Franta inainte de Razboiul de 100 de ani si Razboiul de 100 de ani referat






Franta inainte de Razboiul de 100 de ani si Razboiul de 100 de ani.

 

Dar in a doua jumatate a secolului al XII-lea pe drumul regelui de intarire a puterii sale, a stat un obstacol foarte mare, contele Ghenrih Anjuy, devenind regele Angliei detinea Normandia si Men, ceea ce inchidea iesirile la mare pe Sein si Luara. Filip al II-lea(1180-1223) a depus efortul  pentru a cuceri Normandia si alte teritorii din Nord. De la inceput el a extins teritoriile sale in Nord-Est anexand in 1186 comitatul Vermandia si in 1189 comitatul Reim si Berri : el era casatorit cu mostenitoarea comitatului Champagne ce insemna anexarea acestui teritoriu. La inceputul secolului al XIII-lea regele a trecut in ofensiva si timp de 4 ani (1202-1206) a recucerit Normandia, Men, Anjuy si Tureni. In 1213 el a supus regiunea centrala a Overenului, iar in 1214 Artua. In rezultat principalele regiuni de nord si o parte a regiunilor centrale erau alipite cu rezistenta imprejurul Parisului. Kapetingii real stapaneau asupra jumatatii Frantei. Secolul al XII-lea pe drept se socotea perioada infloririi stralucitoare a Frantei feudale, deoarece erau acaparate inca Puatu, Champagne, comitatul Tuluzia, cateva comitate din Acvitania; in afara posesiunilor tarii se aflau numai Burgundia, Bretagni si cateva comitate din Acvitania. Activitatile lui Filip al II-lea si indeosebi a lui Ludovic al IX-lea(1226-1270) urmarea cateva scopuri : de a unifica macar acele posesiuni, unde regele avea in plin toate drepturile feudale, incluzand si cele senioriale; de a organiza conducerea centrala in concordanta cu teritoriul extins; de a lichida nu numai anarhia feudala, dar si, dupa putinta, cauzele formarii ei. Aceasta avea loc astfel : carmuitorii posesiunilor regale si birocratii regali erau introdusi in toate provinciile si au format un fel de celule a aparatului regal. In Sfatul Regal a avut loc o oarecare deferentiere a functiilor. S-a separat camera judiciara deosebita – Parlamentul Parisului, care a devenit tribunalul suprem al tarii. Lupta indelungata a Kapetingilor cu Plantaghenetii Englezi (Ghenrih Anjuy a pus inceputul dinastiei Plantaghenerilor in Anglia) tot mai mult crestea in razboi. Flandria a devenit scopul principal al expansiunei franceze din multe cauze. Filip al IV-lea s-a amestecat in lupta interna a oraselor Flandrei. De la inceput i-a reusit sa stabileasca in comitat puterea sa, folosind pentru introducerea impozitelor grele si intarirea prestatiilor feudale. Aceasta a provocat ridicarea poporului Flandriei impotriva francezilor. Astfel, in lupta langa curte(1302), armata franceza a fost distrusa si nevoita sa paraseasca acest teritoriu. Aceasta infrangere a provocat in Franta inca pana la inceputul Razboiului de 100 de ani o decadere economica. Cu toate ca francezii au pierdut razboiul cu Flandria guvernul francez conta din nou sa se amestece in treburile Flandriei, dispunand de conditiile favorabile. Uneltirile guvernului in orasele Flandriei nu conteneau, iar aceasta ducea inevitabil la agravarea relatiilor, iar apoi la un conflict deschis cu Anglia – principalul furnizor de lana pentru confectionarea postavului Flandriei. In Razboiul de 100 de ani Anglia tindea sa cucereasca Ghieni, care furniza Angliei multe alimente, iar Franta – sa nu cedeze Ghieni si pentru unificarea statului Francez.

