Politica externa a Frantei (in Franta) de la intemeiere pana in zilele noastre Referat COMPLEX referat






Referat la istorie pe tema :

“Politica externa a Frantei de la intemeiere pana in zilele noastre

De Doroschevici Roman

 

Planul :

Introducerea

  1. Intemeierea statului Francez.

  2. Faramitarea feudala a statului si inceputul infruntarii ei. 46553gmo48hcp6g

  3. Franta inainte de Razboiul de 100 de ani si “Razboiul de 100 de ani”.

  4. Razboaiele Italiene, politica lui Risilie si a lui Ludovic al XII-lea.

  5. Politica lui Mazarini si a lui Ludovic al XIV-lea. Coloniile Franceze

  6. Marea revolutie din 1789 si situatia Frantei in lume pe timpul revolutiei. mc553g6448hccp

  7. Consulatul lui Napoleon, primul imperiu si politica externa a lui Napoleon. Infringerea lui Napoleon, restaurarea Bourbonilor.

  8. Politica lui Ludovic al XVIII-lea si a lui Carl al X-lea.

  9. Politica lui Napoleon al III-lea. Al doilea imperiu in Franta.

  10. Politica Republicii a III-a.

Introducere

 

 

Dupa intemeierea statului francez a inceput perioada faramitarii feudale, infruntarea careia a inceput in secolul al XIII-lea, iar intregirea aproape totala a statului s-a produs dupa Razboiul de 100 de ani(1337-1453). Dupa acest razboi politica externa a Frantei a primei jumatati ai secolului al XIV-lea era legata de dorinta de a supune Italia, perioada numita “Razboaiele Italiene”. Dar cucerirea Italiei nu i-a reusit din cauza imperatorului Carol al V-lea. Pe timpul carmuirii lui Ghenrih al IV-lea se consolida absolutismul. Dar consolidarea definitiva a absolutismului fracez era infaptuita pe timpul lui Risilie. In anul 1630 Franta a intrat in razboiul de 30 de ani, insa Franta nu era pregatita de razboi din ce cauza razboiul a adus multe cheltuieli Frantei. Risilie a murit si a lasat razboiul de 30 de ani neterminat. Apoi Franta a dus razboaie coloniale, anexand NewFaundledul, Canada, un teritoriu din Acagua, insula Guadelupa, insula Martinia si alte insule din Antilele mici, insula Madagascar, multe teritorii din America de Nord si India. Dupa Risilie Franta a fost condusa de cardinalul Mazarini, care pe timpul conducerii sale s-a intampinat cu o criza a sistemului feudal absolutist numita Fronda. Mazarini a incheiat pacea de la Pirinei cu Spania. Pe timpul carmuirii lui Ludovic al XIV-lea politica externa a Frantei devine agresiva, jertvele careia au fost Germania de Vest, Niderlandele Spaniole. Franta in a doua jumatate a secolului al XVII-lea avea rolul de hegemon in Europa de Vest. In acest timp Franta a dus multe razboaie cu scopul acapararii Spaniei, care au adus Frantei foarte multe cheltuieli. Dupa Ludovic al XIV-lea la putere vine Ludovic al XV-lea, care a pierdut fiecare razboi in care se implica si care a dus tara la istovire totala. Din aceasta cauza a izbucnit Marea Revolutie Franceza din 1789 pe parcursul careia s-au format 2 coalitii antifranceze, armatele carora erau respinse de francezi. Pe parcursul acestei revolutii puterea a trecut in miinile Iacobinilor, apoi a Thermidorianilor si in rezultat dupa lovitura de stat de la 18 brumar la putere vine Napoleon Bonapart. Stabilind dictatura militara Napoleon a proclamat Franta Imperiu si a dus foarte multe razboaie, formand imprejurul Frantei un sir de state carmuite de rudele imperatorului si dependente de Franta. Dar dupa infrangerea de la Borodino in Rusia, Napoleon a format o armata noua fara experienta, care nu a putut rezista la atacurile tarilor coalite impotriva lui Napoleon. Infrant el era dus pe insula Elba. Dar dupa putin timp el s-a intors in Franta si a domnit numai 100 de zile. Dupa infrangerea de la Waterloo, Napoleon a fost dus pe insula Sf. Elena. Congresul de la Viena a stabilit restaurarea Burbonilor, iar teritoriul Frantei a fost adus la fostelel ei hotare. Regimul din Franta era monarhia constitutionala. Dupa Ludovic al XVI-lea la putere vine Carol al X-lea care cu fiecare an tot mai mult se intorcea la vechile oranduiri, ceea ce a provocat rascoala din 1830, care biruind a proclamat Franta Republica. Louis Napoleon ales in decembrie 1849 presedinte al Republicii a instaurat in Franta, printr-o lovitura de stat, Imperiul. Napoleon al III-lea a dus multe razboaie cu scopul gasirii noilor pieti de desfacere si materie prima. Al doilea imperiu a intensificat expansiunea teritoriala, obtinand teritorii in Africa, Vietnam s.a. Pe timpul lui s-a desfasurat razboiul franco-prusian ce a adus Frantei numai pierderi. Ea a pierdut Alsacia si Lorena si trebuia sa plateasca o contributie de razboi in valoare de 5 mlrd franci. Din cauza acestiu razboi al doilea imperiu a fost rasturnat pe data de 4 septembrie 1870. Mai apoi in tara se desfasoara lupta pentru republica, care a fost proclamata in 1875. In acest timp Franta participa la impartirea lumii langa marile puteri, acaparand multe colonii. In 1893 Franta a semnat un tratat de ajutor reciproc, apoi in 1904 - Antanta cu Anglia .

 

 

 

 

 

1.Intemeierea statului Francez

 

