Ec.Integrarii – CURS1 28 Februarie, 2001

EUROPA COMUNITARA.PRINCIPALELE TRATATE

Comunitatea Economic Europeana (C.E.)

De la intrarea in vigoare si pana la inglobarea sa in tratatul de la Maastricht in 1992 in cei peste 30 ani de functionare,tratatul CE a cunoscut diverse modificari fie in interpretarea sa,fie in litera sa.Intr-un proces complex si divers,ratiunile care au dus la completarea,adoptarea sau modificarea tratatului,au fost si ele diverse si complexe,de la evenimente politice interen si externe pana la noutati “din sitemul mondial”.

Intre principalele adaptari ale tratatului amintim:

• evolutia sitemului institutional al comunitatii cu modificari in modul de luare a deciziilor in consiliu,”compromisul de la Luxemburg” de la 1966.Fuzionarea executivelor celor 3 comunitati,1967.Noi competente ale Parlamentului,noi institutii (Curtea de contrui)

• extinderea geografica a integrarii prin aderarea de noi state,fapt care a dus la adaptari tehnice (in compozitia institutiilor sau in sistemul de vot) la noi fonduri structurale,la noi mecanisme bugetare.

• Extinderea competentei comunitare la noi domenii (mediu,moneda,pescuit)

• Actul Uni-European ,1986,care a intarit tratatul CE si a cuplat langa integrarea economica un sistem de cooperare in politica externa a statelor membre

Obiectivele CE

Au fost completate in cei 40 de ani datorita caracterului evolutiv si dinamic al procesului de constructie comunitara.

Se poate afirma ca obiectivul urmarit ,neexplicit acum in tratat era integrarea economiilor statelor membre.Aceasta reiese chiar din preambulul la tratat care se refera la necesitatea de a intari unitatea economica,de a asigura dezvoltarea armonioasa a acestoraprin reducerea decalajului dintre diferitele regiuni si sprijinirea acelora mai putin favorizate.

Obiectivul general a fost prevazut sa se realizeze prin:

1 – crearea unei piete comune caracteristizata printr-un anumit numar de libertati

2 – apropierea progresiva a politicii economice a statelor membre prin care sa se sprijine evolutia comunitatii cu scopul de a asigura:

• dezvoltarea armonioasa a activitatilor economice in ansamblul comunitatii

• expansiunea economica continua si echilibrata

• crestere accelerata a nivelului de viata

• relatii mai stranse intre tarile membre

Piata comuna – numeste un spatiu comun al unui grup de state care este guvernat de regulile economiei de piata.Ea reprezinta o etapa intermediara in drumul catre Uniune Economica.

Primul care a conferit un sens juridic pietei comune a fost tratatul CECO si apoi tratatele CEE si CEEA.

Pentru a se ajunge la integrarea unei piete nationale intr-un spatiu comuntratatul CE a prevazut un anumit numar de libertatii:

1. Libera circulatie a marfuriilor - a fost prevazuta sa se realizeze in primul rand prin constituirea unei uniuni vamale (un teritoriu vamal unic al tarilor membre si o politica comerciala comuna fata de terti)

Uniunea vamala propunea:

• inlaturarea completa dar treptata a taxelor vamale de import-export in relatiile comerciale dintre tarile membre atat pentru pordusele industriale cat si pentru pordusele agricole.

• inlaturarea completa dar treptata in decursul aceleiasi perioade ca si pentru taxele vamale a restrictiilor cantitative si a altor bariere netarifare din calea comertului reciproc a tarilor membre.

• Instituirea unui regim fiscal comun in tarile membre,adica stabilirea unui regim similar de impozite interne pentru a nu fi discriminate produsele importate din tarile membre decat cele autohtone.

• A stabilit ca la frontiera comunitatii sa fie aplicat un tarif vamal comun (ca o medie aritmetica a tarifelor vamale a tarilor membre – 1 ianuarie, 1957) care sa se substituie diferitelor tarife vamale,instituirea unei politici comerciale comune fata de terti; in paralel trebuie sa se armonizeze si legislatiile vamale ale tarilor membre

Pentru ca o uniune vamala nu poate fi realizata in mod brutal,tratatul a prevazut un ritm lent si anume termenul de ralizare a fost dat pentru 1 ianuarie, 1970. S-a realuizat insa la 1 iulie,1968.

Daca obiectivele pentru realizarea uniunii vamale au fost respectate,marfurile nu circulau insa in mod corect in comunitate ca in cadrul unei piete nationale,pentru ca o asemenea circulatie se efectua de fapt in cadrul unor politici economice si monetare nationale divergente.De aici a decurs necesitatea perfectionarii uniunii vamale printr-o armonizare preogresiva a politicii vamale.

Considerarea comunitatii ca o piata comuna presupunea si un regim de concurenta si un sistem juridic uniform in lipsa carora noi bariere putea sa afecteze schimburile.

2. Libera circulatie a muncitorilor

O piata comuna a”activitatilor economice” impunea desigur ca orice persoana fizica sau juridica care avea nationalitatea unui stat membru sa poata sa se stabileasca,sa lucreze si sa-si ofere serviciile in celelalte state membre.

Egalitatea de acces la piata comuna presupunea libertatea fara nici un fel de discriminare pe motiv de nationalitate adica ea se referea atat la libera circulatie a muncitorilor salariati cat si la libertatea de stabilire a lucratorilor independenti.

3. Libera circulatie a serviciilor

Comform tratatului notiunea de servicii numea prestatiile efectuate in mod normal in schimbul unei renumeratii de catre un national al unui stat membru in beneficiul unei persoane stabilita intr-o alta tara decat cea a prestatorului.

