45368jmg62usi7g

Piata monetara

si trasaturile ei

CUPRINS

Capitolul I. CARACTERIZARE GENERALA A ms368j5462ussi

PIETEI MONETARE

I.1. CE ESTE PIATA MONETARA SI CUM A EVOLUAT EA ?

Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt . Existenta acestei banci este legata de faptul ca unele banci sunt beneficiare ale unui surplus de incasari , iar altele au de efectuat un surplus de plati .

Piata monetara nu este o piata localizata , tranzactiile acestei piete se incheie prin telefon , telex , fax . Piata monetara se deruleaza in principal la bancile care creaza moneda , de la care se pot procura disponibilitatile necesare pentru a face fata fluxurilor de plati . De aceea se poate spune ca piata monetara este o piata a monedei centrale , adica a biletelor de banci , a numerarului in general si a disponibilitatilor in cont create la banca de emisiune . Piata monetara este o piata de lichiditati pe termen scurt pentru toate organismele de credit bancare . Participantii la aceasta piata sunt banci , case de economii , societati financiare , banca de emisiune , trezoreria statului , casele de titluri , etc. Unele dintre aceste organisme apar cu predilectie excedentare creditoare , cum sunt de regula casele de economii , casele de pensii , in timp ce altele , printre care bancile comerciale , institutiile de credit specializate sunt predominant debitoare . Piata monetara redefineste functia de compensare a excedentului si deficitului de lichiditati . Operatia pe piata monetara cu termenul cel mai scurt este acordarea unui titlu de imprumut a unei sume de bani pana la ora 12 a zilei urmatoare . Termenele pentru care se acorda creditele s-au prelungit de la 24 de ore pana la 18 luni , cum rezulta dintr-o practica mai veche italiana pana la perioade cuprinse intre o zi si 7 ani sau chiar 10 ani , cum atesta practica si literatura franceza mai recenta .

Piata monetara a devenit in Franta , dupa 1986 , o piata deschisa agentilor nefinanciari care doresc fie sa acorde credite , fie sa se imprumute cu lichiditati .

Piata monetara este un mecanism important in sistemul monetar si financiar al unei tari . Ea este locul interventiilor bancii de emisiune asupra lichiditatilor bancare .

Piata monetara este in prezent in plina schimbare , transformare . Pana acum circa un sfert de secol ea a fost o piata specializata , cunoscuta doar unor specialisti , iar notiunea corespundea in fapt cu ceea ce reprezinta piata interbancara . Pe aceasta piata restransa bancile isi regularizeaza zilnic excedentele si deficitele de trezorerie . Puteau interveni si atunci institutii financiare specializate cu excedentele lor de lichiditate . Banca Frantei , ca banca de emisiune , avea posibilitatea sa intervina si ea , dar o facea foarte putin , intrucat ea refinanta bancile prin intermediul reescontului efectelor comerciale. Ea mai acorda avansuri pe efecte publice , efectua operatiuni de open-market , dar de proportii reduse si la o rata mai ridicata decat taxa de scont.

Din 1967 alimentarea pietei monetare a fost imbunatatita prin posibilitatea ce s-a creat societatilor de asigurari , caselor de pensii de a plasa lichiditatile colectate de ele. Casele de economii , care pana atunci plasau totalitatea fondurilor mobilizate pe temen lung , au trecut la utilizarea unei fractiuni de 20 % din acestea pe piata monetara . Refinantarea pe calea reescontului a fost descurajata prin faptul ca rata dobanzii la creditele acordate pe piata monetara a devenit mai mica decat taxa oficiala a scontului , iar plafoanele de scont , care asigurau un automatism in refinantarea bancilor la banca centrala , au fost suprimate .