Cateva mii de ani inaintea erei noastre pe teritoriul Frantei se aseza cu traiul tribul galilor. Romanii au cucerit acest teritoriu si i-au dat numele de Galie. Romanii au tinut acest teritoriu sub conducerea sa pana la ultimul sfert al secolului al V-lea. Pierderea acestui teritoriu era cauzata de conflictele interne in Roma si navalirea necontenita a barbarilor. Acest teritoriu a fost supus de mai multe triburi printre care si francii in frunte cu Hlodvig in varsta de 19 ani, acesta era inceputul marilor triumfuri ale francilor. In timp de 22 de ani(406-508) ei stapaneau teritoriul de la Garonne pana la Rein, de la Bretani pana la Ron. Acest trib era mai tare si nu a fost supus timp de patru secole, datorita faptului ca nu erau conflicte interne si masurilor intreprinse de Hlodvig. In acest timp, sec. VI-VII, Galia sufera mari schimbari. Apare clasa feudala, dar nu predominanta si nedezvoltata. Principalele limbi pe care le vorbeau locuitorii erau limba francilor si latina. In Galia erau mai multe popoare din care cele mai numeroase erau : francii de nord si francii de sud. Totul se dezvolta diferit la nord si la sud, unele cuvinte se pronuntau diferit in aceste regiuni. Asa cum grupa politica ce domina in Galia erau francii, incepand cu secolul al VII-lea acest nume treptat devine numele locuitorilor. Iar in secolele VII-VIII aceasta tara mai mult incep s-o numeasca “Tara francilor”. Dupa Hlodvig, nepotii lui si-au tinut titlul de rege inca doua secole pana la jumatatea secolului al VII-lea. Astfel puterea a slabit si teritoriile ocupate in secolul al VI-lea nu-I mai ascultau pe franci. Astfel teritoriul dominat de franci in secolul al VII-lea era de la Loire pana la Reine. Dar acest teritoriu s-a despartit in trei regate – Austrazia, Neistria si Burgundia care luptau intre ele. Totusi in secolul al VIII-lea aceste tari s-au unit, au format vechiul sta al francilor si cu mult l-au largit la hotarul secolelor VIII-IX, luand Italia, o mare parte din Germania si Spania de nord. Acesta era rezultatul venirii la putere a Karolingilor in Austrazia, care si-au intarit pozitiile in acest stat, apoi l-au unit ci Neistria si Burgundia si astfel s-au facut conducatorii tarii francilor. Primul conducator al Karolingilor era Karl Martella. Cu armata sa el a invins dusmanii sai – frizii, alemanii, bavarii si in principal a respins arabii. Fiul lui Karl Martella – Pinin Korotkii, profitand de situatia politica favorabila in anul 751 s-a proclamat official regele francilor. Pinin totusi a reusit sa ocupe Galia de Sud. Sub conducerea Karolingilor s-a unificat toata tara. Tara franca a ajuns la apogeul sau pe timpul domniei Marelui Karl(768-814), fiul lui Pinin Korotkii care si-a largit puterele in marea parte a Europei de Vest si cu ajutorul Papei a primit titlul de imperator. Pe timpul Karolingilor au fost secularizate pamanturile bisericesti, au fost introduse plata soldatilor si cerinta de la ei a juramantului in credinta personala. Aparea feudalismul. Supusi unui jug de feudali earu serbii. Toate limitele libertatii se transmiteau prin mostenire. Astfel serbii deveneau robi.Principala putere politica era in mainile magnatilor bisericesti si civili. Cu cat se slabea puterea regelui, cu atat functiile juridice si cele administrative se concentrau in mainile contelui, ducelui si episcopului.Pe timpul Karolingilor se intareste armata si lucrul in armata devine o privelegie pentru tarani. Institutiile judiciare erau representative, insa pe timpul lui Karl cel Mare reprezentantii institutiilor judiciare se alegeau de reprezentantii imparatului, care se alegeau pe viata, ceea ce ii convenea imparatului. Acesti reprezentanti primeau pamant si bani de la rege, devenind mari proprietari. Pe timpul lui Karol cel Mare tara francilor a atins apogeul sau si numele Karl a fost cunoscut in toata Europa si de aceea dupa aceasta conducatorii statelor din Europa se numeau, din rusa, “Karoli” de la numele lui Karl. Tulburari in viata politica au inceput cu moartea lui Karol cel Mare. Pe timpul nepotilor sai tara s-a despartit in trei tari independente (Francia de Vest, Francia de Est si “Tara mijlocie”, cuprinzand Italia). Cu aceasta insa destramarea Imperiului Karolingilor nu s-a terminat. Marii feudali cautau sa-si intareasca pozitiile. De aceasta neintelegere in tara s-au folosit dusmanii tarii, navalind asupra ei necontenit. Regii acestor trei tari nu puteau sa lupte cu dusmanii, de aceea cu ei luptau contii. Unii biruind, repede se imputerniceau si devineau regi ai unei tari mici. Astfel in Francia de Vest era un mare numar de tari mici. Cel mai mare pericol il alcatueau contii Parisului – Robertinii. Astfel noiile alegeri din 987 a fost ales rege unul din Robertini. Acesta era sfarsitul dinastiei Karlingilor si inceputul dinastieii Kapetingilor. Pe timpul domnii lor Franta feudala devine una din cele mai puternice state din Vest. Perioada istoriei franceze, care se termina cu caderea Karolingilor, poate fi numita istoria intemeierii Frantei. Statul Franta s-a format pe un teritoriu foarte prielnic cu iesire la doua mari, cu munti, cu un sol fertil, care au avut un rol important in viata statului.

 

2. Faramitarea feudala a statului si inceputul infruntarii ei.

 

In sec.X Franta a intrat intr-o epoca de dezvoltare a feudlismului, caracteristic aici intr-o forma mai desavarsita, mai clasica, care a influentat asupra soartei de mai departe a Frantei si a facut-o ca un fel de exemplu pentru feudalismul din vestul Europei. In sec.IX – X a inceput existenta independenta a tarii. Pa parcursul sec.X vechile denumiri de “Galie“ si “Franta de Vest” au disparut treptat si tara a inceput sa se numeasca Franta. Intocmirea acestui stat a coincis cu perioada faramitarii feudali a statului. Practic el se destrama in mai multe posesiuni feudale, ce se determina prin prezenta in general a relatiilor feudale de acum constituite. In toata Europa de Vest acesta era cel mai tempuriu caz al faramitarii nominale a unui intreg stat in niste adevarate principate feudale. Catre sec.X la fiecre dintre ei erau deacum hotare bine determinate, caracteristici geografice, etnice si lingvistice, aveau istoria sa. Deoarece in componenta statului unitar national ei intrau in calitate de provincii cu aspectul sau bine pronuntat acest proces de faramitare a statului a trecut prin doua etape: de la inceput, in sec.IX, au aparut mari posesiuni, apoi in sec.XI s-a infaptuit faramitarea de mai departe a lor in teritorii mai mici. Orasele ramase dupa romani se dezvoltau. Seniorii conduceau orasele si prin diferite impozite, tarife, amenzi tortorau orasenii. Din aceasta cauza orasenii nemultumiti au inceput sa formeze organizatii secrete (commune) cu sopul pregatirii luptei armatei. La sfarsitul secolului al XI-lea inceputul secolului al XII-lea mule orase din Franta de Nord a trecut un val de rascoale numite “rascoale comunale”. Ele au adus orasenilor Victoria asupra seniorilor. Astfel aproape toate orasele au devenit comune libere. Principalele lor drepturi erau inscrise in “Carea libertatii”, care erau aprobate de rege. In orase se destrugeau toate formele de dependenta personala. Toate posesiunele seniorului treceau in posesia orasului, iar amenzile se transformau in impozite, care intrau in vistieria orasului. Toata puterea in orase a trecut in mainle Sfatului Orasenesc, membrii caruia se numeau eseveni, reprezentativ in frunte cu primarul. Asa cum orasele si mai departe trebuiau sa se apere de dusmanii externi si interni, ei au pastrat organizatiile (comuna) si s-au transformat in niste cetati uriasi. Eliberarea oraselor a favorizat deyvoltarea economiei si culturei pe teritoriu domniei regelui (atunci el nu cuprindea Franta de Nord) aroape toate orasele, inclusiv Parisul si Orleanul nu s-au facut commune libere. Dar totusi si orasenii acestora au primit libertatea, iar Sfatul ales de ei lucra cu institutiile regelui, astfel orasul era sub supunerea regelui. La sud orasele se dezvoltau mult mai repede si respective au primit libertatea mai inainte. Puterea in aceste orase era detinuta de “consuli” reprezentativi. In rind cu consuli exista si Sfatul Mare, care includea toti orasenii.

