MANAGEMENT FINANCIAR. CONCEPT, FUNCºII Consideratii generale: Managementul este unul din factorii esentiali care explica de ce o tara este bogata sau saraca. Menagementul este o arta sI nu una oarecare, ci arta artelor pentru ca pune in valoare talentele oamenilor. Din cele doua definitii rezulta ca managementul are un pronuntat caracter uman. Conducerea inseamna o retea de oameni care lucreaza impreuna pentru a atinge obiectivele urmarite de catre firme, fiecare structura a firmei isi organizeaza sI conduce propriile afaceri cu singurul amendament ca trebuie sa-si justifice rezultatele in fata conducerii companiei din care face parte. Conditii noi in care se desfasoara managementul firmelor din Romania: 1. Trebuie sa faca fata unui efort considerabil de adaptare la conditiile pietei. Acest efort de adaptare ridica probleme cu totul noi, complexe, greu de solutionat; 2. Toate aspectele de management din cadrul firmei duca la 2 raspunsuri foarte clare: · ce anume trebuie sa faca firma pentru a fi profitabila, competitiva ? acest raspuns ne venind din interiorul firmei, el trebuind cautat in afara. · cum sa faca ceea ce trebuie sa faca ? acest raspuns vine din interior. 3. Activitatea se desfasoara intr-un pronuntat caracter de incertitudine sI riscuri. Aceasta stare de lucruri deriva din faptul ca firmele nu-si mai pot programa activitatea in conditiile de certitudine pentru ca activitatea e influentata de o multime de factori greu de stapanit. ¥n acest context rezulta 2 concluzii: · planificarea in cadrul firmei e in toate cazurile un compromis intre necesitatile sI posibilitatile de cunoastere; · aceasta lipsa de certitudine din programe, din planuri permanent suplinita de cercetari, de studii. 4. Largirea, amplificarea factorilor generatori de stocuri, deci stocurile pe toate palierele activitatii, stocuri care presupun imobilizari de fonduri costuri mari cu dobanzi sI alte consecinte si ca trebuie sa fie o preocupare permanenta a managementului pentru contracararea factorilor generatori de stocuri. 5. Asistam la un nou comportament al oamenilor - performantele managerilor se masoara prin gradul de punere in valoare a performantelor omului. 6. Marginalitatea cercetarii stintifice - managementul trebuie sa gaseasca resurse financiare pentru promovarea cercetarii. 7. Timpul inseamna profit sau pierdere. De asemenea, timpul nu e al producatorului, este al clientului sI al bancilor. 8. Asistam la a treia dimensiune a dezvoltarii sociale: · dezvoltarea informationala, care presupune o modificare rationala a comportamentului. Cunoasterea inseamna constientizare, civilizatie sI perspective sI managementul trebuie sa aiba in prim-plan procesul de adaptare a resurselor umane la acest proces calificativ esential. 9. ¥nca in cadrul firmelor avem un management neadaptat in intregime la cerintele pietei. 10. Restructurarea, atat globala cat sI secventiala a intregii activitatii economice. Restructurarea este trecerea de la organizarea piramidala la organizarea orizontala, la construirea de structuri plate, autonome, stimulative. 11. Globalizarea activitatii economice - economia mondiala are tendinte sa devina un stat, un sistem in care elementele sistemului se conditioneaza tot mai puternic de la o zi la alta. Cerinte la care trebuie sa raspunda: 1. Atat firma cat sI oamenii se pot legitima sI aprecia, salariza sI stimula numai in raport cu valoarea adaugata. 2. Sa situeze ca obiective prioritare ale firmei intre alti indicatori de performanta urmaorii: productivitatea muncii, investitiilor, gradul de absortie al pietei, inovarea, valoarea adaugata, susccesul in concurenta sI gradul de eliminare a punctelor slabe ale firmei. 3. Utilizarea unor parghi sI mijloace adecvate de stimularea personalului. Factorii care stimuleaza oamenii: 1. Atribuirea de responsabilitate ( acestei parghi I se acorda 24% din economia generala a mijloacelor de stimulare ); 2. Delegarea de autoritate 16%; 3. Salariul 15%; 4. Stimularea salariatului de a-si forma o cariera 14,7%; 5. Ambitia 8,8%; 6. Crearea posibilitatii ca salariatul sa-si formeze un renume 6,7%; 7. Gradul de siguranta pe care il garanteaza firma; 8. Politica de cadru a firmei 3,6%; 9. Premierea 2%; 10. Asajarea orarului de lucru cu interesele salariatilor; 11. Utilizarea rationala a factorilor geografiei. Conceptul de management financiar Managementul firmei vizeaza toate componentele de care dispune o firma avand ca solutie optimizarea utilizarii lor. Pentru a realiza aceste sarcini managementul firmei are mai multe functii atribuite ale actului de conducere. Functiile sau atributele actelor de conducere - functia de prevedere; - functia de organizare; - functia de coordonare; - functia de antrenare sau control; - functia de evaluare sI control. Aceste functii se interconditioneaza. Prevederea inseamna strapungerea viitorului, cunoasterea viitorului. Este esential sI este cheia succesului firmei. O firma care prevede, cunoste, se pregateste, este ami solida mai putin amenintata de riscuri. De accea stiinta a realizat o multitudine de mijloace si metode. Sunt multe sI stiinta le-a grupat din punct de vedere al orizontuluide timp pentru care s-au creat - previziune pe termen scurt, mediu si lung. Din punct de vedere al instrumentelor de previiune, cele pe termen lung sunt grupate sub genericul prognoze, cele pe termen mediu sunt denumite planuri iar cele pe termen scurt, programe. Previziunea este saltul din situatia actuala.Pentru a se putea realiza acest salt firma trebuie sa se debaraseze sau sa elimine factorii franatori sI sai amplifice pe cei pozitivi. Trebuie sa asimileze noi procedurisau actiunini altele decat cele de pana acum. Organizarea inseamna asezarea elementelor structurale sI functionale ale unei firme in cadrul dorit. Avem doua segmente de organizare: 1. organizarea structurala este impartirea firmei pe structurile organizatorice ( fabrici, uzine, sectii, servicii, compartimente, locuri de munca ). ªtiinta a creat mai multe modalitati de organizare: organizare de tip ierarhic, de tip functional, mixta, de tip stat major. · la organizarea de tip ierarhic - adunarea generala , consiliul administrativ, directori, servicii in forma piramidala. Dezavantaj: alungeste procesul de decizie. Avantaj: asigura ordine desavarsita. · la organizarea de tip functional - adunare generala, consiliu de administratie, direcoti pe fiecare specialitate in parte sI servicii pe fiecare specialitate. Dezavantaj: complica responsabilitatile. Avantaj: introduc in sistemul de organizare performantele profesionale. - la organizarea de stat major - este un loc de unde se decide. Aprobarea comenzilor o da numai cineva care are rolul de stat major. 