RURALUL - CONCEPT, CARACTERISTICI referat

RURALUL-CONCEPT, CARACTERISTICI

Introducere

Etimologic cuvantul rural provine din latinescul rurs, ruris si semnifica cultura, campuri, teritoriu ocupat, locuit, amenajat si muncit de om. In sensul cel mai larg al notiunii, rural defineste campurile ( tara ), taranii si in general toate teritoriile si activitatile neurbane.[1] Dictionarul Explicativ al Limbii Romane da adjectivului rural sensul de : satesc , referitor la sat.

Ruralul este mai mult decat o ''stare de spirit '', el evoca o parte a spatiului terestru unde predomina padurile, campurile, culturile, spatiile verzi. El mai evoca de asemenea, o forma de ocupare a acestui spatiu si un tip de societate, predominant agricola.

Spatiul rural - este expresia efortului indelungat al omului pentru a pune in serviciul sau componentele fizico-geografice ale spatiului, ale naturii. Este un spatiu pe care omul l-a modelat de-a lungul timpului, in functie de nevoile sale, pe care l-a creat prin munca sa si l-a umplut cu creatiile sale de natura antropica, fiind deci, o adevarata "capodopera rustica " a omului.

Ruralul are capacitatea de a conserva si reconstrui cadrul natural, ca urmare a unei presiuni antropice mai reduse, asociata cu tipul exploatarii economice si nivelul general de dezvoltare al fortelor de productie. Cimpurile extinse de culturi, absenta cailor principale de comunicatie, prezenta insulara a cadrului construit de dimensiuni mai mici si aturmelor de animale, tradeaza fara tagada prezenta ruralului.

Spatiul rural, in sensul banal, dar real al termenului, a aparut pe suprafata pamantului o data cu sedentarizarea omului si aparitia primelor locuinte si a primelor amenajari asi in primul rand in vederea realizarii unor productii agricole (in primul rand). In timp istoric, intre societatile rurale si pamantul luat in exploatare s-au creat o serie de relatii durabile, intarite prin traditii, obiceiuri si interese, exprimate in peisaj prin diferite tipuri de spatii rurale.

Indeosebi in secolul al XX-lea (indeosebi), sub impactul urbanizarii, spatiul rural a cunoscut modificari structurale evidente, amenajari si ameliorari pentru cresterea capacitatii de productie a pamantului, pentru modernizarea habitatului rural.

Expansiunea spatiului urban, dezvoltarea cailor de comunicatie, implantarea unor activitati neagricole, introducerea unor tehnici si tehnologii au dus la incarcarea spatiului rural cu noi elemente si noi relatii, imbogatindu-l calitativ si cantitativ.

Desigur, pentru a face o analiza cat mai exacta a ceea ce inseamna spatiu rural, cu toate elementele sale caracteristice, nu putem sa delimitam ruralul de urban. Cel mai adesea, spatiul rural intretine relatii cu spatiul urban. Cunoasterea ruralului, in toate dimensiunile sale, reclama, din multe puncte de vedere, o analiza comparativa ''rural-urban''. Diferentele dintre zonele rurale si cele urbane, din punct de vedere al organizarii economice si sociale, precum si a problemelor dezvoltarii, sunt rezultatul distinctiei ''rural-urban'', un criteriu universal folosit pentru caracterizarea populatiei.

CAPITOLUL 1

Conceptul de rural

Definirea ruralului

Problema definirii ruralului nu este noua. Gasirea unei persoane care nu a calatorit niciodata in afara orasului s-ar putea dovedi un exercitiu destul de dificil. Turismul, calatoriile, amintirile din tinerete, toate acestea formeaza impresiile noastre individuale despre ceea ce inseamna ruralitatea. Din pacate ruralitatea rareori inseamna chiar acelasi lucru pentru diferiti oameni. Oamenii stiu cand se afla in spatiul rural sau ca ei sunt rurali , insa aceasta perceptie nu satisface demografii, politicienii, statisticienii, sociologii, geografii sau economistii. In viata de zi cu zi perceptia ruralului este adesea mai importanta decat definitiile formulate.

Multi oameni asociaza zonele rurale cu ideea de mari spatii libere, strans legate de traditie si prudente in fata schimbarii, frumoase si de asemenea sarace. Cand spunem rural ne gandim la ferme, munca la camp, zone mai putin populate, natura, valori traditionale. Sunt foarte rare, sau aproape inexistente cazurile cand nu distingem mediul rural, atunci cand ne aflam in acest mediu. Astfel, toata lumea cunoaste termenul de rural, dar nimeni nu poate defini termenul foarte precis. Ramane totusi intrebarea : cum se poate realiza acest lucru si prin ce metoda se poate cristaliza conceptul de rural.

Spatiu rural nu constituie un ansamblu omogen, dar nu este nici un spatiu abstract. Rural este umano-geografic si de doua ori heterogen. O prima heterogenitate este data de teren ( subsol, topografie, sol si microclimat ). A doua heterogenitate provine din densitatea demografica puternic diferentiata in puncte polarizatoare de la mici orase la orase cu vocatie regionala si de capitala.[2] Luat in considerare chiar si numai din punct de vedere agricol sub aspectul capitalului funciar, spatiul rural contine terenuri de calitati foarte diferite si care, in functie de climat, sunt favorabile unor culturi si nefavorabile altora. Spatiul rural poate, in anumite ipoteze, atunci cand este un spatiu inchis, de exemplu, sa aiba o semnificatie prin sine insusi.

Exista anumite trasaturi care creeaza o distinctie intre zonele rurale si urbane. Sa luam de exemplu folosire terenului. In zonele rurale, proportia predominanta a terenului continua sa ramana mai mult sau mai putin intr-o stare naturala si este folosita in principal pentru agricultura, silvicultura, turism, minerit, pescarii, etc. O proportie mult mai mica din teren este folosita pentru locuinte. Densitatea populatiei in zonele rurale este prin urmare mai mica decat in mediul urban.

In zonele urbane,regasim pe de alta parte o mare concentrare de cladiri cu diferite intrebuintari, fabrici, magazine, birouri, blocuri, terenuri sportive, zone rezidentiale in mare parte suprafete de teren intr-un fel sau altul artificiale - ca in cazul drumurilor si a trotuarelor.

Robert Badouin, in cursul sau de ''Economie Rurale''[3], defineste spatiul rural in opozitie cu spatiul urban, desemnand prin acest concept ''zone caracterizate printr-o populare de o densitate relativ slaba si prin preponderenta activitatilor agricole. Spatiul rural, contrar spatiului urban, nu comporta puternice concentrari de oameni. Aglomerarile sunt limitate la dimensiunile satului sau ale burgului. El este reprezentat printr-un habitat dispersat sub forma de catune sau de ferme diseminate in natura. Spatiul rural se preteaza pentru activitati de tip agricol

Pe de alta parte, daca spatiul rural privilegiaza pamantul ca factor de productie, el nu se confunda cu existenta unui sol capabil sa suporte culturile si sa hraneasca animalele. Spatiul rural este in acelasi timp intindere si mediu inconjurator.''

Conceptul de rural poate fi definit in diferite moduri. Nu exista o definitie generalizata a acestui concept. Ruralul poate fi definit in termeni demografici, socio-economici, ecologici,si culturali.

Demografic, ruralul poate fidefinit in opozitie cu spatiul urban. Trebuie mentionat insa ca definitiile care au la baza marimi cantitative au un caracter arbitrar. Totusi, criteriul cel mai frecvent utilizat pentru definirea celor doua spatii este numarul populatiei din cadrul localitatilor.

Organizatia Natiunilor Unite propune o clasificare a localitatilor in functie de numarul populatiei, in doua categorii:

A.    Localitati cu populatie aglomerata, sau a oraselor, care cuprinde:

cel putin 12.500.000 locuitori - superconurbatiile,;

cel putin 2.000.000 locuitori - orasele plurimilionare;

cel putin 500.000 locuitori - orasele foarte mari;

cel putin 20.000 locuitori - populatia aglomerata,;

B. Localitati cuprinzand populatia oraselor mici si mijlocii si populatia rurala, care cuprinde :

Orasele mici : localitati cu mai putin de 20.000 locuitori, dar considerate ''urbane'' in definitiile nationale ;

Localitati rurale : asezarile pe care definitiile nationale nu le-au considerat drept urbane.

Alain Marcoux[5]- consultant FAO (Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura), precizeaza ca  ''criteriul adaptat pentru a defini accesul la categoria urbana este adesea numarul de 2000 locuitori. Acest numar variaza insa foarte mult, luand valori extreme de 100 locuitori in Uganda si 20.000 locuitori in Nigeria.'' In studiile publicate de Departamentul de Politica Economica si Sociala al FAO , se specifica existenta unui ''prag de 2.000 de locuitori, ce permite accesul unei localitati in categoria oraselor, in tari ca : Franta, Angola, Argentina, Cuba, etc., prag ce variaza insa in limitele unor valori de 200 locuitori in Danemarca , Islanda, Suedia, de 1.000 locuitori in Elvetia si Spania, peste 2500 locuitori in Japonia, peste 5.000 in Austria, 10.000 in Italia si Grecia si 20.000 in Mauritania si Nigeria''.

In S.U.A[7] termenul de rural a fost pentru prima data folosit de catre U.S. Bureau of Census ( Biroul de Recensamant al S.U.A), in anul 1874. Ruralul a fost definit ca fiind, populatia din afara oraselor cu 8.000 sau mai multi locuitori. La recensamantul din 1990, nu a mai fost data o definitie termenului rural. In schimb, a fost definit urbanul. Biroul de Recensamant defineste urbanul, ca fiind alcatuit din teritoriul si populatia din zonele urbanizate, si localitatile din afara acestora cu 2.500 de persoane sau mai mult. In consecinta teritoriile si populatia neclasificate ca zona urbana, constituie ''ruralul''.

Natiunile Unite (1967 ) au adoptat principiile si recomandarile pentru recensaminte in functie de diferentele nationale intre caracteristicile care deosebesc zonele urbane de cele rurale, distinctia dintre populatia urbana si cea rurala neputand fi influentata de o singura definitie care sa fie aplicabila in toate tarile. Din acest motiv fiecare tara ar trebui sa hotarasca pentru sine care zone sunt rurale si care urbane.

Totusi, Programul Natiunilor Unite pentru recensamantul mondial al populatiei, pentru Europa, prevede a include in populatia urbana, numai localitatile cu peste 10.000 locuitori, iar cele cu populatie semi-urbana sa cuprinda intre 2.000 si 9999 locuitori. In tabelul 1.1 sunt prezentate criterii nationale care stau la baza clasificarilor asezarilor rurale.

Tabel 1.1 Criterii nationale folosite in clasificarea asezarilor rurale

Sursa : Anuarul Demografic al Natiunilor Unite (United Nations Demographic Yearbooks)

In Romania, o localitate poate fi considerata oras ( potrivit normelor statisticii populatiei si a reglementarilor pe linia administratiei centrale), daca are un anumit numar de locuitori, de regula peste 5.000, dar nu se specifica cu exactitate si indeplineste concomitent anumite standarde privind dezvoltarea economica, dotarile edilitare si o anumita infrastructura. Prin legea nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national, se face o ierarhizare a localitatilor pe ranguri astfel :

a) rangul 0 - Capitala Romaniei, municipiu de importanta europeana;

b) rangul I - municipii de importanta nationala, cu influenta

potentiala la nivel european;

c) rangul II - municipii de importanta interjudeteana, judeteana sau

cu rol de echilibru in reteaua de localitati;

d) rangul III - orase;

e) rangul IV - sate resedinta de comuna;

f) rangul V - sate componente ale comunelor si sate apartinand

municipiilor si oraselor.