Procesul de infruntare a faramitarii feudale a statului a inceput in secolul al XIII-lea. De la inceput se intampla o imputernicire a puterii senioriale, care prin urmare devenea puterea regelui, deci compunerea statului unitar. La inceput regele, contele, ducele trebuia sa lichideze libertatea si independenta vasalilor sai, adica a feudalilor mijlocii. Prin diferite metode aceasta i-a reusit, dar cu greu fiindca multi feudali mijlocii nu se supuneau. In aceasta etapa foarte mult au ajutat orasele, care luptau contra seniorilor sai cu ajutorul comunelor. In rezultat la sfirsitul secolului al XII-lea aceasta consolidare politica a inaintat considerabil, indeosebi in regiunile dezvoltate. Succesul acestei politici consta considerabil in emigratia a unei mari parti a feudalilor mijlocii francezi. In secolul al XI-lea ei alcatuiau armata ducelui normand Vilighelim Cuceritorul si i-au ajutat sa cucereasca Anglia. Aceasta emigratie era favorizata de dorinta de a se imbogati. Regele, in afara de consolidarea puterii sale si-a largit teritoriile. Datorita faptului ca Kapetingii au ratificat mostenirea tronului, casniciilor reusite, Kapetingii au mostenit multe teritorii a Frantei. Regele se amesteca in treburile vasalilor sai, luandu-i paminturile. In asa fel regii dinastiei Kapetingilor Ghenrih I(1031-1060), Filip I(1060-1108), Ludovic al VI-lea(1108-1137), Ludovic al VII-lea(1137-1180) dominau tot mai multe teritorii, cu cele mai roditoare pamanturi, pe mijlocul celor mai principale fluvii – Sena si Luara.

3. Franta inainte de Razboiul de 100 de ani si Razboiul de 100 de ani.

Dar in a doua jumatate a secolului al XII-lea pe drumul regelui de intarire a puterii sale, a stat un obstacol foarte mare, contele Ghenrih Anjuy, devenind regele Angliei detinea Normandia si Men, ceea ce inchidea iesirile la mare pe Sein si Luara. Filip al II-lea(1180-1223) a depus efortul pentru a cuceri Normandia si alte teritorii din Nord. De la inceput el a extins teritoriile sale in Nord-Est anexand in 1186 comitatul Vermandia si in 1189 comitatul Reim si Berri : el era casatorit cu mostenitoarea comitatului Champagne ce insemna anexarea acestui teritoriu. La inceputul secolului al XIII-lea regele a trecut in ofensiva si timp de 4 ani (1202-1206) a recucerit Normandia, Men, Anjuy si Tureni. In 1213 el a supus regiunea centrala a Overenului, iar in 1214 Artua. In rezultat principalele regiuni de nord si o parte a regiunilor centrale erau alipite cu rezistenta imprejurul Parisului. Kapetingii real stapaneau asupra jumatatii Frantei. Secolul al XII-lea pe drept se socotea perioada infloririi stralucitoare a Frantei feudale, deoarece erau acaparate inca Puatu, Champagne, comitatul Tuluzia, cateva comitate din Acvitania; in afara posesiunilor tarii se aflau numai Burgundia, Bretagni si cateva comitate din Acvitania. Activitatile lui Filip al II-lea si indeosebi a lui Ludovic al IX-lea(1226-1270) urmarea cateva scopuri : de a unifica macar acele posesiuni, unde regele avea in plin toate drepturile feudale, incluzand si cele senioriale; de a organiza conducerea centrala in concordanta cu teritoriul extins; de a lichida nu numai anarhia feudala, dar si, dupa putinta, cauzele formarii ei. Aceasta avea loc astfel : carmuitorii posesiunilor regale si birocratii regali erau introdusi in toate provinciile si au format un fel de celule a aparatului regal. In Sfatul Regal a avut loc o oarecare deferentiere a functiilor. S-a separat camera judiciara deosebita – Parlamentul Parisului, care a devenit tribunalul suprem al tarii. Lupta indelungata a Kapetingilor cu Plantaghenetii Englezi (Ghenrih Anjuy a pus inceputul dinastiei Plantaghenerilor in Anglia) tot mai mult crestea in razboi. Flandria a devenit scopul principal al expansiunei franceze din multe cauze. Filip al IV-lea s-a amestecat in lupta interna a oraselor Flandrei. De la inceput i-a reusit sa stabileasca in comitat puterea sa, folosind pentru introducerea impozitelor grele si intarirea prestatiilor feudale. Aceasta a provocat ridicarea poporului Flandriei impotriva francezilor. Astfel, in lupta langa curte(1302), armata franceza a fost distrusa si nevoita sa paraseasca acest teritoriu. Aceasta infrangere a provocat in Franta inca pana la inceputul Razboiului de 100 de ani o decadere economica. Cu toate ca francezii au pierdut razboiul cu Flandria guvernul francez conta din nou sa se amestece in treburile Flandriei, dispunand de conditiile favorabile. Uneltirile guvernului in orasele Flandriei nu conteneau, iar aceasta ducea inevitabil la agravarea relatiilor, iar apoi la un conflict deschis cu Anglia – principalul furnizor de lana pentru confectionarea postavului Flandriei. In Razboiul de 100 de ani Anglia tindea sa cucereasca Ghieni, care furniza Angliei multe alimente, iar Franta – sa nu cedeze Ghieni si pentru unificarea statului Francez.



De la inceput in primul etap al Razboiului de 100 de ani in 1337-1347, principalul scop al englezilor era de a supune punctele de sprijin al francezilor in Flandria pe litoralul Pa-de-Cale si de asemenea sa inchida drumul pana acolo pentru francezi. Zdrobind in 1337 flota franceza in Sleis si distrugand astfel paza tarmurilor, ei au intrat in Normandia, au zdrobit armata franceza in Cresi si au cucerit in 1347 Cale, ce era eliberat de francezi in 1558. Obtinand scopul sau in Nord, armata engelza a cucerit la inceputul anilor ’50 ai secolului al XIV-lea – Ghieni, neintampinand rezistenta mare. Regiunile din Sud-Vest iar s-au intors sub puterea regelui englez. Fiul sau Eduard, bazandu-se in Bordo a inceput cu cavalerii bastinasi sa faca invazii jefuitoare in regiunile centrale franceze. La intoarcerea de la una din invazii l-a intampinat o armata franceza langa Puatie, care a fost distrusa.

Infrangerea langa Puatie a pus guvernul si tara intr-o situatie grea, era nevoie in termenul cel mai scurt de a gasi mijloace financiare considerabile si aproape de la inceput de a forma armata.

Desfasurate dupa lupta langa Puatie evenimente – Revolutia din Paris si Jancheria – au dat istoriei un caracter dramatic exceptional de 3 ani(1356-1358). Ascutimea divergentelor sociale si crizei politice au atins in acesti ani apogeul si a dat o insemnatate excluziva in istoria Frantei feudale. Dupa infrangerea de la Puatie regele Carl a chemat Statele Generale in octombrie 1356 pentru procurarea finantelor. Dar ele au cerut concedierea membrilor Sfatului Regal, in locul carora vor fi 28 de deputati ai Statelor, fara consimtamantul carora regele nu avea dreptul sa ordoneze armatei si sa numeasca birocratii. Iar in martie 1357 ei au prezentat un plan de reforme prin care din membrii Statelor se alegea aparatul central, iar Statele se adunau periodic pentru a rezolva problemele proncipale. Dupa o manifestare din Paris, pe 22 februarie 1358, regele era supus la o subordonare parizienilor. Dar peste zece zile el a fugit din Paris si, primind bani de la Statele Generale, in care lipseau reprezentantii Parsului; care jucau rolul principal, regele a trecut la actiuni armate.

