Logo referatele carte



Libertatea



Despre libertate

Asa cum putem afla din lucrarea “Statul Atenian” a lui Aristotel, a fost o vreme in care Solon introdusese in randul delictelor politice si neparticiparea “din indiferenta sau tembelism” a cetatenilor la viata cetatii. Cel gasit vinovat urma “sa fie despuiat de onoruri si scos din randul cetatenilor”.

Este interesant modul in care Solon a gandit aceasta problema. Democratia participativa presupune anumite atributii pe care cetateanul trebuie sa le exercite pentru ca aceasta forma de guvernare sa nu fie pusa in pericol. Optiunea politica a fiecarui individ in parte este foarte importanta pentru formarea unei majoritati care sa confere guvernantilor autoritatea de a lua decizii si in acelasi timp de a le putea justifica prin increderea conferita de actul electoral. Fara aceasta optiune general manifestata nu ar mai putea fi invocata ca justificare a unor decizii mai mult sau mai putin corecte regula majoritatii. Iar acest fapt ar diminua cu mult autoritatea puterii in fata societatii civile. De aceea, cetateanului i se ofera anumite drepturi si libertati individuale pe care, insa, daca nu le foloseste, statul isi aroga dreptul de a i le retrage, ba chiar de a-i nega chiar si conditia de simplu cetatean. Este o viziune aparte in ceea ce priveste conceptul de libertate. Exista libertatea de opinie, libertatea de a vota, libertatea cuvantului, dar nu exista libertatea de a opta pentru participare sau neparticipare. Aceasta ingradire poate duce in final la obstructionarea si anularea tuturor celorlalte libertati. Practic cetateanului atenian i se impunea sa-si exercite drepturile democratice, in caz contrar autoritatea statala avand posibilitatea de a anula aceste drepturi.

Se pune intrebarea daca in acest caz se mai poate vorbi sau nu despre libertate. Pentru ca, asa cum spunea Friedman, “nimeni nu va poate sili sa fiti liberi. Aceasta este treaba voastra”. Orice constrangere in acest sens inseamna de fapt o anulare a libertatii.

Am dat acest exemplu inspirat din originala democratie a statului atenian tocmai pentru a reliefa limitele libertatii. Nu vorbim despre libertate in sensul abstract, filozofic deoarece libertate deplina nu exista, nu este altceva decat o utopie. Totusi, nu este lipsit de interes un demers lamuritor in privinta limitelor pana la care se poate exprima liber un individ din punct de vedere social, politic, economic.

Din legea lui Solon se poate desprinde o concluzie importanta. Libertatea este o notiune relativa, care poate fi inteleasa ca atare intr-un anumit cadru istorico - geografic si intr-o anumita imprejurare, in timp ce intr-o alta situatie ar putea apare drept forma de manifestare a unei constrangeri.

Pentru a fi mai expliciti in argumentare, putem sa ne gandim la restrictiile formale care ii sunt impuse unui nevorbitor de limba engleza ce emigreaza in SUA. Desi are dreptul la opinie, are libertatea cuvantului, garantate prin lege, practic acestea nu ii sunt de nici un folos, neputand uza de ele. Neintelegerea codului de comunicare ii limiteaza foarte mult sfera de actiune. Practic, pentru a se putea exprima, va fi nevoit, constrans sa invete limba engleza, altfel fiind nevoit sa se limiteze doar la contactele cu cei care ii inteleg propria limba.

Acelasi lucru se intampla cu orice individ care traieste intr-o societate data: este nevoit sa accepte si sa-si insuseasca anumite norme fara de care convietuirea in interiorul societatii respective nu ar fi posibila, libertatile sale nu ar putea fi exprimate dar nici respectate.

Conceptele de “libertate negativa” si “libertate pozitiva”

Pentru un plus de claritate a celor spuse si a celor ce vor urma, se impune o definire clara a conceptului de libertate, pentru ca, in mod evident, in exemplul de mai sus intra in conflict doua tipuri de libertate pe care Isaiah Berlin le numeste ca fiind “libertate pozitiva” si “libertate negativa”. Desigur, termenii sunt de natura sa contrarieze, dar in fond nu este nimic nou fata de conceptul lui Mill despre “libertatea individuala” si “domeniul jurisdictional al societatii” (Economicul, familia, societatea) expus in eseul cu acelasi nume sau conceptul lui Friedman expus in “Capitalism si libertate”.