2. Organizarea funtionala este impartirea firmei pe functii. Coordonarea este unirea eforturilor pe directiile necesare. Pentru coordonare sunt necesare in primul rand obiective clare, apoi trebuie cuantificate cu claritate resursele sI toate trebuie incorporate in programe. ¥n legatura cu coordonarea, specialisti spun ca numai prin cuplarea rationala a eforturilor se poate realiza o crestere a productie cu peste 20%. Coordonarea presupune comunicare. Comunicarea inseamna informatie iar informatia inseamna forta. Antrenarea ( comanda ) inseamna sistemul decizional al firmei. O decizie din punct de vedere al managementului - intelegem alagerea unei variante de urmat dintr-o multitudine de alternative posibile. Este o relatie direct proportionala intre calitatea deciziei sI valoarea profitului. Fiecare decizie inainte de a se aplica trebuie tradusa in eforturi sI efecte. S-a dezvoltat o intrega literatura privind elaborarea, fundamentarea sI urmarirea deciziilor. Deciziile au fost clasificate dupa criteriile urmatoare: decizii in conditiile de risc, de certitudine, de previziune sI de corectie. Sa nu se ia niciodata o decizie care sa nu fie insotita de un sistem de control. ¥nseamna ca avem de-a face cu un management hazardant. Evaluarea si controlul este functia prin care se confirma sau se infirma realizarea celorlalte functii. Aceasta functie e fit-back-ul managementului. Controlul nu trebuie sa perburbe activitatea, trebuie sa o coordoneze, sa o stimuleze, trebuie sa aiba un pronuntat caracter prospectiv, preventiv sI corectiv. Functia - reprezinta un grup de actiuni omogene indreptate spre un anumit scop. Functii: de cercetare-dezvoltare, productie, comerciala, de personal, financiar-contabila. Aceste functii se intrepatrund. Atributele managementului financiar: · previziunea financiara face parte din actiunea de previziune generala a firmei, a firmei, dar nu ca o componenta inglobata prin aditie ci ca o componenta cu un rol deosebit.; · organizarea financiara trebuie sa indeplineasca un rol activ in preocuparile organizationale ale firmei; · comunicarea financiara este transmiterea de mesaje. Mesajele implica cheltuieli. Managementul financiar are rolul de a asigura fundamentele deciziilor. · controlul financiar fundamenteaza toate celelalte functii ale actului managerial. Orice proiect trebuie urmarit in executie, urmarire ce se face cu ajutorul acelui indicatori. Controlul financiar este o componenta de baza a controlului economic iar impreuna indeplinesc functiile principale in controlul firmei. Managementul financiar este un segment al managementul firmei, o prelungire a acestuia in zona economica sI financiara a firmei. Managementul financiar trebuie tratat cu aceasi seriozitate ca sI managementul cercetarii, resurselor umane, productivitatii, etc. MANAGEMENTUL CAPITALULUI FIX Potrivit teoriei sistemului daca se aplica o corectie la un element a sistemului, acea corectie genereaza o relatie in lant in intreg sistemul, modificand structura, relatiile, comportamentul sI eficienta existentei sale. 1.CONCEPTUL DE FINANºE PUBLICE ªI DE FINANTE ALE ¥NTREPRINDERII Conceptul de finante publice: cuvantul finante a capatat un sens foarte larg incluzand bugetul statului, creditul, operatiile bancare sI de bursa, etc. Finantele sunt: - fonduri banesti la dispozitia statului; - mijloace de interventie a statului in economie; - metode de gestionare a banului public; - act juridic. Conceptul de finante ale intreprinderii: activul economic reflectat intrun bilant este aparatul de productie adica ansamblul mijloacelor prin a caror punere in opera se realizeaza obiectivul intreprinderii, pasivul financiar reprezinta ansamblul fondurilor care asigura finantarea acestuia. Activul economic cuprinde: cladiri, masini, materiale pentru investitii, stocuri de materii prime, semifabricate, productie neterminata, produse finite, etc, iar pasivul financiar este format din fonduri proprii sI datorii din care se finanteaza elementele de activ. Statul, pentru asi exercita functiile, are nevoie de resurse sau fonduri financiare a caror mobilizare, repartizare sI utilizare dau nastere unor raporturi exprimate in forma baneasca sI care reprezinta esenta finantelor publice. Fenomenul financiar se naste din relatiile pe care intreprinderea le detine cu toti agentii economici sI financiari, cu statul si alte organisme. Agentii economici si financiari ce se intalnesc pe diferite piete sI intre care apar variate raporturi, constituie contextul social in care functioneaza sI evolueaza intreprinderea. Acesti agenti pot fi grupati in urmatoarele grupe: · furnizori, pe care intreprinderea ii intalneste pe piata de materii prime sI servicii; · clientii,pe care intreprinderea ii intalneste pe piata de produse sI servicii; · salariatii, pe care intreprinderea ii gaseste pe piata muncii; · actionarii sau aasociatii, pe care intreprinderea ii gaseste pe piata financiara. De asemenea intreprinderea are raporturi cu: · diferite organe statale, care se concretizeaza in plata impozitelor sI taxelor sau primirea de subventii de la bugetul statului; · societatile de asigurare. Totalitatea raporturilor generate de formarea, repartizarea sI utilizarea fondurilor banesti necesare realizarii variatelor activitati economice, sociale, culturale, la nivel de intreprindere, reprezinta esenta finantelor acesteia. Finantele intreprinderii se prezinta ca o ramura a stiintei financiare, care analizeaza mecanismele si metodele de procurare si gestionare a resurselor financiare, precum sI destinatia acestor resurse, in vederea satisfacerii diferitelor nevoi sI obtinerea unor profituri cat mai mari. Intr-o intreprindere se pot crea mai multe fonduri ca: fondul pentru investitii, fondul de rulment, fondul de rezerva, fondul de cercetare stiintifica, fonduri pentru actiuni sociale, culturale sI sportive, fonduri pentru recalificare. Principalele metode utilizate in colectarea fondurilor sunt: aportul asociatilor sau actionarilor, autoanfiintarea, creditarea si finantarea bugetara. Functia de repartitie - reflecta colectarea capitalelor initiale circuitul sI reprezentarea pe destinatii, utilizarea sI reconstituirea lor. Prin functia de repartitie se formeaza sI utilizeaza o gama variata de fonduri pentru satisfacerea nevoilor proprii ale intreprinderii. ¥n regiile autonome capitalul initial provine de la bugetul statului iar in societatile comerciale capitalul initial este privat. Functia de repartitie se realizeaza printr-o diversitate de mecanisme sI tehnici de procurare sI gestionare a fondurilor, dand nastere la diferite raporturi financiare interne sI externe. Functia de control - are doua laturi, una constatativa sI una corectiva. Rolul acestei functii este de a intervenii cu actiuni corective prin care sa contribuie la optimizarea activitatii. Functia de control are o sfera larga de actiune cuprinzand toate fazele sI laturile economice sI financiare ale circuitului economic. Controlul trebuie sa fie organizat in asa fel incat sa constituie un instrument de prevenire si combatere a cauzelor care provoaca risipa. Contolul poate fi: preventiv, concomitent sI post operativ. 