In acest timp in mai 1358, situatia s-a intensificat, fiindca s-a dezlantuit Jankeria. Aceasta rascoala a cuprins multe regiuni ale Frantei de Nord. Multe detasamente mici se uneau si formau unul mare. Rasculantii se numeau Jaki. Ei aprindeau si distrugeau castelele nobililor, ucideau feudalii, tinzand sa ucida toti nobilii din lume si sa devina gospodari ei insusi. Rasculantii destrugeau documentele cu lipsa prestatiilor feudale.

Langa Statul Mello, taranii, in frunte cu Ghiliom Cali s-au intalnit cu Carl cel Rau, ce a iesit impotriva taranilor cu cavalerii sai. Dar asa cum taranii erau de numar 6000, iar cavalerii mai putin de 1000, ultimii au cerut pace. Cand Cali a mers la trataive, el a fost ucis, si cavalerii s-au napustit asupra taranilor fara comandant si i-au zdrobit. Asa s-a inceiat revolutia.

Feudalii s-au rafuit crud cu taranii, dar mult timp nu au ridicat impozitele. Inabusirea acestei rascoale insemna sfarsitul rascoalei din Paris. In iunie 1358 armata engleza adusa de Carl cel Rau a intrat in Paris si s-a rafuit cu rasculantii. Regele a anulat actiunile Statelor Genrale.

In 1360 a fost semnata pacea cu Anglia in Bretinia. Conditiile pacii erau extrem de grele pentru Franta – Anglia a primit tot sud-vestul, de la Luara pana la Pirinei. Dar dupa 15 ani ea detinea tarmul dintre bordo si Baion, datorandu-se incordarii excesive a tuturor puterilor statale. Pentru a constrange englezii erau marite impozitele de la care sufereau taranii. Cand s-au limitat considerabil actiunile militare, in anii 70, poporul nu gasea nici o justificare impozitelor mari. Astfel a izbucnit un val de rascoale intre anii 1379-1384. Guvernul era nevoit sa anuleze impozitele mari. Cand guvernul a incercat sa reintroduca impozitele mari la inceputul anului 1382 a izbucnit din nou un val de rascoale care au fost inabusite.

In asa situatie Anglia vedea o victorie usoara. Astfel in 1415 englezii din nou au intrat in Franta. In curand ei au cucerit Normandia si Men. Iar Franta, ca si in 1356, a ramas fara armata. Contele Burgund a devenit imparat independent si a intrat in alianta cu Anglia. Dupa succesele sale, Anglia a impus conditii rusinoase ale pacii (pacea de la Trua din 1420). Franta a devenit o parte a regatului Anglo-Francez. Franta era condusa de Ghenrih al V-lea – regele Angliei. Urma ca Franta sa fie condusa de fiul acestuia – Ghenrih al VI-lea. Dar din cauza anumitor circumstante, fara a tine cont de intelegerea de la Trua, Carl al VII-lea s-a proclamat rege al Frantei. Dar englezii si ducele Burgund au recunoscut ca rege al Angliei si Frantei pe Ghenrih al VI-lea in varsta de 10 luni, in locul caruia domnea unchiul sau, ducele englez Badford. Teritoriile lui Carl al VII-lea erau mai compacte, putin populate, mai putin roditoare si mai rau legate cu drumuri de comunicare decat teritoriile dusmanilor sai. Ghenrih al V-lea introducea englezi in Franta, dandu-le pamant si silind francezii sa paraseasca acest teritoriu, ceea ce i-a indemnat la lupta.

Deosebit s-a pronuntat razboiul partizan dupa moartea lui Ghenrih al V-lea(1422), cand Badford nu primea ajutor de la Anglia si a inceput sa jefuiasca regiunile ocupate. Detasamentele de partizani subminau dominatia engleza. Radford strangea putine finante pentru lupta cu partizanii si pentru a le obtine intentiona sa cucereasca Orleanul. La inceputul lui octombrie 1428 o armata nu prea mare, compusa din trupele engleze, totusi sosite din Anglia, s-a adunat sub Orlean si a inceput sa inalte imprejurul lui intariri. Orleanul avea nevoie de ajutor. In acest timp foarte periculos pentru Franta o tanara taranca – Janna d’Arc – a fost in stare sa conduca lupta poporului cu dusmanul si a obtinut victorie in lupta din Orlean. Dupa aceasta victorie Carl al VII-lea era incoronat in Reims, unde era prezenta si Janna. Dar in mai 1430 Janna a venit in ajutorul armatelor franceze sub Compien, aici ea a fost prinsa si vanduta englezilor de catre ducele Burgund. Adusa in Ruan ea a fost judecata de catre judecatori francezi, angajati de englezi. Judecata a hotarat ca ea este vrajitoare, astfel coronatia lui Carl al VII-lea a pierdut valoarea sa si pe 30 mai 1431 Janna a fost arsa pe rug. Dar lucrul ei nu a murit. Armata franceza obtinea victorii una dupa alta. Ducele Burgund a trecut de partea celui mai puternic, incheind alianta cu Carl al VII-lea. In curand englezii au pierdut Parisul, Buanul, Normandia, Bordoul acum pentru totdeauna (numai Clae a ramas in mainile lor pana in anul 1558). In anul 1453 Razboiul s-a terminat. S-a inceput procesul de reinoire a puterii regelui. Dar ducele Bretan si ducele Burgund au format „Liga binelui social” care l-a impus pe Ludovic al IX-lea sa incheie pacea cu conditii grele. Dar mai apoi regele, intrand in alianta cu elvetienii si lotaringii l-a invins pe ducele Carl cel Curajos Burgund si a alipit la Franta Picardia, Nibena si ducatul Burgundia. Comitatul Burgundia si Niderlandele au ramas la fiica lui Carl cel Curajos, care s-a casatorit cu fiul imperatorului german - Maximilian Habsburg. In 1481 la Franta s-a alipit Provansul cu portul Marsel. Astfel, pana la sfarsitul domniei lui Ludovic al IX-lea, unirea Frantei, in mare parte, s-a terminat. In 1491 fiul lui Ludovic al IX-lea – Carl al VIII-lea s-a casatorit cu Ana Bretana, astfel ducatul Bretani s-a alipit Frantei. Dupa domnia lui Carl al VIII-lea la putere vine Ludovic al XII-lea(1498-1515), dupa care a fost Francisc I(1515-1547). Pe timpul acestor 3 regi s-a format absolutismul francez. Monarhia era condusa de rege si curte. Regele putea sa-si aleaga ajutorii, putea sa-si faca institutii, ca monarh el era liber sa faca orice. Membrii parlamentului regal mosteneau locurile sale in parlament sau le vindeau.