Libertatea negativa - este acea forma de exprimare a libertatii in care orice interferenta cu libertatile semenilor este de natura sa restranga libertatea unui individ. Mill spunea ca “singura libertate ce merita acest nume este aceea de a urmari propriul nostru bine dupa cum credem de cuviinta”. Tocmai aici sta problema. Este adevarat ca doar urmarindu-ti propriul interes poti sa atingi maximum de eficienta, insa cum ar arata o societate in care nu ar exista un minim de reguli prestabilite in interiorul carora individul sa se poata misca? Acesta ar intra foarte repede in conflict cu o serie de alti indivizi al caror scop poate sa interfereze, fie si intamplator cu cel al individului in cauza. Ce se intampla atunci? Trebuie sau nu trebuie sa se tina cont de acest lucru? Cine rezolva conflictul daca nu exista nici un fel de regula? De aici si pana la instituirea unui arbitru nu mai este decat un pas.

Sau ne putem baza pe moralitatea individului, mizand pe faptul ca poate acesta isi va da seama de nevoile celuilalt si va accepta sa le dea prioritate? Insa modelul pe care este construit Homo Oeconomicus la clasici nu este in masura sa ne faca sa tragem astfel de concluzii. Este adevarat ca Smith spunea in cap. I al “Teoriei sentimentelor morale” ca la om “exista evident unele principii in natura sa care il fac sa se intereseze de soarta celorlalti”, dar tot el spunea ca acesta nu urmareste decat maximizarea profitului cu minimum de efort, si ca in acest demers este foarte rational si perfect egoist.

Nu se poate miza pe atitudinea de moment a individului, el trebuie sa respecte anumite reguli formale “care au doar un caracter instrumental, in sensul ca se asteapta ca ele sa fie de folos unor indivizi inca necunoscuti, pentru scopurile in care acesti oameni vor socoti de cuviinta sa le intrebuinteze si in imprejurari ce nu pot fi prevazute in detalii”. Asadar aceste reguli trebuie sa fie prestabilite si, in mod fundamental, cunoscute de catre toata lumea. Sunt un fel de reguli ale jocului care trebuie respectate de catre toti participantii pentru a fi asigurata buna desfasurare a acestuia. Ele nu sunt de natura restrictiva din moment ce sunt acceptate si insusite de catre toata lumea. In aceste limite stabilite, orice actiune este posibila a fi desfasurata in propriul interes.

Se pune intrebarea: ce se intampla atunci cand regulile jocului sunt incalcate? Trebuie sa existe o autoritate care sa sanctioneze acest lucru, un fel de arbitru impartial care are la indemana instrumentele necesare pentru a restabili buna desfasurare a jocului. Aici se mai impune o conditie: acest arbitru sa fie in mod unanim acceptat. De-a lungul timpului, rolul arbitrului si l-a asumat statul.

Problema care naste in general controverse este cat de extins trebuie sa fie acest stat pentru a asigura respectarea legilor deja acceptate? Istoria doctrinelor economice ne poate exemplifica un lung sir de forme de guvernare, de diverse dimensiuni, care de-a lungul timpului au asigurat mai mult sau mai putin eficient acest lucru. De la statul minimal, “paznicul de noapte” in viziunea clasicilor, pana la statul omniprezent, totalitar, fiecare dintre noi poate sa aleaga exemplul care-i este pe plac. Un lucru este sigur: statul, oricat de minimal ar fi, trebuie sa existe. Convietuirea in anarhie nu este posibila. Insa important este ca el sa actioneze in anumite limite, sa fie un stat de drept. In conceptia lui Hayek, acesta ar trebui sa le dea indivizilor diferiti aceleasi posibilitati obiective, regulile sa fie aplicate intotdeauna fara exceptii, individul trebuind “sa prevada actiunea statului si sa faca uz de aceasta cunoastere ca de un dat in alcatuirea propriilor planuri”.

Unii dintre noi ar fi tentati sa creada ca suprematia statului de drept ar fi posibila in orice tip de societate. Nimic mai fals. Numai o societate liberala este compatibila cu un stat de drept. Restrangerea legislatiei doar la nivelul legilor formale nu face posibila functionarea statului de drept intr-o societate centralizata, caci aceasta este nevoita permanent sa adapteze cadrul legislativ la multiplele situatii noi aparute in economie.

Mill a delimitat foarte bine sfera de intelegere a notiunii de libertate, in intelesul de libertate negativa. El incerca sa demonstreze ca nu putem vorbi despre libertate decat daca individul isi urmareste binele propriu, prin metode si mijloace proprii, bineinteles atata timp cat nu incearca sa lipseasca pe altii de binele lor sau sa-i impiedice sa-l dobandeasca. In limitele impuse de statul de drept, omenirea nu are decat de castigat lasand pe fiecare sa traiasca asa cum crede el ca e mai bine decat silind pe fiecare sa traiasca asa cum li se pare celorlalti ca ar fi mai bine.

