerilor si chiar de crima organizata.

De aceea, nici unul dintre criteriile amintite anterior privind validitatea si

eficienta legislatiei nu-si regasesc o expresie adecvata in dinamica procesului

legislativ de dupa decembrie 1989, in special in domeniul prevenirii si

combaterii fenomenului de coruptie. Astfel, in ceea ce priveste primul

criteriu referitor la coerenta interna a normelor juridice, o buna parte din

legile elaborate pana in prezent nu intrunesc conditiile de tehinca legislativa,

neglijand, totodata, schimbarile si tendintele evolutive in diferite domenii

economice si sociale. De aceea, cele mai controversate legi (cum ar fi, de

pilda, legea privatizarii, legea infiintarii de societati pe actiuni cu capital de

stat sau privat, legea investitiilor etc.) au fost elaborate si promulgate intr-un

timp extrem de scurt si, fara a fi pregatite de alte acte normative care sa ofere

premise pentru evitarea erorilor de interpretare, a echivocurilor si a

confuziilor deliberate, a nenumaratelor abuzuri care se fac astazi resimtite in

practica. Din acest motiv, s-a extins sensibil sfera delictelor si crimelor

economice si in domeniul afacerilor, concretizate in acte de escrocherie si

abuz de incredere, concurenta necinstita, evaziune fiscala si falsuri de tot

felul, incalcari bancare si de bursa, infractiuni vamale, crearea de organizatii

si societati fictive, metode de ,,spalare" a banilor etc. Nu au fost abrogate

sau modificate o serie de acte normative consfintind drepturile exagerate ale

statului asupra proprietatii publice, astfel ca, paradoxal, legi fundamentale

pentru o noua configuratie a economiei de piata par sa coexiste cu

reglementari promulgate sub vechiul regim.

In ceea ce priveste cel de al doilea criteriu, cel al efectivitatii legii, nici acesta

nu se realizeaza in mod adecvat in activitatea legislativa, multe prescriptii

normative fiind elaborate in perioada de ,,provizorat" legislativ ce a intervenit

dupa decembrie 1989. Din acest punct de vedere, reforma legislativa nu a

produs inca eficacitatea scontata a regulilor de drept pentru a preveni si

combate multiplele manifestari deviante si delincvente amplificate, astazi, la

un nivel fara precedent in societatea romaneasca, intre care se inscriu

abuzurile, ilegalitatile, escrocheriile, coruptia si frauda. O asemenea stare

infractionala nu rezulta, asa cum s-ar putea crede, numai din cadrele

exterioare ale legii, ci este generata chiar de modul contradictoriu si echivoc

de formulare a unor legi, astfel ca, de multe ori, elaborarea unor reglementari

implica incalcarea altora. Se pot oferi suficiente exemple in acest sens, cum

ar fi, de pilda, prescriptiile normative referitoare la operatiunile de

import-export sau de finantare a societatilor pe actiuni, la cele de fixing

valutar sau la cele de fixare a tarifelor in domeniul turismului etc. Desi

asemenea legi urmaresc finalitati ce privesc combaterea formelor de

imbogatire ilegala sau de combatere a speculei , coruptiei sau camatei, ele

sunt insuficient fundamentate din punctul de vedere al tehnicii legislative,

echivoc si imprecis formulate juridic si insuficient protejate fata de

eventualele violari si incalcari din partea indivizilor, agentilor economici,

functionarilor si institutiilor publice. De aceea, atunci cand printr-o lege

urmeaza ,,sa se determine cantitativ relatiile dintre indivizi, sa se fixeze prin

lege limite precise de preturi (salarii, dobanzi, chirii) sau limitari in timp (ore

de munca) sau cifrarea in timp si spatiu (distanta dintre proprietati, viteza

automobilelor), legiuitorul ori nu precizeaza si astfel organizeaza nesiguranta,

ori precizeaza si, in acest caz, cifra risca sa fie arbitrara, prea uniforma sau

depasita de evolutia faptelor" (E. A. Poulopol, ,,Organizarea de garantii

juridice impotriva arbitrariului legislativ", in ,,Arhiva pentru Stiinta si

Reforma sociala", 1936, p. 591).

Alteori, legi de importanta esentiala pentru realizarea procesului de reforma

au fost promulgate fara nici un fel de preocupare pentru consecintele lor

practice, fara pregatire informationala prealabila, fara cunoasterea

realitatilor sociale si, mai ales, fara nici o consultare a specialistilor si a

expertilor diferitelor domenii de aplicare. Daca numeroase reforme

legislative care au loc in alte tari isi bazeaza reglementarile lor pe cercetari

riguroase desfasurate de sociologi, juristi sau economisti, o serie de legi

importante promulgate la noi, in absenta contributiei specialistilor, de catre

parlamentari care, fara a avea, de cele mai multe ori, pregatirea necesara in

materie de drept, au fost preocupati, in primul rand, de asigurarea expresiei

formale a legii, cu neglijarea consecintelor ei directe si ignorand faptul ca, in

pofida numeroaselor critici, dreptul reprezinta o stiinta si o arta care-si are

propriul sau limbaj si propriile sale exigente.

In ceea ce priveste cel de al treilea principiu mentionat, legitimitatea

discursului juridic, trebuie mentionat ca o serie de legi au fost promulgate de

parlament, nu ca o expresie a vointei generale a cetatenilor, ci, adeseori, ca

un exercitiu de putere concretizat in prevalenta unor interese politice sau de

partid, inevitabil conflictuale, conjunctuale sau contingente. Practica

parlamentara din Romania demonstreaza ca procedurile de adoptare a

legilor se desfasoara, de multe ori, fara a se tine seama de necesitatile

dialogului real intre putere si opozitie, ale unui consens real exercitat in

interesul intregului electorat, si nu doar al unei parti din el, fie ea si majoritara.

Principiile suprematiei legii si apararii legalitatii trebuie acceptate si respectate

de toate organizatiile si institutiile statului, functionar publici, indivizi si

grupuri sociale, intrucat reprezinta principalele garantii de realizare si

mentinere a ordinii sociale si normative si de protejare a principalelor drepturi

si libertati individuale. Supunerea la lege este o necesitate sociala - preciza

celebrul constitutionalist francez Léon Duguit - ,,dar fiecare este liber sa

aprecieze valoarea unei legi si sa faca ce este posibil fara a recurge la violenta

pentru a se sustrage de la o lege pe care o considera contrarie dreptului, ca

si la executarea unui act pe care-l considera ilegal" ( Léon Duguit, ,, Traité de

Droit Constitutionnel" , tome III, Paris, 1920, p. 745 ). Fata