Tot in legea prezentata mai sus, se fac o serie de precizari cu privire la 0 serie de termenii utilizati precum :

'' Localitate - forma de asezare stabila a populatiei in teritoriu, alcatuind un nucleu de viata umana, cu structuri si marimi variabile, diferentiate in functie de specificul activitatilor de productie dominante ale locuitorilor, caracteristicile organizarii administrativ-teritoriale, numarul de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de dotare social-culturala si de echipare tehnico-edilitara. In functie de specificul si de ponderea activitatii economice dominante, de numarul de locuitori, caracterul fondului construit, densitatea populatiei si a locuintelor, de nivelul de dotare social-culturala si de echipare tehnica, localitatile se impart in doua mari grupe: localitati urbane si localitati rurale.
Localitate urbana - localitate in care majoritatea resurselor de munca este ocupata in activitati neagricole cu un nivel diversificat de dotare si echipare, exercitand o influenta socio-economica constanta si semnificativa asupra zonei inconjuratoare.
Localitate rurala - localitate in care:
a) majoritatea fortei de munca se afla concentrata in agricultura, silvicultura, pescuit, oferind un mod specific si viabil de viata locuitorilor sai, si care prin politicile de modernizare isi va pastra si in perspectiva specificul rural;
b) majoritatea fortei de munca se afla in alte domenii decat cele agricole, silvice, piscicole, dar care ofera in prezent o dotare insuficienta necesara in vederea declararii ei ca oras si care, prin politicile de echipare si de modernizare, va putea evolua spre localitatile de tip urban.
Unitati administrativ-teritoriale - potrivit legii unitatile administrativ-teritoriale sunt comunele, orasele si judetele. Unitatile administrativ-teritoriale de baza sunt orasele si comunele care cuprind una sau mai multe localitati.
Oras - unitate administrativ-teritoriala de baza alcatuita fie dintr-o singura localitate urbana, fie din mai multe localitati, dintre care cel putin una este localitate urbana. Ca unitate administrativ-teritoriala de baza si ca sistem social-economic si geografic orasul are doua componente:
a) componenta teritoriala - intravilanul, care reprezinta suprafata de teren ocupata sau destinata constructiilor si amenajarilor (de locuit, social-culturale, industriale, de depozitare, de productie, de circulatie, de recreere, de comert etc.) si extravilanul care reprezinta restul teritoriului administrativ al orasului;
b) componenta demografica socio-economica, care consta in grupurile de populatie si activitatile economice, sociale si politico-administrative ce se desfasoara pe teritoriul localitatii. Dimensiunile, caracterul si functiile orasului prezinta mari variatii, dezvoltarea sa fiind strans corelata cu cea a teritoriului caruia ii apartine. Orasele care prezinta o insemnatate deosebita in viata economica,social-politica si cultural-stiintifica a tarii sau care au conditii de dezvoltare in aceste directii sunt declarate municipii.
Comuna - unitate administrativ-teritoriala de baza care cuprinde populatia rurala reunita prin comunitatea de interese si traditii, alcatuita din unul sau mai multe sate, in functie de conditiile economice, social-culturale, geografice si demografice. Satele in care isi au sediul autoritatile publice ale comunei sunt sate resedinta.
Teritoriu administrativ - suprafata delimitata prin lege pentru judete, municipii, orase si comune. Este constituit din suprafata agricola (teren arabil, pasuni si fanete, vii si livezi), suprafata fondului forestier, suprafata ocupata de constructii si amenajari de infrastructura (cai de comunicatie, altele decat cele apartinand domeniului public al statului, echipare energetica, lucrari de gospodarire a apelor), ape si balti si suprafata aferenta intravilanului (constructii si amenajari), delimitata prin planurile urbanistice.''

Aplicarea criteriului privind efectivul populatiei unei localitati, creeaza insa probleme de ordin metodologic in definirea spatiilor rurale si urbane. Sunt considerate ca urbane, toate aglomeratiile avand mai mult de 40.000 de mii de locuitori in Coreea si 250 de locuitori numai, in Danemarca. Limita este de 10.000 in Suedia, 5.000 in Belgia si 2.500 in Statele Unite. In Franta, in 1946, erau considerati ca urbani, toti locuitorii care traiau pe teritoriul unei comune al carei centru (chef-lieu) depasea 2.000 de locuitori.[12]

Daca notiunea de spatiu semnifica o intindere limitata, un interval de la un punct la altul, atunci se poate pune problema : de unde incepe si unde se termina fiecare ? In mediul rural asezarile umane nu ocupa decat o mica parte din spatiu, care este dominat de culturi si de ecosisteme naturale. In mediul urban, habitatul uman este preponderent si nu lasa decat un loc mic din spatiu pentru vegetatie.

Un criteriu care propune acceptarea unui sens mai larg al celor doi termeni (rural si urban) si anume, ca spatiu, nu ca asezare il reprezinta densitatea populatiei.

Densitatea populatiei este un element cu mare viabilitate in spatiu, fiind un rezultat al conditiilor geografice, istorice, economice si sociale, specifice fiecarei zone ; densitatea populatiei explica multe probleme din teritoriu ( de locuire, de ocupare), dar care conditioneaza aspectele privind dotarea cu infrastructura, echipamente colective, servicii publice dintr-o anumita zona.

Indicatorul economic folosit pentru exprimarea densitatii este numarul de locuitori/Kmp si exprima distributia populatiei pe teritoriul aferent localitatii la un moment dat. Acest indicator permite perceperea modului cum este populat teritoriul, indicand zonele de concentrare a populatiei si zonele cu o populatie rara, dispersata. Densitatea populatiei este un indicator adesea folosit in Uniunea Europeana pentru a defini granita dintre ariile urbane si rurale.

In cadrul regiunilor din Uniunea Europeana, densitatea populatiei este extrem de variata, mergand de la mai putin de 20 locuitori pe Kmp., in multe zone din Finlanda si Suedia, mai multe regiuni din Spania, Grecia si centrul Franteisi pana la mai mult de 100 locuitori pe Kmp., in unele regiuni cu puternice trasaturi rurale (sudul Germaniei, sudul Italiei)[13]. Regiunile in care densitatea populatiei este redusa si regiunile cu o densitate ridicata sunt redate in figurile 1.1 si 1.2.

Trebuie mentionat faptul ca aceste valori ale densitatii populatiei se refera la regiuni geografice sau administrative care cuprind in ele atat rural cat si urban iar o asemenea grupare nu rezolva problema de delimitare. Ele pot caracteriza mai degraba, gradul in care regiunile au un caracter mai pronuntat urban sau rural.

Pentru a recunoaste configuratia spatiala a oraselor INSEE ( Institutul National de Statistica si Studii Economice din Franta) a inclus pentru definirea mediului urban pe langa criteriul : densitatea populatiei, o norma care se refera la distanta dintre case de maximum 50 de metri. Ulterior, INSEE, a stabilit, o alta norma care se refera la distanta intre localitati si anume maximum 200 de metri distanta pentru ca o locuinta sa nu se lipeasca la o alta localitate invecinata[14]. In lucrarea sa ''Le rural en question'', Maryvone Bodiguel - sociolog la Centrul National de Cercetari Stiintifice din Paris, aduce o serie de elemente noi, care contribuie la clarificarea conceptelor de spatiu rural si spatiu urban.

''In 1962, metoda de baza aleasa pentru definirea urbanului este precizata de INSEE, ca fiind : toate localitatile care au o continuitate si cuprind mai mult de 2000 de locuitori, putand fi identificate prin urmatoarele criterii :

efectivul total al populatiei localitatii,

densitatea populatiei,

sporul populatiei (1936-1954),

procentul populatiei care traieste din agricultura.

La acestea se adauga distanta maxima de 200 de metri intre case''[15].

In Romania, nivelul mediu al densitatii populatiei este de 94,7 locuitori pe Kmp. Pentru a vedea care este densitatea in spatiul rural trebuie sa ne raportam la teritoriul rural din suprafata totala a tarii noastre. Conform legii 2/1968 privind organizarea administrativ - teritoriala, spatiul rural din Romania este format in prezent din suprafata administrativa a celor 2685 de comune existente pe teritoriul tarii,care reunesc mai multe sate, existand in total 12751 de sate in spatiul rural. Trebuie mentionat ca pe teritoriul administrativ al unor orase si municipii - care, conform legii de organizare administrativa a teritoriului tarii, alcatuiesc mediul urban - se afla inca 341 de localitati care au caracteristici rurale, numite chiar sate, dar ele intra numai din punct de vedere administrativ, in componenta spatiului urban. Totodata , exista 67 de localitati cu populatie sub 10.000 de locuitori care au rangul de oras, dar si 33 de comune, a caror populatie depaseste numarul de 10.000 de locuitori, si nu au statut de oras fiind considerate teritorii rurale .

Suprafata spatiului rural, astfel delimitat, insumeaza 212,7 mii kmp, reprezentand peste 89% din suprafata tarii. Populatia care traieste pe acest teritoriu numara 10,14 milioane locuitori (la 1.01.1999) si reprezinta 45% din populatia tarii, rezultand o densitate relativ slaba, de sub 48 locuitori/kmp.

In spatiul rural densitatea medie este de doua ori mai scazuta decat pe ansamblul tarii, iar comparativ cu densitatea medie din urban, care este de 484.4 locuitori / Kmp., populatia rurala este de 10 ori mai rara.

Aceasta delimitare a notiunii de teritoriu rural este justificata de urmatoarele considerente:

sistemul statistic de informatii este organizat in cadrul diviziunii administrative, prin urmare comuna este nivelul cel mai de jos la care se pot obtine date statistice oficiale ;

la nivelul administatiei teritoriale locale este posibila formarea unei structuri institutionale, care poate deveni un factor activ al dezvoltarii rurale.

Utilizarea unei astfel de abordari in delimitarea spatiului rural , permite identificarea inegalitatilor in dezvoltarea economico-sociala si realizarea unei zonari mult mai nuantate decat se poate realiza la nivelul administrativ-teritorial de judet, deoarece limitele teritoriale de manifestare a unor procese sau fenomene particulare, nu coincid decat rareori cu limitele judetelor.

Avantajul abordarii ce porneste de la entitatea administrativ- teritoriala de baza, comuna, consta si in posibilitatea de a inscrie si mentine dezvoltarea preconizata a spatiului rural in coordonatele oferite de regionalismul rural traditional, exprimat prin functionarea administrativa, prin istorie, traditii si cultura locala din comuna ; acesta este mai bine surprins la un nivel detaliat de analiza.

Dezavantajul il reprezinta faptul ca localitatile care intra din punct de vedere administrativ in componenta oraselor nu sunt cuprinse in spatiul rural romanesc.

Diferenta intre zonele urbane si rurale din aceeasi tara, se sprijina pe supozitia ca zonele urbane au un mod de viata si un nivel de trai, in general mai ridicat decat zonele rurale.[17] In numeroase tari industrializate aceasta deosebire este intr-o oarecare masura estompata. Diferentele intre modurile de viata si nivelul de trai din urban si rural raman semnificative, doar in tarile in curs de dezvoltare.

Densitatea populatiei nu constituie un criteriu suficient de delimitare, mai ales atunci cand exista localitati mari, caracterizate inca de un mod de viata rural. Din acest motiv, este necesara utilizarea unor criterii suplimentare de clasificare, mai performante decat cele amintite in care se face doar o simpla diferentiere intre rural si urban. Ca si criterii suplimentare se pot enumera :

procentajul populatiei economice active ocupate in agricultura ;

prezenta echipamentului colectiv si de servicii precum : retele electrice, retele de apa curenta si canalizare in cartierele locuite, facilitatea accesului la institutiile sanitare, de invatamant si cultura, etc.

In S.U.A., in functie de procentajul populatiei agricole se disting categoriile de rural agricol si neagricol ( rural farm, rural non farm ).

In Uniunea Europeana, la definirea spatiului rural, pe langa numarul si densitatea populatiei, se mai iau in considerare si alte criterii ca: modificarea in timp a spatiului natural si migratia; ponderea agriculturii in P.I.B., rata somajului, etc.

In acest fel sunt luate in calcul si se tine cont de mai multe aspecte ale vietii economico-sociale ale localitatii. Criteriile avute in vedere la definirea unei localitati urbane pot rezulta din diferite asocieri precum :

numarul populatiei si distanta intre imobile. '' In acest sens avem exemplul Suediei, unde numarul populatiei este fixat la cel putin 200 locuitori, iar distanta dintre case sa nu fie mai mare de 200 de metri''[18] ;

dotarile edilitare si serviciile de tip urban, in : Nepal, Chile ;

activitati economice non-agricole, in : Rusia, Cehia, Israel, Slovacia ;

dotarile edilitare si activitatile non-agricole : Romania ;

- densitatea populatiei si procentajul populatiei agricole : Franta.

Utilizarea acestor asocieri este necesara, deoarece, o asezare cu o populatie relativ mare si densitate apreciabila, dar cu o echipare ( strazi asfaltate, iluminat public, retele de apa potabila si canalizare, servicii de transport, etc.) proasta, nu va avea acces la statutul de urban numai atunci cand acestea vor fi ca cele ale unui oras. Toate aceste asocieri denumite in literatura de specialitate caracteristici umane, contureaza si un anumit tip de comportament al populatiei. Un oras lipsit de caracteristici umane specifice nu este altceva decat o localitate mare.

Un caz interesant este cel al Indoneziei. In anul , populatia acestei tari era de 216.108.345. Insula Java din Indonezia are o populatie de 122,6 milioane de locuitori si o densitate medie de 929 locuitori/Kmp. Tinand cont de aceste date intreaga insula ar trebui sa fie clasificata ca fiind urbana.

In realitate, dupa definitia Indoneziei despre urban, doua treimi din populatia insulei este clasificata ca fiind rurala. In Indonezia, o localitate (desa) este categorisita drept urbana daca:

- are o densitate a populatiei mai mare de 5000 locuitori/Kmp;

- proportia gospodariilor angajate in productia agricola este mai mica de 25% ;

- cel putin 8 din cele 15 facilitati desemnate ca fiind urbane, trebuie sa fie disponibile in desa.