4. Razboaiele Italiene, politica lui Risilie si Ludovic al XIII-lea.

Politica externa a monarhiei franceze a primei jumatati a secolului al XVI-lea aproape in intregime era legata cu incercarea de a cuceri si supune Italia. Aceasta perioada a fost numita – Razboaiele Italiene. In 1494 Carl al VIII-lea a trecut peste Alpi cu o armata mare si artilerie, ocupand la sud regatul Neapolitan. Dar din cauza jefuirilor facute s-a format o coalitie din regii italieni, imperatorul Maximilian I si regele Sapaniei, impotriva francezilor. Astfel armata franceza era eliminata din Italia, evitand zdrobirea completa Ludovic al XII-lea a repetat campania lui Carl al VIII-lea, facand intelegeri cu regele englez, imperatorul Maximilian si regele Ferdinand Aragon. Dar din cauza noilor jefuiri franceze Spania a eliminat armata franceza din Italia. De atunci Franta pretindea numai pe partea de nord a Italiei cu principalul obstacol – Venetia. In decembrie 1508 Ludovic s-a alaturat ligii, care a anexat impotriva Venetiei Imperatorul, papa Iulii al II-lea si regele Spaniei. Astfel in ianuarie 1509 el a declarat razboi Venetiei, care prin operatiuni diplomatice a dezbatut aliatii de la Franta, care au format intre ei „Liga Sfanta” compusa din Elvetia, Venetia, imperatorul Maximlian, Spania si Anglia. Astfel armatele franceze au suferit infrangere de la italieni in Novar si de la englezi in Ghingate. In 1514 era semnata pacea cu regii spaniol si englez. Italia era din nou pierduta, iar francezii se pregateau activ de un razboi nou. Pe 1 ianuarie 1515 Ludovic al XII-lea moare, pe tron vine varul sau Francisc I, care la fel a luptat pentru cucerirea Italiei. El a trecut Alpii si a zdrobit langa Marianian elvetienii, care erau considerati de neinvins. Maximilian, ducele Milanului, s-a predat, Papa si Elvetia au incheiat pace cu Franta. Dar in curand Franta in lupta pentru Italia s-a intalnit cu un dusman periculos, ridicat pe tronul Spaniei regele Carl I (imperatorul Carl al V-lea) a unit in mainile sale Spania, Germania, Niderlandele si o parte a Italiei. Ca nepot al Mariei Brugunde el pretindea pe toate „mostenirile burgunde”, incluzand si ducatul Burgundia, cucerit de Ludovic al XI-lea. Din cauza victoriei francezilor nu demult obtinute intre Francisc I si Carl al V-lea s-au dezlantuit 4 razboaie (1521-1525, 1527-1529, 1536-1538, 1542-1544). Tarile implicate in razboaie : Anglia, Venetia si Elvetia, de la inceput erau de partea dusmanului, dar cand el a zdrobit armatele Frantei aceste tari, temandu-se de imputernicirea prea mare a imperatorului au trecut de partea Frantei. In primul razboi(1525) Francisc I era inchis in inchisoarea din Milan. A fost eliberat dupa ce a semnat conditiile de eliberare: renuntarea la Milan si Burgundia. Dar intorcandu-se in tara el nici nu se gandea sa le indeplineasca si a aderat la liga impotriva imperatorului. El chiar a incheiat alianta cu dusmanul crestinsmului – sultanul turc Suleiman Celebrul, ceea ce i-a reintors Milanul. Dar celelalte 2 razboaie s-au desfasurat rau pentru Franta. In al doilea razboi Carl al V-lea era aproape de intrare in Paris, dar a fost oprit de rascoala impotriva lui a principilor in Germania. Francisc si Carl au semnat pacea prin care ambele parti se deziceau de teritoriile ocupate. Lupta continua si in prezenta fiului lui Francisc I – Ghenrih al II-lea(1547-1559). El a folosit nemultumirea protestantilor germani si a semnat cu ei alianta. In asa mod Ghenrih al II-lea l-a infrant pe Carl al V-lea in Germania si a primit pentru ajutor de la germani 3 ierarhii – Metz, Tuli si Verden cu conditia de a nu le exclude din componenta teritoriului imperiului. Conform pacii de la Cato-Cambrezi(1559), incheiata intre Ghenrih al II-lea si mostenitorul lui Carl – Filip al II-lea Spaniol, aceste acaparari erau recunoscute oficial.

Saisprezece ani a domnit Ghenrih al IV-lea(1594-1610). Noul monarh a venit la putere dupa o lupta grea si indelungata, cand toata tara era zdruncinata de razboiul cu dezbinari interne. Prin diferite masuri, pe care le infaptuia se consolida absolutismul. Dupa asasinarea lui Ghenrih al IV-lea la 14 mai 1610 pe tron vine Ludovic al XIII-lea . Dar pe timpul minoritatii lui tara era condusa de sotia lui Ghenrih – Maria Medici.





Consolidarea definitiva a absoltismului francez a avut loc numai in anii domniei cardinalului Risilie primul-ministru(1624-1642) al lui Ludovic al XIII-lea. Anume sub conducerea lui Risilie era sfarsita constructia noului sistem guvernamental ce a permis puterei regale sa se retina in Franta inca 150 de ani, in ciuda faptului exploatarii groaznice a maselor populare, cheltuielii exagerate a banilor statului si provocate de acestea revoluiii populare si crizele economice. De aceea politica lui Risilie, principiile ei si reziltatele ei, merita o cercetare speciala. In aparatul puterii centrale tot mai mate rol il aveau ministrii si unul tot mai mic il aveau principii de sange. Adevaratul guvern lucrator a fost Micul Sfat Regal” in frunte cu Risilie, si nu Marele sfat Regal”. El lupta impotriva oricarei incercari de a contrazice puterei regale. Posturile in tara se vindeau, ceea ce aducea bani guvernului si introducea burghezia in aparatul de stat.

In 1635 Franta a intrat in Razboiul de 30 de ani. Ea a inceput actiunile militare impotriva Habsburgilor austrieci si spanioli concomintent in posesiunile lor in Niderlande, Germania, Italia si Spania. Dar Franta nu era pregatita de acest razboi, astfel in 1636 germanii au intrat in Burgundia, iar spaniolii in Picardia si Ghieni. Spaniolii din Flandria amenintau cu un pericol pentru Paris. Dar ei erau zdrobiti langa Corb si alungati in Nord. In continuare razboiul decurgea cu mari cheltuieli banesti si omenesti, care au provocat stoarcerea banilor din tarani, din care cauza a trecut un val de rascoale, inabusite foarte crud.

In anul 1642 cardinalul Arman Jan du Plessi Risilie a murit. In curand a murit si Ludovic al XIII-lea, lasand mostenitorului tronului Frantei - lui Ludovic al XIV-lea in varsta de cinci ani si mamei sale Ana Austriaca – Razboiul de 30 de ani neterminat.

5. Politica lui Mazarini si Ludovic al XIV-lea. Coloniile franceze.

Franta ca stat in secolul al XVII-lea, bazata pe principiul puterii absolute a regelui, era o dictatura a nobiilimii. Primordiala sarcina a statului absolutist era apararea oranduirii de la toate puterile antifeudale si pastrarii linistii sociale. Insa taria absolutismului feudal era nu prea mare, fiindca baza fortei antifeudale erau taranii. Insa pentru a infrange absolutismul trebuia sa fie o alianta intre taranime si burghezie. Absolutismul tindea activ sa atraga burghezia pe partea sa din cauza financiara, ceea ce dezbatea tendinta bugheziei spre democratie si lupta impotriva feudalismului.