2. MECANISME, FLUXURI ªI CICLURI FINANCIARE Prin mecanisme financiare ale intreprinderii metode, parghii, instrumente si proceduri de formare, colectare sI gestionare a capitalurilor. Cantitatile de bunuri sau moneda transferate intr-o anumita perioada intre agentii economici se numeste flux. Fluxurile pot fi: fluxuri reale sau fizice si fluxuri financiare. Cantitatea de bunuri sau de moneda existenta la un moment dat reprezinta stocul. Relatiile dintre fluxuri sI stocuri stau la baza mecanismelor financiare. Fluxurile financiare pot fi: de contrapartida care se caracterizeaza prin inlocuirea imediata a unui activ fix cu moneda sau invers, fluxuri decalate care apar in cazul in care fluxurile fizice nu le corespund imediat niste fluxuri financiare, fluxuri autohtone care se degaja din operatiuni financiare privind acordarea sau primirea de imprumuturi cand au loc transferuri de moneda de la o persoana la alta si fluxuri multiple care se desfasoara astfel: bunurile vandute de furnizor sunt transferate la cumparator, furnizorul vinde creante unei terte persoane sI incaseaza contravaloarea produselor sI cumparatorul de marfuri achita suma. Ciclul financiar este ansamblul de operatiuni sI proceduri care intervin intre momentul transformarii monedei in bunuri sau servicii pana la cel in care se recupereaza. ¥ntr-o intreprindere apar trei cicluri financiare: · ciclul investitii-amortizare; · ciclul de exploatare; · ciclul operatiunilor financiare. Notiuni de baza privind capitalul, surplusul monetar sI cererea de moneda Capitalul este suma de moneda adusa de asociati sau actionari, plus cea generata de activitatea proprie sI imobilizata in detinerea capitalului economic, putandu-se dimensiona prin deducerea datoriilor din capitalul economic. Capiatlul financiar reprezinta fonduri proprii. Capitalul financiar poate fi schimbat la pretul pietei care este dat de bursa la actiuni. Capitalul social reprezinta contributia in numerar sI in natura a asociatiilor sau actionarilor la societatea respectiva. Din ciclurile financiare se degaja un surplus monetar. Acest surplus rezulta din excedentul pretului de vanzare asupra costurilor putand fi folosit pentru autoanfiintare, achitarea impozitului catre stat, distribuirea de dividente sau participarea angajatilor la profit. ¥ncasarile din vanzarea produselor sI serviciilor depasesc cheltuielile de productie. Metode de formare a fondurilor intreprinderilor Metoda aportului in bani sI in natura consta in angajarea de catre proprietarii individuali, actionari sau asociati, a unor capitaluri in bani lichizi sau in bunuri, in scopul crearii sau dezvoltarii intreprinderii. Metoda autofinantarii se caracterizeaza prin retinerea de catre intreprinderia unei parti din rezultatele ce se degaja din activitatea lor. Aplicarea pe o scara mai larga a acestei metode depinde de capacitatea intreprinderii de a produce profit cat mai mare. Autofinantarea are anumite avantaje ca: - cresterea cointeresarii intreprinderii in obtinerea de rezultate financiare superioare; - constituie un mijloc sigur de acoperire financiara a necesitatilor; - apara libertatea de actiuni ale intreprinderii, asigurand independenta sau autonomia de gestionare. Metoda creditarii este metoda prin care se formeaza fonduri imprumutate. Aceste fonduri au caracter restituibil sI sunt purtatoare de dobanzi. Creditorii sunt foarte diversi: banci, organisme financiare specializate, populatie sau intreprinderi. Creditorii impun uneori conditii de utilizare a resurselor imprumutate sI putand efectua un control asupra activitatii economice sI financiare a debitorilor pentru asi asigura restituirea sumelor imprumutate. Metoda finantarii bugetare este utilizata mai rar sI mai ales in cazul intreprinderilor de stat. Aceasta metoda se utilizeaza la infiintarea intreprinderilor de stat, cand sunt dotate de catre stat cu active fixe sI circulante dar si pe parcursul desfasurarii activitatii. Interventia statului in economie prin alocatii sau subventii trebuie sa urmareasca stimularea productiei in perioade de criza, impiedicarea cresterii preturilor, mentinerea puterii de cumparare a monedei in cazuri de inflatie. Structura sI politica financiara a intreprinderii reflecta compozitia capitalurilor acesteia. Capitalurile intreprinderii pot fi propri provenind din autoanfiintare si aportul asociatiilor, proprietarilor sau actionarilor sI imprumutate care sunt credite pe termen scurt, mediu si lung. Unii economisti prefera imprumuturile pe termen scurt pentru ca ofera mai multa suplete iar altii prefera finantarea din capitaluri permanente deoarece este mai putin costisitoare. Agentii economici sI organismele care acorda credite calculeaza anumite rate care permit sa se examineze compozitia sau repartitia capitalelor. Ratele sunt: · rata de indatorare la termen; · rata de autonomie financiara: · rata totala de indatorare. Politica financiara reprezinta o competenta a politicii generale a intreprinderii avand o insemnatate mare asupra cointeresarii, repartizarii sI folosirii fondurilor in scopul realizarii programelor economice. Scopul intreprinderi este de a obtine profit, al carui nivel depinde de cresterea capitalului financiar. Costul capitalului se refera la cheltuieli de procurare si folosire a tuturor mijloacelor de finantare. Costul capitalului poate sa scada printr-o folosire judicioasa a imprumuturilor. ¥ntreprinderea trebuie sa se straduiasca sa asigure scaderea costului capitalului sI sa nu investeasca decat pentru o rentabilitate superioara acestui cost. Gestiunea financiara poate fi definita ca un ansamblu de decizii sI activitati care concura la reglarea sI ajustarea fluxurilor financiare sI a fondurilor, la gospodarirea resurselor financiare ale intreprinderii. Gestiunea financiara are ca scop asigurarea in mod regulat a intreprinderii cu fondurile necesare echipamentului sI exploatarii curente dar sI de a controla buna utilizare a fondurilor sI rentabilitatii operatiunilor pentru care sunt afectate. Gestiunea