Aceste facilitati se refera la: scoala primara, gimnaziala si liceu, cinematograf, spital, maternitate, clinica medicala, sosea accesibila vehiculelor motorizate cu patru roti, oficiu postal si telefonic, centru comercial, banca, fabrica, restaurant, electricitate publica.

In Anexa II a legii 351/2001[20] privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national sunt prezentati principalii indicatori cantitativi si calitativi de definire a localitatilor urbane din Romania. In tabelul 1.2 sunt prezentati acesti indicatori minimali.

Tabel 1.2 Principalii indicatori cantitativi si calitativi minimali de definire a
localitatilor urbane*

* In prezent exista municipii si orase in care nu sunt inca atinsi indicatorii cantitativi si calitativi minimali

Daca unele criterii precum: marimea localitatii, activitatea preponderenta, densitatea, pot asigura o distinctie intre cele doua medii, alte criterii, privind fondul de locuinte si dotarile edilitare, servicile, etc., complica situatia, deoarece caracteristicile rurale si cele urbane se intrepatrund pe acelasi spatiu, fara a se putea face o delimitare stricta. Pornind de la sat si ajungand la metropola, acestea reprezinta diferite tipuri de comunitati ce pot fi considerate un continuum pe care se afla trasaturile definitorii pentru fiecare tip de localitate, reprezentand masura ruralitatii sau urbanitatii. De aceea pana cand ele sunt definite in spatiul social comunitati de tip rural sau comunitati de tip urban, trebuie cunoscute si studiate ca realitati.

Se cunosc doua filiere ale scolii de sociologie care si-au adus contributia la clarificarea acestor probleme : filiera americana si filiera europeana.

Cercetatorii americani, au definit ruralul privindu-l mai mult ca pe un spatiu geografic. Si in Europa, de multe ori ruralul a fost considerat ca fiind un spatiu rezidual acordandu- i-se o atentie scazuta in teoria generala, termenul de rural fiind considerat o categorie empirica, nu sociologica, mai mult o expresie geografica.

Profesorul Robert Redfield, reprezentant al scolii americane de sociologie descrie ruralul ca " localitati mici, izolate, omogene, cu un puternic simt al identitatii de grup ''[21]. Sociologul englez, Howard Newby, da in esenta o alta definitie, considerand ruralul ''acele localitati geografice unde marimea si densitatea populatiei este relativ joasa''.

Concluzia la care s-a ajuns integrand teoriile europene privind ruralul, cu cele americane , a fost ca ruralitatea este expresia unui sistem social local. M. Castells ( Marea Britanie ) deosebeste urbanul de rural prin modul de consum: cel urban fiind de natura colectiva, iar in rural productia si consumul coincid ( in agricultura )[23]. In aceeasi idee, Howard Newby ii considera pe rurali, ca fiind '' cei care locuiesc in sate si se ocupa de producerea alimentelor '' .

Termenii de rural si urban, reprezentau initial diviziunea sociala intre agricultura si industrie. Mediul rural este considerat, in general ca fiind cel care produce alimente in conditii traditionale, creandu-se astfel relatii sociale bazate pe legaturi de rudenie si vecinatate, pe un inalt grad de solidaritate sociala. Aceste relatii traditionale s-au impus printr-o ierarhie, bazandu-se pe autoritate, generand patriarhalism si paternalism (relatii de senioritate nascute in     feudalism, autoritatea capului de familie), dar care au contribuit astfel la mentinerea traditiilor, a identitatii taranului, care a constituit secole de-a randul clasa sociala cea mai numeroasa din mediul rural si din societatea globala.

Incercarea de a defini ''ruralitatea'' a dus la formularea unui numar de modele teoretice. Halfacree[25] postula doua aspecte de baza ale ruralului :

Localitatea - ca un spatiu distinctiv la nivel local ;

Reprezentarea sociala - ca o constructie mentala a ideii de ruralitate.

Mai articulata pare a fi descrierea ruralitatii de catre Jacob si               Luloff (1995 ), care vad trei aspecte importante intr-o definitie a ruralitatii :

- ecologic- unde ruralul este alcatuit din mici comunitati separate de zone largi de peisaj deschis ;

- ocupational - bazat pe legatura zonelor rurale cu un model de angajare in agricultura silvicultura, pescuit si minerit. In ulimul timp, odata cu cresterea productivitatii in sectorul primar, forta de munca in exces este treptat absorbita de pietele non - agricole ale muncii ;

- socio-cultural - unde ruralul este caracterizat printr-o aderenta mult mai conservatoare la valorile traditionale ale populatiei rurale.

''Reprezentarea sociala '' a lui Halfacree si cea '' socio-culturala ''a lui Jacob si Luloff, se raporteaza foarte indeaproape la zona cadrului comunitatii rurale din secolul XIX a lui Tonnies .

Termenul de Gemeinshaft utilizat de Tonnies nu este usor de tradus. Cuvantul community ( comunitate ) este adesea oferit ca echivalent, dar complexitatea intelesului dat de Tonnies nu este destul de bine redata de o traducere atat de simpla. Ideea de Gemeinshaft, este cel mai bine ilustrata prin sugerarea unor legaturi interpersonale care sunt incluse in termen . Se poate spune ca membrii unei anumite localitati rurale, sunt caracterizati de Gemeinshaft. Organizarea Gemeinshaft este una in care oamenii sunt foarte legati unul de altul prin traditie, rudenie prietenie, sau datorita unui alt factor social de coeziune. Gemeinshaft se refera la un sentiment reciproc de legatura, care face ca oamenii sa ramana impreuna ca membri ai unui intreg. Acel intreg poate fi o familie, un clan, un sat, sau chiar o intreaga societate, care are la baza pentru unitatea sa acest fel special de relatie sociala intre membrii sai. Probabil ca au existat putine societati ale caror legaturi sociale s-au bazat complet pe astfel de sentimente intense de comunitate in intelesul de Gemeinshaft. Totusi, chiar ca o constructie abstracta, acest tip ideal poate servi drept cadru teoretic pentru discutarea schimbarilor in organizarea sociala si a noilor legaturi intre membri, care au loc daca societatea evolueaza sub o alta forma.

O alta constructie teoretica a lui Tonnies a fost Gesellschaft. Conditia esentiala in cadrul Gesellschaft- ului este contractul. Contractul in sensul larg este o relatie sociala voluntara, convenita in mod rational, in cadrul careia cele doua parti convin sa indeplineasca anumite obligatii una pentru alta sau sa se recurga la anumite penalitati daca contractul este incalcat. In timp ce contractul este o relatie oficiala ( adesea in scris ) relatia sociala Gesellschaft este neoficiala.

Desi nici o societate nu a fost si probabil nu va fi niciodata exclusiv de tip Gesellschaft, acest tip de legatura sociala s-a extins pretutindeni. Gesellschaft implica o conceptie diferita desprte modul in care indivizii privesc membrii unei societati, in comparatie cu tipul Gemeinshaft.

Gesellschaft plaseaza individul in cadrul unui sistem social care este impersonal si anonim. Gesellschaft-ul este un sistem de relatii competitive in care indivizii cauta sa maximizeze ceea ce obtin din schimburi si sa minimizeze ceea ce ofera, invatand in acelasi timp sa fie prudenti fata de ceilalti.

In acest context, o viata simpla in Gemeinshaft, intr-o comunitate rurala este identificata ca fiind buna, in timp ce Gesellschaft-ul impersonal din zona urbana este definit ca rau.

Acest punct de vedere asupra comunitatilor rurale si a societatilor urbane a fost reiterat in atitudini ulterioare in legatura cu urbanul contra ruralului fie ca dihotomie, fie ca poli ai unui continuum rural-urban.

Referitor la cele expuse mai sus se poate desprinde urmatoarea concluzie : societatea urbana si societatea rurala utilizeaza in acelasi timp spatiul geografic si isi proiecteaza propria structura sociala, conferindu-i dimensiuni originale. In acest sens exista mai curand o gradatie continua de la rural la urban decat o simpla dihotomie rural-urbana.

Mentinerea identitatii fiecarei comunitati sociale nu presupune si actul izolarii lor individuale si nici circumscrierea existentei lor particulare intr-un cadru inchistat in sine. Consideram ca in permanenta, exista o desfasurare efectiva a schimbului de valori si simboluri, precum si transmiterea continua de atribute si elemente dinspre oras catre sat si invers. Aceasta face ca cele doua tipuri de comunitati sa-si dureze existenta lor reala nu intr-o postura fragmentara si faramitata si nici intr-o opozitie esentiala izolata si neutra, ci intr-o continua conjugare de directii si tendinte, intr-un consens unitar de semnificatii si elemente, care confera societatii in ansamblul sau unitate si echilibru.

Chiar daca cea mai importanta componenta a ruralului este agrarul si cele mai multe activitati rurale sunt cele agrare, cele doua notiuni nu se confunda, nu se suprapun. Sensul cuvantului rural este intotdeauna mai larg decat al celui de agricol. Spatiul rural nu este numai sediul activitatilor agricole, dar si al industriei, artizanatului si comertului rural.[29] Ar trebui sa ne oprim, in treacat, la caracterul imprecis al terminologiei care mai dainuie inca si care se refera la "spatiu rural" si "spatiu agrar", "activitate rurala" si "activitate agrara" sau, mai simplu, "rural-agrar". Cele doua notiuni, desi relativ apropiate, nu pot fi confundate sau considerate sinonime.

Termenul de rural cuprinde in sine atat termenul de agrar sau de taranesc, cat si celelalte realitati sociale din cuprinsul unui sat.

Eugen Meves[30], incearca sa lamureasca interferenta notiunilor agrar-agricol-rural, realizand urmatoarele grupe de relatii :

,,1. Relatia rural-urban ( care reprezinta mediul social si locul geografic al existentei colectivitatilor umane ) tinde spre integrare in ambele sensuri: rural in urban precum si urban in rural.

Fenomenul agrar are o baza obiectiva: pamantul, deci este suma activitatilor legate de aceeasi sursa.

Fenomenul agrar totusi, nu se suprapune cu mediul rural, o parte a activitatilor din acest mediu neavand aceeasi baza, pamantul

Fenomenul agrar cuprinde o parte variabila a mediului urban propriu-zis putand ajunge pana acolo incat sa-i determine caracterul.

Agricultura ( ca proces de productie vegetala si animala ) joaca un rol deteminant, dar reprezinta doar o parte a fenomenului agrar

Agricultura este indisolubil legata de mediul rural, dar nu neaparat de mediul urban.

Raportul agrar / agricol este raportul dintre intreg si parte.

Raportul agrar / rural este raportul dintre parte si intreg

Raportul rural - agricol este raportul dintre intreg si parte.

In proiectie rurala, raportul intre cei trei termeni merge descrescand : rural - agrar - agricol . ''

Din argumentatia prezentata mai sus, este bine de retinut, ca punctul de vedere al autorului citat privind raportul dintre rural ca un ansamblu sau un intreg, cum spune acesta si sectorul agricol, nu este decat o parte a mediului sau a spatiului rural. Aceasta distinctie pe care Meves a facut-o in 1981, cand toata lumea confunda ruralul cu agricultura, merita sa fie retinuta si apreciata.

Trebuie precizat faptul ca notiunile de rural si agrar, desi sunt relativ apropiate, nu pot fi confundate sau considerate sinonime. Sfera notiunii de rural este mai larga, cuprinzand in interiorul sau si notiunile de agrar si activitate agrara.

Desigur, asa cum am spus la inceput, ruralul poate fi definit in diferite moduri neexistand o definitie generalizata a acestui concept. Diferite organizatii internationale au incercat sa defineasca ruralul prin prisma activitatii acestora.

Organizatia pentru Comert si Dezvoltarea Economica (OCDE) a dezvoltat o definitie simpla a spatiului rural, cu scopul de a face comparatii internationale ale conditiilor si tendintelor rurale. OCDE da conceptului de rural o acceptiune strict geografica, aceasta desemnand mai degraba teritorii, decat comune si orase, cu o slaba densitate a populatiei si cu o activitate economica diversa si dispersata, relativ independenta de influenta directa a zonelor metropolitane. Definitia s-a dovedit folositoare in ciuda marilor diferente care exista in mediul rural, in perspectiva politicilor rurale la nivel national. Definitia distinge doua nivele ierarhice ale unitatilor teritoriale: local si regional. La nivelul comunitatilor locale, OCDE identifica zonele rurale, drept comunitati cu o densitate a populatiei sub 150 locuitori pe kilometru patrat. La nivel regional OCDE distinge unitati functionale sau administrative mai mari, gradul lor de ruralitate depinzand de procentul populatiei care locuieste in comunitatile rurale. Pentru a usura analiza, regiunile sunt grupate in trei categorii:

predominant rurale - populatie rurala peste 50%;

semnificativ rurale - populatie rurala intre 15 - 50%;

predominant urbane - populatie rurala sub 15%.

In consecinta, un spatiu (o regiune) este considerat rural daca ponderea populatiei care traieste in asezari rurale depaseste 15%.