Libertatea serviciilor presupunea deci ca prestatorul sa poata exercita activitatea sa nu numai in propria tara,dar si in alte tari ale comunitatii si in aceleasi conditii cu nationalii din acele tari (prestari cu caracter industrial,comercial,artizanal sau care rezultau din profesii libere). Pentru serviciile financiare tratatul dispunea alte dispozitii.

4. Libera circulatie a capitalurilor

Era o consecinta directa a celorlalte 3 libertati,pentru ca era necesar sa se permita capitalului sa fie investit si sa circule.

Libera circulatie a capitalului presupunea ca statele membre vor suprima in mod progresiv in cursul perioadei de tranzitie si in masura necesara bunei functionari a pietei comune atat restrictiile privind miscarile de capitaluri apartinand persoaneleor din statele membre cat si discriminarile de tratament bazate pe nationalitate sau pe localizarea plasamentului.

Apropierea progresiva a politicilor economice nationale

Reprezinta cel de-al 2-lea instrument principal pentru realizarea obiectivelor CE si este obligatie atat pentru statele membre cat si pentru institutiile comunitare.A fost necesara distinctia intre domeniile implicate:

• domenii pentru care se prevedea elaborarea unor politici comune

• domenii in care apropierea se limita la instituirea unei coordonari a politicilor respective.

Aceasta distincite era necesara pentru ca coordonarea politica a ramas in competenta statelor membre in beneficiul institutiilor comunitare care sunt dotate cu competente si puteri necesare pentru a realiza acestepolitici comune care se vor substitui politicilor nationale.

La inceput politicile comune au fost prevazute in domenii considerate speciale (agricultura si transporturi).Dupa terminarea perioadei de tranzitie si politicilor comune a devenit de competenta autoritatilor comunitare.

Politicile coordonate

Initial tratatul a prevazut pentru coordonarea politicilor nationale urmatoarele domenii: politica conjuncturala,politica economica pe termen mediu,politica monetara,politica sociala.

Aceasta coordonare se realiza sub forma unor consultari intre statele membre in colaborare cu institutiile comunitati,in sprecial a Consiliului de Ministrii.Aceasta coordonare se realiza in forme si grade variabile in functie de limitarea la definirea obiectivelor comune sau de punere in aplicare a acestora.

Prin actiunea conjugata a celor 2 instrumente,pentru realizarea obiectivelor comunitatii (piata comuna si apropierea progresiva a politicilor economice) tratatul viza fuziunea pietelor nationale intr-o piata unica comuna care are caracteristica unei piete interne unice.

Asadar pentru realizarea obiectivelor prevazute in tratat comunitatea avea sarcina sa realizeze:

• eliminarea intre statele membre a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative ca si a tuturor celorlalte masuri cu efect echivalent

• instituirea unei politici comerciale comune fata de tert

• eliminarea intre statele membre a obstacolelor la libera circulatie a muncitorilor ,serviciilor si capitalurilor

• instaurarea unei politici in agricultura

• instaurarea unei politici in transporturi

• stabilirea unor politici prin care sa se asigure ca-n piata comuna concurenta sa nu fie denaturata

• aplicarea unor procedeuri care sa permita coordonarea politicilor economice si remedierea dezechilibrelor in balanta lor de plati

• apropierea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii pietei comune

• crearea unui Fond Social European

• instituirea Bancii Europene de Investitii

• asocierea tarilor si teritoriilor de peste mari pentru cresterea schimburilor economice cu acestea si continuarea in comun a efortului de dezvoltare economica si sociala.

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO)

La 9 mai 1950 Robert Schumann printr-o declaratie propunea “sa se plaseze ansamblul productiei franco-germane a carbunelui si otelului sub o inalta autoritate intr-o organizatie deschisa si altor tari europene”. In acest fel “se realizeaza in mod simplu si rapid fuziunea intereselor fundamentale unei comunitatii economice si se va introduce fermentul unei comunitati mai largi si mai profunde intre popoare mult timp opuse prin diviziuni sangeroase”.

Prin punerea in comun a productiilor de baza si instituirea unei inalte autoritati se vor realiza primele baze concrete ale unei federatii europene indispensabile mentinerii pacii.

Alegera carbunelui si otelului se datora ponderii economice a acestor industrii dar si necesitatii unor garantii legate de suprimarea controlului inter-aliat a zonei “RUHR” pentru ca orice razboi intre Franta si Germania sa fie imposibil.

Sediu a fost instalat la Luxemburg,primul presedinte Jean Monnett.

OBIECTIVE:

• crearea unei piete comune in aceste domenii ale caror principii sunt definite sub forma de interdictii:

• interzicerea dreptului de impozit sau de exporta taxelor cu efect echivalent si a restrictiilor cantitative privind circulatia acestor produse

• interzicerea de masuri sau practici care au ca efect discriminarea intre producatori,intre cumparatori sau utilizatori in special privind conditiile de pret sau de livrare,masuri sau practici care impiedica libera alegere de catre cumparator a furnizorului sau.

• interzicerea subventiilor sau ajutoarelor de stat

• interzicerea practicilor restrictive privind repartizarea sau exploatarea pietelor.

- stabilirea institutiilor comune sau a mijloacelor de actiune pentru a organiza piata comuna si a elabora o politica economica si sociala comuna.