De la inceput in primul etap al Razboiului de 100 de ani in 1337-1347, principalul scop al englezilor era de a supune punctele de sprijin al francezilor in Flandria pe litoralul Pa-de-Cale si de asemenea sa inchida drumul pana acolo pentru francezi. Zdrobind in 1337 flota franceza in Sleis si distrugand astfel paza tarmurilor, ei au intrat in Normandia, au zdrobit armata franceza in Cresi si au cucerit in 1347 Cale, ce era eliberat de francezi in 1558. Obtinand scopul sau in Nord, armata engelza a cucerit la inceputul anilor ’50 ai secolului al XIV-lea – Ghieni, neintampinand rezistenta mare. Regiunile din Sud-Vest iar s-au intors sub puterea regelui englez. Fiul sau Eduard, bazandu-se in Bordo a inceput cu cavalerii  bastinasi sa faca invazii jefuitoare in regiunile centrale franceze. La intoarcerea de la una din invazii l-a intampinat o armata franceza langa Puatie, care a fost distrusa.

Infrangerea langa Puatie a pus guvernul si tara intr-o situatie grea, era nevoie in termenul cel mai scurt de a gasi mijloace financiare considerabile si aproape de la inceput de a forma armata.

Desfasurate dupa lupta langa Puatie evenimente – Revolutia din Paris si Jancheria – au dat istoriei un caracter dramatic exceptional de 3 ani(1356-1358). Ascutimea divergentelor sociale si crizei politice au atins in acesti ani apogeul si a dat o insemnatate  excluziva in istoria Frantei feudale.  Dupa infrangerea de la Puatie regele Carl a chemat Statele Generale in octombrie 1356 pentru procurarea finantelor. Dar ele au cerut concedierea membrilor Sfatului Regal, in locul carora vor fi 28 de deputati ai Statelor, fara consimtamantul carora regele nu avea dreptul sa ordoneze armatei si sa numeasca birocratii. Iar in martie 1357 ei au prezentat un plan de reforme prin care din membrii Statelor se alegea aparatul central, iar Statele se adunau periodic pentru a rezolva problemele proncipale. Dupa o manifestare din Paris, pe 22 februarie 1358, regele era supus la o subordonare parizienilor. Dar peste zece zile el a fugit din Paris si, primind bani de la Statele Generale, in care lipseau reprezentantii Parsului; care jucau rolul principal, regele a trecut la actiuni armate.

In acest timp in mai 1358, situatia s-a intensificat, fiindca s-a dezlantuit Jankeria. Aceasta rascoala a cuprins multe regiuni ale Frantei de  Nord. Multe detasamente mici se uneau si formau unul mare. Rasculantii se numeau Jaki. Ei aprindeau  si distrugeau castelele nobililor, ucideau feudalii, tinzand sa ucida toti nobilii din lume si sa devina gospodari ei insusi. Rasculantii destrugeau documentele cu lipsa prestatiilor feudale.

Langa Statul Mello, taranii, in frunte cu Ghiliom Cali s-au intalnit cu Carl cel Rau, ce a iesit impotriva taranilor cu cavalerii sai. Dar asa cum taranii erau de numar 6000, iar cavalerii mai putin de 1000, ultimii au cerut pace. Cand Cali a mers la trataive, el a fost ucis, si cavalerii s-au napustit asupra taranilor fara comandant si i-au zdrobit. Asa s-a inceiat revolutia.

Feudalii s-au rafuit crud cu taranii, dar mult timp nu au ridicat impozitele. Inabusirea acestei rascoale insemna sfarsitul rascoalei din Paris. In iunie 1358 armata engleza adusa de Carl cel Rau a intrat in Paris si s-a rafuit cu rasculantii. Regele a anulat actiunile Statelor Genrale.

In 1360 a fost semnata pacea cu Anglia in Bretinia. Conditiile pacii erau extrem de grele pentru Franta – Anglia a primit tot sud-vestul, de la Luara pana la Pirinei. Dar dupa 15 ani ea detinea tarmul dintre bordo si Baion, datorandu-se incordarii excesive a tuturor puterilor statale. Pentru a constrange englezii erau marite impozitele de la care sufereau taranii. Cand s-au limitat considerabil actiunile militare, in anii 70,  poporul nu gasea nici o justificare impozitelor mari. Astfel a izbucnit un val de rascoale intre anii 1379-1384. Guvernul era nevoit sa anuleze impozitele mari. Cand guvernul a incercat sa reintroduca impozitele mari la inceputul anului 1382 a izbucnit din nou un val de rascoale care au fost inabusite.





