RENE
ANTOINE FERCHAULT DE REAUMUR
(1683
- 1757)
Viata
si opera
Rene Antoine Ferchault de Reaumur s-a nascut la 28 februarie
1683, in localitatea La Rochelle.
La inceput a studiat dreptul la Bourges, apoi, in 1703 s-a mutat la Paris, unde
a studiat stiintele naturii, matematica si fizica. La varsta de 25 de ani a
devenit membru al Academiei de Stiinte din Paris si in cei aproape 50 de ani
cat a fost membru activ al acesteia a fost de 12 ori director. La sesiunile
Academiei a prezentat 75 de lucrari originale.
Dupa ce a publicat cateva lucrari de matematica, Reaumur si-a
impartit aproape in mod egal interesul intre zoologie si tehnologie. In
zoologie a facut multe descoperiri pe baza unor experiente ample si a
observatiei personale. Din multimea sa de lucrari trebuie amintita opera
'Tratat dedicat istoriei insectelor', care a aparut la Paris intre
1732 si 1742 in sase volume ; avea 4000 de pagini si 250 anexe, cuprinzand
aproximativ 5000 de planse. Prin aceasta lucrare, Reaumur a devenit intemeietorul
stiintei despre insecte. Al saptelea volum a aparut abia 200 de ani dupa
moartea lui si mai era material si pentru al optulea volum.
In 1711, Academia l-a numit mecanic salariat (echivalent
aproximativ astazi cu postul de inginer tehnolog) si ii revenea sarcina de a
publica carti in diverse domenii, pe meserii si industrii. Din aceasta perioada
dateaza lucrarea sa 'Descrierea artelor si a meseriilor' care a fost
tiparita abia dupa moartea autorului, in 1761, in 27 de volume. Reaumur a facut
multe descoperiri tehnice si stiintifice pe care le-a prezentat la Academie :
despre fabricarea oglinzilor, despre prelucrarea ardeziei, despre fabricarea
perlelor artificiale, despre forjarea fierului, despre proprietatile hartiei si
altele. In 1722 si-a publicat una dintre cele mai importante lucrari :
'Arta transformarii fierului in otel', ce cuprinde rezultatele unor
cercetari tehnologice, indreptata spre aplicarea practica ceea ce a dus la
inceperea fabricarii otelului in intreaga Franta. In 1725, Reaumur s-a ocupat
cu fabricarea tablei zincate care pana atunci era importata din Germania. A constatat pe cale experimentala ca o conditie
importanta in fabricatie este inlaturarea stratului de fier de la suprafata si
asigurarea unei suprafete perfect netede. In felul acesta a introdus aceasta
noua productie in Franta.
In anii urmatori s-a ocupat de fabricarea portelanului si a
descoperit portelanul care ii poarta numele, care era, de fapt, sticla
asemanatoare cu portelanul. S-a ocupat si de termometre, intai cu alcool, apoi
cu mercur, divizate de la punctul de inghet al apei pana la punctul de
fierbere, in 80 de grade. Aceasta scala a primit numele de scala de temperatura
Reaumur.
S-a ocupat de fabricarea de ancore si ace. In 1749 a publicat
o lucrare in doua volume despre conservarea oualor si despre clocitul
artificial.
Opera lui Reaumur este dovada unui interes profund si al unei
participari active la aplicarea practica a descoperirilor si a cunostiintelor
stiintifice. Inca din 1720 si-a expus parerile cu privire la necesitatea imbinarii
stiintei cu practica intr-un Memoriu trimis Academiei. Aceasta opinie I-a
calauzit intreaga viata.
Reaumur a murit la 18 octombrie 1757 la Bermondiere.
GRAD REAUMUR ( 0R ) este unitatea de masura pentru diferenta de temperatura. A
fost denumita astfel in cinstea fizicianului si a naturistului francez Rene
Antoine Ferchault de Reaumur.
Nota: Gradul Reaumur este o
unitate nerationalizata. Unitatea fundamentala pentru temperatura este Kelvin (
K ) ; se accepta si gradul Celsius. ( 0C )