In Franta, cand a murit in 1643 Ludovic al XIII-lea, la putere vine Ludovic al XIV-lea ce nu a implinit nici 5 ani. Pana la maturitatea sa tara era condusa de mama sa – Ana Austriaca. De fapt tara era condusa de urmasul cardinalului Risilie – italianul cardinalul Mazarini. Continuator al politicii lui Risilie, Mazarini timp de 18 ani(1643-1661) conducea nelimitat cu tara, impotriva caruia erau facute comploturi, dar care se inabuseau usor. Cresteau rascoalele taranesti. Mazarini intre anii 1643-1645 s-a confruntat cu un val de rascoale. Pentru a umplea vistieria tarii el a introdus un impozit nou, starnind indignari in randul burghezei,ceea ce a provocat trecerea ei in opozitie. Deasupra acesteea, cerand de la membrii parlamentului un impozit suplimentar pentru recunoasterea ereditarii posturilor lor, el a atins dreptul proprietatii oamenilor mantiei” pe postul lor si astfel s-a facut lipsit de sustinerea birocratilor judiciari si oamenilor mantiei”. Mai apoi ultimii, fiind nemultumiti de politica lui Mazarini si vazand succesele luptei parlamentului englez impotriva regelui, au intrat, temporar, in alianta cu burghezia nemultumita si s-au ridicat pe drumul spre ruperea cu absolutismul. Din aceasta cauza a inceput criza sistemului feudal-absolutist, cunoscuta sub numele de Fronda(1648-1653). Istoria Frondei se imparte in doua etape: Vechea Fronda” sau Fronda parlamentara”(1648-1649) si Noua Fronda” sau Fronda Principilor(1650-1653)”. Fronda noua a inceput cu niste cerinte introduse in programul Parlamentului Parisului, ce reflectau interesele a unei mari parti a poporului, a burgheziei si a oamenilor mantiei”. Dupa o rascoala burghezo-taraneasca o parte din cerinte au fost primite. Dar in curand s-a inceput un razboi civil intre taranii aliati cu burghezia si feudali. Apoi pe 15 martie 1649 a fost declarata intelegerea de pace ce insemna capitularea parlamentului. Cu aceasta Fronda Parlamentara era terminata. Insa nemultumirile nu s-au terminat. De aceasta s-a folosit o grupa mica de nobili ce au format Fronda noua”(1650-1653), care au incercat sa-si rezolve supararile personale cu Mazarini. Dar existau grupuri de burghezi ce incercau activ sa activeze in anii Frondei Noi. Deosebit de caracteristici in aceste relatii erau evenimentele din Bordo, unde s-a instaurat ceva asemanator cu guvernul republican democratic. Dar Mazarini a cumparat aproape toti participantii la Fronda Noua, care si-a schimbat tendintele in favoarea regimului absolutist si a format 5 puncte, care au devenit principalul scop al lui Ludovical XIV-lea. Mazarini se grabea sa infaptuiasca aceste 5 puncte, dar din cauza situatiei interne si externe nu putea face acest lucru. Din cauza unei mari rascoale din Orlean in 1658, Mazarini a fost silit sa semneze pacea de la Pirinei cu Spania in anul 1659, care nu a aderat la pacea de la Vestfal. Mazarini tindea spre infaptuirea restauratiei Stiuartilor in Anglia. Insa cand armata franceza era deplin libera, in aceasta nu mai era nevoie, fiindca in Anglia in 1660 deacum era infaptuita restauratia Stiuatilor. Astfel absolutismul francez putea sa stranga recoltele victoriilor interne. Cand in 1661, cardinalul Mazarini a murit, pe tron a venit Ludovic al XIV-lea in varsta de 22 de ani. Perioada de 54 de ani (1661-1714) in caree a domnit el a fost numita secolul lui Ludoviv al XIV-lea”. Puterea in stat insa nu-i apartinea lui, ci clasei nobile. Dupa lectiile Frondei nobilimea tindea spre intarirea dictaturei. Acelasi scop il avea si politica lui Ludovic al XIV-lea.

Cum a murit Mazarini, Ludovic a declarat ca deacum inainte el singur va fi primul ministru al sau”, ceea ce a ridicat autoritatea lui pana la o inaltime care nu a mai fost. Apoi monarhul a trecut la lichidarea influentelor politice a parlamentelor, indeosebi a Parlamentului Parisului, pas cu pas. In 1668 el s-a ivit in parlament si insusi a rupt toate foile din cartea proceselor verbale, ce apartineau la perioada Frondelor. Anume atunci el a spus Domnilor! Credeti ca statul sunteti voi? Gresiti, statul sunt eu!”. Ludovic al XIV-ela a paralizat influenta politica a oamenilor mantiei”. In general actiunile infaptuite pentru intarirea absoltismului, erau indreptate impotriva burgheziei. Principala sursa a banilot era exploatarea excesiva a taranilor, ce a provocat multe rascoale taranesti epidemii in masa, foamete, saracie. Pe timpul lui Ludovic al XIV-lea au fost centralizate toate partile tarii. Orasele au pierdut in deplin autoconducerea sa. Insa in a doua jumatate a domniei lui Ludovic al XIV-lea a inceput criza absolutismului francez, provocata de razboaiele costisitoare cu Spania, Olanda, Austria pentru dominatia europeana si pentru colonii.

Participand la Razboiul de 30 de ani, Franta a intrat in coalitia antihabsburgica. Dupa Razboiul de 30 de ani, dupa pacea de la Vestfali prin care Franta a primit Elizas, politica externa a Frantei devine mai agresiva si a capatat o forma de expansiune. Ludovic al XIV-lea incepe sa pretinda pe rolul monarhului europei”. El a pus candidatura sa pe postul imperatorului Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana”. Jertvele politicii agresive au fost Germania de Vest, Niderlandele Spaniole si olandeze. Ludovic incerca sa puna Anglia sub controlul sau prin sustinerea Stiuartilor. El a incercat sa acapareze Spania pe motivul dreptului dinastiei Burbonilor pe mostenirea Spaniei. Aceste tendinte nu au fost realizate, dar Franta absolutista in a doua jumatate a secolului al XVII-lea avea rolul de hegemon in Europa de Vest.