financiara are scopuri multiple subordonate supravietuirii, obtinerii de profit sI cresterii economice a intreprinderii. Scopurile gestiunii se pot controla cu ajutorul mai multor indicatori: nivelul fondului de rulment in comparatie cu necesarul, coeficientul de indatorare, rentabilitatea economica, ratele de crestere a activelor sI cifrei de afaceri, capacitatea de autoanfiintare sI volumul lichiditatilor. Functia financiara a intreprinderii are un rol operational, un rol functional sI un rol politic Rolul operational implica luarea unor decizii de colectare a capitalurilor, fara de care intreprinderea nu se poate constitui sI functiona. Domeniul operational cuprinde incasarea creantelor asupra clientilor sI plata furnizorilor, gestionarea trezoreriei sI negocierea creditelor bancare, relatiile cu organismele financiare sI realizarea operatiilor de imprumut. Rolul functional consta in participarea la tratarea sI difuzarea informatiilor necesare gestiunii intreprinderii. Rolul politic consta in integrarea constrangerilor externe, sociale, economice, financiare sI politice care apasa asupra intreprinderii sI de care depinde cresterea sI autonomia acesteia. Activitatea intreprinderii poate fi redata prin urmatoarele trei functii: - functia de productie; - functia de comercializare; - functia financiara. Activitatile financiare mai importante sunt: elaborarea sI executarea bugetului de venituri sI cheltuieli, efectuarea de studii sI analize privind formarea, alocarea sI utilizarea capitalurilor, stabilirea de preturi sI tarife, luarea de masuri pentru asigurarea lichiditatii, solvabilitatii, echilibrului financiar sI evitarea riscurilor. Sistemul informational financiar al intreprinderii cuprinde totalitatea informatiilor care reflecta, repartizarea sI utilizarea fondurilor banesti. Pentru obtinerea de informatii de calitate este necesara existenta unor indicatori care sa reflecte fenomenele, procesele, sI activitatea economica sI financiara a intreprinderii. Indicatorii principali sunt: · capitalul economic, capitalul social, capitalurile imprumutate sI capitalul permanent; · profitul, repartizarea lui pe destinatii; · valoarea adaugata; · costurile de productie; · impozitul pe profit, fondul de salarii. 3. CAPITALURILE ¥NTREPRINDERII Capitalurile proprii se formeaza din contributii externe care cuprin aportul proprietarilor si contributii interne care se degaja din capacitatea de autofinantare a intreprinderii. Contributiile externe - aceste contributii provin in proportia cea mai mare de la proprietari. Orice intreprindere, individuala sau sociatate, nu poate fi infiintata daca nu dispune initial de un capital minim. Fiecare asociat va primii un numar de actiuni care reprezinta dreptul sau asupra capitalului intreprinderii. Actionarul primeste un divident, dupa ce din beneficii sau efectuat scaderile pentru plata impozitului sI constituirea de rezerve. Societatile mari sunt cotate la bursa. Detinatorul de actiuni care doreste sa-si recapete fondurile depuse nu poate sa ceara intreprinderii banii inapoi dar se poate adresa bursei, unde in urma unei negocieri isi va primii inapoi banii. Actiunile pot fi actiuni comune si actiuni preferate. Actiunile mai pot fi la purtator sI nominative. Statul poate acorda societatilor in anumite situatii prime sau subventii nerambursabile. Contributiile interne - se formeaza din resurse ce se degaja din propria activitate pe care o desfasoara firma. Pentru desfasurarea activitatii firma face o serie de cheltuieli, obtinand concomitent sI niste incasari din vanzarea produselor, executarea de lucrari si prestarea de servicii. Diferenta dintre incasari sI cheltuieli se duce la: - plata impozitului pe profit - plata pe dividente; - plata participarilor la beneficii; - formarea fondului de amortizare, fondului de rezerva. ¥n evolutia societatilor apar mai multe nevoi suplimentare. ¥n acest caz firma poate solicita de la actionarii sai noi contributii ceea ce da nastere la o majorare de capital. Majorarile de capital prin aporturi noi in numerar pot fi realizate prin aport suplimentar de la actionarii vechi sI emiterea de noi actiuni. Majorarea de capital prin incorporarea rezervelor este operatiune fara fluxuri financiare, ne aducand resurse financiare noi. ¥n momentul infiintarii societatii capitalului social este egal cu produsul dintre numarul de actiuni sI valoarea nominala a acestora. Dupa infiintare activitatea intreprinderii genereaza beneficii din care o parte se pune in rezerva. Capitaluri imprumutate pot fi grupate in capitaluri imprumutate pe termen scurt, mediu sI lung. Capitalurile imprumutate pe termen lung reprezinta imprumuturile care depasesc 5 ani sI sunt destinate sa acopere elementele durabile ale patrimoniului. Aceste imprumuturi se pot imparti in imprumuturi oblicgatare, imprumuturi de la organismele publice specializate, imprumuturi de la stat, imprumuturi de la banci. ¥mprumuturile obligatare - nevoile de capital pe termen lung ale unei societati comerciale se pot satisface prin calea emisiuni de actiuni sI a emiterii de obligatiuni. Emisiunea de obligatiuni asigura fonduri imprumutate, generang in acelasi timp cheltuieli pentru plata dobanzilor sI restituirea imprumuturilor. Obligatiunea se caracterizeaza prin valoarea ei nominala, o rata a dobanzii sI pretul de rambursare. Ramburasarea se face prin tragerea la sort. Obligatiunile sunt titluri care pot fi cotate la bursa. Obligatiunile nu confera detinatorului nici o putere de decizie in intreprindere. Obligatiunile pot fi: simple sau clasice, indexate, participante sI obligatiuni convertibile in actiuni, euro-obligatiunile. ¥mprumuturile de la organismele publice specializate - aceste institutii intervin direct pe piata financiara permitand intreprinderilor sa obtina indirect sI pe termen lung capitaluri de imprumutat. ¥mprumuturile de la stat - asemenea imprumuturi reprezinta interventii financiare ale statului determinate de dificultatile pe care le au intreprinderile de a-si procura capitaluri de pe piata financiara. ¥mprumuturi de la banci - bancile pot intervenii in acordarea de imprumuturi pe termen lung. Capitalurile imprumutate pe termen mediu - intreprinderile sunt interesate sa coreleze termenul de rambursare a imprumuturilor cu durata amortizarii unor elemente de imobilizari. Unele elemente de active fixe ca utilaje, masini-unelte, isi pierd din ce in ce mai repede valoarea astfel ca trebuie sa fie inlocuite.Amortizarea este necesara sa fie accelerata. Creditele pe termen mediu au rolul de a acoperi nevoile financiare determinate de procurarea unor elemente de imobilizari