In concluzie, libertatea negativa este acea libertate rational posibil a fi exprimata in cadrul unei societati guvernata de un stat de drept, care intervine in limitele unor reguli prestabilite numai acolo unde libertatea individuala este incalcata, si in care fiecare individ isi exprima propria libertate pana la limita la care aceasta lezeaza libertatea altui individ.

Libertatea pozitiva este un concept cu un inteles mai abstract. Stricto senso, 'ea deriva din dorinta fiecarui individ de a fi propriul stapan'. Este rezultatul egoismului spiritului uman care vrea sa-si satisfaca propriul interes, fara a fi impiedicat de ceva sau cineva in acest sens. Placerea de a te simti perfect stapan in ceea ce priveste propria-ti persoana, de a nu fi sclavul dorintelor nimanui, de a lua decizii numai in functie de propriile dorinte si nevoi, cam acesta ar fi idealul oricarui adept al libertatii totale.

Evident ca acest concept este mult mai apropiat de conceptia scolii clasice despre libertate. Smith ne spune ca individul nu recurge la schimb pentru ca este fortat sau din considerente morale ci pentru a-si satisface propriile nevoi. El participa la actul economic pentru ca asa a decis in mod liber si benevol si nu pentru ca cineva l-ar fi obligat sa faca acest lucru. Aparent intamplator, el satisface si un interes al societatii, fara ca o forta exterioara sa impuna acest lucru. Omul doreste sa aiba constiinta statutului sau de 'fiinta ce gandeste, vrea si actioneaza si care isi asuma responsabilitatea propriilor alegeri, putand sa le justifice pe baza propriilor conceptii si finalitati'.

Daca aceste alegeri sunt bune sau rele pentru propria persoana, aceasta nu poate decide decat el insusi, nimeni nu are dreptul sa intervina brutal in viata individului pentru a o comanda, programa si dirija. Fiecare este indreptatit sa actioneze asupra propriei persoane asa cum doreste si cum ii dicteaza constiinta, nevoile, capriciile sau hazardul. Atata timp cat actiunile sale nu prejudiciaza alti membri ai societatii, normele nu pot fi impuse.

In cazul in care anumite fapte sau actiuni savarsite de catre persoane responsabile nu aduc neajunsuri decat celor care le-au savarsit, atunci nu poate fi apelata drept contraargument decat 'indatorirea catre noi insine'. Se poate vorbi despre autorespect si autoevaluare, acestea insa nu sunt obligatorii din punct de vedere social, politic, economic, interventia societatii pentru a-l aduce pe individ pe calea cea buna nefiind indreptatita in acest caz. Societatea poate sa se dezica de consecintele actiunii respectivului, sa-si deroge orice fel de responsabilitate, sa-l izoleze si sa-l evite, prevenindu-i totodata pe cei neavizati de comportamentul nociv al semenului lor. Asupra individului in cauza nu trebuie sa se intervina coercitiv ci doar pedagogic, atragandu-i-se atentia asupra efectelor negative.

Kant spunea undeva ca 'nimeni nu ma poate sili sa fiu fericit in felul sau'. Ca fiinta rationala, am propriul meu sistem de valori in perimetrul caruia actionez, propriile standarde pe care vreau sa le depasesc, propriile obiective si idealuri pe care incerc sa le ating. Nu pot accepta sa renunt la ele pentru ca asa imi cere societatea. Ma manifest asa cum imi sugereaza propria constiinta si nu o forta exterioara. Nu sunt o rotita intr-un angrenaj, obligata sa faca anumite miscari, altfel riscand a fi inlocuita. Libertatea individuala pozitiva nu poate fi confundata cu libertatea intregului angrenaj. De fapt, aici se nasc cele mai multe conflicte intre cele doua aspecte ale conceptului de libertate, libertate negativa si libertate pozitiva, pentru ca anumite decizii apartinand in mod traditional sferei libertatii pozitive pot sa aiba efecte negative asupra celorlalti. Pentru a fi mai explicito, oferim exemplul unui manager al unei firme, foarte bun profesionist si in consecinta foarte valoros, care intr-un moment critic pentru propria persoana ia decizia de a se retrage din functie. Acest lucru, asa cum experienta ne-o arata, va avea in mod indirect repercusiuni si asupra actionarilor firmei respective, ale caror actiuni la bursa vor cunoaste o scadere brusca, situatia fiind perceputa pe piata ca una de instabilitate. Actionarii se vor simti frustrati si indreptatiti sa ceara socoteala consiliului de administratie si managerului in cauza, cerandu-i acestuia din urma sa revina asupra hotararii.

Iata asadar o intamplare care duce la aparitia unor evidente contradictii si la interferente intre cele doua niveluri ale libertatii. Si iata cum: situatia demisiei este bineinteles reglementata de legislatie, este prevazuta in statutul societatii, aceasta insa nu poate impiedica aparitia unor neajunsuri atat in ceea ce priveste libertatea pozitiva, cat si in relatiile cu alti membri ai societatii, lezandu-le interesele.