Sub influenta inovatiei financiare si a conjucturii , proportia datoriei publice creste . Noile instrumente financiare de genul SICAV pe termen scurt si fondurile comune de plasament (FCP) capteaza lichiditatile populatiei si intreprinzatorilor . Reforma din noiembrie 1986 a constat in “deschiderea” pietei monetare pentru a permite accesul la operatiunile ei si a intreprinderilor si trezoreriei publice . Piata monetara a devenit , in aceasta conceptie , o piata a capitalurilor pe termen scurt si pe termen mijlociu , unde toti ofertantii si solicitantii de capitaluri pot interveni .

In noile conditii , piata monetara poate fi privita , deci , in sens restrans ca piata interbancara , o piata a monedei centrale si , in sens larg , ca piata deschisa , o piata a capitalurilor pe termen scurt , care din ratiunea prezentei intreprinderilor in circuit este simultan atat o piata a monedei centrale , cat si a monedei bancare .

Sensul principal al largirii participantilor la piata monetara prin asigurarea accesului intreprinderilor , trezoreriei statului si al institutiilor financiare este promovarea concurentei , activizarea participantilor pentru gasirea de noi “produse financiare” , noi forme si titluri de creanta care sa amplifice , sa amelioreze resursele si sa ieftineasca creditele .

I.2. PIATA MONETARA SI PIETELE PARALELE

In procesele economice apar numerosi factori interesati in vanzarea sau cumpararea capitalurilor disponibile pe o perioada mai scurta sau mai indelungata si ca in realizarea dezideratelor lor privind fructificarea capitalurilor ei negociaza , se confrunta si se pun de acord in cadrul unor relatii specifice de piata .

Totalitatea relatiilor dintre diferitele subiecte economice , intreprinderi si persoane , intre acestea si intermediarii bancari , precum si a raporturilor dintre banci si alte institutii de credit privind transferul de disponibilitati monetare ca forma specifica de creante si fructificare a capitalului , formeaza pietele de capital sau pietele creditului .

Aceste piete sunt segmentate in functie de natura participantilor si scopurile urmarite de acestia .

Astfel , potrivit celei mai acceptate considerari ale structurii pietelor distingem :

• piata capitalurilor sau piata financiara ;

• piata monetara ;

• piata valutara .

Piata monetara sau piata creditului are drept obiect capitalurile disponibile pe termen scurt si piata valutara este un compartiment obligatoriu pentru fluxurile de capital din si catre exterior .

Asa cum s-a subliniat , aceste piete se individualizeaza prin institutiile functionale si modul de desfasurare a tranzactiilor pe aceste piete . Dar se apreciaza , pe buna dreptate , ca pe de o parte granitele dintre aceste piete nu pot fi precis delimitate , iar pe de alta parte , legaturile dintre aceste piete sunt foarte stranse . Astfel , evenimentele si tendintele dintr-o piata pot influenta desfasurarea evenimentelor si tendintelor de pe alte piete , cu atat mai mult cu cat multi participanti opereaza pe mai multe piete si implicit pot transfera, in cazul in care considera favorabila , participarea lor pe alte piete .

Intre cele doua extreme posibile : angajarea “permanenta” a capitalului prin achizitii de actiuni si obligatiuni si imprumuturile de la zi la zi , exista o gama diferentiata de modalitati de plasare a capitalurilor pe pietele de capital si ale creditului , deosebite , dar apropiate gradual una de alta .

Piata monetara sau piata creditului functioneaza cu participarea ampla a populatiei , a firmelor si indeosebi a intermediarilor bancari , institutii cu larga functionalitate pe aceasta piata .

Complexitatea relatiilor din cadrul pietei monetare conduce la segmentarea ei specifica , functie de diversitatea fireasca a unor laturi ale procesului de modernizare si angajare a capitalurilor disponibile . Astfel , functionalitatea generala a pietei creditului este asigurata prin activitatea unor piete componente , avand fiecare in parte participanti si operatiuni specifice .

Astfel , in cadrul pietei monetare distingem :

• piata monetara (clasica) ;

• pietele paralele .