sI se acorda pe o durata de 5 ani. Capitalurile imprumutate pe termen scurt se acorda pe o durata de pana la un an sI au rolul de a permite intreprinderii sa-si finanteze operatiunile de exploatare. Piata capitalurilor - o intreprindere care doreste sa-si procure resurse din afara se adreseaza pietei capitalurilor. Aceasta piata permite confruntarea ofertei cu cererea de moneda sI cuprinde piata financiara sI piata monetara. Piata financiara cuprinde piata primara si piata secundara. Pe piata primara se emit obligatiuni sI actiuni iar piata secundara se refera la bursa de valori. Piata financiara este o piata a capitalurilor acordate pe termen lung. Piata financiara are rolul de a-i pune in legatura pe detinatorii de disponibilitati cu agentii economici care au nevoie de o finantare pe termen lung. Aceasta piata cuprinde bancile sI institutiile financiare specializate, bursele de valori mobiliare, companiile de asigurari, notariile. Bursa cuprinde piata in numerar sI piata la termen. Piata monetara este o piata a capitalurilor ce acorda imprumuturi pe termen scurt. Cea mai mare parte a acestei piete este reprezentata de catre banci si institutii financiare. Piata monetara este alcatuita din din cei care acorda credite pe termen scurt sI din intreprinderi in cautare de finantare pe perioade reduse. Costul capitalelor Conceptul privind costul capitalelor - pentru ca o intreprindere sa-si atraga sursele de capital, trebuie sa cheltuiasca anumite sume. Capitalul social provine in unele tari din emiterea de actiuni comune sI actiuni preferate. Dreptul de a utiliza banii altora adica cu imprumut se obtine cu un anume pret, care este stabilit in functie de fortele ce actioneaza pe piata. Pretul capitalului imprumutat variaza in raport cu cererea si oferta de capital. Sumele ce se platesc pentru imprumuturi variaza foarte mult. Asemenea variatii de cheltuieli sunt determinate de riscurile sI cheltuielile de administrare a resurselor banesti. Pentru estimarea cheltuielilor pe care le implica imprumuturile este necesar sa se faca previziuni pe baza de date statistice dintr-o perioada precedenta indelungata. 4. DECIZIA MANAGERIALÅ ¥N PROCESUL INVESTIºIONAL1 Conceptul de investitii sI clasificarea lor Notiunea de investitii cuprinde totalitatea cheltuielilor sau alocarilor de fonduri de la care se asteapta niste venituri viitoare. Investitiile reprezinta cheltuieli ce se efctueaza pentru obtinerea de active fixe, adica pentru construirea, reconstruirea, largirea, modernizarea sI achizitionarea de active fizice de natura masinilor, utilajelor, instalatiilor, cladirilor, mijloacelor de transport sI a altor instrumente de munca. Se asimileaza investitiilor sI cheltuielilor referitoare la lucrarile de proiectare, exploatari geologice, pregatirea personalului necesar obiectivelor in constructie. Prin procesul de investitii moneda se transforma in active fixe. Clasificarea investitiilor: · dpdv al locului investitiile pot fi: interne sI externe; · dpdv al naturii activitatii pot fi: productive sI neproductive; · dpdv al influentei asupra patrimoniului: investitii de mentinere sI investitii de expansiune; · dpdv al obiectivelor urmarite: investitii strategice, umane, sociale, de interes public, reducerea poluarii; · dpdv al scopului urmarit: investitii de productie, investitii de modernizare; · dpdv al structurii: lucrari de constructii, achizitii de utilaje sI instrumente de munca, lucrari geologice; · dpdv al metodei de executare: in antrepriza, in regie; · dpdv al surselor de finantare: investitii finantate din fonduri propri si investitii finantate din fonduri imprumutate. Eficienta, necesitatea si documentatia investitiilor - eficienta investitiilor reprezinta o problema de maxima insemnatate pentru intreprindere, deoarece arata daca un proiect trebuie sa fie sau nu aplicat. Eficienta se reflecta in raportul rezultatelor sau efectelor obtinute din exploatare sI eforturile sau cheltuielile de investitii. Investitiile au efecte materiale, valorice sI sociale. Indicatorii de apreciare a eficientei investitiilor trebuie sa permita: - compararea cu alte proiecte din ramura respectiva; - compararea mai multor variante de proiect pentru aceeasi investitie; Indicatorii care exprima eficienta investitiilor sI care se folosesc pe plan mondial sunt cei care se bazeaza pe calcule de actualizare. Acesti indicatori sunt: 1. Raportul dintre veniturile actualizate sI costurile actualizate; 2. Beneficiile actualizate, calculate ca diferenta intre veniturile actualizate sI cheltuielile actualizate; 3.Valoarea actuala neta; 4. Rata interna de rentabilitate; 5. Cursul de revenire net actualizat; 6. Durata recuperarii, calculata ca raport intre cheltuielile de investitii sI venitul mediu anual. Lucrarile de investitii trebuie sa aiba la baza o documentatie amanuntita. Aceasta documentatie trebuie sa contina: studiul tehnico-economic, proiectul si devizele. ¥n studiul tehnico-economic se cuprin informatii economice, tehnice sI financiare cu caracter general, prin care se justifica necesitatea sI oportunitatea investitiilor. Prin documentatia de proiect se stabilesc indicatorii tehnico-economici sI se solutioneaza diferite probleme tehnice.¥n cadrul documentatiei de deviz se stabileste volumul cheltuielilor pentru realizarea investitiilor. Bugetul de finantare al investitiilor - in realizarea unui proiect de investitii un rol important are rezolvarea unor probleme ca: asigurarea resurselor financiare, alegerea izvoarelor de finantare in conditiile asigurarii unui cost cat mai redus al capitalurilor ce se vor folosi pentru realizarea investitiilor, recuperarea fondurilor investite sI reducerea duratei acestei recuperari, rambursarea creditelor sI plata dobanzii la termen. Sursele principale de finantare a investitiilor sunt capitalurile propri si capitalurile imprumutate. ¥n acoperirea financiara a investitiilor, intreprinderile trebuie sa-si mobilizeze mai intai fondurile proprii ce se degaja din autofinantare sI apoi sa apeleze la resurse externe. Izvoarele concrete de finantare a investitiilor in RA sI SC cu capital de stat sunt: · surse propri care alcatuiesc fondul de dezvoltare; · surse imprumutate, care apar sub forma creditelor bancare; · surse care provin de la bugetul statului. ¥n cadrul surselor propri, se includ: profitul, fondul de amortizare, sume din lichidare sI vanzarea activelor fixe. Creditul bancar pe termen lung si mediu - asemenea credite se stabilesc prin contracte incheiate de catre banca cu agentii economici sI privesc durata de pana la 5 ani pentru creditele pe termen mediu sI peste 5 ani pentru creditele