Spre deosebire de OCDE, Eurostat ( Oficiul Statistic al Uniunii Europene ) propune pentru definirea spatiului rural o densitate a populatiei de 100 de locuitori / kilometru patrat. Conform acestei definitii si clasificand populatia rurala conform OCDE populatia rurala din Europa ( EU-15) se prezinta conform tabelului 1.3

Tabelul 1.3 Populatia rurala si populatia pe tip de regiuni

_{Populatia rurala}

Populatia pe tip de regiuni

^{Populatia din comunitati*} predominant semnificativ predominant

^rurale rurale rurale urbane

^{(% din populatia nationala)}

^{Belgia 4,9 3,4 4,9 91,7}

^{Danemarca 32,4 39,6 31,3 29,1}

^{Germania 12,0 5,4 25,2 69,3}

^{Grecia 30,8 28,1 28,3 43,6}

^{Spania 24,4 12,7 41,5 45,8}

^{Franta 23,7 10,5 56,5 32,9}

^{Irlanda 43,1 46,6 15,1 38,8}

^{Italia 14,1 4,1 27,1 68,8}

^{Luxemburg 19,3 n.a. 100,0 n.a.}

^{Olanda 3,1 0,0 6,7 93,3}

^{Austria 34,6 30,2 28,9 41,0}

^{Portugalia 21,2 18,1 22,8 59,1}

^{Finlanda 50,6 58,9 41,1 0,0}

^{Suedia 66,8 63,2 17,7 19,1}

^{Marea Britanie 8,7 1,0 18,7 80,3}

^{EUR_15 17,5 9,7 29,8 60,5}

^{EUR_15 suprafata 80,90% 47,00% 37,40% 15,60% * Populatia comunitatilor locale cu o densitate a populatiei mai mica de 100 locuitori/km}

_{Sursa: Eurostat}

Asa cum se poate obseva din tabelul de mai sus, daca se compara proportia populatiei ce locuieste in cele trei tipuri diferite de regiuni, rezulta asa cum se poate observa din tabel, modele/exemple diferite.

Conform practicii OCDE, aproximativ 10% din populatia Uniunii Europene locuieste si munceste in zonele predominant rurale, care sunt adesea zone rurale indepartate, acoperind 47% din suprafata. In contrast, 60% din populatie este concentrata in zone urbane reprezentand mai putin de 16% din teritoriul Uniunii.

In Suedia, Finlanda si Danemarca, procentul celor care locuiesc in zone predominant urbane este cel mai mic, dar creste in categoriile intermediara si predominant rurala ale regiunii. In tarile cele mai urbanizate, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Germania si Italia fenomenul este in sens invers. Irlanda, Austria, Grecia si Portugalia sunt caracterizate de o structura duala, cu un procent crescut al populatiei in cele doua extreme: predominant rurala si predominant urbana. In Franta si Spania, cei mai multi oameni locuiesc in categoria intermediara, in regiunile semnificativ rurale.

Expertii Uniunii Europene, au dat conceptului de rural o acceptiune mai larga:''notiunile de spatiu sau de lume rurala implica mai mult decat o simpla delimitare geografica; ele se refera la un intreg tesut economic si social, care cuprinde un ansamblu de activitati dintre cele mai diverse''[33] In afara functiei sale de cadru de viata si de activitate economica, pornind de la opiniile specialistilor Uniunii Europene, se poate considera ca spatiul rural prezinta functii vitale pentru intreaga societate. Ca zona tampon si spatiu de regenerare, spatiul rural este indispensabil echilibrului ecologic si el va trebui sa fie din ce in ce mai mult un loc de destindere si recreare.

Din punctul de vedere al Uniunii Europene, care se bazeaza pe o acceptiune generalmente admisa in tarile Europei occidentale, spatiul rural ar acoperi regiuni si zone avand activitati diverse si ar cuprinde, in aceste regiuni, spatiile naturale si cultivate, satele, burgurile, orasele mici si centrele regionale precum si zonele rurale industrializate. Aceasta inseamna ca in Uniunea Europeana, 50% din populatia tarilor componente locuieste in zona rurala si ocupa 80% din teritoriul sau.[34] Comisia Europeana priveste ruralul ca un fenomen spatial ce se extinde in regiuni, peisaje, spatii naturale si agricole, sate si centre regionale . Aceasta definitie ilustreaza modul in care co-exista toate aceste elemente dar nu este elocventa din punct de vedere analitic.

Intr-o definitie de sinteza a Comisiei Economice pentru Europa a O.N.U., spatiul rural este considerat ca o parte a teritoriului natural situata in afara oraselor si folosita in special pentru agricultura sau economia forestiera, cu locuitori in marea lor majoritate dependenti de productia agricola si deservirea acesteia, de cresterea si exploatarea padurilor. Caracteristica zonelor rurale se poate exprima in forme diverse, in functie de densitatea si caracteristica populatiei, factorii geografici, dezvoltarea industriala, etc.

Si in cadrul Consiliului Europei, definirea spatiului rural a trecut printr-o suita de variante pana sa ajunga la forma finala statuata prin Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunarii parlamentare a Consiliului Europei cu privire la ,,Carta europeana a spatiului rural '', prin care se precizeaza ca expresia ( notiunea ) de ,, spatiu rural cuprinde o zona interioara sau de coasta care contine satele si orasele mici, in care majoritatea partii terenului este utilizata pentru:

a. agricultura, silvicultura, acvacultura si pescuit;

b. activitatile economice si culturale ale locuitorilor acestor zone ( artizanat, industrie, servicii, etc. );

c. amenajarile de zone neurbane pentru timpul liber si distractii ( sau rezervatii naturale );

d. alte folosinte ( cu exceptia celor de locuit ).

In consecinta spatiul rural este extrem de variat, cuprinzand teritoriul agricol cultivat, teritoriul ocupat de paduri si pasuni, teritoriul rural neagricol           ( muntii, riviera marii, etc. ) si aglomerarile rurale.

O definire certa a spatiului rural apare in consecinta posibila prin luarea in considerare a urmatoarelor criterii de ordin : morfologic ( numar de locuitori, densitate, tip de mediu ), structural si functional ( tip de activitati si relatii ).

Sintetizand, ruralul poate fi definit ca o asociere de spatii fizice de extensiune variabila, de populatie si de forme specifice de locuire, aflate in diverse stadii de evolutie, a caror functii primordiale de esenta economica sunt cele primare.

Modificarile structurale provocate de industrializare, de cresterea oraselor si a centrelor industriale, de progresul tehnic, pun in fata multor tari necesitatea ca in functie de particularitatile istorice, economice, nationale si de alta natura, sa revada conceptiile asupra mediului rural.

1.2 Tipologia spatiului rural

Tipologia rurala poate fi bazata pe diverse atribute, zonele rurale putand fi descrise intr-o diversitate de moduri: dupa dimensiunea asezarii, dupa tipul de peisaj, dupa activitatea economica, dupa zona administrativa, dupa caracteristicile sociale sau dupa un amestec complex de indicatori. Totusi, nici unul dintre acestia, luati izolat, nu au potentialul de a oferi definitia perfecta care descrie cel mai bine tipul zonei( spatiului).

Tipologia spatiului rural este o problema complexa. Diversele aspecte ale ruralitatii ne pun in situatia, ca atunci cand incercam sa ne aventuram in clasificarea zonelor (spatiilor) rurale, sa ne confruntam cu doua probleme:

• sa analizam ceea ce este rural;
• sa vedem cum se poate delimita o zona, regiune.

Daca in paragraful anterior am analizat ceea ce reprezinta conceptul de rural, este necesar sa ne oprim in cele ce urmeaza la notiunea de zona (regiune) rurala.

1.2.1 Definirea zonelor (regiunilor ) rurale

Cerintele atasabile unei unitati teritoriale numita '' zona rurala'' trebuie sa contina urmatoarele elemente:

• Omogenitatea unei zone - cerinta de omogenitate se refera la teritorii doar de un singur tip. De exemplu, in cazul teritoriului muntos, se asteapta ca toata zona sa fie formata din munti sau teren inalt, fara zone joase semnificative. In mod similar, un teritoriu maritim de ''coasta si insule'', se asteapta sa contina doar o proportie nesemnificativa de treren de uscat. Cerinta de omogenitate este confortabila si permite o abordare uniforma a intregii zone;
• Disponibilitatea datelor statistice - Datele statistice sunt vitale pentru diagnosticarea starii unei zone si evaluarea rezultatelor unui tratament, in cazul in care s-a aplicat vreunul. Aceste date trebuie sa permita analiza distributiei spatiale a variabilelor socio-economice selectate pentru definirea zonei, precum si a factorilor care influenteaza aceste variabile. Datele trebuie sa identifice acele regiuni pe care valorile variabilelor selectate le indica ca avand probleme de ordin socio-economic si sa permita definirea politicii de dezvoltare regionala care sa contribuie la rezolvarea problemelor identificate.
• Autoritatile locale si structurile organizatorice - Pentru a preveni incrucisarea eforturilor unor autoritati multiple, intreaga zona ar trebui sa fie guvernata de un centru cu structuri organizatorice potrivite si canale financiare adecvate.

Din pacate , pe de-o parte, unitatile teritoriale omogene, formeaza adesea parti ale unor unitati teritoriale administrative invecinate, iar pe de alta parte, unitatile teritoriale administrative nu au fost formate prin respectarea cerintei de omogenitate. Prin urmare, toate atributele mentionate mai sus, nu se regasesc intotdeauna in unitatile teritorial administrative existente. Ca regula, unitatile teritorial administrative sunt guvernate de la ,,centru'' si de obicei exista indicii ca aceste unitati nu sunt omogene. Totusi, unitatile teritorial - administrative sunt de obicei alese pentru avantajele lor pragmatice de structuri organizationale si disponibilitatea datelor statistice.

1.2.3 Clasificarea regiunilor rurale

A) Tipologia NUTS

In ultimii 20 de ani, in Europa a existat un curent general de regionalizare, mai vizibil in unele state-membre ale U.E. decat in altele, care n-au avut o conceptie comuna asupra "regiunii" sub aspect politic, juridic sau chiar sociologic. Termenul de "regiune" folosit pentru a descrie entitati politice sau administrative, cuprinde o gama variata de concepte. Constitutiile statelor membre UE se refera la Länder (Germania si Austria), regions sau communities (Belgia), communidades autonomas (comunitati autonome) (Spania), regiuni si departamente (Franta), consilii de comitat (Marea Britanie si Suedia), regiuni cu statut special, regiuni cu statut obisnuit si provincii autonome (Italia), provincii (Belgia, Danemarca, Spania, Finlanda, Italia, Olanda).

Eterogenitatea fiecarei tari este inventariata de clasificarea europeana numita "Nomeclatorul Unitatilor Teritoriale Statistice" (asa numitele NUTS). Specificul regiunilor NUTS consta in faptul ca acestea se bazeaza preponderent pe diviziunile institutionale (adica pe unitati administrative). NUTS are la baza ratiuni statistice de colectare a informatiei, in mod practic accesul la date fiind organizat pe cinci nivele spatiale de la unitatile cele mai mari, pina la cele mai mici.

Acest nomenclator a fost elaborat de catre Oficiul European de Statistica (Eurostat) in scopul crearii unei structuri coerente a distributiei teritoriale la nivelul intregii Uniuni Europene. El a inceput sa fie utilizat inca din 1988 si foloseste cinci categorii de unitati teritoriale. Cele cinci categorii folosite sunt urmatoarele:

Nivelul NUTS 0 al acestei clasificari defineste statele membre ale Uniunii Europene( 15 unitati);

Nivelul NUTS 1 cuprinde 77 de regiuni de tipul ''Regions'' in Belgia sau ''Länder'' in Germania, 'Continente', 'Regiao dos Açores' si 'Regiao da Madeira' in Portugalia; 'Scotland, Wales, Northern Ireland' et 'Government Office Regions of England' in Regatul Unit.

Nivelul NUTS 2 cuprinde 206 regiuni echivalente cu, de exemplu 'Provincies/Provinces' in Belgia; 'Regierungsbezirke' in Germania; 'Periferies' in Grecia; 'Comundidades y ciudades autonomas' in Spania; 'Régions' in franta; 'Regions' in Irlanda; 'Regioni' in Italia; 'Provincies' in Olanda; 'Länder' in Austria.

Nivelul NUTS 3 cuprinde un total de 1031 regiuni 'arrondissements' in Belgia; 'Amtskommuner' in Danemarca; 'Kreise/kreisfreie Städte' in Germania; 'nomoi' in Grecia; 'provincias' in Spania; 'départements' in Franta; 'regional authority regions' in Irlanda; 'provincie' in Italia; 'län' in Suedia; 'maakunnat/landskapen' in Finlanda.

Nivelul NUTS 5 cuprinde municicipii sau comune.