Ec. Integrarii – CURS 2

Pentru realizarea obiectivelor a fost creata o structura care a actionat ca un organ supranational numit Inalta Autoritate si care avea urmatoarele puteri:

• sa ia masurile necesare pentru transformarea economica si sociala

• sa faciliteze realizarea programelor de investitii prin acordarea de imprumuturi si garantii

• sa incurajeze cercetarea tehnica si economica privind productia si dezvoltarea consumului de carbune si otel

• sa intervina in mod direct atunci cand imprejurarile o cer asupra productiei pietei

• sa fixeze preturi maxime sau preturi minime

Tratatul CECO a realizat un compromis intre principiile unei economii de piata si necesitatea unor interventii .Intre manifestarile mai importante ale “interventionismului comunitar” sunt:

• puterea de control si de interventie directa asupra programelor de investitii in sectorul carbunelui si otelului

• permisiunea de a impune cote de interventie,prioritati,repartizarea resurselor disponibile in caz de “criza serioasa si penurie serioasa”

• autorizarea pentru a stabili preturi maxime sau minime

• putere de control asupra concentrarilor sau fuziunilor de intreprinderi

Piata comuna a carbunelui si otelului a experimentat de fapt formula unei integrari sectoriale , formula care putea sa fie in mod progresiv extinsa la alte domenii.

Tratatul CECO a fost semnat la Paris la 18 Aprilie 1951 de catre 6 state: Belgia , Luxemburg , Olanda, RFG, Franta si Italia..

 

Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA) - Euratom

Tratatul CEEA a fost semnat la Roma la 25 Martie 1957, a intrat in vigoare la 1 Ianuarie 1958.

Scopul definit in tratat a fost acela de a contribui prin stabilirea conditiilor necesare formarii si dezvoltarii rapide a industriilor nucleare, la ridiacarea nivelului de viata in statele membre si la dezvoltarea schimburilor cu alte tari.

Dispozitiile tratatului prevedeau:

1. Ralizarea unei piete comune nucleare. A fost constituita la 1 Ianuarie 1959 si completata cu un tarif extern comun, cu dispozitii relative la celelalte libertati care insa nu au fost aplicate deoarece realizarea lor era prevazuta in tratatul CEE.

2. Privind nivelul aprovizionarii au fost stabilite 2 reguli:

• principiul accesului egal la resurse (interzicerea practicilor destinate sa acorde o pozitie prvilegiata anumitor uitilizatori)

• o politica comuna in domeniul aprovizionarii

3. Pentru domeniul industrial tratatul contine 2 tipuri de dispozitii, unele referitoare la investitii si unele referitoare la intreprinderile comune.

4. Pentru cercetare si pentru difuzarea cunostintelor au fost mentionate in tratat 2 sarcini:

• privind cercetarea, dispozitiile nu se limiteaza numai la domeniul nuclear ci se extind la biologie si agricultura

• in domeniul difuzarii cunostintelor tratatul stabileste acele cunostinte asupra carora Comunitatea va dispune

Euratom mai are si alte competente:

• “protectia sanitare” – stabilirea de norme precum si exercitarea unui fel de putere politieneasca in domeniul sanatatii publice, securitatii

• “controlul de securitate” – cu scopul de a impiedica deturnarea mineralelor, materialelor fisionabile si garantarea respectarii aprovizionarii corecte.

Evolutia Sistemului Comunitar.Unificarea Institutionala

Tratatele de la Paris si Roma au constituit comunitati distincte, fiecare cu personalitate juridica proprie.

Fiecare tratat a prevazut institutii distincte dar asemanatoare:

• un executiv comunitar (Inalta Autoritate prevazuta de CECO si Comisia prevazuta de CEE si CEEA)

• un Consiliu de Ministri

• o Adunare Parlamentara

• o Curte de Justitie

• organe consultative

Aceasta situatie prezenta unele inconveniente, de aceea in acelasi timp cu semnarea tratatelor de la Roma a fost adoptata si o “conventie” relativa la unele institutii comune comerciale europene.

In baza acestei conventii care a formalizat juridic institutiile politice, au devenit coumne pentru cele 3 comunitati, Adunarea Parlamentara si Curtea de Justitie, iar pentru CEE si CEEA a devenit comun Comitetul Economic si Social.

Tratatul de fuziune de la Bruxelles semnat in 1965 si intrat in vigoare la 1 Iulie 1967 a realizat si fuziunea executivelor, a refacut intr-o singura administratie, administratiile celor 3 comunitati.

Curtea de Contrui a fost creata in 1975.

Fiecare institutie comunitara reprezinta un interes specific pentru aparararea caruia actioneaza in cadrul procesului decizional in limitele atributiilor ce le sunt conferite prin tratat.

Asadar din 1967 cele 3 comunitati au urmatoarele institutii politice:

• Adunarea Parlamentara

• Consiliul de Ministri

• Comisia Europeana

• Curtea de Justitie

• Consiliul European (din 1974)

• Curtea de Conturi

Sistemul comunitar mai dispune si de alte organisme cu rol consultativ (Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiuniilor) cu rol propriu (Banca Europeana de Investitii), cu rol de legatura intre comunitate si statele membre (COREPER) si cu alte roluri (Comitetul Monetar, Comitetul Guvernatorilor Bancilor Nationale) etc.

 

Consiliul European

Originea Consiliului European se afla in conferintele la nivel inalt ale statelor membre care au inceput in 1961 la initiativa generalului De Gaulle si au continuat ca o cooperare la varf.

In 1967 la implinirea a 10 ani de la semnarea tratatelor, reprezentatii celor 6 tari au luat in discutie probleme referitoare la fuzionarea tratatelor si la noi cereri de aderare. Acest lucru a determinat un precedent si anume interventia directa a sefiilor de stat si de guvern, procedura ce s-a amplificat dupa Haga 1969.

Momentul decisiv in aparitia Consiliului European il reprezinta Conferinta de la Paris (1974) la care urmau sa se discute probleme importante pentru evolutia procesului european :

• rezolvarea diferendelor cu UK

• aparitia Fondului European de dezvoltare regionala

• consolidarea procesului european

• extinderea lui dincolo de domeniul economic

Pana in anul 1987, Consiliul European nu a avut fundamentare juridica in acte, situatie corectata in Actul Unic European.

Consiliul European reuneste sefii de stat si de guvern ai statelor membre si presedintele comisiei. Acestia sunt asistati de ministrii de externe ai statelor membre si de un membru al comisiei. Consiliul se reuneste de cel putin de 2 ori pe an presedentia asigurandu-se pe principiul rotatiei la 6 luni.

Tratatul Uniunii Europene din 1993 a definit juridic competentele,componenta si periodicitatea reuniunilor.

Consiliul European defineste liniile generale ale constructiei europene, fixeaza cele mai importante obiective,pune bazele unui nou cadru de operare si formeaza pozitii comune cu privire la relatiile externe. Consiliul European impulsioneaza dezvoltarea uniunii si stabileste orientarile politice generale necesare acestei dezvoltari. Consiliul European prezinta Parlamentului un raport dupa fiecare uniune si un raport anula privind realizarile Uniunii.

 

Comisia Europeana

Este considerata ca fiind o institutie originara, istoria ei incepand din 1951 odata cu aparitia Inaltei Autoritati. In tratatele de la Roma, termenul de Inalta Autoritate a fost inlocuit de termenul Comisie si incercarea de a diminua sensul supranational care era considerat prea extins in primul tratat.

Dupa fuziunea executivelor (1965) Comisia a devenit Institutie Comuna. Comisia este o institutie administrativa si politica care se deosebeste de Secretariatul General al unei organizatii internationale prin puterile, competentele si activitatile pe care le desfasoara. Comisia are caracter de organ supranational, deoarece reprezinta exclusiv interesele comunitare, isi exercita functiile cu o totala independenta fata de statele membre.

Este formata din 20 membri, care pot fi cetateni ai statelor membre, cel mult 2 din fiecare stat. Membrii se numesc comisari si sunt specialisti sau oameni politici. Ei sunt desemnati de comun acord de toate statele membre pe baza competentei lor si trebuie sa prezinte garantii de independenta. Incepand cu 1995 mandatul este de 5 ani.

Presedintele comisiei coordoneaza activitatea, reprezinta comisia in lucrarile ei, participa la lucrarile in Consiliul European, reprezinta Europa Comunitara.

Puterile Comisiei sunt urmatoarele:

• Puterea de initiativa (Comisia mai este numita si motorul comunitatii). Formuleaza recomandari sau avize, se refera de fapt la puterea de a face propuneri Consiliului pentru a imbunatati politicile comunitare.

• Puterea de executie. Comisia are putere de executie proprie in domenii ca uniunea vamala, politica concurentiala, agricultura, transporturile, politica sociala. Aceasta putere decurge si din aspectele prevazute in tratate: administrarea FEDER, FEOGA si FES.

• Puterea de control. Comisia vegheaza asupra aplicari dispozitiilor din tratate si asupra deciziilor luate. Aceasta implica si o putere de sanctiune care se exercita atunci cand un stat incalca una din obligatiile sale.

• Puterea de a negocia in acordurile internationale. Aceasta decurge din faptul ca in relatiile externe comisia reprezinta Comunitatea, garanteaza legaturile cu organismele internationale.

Consiliul Ministerial

Tratatul de la Bruxelles a instituit un consiliu care sa-si exercite puterile si competentele prevazute de fiecare din cele 3 tratate.

Tratatul Uniunii Europene i-a schimbat numele in Consiliul Uniunii Europene si i-a acordat atributii nu numai in domeniu comunitar dar si in domeniul politicii externe si in domeniul cooperarii si in domeniile justitiei si afacerilor interne.

Este format dintr-un reprezentant al fiecarui stat la nivel ministerial. Componenta Consiliului se modifica de la o perioada la alta in functie de problemele discutate si ca urmare sunt convocati diferiti ministri.

Presedintia Consiliului este exercitata pe rand de fiecare stat membru odata la 6 luni.

Comiterul reprezentatilor permanenti COREPER a fost creat prin tratatul de la Bruxelles si este format din reprezentanti ai statelor membre avand sarcina de a pregati lucrarile consiliului ministerial si de a executa activitatile in termen cu care-l insarcineaza Consiliul.

Puterile Consiliului:

• Puterea de decizie. Aceasta putere o exercita la initiativa Comisiei care propune acte comunitare. Aceste acte iau forma unor reglemantati, directive sau decizii de natura juridica si astfel Consiliul dezvolta tratatele cu colaborarea Comisiei

Parlamentul European

Este prima din instituii definite de tratatul CEE si numita Adunarea Europeana. Este institutie comuna pentru cele 3 comunitatii de la Roma 1957.

In 1962 s-a autobotezat Parlamentul European si acest nume i-a fost consacrat oficial in Actul Unic European.

La origine Adunarea Europeana era compusa din delegatia parlamentelor statelor, insa incepand cu 1979 parlamentarii sunt reprezentanti ai popoarelor, alesi prin vot universal direct pentru o perioada de 5 ani. Din 1995, numarul de membrii este de 626. Presedentia Parlamentului o detine un deputat ales cu o majoritate de voturi pe 2 ani si jumatate. Rolul presedintelui este de a prezida sedintele, de a superviza activitatea sedintei si de a o reprezenta.

Parlamentarii se organizeaza in grupari parlamentare dupa criterii politice si nu dupa nationalitati.

Regimul de lucru al Parlamentului este asemanator cu al Parlamentelor Nationale. Se intruneste in fiecare luna timp de o saptamana.

Puteriile Parlamentului:

• Puterea de control. Este o putere de informare (consta in examinarea diferitelor documente) si discutarea in sedinta publica a raportului annual. O putere de sanctiune (Parlamentul poate prin votarea unei notiuni de cenzura sa constranga Comisia sa demisioneze).

• Putere consultativa si de participare la actul legislativ. Tratatele au atribuit Parlamentului dreptul de a fi consultat de catre Consiliu in diverse probleme.

• Competente bugetare. S-au atribuit Parlamentului care se concretizeaza in capacitatea de a modifica cheltuielie “neobligatorii” (fonduri structurale, de cercetare). Deasemenea Parlamentul poate propune schimbari in cheltuielile obligatorii, dar fara a creste nivelul lor.

Parlamentul poate respinge bugetul.

 

Curtea de Justitie

A fost creata de la inceputul integrarii europene cu misiunea generala de a asigura respectarea dreptului comunitar in interpretarea si aplicarea tratatelor si a avut o influenta determinanta asupra evolutie Comunitatii.

Este formata din 15 judecatori asistati de 9 avocati generali. Acestia au mandat de 6 ani si sunt alesi dintre personalitatile care ofera garantii asupra independentelor lor sau sa fie consuli juristi de prestigiu. Presedintele are mandat de 3 ani. Deliberarile sunt secrete.

Competentele Curtii de Justitie:

• controlul legalitatii actelor intocmite

• poate impune Comisiei sau Cosiliului indeplinirea obligatiilor acestora

• poate actiona ca arbitru pentru a rezolva conflictele legate de contractele de drept

• exercita calitatea de jurist consultativ

• poate da consultanta pentru a se asigura compatibilitatea intre tratate si acordurile interne incheiate.

Actul Unic European a prevazut crearea Curtii Supreme care a intrat in vigoare in 1990 si are urmatoarele competente:

1. Judecarea litigiilor intre comunitati si agentii sai

2. Judecarea recursurilor de catre intreprinderi contra anumitor masuri

3. Apelarea la recursuri in anulare de catre persoane fizice sau juridice, in aplicarea regulilor de concurenta.

Ec. Integrarii – CURS 3

Curtea de Conturi

A fost creata prin tratatul de la Bruxelles in 1975, compusa din 15 membri numiti de Consiliul de Ministri dupa o consultatie a Parlamentului. Mandatul este pentru 6 ani si poate fi reinoit. Membrii trebuie sa prezinte toate garantiile de independenta si sa-si exercite functiile in interesul general al comunitatii.

Curtea de Conturi are un rol esential in asigurarea controlului financiar. Controlul nu are caracter juristictional.

Competente:

• sa examineze legalitatea, regulabilitatea si gestiunea financiara corecta a veniturilor si cheltuielilor comunitatii

• are obligatia ca odata pe an dupa 30 noiembrie sa remita un raport anual catre Consiliu si Parlament.

 

Consiliul Economic si Social

Este un organ consultativ ai caror membrii sunt reprezentati ai diverselor medii socio-economice cu scopul de a face cunoscuta opinia lor in adoptarea diferitelor proiecte legislative.

 

PIATA UNICA EUROPEANA

Etapele infaptuirii Pietei Unice Europene

Piata Comuna numeste un spatiu comun larg economic al unui grup de state care este guvernat de regulile unei economii de piata in care operatorii economici sa poata exercita activitati in mod liber in beneficiul comun pentru dezvoltarea statelor membre.

Comform tratatului de la Roma, Piata Comuna urma sa fie creata prin liberalizarea schimburilor comerciale intre statele membre si in primul rand prin constituirea Uniunii Vamale.

Uniune Vamala – un teritoriu vamal unic al tarilor membre si o politica comerciala comuna fata de tert.

Aceasta presupunea:

• inlaturarea completa dar treptata a taxelor vamale de import si export in relatiile comerciale dintre tarile membre

• inlaturarea completa dar treptata a restrictiilor cantitative si a altor bariere netarifare din calea comertului reciproc

• instituirea unui regim fiscal comun (stabilirea unui regim similar de impozite interne pentru a nu fi discriminate produsele importate din tarile membre de cele autohtone)

• aplicarea unui tarif vamal comun care sa inlocuiasca vechile tarife vamale adica instituirea unei politici comerciale comune fata de tert.

Progresul privind realizarea Pietei Comune nu a avut in toate privintele rezultatele asteptate. Unele obiective au fost indeplinite: Uniunea Vamala (1 Iulie 1968), inlaturarea restrictiilor cantitative, libera circulatie a persoanelor active. Insa o serie de obiective nu au fost realizate in perioada de trenzitie stabilita 1958 – 1970 si nici in urmatorii 15 ani.

Ce nu s-a realizat:

• mentinerea frontierelor fizice (controlul persoanelor si bunurilor la punctele vamale interne)

• mentinerea frontierelor fiscale (mentinerea taxelor fiscale la cote variabile si a formalitatilor vamale greoaie)

• mentinerea frontierelor etnice (reglementari nationale distincte)

Lansarea Pietei Interne in anii ’80

Pentru realizarea obiectivelor Comunitatii (infaptuirea Pietei Comune si apropierea progresiva a politicii economice ale statelor membre) tratatul CE viza fuziunea pietelor nationale intr-o piata unica comuna care sa aiba caracteristica unei piete interne.

Cartea Alba din 1985 a propus mai multe obiective:

• unificarea celor 12 piete nationale ale comunitatii economice pentru a le transforma intr-o piata unica de 320 milioane de consumatori

• transformarea acestui mare spatiu intr-o piata in expansiune, dinamica si flexibila care sa permita utilizarea optima a resurselor umane, naturale si financiare.

• Folosirea virtutiilor marii piete ca factor de dezvoltare economica.

Cartea Alba a cuprins aproximativ 300 de masuri legislative prin care se urmarea:

• eliminarea frontierelor fizice

• eliminarea frontierelor tehnice

• eliminarea frontierelor fiscale

Programul de implementare trebuia sa se finalizeze pana la sfarsitul anului 1992.

Actul Unic European din 1986 a cuprins prevederi referitoare la edificarea spatiului economic integrat.

A propus:

• includerea conceptului de piata interna intr-un tratat comunitar (enumerata in mod distinc intre domeniile fundamentale ale actiunilor comunitare definita ca “Spatiu fara frontiere interne” care trebuie desavarsita pana la 31 Decembrie 1992)

• revizuirea procesului de adoptare a deciziilor.Unaqnimitatea fiind inlocuita cu votul majoritatii calificate pentru mare parte a domeniilor realizate.

• La sfarsitul lui 1992 obiectivele fusesera realizate in mare parte. Peste 90% din proiectele legislative propuse de Cartea Alba au fost adoptate in principal prin uitlizarea votului bazat pe majoritatea calificata.

Rezultatele obtinute s-au concretizat in:

• liberalizarea totala a miscarilor de capital

• abolirea controlului la frontiera

• progrese mari privind libertatea prestarilor de servicii

• liberalizarea pietelor achizitiilor publice

Piata Unica Interna la sfarsitul anului 1998

Piata Unica Interna a devenit o realitate la sfarsitul anului 1998 contribuind la prosperitatea si integrarea economiei europene prin cresterea comertului intracomunitar cu aproximativ 10% in 10 ani, imbunatatirea productivitatii si reducerea costurilor astfel ca rata medie a cresterilor economice in comunitate a fost inte 1,1% si 1,5%.

Elemente fundamentale ale Pietei Unice Interne

Libera circulatie a marfurilor

 

Inca de la sfarsitul perioadei de tranzitie se realizase eliminarea totala a tarifelor vamale si a restrictiilor cantitative in calea schimburilor comerciale, dar aceasta libertate continua sa fie afectata prin existenta frontierelor fizice, barierelor tehnice si barierelor fiscale.

Ca urmare pentru eliminarea frontierelor fizice printre masurile luate pot fi evidentiate

• 1988 s-au simplificat controalele administrative facute la punctele de frontiera si s-au inlocui documentele cu un document administrativ unic.

• 1992 s-au eliminat complet frontierele si controalele interne ca urmare a coordonari politicilor si creerii legislatiei comune

• eliminarea barierelor tehnice a fost una din prioritatile de realizat

Principalele obstacole tehnice vizate erau:

• normele industriale diferite

• procedurile de aprobare si certificare care sa asigure comformitatea unui produs cu criteriile nationale sau normele industriale

Adoptarea de catre Comunitate a unui set de masuri de armonizare tehnica a dat un important impuls procesului de integrare.

Cand criteriile nationale nu raspundeau exigentelor esentiale cu privire la securitate si sanatate s-a impus o alta solutie in loc de armonizare si anume “recunoasterea reciproca”. Astfel produsele legal fabricate si comercializate intr-o tara membra beneficiaza de acces legal pe pietele altor state membre inclusiv cand normele tehnice sunt diferite.

Eliminarea barierelor fiscale. Acest tip de obstacole deriva din diferentele de regim fiscal existente intre tarile membre in special in ceea ce priveste problemele fiscale ale intreprinderii si impunerea lor directa. Concretizarea Pietei Unice Interne implica abolirea lor si un anumit grad de armonizare a impozitului direct, a TVA-ului si a impozitelor specifice.

 

Libera circulatie a persoanelor

Intr-o clasificare generala persoanele care au dreptul sa circule liber in comunitate sunt: persoanele incative (pensionari,studenti,mostenitori), persoanele active (lucratorii care desfasoara o activitate salariala sau independenta).

Statul de primire trebuie sa le asigure (persoanelor inactive) garantia unor venituri suficiente si asistenta sanitara.Principalele drepturi ce le revin sunt permisiunea de a se stabili si egalitatea de tratament.

Cu privire la libera circulatie a persoanelor active si anume libera circulatie a lucratorilor, “orice cetatean al unui stat membru, indiferent de nationalitate, are dreptul de a accede la o activitate salariala sau pe cont propriu si sa o desfasoare pe teritoriul unui alt stat membru in comformitate cu prevederile legale carora se supun lucratorii nationali ai statului respectiv”.

Cu privire la libera circulatie a persoanelor care desfasoara o activitate independenta se utilizeaza criteriul comform caruia “sa nu se cauzeze prejudicii clientelei potenitale in special in profesiunile din domeniul sanitar”.

Acordul Schengen

 

Piata Unica Interan pentru a asigura libera circulatie a persoanelor trebuia sa garanteze cetatenilor Uniunii 2 drepturi fundamentale:

• libera trecere a frontierelor intre statele membre fara control si formalitatii

• egalitatea posibilitatilor de acces la activitati salariate si profesionale

La 14 Iunie 1985, Franta, Germania si tarile Benelux au incheiat acordul Schengen care transforma in realitate libera circulatie a marfurilor si persoanelor.

Obiectivul este eliminarea frontierelor interne si garantarea securitatii statelor membre si a securitatii cetatenilor acestora. Pentru aceasta trebuiau sa se stabileasca acorduri in materie de politica migrarii si azilului precum si in probleme legate de securitate si justitie.

19 Iunie 1990 – s-a incheiat conventia de aplicare a acordului Schengen la care au mai aderat: Italia (1990), Portugalia si Spania (1991), Grecia (1992), Austria (1995), Finalanda, Suedia si Danemarca (1996).

Preocuparea pentru problemele legate de securitate si libera circulatie a persoanelor a capatat expresie in tratatul UE in care s-a prevazut un capitol special : “Cooperarea in materie de afaceri interne”.

Principalele prevederi ale acordului Schengen:

1. Regim de vize armonizate. Crearea unei vize unice cu valabilitate de 3 luni si stabilirea unei liste comune cu tarile terte ai caror cetateni trebuie sa obtina viza Schengen pentru a circula pe teritoriul tarilor semnatare. Daca viza este refuzata de un stat mambru nu va putea fi oferita de alt stat.

2. Dreptul de azil. In 1995 s-a incheiat conventia de la Dublin prin care se stabileste ca azilul se poate solicita intr-o singura tara.

3. Colaborarea politiei. O imbunatatire a cooperari politiei, o vigilenta omogena in ceea ce priveste frontierele externe si posibilitatea de continuare a actiunii politiei pe teritoriul altei tari semnatare.

4. Cooperarea justitiei

5. Colaborarea in lupta contra traficului de droguri

6. Lupta contra traficului de arme.

Pentru a facilita desfiintarea frontierelor s-a format Sistemul de Informare Schengen. Acesta consta intr-o retea informatica intre politiiile nationale si permite consultari asupra persoanelor ,mijloacelor de transport atunci cand se efectueaza operatii de control.

 

Libera circulatie a seviciilor

 

In cadrul acestei liberalizarii ne vom referi la sectorul financiar si anume sectorul bancar, asigurarile si bursa de valori.

Crearea Pietei Financiare Unice s-a desfasurat in 3 etape:

1. Eliminarea restrictiilor referitoare la libertatea de stabilire

2. Asigurarea libertatii prestarii de servicii

3. Stabilirea licentei unice si controlului din partea tarii de origine

Dezvoltarea acestui sector financiar s-a bazat pe principiul licentri unice si al supravegerii de catre tara de origine: autorizatia initiala a tarii de origine este suficienta pentru ca o entitate economica sa se poata stabili sau sa poata presta servicii liber intr-o alta tara comunitara. Acest lucru implica:

• recunoasterea mutuala de catre autoritatile de supraveghere a normelor si practicilor de supraveghere si control utilizate de fiecare autoritate

• noi eforturi de armonizare a normelor deoarece diferentele ar fi putut avea ca urmare restrangerea sau distonsionarea concurentei

In acest domeniu nu s-au transferat competente la nivel comunitar si comisia nu detine putere de control asupra entitatilor implicate.

Sectorul bancar

Legislatia comunitara a inregistrat urmatoarea evolutie:

• abolirea restrictiilor referitoare la libertatea de stabilire si la cea de prestare de servicii financiare

• plasarea activitatilor de supreveghere in competenta autoritatii tarii de origine

• reglementarea “licentei unice”, orice entitate autorizata in tara de origine se poate stabili in orice stat membru fara a fi necesara o noua autorizatie

• coeficientul de solvabilitate (fonduri proprii/active – 8%), lupta contra practicii de spalare a banilor si o directiva privind marile riscuri

Asigurarile

In domeniul asigurarilor armonizarea este mult mai dificila deoarece exista restrictii nationale, produse neomogene, o diversitate de clienti, necesitate de protectie si nu exista un mecanism de reglementare ca in sectorul bancar.

Legislatia comunitara s-a desfasurat in 3 etape:

1. In anii ’70 s-a recunoscut dreptul de stabilire pentru societatile de asigurari apartinand unui stat membru pe teritoriul celorlalte state membre si s-au facut demersuri pentru armonizarea reglementarilor din domeniul asigurarile de automobile.

2. In 1986 o sentinta a Curtii de Justitie a reafirmat importanta principiului liberei prestari de servicii in contextul unei piete unice a asigurarilor precizand cazurile in care trebuia sa se aplice controlul de catre tara de origine sau de catre tara de rezidenta a clientilor. In continuare au fost vizate asigurarile pentru masini (1990), asigurarile de viata (1990), armonizarea conturilor anuale (1991).

3. Principiul licentei unice a fost impus din alte directive privind asigurarile de persoane, de viata si de automobile. Aceste directive au intrat in vigoare in 1994, moment in care se poate vorbi deja de o Piata Unica a Asigurarilor.

Bursa de valori

S-au facut eforturi de apropiere a legislatiilor pentru crearea unei Piete Financiere Unice caracterizata prin libertate de investitie, accesul liber la piete si burse deschise. Privind fondurile si scietatile de investitii s-a urmarit recunoasterea mutuala a lor precum si un control din partea tarii de origine dar cu respectarea normelor tarii gazda.

S-au emis mai multe directive privind conditiile de admitere a valorilor mobiliare la bursa, modul de informare si publicare a informatiilor precum si directive asupra fondurilor de investitii (1985) si asupra operatiilor cu informatii privilegiate. Insa Piata Unica de Capital a culminat cu directiva privind serviciile de investitii care a reglemantat licenta unica, supravegherea din partea tarii de origine si liberul acces al bancilor (1996).

Telecomunicatii si Audio-Vizual

Cartea Alba considera importanta liberalizarea circulatiei echipamentelor si serviciilor de telecomunicatie, sectoare care prin traditie au fost reglementate de guverne iar serviciile au fost monopol public.