In asa situatie Anglia vedea o victorie usoara. Astfel in 1415 englezii din nou au intrat in Franta. In curand ei au cucerit Normandia si Men. Iar Franta, ca si in 1356, a ramas fara armata. Contele Burgund a devenit imparat independent si a intrat in alianta cu Anglia. Dupa succesele sale, Anglia a impus conditii rusinoase ale pacii (pacea de la Trua din 1420). Franta a devenit o parte a regatului Anglo-Francez. Franta era condusa de Ghenrih al V-lea – regele Angliei. Urma ca Franta sa fie condusa de fiul acestuia – Ghenrih al VI-lea. Dar din cauza anumitor circumstante, fara a tine cont de intelegerea de la Trua, Carl al VII-lea s-a proclamat rege al Frantei. Dar englezii si ducele Burgund au recunoscut ca rege al Angliei si Frantei pe Ghenrih al VI-lea in varsta de 10 luni, in locul caruia domnea unchiul sau, ducele englez Badford. Teritoriile lui Carl al VII-lea erau mai compacte, putin populate, mai putin roditoare si mai rau legate cu drumuri de comunicare decat teritoriile dusmanilor sai. Ghenrih al V-lea  introducea englezi in Franta, dandu-le pamant si silind francezii sa paraseasca acest teritoriu, ceea ce i-a indemnat la lupta.

Deosebit s-a pronuntat razboiul partizan dupa moartea lui Ghenrih al V-lea(1422), cand Badford nu primea ajutor de la Anglia si a inceput sa jefuiasca regiunile ocupate. Detasamentele de partizani subminau dominatia engleza. Radford strangea putine finante pentru lupta cu partizanii si pentru a le obtine intentiona sa cucereasca Orleanul. La inceputul lui octombrie 1428 o armata nu prea mare, compusa din trupele engleze, totusi sosite din Anglia, s-a adunat sub Orlean si a inceput sa inalte imprejurul lui intariri. Orleanul avea nevoie de ajutor. In acest timp foarte periculos pentru Franta o tanara taranca – Janna d’Arc – a fost in stare sa conduca lupta poporului cu dusmanul si a obtinut victorie in lupta din Orlean. Dupa aceasta victorie Carl al VII-lea era incoronat in Reims, unde era prezenta si Janna. Dar in mai 1430 Janna a venit in ajutorul armatelor franceze sub Compien, aici ea a fost prinsa si vanduta englezilor de catre ducele Burgund. Adusa in Ruan ea a fost judecata de catre judecatori francezi, angajati de englezi. Judecata a hotarat ca ea este vrajitoare, astfel coronatia lui Carl al VII-lea a pierdut valoarea sa si pe 30 mai 1431 Janna a fost arsa pe rug. Dar lucrul ei nu a murit. Armata franceza obtinea victorii una dupa alta. Ducele Burgund a trecut de partea celui mai puternic, incheind alianta cu Carl al VII-lea. In curand englezii au pierdut Parisul, Buanul, Normandia, Bordoul acum pentru totdeauna (numai Clae a ramas in mainile lor pana in anul 1558). In anul 1453 Razboiul s-a terminat. S-a inceput procesul de reinoire a puterii regelui. Dar ducele Bretan si ducele Burgund au format „Liga binelui social” care l-a impus pe Ludovic al IX-lea sa incheie pacea cu conditii grele. Dar mai apoi regele, intrand in alianta cu elvetienii si lotaringii l-a invins pe ducele Carl cel Curajos Burgund si a alipit la Franta Picardia, Nibena si ducatul Burgundia. Comitatul Burgundia si Niderlandele au ramas la fiica lui Carl cel Curajos, care s-a casatorit cu fiul imperatorului german - Maximilian Habsburg. In 1481 la Franta s-a alipit Provansul cu portul Marsel. Astfel, pana la sfarsitul domniei lui Ludovic al IX-lea, unirea Frantei, in mare parte, s-a terminat. In 1491 fiul lui Ludovic al IX-lea – Carl al VIII-lea s-a casatorit cu Ana Bretana, astfel ducatul Bretani s-a alipit Frantei. Dupa domnia lui Carl al VIII-lea la putere vine Ludovic al XII-lea(1498-1515), dupa care a fost Francisc I(1515-1547). Pe timpul acestor 3 regi s-a format absolutismul francez. Monarhia era condusa de rege si curte. Regele putea sa-si aleaga ajutorii, putea sa-si faca institutii, ca monarh el era liber sa faca orice. Membrii parlamentului regal mosteneau locurile sale in parlament sau le vindeau.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani