NUME:ICHIM
PRENUME:ALEXANDRA
CLASA:a XI-a
C,COLEGIUL
NATIONAL
“UNIREA”
BIBLIOGRAFIE:
· Galeria
cu oglinzi-INCORONAREA
· Un
prusac “pur sange”-date biografice
-viata
lui pana la contactul cu politica
-locul nasterii
-studii
-cariera politica
· “Nu
cu vorbe,ci cu sange si fier”
-intrarea in diplomatie-la Frankfurt
-la
Viena
-la
Petersburg
-in Franta
· Sfarsitul
CANCELARULUI
DE FIER
1. Galeria
cu oglinzi-incoronarea
Totul a inceput la
Versailles in 18 ianuarie 1871,in sala oglinzilor,in asteptarea regelui. Se
improvizase un altar in jurul caruia strajuiau drapelurile regimentelor germane
care inca asediau Parisul.De altar se apropie un batran inalt,care era
inconjurat de ofiteri superiori si principi in uniforma.Era Wilhelm I.Se
tineaun “intermezzo” politic in cinstea regelui Prusiei,care se face Kaiser.
Cand proaspatul
imparat primeste coroana,paseste in fata un barbat inalt,cu cizme negre,palid,in
uniforma si citeste pana la capat,cu o retorica febrila,proclamatia alcatuita
de el insusi pentru satpanul sau.
Pronunta
cuvintele rar,cu glas puternic modelate parca de o arta suava,dar totusi rece
si teribil de oficial.Pare un general,desi nu este militar de cariera ca Moltke
ori Roon,de langa care s-a desprins ,ci e un civil.Mustata zbarlita,sprancenele
enorme,privirea aspra ii da infatisarea unui viking.Este fauritorul unificarii
Germaniei in jurul Prusiei.E cancelarul Otto von Bismark,omul care cu noua ani
in urma se lansase in marea batalie pentru unificarea Germaniei pe calea insasi
definita de el:ferro et igni-prin
fier si sange.
Politica,metodele,diplomatia
lui Bismark triumfau in ianuarie 1871,in galeria oglinzilor din
Versailles.Acest moment festiv l-a consacrat pe Wilhelm I imparat al
Germaniei,iar pe cancelarul sau Otto von Bismark l-a pastrat in
istorie,definitiv,si chiar mai sus decat pe insusi imparatul.Caci,incoronarea
in sala oglinzilor era de fapt incoronarea politicii
bismarkiene de unificare a Germaniei in jurul in folosul
Prusiei-1862-1870.Apoi vreme de douazeci de ani,Bismark a dominat Germania ,si
prin ea Europa.Pentru atingerea celor doua mijloace s-a folosit de doua
scopuri:
-razboiul
-diplomatia.Analogic vorbind,Bismark a
fost un fauritor si in acelasi timp,unul dintre cei mai inversunati dusmani ai
libertatii si ai democratiei.A fost “CANCELARUL DE FIER”,omul politicii lui ferro et igni.
2. Un
prusac “pur sange”
-date
biografice-
Originar din Brandemburg,din Altmark,din
inima Prusiei,baronul Otto von Bismark,s-a nascut in 1815,la Schonhausen.Era
deci un prusac pur sange (ein
Stockpreusser).Si-a urmat studiile universitare la Gottingen,iar ca student
a sustinut 27 de dueluri.
A fost coleg de
universitate cu Windhorst,viitorul sau rival politic,el poseda inca de pe
atunci cartea principala de vizita de la natura, de
diplomat.Inteligent,reflexiv,sarcastic,trufas si plin de prejudecati,si-a
insusit totusi o remarcabila cultura:vorbea curent patru limbi.A ajuns chiar si
un orator original,de multe ori violent in limbaj,de o violenta voita,cautata
ca sa-l infrunte si sa-l doboare pe dusman. A cunoscut din vreme si foarte
adanc,intreaga situatie a Germaniei:economie,politica,starea
sociala,filosofie,literaturacapacitatea oamenilor politici,chiar si ambitiile
brutale ale Hohelzollernilor.Provenind dintr-o familie unde se cultiva cu
strasnicie vointa de putere,Bismark “s-a manifestat intotdeauna coplesitor de
energic,de activ,uluitor de deastamparat.”precum va spune Nietzche intr-o opera
celebra.Deasemenea,in literatura critica se spune ca este facut din fier si din
piatra:”nimic nu-l incalzeste,afara de flacara urii si de bucuria razbunarii”.
Pentru o scurta
vreme a indeplinit o slujba administrativa insa mai apoi s-a retras la mosia
lui parinteasca.Sotia lui marturisea ca,in acea vreme il interesa mai mult o
sfecla decat toata politica.