In pacea de la Pirinei din 1659, prin care Spania a pierdut Rusilionul, o mare parte din Artua s.a., Mazarini a introdus un punct. Acest punct era folosit pentru casatoria lui Ludovic al XIV-lea cu fiica regelui Spaniei – Filip al IV-lea – Maira Tereza. Astfel Franta putea sa mosteneasca macar o parte din Spania. Asa si s-a intamplat. Dupa moartea lui Filip al IV-lea, Franta deodata si-a cerut teritoriile ce trebuiau sa fie mostenite(Niderlandele din Sud). Spania a refuzat sa ofere aceste teritorii. Astfel s-a inceput in 1667, lupta Franco-Spaniola. Cele mai usor de dobandit pentru Franta erau Flandria si Brabant, fiindca acolo nu erau armate, iar flota Spaniola era atat de slaba incat nu putea sa transfere armatele aici. Insa in ajutorul Spaniei vin Olanda, Suedia si Anglia. Astfel pentru Franta s-a creat o situatie nefavorabila, dar a dovedit sa ocupe o parte a Flandriei, de asemenea Frans-Contesi era gata la marsul in Spania si Germania. Dar Ludovic a lust decizia de a nu risca si a semnat pacea in 1668 in Ahen, conform careia Franta si-a pastrat un rand de orase in Flandria si Lilli. Dar pentru a acapara teritoriile dorite, Franta se pregatea la o noua actiune armata. Pentru a avea rezultatele dorite Ludovic a dezmembrat coalitia antifranceza, dand sume mari de bani Angliei si Suediei, care an rezultat au trecut de parte Frantei. Cu Olanda nu a fost compromis. Astfel in 1672 armata franceza sub comandamentul comandantilor Tiuren si Conde a atacat Niderlandele de Sud si Olanda. Ocupand un rand de cetati armata franceza a intrat inautrul Olandei. Atunci cercurile domnitoare in Olanda au hotarat sa sparga digurile, astfel apa a inundat un mare teritoriu, silind armatele franceze sa inapoieze. In acelasi timp Franta a trebuit sa trimata trupe impotriva detasamentelor Habsburgilor austrieci in Pfaltz(Germania), unde acestea au infaptuit groaznice pustieri si secerari de vieti. Aceasta a dus la un protest brusc din fata Angliei si ea in 1674-1675 s-a despartit de alianta cu Franta. Situatia iar a devenit nefavorabila si Franta a incheiat pacea de la Nimveghen, prin care Franta acapara Frans-Conte si cateva orase in Niderlandele de Nord. Agresia lui Ludovic crestea. In curand el pretendea la Italia de Nord. Dar dorinta principala a lui era de a fi imparatul Imperiului German. Folosindu-se de faptul ca imperatorul Leopold I era abatut de lupta cu Turcia, Ludovic al XIV-lea domnea fara obstacole in Germania de Vest. Deosebitele palate de alianta” din diferite motive politice proclamau puterea regelui francez asupra diferitor teritorii ale Germaniei. In curand puterea regelui francez s-a largit pana la Strasburg. Acum toate acestea trebuiau sa fie juridic anexate Frantei. Aceasta i-a reusit, datorita influentei mari a Frantei pe acele timpuri. Astfel in 1684 in intelegerea de la Reghensburg, imperatorul si regele Spaniei au recunoscut cuceririle Frantei. Dar in 1686 in rezultatul loviturii de stat din Anglia, la puterea careia vine Velighelm al III-lea Orans, s-a format liga Augsburgica cu organizatorul Velighelm al III-ela. S-a inceput o mare lupta Europeana intre Franta si Liga Augsburgica. In general totul se petrecea in favoarea Frantei, dar din cauza unor infrangeri grele Franta a semnat pacea de la Risvies in anul 1697, prin care Franta nu a putut sa reintoarca teritoriile acaparate inaintea razboiului. Ludovic al XIV-lea a fost convins ca chiar mergand la conditiile pacii de la Risvies, el va primi o parte din Spania, conform pactului ce l-a incheiat Mazarini. Asa si s-a intamplat, regele Spaniei – Carl al II-ela a lasat ca mostenire la al doilea nepot al lui Ludovic al XIV-lea un teritoriu din Spania. Dupa moartea lui Carl al II-lea nepotul lui Ludovic era proclamat in Madrid regele Spaniei si Ludovic al XIV-lea a inceput sa domneasca in Spania din numele nepotului sau. Anglia si Olanda au cerut sa i se acorde dreptul de comert in coloniile spaniole, la care Franta a refuzat. Astfel Anglia si Olanda au sustinut imperatorul Leopold I, care pretindea pe tronul Spaniei. Asa s-a inceput lupta pentru mostenirea Spaniei(1701-1713). Franta lupta singura impotriva coalitiei aproape a tuturor tarilor vesteuropene, ce a dus la istovirea resurselor tarii. Sustinand o infrangere grea Franta era nevoita sa-si scoata armatele din Germania, Spania si Olanda. Apoi a urmat invazia armatelor tarilor coalite in Franta. Asa s-a terminat renumita domnie a lui Ludovic al XIV-lea. Pacea salvatoare” a fost semnata de Anglia si Olanda in aprilie 1713 in Utrehta, cu imperiul – in 1714 in Rashtatt. Tronul Spaniei a ramas lui Filip al II-lea. Anglia a primit insula Menocra si dreptul de a importa negrii din Anglia in Spania si America. La Anglia a trecut Newfaundled-ul si Acadia. Habsburgii austrieci au primit Niderlandele Spaniole, statul mic Milan, Mantuia, Regatul Neapolitan si insula Sardinia. Razboiul pentru mostenirea Spaniei a adus Franta la un rezultat trist. Ea nu a pierdut hegemonia, dar s-a aflat pe marginea istovirii interne complete.

Pana la perioada domniei lui Mazarini Franta a dus razboaie coloniale. Astfel in 1524 Verratano a anexat Newfaundled-ul, care a trecut in 1568 la englezi si a pus inceputul conflictului Anglo-Francez. Pe 24 iulie 1534 Jac Cartie a ajuns pana in golful Sfantului Laurentiu si a anexat Canada la Franta, astfel s-a format un Imperiu colonial vast. In 1555 Diuran de Viliganion s-a indreptat spre Brazilia, dar formarea coloniei aici nu a reusit. Asa s-a intamplat si in Florida in anii 60 ai secolului al XVI-lea. In 1604 Pier de Mon si Samuel Shamplen au format o colonie in Acagua, in 1608 Samplen a intemeiat Quebecul. In 1626 a fost pentrecuta campania sfantului Hristofor, care in anul 1635 a anexat la Franta insula Guadelupa, iar in 1638 insula martinica, iar apoi si alte insule din Antilele mici. Erau incercari de a se intari in Africa prin campaniile din 1633 si 1638, iar in 1642 de a se intari in Madagascar, care in 1686 a fost anexat Frantei. In a doua jumatate a secolului al XVII-lea se mareau teritoriile in America de Nord, care in mijlocul secolului al XVIII-lea o cuprindea aproape pe toata. Erau multe colonii in India.

6.Marea Revolutie Franceza din 1789 si situatia internationala a Frantei in timpul revoltiei.

In secolul XVIII-lea regii francezi posedau de o putere absoluta : “Numai in unica mea persoana se gaseste puterea regala – spunea in anul 1766 Ludovic al XV-lea in Parlamentul Parisului, -Toata ordinea sociala in tot volumul sau vine de la mine, interesele si drepturile natiei – totul e aici , in mana mea”.

Dupa moartea lui Ludovic al XIV-lea, rege a devenit nepotul sau de cinci ani Ludovic al XV-lea(1715-1774). Pana la maturitatea lui tara era condusa de ministri, regele insa dansa si vana. Ludovic al XV-lea dusmanea cu parlamentul Parisului si aproape de sfarsitul domniei sale a trimis in exil si a arestat aproape toti membrii lui. Toate posturile aparatului de stat se vindeau sau se transmiteau prin mostenire. Capul guvernului in Franta era regele personal, care lua toate deciziile. Toata politica tarii Ludovic al XV-lea a dus-o numai la unica : stoarcerea resurelor din tara pentru sustinerea luxului curtii. El traia si conducea dupa principiul dupa noi si potopul”. La toate avertismentele el raspundea: Pe secolul meu ajunge, lasa urmasul sa se descurce cum stie”. Dezastruoasa pentru tars a fost si politica externa a lui. Toate razboaiele, in care el se incurca din cauza intereselor dinastiei, au fost pierdute. Unul din aceste razboaie a fost Razboiul pentru mostenirea Poloniei”(1733-1735) si Razboiul pentru mostenirea Austriei”(1740-1748), care a adus Frantei numai pierderi. Cel mai greu s-a manifestat pe pozitia Frantei pierderea Razboiului de 7 ani(1756-1763), unde ea s-a intalnit cu o tara mult mai slab dezvoltata economic – Anglia. Si Franta a fost nevoita sa-i ofere Canada si aproape toate coloniile din India. Influenta Frantei pe arena internationala a scazut considerabil. Chinuit de razboaie poporul suferea mult.



