CURS 7                                                      COMERT INTERNATIONAL

UNIUNILE VAMALE

Uniunile vamale sunt principala forma de extindere a teritoriului vamal. Acestea  sunt de doua feluri:

a) perfecte sau complete - in aceasta situatie sunt vizate toate produsele care se schimba reciproc, dar si cu tertii;

b) imperfecte sau incomplete - se refera numai la o parte a produselor care se schimba reciproc, dar si cu tertii.

ZONELE DE LIBER SCHIMB (DE COMERT LIBER)

         Tarile care participa la o zona de liber schimb, elimina barierele tarifare sau netarifare in relatiile comerciale reciproce, numai pentru o parte sau pentru toate produsele, iar in relatiile cu tarile terte nu aplica o politica comerciala comuna, fiecare parte pastrandu-si independenta in materie de politica comerciala. Aceasta presupune liberalizarea schimburilor reciproce nu si cu tertii.

         Zonele de comert liber presupun liberalizarea in relatiile comune reciproce.

         Uniunea vamala presupune zonele de comert liber si o politica comerciala comuna fata de terti.

         Zonele de comert liber sunt de doua feluri:

a)    perfecte sau complete – privesc toate produsele care se schimb[ reciproc;

b)   imperfecte sau incomplete – privesc o parte din produsele care se schimba reciproc.

Acestea sunt admise de GATT, ca o derogare de la “Clauza natiunii celei mai favorizate” (art. 24 din GATT).

         Restrangerea teritoriului vamal (excluderea sau exceptarea) este, de fapt, exceptarea, de la regimul vamal in vigoare, a unei parti din statutul national. In aceasta zona nu se percep taxe vamale. Prin aceasta exceptare de la regimul vamal in vigoare, teritoriul vamal este mai mic ca teritoriul statului respectiv, iar granitele vamale nu mai corespund cu cele ale statului. Aceste zone se numesc si zone libere.

         In plan international, ele se intalnesc in mai multe forme:

n   zone portuare;

n   zone libere industriale de export;

n   zone economice speciale (pentru prima data au aparut in China);

n   zone libere comerciale (constituite ca o zona comerciala);

n   zone libere de depozitare;

n   porturi libere;

n   porturi franco;

n   antrepozite vamale.

         Ca regula generala, marfurile straine introduse in aceste zone sunt scutite de plata taxelor vamale, pana la precizarea ulterioara a destinatiei lor. Pentru aceste marfuri se platesc niste taxe de antrepozitare, care sunt mai reduse.

         In interiorul acestor zone, marfurile pot suferi anumite: transformari, reambalari, masurari, reconditionari, modificari, prelucrari, etc.

         Dupa ce sunt supuse acestor proceduri, ele vor fi orientate catre piata, de obicei catre piata interna (teritoriul vamal), si atunci sunt supuse impunerii vamale corespunzatoare uniunii vamale respective, sau pot fi dirijate catre alte zone. Astfel,  vor iesi de pe teritoriul statului respectiv, il vor tranzita si atunci sunt scutite de taxele vamale de import, uneori si de tranzit.

De asemenea, pot fi introduse intr-un proces de productie in zona libera in care au fost depozitate (in aceste conditii, raman scutite de plata taxelor vamale). In aceste zone pot fi create ori firme comerciale de import - export, ori firme industriale, care sa transforme produsele importate in alte produse, care ulterior pot fi exportate fara perceperea taxelor vamale sau altor restrictii, dar absolut cu respectarea legislatiei in vigoare in acele state.

ZONELE ECONOMICE SPECIALE

         Acestea sunt de data mai recenta (dupa anii 1970 in China) si pastreaza caracteristicile zonelor libere: scutirea de taxe vamale de import.

         Particularitati acestor zone sunti:

1) dimensiune foarte mare (10.000 ha) fata de zonele libere (cateva zeci de ha);

2) atragerea capitalului strain investitional (ofera facilitati insemnate).

         Antrepozitele vamale

         Antrepozitele vamale sunt depozite in care pot fi depuse si pastrate marfurile importate, marfurile straine in tranzit, pe o perioada determinata de timp, fara a se plati taxe vamale de import si cu plata taxelor de antrepozit.

Marfurile in cauza pot intra in regimul obisnuit, cu plata taxelor vamale, sau pot tranzita teritoriul vamal fara plata taxelor vamale sau pot fi prelucrate in interiorul teritoriului vamal.

Antrepozitele vamale pot fi :

-        antrepozite reale;

-        antrepozite nominale.

Antrepozitele pot fi situate in centrele comerciale sau industriale mai importante sau in anumite zone, in care se usureaza schimburile comerciale.

Antrepozitele reale sunt, efectiv, constructii amenajate special in vederea depozitarii si pastrarii, in conditii corespunzatoare, a marfurilor, pentru o perioada limitata de timp (maxim 2 ani). Administrate de anumite birouri vamale care urmaresc intrarea, depozitarea si iesirea in interiorul lor, marfurile suporta anumite procese.

Atunci cand un antrepozit real nu face fata solicitarilor, ca volum fizic, se pot costrui asa-numitele antrepozite nominale (fictive), care au acelasi regim ca cele reale, dar nu asigura toate conditiile pentru pastrarea produselor respective. In general, in aceste antrepozite se pastreaza marfurile care nu sunt perisabile, nu necesita conditii speciale, iar taxele vamale pentru acestea sunt mai mici.

INCIDENTELE UNIUNII VAMALE ASUPRA SCHIMBURILOR COMERCIALE INTERNATIONALE

In general, crearea uniunilor vamale, si chiar a zonelor de liber schimb, au ca efect modificarea fluxurilor comerciale internationale ale tarilor participante la aceste grupari economice, determinate de faptul ca, prin masurile de politica comerciala luate, sunt, in general, favorizate schimburile comerciale reciproce, fiind restranse cele cu tertii.

Teoreticienii de specialitate, in special in perioada postbelica, au avansat numeroase teorii ale uniunilor vamale, odata cu proliferarea fenomenelor de regionalizare.

Inainte de primul razboi mondial, se analizase acest fenomen si, drept urmare, s-a constituit Germania dupa 1871, prin unirea celor aproape 39 de state mici din zona, rezultand Germania de astazi.

Un analist aprecia ca liberalizarea comertului prin inlaturarea taxelor vamale poate contribui la cresterea bunastarii.

In perioada postbelica, un economist, pe nume Iacov Wiener, a respins teoria ca uniunea vamala ar duce la cresterea bunastarii. El a enuntat o teorie potrivit careia crearea uniunilor vamale si, in parte, a zonelor de comert liber, au ca efecte:

n   notiunea de creare de comert si

n   notiunea de deturnare de comert.

Prin creare de comert analistul intelegea aparitia de noi fluxuri comerciale in cadrul uniunilor vamale, care inlocuiesc sursele de furnizare mai putin eficiente, sursele cele mai avantajoase din punct de vedere al costurilor de productie. Acest lucru este de fapt crearea interna de comert.

Daca inlocuirea unor fluxuri mai putin eficiente, din interiorul unei uniuni vamale, se face cu fluxuri mai eficiente, din afara uniunii vamale, atunci se produce fenomenul numit crearea externa de comert. Acest fenomen poate apare numai cand tarile care     s-au constituit intr-o uniune vamala aveau inainte de aceasta taxe vamale foarte ridicate, iar dupa instituirea uniunii vamale au pus in aplicare un tarif vamal comun, cu un nivel al impunerii vamale mai scazut.

Prin deturnare (deviere) de comert se intelege inlocuirea surselor mai eficiente, din punct de vedere al costurilor de productie, de furnizare a marfurilor din afara uniunii vamale, cu surse interne, din cadrul uniunii vamale, mai putin avantajoase. Acest lucru se produce atunci cand sunt liberalizate schimburile comerciale reciproce si se instituie un protectionism colectiv fata de terti.

Acelasi analist, analizand aceste fenomene, a considerat ca uniunea vamala, provocand asupra productiei atat efecte de creare, cat si de deturnare a comertului, efectul net va fi dat de diferenta dintre acestea. Prin urmare, daca uniunea vamala va determina, cu deosebire, efecte de creare de comert, aceasta va fi o masura care va duce la liberalizarea comertului. Si invers, daca va crea, cu deosebire, efecte de deturnare de comert, aceasta ar influenta negativ liberalizarea schimburilor.

INSTRUMENTE DE POLITICA COMERCIALA NETARIFARE (BARIERE NETARIFARE SI PARATARIFARE)

Barierele netarifare sunt un complex de masuri si reglementari de politica comerciala publice sau private care impiedica, limiteaza sau deformeaza fluxurile internationale de bunuri si servicii, si care au ca principal scop apararea, protejarea pietei interne de concurenta straina si/sau echilibrarea balantei de plati.

Spre deosebire de barierele tarifare (taxele vamale), cele netarifare au cateva particularitati:

1) prin formele pe care le imbraca, acestea urmaresc marfurile pe tot parcursul lor (de la exportator pana la consumatorul final) si actioneaza esalonat (din momentul in care s-a efectuat comanda pentru un produs care urmeaza a fi importat pana in momentul consumului final al acestuia);

2) prezinta o mare diversitate si un grad de protectie diferentiat;

3) domeniile in care se aplica sunt extrem de variate (sunt legate de sfera relatiilor economice internationale);

4) in marea lor majoritate, aceste bariere netarifare sunt mai greu de cunoscut de exportatori si, deci, se evalueaza mai greu, precum si gradul lor de protectie sau de discriminare;

5) pot influenta, in mod direct, volumul fizic al marfurilor importate, limitandu-l;

6) pot influenta, in mod indirect, volumul importurilor, prin mecanismul preturilor sau pot crea anumite conditii care sa ingreuneze realizarea importurilor.

         Se aprecieaza ca, in planul economiei mondiale, barierele netarifare au proliferat incepand cu deceniul opt.

         Odata cu inventarea lor, GATT le-a grupat pe anumite criterii.

In literatura de specialitate se intalnesc mai multe clasificari ale barierelor netarifare (exemplu: protectionism tarifar, legislativ, etc.), dar ne vom referi la clasificarea pe care a facut-o GATT, si anume:

1.   bariere netarifare care implica o limitare cantitativa directa a importurilor (restrictii cantitative la import);

2.   bariere netarifare care implica o limitare cantitativa indirecta prin intermediul preturilor;

3.     bariere netarifare care decurg din formalitati vamale si administrative la import;

4.     bariere netarifare care decurg din participarea statelor la activitatile comerciale;

5.     bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor importate si celor indigene (se mai numesc si “obstacole tehnice”).

1. Restrictiile cantitative la import

 

         Acest tip de bariere netarifare sunt impartite in practica comerciala internationala in 5 subgrupe:

1.a. interdictiile (prohibitiile) la import;

1.b. contingentele de import;

1.c. licentele de import;

1.d. limitarile voluntare la export (autolimitari la import);

1.e. acordurile privind comercializarea ordonata a produselor.

        

         1.a. Interdictiile la import sunt reglementari adoptate de catre stat, care interzic, total sau partial, pe o perioada determinata de timp sau nelimitata, importul anumitor produse sau grupe de produse. Acestea sunt folosite, in special:

- fie din motive economice: asigurarea unei protectii mai mari a unor produse, subramuri sau ramuri fata de concurenta straina si echilibrarea balantei de plati;

         - fie din motive politice: discriminarea comerciala;

- fie din alte motive: asigurarea sanatatii, motive fitosanitare, etc.

Interdictiile la import se realizeaza prin refuzul organelor de stat de a elibera licente de import pentru produsele supuse interdictiilor.

Sunt tari care introduc interdictii selective si temporare pentru anumite produse agricole provenind din tarile terte, in scopul de a realiza echilibrul intre cererea si oferta pe piata de produse agricole.

1.b. Contingentele de import sunt sub forma plafoanelor maxime, cantitative sau valorice, admise la import pentru unele produse sau grupe de produse, pe o perioada de timp determinata (de obicei 1 an). Stabilirea acestor plafoane poarta denumirea de contingentare.

Contingentele de import pot fi:

a)              contingente globale - se stabilesc de catre stat, in mod independent, sub forma unor plafoane maxime, fizice sau valorice, admise la import, pe o perioada determinata de timp.

Nu se face o repartitie pe tari a acestor contingente.

b)              contingentele bilaterale - sunt plafoane maxime admise, pe o perioada de timp determinata, la importul dintr-o anumita tara de provenienta. Acestea  se negocieaza cu tarile de provenienta si sunt inscrise intr-o lista – anexa la acordurile sau protocoalele comerciale incheiate cu acestea.

Practicarea acestora permite si aplicarea unor restrictii diferentiate pe tari de provenienta si chiar discriminari.

1.c. Licentele de import sunt autorizatii pe care statul le acorda firmelor importatoare, pentru anumite produse sau grupe de produse, pentru o perioada rezonabila de timp (2, 4, 5 luni), in functie de natura produselor si distanta geografica fata de tara de provenienta.

Pe plan international, in special tarile dezvoltate utilizeaza doua tipuri de licente de import:

a)              licentele automate – se acorda produselor liberalizate la import, cererea de import fiind automat acceptata, intr-un termen prestabilit (exclusiv din interes statistic);

b)              licentele neautomate - se acorda marfurilor neliberalizate la import; se mai numesc si licente pentru admiterea restrictiilor cantitative la import. Aceste licente neautomate se acorda in mod selectiv, in functie de produse si de tara de origine. Prin intermediul lor se exercita un control serios privind respectarea contingentelor de import, avand, in general o larga raspandire pe plan international.

Licentele neautomate se practica sub doua forme:

·       licente globale (generale) - sunt eliberate de catre stat, pe baza contingentelor globale, stabilindu-se volumul marfurilor care poate fi importat intr-o anumita perioada de timp, cu indicarea tarilor de provenienta a importurilor. Aceste licente sunt globale pentru ca nu au caracter restrictiv, iar pe baza lor, importatorii obtin dreptul de a deschide acreditive in favoarea exportatorilor, fara existenta unor licente individuale;

·       licente individuale (bilaterale) – sunt, in general, folosite de stat pentru urmarirea si realizarea contingentelor bilaterale la produsele importate dintr-o anumita tara, cu scopul de a asigura o protectie mai mare pe piata interna.

Acestea precizeaza, in mod obligatoriu, tarile de origine a importului, distingandu-se astfel:

-     licentele deschise (din categoria licentelor automate) - precizeaza numai tara de provenienta a importului, fara o plafonare cantitativa sau valorica a acestora. Prin intermediul lor se urmaresc modificari in orientarea geografica a schimburilor comerciale, favorizandu-se sau nu importurile din anumite tari.

-        licentele specifice (din categoria licentelor neautomate) – precizeaza, pe langa tara de provenienta a importurilor si plafonul maxim, fizic sau valoric, al acestora. Sunt cele mai restrictive, iar prin intermediul lor se urmareste, in mod absolut, discriminarea unor produse sau tari de provenienta.