-cariera politica-
Si-a
inceput-o in 1846,ca deputat in Landtag.Putea fi caracterizat inca de pe atunci
ca “un sovin de un egoism transcendent”Absolutist,conservator in interior,el
aproba liberalismul in afara,daca acesta poate contribui la dezvoltarea puterii
prusace.In aceasta permanenta cautare de avantaje pentru patria sa,el desfasoara
o activitate neobosita.Informatiile ii vin pe toate caile,din toate
izvoarele,chiar cele mai infime.Exploateaza slabiciunile si defectele
adversarilor,le surprinde parerile din jocul fetelor,din atitudine si din
gesturi.Isi pune candidatura pentru Adunarea constituanta din 1848 si Landtagul Prusiei din 1850 nu pentru a
sustine parlamentarismul si liberalismul,ci ca sa le combata cu
vehementa.Socotea ca in Prusia Landtagul e zero iar monarhul e totul.S-a facut
cunoscut prin cuvantarile rostite intr-un limbaj dur ,nestapanit,sarcastic la
adresa liberalismului a regimului parlamentar si a “rusinoasei democratii”A
detinut un anume patriarhalism fata de tarani si soldati,inca din tinerete.
In
martie 1848 si-a manifestat violent dezaprobarea fata de “explozia
revolutionara”.A incercat chiar sa-si inarmeze taranii de pe mosie si sa-I
porneasca la berlin in ajutorul regelui Frederic Wilhelm al IV-lea,sa-l salveze
de umilinta de a fi infrant de revolutionari.
In 1848 rolul de unificator al Germaniei
si l-a asumat Adunarea Nationala,parlamentul de la Frankfurt,care,sub presiunea
evenimentelor,a luat locul dietei Confederatiei.Dupa lungi dezbateri
reprezentantii burgheziei,liberalii adunati aici au alcatuit o constitutie
pentru un IMPERIU FEDERAL GERMAN.ca si Frederic Wilhelm al IV-lea,Bismark s-a
impotrivit politicii parlamentului de la Frankfurt,pentru ca ea admitea
principiul suveranitatii poporului si al votului universal.Respingea cu orice
pret unirea propusa la 1848 deoarece izvora din revolutie,aducea in prim plan o
politica liberala si constitutionaliza Germania.Si nu in ultimul rand,se temea
ca nu cumva Germania unita “sa absoarba natiunea prusaca”.
Oricum,anul 1848
s-a inscris ca unul dintre cei mai fecunzi din istoria germana.Cele mai multe
pareri din acea vreme erau ca Prusia era doar spoita cu un liberalism de prada.
In primavara anului 1850,frederic al
IV-lea a convocat parlamentul unional de la Erfurt,un parlament al printilor
care a hotarat uniunea restransa in jurul Prusiei:Germania Mica.Insa Austria
s-a impotrivit categoric urmand mobilizari ordonate de la Berlin si de la
Viena.Dupa un ultimatum austriac,a venit intrevederea de la Olmutz intre
cancelarul vienez si ministrul Prusiei.Se parea atunci ca prusia renuntase la
misiunea sa istorica si a abandonat ideea unitatii centrale a Germaniei.Bismark
a apreciat opera parlamentului de la Erfurt drept “o gluma proasta”si “o jena
diplomatica”. El va scrie mai tarziu ca “eroarea diplomatiei prusace de atunci
era de a crede ca altii ar putea sa faca pentru noi ceea ce nu indraznim sa
facem noi insine.Capitularea de la Olmutz avea doar o singura scuza:intre
Prusia si Austria se cuvine sa existe un acord ca sa combata,impreuna,partidele
revolutionare.”
Totusi Bismark nu a uitat niciodata ,nici
acest esec,nici aceasta eroare.el are urmatoarea dorinta,”vreau sa razbun
afrontul de la Olmutz.Vreau sa dobor Austria…Vreau sa ridiv prusia si sa-I dau
in Germania situatia preponderenta care ii revine de drept.”
3. “NU
CU VORBE,CI PRIN SANGE”
-intrarea
in diplomatie –LA FRANKFURT-
In 1851 Bismark a intrat in diplomatie,iar
regele Frederic Wilhelm al IV-lea l-a trimis secretar pe langa Rochow,ministrul
plenipotentiar al Prusiei in dieta de la Frankfurt.In scurt timp a fost avansat
ministru si a lucrat in aceasta calitate pana in 1859.La inceput a privit
austria ca pe o aliata fireasca a Prusiei impotriva revolutiei in spatiul
german si impotriva Frantei in sprijinul european.Dar la Frankfurt,bismark va
constata ca in confederatie Austria foloseste orice prilej ca sa puna Prusia in
conditii de inferioritate,ca sa o domine.El va nota:”am venit la Frankfurt cu
cele mai bune sentimente pentru Austria,dar acolo,informat de documentele
politicii din Schwarzemberg,care se rezumau la cuvintele de a ‘injosi,apoi a distruge’,mi-am
pierdut iluziile din tinerete”In cei sapte ani de activitate frankfurteza a
invatat sa urasca regimul Confederatiei Germane si,mai mult decat atat,a ajuns
sa se convinga ca Prusia nu se mai poate ridica decat doborand Austria.”Politica Vienei-spunea el-a facut Germania prea stramta ca Austria si
Prusia sa poata incapea in ea impreuna…..in curand va trebui sa luptam
impotriva Austrieipentru existenta noastra” .In Frankfurt,facand o
diplomatie intergermana,Bismark si-a dezvoltat calitatile de om politic,de
psiholog,de om de lume.