Nivelele NUTS 1,2 si 3 sunt diferentiate in raport de urmatoarele praguri demografice:

Trebuie facuta o remarca la acesasta clasificare si anume aceea ca, regiunile clasificate nu reprezinta in totalitate numai regiuni rurale. In aceasta clasificare intra intreg teritoriul unei tari care cuprinde indiferent de nivel (NUTS 0-5) atat rural cat si urban. Am luat in considerare tipologia NUTS deoarece vom opera cu ea in continuare.

B) Tipologia OCDE

OCDE (Organizatia pentru Comert si Dezvoltarea Economica ) a elaborat o definitie simpla a zonelor rurale cu scopul de a se putea face comparatii la nivel international asupra conditiilor si tendintelor rurale. Definitia distinge doua nivele ierarhice ale unitatilor teritoriale: locala si regionala.

Asa cum am aratat in paragraful anterior, la nivelul comunitatii               locale ( NUTS 5), OCDE identifica zonele rurale drept comunitati cu o densitate a populatiei sub 150 de locuitori/ kilometru patrat.

La nivel regional ( NUTS 3), OCDE distinge dupa gradul lor de ruralitate unitati functionale si administrative mai mari, care depind de procentul populatiei care locuiste in comunitati rurale. Pentru usurarea analizei regiunile au fost grupate asa cum am vazut in regiuni predominant rurale, semnificativ rurale si predominant urbane.

Aceasta clasificare nu reflecta din pacate in nici un fel de caracteristicile sociale sau economice ale regiunilor clasificate. De exemplu, zonele rurale apropiate de centrele urbane cu trafic public regulat, infrastructura avansata a comunicatiilor si sectoare de servicii secundare si tertiare prospere, pot cuprinde 50% din populatie sau chiar mai mult din comunitatile rurale. Totusi, nu se poate spune ca aceasta populatie alcatuita din navetisti ce lucreaza in mediul urban la o distanta de naveta confortabila, reprezinta regiunea cu o populatie predominant rurala. In schimb, o zona rurala relativ departata, cu probleme economice serioase si o rata mare a somajului intra in categoria a regiunii rurale semnificative sau chiar predominante.

C) Tipologia Eurostat

Clasificarea Eurostat[39] se bazeaza pe gradul de urbanism. Clasificarea fiecarei regiuni europene se face in functie de una dintre cele trei zone prezentate mai jos:

• Zone dens populate - acestea sunt grupuri de localitati invecinate, fiecare cu o densitate a populatiei mai mare de 500 de locuitori / kilometru patrat si un total al populatiei din zona de cel putin 50.000 locuitori;
• Zone intermediare - acestea sunt grupuri de localitati, fiecare cu o densitate mai mare de 100 locuitori/ kilometru patrat si care nu apartin unei zone dens populate;
• Zone putin populate - acestea sunt grupuri de localitati neclasificate ca fiind nici dens populate si nici intermediare.

O localitate sau un grup continuu de localitati care nu ating nivelul de densitate cerut, dar care este cuprins in intregime intr-o zona intermediara, este considerat a fi parte a acelei zone. Daca localitatea sau grupul de localitati este localizat intre o zona dens populata si o zona intermediara, el este considerat a fi intermediar. Pentru ca aceasta sintagma sa se poata aplica este necesar ca grupul de localitati sa aiba suprafata mai mica de 100 kmp.

D) Tipologia zonelor rurale in functie de specificul activitatilor

Bernard Kayser [40], in functie de activitatea economica, structura socioprofesionala si dinamica demografica a conturat urmatoarele tipuri de rural:

1. ,,Ruralul profund, cel care cuprinde comunitati cu 70% populatie rurala care cunosc un mare declin demografic''. Acest tip de rural este fie in ''pierdere de viteza'', fie ''pastrator al unei agriculturi active'';
2. Ruralul semiagricol cunoaste un declin demografic, dar comunitatile au mari exploatatii agricole si o agricultura rentabila, alaturi insa si de o agricultura saraca. Comunitatile ruralului semiagricol se afla si in bazine industriale, ce ofera o mana de lucru putin calificata;
3. Ruralul in mutatie e un rural cu o populatie agricola viguroasa. Comunitatile acestui tip de rural sunt rezidente de salariati industriali calificati; unele sunt situate la periferia bazinelor industriale traditionale sau la periferia bazinelor industriale recente. Unele dintre ele sunt populate '' cu o mare proportie de profesii independente si turistice'';
4. Ruralul in stagnatie. Si in aceste comunitati, populatia agricola este viguroasa. Se caracterizeaza prin trecerea de la agricultura la industrie, prin poli rurali de atractie, prin agricultura mare, cu salariati. Unele comunitati ale ruralului in stagnatie se afla in bazine industriale ''in declin'';
5. Ruralul intermediar, cel cu o populatie agricola inca importanta. Comunitatile au o '' mare proportie de inactivi si retrasi'', unele sunt centre de cantoane agricole, cu artizani si comercianti''.

Problema centrala a sintezei lui Bernard Kayser este ce a renasterii rurale. De fapt este analiza unui fenomen de crestere demografica in spatiul rural, de schimbare a sensului migratiei, din migratie cu sens rural - urban, in migratie cu sens urban - rural. Fenomenul a fost sesizat la recensamantul francez din 1982 si a mai fost numit rurbanizare sau contra - urbanizare. Kayser explica renasterea rurala prin urmatoarele elemente determinante: politica municipala, receptivitate, utilizarea terenului, utilizarea vecinilor, dezvoltarea agricola, situri turistice, rezidente secundare, case disponibile, optiuni interminabile.

Un raport al Comisiei Europene intitulat ''Cooperare Europeana pentru Dezvoltarea Teritoriala '' incercand sa descrie schimbarile si tendintele care au loc in spatiul rural european, pe baza principalelor activitati economice, a facut o clasificare a spatiilor rurale in functie de aceste activitati.

Din acest punct de vedere spatiul rural poate fi structurat astfel:

1. spatiu rural apropiat de marile centre urbane - caracterizat prin:
• un surplus al zonelor rezidentiale industriale si de recreere ;
• cresterea numarului locuitorilor ;
• o agricultura intensiva ;
• comert ridicat ;
• dezvoltarea transportului ( cresterea traficului)
2. spatiu rural utilizat pentru turism - caracterizat prin:

zone montane si de coasta, pregatite(utilate) pentru turismul de masa (circuitul turistic ) ;

reducerea activitatilor agricole ;

cresterea populatiei ;

fragmentarea habitaturilor.

3. spatiu rural cu activitati diverse- caracterizat prin:

dependenta ridicata fata de agricultura;

dezvoltarea unor activitati complementare ;

spatiu rural predominant agricol - caracterizat prin :

agricultura foarte eficienta si productiva;

traditionalism scazut.

5. spatiu rural in dificultate - caracterizat prin:

zone montane, paduri, insule;

migratie a populatiei ridicata;

zone locuite de persoane de varsta a treia.

Aceasta structurare furnizeaza informatii despre specificul zonelor rurale dar nu ofera si informatile necesare pentru analizarea caracteristicilor economice, sociale si de mediu ale acestor zone.

E) Clasificarea geografica

O alta tipologie a zonelor rurale este orientata geografic[44] si foloseste urmatoarele clase:

a) zone de coasta si insule;

b) zone muntoase;

c) zone rurale in jurul oraselor mari;

d) zone cu densitate scazuta a populatiei sau zone putin populate;

e) restul zonelor rurale.

La o privire mai atenta asupra acestei clasificari se poate observa ca primele doua clase sunt intr-adevar de natura geografica, pe cand clasa prevazuta la punctul c), corespunde clasificarii continuumului urban-rural, iar cea de la punctul d) apartine tipului de clasificare dupa densitatea populatiei. Punctul e) contine toate tipurile de zone rurale ramase neclasificate mai sus si fara nici o specificatie speciala.

Un astfel de sistem de clasificare, fara nici un fel de prioritati aditionale poate fi folosit numai partial cu succes.

O prima obiectie asupra acestei clasificari este faptul ca acest sistem nu este in mod reciproc exclusiv, astfel el permite ca o zona rurala sa fie clasificatain cadrul mai multor categorii. De exemplu, unele zone de coasta si insule precum si unele zone montane, pot in acelasi timp sa aiba o densitate mica a populatiei sau pot fi chiar zone putin populate. Astfel nu esteclar in care categorie trebuie clasificate aceste zone individuale.

F) Clasificarea calitativa a zonelor rurale

Pe langa clasificarile regionale bazate pe indicatori demografici, este util sa se ia in considerare si sistemele de clasificare calitative. In cadrul acestei clasificari exista totusi o tendinta de generalizare a zonelor rurale. Uniunea Europeana recunoaste ca exista trei zone standard cu probleme:

zone suferind din cauza presiunii vietii moderne ( agricultura moderna si noi zone rezidentiale );

zone suferind din cauza declinului rural ( migrarea populatiei,etc.);

zone foarte indepartate ( populatie redusa, periferica).

In functie de gradul lor de integrare in economia nationala, zonele rurale pot fi clasificate in zone rurale integrate, zone rurale intermediare si zone rurale indepartate.

Zonele rurale integrate - Aceste zone se caracterizeaza printr-o crestere a populatiei, a locurilor de munca din sectoarele secundare si tertiare, dar ocupatia principala ramanand cultivarea pamantului.

Zonele rurale integrate, adesea apropiate de orase mari, au de obicei cea mai mare densitate a populatiei cu cateva componente identificabile.

Prima componenta este populatia rurala care locuieste si munceste in cadrul regiunii. In unele parti aceasta componenta este angajata in sectorul agricol, forestier, sau piscicol, restul acestei componente fiind angajata in filiale ale firmelor apartinand oraselor sau in industria locala si in sectorul secundar si tertiar.

A doua componenta este reprezentata de navetisti care, desi locuiesc in zona, sunt angajati in orasul invecinat.

Ultima componenta este alcatuita de persoanele in varsta care se muta in mediul rural dupa ce ies in pensie ( asa numitii rurbanizatori ) dar si o parte a persoanelor instarite care se muta in zona rurala pentru a-si construi locuinte intr-un mediu mai sanatos, locurile de munca ale acestora fiind insa in mediul urban. Acestia din urma pot fi numiti contraurbanizatori.

Densitatea ridicata a populatiei precum si dimensiunea populatiei, impreuna cu venitul ridicat pe cap de locuitor, creeaza conditii bune de dezvoltare a sectorului tertiar.

Din punct de vedere a utilizarii pamantului, dimensiunea acestuia pentru productia agricola este in scadere. Companiile imobiliare folosesc locuri atractive ale zonelor rurale integrate pentru a construi zone rezidentiale. O proportie considerabila a terenului este folosita pentru productia industriala si sectorul serviciilor.

Infrastructura este bine dezvoltata, in zonele integrate la fel si serviciile medicale si sociale. In aceste conditii mediul este considerabil mai bun decat orasul invecinat.

Pentru a detalia si mai mult, aceasta tipologie, avand in vedere functionalitatea zonelor integrate, ele se pot imparti in:

regiuni apropiate de orase mari;

regiuni sub influenta turismului;

regiuni rurale industrializate.

Zone rurale intermediare - Acestea sunt relativ la distanta de centrele urbane, cu o varietate de sectoare primare si secundare, cultivarea pamantului efectuandu-se pe o scara mai mare.

Densitatea populatiei si dimensiunile generale ale populatiei sunt mai reduse decat in cazul zonelor rurale integrate. Migratia in exterior este mai mica si nu este compensata de contraurbanizare.

Veniturile pe cap de locuitor sunt mai mici spre moderate. Densitatea si dimensiunea mai redusa a populatiei, proportia mica a clasei mijlocii, lipsa migratiei spre interiorul zonelor intermediare, restrang activitatile din sectorul tertiar. Populatia zonelor rurale intermediare sufera datorita distantei relative fata de centrele urbane suferinta care se concretizeaza in:

- transferul de la urban la rural al filialelor companiilor din oras este rar;

- accesul la o sfera mai larga de clienti este redus;

- acces redus catre furnizorii de afaceri si sursele de finantare;

- pietele rurale ale muncii sunt relativ limitate;

- nu se inregistreaza variatii ale populatiei (stagnarea acesteia ).

Zonele intermediare reprezinta zona agrara a spatiului rural, cu exploatatiile agricole de tipul fermelor privat-familiale, asociative sau societare (in tarile cu economie in tranzitie) bazate pe productia agricola si profitabilitatea exploatatiilor. O proportie mare a terenului este folosita pentru productia primara rurala adica: agricultura, silvicultura, pescuit. Folosirea terenului pentru activitati recreative si de turism este in ultima vreme in crestere si in aceste zone.

Largi portiuni ale terenului au suprafata naturala. Adoptarea pe scara larga a metodelor moderne de management in agricultura, pot reduce poluarea terenului si a apelor de suprafata.