Piata monetara , asa-zisa clasica , are in fapt mai multe ipostaze :

• piata monetara sau piata scontului ;

• piata monetara propriu zisa ,

considerate ca doua parti componente complementare ale pietii monetare clasice .

Ansamblul relatiilor din piata monetara sunt reprezentate in figura 1.1. care poarta amprenta specifica a sistemului bancar englez prin prezenta bancilor de compensare sau de decontare (clearing banks) si a caselor de scont si de garantie , in fapt institutii bancare participante la procesul de creditare .

Societati Autoritati Companii Depozite

Financiare locale intercompanii

Depozite ale Depozite ale Certificate Depozite

societatilor autoritatilor de depozit eurovalute

financiare locale

BANCI DE Depozite COMPENSARE

Interbanci

Credite pe termen Credite

la cerere scurt la cerere

Case de acceptare Case de scont

Efecte Bonuri de Obligatii pe

comerciale tezaur termen scurt

vanzari pe

contul guvernului

Comercianti BANCA ANGLIEI

Miscarea instrumentelor negociabile

Fluxul monetar

Fig. 1.1. Relatia intre piata monetara clasica si pietele paralele

In prima ipostaza piata monetara sau piata scontului pe termen scurt cuprinde un cadru larg de relatii privind , pe de o parte mobilizarea disponibilitatilor monetare de la intreprinderi si persoane la institutiile de credit , iar pe de alta parte , acordarea de credite , de catre banci , firmelor sau persoanelor .

Termenele de creditare specifice pe aceasta piata sunt la vedere sau pentru un maxim de un an (SUA) sau 18 – 24 luni in sistemele bancare europene .

Resursele ce se mobilizeaza pe aceasta piata sunt , de regula , disponibilitati curente ale firmelor si persoanelor , respectiv soldurile conturilor de depozit la vedere sau ale conturilor curente .

Distribuirea acestor resurse se efectueaza prin creditele acordate firmelor pentru satisfacerea necesitatilor curente legate , in principiu , de avansarea cheltuielilor de productie , sau a celor legate de circulatia marfurilor de la producator la reteaua de distributie . De asemeni , beneficiare de credite sunt familiile , in principal pentru achizitia de locuinte si de bunuri de consum .

Mobilizarea disponibilitatilor si distribuirea creditelor se face in conditii de piata , participantii la tranzactii manifestandu-si preferintele , in mod liber , orientata de interesul , respectiv nivelul de dobanzi optim , care ii pot favoriza .

In a doua sa ipostaza , piata monetara propriu zisa , in care in principal bancile isi imprumuta una alteia sumele necesare in scopul echilibrarii raporturilor interbancare , zilnic , in legatura cu lichidarea soldurilor provenind din operatiuni reciproce pe termen de 24 de ore si mai mari , functie de necesitati .

Acest circuit special al capitalurilor disponibile are un rol deosebit in reglarea si stabilirea circulatiei monetare scriptice si in functionarea echilibrata a sistemului bancar .

Buna fuctionare a pietei monetare este strans legata de piata economiilor care poate fi considerata piata auxiliara pentru piata economiilor care poate fi considerata piata auxiliara pentru piata monetara . Bancile de orice fel isi atrag , pe baza unor relatii de permanenta colaborare si in conditii de competitie , importante resurse din sfera caselor de economii , cooperativelor de credit , societatilor de asigurari , fondurilor de pensii , fondurilor de plasament etc. ; institutii consacrate in mobilizarea si fructificarea specifica a unei importante parti a economiilor populatiei .

Pietele paralele s-au format treptat in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial , in imprejurari istorice si de dezvoltare economica specifice , care au determinat structura unor noi piete ale creditului independente in functionarea lor si cu restranse canale de comunicare directa cu celelalte piete apartinand pietei traditionale a creditului . De aici si denumirea lor de piete paralele .

Prima piata paralela prezenta in tarile dezvoltate este piata eurodevizelor .

Eurodevizele reprezinta creantele exprimate in valuta unei tari , care se utilizeaza in afara granitelor nationale de catre nerezidenti .

Prefixul de euro relevand initial localizarea acestei piete in Europa pentru resursele exprimate in dolari (de unde eurodolari) se utilizeaza astazi in mod curent in caracterizarea tuturor operatiunilor de acest gen efectuate in lume , avand ca obiect , in mare majoritate dolari , dar si yeni , marci germane , lire sterline si franci francezi .

Piata eurodevizelor este o piata a creditului , menirea sa functionala fiind mobilizarea si redistribuirea prin credite , in scopul fructificarii optime a disponibilitatilor ciclate pe acesta piata .

Participantii directi pe aceasta piata sunt bancile autorizate in operatiuni valutare , potrivit legislatiei fiecarei tari . Contractarea si negocierile au loc intre banci independent de nationalitate si granite convenindu-se imprumuturile pe termene si sume diferite si la nivelul de dobanzi proprii acestei piete . Evident , bancile fac oferte si exprima cereri in raport cu posibilitatile si nevoile propriei sale clientele .

Resursele de eurodevize ce aflueaza pe acesta piata au diferite proveniente : exportatorii , marile societati transnationale , bancile comerciale si cele de emisiune din diverse tari , functie de rezervele lor valutare . La randul lor beneficiarii de credit principali se recruteaza din importatori precum si din categoriile enumerate mai sus .

Piata eurodevizelor joaca un rol major in economiile tarilor dezvoltate ; asigura lichiditati suplimentare , precum si resurse aferente expansiunii firmelor si infaptuirii exportului de capital . Ca piata paralela aceasta conduce la cresterea semnificativa a resurselor de creditare , contracarand politicile nationale si constituind adesea stimuli inflationisti .

O alta piata paralela este piata creditului intre firme (intercompany market) . Acesta piata s-a dezvoltat sub semnul restrictiilor de credite care a obstructionat relatiile de credit in tarile dezvoltate in anii ’70 si in continuare si consta in avansarea de sume importante de catre unele firme altora , pe termen scurt . Aceasta reprezinta o forma de emancipare de sub tutela intermediarilor , denumita si dezintermediere , care asigura participantilor un plus de randament pe seama profiturilor cuvenite intermediarilor bancari .

In Anglia , aceste credite sunt intermediate de brokeri specializati intre principalele firme (aproximativ 500) , iar sumele minime vehiculate sunt de 50.000 £ , imprumuturile fiind de fapt negociabile .

In SUA s-a creat un instrument specific acestei piete comerciale papers care sunt negociabile si reprezinta valori intre 10.000 si 5.000.000 dolari cu termenele de la 25 la 270 de zile . Aceste instrumente au crescut in ritmuri relevante , ceea ce arata preferintele sporite pentru aceasta forma ca expresie a optiunii pentru procesele de dezintermediere .

In raport cu caracteristicile economice respective si a sistemelor bancare nationale , mai apar sub forma pietelor paralele :

• piata societatilor financiare in legatura cu formarea si redistribuirea resurselor pentru operatiile specializate ca leasing , factoring si altele ;

• piata ipotecara , in legatura cu constituirea resurselor , indeosebi prin credite pe termen scurt , necesare desfasurarii activitatii autoritatilor locale .

In incheiere trebuie sa subliniem ca notiunea de piata in general , si de piata a creditului , in special , este o categorie abstracta care se refera la relatii intre anumiti participanti care se desfasoara prin forme specifice si prin institutii caracteristice , in cazul nostru , intermediarii bancari .

Deci , in principal , natura , specificul si continutul operatiunilor pe aceste piete vor fi determinate de institutiile de credit , care actioneaza pe aceste piete .

Este deasemeni util de retinut ca sfera de functionare a pietelor este elastica , in unele cazuri dificil de delimitat , in timp ce functionalitatea intermediarilor bancari are delimitari si reguli de derulare precise care sunt primordiale in cunoasterea si intelegerea mecanismului de creditare .