Ratiunile care au stat la baza unei piete comune in domeniul telecomunicatiilor si audiovizualului sunt:

• diminuarea costurilor (tarifelor) serviciilor si facilitarea accesului la retelele de telecomunicatii prin eliminarea monopolurilor

• cresterea schimburilor de astfel de produse intre tari face necesara existenta unei compatibilitati intre sisteme

• trebuie sa se raspunda pe masura la inalta competenta a furnizorilor straini (americani si japonezi)

Privind telecomunicatiile masurile adoptate se refera la impunerea unor cerinte echipamentelor, liberalizarea accesului operatorilor privati la retelele publice si sprijinul prin programe de investitii acordat dezvoltarii infrastructurii prin telecomunicatii. Privind audiovizualul masurile adoptate se refera la:

• liberalizarea schimburilor de programe audio-vizuale

• promovarea programelor europene

• sprijinul dezvoltarii televiziunii prin cablu sau satelit

Transporturile

Liberalizarea transporturilor este un element fundamental al constructiei Pietei Unice Interne, politica comuna de transport a fost stabilita prin tratatul CE si urma sa se dezvolte in paralel cu legislatia comunitara.

Liberalizarea acestui sector a prezentat unele intarzieri: in 1997 au fost liberalizate transporturile aeriene.

Libera circulatie a capitalurilor

Prin tratatul CEE statele membre au stabilit sa suprime progresiv restrictiile din calea miscarii capitalurilor ce aprtin nationalurilor pe durata perioadei de tranzitie.Aceasta dispozitie a condus la aprobarea a 2 directive care aveau ca obiectiv principal liberalizarea doar a acelor tranzactii de capital necesare exercitarii libertatilor pietei comune (investitiile directe, creditele pe termen scurt si mediu, miscari de capital cu caracter personal si valorile mobiliare cotate la bursa). In anii ’70 s-a intrat intr-o faza de stagnare datorita crizei financiare. Abia in 1986 s-au liberalizat creditele pe termen lung.

Completa liberalizare a miscarilor de capital s-a produs din 1990 prin eliminarea tuturor restrictiilor ce privesc miscarile de capital, autorizarea aplicarii temporare a unor masuri de saltgardare si mentinerea aceluiasi grad de libertate in circulatia capitalurilor in tarile terte. 

POLITICA COMERCIALA INTERNA

Cadrul Politicii Comerciale Comune

Tratatul CEE considera Politica Comerciala Comuna ca fiind una din actiunile pe care Comunitatea trebuia sa le realizeze pentru a-si putea atinge obiectivele generale definite in tratat si facea referire la aceasta problema abordand fixarea unui tarif extern comun si a unei politici comerciale comune fata de tert.

Acest tratat a prevazut ca uniunea vamala sa se realizeze intr-o periada de tranzitie de 12 ani (1958 – 1970) perioada care s-a redus la 10 ani deoarece uniunea vamala s-a realizat in 1968. Semnatarii tratatului si-au propus ca principala actiune armonizarea comportamentelor comerciale pentru a facilita implementarea politicii comerciale comune. Astfel tratatul stabilea:

• apropierea reglementarilor in materie vamala

• coordonarea relatiilor financiare cu tarile terte

• adoptarea acordurilor cu tarile terte astfel incat sa nu se intarzie intrarea in vigoare a tarifului extern comun

• modificarea listelor de preferinte acordate tarilor terte

• extinderea asupra celorlalte state a eliminarilor si reducerilor restrictiilor cantitative impuse tarilor terte de catre un stat membru

• adoptarea unui comportament comun in cadrul organizatiilor economice internationale

Tratatul CEE nu stabilea cu precizie cadrul asupra caruia se va extinde aplicarea politicii comerciale comune ci doar enumera o serie de domenii care apartineau acestei politici. In consecinta nu se delimita continutul politicii comerciale comune ci doar se facea referire la o serie de elemente si lasa astfel loc la interpretai.

Problemele mai importante asupra carora s-au concentrat dezbaterile de-a lungul timpului s-au referit la faptul daca politica comerciala comuna sa se extinda sau nu asupra comertului cu servicii sau daca sa includa relatiile cu tertii.

Clasificarea acestei probleme devenise extrem de necesara. In acest context Comisia Europeana s-a declarat pentru extinderea competentelor exclusive ale Comunitatii prin tratatul CE

Consiliul avea insa o conceptie mai restrictiva asupra competentelor care corespundeau Comunitatii. Problema s-a solutionat prin recomandarea din 1994 care a precizat domeniile care sunt reglementate prin politica comerciala comuna:

• comertul cu marfuri – recomandarea a stabilit competentele exclusive ale Comunicatii privind schimburile internationale cu produse care se afla sub incidenta Euratom si produsele de sub incidenta CECO

• sectorul de servicii – recomandarea a stabilit ca intra sub incidenta politicii comerciale comune doar furnizorii trans-frontalieri de servicii care nu indicau deplasarea nici unei persoane. Nu intra sub incidenta politicii comerciale comune consumul realizat intr-o tara terta cu deplasarea beneficiarului, prestatia realizata de o filiala in teritoriul unei tari terte si cazul prezentei unei persoane dintr-o tara OMC care realiza prestatii intr-o tara terta

• drepturile de proprietate intelectuala legata de comert (TRIPS) – recomandarea stabilea competentele exclusive Comunitatii privind marfurile falsificate. A prevazut extinderea continutului tratatului adaugand un nou paragraf prin care s-a stabilit posibilitatea Comunitatii de a-si largi actiune in domeniul negocierilor si a acordurilor internationale in materie de servicii si proprietate intelectuala.

• agricultura – acordul privind liberalizarea comertului cu produse agricole si acordul privind aplicarea masurilor sanitare si fito-sanitare pot fi asumate de Comunitate, ceea ce confera competente exclusive Comunitatii.

• Achizitiile publice – Comunitatea detine competente exclusive privind furnizarile de marfuri si servicii provenite de la intreprinderi din tarile terte.

Dezvoltarea politicii comerciale comune

 

Modificarea sau suspendarea tarifului extern comun

Consiliul va decide prin majoritate calificata si la propunerea Comisiei toate modifica