pe termen lung. La baza acestor credite stau urmatoarele principii: incheierea unui contract intre agentii economici si banca; acordarea creditului pe baza de garantii indiferent de termenul de rambursare sI valoare; plata unei dobanzi; acordarea creditului se face numai dupa analiza situatiei patrimoniale sI a rezultatelor financiare; pentru acordarea creditelor agentii economici vor depune la banca o anumita documentatie. Documentatia va cuprinde toate datele necesare caracterizarii situatiei patrimoniului sI a rezultatelor financiare. Banca efectueaza o analiza amanuntita a activitatii economico-financiare pe baza datelor din bilant, urmarind solvabilitatea, lichiditatea, rentabilitatea care arata capacitatea agentului economic de a realiza profit. La acordarea creditelor agentii economici trebuie sa prezinte bancii garanti asiguratorii, care sa acopere valoarea creditelor cerute. Garantiile pe care banca le ia in considerare sunt gajul asupra unor bunuri, garantii bancare emise de banci sau institutii financiare, depozite in lei sau in valuta existente in cont la banca, bunuri achizitionate prin credite, ipoteca unor bunuri imobiliare. Dupa aprobarea credituluide catre banca se va incheia contractul de credite care treguie respectat de ambele parti. Decizia de investitii cade in sarcina conducerii superioare a intreprinderii. Deciziile de investitii sI de finantare sunt legate intre ele. Decizia de finantare poate consta in hotararea detinatorului de capital din afara intreprinderii, care doreste sau nu sa accepte schimbarea monedei pe o creanta asupra intreprinderii. Pentru a face posibile comparatiile trebuie sa eliminam influenta timpului, aducand toate operatiile la data realizarii investitiilor. Asta inseamna a actualiza valorile in functie de data lor de realizare, astfel ca se obtine o valoare actuala. Criterii in luarea deciziei de investitii - metoda ratei medii de rentabilitate; - metoda timpului de recuperare; - metoda valorii catuale nete; - metoda ratei interne de rentabilitate. Metoda ratei medii de rentabilitate se poate stabilii pe baza beneficului mediu anual sI a valorii medii anuale a investitiilor prin formula Rr= beneficul mediu anual / investitiile medii anuale X 100 Metoda timpului de recuperare permite urmarirea in timp a obtinerii lichiditatilor a recuperarii sumelor investite. Metoda consta in a masura intervalul de timp necesar recuperarii cheltuielilor angajate. Metoda valorii actuale nete consta in calcularea pentru fiecare proiect a valorii actuale nete. Valoarea actuala neta este diferenta dintre venitul net total actualizat sI suma cheltuielilor initiale pentru investitii. Veniturile actualizate, se obtin prin inmultirea veniturilor neactualizate cu coeficientul de actualizare. Metoda ratei interne de rentabilitate poate fi definita ca acea roata de actualizare la care valoarea actualizata a costurilor este egala cu valoarea actualizata a veniturilor sI la care beneficiile actualizate sunt egale cu zero. 5.DECIZIA MANAGERIALÅ ¥N PROCESUL DE AMORTIZARE A ACTIVELOR CORPORALE ªI NECORPORALE Conceptul privin activele fixe Desfasurarea activitatii unei intreprinderi reclama existenta unor instrumente sau unelte de munca, parte integrata a aparatului de productie sI a patrimoniului cunoscute sub denumirea de active fixe, mijloace, capitaluri sI imobilizari. Activele fixe sunt masinile, uneltele, utilajele, instalatiile, mijloacele de transport, cladiri, sI formeaza baza tehnica a intreprinderii. ¥nlocuirea activelor fixe, mentinerea in stare de functionare si expansiunea lor reclama acumularea sistematica de resurse financiare. ¥nlocuirea sI expansiunea activelor fixe au loc prin investitii. Sunt considerate active fixe acele instrumente care indeplinesc conditiile: - au o durata de serviciu de peste un an; - au o valoare de inventar de cel putin x lei. Necesarul de active fixe depinde de volumul activitatii. Marimea activelor fixe are incidenta asupra rentabilitatii generale, deoarece acestea sunt purtatoare de cheltuieli de amortizare, intretinere, chirii. Activele fixe se uzeaza fizic sI moral. Uzura fizica reprezinta baza materialaa pierderii valorii activelor fixe, fiind determinata de intrebuintare, actiunea unor factori naturali sI de scurgere a timpului. Uzura morala are loc atunci cand activele fixe se demodeaza, se invechesc din punct de vedere tehnologic sI apoar altele mai perfectionate.¥n asemenea conditii se poate renunta la unele active fixe sI cumpara altele noi cu caracteristici tehnico-functionale superioare. Uzura fizica sI cea morala reprezinta cadrul obiectiv al fondului de amortizare. Continutul, destinatia sI rolul amortizarii Amortizarea este o expresie baneasca a uzurii dar poate fi sI o suma de bani ce se detaseaza din activele fixe permitand intreprinderilor sa: - mentinerea constanta a activelor fixe; - rambursarea corecta a creditelor. Amortizarea ca element al costurilor se refera la o parte a cheltuielilor cu munca trecuta ce se va recupera odata cu celelalte cheltuieli cu ocazia vanzarii sI incasarii produselor. Ponderea amortizarii in costuri variaza de la un sector de activitate la altul sI chiar de la o intreprindere la alta. Valoarea reziduala este mica si foarte greu de stabilit. Prin procesul de amortizare se recupereaza valoarea activelor fixe constituindu-se in acest scop un fond de amortizare.Acest fond este destinat inlocuirii activelor fixe scoase din uz. Fondul de amortizare se considera ca o componenta a fondului de dezvoltare. Regimul de amortizare trebuie sa faca din amortizare o parghie financiara sI trebuie sa raspunda la urmatoarele cerinte: · stabilirea exacta a cheltuielilor cu amortizarea in costurile de productie; · recuperarea valorii activelor fixe intr-o perioada de timp corespunzatoare; · respectarea unor principii de fiscalitate. Amortizarea are un rol de a evidentia valoric deprecierea activelor fize sI de a permite repartizarea acesteia pe costuri. Amortizarea mai are rolul de a elibera resurse de finantare pentru reanoirea activelor fixe. Amortizarea apare ca o sursa a autofinantarii sau finantarii interne. Amortizarea trebuie sa inceapa din momentul darii in functiune a activelor fixe sI pana in cel al recuperarii integrale a valorii acestora. Unele active fize pot fi scoase din functiune ca efect al uzurii fizice sI morale inainte de recuperarea normala a valorii. 