Acceptia procesului de creditare prin prisma functionalitatii pietelor ne da o orientare generala care sa permita pozitionarea si receptarea cunostintelor concrete despre intermediarii bancari , in conexiunile lor firesti , in adevarata lor relevanta .

Capitolul II . ACTORII PIETEI MONETARE

Functia pietei monetare privita in sensul de piata interbancara este de finantare . Bancile si organismele de creditare se pot afla in orice moment in situatia de a avea nevoie de lichiditati pentru a putea face fata platilor exigibile .

Piata interbancara ramane o piata care functioneaza intre organisme ce pot schimba intre ele , cu operativitate excedentele si deficitele lor de trezorerie .

Actorii pietei interbancare sunt : bancile de depozit , bancile de afaceri , societatile financiare , casele de economii , etc .

In principal , participantii la operatiunile pietei monetare sunt bancile.

II.1. BANCILE. CONCEPT, APARITIE SI DEZVOLARE

In principal , activitatea bancara se concretizeaza in “comertul” cu bani . Banca este aceea care , pe de o parte “cumpara bani” , suportand un cost sub forma dobanzii bonificate , iar pe de alta parte “vinde” banii acumulati , castigurile obtinute regasindu-se in dobanda perceputa . Prin urmare , banca se identifica , in primul rand si in cea mai mare banca se identifica in primul rand si in cea mai mare masura cu activitatea de creditare . Se poate spune ca acumularea resurselor de creditare si plasarea lor este “cheia de bolta” a activitatii unei banci. De aici deriva si functiile economice ale bancii .

In viata economica contemporana , activitatea bancara , rolul bancilor ocupa un loc central . Banca favorizeaza tranzactiile comerciale in interiorul si in exteriorul unei tari , asigura efectuarea platilor si schimbul valutar . Pe un alt plan , banca permite realizarea investitiilor , fie participand direct la finantarea acestora , fie prin plasamentul si gestiunea economiilor banesti . Banca este “actorul” principal pe piata capitalurilor . Totodata , daca avem in vedere progresul tehnico-stiintific si rolul bancii in economia contemporana , trebuie mentionat rolul informaticii si telecomunicatiilor care confera noi fatete ale relatiilor banca client si metodelor de gestiune folosite .

Intr-un sens figurat , se poate aprecia ca banca este “templul” banilor . Activitatea sa este in mare masura oculta si misterioasa . Deci este implicat secretul bancar , dar mai ales forta pe care o reprezinta banii , capitalul in complexitatea sa .

Referire la acest aspect face si Claude Simon in lucrarea sa intitulata “Bancile” , unde descrie conturile publice ale unei banci ca fiind aproape nedescifrabile chiar si pentru specialisti : in acestea se aduna franci , dolari , yeni si cate alte monede . Bilanturile sunt deghizate . Pentru depunatorul titular al unui cont , cel mai adesea o persoana particulara , banca este suverana , putere data de bogatia ei. Pentru cel care doreste sa contracteze un imprumut , banca este autoritatea absoluta care dispune de un fel de drept de veto : daca refuza acordarea creditului , cel in cauza trebuie sa renunte la masina, casa , investitii sau pur si simplu la posibilitatea de a supravietui mai ales in cazul unei intreprinderi aflate in dificultate financiara .

Referitor la aparitia bancilor , se ridica intrebarea daca acestea au putut exista sau nu inainte de aparitia banilor . Unii autori , bazandu-se pe dovezi istorice , atesta faptul ca operatiunile bancare au aparut si s-au dezvoltat inca cu mii de ani inaintea erei noastre , concomitent cu aparitia si dezvoltarea vietii sociale . Acesti autori afirma ca in decursul timpului , bancile asigurau pastrarea unor obiecte de valoare , cum ar fi cele din metale pretioase . Astfel se considera ca templele , care primeau in depozit asemenea valori , desfasurau o activitate de tip bancar . Vechii babilonieni , cu douazeci de secole inainte de Hristos , cunosteau practica de a incredinta templelor depozite de valori . In Forumul Roman se efectuau operatiuni de acelasi fel inca din secolul al IV-lea inainte de Hristos . In antichitate , egiptenii , asirienii , grecii si fenicienii , ca popoare civilizate care efectuau comert , se ocupau si cu schimbul de monede si metale pretioase . Trapezitii greci si argentarii romani inlesneau schimbul de monede , primeau in pastrare depuneri de valori si acordau credite .

O alta intrebare care se pune este daca operatiunile de preschimbare a monedei de catre zarafi , ca si cele de acordare de credite de catre camatari sunt o ilustrare a prezentei bancare . Ori banca nu este emanatia Antichitatii si nici a Evului Mediu , creatia ei este legata de puterea de circulatie a unui tip de bani diferit de cel al monedei din metal pretios sau al monedelor de valoare intrinseca , crearea monedei financiare .

Desi in decursul Evului Mediu au aparut , in legatura cu intensele schimburi comerciale in bazinul mediteranean , o suita intreaga de banci care sa mijloceasca platile , despre banci in plenitudinea termenului , nu se poate vorbi decat odata cu aparitia bancilor care si-au propus emisiunea de bilete de banca .

In secolele XII – XVI au aparut mai multe organizatii bancare ca : Banca de Venetia (1171) , Banca de Barcelona (1341) Banca de San Giorgio (1407) , Banca de Milano (1593) . Dar bancile autentice , moderne , pot fi considerate cele aparute incepand cu Banca de Amsterdam (1608) , Banca de Hamburg (1619) , Banca de Stockholm (1650) si cu deosebire Banca Angliei , a carei infiintare in 1694 marcheaza adevarata piatra de hotar a aparitiei bancilor moderne . Astfel ca asemanarile , mai mult sau mai putin exterioare ale activitatilor templelor , zarafilor si camatarilor cu activitatea bancara nu sunt suficiente pentru a le considera , cu toata rigoarea , activitati bancare propriu zise .

Revenind la conditiile actuale , pentru studierea structurii si activitatii bancilor , este necesar cu deosebire sa se aiba in vedere trei procese de profunda semnificatie :

1. Bancile apar , tot mai mult , ca intermediari financiari cu caracter specific ;

2. Se accentueaza procesul de concurenta in sistemele bancare occidentale si , totodata , evolutiile in directia integrarii economice si monetare ;

3. Tranzitia de la economia planificata central la economia de piata implica restructurarea de ansamblu a activitatii bancare , in tarile in care ea se realizeaza .

In primul rand , in literatura de specialitate se disting trei categorii de intermediari financiari :

1. sistemul bancar , care este format din organisme financiare cu functie principala de creare de moneda ;

2. organisme financiare specializate si societati de asigurare , ce cuprind institutiile financiare care nu au ca functie principala crearea de moneda ;

3. trezoreria , adica statul implicat in actiunile sale monetare si financiare , in tripla calitate de creditor , debitor si intermediar financiar .

Desi intermedierea financiara este de importanta reala pentru constituirea , cresterea volumului si ameliorarea calitativa a resurselor de finantare , ea scumpeste aceste resurse , multiplica intermediarii si poate intarzia finantarea . Ca urmare , finantarea directa a agentilor economici prin mecanismul obligatiunilor si al certificatelor de depozit ocupa ponderi destul de ridicate in tarile dezvoltate . Cu toate acestea, aportul bancilor si al altor intermediari financiari in finantarea agentilor economici , in pofida unor tendinte de dezintermediere , se mentine destul de ridicat , reprezentand 60 – 70 % din total .