Problematica dezvoltarii rurale in viitor in spatiul rural intermediar este una dintre cele mai complexe, atat pentru tarile U.E. cat si pentru cele asociate (in tranzitie). Conform noilor politici agrare comunitare, in tarile U.E. zona agrar-productiva trebuie sa suporte doua restructurari masive si anume:

Ecologizarea agriculturii pentru readucerea performantelor agricole in interiorul limitelor biologice ale speciilor, soiurilor, hibrizilor si raselor, in vederea evitarii dezechilibrelor ecologice majore si a bolilor ecologiei ;

Reducerea subventiilor de orice fel in parametri care sa nu produca reactii sociale necontrolate, dar care sa permita un          acces egal la competitivitate si piata. In aceste conditii consumatorul european va fi obligat sa plateasca mai mult pentru confortul sau general.

Zone rurale indepartate - au de regula cele mai scazute densitati ale populatiei, adesea cele mai mici venituri pe cap de locuitor si o populatie imbatranita, depinzand puternic de activitatile economice primare ca agricultura, silvicultura, pescuitul, vanatoarea. Fluxul migratiei catre aceste zone este aproape egal cu zero. Migratia spre exterior este de regula ridicata in special printre persoanele tinere. Numarul populatiei este de obicei in declin si varsta a treia este in crestere. Unele dintre aceste zone sunt populate de locuitori nativi care ar putea cere atentie speciala datorita culturii lor specifice.

Cele mai multe din teritoriile zonelor rurale indepartate sunt reprezentate de munti, zone indepartate de coasta, insule si sunt in mod tipic nelocuite ( salbatice ). Utilizarea agricola a terenului in aceste zone este sporadica. Activitatile principale sunt de obicei silvicultura si exploatarea forestiera, cresterea animalelor, pescuit, vanatoare. Alte activitati care sunt sustinute in aceste zone sunt turismul individual, alpinismul, drumetiile, yachtingul si alte activitati sportive si de recreere.

Din punct de vedere al infrastructurii se remarca o izolare a acestor zone , izolare cauzata de distanta mare a acestora fata de retelele de transport si comunicatii.

1.2.4 Noi concepte privind tipologia rurala

Datorita nevoii de a reflecta diversitatea rurala in interiorul cadrului                                                de elaborare a politicii rurale, Marsden identifica patru tipologii ale zonei rurale care sunt definite pe baza persoanelor sau a grupurilor care exercita puterea predominanta asupra a ceea ce se intampla in aceste zone rurale.

Acestea sunt :

Zona rurala prezervata ( pastrata ) - caracterizata de atitudini si luare de decizii puternic anti-dezvoltare si prezervationiste. Grupuri ale clasei de mijloc puternic inradacinate, isi pot impune punctele de vedere pretutindeni in sistemul de planificare sau asupra potentialilor agenti de dezvoltare. In numele pastrarii valorilor estetice ale mediului natural si arhitectural, ele se opun proiectelor de dezvoltare industriala care pot ameninta aceste zone ;

Zona rurala contestata - este aceea in care agricultorii si antreprenorii locali influenteaza scena politica si privesc spatiul rural doar ca un ansamblu de resurse economice de exploatat;

Zona rurala clientelista - aflata in zonele rurale indepartate, unde agricultura si institutiile ei politice asociate inca mai au putere, dar o mare parte din restul economiei rurale este fi sustinuta numai prin subventii de stat;

Zona rurala paternalista - zone unde inca mai domina mari proprietati private si mari ferme iar procesul de dezvoltare este in mod decisiv conturat de proprietarii existenti sau marii fermieri.

Satsangi si colab. (2001)[46], identifica inegalitatea presiunilor ce se exercita in diferite zone rurale. Ei sugereaza ca exista sapte mari tipuri de zone rurale:

Zonele pline de viata - unde populatia, activitatile economice si presiunea locuintelor sunt toate in crestere in timp ce aprovizionarea este slab dezvoltata;

Zonele sub presiune - unde populatia si presiunea locuintelor sunt in crestere, unele cu crestere economica indigena.

Zonele fragile - cu o crestere economica mica sau inexistenta. In aceste zone are loc o migratie a familiilor tinere in afara, dar presiunea asupra ofertei de locuinte este mare, indeosebi asupra celor de inchiriat;

Zone de regenerare - zone cu o mai mica presiune dar cu o larga raspandire a concedierilor, incluzand zone cu teren abandonat;

Zone intermediare - prezentand arii de concediere sau de presiune;

Zone in principal active, dar fragile din punct de vedere     economic - contin economii locale active, distincte spatial;

Zone in tranzitie - care se refac dupa pierderea activitatii economice traditionale.

Aceste tipuri identificate de Satsangi ilustreaza gama de presiuni ce se exercita in diferite zone rurale, afectand rezerva de teren existenta si reflectand variatele abordari ale politicii cerute in diferite zone.

CAPITOLUL

Caracteristicile spatiului rural

La identificarea si punerea in valoare a spatiului rural, potrivit elementelor sale specifice, se au in vedere o serie de caracteristici.

Sunt multiple si nu foarte simplu de ordonat dupa valoare, toate insusirile spatiului rural, ca spatiu fizic si social. Orice incercare de a evidentia totalitatea caracteristicilor rurale, care sa poata sintetiza si pune in valoare intreg tabloul rural, complex, universal, valabil si complet, nu va fi suficienta. Spatiul rural are o seama de caracteristici care ii dau individualitate, specificitate si autenticitate comparativ cu spatiul urban.

Bernard Kayser [47], considera ca ruralul trebuie conceput ca un spatiu in care o societate este construita si continua sa fie construita. In opinia sociologului citat mai sus spatiul rural are urmatoarele caracteristici:

,, o densitate relativ redusa de locuitori si constructii ce dau preponderenta peisajului, cu incarcatura si particularitatile lui vegetale;

o intrebuintare economica a carei configuratie este agro-silvo-pastorala;

un mod de viata concretizat pentru locuitori prin apartenenta la aceeasi comunitate de talie limitata si prin raporturi specifice in spatiu;

o identitate si o reprezentare specifica, puternic conotate de cultura taraneasca ''[48]

In opinia sociologului american Pitirim Sorokin[49] caracteristicile spatiului rural sunt urmatoarele:

''1. Populatia rurala, in cea mai mare parte, are ocupatii agricole, pastorale si culegatoare, cei ce locuiesc in urban se incadreaza in servicii, comert industrie si o mare varietate de alte actiuni si profesiuni;

2. Pentru ca activitatile agricole si pastorale necesita un teritoriu relativ intins, densitatea populatiei in mediul rural este relativ scazuta. Activitatile nonagricole infloresc atunci si acolo unde densitatea populatiei devine ridicata ( fabrici, uzine, birouri);

3. Metodele moderne de comunicare si transport nu au eliminat importanta fundamentala a distantei ca factor in toate aspectele interactiunii si coeziunii sociale, asa ca modul de viata agrar si pastoral, inseamna in mod necesar , ca locuitorii comunitatii rurale vor fi putini ca numar ( peste un anumit numar capata statut de oras ), dar nu este limita in ce priveste numarul persoanelor ce pot locui intr-un oras;

4. Natura este apropiata oamenilor din rural, iar orasenii traiesc intr-un mediu construit de ei.

Taranii isi petrec timpul liber expusi vicisitudinilor naturii ( frigului, arsitei, etc. ), iar orasenii isi petrec cea mai buna parte din timp in mediul construit de ei. Multe dintre acestea sunt succese ale tehnicii care inlatura extremele mediului natural;

5. Deoarece comunitatea rurala este mica, populatia nu se diferentiaza, ea este relativ omogena in trasaturile sale sociale ca : etnia, limba, religia, politica, filozofia, conceptia economica, pe cand printre milioanele de citadini exista o mare diversitate si eterogenitate a populatiei. Ei pot reprezenta toate rasele, etniile, traditiile religioase, politice, economice si filozofice, extrem de variate. Urbanul este un veritabil turn Babel ''.

Orasul este destinatia marilor curente migratoare din directia regiunilor rurale, pe cand fluxul invers este deocamdata neinsemnat, adica putini citadini se deplaseaza ca sa traiasca in comunitatile rurale. Orasul are o stratificare sociala mai pronuntata ( extreme mai mari ale bogatiei si saraciei, o diferentiere mai pronuntata datorita puterii si autoritatii, privilegii si responsabilitati la nivelele superioare si cele inferioare ) fata de spatiul rural. Solidaritatea sociala a orasului difera fundamental de coeziunea grupurilor care traiesc in mediul rural, mobilitatea populatiei pe orizontala si verticala este mai pronuntata in urban decat in rural, iar interactiunea sociala se manifesta diferit in cele doua comunitati.

Prin trasaturile functionale si structurale distincte, asezarile umane, rurale si cele urbane reprezinta doua forme distincte de antropizare a teritoriului; ele se afla in relatii diferite cu mediul. Asezarile rurale sunt caracterizate printr-o dispersie spatiala a activitatilor economice in special a agroecosistemelor. Acestea sunt dependente atat de sistemul socio-uman sub aspectul cantitatilor suplimentare de energie introduse in sistem (ingrasaminte, pesticide, lucrarile solului, etc.) cat si sub forma selectiei anumitor specii pentru cultura, dar, la fel ca si sistemele naturale, depind de energia solara.

Asezarile rurale nu prezinta mari concentrari ale populatiei, in consecinta cantitatile de energie si bunurinecesare existentei lor sunt mult mai mici decat in cazul oraselor. Modul in care au loc schimburile de bunuri si energie cu mediul este mai apropiat de cel natural.

Ruralul ca mod de viata se detaseaza expresiv in raport cu urbanul. Ritmul vietii si al proceselor lucrative este subordonat legilor biologice care imprima ciclicitate si sezonalitate cu intensitati diferentiate ale muncii. Sezonalitatea si ciclicitatea proceselor de munca imprima un mod de viata specific care are mai multe divergente decat convergenta cu modul de viata urban.

Georges Friedmann[50] pentru a distinge orasele si zonele rurale, propune mediul tehnic si mediul natural. Aceste medii, transforma si conditioneaza psihologic si sociologic locuitorii lor.

In mediul natural, nimic nu se interpune intre om si natura, fara a fi utila o prelungire directa a corpului. Omul reactioneaza la stimulii veniti de la multitudinea de elemente naturale: pamantul, apa, plantele, anotimpurile, sau veniti de la fiintele vii.

In mediul tehnic, stimulii descrisi anterior descresc in importanta si ia amploare, o retea de stimuli tehnici, care au tendinta de a zamisli automatisme si conditionari tehnice multiple ( administrative, de productie, de informatii in masa, de consum, de comunicare, de timp liber ).

Putem spune ca ruralul lupta contra naturii. Ruralul lupta contra conditiilor meteorologice , contra vegetatiei spontane, contra animalelor devastatoare sau de prada, contra bolilor vegetatiei si animalelor. Locuitorii din mediul rural, asteapta frustrarile de la natura asa cum orasenii le astepta de la societate.

Profesorul timisorean Ion Paun Otiman in lucrarea sa '' Dezvoltarea rurala in Romania''[51] a facut o sinteza a spatiului rural surprinzand un evantai de trasaturi specifice spatiului rural european. Trasaturile principale ale spatiului rural european surprinse de Ion Paun Otiman in lucrarea mai sus mentionata sunt redate in cele ce urmeaza :

Din punct de vedere al structurii economice, in spatiul rural activitatile agricole ocupa, de regula, cele mai intinse zone, agricultura reprezentand "coloana vertebrala a ruralului". Agricultura ocupa, de regula, cel mai mare teritoriu rural, pentru ca in unele zone, (montane, piemontane), silvicultura impreuna cu activitatile conexe silviculturii (exploatatii forestiere, prelucrarea lemnului, activitati mestesugaresti, industrii prelucratoare ale resurselor padurii, etc.) este predominanta atat teritorial cat si ocupational. De asemenea, in zonele montane, litorale si de delta, predominante pot fi activitatile agroturistice, de agrement, de pescuit si vanatoare.

Spatiul rural este, din punct de vedere ocupational, cu precadere un spatiu de productie in care activitatile sectoarelor primare au o pondere relativ ridicata din punct de vedere economic. Mare parte din profesiunile practicate in spatiul rural sunt profesiuni practice, manuale, unele dintre acestea solicitand policalificarea profesionala. Populatia ocupata in servicii, in activitati administrative, sociale, etc. este mai redusa ca pondere. O mare parte din populatia care lucreaza integral in sectorul neproductiv depune si o activitate productiva, de regula in agricultura. Este o caracteristica importanta a populatiei rurale de a lucra concomitent in sectoarele agricole si neagricole.

In spatiul rural este predominata proprietatea privata familiala, comparativ cu zonele urban-industriale, iar proprietatea publica si privata a statului este mai restransa. Diviziunea proprietatii private in spatiul rural, dezvoltarea simtului proprietatii au avut o serie de consecinte pozitive asupra spiritului antreprenorial al locuitorilor rurali.

Spatiul rural, din punct de vedere al densitatii populatiei si al marimii asezamintelor umane este mult mai aerisit, mai umanizat. Spatiul rural are o viata sociala mai apropiata, participarea cetateanului la problemele comunitatii este mai accentuata.