Evident ca totul se petrece intr-un cadru legal prestabilit, creat in acest sens. Pentru a-si proteja investitiile, actionarii fac apel la diverse metode de factura materiala, psihologica, morala pentru a reusi sa revoce decizia managerului. Sunt indreptatiti ei sa actioneze in acest mod, urmarindu-si propriile interese? In deplina logica liberala, raspunsul ar fi pozitiv. Conflictul nu se naste aici. La acest nivel totul este clar, toti cei implicati, atat timp cat respecta regulile, au dreptul la propria opinie. Actionarii au dreptul sa ia decizii in ceea ce priveste buna desfasurare a activitatii societatii si cum actiunea in cauza este de natura sa creeze probleme, pot sa intreprinda orice actiune legala pentru a-l determina pe respectivul manager sa revina asupra propriei hotarari. Insa in planul deciziei acestuia apare conflictul. Interesul imediat ii cere sa demisioneze. Totusi, in spiritul ideii de libertate, trebuie sa tina cont si de interesele celorlalti. Daca demisia sa nu ar duce la scaderea valorii actiunilor la bursa, totul ar fi in regula. Dar asa cum stau lucrurile, in mecanismul luarii deciziei se naste un conflict intre latura pozitiva si latura negativa.

Pentru a atinge libertatea pozitiva, trebuie sa demisioneze, asa a dedus rational ca este cel mai bine pentru persoana sa. Conform conceptului teoretic definit de Berlin, daca nu ar proceda astfel, libertatea sa ar fi aservita ideii generale de bunastare. Cele mai grave concesii in ceea ce priveste valorile liberalismului sunt facute tocmai avand ca lait motiv bunastarea colectiva. Insa daca demisioneaza, va leza interesul in slujba caruia s-a angajat. Libertatea negativa, adica aceea de a nu atenta a libertatea semenilor prin actiunile proprii, va fi si ea incalcata.

In concluzie, linia de demarcatie intre cele doua tipuri de libertate, daca exista, atunci este foarte fragila, existand cazuri in care una este negata sau anihilata de cealalta. Gasirea acestei linii a preocupat multe minti. Filozofi de seama lui Rousseau, Kant, Fische sau ganditori si creatori de teorie economica cum ar fi Adam Smith, David Ricardo, J.S. Mill, Fr. von Hayek , L. von Mises sau M. Friedman, pentru a mentiona doar cativa din lunga lista ce ar putea fi enumerata in acest sens, s-au simtit derutati cand si-au pus o asemenea problema. A trai liber inseamna a te supune ratiunii proprii. Dar, daca sunt rational, atunci trebuie sa admit ca si ceilalti vor dori sa traiasca dupa propria vointa. Ceea ce-mi doresc eu poate constitui obiectul dorintei oricui. Frontiera intre dorintele mele si cele ale semenilor trebuie trasata. Ratiunea in numele careia traiesc imi impune acest lucru. Cum este posibil sa trasez aceasta granita fara a-mi incalca propriile valori? Raspunsul este foarte simplu si nu poate veni decat din directie liberala: facand apel la ratiune. 'Un stat rational (adica liber) este acel stat care va fi guvernat de legi cu care oamenii rationali ar fi, in mod nesilit, de acord, pe care ei insisi le-ar promulga daca ar fi intrebati ce anume doresc'.

Transpusa la nivel economic, aceasta ratiune n-o are decat piata libera. Prin mecanismele sale bine stabilite, intr-un cadru liber concurential in care pretul sa reflecte exact situatia existenta la un moment dat, piata este cea mai elocventa exemplificare a rationalitatii. Se stie exact care sunt regulile, modul de reactie al fiecaruia poate fi prevazut, principiile dupa care se actioneaza sunt aceleasi pentru toti: principiul hedonistic si interesul individual. Nimic mai simplu si totodata nimic mai eficient, totul desfasurandu-se conform principiilor declarate ale liberalismului.

Bibliografie

1

Aristotel

Statul Atenian, Edit. Agora, Iasi, 1992

2

Isaiah Berlin

Patru eseuri despre libertate, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1997

3

Milton Friedman

Capitalism si libertate, Edit. Enciclopedica, Bucuresti, 1995

4

Fr. A. Hayek

Drumul catre servitute, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1997

5

Fr. Von Hayek

Constitutia libertatii, Edit. Institutul European, Iasi

6

J.S. Mill

Despre libertate, Edit Humanitas, Bucuresti, 1996


1

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu
Olimpiu Nusfelean
   - Automobilul marii

Cauta referat
Scriitori romani