6. PROCESUL DE EVALUARE A ACTIVELOR CORPORALE SI NECORPORALE ¥n evidenta intreprinderii, activele fixe sunt inregistrate cu o anumita valoare de inventar, care poate fi: · o valoare initiala sau de origine; · o valoare de inlocuiresau actualizata. Valoarea de origine reprezinta nivelul cheltuielilor de investitii in active fixe. Valoarea de inlocuire este data de totalitatea cheltuielilor ce s-ar efectua de o intreprindere pentru inlocuirea activelor fixe cu altele identice sau echivalante. Activele fixe sunt inscrise in bilantla costul real de cumparare sau la costul real de productie. Valoarea initiala este exprimata in unitati monetare ce corespund datei la care s-au obtinut activele fixe. Moneda se depreciaza sI antreneaza inconveniente din punct de vedere al evaluarii activelor fixe adica nu pot fi cumparate intre ele. Aceleasi active fixe procurate la date diferite, au preturi diferite, valori de inventar diferite sI amortizari diferite. Reevaluarea activelor fixe are la baza preturi existente in momentul in care are loc aceasta operatiune, avand ca scop stabilirea unei valori de inventar actualizate a activelor fixe. Tehnici de reevaluare: · valoarea de intrate corectata cu un indice de preturi specific familiei de bunuri careia ii apartine elementul de active fixe; · valoarea dintrare corectata cu indicele care exprima variatiile nivelului general al preturilor. ¥n cadrul reevaluarii se stabileste sI valoarea actualizata ramasa (Var) in functie de valoarea de inventar actualizata (Via), durata consumata (Dc), sI durata ramasa (Dr), dupa relatia: Var=Via x Dr/ Dc+Dr Reevaluarea presupune inventarierea activelor fixe sI analiza acestora spre a se determina cu exactitate durata cat mai pot functiona activele fixe sI valoarea ramasa a acestora. 7. METODE ªI INDICATORI DE ANALIZÅ EFICIENºEI UTILIZÅRII MIJLOACELOR FIXE Dimensionarea cheltuielilor cu caracter economic este necesara pentru cunoasterea posibilitatilor de acoperire a acestora sI pentru stabilirea eficientei utilizarii resurselor respective. Eficienta cheltuielilor privind actiunile economice se determina sI se urmareste pe baza metodei de analiza costuri-avantaje sau costuri eficacitate. Aceasta presupune: definirea obiectivelor care trebuie atinse, identificarea resurselor posibile sI a mijloacelor tehnice susceptibile de a fi loate in considerare in cadrul solutiilor alternative proiectate sI determinarea costurilor. La calculele de eficienta se folosesc indicatori previzionali pentru orientarea anticipata a activitatilor economice pe calea utilizarii cu avantaje maxime a resurselor financiare. Pentru analiza eficientei economice a cheltuielilor se stabilesc sI indicatori ai utilizarii efective a resurselor. Cu ajutorul lor se compara previziunile in perioadele anterioare cu cele actuale. Pentru stabilirea nivelului cheltuielilor aferente unei perioade de timp se folosesc instrumente specifice de normare. Pentru cheltuielile cu materii prime, materiale combustibil, energie se stabilesc indici ai consumurilor specifice sI ai gradului de utilizare a acestora, in raport cu numarul de unitati de produse finite care se pot obtine, prin exploatarea normala a capacitatii de productie. Se urmareste eliminarea risipei sI imbunatatirea performantelor tehnice ale produselor de fabricatie. Pentru cheltuielile cu salariile se folosesc normele de munca. Pentru cheltuielile privind amortismentele sunt dimensionate pe baza duratelor de serviciu normate, prin luarea in calcul a ritmului uzurii morale, prin folosirea metodei amortizarii accelerate. Pentru cheltuielile cu dobanziile se stabilesc pe baza volumului de credite bancare minime necesare sI a folosirii acestora in cadrul termenelor. Cheltuielile privind investitiile se stabilesc pe baza proiectelor de executie a lucrarilor de constructii, a normelor de consum de materiale, , manopera, a pretului sI tarifelor la care se aprovizioneaza. Eficienta cheltuielilor privind obiectivele sI actiunile economice se stabileste, ca raport intre indicatorii de efect sI indicatorii de efort. Indicatorii de efect reprezinta productia marfa, valoarea adaugata, profitul, incasarile din export. Indicatorii de efort reprezinta investitiile, costurile de productie, importurile. Indicatorii de eficienta se stabilesc pe componente ale efortului sau ale efectului pentru: a. capitalul total sau separat pentru capitalul fix sau circulant. Se calculeaza: - productia la 1000 unitati monetare capital total ( q1000 Ct), capital fix (q1000 Cf) sau circulant (q1000 Cc): q1000 Ct= Q/Ct x 1000 q1000 Cf= Q/Cf x 1000 q1000 Cc= Q/Cc x 1000 - valoarea adaugata la 1000 unitati monetare capital total (va1000 Ct), capital fix (va1000 Cf) sau capital circulant (va1000 Cc): va1000 Ct= VA/Ct x 1000 va1000 Cf= VA/Cf x 1000 va1000 Cc= VA/Cc x 1000; - profitul la 1000 unitati monetare capital total (p1000 Ct), capital fix (p1000 Cf) sau capital circulant (p1000 Cc): p1000 Ct= p/Ct x 1000 p1000 Cf= p/Cf x 1000 p1000 Cc= p/Cc x 1000 b. Pentru investitii privind intreprinderile noi sau dezvoltari si modernizari: Investitia specifica (Is) Is= It/Q Durata de recuperare a investitiilor (Dr) Dr= It/pa pa reprezinta profitul anual - pentru investitiile efectuate pe seama eforturilor valutare se calculeaza durata de recuperare pe baza incasarilor in valuta din exportul de bunuri obtinute pe seama investitiilor efectuate. 8. GESTIUNEA ACTIVELOR ªI PASIVELOR CIRCULANTE Continut, structura sI clasificare Orice intreprindere, trebuie sa dispuna de mijloace industriale sI comerciale, adica de masini, utilaje, cladiri sI altele. Pentru a face sa functioneze aceste instrumente, intreprinderea va trebui sa: · cumpere materii prime; · asigure stocuri pe diferite stadii ale lantului de productie; · vanda pentru asi recupera resursele cheltuite. Bunurile care formeaza patrimoniul intreprinderii, pot fi clasificate in active fixe sI active circulante. Activele circulante sunt alcatuite din stocuri, valori realizabile pe termen scurt sI valori disponibile. Din punct de vedere al duratei, activele circulante sunt bunuri destinate a fi consumate intr-un timp scurt. Stocurile au ponderea cea mai mare in structura activelor circulante. Necesarul de stocuri depinde de valoarea productiei, ritmicitatea aprovizionarii sI desfacerii. Stocul nu trebuie sa fie nici foarte mic sI nici foarte mare. Stocul prea redus va produce rupturi iar stocul prea mare va solicita un necesar exagerat de capitaluri. Activele circulante sunt o parte a activului economic care se caracterizeaza prin transformarea permanenta a formelor functionale prin consularea lor intr-un singur ciclu de exploatare. ¥n structura activelor circulante sunt elementele: materii prime, materiale, combustibil, semifabricate, clienti, mijloace banesti. Activele circulante mai pot fi: · active circulante care tin de sfera aprovizionarii - materii prime, materiale, combustibil · active circulante care tin de sfera productiei - productia neterminata; · active circulante care tin de sfera comercializarii - produsele finite. Din punct de vedere al surselor financiare activele circulante pot fi active circulante procurate din fonduri proprii sau din fonduri imprumutate. Din punct de vedere al formei activele circulante pot fi in forma materiala sI in forma baneasca. Ciclul de exploatare, stocuri sI gestiunea lor - prin ciclu de exploatare se intelege ansamblul operatiunilor realizate de intreprindere pentru a-si atinge scopul. Ciclul de exploatare cuprinde trei faze: · achizitionarea de bunuri sI servicii, aceasta fiind faza aprovizionarii; · transformarea bunurilor sI serviciilor spre a se ajunge la un produs finit, aceasta fiind faza productiei; · vanzarea produselor, aceasta fiind faza comercializarii. Fluxul fizic al intrarilor sI fluxul fizic al iesirilor intervin in mod discontinuu. Functionarea normala sI continua a ciclului de exploatare este asigurata prin existenta stocurilor. Stocurile se exprima fizic sI valoric. ¥Ntreprinderea este determinata sa detina trei categorii importante de stocuri: · stocuri de materiale sI materii; · stocuri in curs de fabricatie; · stocuri de produse finite. Fluxurilor reale le corespund o retea de fluxuri financiare si un ansamblu de active de active financiare format din creante sI datorii. Stocul global trebuie sa indeplineasca: · sa fie complet, cuprinzand toate felurile de resurse naturale; · sa fie sucicient in orice moment; · sa fie completat in mod sistematic. Stocul se formeaza prin intrari si se micsoreaza prin iesiri. Intrarea resurselor materiale poate fi continua sau discontinua. Pentru stabilirea stocului optim la materii sI materiale trebuie sa se gaseasca o solutie matematica intre reantregirea stocului la intervale lungi si reanoirea frecventa a stocurilor. 9. MANAGEMENTUL FINANCIAR AL APROVIZIONÅRII TEHNICO-MATERIALE Metode de dimensionare a stocurilor Nivelul optim al stocului este acela care tine seama de conditiile rele de aprovizionare, tehnologice, de productie sI comercializare, de reducerea capitalurilor blocate sI a costurilor sI este orientat spre accelerarea vitezei de rotatie, spre cresterea eficientei economice. Metode: analitica, pe elemente, mixta, sintetica. Metoda analitica - se caracterizeaza prin determinarea stocurilor anual sI trimestrial. Pentru stabilirea stocului la materii sI materiale avem nevoie de necesarul fizic sI valoric de materii sI materiale pentru realizarea programului sI timpul de imobilizare total al materiilor sI materialelor. Necesarul fizic de materii sI materiale se determina in functie de cantitatea de produse prevazuta a se fabrica sI de consumul specific, iar necesarul valoric reprezinta produsul dintre necesarul fizic sI pretul de aprovizionare. Timpul de imobilizare total este numarul total de zile in care vor fi stocate materiile sI materialele in depozite.Acest timp total cuprinde timpul pentru stocul curent de siguranta dar si alti timpi. Timpul pentru stocul curent reprezinta un anumit numar de zile mediu intre aprovizionari. Timpul pentru stocul de conditionare cuprinde numarul de zile necesar efectuarii unor operatiuni de pregatire a materialelor de sortare sI de analize. Timpul pentru stocul de siguranta reprezinta numarul de zile necesar prevenirii intreruperii procesului de productie. Stocul curent are rolul de a asigura continuitatea procesului de productie intre aprovizionari. Stocul de conditionare asigura continuitatea productiei pe perioada de timp cat lucreaza operatiunile de conditionare. Stocul de siguranta asigura continuitatea productiei in perioada in care au loc intreruperi in procesul de aprovizionare. Modele matematice de optimizare sI gestionare a stocurilor de materii si materiale necesita un volum mare de munca mai ales in conditiile existentei unei multitudini de sortimente de materii prime sI materiale. Pentru micsorarea muncii in acest domeniu este necesara dotarea intreprinderilor cu aparatura moderna. Principalele elemente care intervin intr-o gestiune de stocuri sunt: · nivelul stocului la diferite momente; · cererea de materiale sau volumul comenzii; · termenele de reaprovizionare; · costul global, costul de lansare si costul de penurie. Modele matematice de gestionare astocurilor la materii sI materiale: · gestiune cu cerere constanta sI perioada fixa preaprovizionare, fara posibilitatea aparitiei lipsei de stoc; · gestiune cu perioada fixa, cerere constanta sI cu posibilitate de aparitie a lipsei de stoc; · gestiune de stocuri cu mai multe materiale; · gestiune cu perioada fixa, cerere aleatoare discreta fara posibilitatea aparitiei lipsei de stoc 11. METODE ªI TEHNICI DE ANALIZA FINANCIARÅ A PRODUCºIEI NETERMINATE Dimensionarea stocului la productia neterminata Productia neterminata reprezinta acea productie al carei proces tehnologic nu este incheiat sI care se gaseste in sectiile de productie in diferite stadii de prelucrare. Valoric productia neterminata reflecta toate cheltuielile incluse in pretul de cost. Marimea stocului de productie neterminata depinde de urmatorii factori: · valoarea productiei marfa; · durata ciclului de fabricatia; · ritmul de crestere a cheltuielilor. Durata ciclului de fabricatie este timpul de la inceperea prelucrarii materiilor prime sI pana la data predarii la magazie a ultimilor produse din lot sI se stabileste in cadrul documentatiei tehnologice a produselor. Stabilirea duratei ciclului de fabricatie se face de catre seful serviciului de productie. Coeficientul de corectare este subunitar sI intervine in relatia de calcul a stocului mai ales la intreprinderile cu productie continua, deoarece cheltuielile nu se efectueaza in intregime la inceputul ciclului de fabricatie, ci ele cresc succesiv sI continuu. Coeficientul de corectare se determina in functie de modul in care se succed costurile de produc costurile de productie. ¥n situatia in care costurile de productie cresc uniform coeficientul de corectare se determina astfel: K= c+C/2C unde: c=cheltuielile de productie de la inceputul ciclului, C=cheltuielile de productie de la sfarsitul ciclului; Dimensionarea stocurilor Stocurile se stabilesc tinandu-se seama de stocul initial, stocul fara miscare, achizitiile ca se vor face in perioada respectiva sI consumul sau uzura acestora. Stocul la produsele finite depinde de doi factori: · costul compect al produselor; · durata medie de stationare a produselor care sete timpul care se scurge de la terminarea proceselor de fabricatie pana la expedierea acestora.