Din punct de vedere peisagistic, spatiul rural, prin structura sa naturala, prin peisajul aerisit, prin flora si fauna sa este incomparabil mai frumos si mai sanatos pentru oameni. Linistea, pacea, climatul, aerul curat, peisajul linistitor, de calm social, nu pot fi cuantificate pentru a masura habitatul rural. Peisajul natural al ruralului constituie un patrimoniu inestimabil al umanitatiii.

Viata in spatiul rural, mai mult decat in oricare alt mediu social, este asezata pe o serie de norme emanate din viata multiseculara, din traditiile, obiceiurile si cultura locala. Modul de viata rural, traditiile si obiceiurile, formeaza laolalta cultura populara locala sau regionala. Viata sociala si culturala, caracteristica ruralului, este un patrimoniu de neegalat al umanitatii, element care, alaturi de economie si ecologie, da adevarata dimensiune si valoare spatiului rural.

Constantin Taran[52] in lucrarea sa ,,Modernizare si reconstructie in satul romanesc'', prezinta ruralul si modul sau de relationare cu urbanul, pe care le sintetizam in Fig. Nr.1

Se observa ca in spatiul rural predomina relatiile de intercunoastere, de prietenie marcate de obiceiuri si ritualuri specifice. Relatiile sociale sunt extrem de stabile si se poate vorbi despre perceptia unei identitati comunitare in spatiul rural. De fapt putem afirma ca are loc o inradacinare in spatiu marcata prin absenta mobilitatii, caracter care se transmite asupra sistemului cultural, sistemului social si sistemului de personalitate al locuitorilor.

RELATII    DE VECINATATE

RELATII DE FAMILIE

RELATII DE PROXIMITATE

Figura 1. Modul de relationare al spatiului rural si urban

Graeme Hugo[53] a punctat cateva dintre caracteristicile traditionale larg acceptate stabilite intre spatiul rural si cel urban ( Tabel 2.1).

Tabel 2.1 Caracteristici traditionale stabilite in spatiul rural si urban

Totusi, de-a lungul timpului a existat o estompare a diferentelor dintre spatiul rural si cel urban. Dihotomia rural-urbana este din ce in ce mai mult o opozitie depasita deoarece functiile urbane sunt indispensabile si in mediul rural.

Transformarea ruralului ramane caracteristica generala a evolutiei acestuia. Intrarea agriculturii intr-o economie de piata si reducerea numarului de agricultori sunt factori care conduc la schimbarea modului de viata in mediul rural. In mediul rural asistam la un mod de viata rurala cu tensiuni multiple intre ceea ce apartine trecutului si ceea ce este deja viitorul.

Transformarea, modernizarea, sugereaza o realitate viitoare, in constructie in spatiul rural. Modernizarea nu trebuie sa duca la depersonalizarea mediului rural. ''Ruralul trebuie sa ramana rural, dar nu prin rudimentarism, printr-o ramanere in urma fata de urban, ci prin specificul sau ecologic si cultural'', afirma Alexandru Barbat . Modernizarea vizeaza de fapt toate localitatile, inclusiv orasele, acestea din urma formandu-se de regula prin dezvoltarea unor localitati rurale.

Relatia contemporana dintre rural si urban este caracterizata de raspandirea activitatilor industriale si a serviciilor in zonele rurale, facand ca vechea distinctie dintre oras si provincie sa fie mai putin clara. Rural nu mai este sinonim cu economia agricola, el devine mai degraba o zona cu o economie diversificata, incluzand dezvoltarea activitatilor industriale si a serviciilor. Aceste noi activitati au depasit agricultura datorita posibilitatii lor de a genera locuri de munca.

Relatia intre rural si urban formeaza o structura complexa, de dependente reciproce, deoarece ambele produc externalitati ce se influenteaza reciproc. Externalitatile pozitive produse de oras sunt in mare masura economice si deriva in mare parte din efectele aglomerarii, care se manifesta prin oferta de servicii propuse si crearea de noi activitati.

In acelasi timp, activitatile agricole exporta catre mediul urban propriile externalitati specifice. Cooperarea rural/urban poate ajuta la determinarea celei mai eficiente localizari a diverselor activitati, facand posibila folosirea eficienta a terenului. Ea ar trebui sa incurajeze masurile de mediu si sa favorizeze oferirea unui nivel adecvat de servicii pentru populatia rurala si unitatile economice din spatiul rural.

Majoritatea zonelor rurale din Europa nu mai reflecta imaginea dominantei sectorului agricol si a migrarii in afara a muncii. Transferul fortei de munca din multe zone rurale apropiate de centrele urbane a fost depasit in greutate de migrarea inauntru a persoanelor economic active si a celor pensionate din zonele urbane.

Datorita cresterii nivelului de trai, oamenii sunt in cautarea unei game largi de posibilitati de recreere. Zonele rurale, vin in intampinarea aceastei cereri, oferind tot felul de placeri rurale cum ar fi : un peisaj rural de o inalta valoare naturala, asezari cu vestigii arhitectonice si zone protejate precum parcurile nationale si regionale.

In Uniunea Europeana, zonele rurale reprezinta casa a aproximativ unui sfert din populatie si a mai bine de 80% din teritoriul sau. Aceste zone sunt caracterizate de o bogata diversitate de tinuturi, cultura si traditie. Lumea rurala europeana a suferit de multi ani un proces de transformare radicala, care datorita unor factori ce actioneaza asupra ei se afla intr-un echilibru fragil de existenta.

Declinul in activitatile agricole traditionale, exodul din zonele rurale si imbatranirea populatiei, pozitia indepartata a unor zone, calitatea slaba a infrastucturii si ale serviciilor de baza sunt unele dintre problemele majore pe care le infrunta zonele rurale.

Uniunea Europerana s-a ocupat de problemele din zonele rurale implementand propria politica de dezvoltare rurala. In conceptul de dezvoltare rurala a Uniunii, este intiparit obiectivul general de mentinere a unor comunitati rurale viabile. Scopurile principale ale politicii de dezvoltare rurala a Uniunii Europene[56] sunt urmatoarele:

• Sa promoveze coeziunea economica si sociala mentinand si creand locuri de munca;
• Sa depaseasca barierele din calea dezvoltarii incurajand diversificarea si imbunatatirea infrastructurii si dand acces mai facil la noile tehnologii;
• Sa creasca calitatea vietii (prin pastrarea mediului , dand acces la serviciile de baza);
• Sa mentina comunitatile viabile pastrandu-le totodata cultura si traditiile.

Capitolul 3.

Functiile spatiului rural

Se poate spune ca spatiul rural are de indeplinit trei functii de aprovizionare, de destindere si de echilibru. Aceste functii pot fi indeplinite doar daca el ramane un spatiu de viata atragator si original, dotat cu o buna infrastructura, agricultura si silvicultura viabila, conditii locale favorabile activitatilor economice neagricole si un peisaj ingrijit

In general, dezvoltarea rurala trebuie sa porneasca de la functiile spatiului rural, definite de Carta Europeana[57]. Fiecare zona rurala trebuie sa indeplineasca, concomitent, trei functii majore:

economica;

ecologica;

social-culturala.

3.1 Functia economica a spatiului rural

Functia economica a spatiului rural este considerata functia de baza, primara, care are ca principal pilon - agricultura. Functia economica se manifesta in directia realizarii unor angajamente si actiuni ce revin fiecarei tari membre in sensul garantarii unui sistem de productie agricola care sa permita:

• Responsabilitati in planul nevoilor alimentare, pe ansamblul populatiei.
• Asigurarea (chiar garantarea) unui nivel corespunzator de venituri, pentru agricultori si familiile lor, nivel comparabil cu cel al profesiilor neagricole, dar cu grad de responsabilitate echivalent.
• Asigurarea protectiei mediului inconjurator prin regenerarea mijloacelor de productie, cum ar fi  solul sau panza de apa freatica, pentru generatiile viitoare, in spiritul unei dezvoltari durabile (sustenabile).
• Producerea materiilor prime reinnoibile destinate industriei si productiei de energie.
• Satisfacerea nevoilor intreprinderilor mici si mijlocii agricole, industriale, artizanale sau comerciale, precum si pentru agentii economici din sfera prestarilor de serviciu.

Alaturi de agricultura, in conexiune cu aceasta ramura de baza, in spatiul rural se dezvolta si alte ramuri din aval si amonte de agricultura, precum silvicultura, industria mineritul mestesugurile, etc.

Pentru ca accentul (pe plan european, indeosebi in Uniunea Europeana, dar nu numai) se pune pe dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, in zonele rurale (indeosebi) credem ca este util sa prezentam - ca exemplu doar - unele criterii de dimensionare a acestor intreprinderi.

In U.E. indicatorul de delimitare statistica a marimii intreprinderilor, conform EUROSTAT, este numarul de angajati:

mica intreprindere                  1 - 9 angajati

intreprinderi mici                    10 - 99 angajati

intreprinderi mijlocii                100 - 499 angajati

intreprinderi mari                    peste 500 angajati.

Din punct de vedere contabil, in U.E., delimitarea intreprinderilor mici si mijlocii este urmatoarea:

intreprinderi mici sunt societati comerciale care intrunesc cumulativ doua din urmatoarele trei conditii:

v    suma bilantiera sa fie sub 1 milion Euro

v    cifra curenta de afaceri sa fie sub 2 milioane Euro

v    numarul mediu de personal angajat sa fie sub 50 salariati

intreprinderi mijlocii sunt societati comerciale care intrunesc cumulativ doua din urmatoarele trei functii si de personal:

v    suma bilantiera sa depaseasca 4 milioane Euro

v    cifra curenta de afaceri sa fie sub 8 milioane Euro

v    numarul mediu de personal angajat sa fie sub 250 salariati.

Indiferent de modul lor de clasificare, dezvoltarea unei retele viabile de intreprinderi mici si mijlocii private in mediul rural are pe langa functia economica importanta si o componenta sociala marcanta:

• asigurarea unor conditii de baza pentru recreere si turism.
• conservarea resurselor energetice, ca baza pentru agricultura, biotehnologii si biodiversitate.

Functia economica, in conceptie moderna, este, de fapt, una foarte complexa care cuprinde un numar mare de activitati. Spatiul rural nu mai este si nu mai poate fi conceput ca o zona "eminamente" agricola. Cu cat structura economica a ruralului este mai diversificata, cu atat implicatiile sociale sunt mai favorabile.

3.2 Functia ecologica a spatiului rural

La baza evolutiei societatii omenesti a stat, pe langa alte componente vitale, spatiul teritorial in acceptiunea sa economica de teren si resurse hidrografice. Relatia care s-a statornicit intre acestea a creat o simbioza perfecta intre cele doua componente, ridicand la statut de virtute preocuparile tuturor celor interesati in folosirea eficienta a pamantului si a apei. De modul cum acestea sunt utilizate in viitor va depinde insasi existenta noastra. Este de notorietate faptul ca industrializarea excesiva in unele regiuni rurale, chimizarea necontrolata, exploatarea agricola si forestiera fara protectie antierozionala etc., au determinat aparitia si intensificarea unora dintre cele mai grave flagele ale lumii moderne: poluarea intensa a spatiului rural, deteriorarea peisajului agricol si silvic, reducerea alarmanta a diversitatii florei si faunei si dezechilibrul ecologic in foarte multe ecosisteme ale spatiului rural.

In corespondenta cu functia sa ecologica spatiul rural trebuie sa actioneze in urmatoarele directii [58]:

Sa conserve resursele naturale ale vietii - solul, apa, aerul - utilizandu-le intr-o maniera judicioasa si durabila.

Sa protejeze biotipurile si spatiile verzi de care dispune si care joaca un rol esential in calitatea mediului inconjurator.

Sa intretina si sa protejeze biodiversitatea si in special biodiversitatea genetica, diversitatea speciilor si cea a peisajelor naturale.

Sa asigure protectia animalelor salbatice, prin instrumentele juridice necesare si in conditii ecologice corespunzatoare.

Reechilibrarea ecologica, revenirea la un anumit standard de ruralitate, eliminarea fenomenelor negative amintite anterior, fac din functia ecologica a spatiului rural un element al ameliorarii acestui spatiu.

3.3 Functia socio-culturala a spatiului rural

Spatiul rural, prin natura activitatilor umane, a relatiilor din interiorul comunitatilor si a celor intercomunitare este un spatiu social. Spre deosebire de marile aglomeratii urbane, unde caracteristica esentiala a omului in raport cu societatea este (cu unele exceptii) anonimatul, in localitatile rurale de regula oamenii se cunosc intre ei. In acest cadru social comportamentul omului - identitate al colectivitatilor rurale este total diferit de comportamentul omului-anonim din spatiul urban.