Un al doilea aspect , procesul de concurenta in sistemele bancare occidentale se accentueaza prin tendinta universalizarii operatiunilor bancare , a disparitiei multora dintre compartimentele legate de mai vechea specializare a bancilor . Astfel , Legea Bancara din 24 ianuarie 1984 a facut sa dispara multe compartimentari care au caracterizat sistemul financiar francez , permitand armonizarea concurentei intre institutiile de credit .Guvernatorul Bancii Frantei , Jaques Larosiere apreciaza ca “sectorul bancar in conditiile actuale este deosebit de mobil . Realizarea “Europei Financiare” care implica liberalizarea completa a miscarii capitalurilor si a prestarilor de servicii intre tarile UE , reprezinta o provocare si o sansa pentru bancile franceze “ . Acesta reprezinta un factor de accentuare a concurentei si totodata a nevoii coordonarii in activitatea bancara internationala .

In Italia , nasterea si dezvoltarea intermediarilor financiari nebancari, se apreciaza in raportul Sarcinelli & Spavente , publicat in 1989, a instaurat un proces de concurenta intre toti intermediarii financiari , dar pietele monetare si financiare moderne au aparut aici recent si sunt la primii lor pasi .

In al treilea rand , societatea contemporana cunoaste doua tipuri de sisteme bancare , dupa piata sau economia planificata central . Desi ambele sisteme au , sub aspect formal , acelasi rol (mai ales ereditare si emisiune) deosebite privind contextul in care le aplica si rezultatele pe care le obtin sunt esential diferite .

Pe baza acestor considerente se poate afirma ca tranzitia la economia de piata implica restructurarea de ansamblu a activitatii bancare .

II.2. BANCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) SI ROLUL LOR

IN SISTEMUL BANCAR

Aparitia bancilor moderne este strans legata de dezvoltarea comertului cu cetatile indepartate si acumularea capitalului monetar in special pe aceasta baza , expresie a dezvoltarii productiei manufacturiere si a expansiunii generale a economiei . Legate de nevoile comertului si desfasurand principalele operatiuni prin intermediul efectelor comerciale , in mod firesc bancile au primit atributul de comerciale .

In epoca contemporana , locul si rolul bancilor in economie este strans legat de calitatea lor de intermediar principal in relatia economii investitii , relatie hotaratoare in cresterea economica .

Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonica considera ca un rezultat necesar al evolutiei societatii obtinerea de economii ale agentilor economici sau persoanelor , reprezentand venituri neconsumate in perioada curenta si destinata utilizarii viitoare . In cadrul acelorasi concepte , investitiile reprezentand achizitia de instalatii si echipament , structuri , masini si inventar , destinate dezvoltarii productiei , reprezinta o alta realitate a economiei si expansiunii ei ce afecteaza pe agentii economici .

Agentii economici isi gasesc resursele necesare realizarii investitiilor pe doua cai : fie prin utilizarea propriilor economii , fie prin recurgerea la creditele ce le sunt acordate prin banci , in procesul de reciclare si valorificare a capitalurilor monetare in economie .

In acest fel se creaza conditiile unei ample redistribuiri a capitalurilor , tot mai mari odata cu evolutia istorica , vehiculate de o larga retea de intermediari care au fost exclusiv , la inceput , si preponderent apoi , in structura sistemului bancar in formare , bancile comerciale sau de depozit .

Creatia monetara , ca factor specific al funtionalitatii bancilor , a stat la randul sau la baza definirii locului si rolului bancilor in economie .

Bancile s-au afirmat esential ca institutii monetare , a caror caracteristica principala este posibilitatea de a pune in circulatia creante asupra lor insesi , care sporesc masa mijloacelor de plata , volumul circulatiei monetare .

Caracteristica semnificativa a acestor intermediari este transformarea activelor monetare in moneda .

Forma principala a creatiei monetare este emisiunea de bancnote . La inceput aceasta functie era deschisa tuturor bancilor pentru ca ulterior sa fie una specifica bancii de emisiune .

