STIINTA DE-A LUNGUL TIMPULUI referat







                      EVOLUTIA STIINTEI DE-A LUNGUL TIMPULUI

 

   De obicei se afirma ca astronomia este una din cele mai vechi stiinte. Cercetari relative recente considera ca inceputul astronomiei pare sa fi avut loc in negura preistoriei, in perioada aparitiei lui “homo sapiens”. S-au gasit o serie de oase pe care erau gravate fazele Lunii care se crede ca dateaza inca din anul 35 000 i.e.n.

   Date mai sigure, bazate pe inscrisuri, avem din epoca marilor civilizatii indo-europene, in special al civilizatiei antice grecesti. Unul dintre cei mai reprezentativi filozofi este Pitagora (560 – 500 i.e.n) care denumeste cerul COSMOS si declara ca Pamantul are forma sferica. Parmenide din Eleea (540 – 450 i.e.n.) sustine si el teoria sfericitatii Pamantului, dar mai afirma si ca “Luna miscandu-se in jurul Pamantului ilumineaza noptile cu o lumina imprumutata”.

   Viziuni si conceptii aproape de realitate a sustinut si Democrit din Abdera (460 – 360 i.e.n.), care nu numai ca a preconizat existenta atomilor, dar a si interpretat correct aspectul albicios al Caii Lactee, prin prezenta a nenumarate stele slabe pe care ochiul omenesc nu le poate distinge, fapt ce a putut fi confirmat dupa circa 2000 de ani prin primele observatii telescopice ale lui Galilei. 

   Aristotel (384 – 322 i.e.n) considera ca acele corpuri care sunt mai grele cad mai repede decat cele usoare, aceasta idée ramanand valabila pana in secolul al XVI-lea.

   Elev al lui Straton din Lampsakos, Aristarchus din Samos (310 – 230 i.e.n) incearca sa determine distantele pana la Luna si Soare. In ceea ce priveste conceptia cosmologica a lui Aristah, lui i se atribuie admiterea pentru Pamant a unei miscari combinate.

   Hiparchus din Niceea (190 – 125 i.e.n) este considerat cel mai mare astronom al antichitatii grecesti. El ajunge la o foarte exacta apreciere a lungimii anului si contribuie la alcatuirea unui catalog de stele. 

   Potrivit lui Ptolomeu (90 – 168 i.e.n), Pamantul se afla in centrul sistemului solar, iar Soarele, Luna si restul planetelor se invarteau in jurul acestuia. Cand observatiile astronomice au venit in contradictie cu ideile lui Ptolomeu, traiectoriile planetelor au fost reconcepute astefel incat sa se potriveasca totusi teoriei; totusi, desi nu se bucura de sustinerea tuturor ganditorilor greci, teoriile lui Ptolemeu au ramas in picioare pana in Evul Mediu.

    In secolele al XV-lea si al XVII-lea, in Europa stiinta a cunoscut un mare avant. Marii ganditori, deschizatori de drumuri si noile instrumente stiintifice au schimbat radical conceptiile despre univers si locul omului in el.

    Primul care a prezentat o imagine noua si revolutionara a universului a fost Nicolaus Copernicus (1473-1543). El a sustinut ca Soarele este centrul universului, iar planetele se rotesc in jurul sau. Nici Pamantul nu facea exceptie, el efectuand in fiecare an o miscare de revolutie in jurul Soarelui si zilnic o miscare de rotatie in jurul axei proprii. Pentru prima oara s-a lansat si idea ca Luna ar fi satelit al Pamantului.

   Desi nu fusese prezentata inca o dovada clara a certitudinii ideilor lui Copernicus, vechiul model al lumii se prabusea. O lovitura decisive a fost data de astronomul danez Tycho Brache (1546-1601) care a adunat o multitudine de date astronomice fara ajutorul vreunui telescop. Ultimul, deoarece dupa 8 ani de la moartea sa, Galileo Galilei (1564-1642) inventeaza telescopul refractor, denumit ulterior “luneta Galilei”, cu un grosisment de 30X cu ajutorul careia a descoperit fazele planetei Venus, primii patru sateliti ai lui Jupiter si reuseste sa alcatuiasca prima harta a Lunii.

   Johann Kepler (1571-1630) a adus dovezi zdrobitoare in favoarea ideilor lui Copernicus cand in 1609-1619 a prezentat cele trei legi ale miscarii planetare:

-        legea orbitelor: toate planetele se misca in jurul Soarelui pe orbite (traiectorii) eliptice, in focarul comun fiind Soarele;





-        legea ariilor: raza vectoare care uneste Soarele cu o planeta matura (descrie) arii egale in intervale de timp egale;

-        legea perioadelor: patratul perioadei de revolutie a unei planete in jurul Soarelui este direct proportional cu cubul distantei medii a planetei pana la Soare.

   In secolul al XVII-lea, Isaac Newton (1642-1727) a demonstrate ca Pamantul si restul planetelor nu sunt entitati separate, ci sunt guvernate de aceleasi legi naturale; de fapt toate corpurile materiale se supun celor trei legi ale miscarii.

   O alta contributie importanta a lui Newton a fost formularea conceptului de atractie universala si a principiilor matematice conform carora functioneaza. Prin legile descoperite, Newton a confirmat teoria heliocentrica. Acest model universal, guvernat de legile newtoniene a dainuit in timp neschimbat pana la revolutia stiintifica din secolul al XX-lea, initiate de Albert Einstein. 

   O importanta deosebita cercetarilor stiintifice a fost data si de descoperirile din domeniul medicinii. Pana in secolul al XVI-lea, bola era considerate un dezechilibru intre cele patru umori (sange, flegma, bila galbena si bila neagra). Alchimistul elvetian Paraclesus (1493-1541) a contrazis teoria umorilor, sustinand ca orice boala e localizata in anumite organe si poate fi tratata cu substante chimice. In acelasi timp, medicul Andreas Vesalius (1578-1564), originar din Flandra, face primul studio complex de anatomie umana. Cu toate acestea primele baze ale stiintei medicale moderne au fost puse abia un secol mai tarziu, cand William Harvey (1578-1657) a facut publica descoperirea sa: sangele circula in corp pompat de inima, nu de ficat, cum se crezuse pana atunci.

   Galilei a fost primul care a inteles ca matematica este cheia intelegerii si astefel a inceput un progress rapid al acestui “limbaj”. In anul 1640, a fost construit primul calculator capabil sa efectueze adunari de matematicianul Blaise Pascal (1623-1662); 30 de ani mai tarziu, germanul Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646-1716) creeaza o masina de calcul care poate efectua inmultiri.

   In urma “revolutiei” din secolele al XVI-lea si al XVII-lea, stiinta a devenit – si a ramas de atunci – una dintre cele mai importante activitati ale omenirii.

                                                                                                   STEFANESCU       

                                                                                                  ANDREEA CLS a IX-a G

     










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















Cauta referat
Scriitori romani