Scopul cel mai important al dezvoltarii socio - culturale a spatiului rural il reprezinta realizarea relatiilor de viata ale locuitorilor si imbunatatirea acestora. Acest lucru s-ar putea realiza prin :

posibilitati de stimulare pentru o comunicare mai buna si o colaborare constructiva intre diferitele grupe de locuitori din spatiul rural ;

posibilitati de creare si sesizare a relatiilor sociale si de spatialitate ;

crearea si amenajarea de spatii in aer liber pentru copii si tineri ( puncte de intalnire ) pe de o parte si oferirea posibilitatilor de integrare in comunitate a tuturora pe de alta parte ;

sprijin pentru cei slabi din punct de vedere social, pentru batrani, handicapati, etc, ;

integrarea noilor veniti si promovarea pregatirii pentru colaborarea la viata culturala si la dezvoltarea satului ;

pregatirea pentru participarea la procesele de decizie a satului si gasirea de solutii corecte si democratice pentru diferite situatii de interes comun.

Uneori lipsa de interes sau experienta a locuitorilor din spatiul rural, de a observa ei domeniul socio - cultural, este completata si cu lipsa ajutorului adecvat din exterior. Sprijinul de specialitate care se acorda deseori pentru dezvoltare in spatiul rural este prin experti economici, arhitecti constructori, in foarte putine cazuri de specialisti in stiinte sociale.

Viata sociala a localitatilor rurale este intim legata de viata spirituala, de cultura. Cultura traditionala, obiceiurile, constituie un patrimoniu inconfundabil al fiecarei localitati, zone sau regiuni rurale. Cultura inseamna impulsionarea spre activitati creatoare, spre forme de exprimare artistice. Ea mai inseamna si simtul colectivitatii, sociabilitate si bucurie.

Din pacate, multe din elementele vietii sociale si culturale descrise mai sus s-au pierdut din mediul rural. Migratia in afara a deteriorat multe norme si valori care pareau definitiv statornicite. Era bine daca prin Carta Europeana a Spatiului Rural s-ar fi prevazut o norma juridica care sa instituie obligatia tezaurizarii populare din diferite zone si regiuni inca neafectate de degradari ireparabile.

Chiar daca unele traditii au disparut, totusi in spatiul rural se mentin inca tezaure de etnografie si folclor, mestesuguri care constituie o mare bogatie.

Concluzii

In urma analizei intreprinse, putem afirma ca pana in prezent nu exista un concept unitar in ceea ce priveste definirea ruralului.

In civilizatia de astazi, profund urbanizata sau pe cale de a se urbaniza, ruralul se identifica uneori cu ,,imaginea naturii''.

Spatiul rural nu este numai un obiect rezultat din exploatarea resurselor naturale, de aceea trebuie sa acceptam o alta realitate si anume pe aceea ca el a adunat in timp anumite atitudini umane fata de natura de care avem atata nevoie. El este un vast laborator de intelegere a raportului omului cu natura dar si un ,,sumum'' de resurse pentru dezvoltarea viitoare.

Spatiul rural este un bun comun, iar cunoasterea sa reprezinta o necesitate daca dorim ca cea mai mare parte a teritoriului populat sa participe efectiv la dezvoltarea durabila.

Viitorul ruralului ca si al tuturor celorlalte domenii si structuri sociale se afla intr-o permanenta constructie, pe panta progresului. In acest context nu pot fi acceptate traditionalismul ca pozitie teoretica si idilismul ca atitudine. Revenirea la arhaism, este de domeniul trecutului, nu al viitorului, procesul de modernizare trebuie sa pastreze echilibrul optim intre semnele rurale si urbane, respectand limitele de specificitate ale fiecaruia. Viitorul ruralului trebuie asigurat in conditiile imbinarii armonioase a traditionalului cu modernul, a autenticului cu artificialul, fara a sacrifica ideea de modernitate cu orice pret in favoarea conservarii zonelor rurale autentice. Intoarcerea la traditional, la idila rurala de altadata este o teza utopica, respinsa de altfel de practica.

Intr-o lucrare intitulata '' Intreprinzatorii rurali''[59] autorii: Pierre Muller, Françoise Gerbaux si Alain Faure, examineaza exploatatia rurala, profesiunile rurale neagricole, implicarea administratiei locale in dezvoltarea comunitatilor rurale si miza pe care o reprezinta micul intreprinzator rural pentru societatea moderna.                    

Numeroasele exemple pe care le propune cartea lor pot constitui azi, oriunde in Romania, o cale de urmat, deoarece succesul francezilor este evident. Buna cunoastere a problemelor ruralilor permite autorilor sa formuleze o apreciere interesanta: '' Si daca ruralii sunt cei care de aceasta data ne arata noua caile viitorului?''.

Notiunea de rural, in acceptiunea autorilor capata o noua dimensiune. Sunt evocate exemple tipice de regandire a activitatilor rurale: ''Notiunea de rural este asociata adesea in spiritul publicului chiar si in cel al specialistilor, imaginii traditiei chiar a imobilismului: tarani obscuri, bagati in seama numai atunci cand bareaza drumurile de vacanta in scopul de a protesta contra deciziilor Bruxelles-ului. Comercianti si artizani in termeni vagi poujadisti.[60]

Si daca toate aceste clisee erau intr-adevar depasite? Si daca spiritul de intreprinzator, aceasta valoare tipic urbana, va lua o amploare nebanuita la tara?''[61]

Recunoscut ca un spatiu periferic, ruralul se prezinta in ipostaze extrem de diverse. In lumea dezvoltata ponderea acestuia, cel putin sub aspect demografic, este puternic diminuata, pe cand in fostul bloc comunist european inca detine un potential demografic semnificativ, capabil a influenta puternic deciziile de ordin politic si administrativ. De aceea, in acest din urma caz, dezvoltarea teritoriala, in general, si cea regionala in special, nu se poate realiza in conditii de normalitate, fara a tine seama de capacitatea de sustinere si participare a populatiei rurale. In plus, in unele state din fostul bloc european de rasarit, printre care si Romania, asistam la un proces de ruralizare evident, ca urmare a colapsului industrial din majoritatea centrelor urbane. De aceea ruralul, pe langa rolul lui principal de sursa de hrana, trebuie privit intr-un context multifunctional, si anume ca:

spatiu de rezerva pentru dezvoltarea urbana;

suport ecologic si recreational;

spatiu rezidential cu calitati in continua imbunatatire;

suport locativ al diverselor industrii si servicii ce nu mai "incap" in sfera urbanului;

activitati agroturistice;

pastrator al traditiilor si a specificului national.

Experienta istorica a lumii dezvoltate faciliteaza alegerea si adoptarea cailor celor mai potrivite de dezvoltare, in paralel cu un consistent suport financiar din partea Uniunii Europene.

Bibliografie

1. Achim, M., Introducere in sociologie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992.
2. Badouin,R. -Economie Rurale, Librairie Armand Colin,1971
3. Badescu, I. - Satul contemporan si evolutia lui istorica, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981

Bodiguel, M. - Le rural en question, Editions L'Harmattan 7, rue de L'ecole-Polytechnique 75005,Paris,1986

Bold,I., Buciuman,E., Draghici,M. - Spatiul rural - Definire, Organizare, Dezvoltare, Ed. Mirton, Timisoara, 2003

6. Buciuman, E., Economie  rurala. Introducere in Economia Rurala-partea I, Editura Pro Transilvania, Alba Iulia, 1999.

Ciparisse, G.- Thesaurus multilingue du foncier, FAO, Roma, 1999

Cobianu, Maria-Bacanu - Satul romanesc contemporan, Ed, Academiei, Bucuresti, 1996

De Farcy,H - L'espace rural, Ed. PUF, Paris, 1980

10. DeFleur, M.L., Ball-Rokeach,S - Teorii ale comunicii de masa, Ed. Polirom, Iasi, 1999
11. Friedmann, G.- Villes et campagnes: civilisation urbain et civilisation rurale en France, Ed. Armand Colin, Paris, 1971
12. Hristache, I.,Measnicov ,V.,Trebici, V.-Demografia oraselor Romaniei, Ed.Stiintifica si Enciclopedica,Bucuresti,1977

Kayser, B.- La renaissance rurale. Sociologie des campagnes du monde occidental, Ed. Armand Colin, Paris, 1990

Lamarche, H. - L'Agriculture familiale-une realité polymorphe, Ed. L'Harmattan, Paris, 1991

Mateoc, Sarb,Nicoleta - Exploatatia agricola, Ed. Agroprint, Timisoara, 1999

Miftode,V. - Elemente de sociologie rurala, Ed.Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984

17. Muller,P., Gerbaux, F., Faure, A. - Les entrepreneurs ruraux, Université des sciences sociales de Grenoble, Ed. L'Harmattan, Paris, 1984

Nemeny, Agnes -Socologie Rurala-Note de curs,Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1996

Otiman, P.I.- Dezvoltarea rurala in Romania , Ed. Agroprint, Timisoara, 1997

Otiman, P.I.- Economie rurala, Editura Agroprint, Timisoara 1999

Pascaru,M. - Sociologie Rurala si Regionala - Teme si investigatii, Ed.Star Soft, Alba-Iulia, 2001

22. Rotariu, T., Mezei, E., Satul romanesc contemporan, Editura Academiei, Bucuresti, 1996.

Redfield, R.- The little Community- The University of Chicago Press, 1955

24. Samochis, B., Managementul muncii in agricultura, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 1997.
25. Samochis, B., s.a. Optiuni in dezvoltarea structurilor agrare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 1997.
26. Samochis, B., Organizarea unitatilor agricole-note de curs, U.B.B., Facultatea de Stiinte Economice, Cluj-Napoca, 2001-2002

Sorokin, P.- Social and Cultural Mobillity, The Free Press, New-York, Collier-Mc Millan, London,1964

Tonnies, F.- Community and Society, New York, NY:Harper and Row.1957

Taran, C.- Modernizare si reconstructie in satul romanesc, Ed. Augusta, Timisoara, 2000

Vedinas, T.- Introducere in Sociologia Rurala, Ed. Polirom, Iasi, 2000

Vincze,Maria - Dezvoltarea regionala si rurala - Idei si practici, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca,2000

32. Whitaker, W.- The many faces of Ephraim : In search of a functional typology of rural areas, 1982
33. Zahiu, Letitia, Lazar, T., Agricultura Romaniei in procesul de intregare agricola europeana, Editura EX PONTO, Constanta, 2000

Periodice, Studii,Articole, Pagini Web

Barbat, A.- Elemente ale noului in rural, Viitorul social nr.4/1974

Bordet,G. - Comment realiser l'amenagement des espaces ruraux? Colloque International Amenagement de l'espace rural. Cahiers du CENECA, Paris, 1966

3. *** DEX, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1984

Genin, M.- Raport General Collogue International - Amenagement de l'Espace rural, 2-4 mars, Cahier du CENECA, 1965,

Halfacree, K.H., (1993) Locality and social representation: Space, discourse and alternative definitions of rural, Journal of Rural Studies, Vol. 9, no. 1,1993

Hugo, G., Champion, A., Lattes, A. - New Conceptualisation of Settlement for Demography: Beyond The Rural/Urban Dichotomy, Paper prepared for Session 42 IUSSP Conference, Bahia , Brazil, 2001

Jacob, S. and A.E. Luloff, A.E. Exploring the Meaning of Rural Through Cognitive Maps, Rural Sociology 60(2),1995

Le Petit Larousse, Paris, 1998

9. Marcoux, A.- Population est-main d'oeuvre dans CAPPA. -FAO,Rome ,1995,nr.22/7

Marsden, T.K.- New rural territories: regulating the differentiated rural spaces, Journal of Rural Studies 14, 1998

Meves, E - Relatia agrar-agricol-rural in ''Terra nostra'', vol.IV,1981

Newby, H.- Trend Report, Rural Sociology, vol 28,nr.1, 1990

***Carta Europeana a Spatiului Rural- Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, Strasbourg, 23.04.1996 ( Recomandarea 1296/1996 )

14. ***Etude FAO-Developpement economique et social-Population et main-d'oeuvre dans l'economie rurale, Rome, 1984, nr. 45

***Europe 2000 - Co-operation for European Teritorial Development,1994

***European Commission- Star working document - state of application of Regulation No.2078/92. evaluation of agri- environment programmes, Directorate General for Agricultural Policy, European Commission,1998.

***FAO- Population et main-d'oeuvre dans l'economie rurale-Rome, 1984, etude nr.45

***L'avenir du monde rural, Communication de la Commmission au Parlement European et au Conseil. Bulletin des Communautes éuropéennes, Supplement 4/88.

19. ***La croissance de la population mondiale, urbane, rurale 1960-2000, Nations-Unies, Année II
20. Monitorul Oficial, Partea I nr. 408 din 24 iulie 2001

***OCDE: Formulation de la politique rurale. Nouvelle tendences, 1987

O.N.U.- C.E.E.- Amenagements et developpement des aglomerations rurales, 24 mai, 1972

www.ccss.cz/rw/identif.pdf

***https://www.didyouknow.cd/romania/billions_ro.html

***https://europa.eu.int/comm/eurostat/

***www.scotland.gov.U.K./ library5/planning/ epg15-06.asp

https://unstats.un.org/unsd/cr/registry/regct.asp?Lg=1