Totusi , bancile comerciale tipice isi aduc aportul lor la creatia monetara prin transformarea activelor nemonetare (conturi , obligatii) fara putere liberatorie in instrumente de plata . Inscrierea in conturile de la banca a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizeaza) constituie momentul creatiei unei monede aditionale specifice , moneda scripturala .

Un timp , in Anglia , Franta , SUA si alte tari , o mare parte a bancilor de depozit efectuau si operatiuni de emisiune . Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea conditiilor de Incalcare a normelor de emisiune si incarcarea canalelor circulatiei cu bancnote emise cu sau fara justificare economica . La momentul reglementarii acestei chestiuni , in 1913 , in SUA , numarul bancilor imputernicite sa emita bancnote depasea 7500 .

Asa incat , la momente istorice diferite si in functie de conditiile proprii , toate tarile dezvoltate au fost nevoite sa delimiteze foarte clar functiile bancii de emisiune , acestea concentrandu-se de regula la o singura banca , banca centrala . In SUA , spre exemplu , desi exista 12 banci federale de emisiune , acestea actioneaza ca un tot unitar sub egida unei autoritati monetare unice .

O alta tendinta care s-a manifestat in sanul bancilor o intreaga epoca, este specializarea bancilor , care desi in descrestere , nu inceteaza sa caracterizeze lumea bancilor . Separarea si independenta bancilor specializate este in momentul delimitarii sferei de competenta si de activitate a bancilor de depozit .

Un moment important in evolutia bancilor l-a reprezentat criza economica din anii 1929 – 1933 , care s-a manifestat in toate tarile dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare in SUA prin crahul bancar de proportii (36 % din banci fiind declarate in stare de faliment) . Acest eveniment a impus o reglementare severa in regimul bancilor , care sa actioneze in directia protejarii deponentilor . In mod necesar , statutul bancii de depozit a trebuit sa fie bine conturat , impunandu-se un regim limitativ de control asupra institutiilor de credit ce primesc depuneri si asupra modului de folosire a acestor resurse in procesul creditarii .

In acest cadru s-a delimitat , mai exact , acceptiunea de banca de depozit , spre deosebire de celelalte banci .

S-a ajuns astfel la o delimitare clara in banci de depozit si banci specializate , generalizata in toate structurile nationale ale sistemelor bancare in ciuda diferentelor de la tara la tara , diferente care sunt rezultatul fie al evolutiilor anterioare , fie al elementelor traditionale ce se perpetueaza , fie al suflului innoirilor la care sunt supuse .

O caracteristica a bancilor comerciale sau de depozit (acceptate de regula fara o asemenea calificare expresa) este aceea ca efectueaza toate tipurile de operatiuni bancare . Activitatea lor este diversa si se poate modifica liber in functie de cerinte , posibilitati si propria orientare .

Totusi , operatiunile de baza sunt reprezentate de constituirea de depozite si utilizarea lor in scopul acordarii de credite agentilor economici .

Ele sunt organizate ca societati comerciale si urmaresc obtinerea de profit .

Schematic , operatiunile bancilor ca intermediari bancari pot fi reprezentate in felul urmator .

STATUL STATUL

Relatii directe

AGENTI AGENTI

ECONOMICI ECONOMICI

Intermediarul

bancar

POPULATIA POPULATIA

ACTIVE PASIVE

Fig. 2.1. Relatii de credit ; directe si prin intermediari

Bancile specializate include o sfera larga de institutii de credit , cu o gama larga de diferentieri si implicit cu statute diferite de la tara la tara.

Bancile specializate efectueaza , in ansamblul lor , totalitatea operatiunilor bancare . Fiecare dintre ele sunt supuse unor limitari privind functionalitatea lor , fie ca isi asuma in exclusivitate anumite operatiuni .

Limitarile se refera la raza de implantare (teritoriale sau de ramura) sau de statulul lor social particular (actionand ca banci cu caracter cooperativ sau mutual) .

Principalii intermediari in SUA