La
Frankfurt,Bismark a cautat sa contracareze influenta si autoritateaAustriei in
cadrul Confederatiei Germane.A initiat o serie de articole batjocoritoare la
adresa guvernului de la Viena.si in acelasi timp a aparat cu femeritate pozitia
si prestigiul Prusiei.Astfel el s-a impus repede in randul diplomatilor de la
Frankfurt.Aici,ca pretutindeni,problema unitatii Germaniei era o problema
centrala.De la Frankfurt Bismark a putut urmari politica ezterna si diplomatia
multor guverne dar mai ales al Rusiei.
-LA VIENA-
In
iunie 1852,cu o scrisoare de recomandare catre Frank Joseph,regele Prusiei l-a
trimis pe Bismark la Viena,la “scoala de inalte studii diplomatice”.La aceasta
scoala de inalte studii el nu avea de invatat decat ura impotriva
Austriei,chiar daca aceasta nu mai avea nevoie s-o invete.A inteles ca Austria
esta mult mai slaba decat pare ,iar in mintea lui s-a clarificat necesitatea
lui de a o elimina din Confederatie si de a-I ocupa locul.De aceea el urmarea
sa o antreneze in conflictul din Balcani.El vedea in tarul Nicolae un sprijin
solid si recomanda o apropiere de Rusia.In aceste imprejurari,Bismark se gandea
numai la o solutie de a scoate Prusia dintr-o situatie inferioara,prin
propuneri indraznete.Dar regele,Frederic a ezitat avand argumentul ca sunt prea
riscante.Aceasta insemna o neutralitate activa iar Bismark demonstra ca Prusia
nu are nici un motiv de a declara razboi.Dar,in ciuda avantajelor din
Balcani,Austria nu renunta la rolul ei in Germania.S-ar putea spune ca Germania
a fost amenintata saisprezece ani de fulgerele razboiului intre Austria si
Prusia.
-LA PETERSBURG-
In 1859,Bismark e mutat ambasador la
Petersburg,unde, facand o impresie buna inca de la inceput,a afost primit la
curtea tarului si in inalta societate ruseasca.Aici l-a cunoscut indeaproape pe
Gorceakov ca protector si adversar.
-IN FRANTA-
In aprilie 1862,rechemat de la
Petersburg,este trimis in Franta ca ambasador.Atunci nu a inteles nimic din
ideea imparatului de a transforma Republica Mexicana intr-un Imperiu latin
vasal.Cele cinci luni petrecute in Paris l-au ajutat sa se initieze in
atmosfera politica si sistemul diplomatiei franceze.A propus proiectul unei
aliante franco-prusiace,insa a fost un proiect ramas fara urmari.
Activitatea depusa pana in 1862,a facut
ca Bismark sa fie apreciat ca om politic de talent gata sa se angajeze pe orice
cale si prin orice mijloc ca sa sporeasca puterea Prusiei si sa realizeze
unificarea in jurul ei.
4.
SFARSITUL CANCELARULUI
DE FIER
Pe buna dreptate
a fost numit astfel deoarece el a fost singurul care a pastrat dorinta vie de
unificare a Germaniei.A angajat Prusia in multe razboaie de pe urma carora a
reusit sa profite cat de mult.Cu Danemarca,cu Franta,relatii de tensiune si cu
Rusia si in primul rand cu Austria,inscris in multe aliante,stia cand sa
inceapa si cand sa se opreasca…a demonstrat puterea si increderea in dorinta si
in reusita.
In martie 1888 a murit Wilhelm I,iar dupa
cele trei luni de domnie a lui Frederic al III-lea,a urmat la domnie Wilhelm
alII-lea.Insa cu noul monarh,Bismark nu se intelegea.O data cu trecerea anilor
si cancelarul devine din ce in ce mai nemultumit.Nu-I placea sa I se comande,sa
stie ca are un sef si nici ca s-ar putea sa sufere vreo infrangere.Incepuse sa se
creada instrumentul ales de Dumnezeu pentru a-si ferici patria.Acum dispretuia
oamenii,poporul ii era antipatic,nici un rege nu-l mai simpatiza.In martie 1890
Bismark a fost nevoit sa-si dea demisia.Chiar daca Wilhelm l-a numit duce de
Lauenburg,a refuzat si s-a retras la conacul de la Friedrichsruhe.
Incontestabil diplomatia sa a fost
agresiva si razboinica insa dupa 1871 l-a preocupat mai ales pacea.El a fost
credincios unei singure idei mari:UNIFICAREA GERMANIEI in jurul Prusiei.
A murit la 31 iulie 1898,dupa ce a tinut
atarnata deasupra conducerii statului german o viata cu atata devotament.
Un contemporan il aprecia prin 1888,”e un
mare geniu,dar nu-I un om mare……..cine mai stie!’