Dupa Ludovic al XV-lea la putere vine Ludovic al XVI-lea – tanar, lipsit de experienta, nehotarat, corpolent - el putin se potrivea la rezolvarea problemelor statale. Primele reforme pe care le-a infaptuit Ludovic al XVI-lea, printre care si restabilirea Parlamentului Parisului, i-au ridicat autoritatea. Dupa aceste reforme au inceput anii reactiei feudale” care au provocat rascoale si manifestari a muncitorilor si taranilor. Iar regele si sotia sa faceau baluri si vanatori. Astfel cheltuind banii, odata regelui i-au spus ca nu mai sunt bani in vistierie. Din aceasta cauza el a fost de acord cu chemarea Statelor Generale, de la care astepta ridicarea impozitelor. Starea a III-a din Statele Generale, dupa deschiderea lucrarilor lui pe 5 mai 1789 in palatul din Versailes, prezentata de burghezie, pe 17 iunie s-a numit reprezentanta natiunii – Adunare Nationala pe care n-o putea anula nici regele. In Adunare s-a remarcat contele Onore-Gabriel Richetti de Mirabo(1749-1791). Fiind incurajati de success, la 9 iulie ei s-au proclamat Adunare Constituanta si erau gata sa faca un regim nou in Franta. Aceasta era epoca Eluminarii. Vazand situatia regele a chemat trupe credincioase si a hotarat sa destrame Adunarea si l-a concediat pe Neccer – ministrul finantelor. Aceasta a servit semnal pentru revolutie si pe 13 iunie poporul a luat Bastilia. Astfel absolutismul a fost rasturnat, monarhia a devenit constitutionala. Regele a recunoscut Adunarea Constituanta. In capitala puterea a trecut in mainile Comitetului Alegatorilor, care a constituit Sfatul Orasenesc(Comuna din Paris). Revolutia s-a extins pe toata tara. Peste tot marea burghezie a luat in mainile sale comunele oraselor. Din cetatenii instariti s-a format Garda Nationala. Seful ei a fost marchizul Jilber de la Fayette(1751-1834). La 4 august 1789 Adunarea Constituanta a primit decretul despre lichidarea privilegiilor”. Astfel se lichidau toate prestatiile feudale. Pe 26 august 1789 Adunarea a primit un document istoric important : Declaratia Drepturilor Omului si a Cetateanului”. Confrom declaratiei oamenii erau egali in fata legii, era proclamata libertatea cuvantului, presei, dreptul cetatenilor de a participa la faurirea legilor si instalarea impozitelor. Principala valoare era proprietatea privata – nezdruncinata si sfanta”. Deci libertatea, egalitatea si proprietatea – iata drepturile principale din Declaratie.

Foametea crestea, pretul la paine era mare. Pe 6 octombrie poporul a mers la Versailes si a adus regele in Paris, dar pretul la paine nu a scazut. Cu cresterea emigratiei nobililor a incercat si regele sa emigreze. Insa el a fost recunoscut si adus la Paris. Aceasta definitv a subminat credinta in rege. Ideea republicii devinea tot mai populara. In septembrie 1791 Adunarea a primit prima in istoria Frantei Constitutie. Dreptul de vot l-au primit barbatii ce au implinit 25 de ani, in corcondanta cu cenzul de avere. Din 25 de mln de oameni, dreptul de vot l-au primit 4,3 mln. S-a desfiintat impartirea administrativa a Frantei in provincii. Franta era impartita in 83 de departamente. Dupa primirea constitutiei Adunarea Cinstituanta a fost desfiintata si se faceau alegeri pentru Adunarea Legislativa, care si-a inceput lucrul in octombrie 1791. Influenta principala in Adunare ii apartinea grupului de deputati din departamentul Giranda, care au primit denumirea de girondini. O problema serioasa cu care s-a intilnit noul guvern era formarea coalitiei impotriva Frantei revolutionare. Principalul rol in ea il jucau Austria, Prusia si Anglia. In aceste imprejurari guvernul girondin declara razboi Austriei si in primavara anului 1792 trupele franceze au intrat pe teritoriul Belgiei. Insp operatiunile militare decurgeau rau pentru Franta. Trupele prusesti in alianta cu Austria au intrat in Franta si au ocupat un rand de cetati. Atunci in iulie 1792 Adunarea Legislativa s-a adresat poporului cu un apel : Patria este in primejdie”. Dar in tara inca din toamna anului 1791 cresteau manifestarile, care in iarna acestui an s-au intensificat. Crestea miscarea pentru detronarea regelui. In miscarea pentru republica un rol important il jucau cluburile politice, principalul dintre care a fost clubul Iacobin(iacobin – deoarece isi faceau sedintele in biblioteca bisericii sfantului Iacob). Principala influenta in club o avea Maximilian Robespiere(1758-1784). Alte persoane mari din acest club erau Jan Poli Marat(1743-1793) si Jorj JacDanton(1759-1794). Din cauza cotizatiilor de membru in acest club nu intrau taranii. Criza in tara se intetea cu o situtatie militara grea. Armatele franceze se retrageau sub presiunea dusmanului. Girondinii isi pierdeau pozitiile. Saracimea oraseneasca a format noul organ revolutionar – Sfatul Comunei Parisului, care era condus de membrii clubului iacobin. Pe 10 august a izbucnit rascoala, 20 de mii de rasculanti au inconjurat palatul regal. In rezultatul acestei rascoale regele si familia sa erau pusi in inchisoare. Rasturnarea monarhiei a pus inceputul noului period al revolutiei. Adunarea Legislativa a stabilit alegerile Adunarii Nationale, care a trebuit sa reexamineze Constitutia. In rezultat dreptul de vot l-au primit barbatii ce au implinit 21 de ani si a fost lichidat cenzul de avere. Pe langa acestea situatia Frantei a devenit catastrofala. Trupele coalitiei s-au deplasat spre cetatea Verden, care era un obstacol in drumul spre Paris. A fost anuntata primirea voluntarilor in masa. Un rol important in aceasta l-a jucat Danton : Cand Patria este in primejdie, nimeni nu are dreptul sa refuze sa o apere fara sa se acopere de rusine si sa merite numele de tradator... Ca sa invingem, trebuie curaj, iar curaj, mereu curaj si Franta va fi salvata”. Astfel pe 20 septembrie 1792 a avut loc lupta de la Valmy, unde era respins atacul infanteriei prusace. Importanta acestei victorii era mare, fiindca ea a pus inceputul eliberarii tarii de la interventionisti. Pe 21 septembrie 1792 a inceput lucrul Adunarea Nationala. Aripa “dreapta” a Adunarii o alcatuiau girondinii, aripa “stanga” – iacobinii cu reprezentantii Robespiere, Marat, Danton ce aveau o mare influenta in popor. In Adunare se desfasura lupta dintre ei. Avand cateva interese comune ei au primit unanim doua decrete :

  1. despre inviolabilitatea proprietatii;

  2. despre desfiintarea monarhiei si instalarea republicii.

O mai mare parte a Adunarii a votat executarea regelului. Procesul asupra regelui a inceput la 11 decembrie 1792 si in ianuarie 1793 i s-a taiat capul. Executia lui Ludovic a dat motiv tarilor europene de a forma o noua coalitie impotriva Frantei. Langa tarile coalite Austria si Prusia s-au alaturat Anglia cu Spania. La sfirtitul anului 1972 a inceput plecarea in masa a voluntarilor. In primavara anului 1793 trupele austriece au trecut in ofensiva si au adus o infrangere trupelor franceze. Infrangerea trupelor franceze in Belgia si pe Rein a subminat tare Gironda, care cel mai mult facea zgomot despre lupta revolutionara, iar in realitate s-a ivit ca nu poate sa o duca. Situatia in tara se inrautatea din cauza ca cresteau preturile la paine si alimente, nu era infaptuita reforma agrara. Astfel la vestul Frantei a izbucnit rascoala royalistilor, principala forta a careia erau taranii. In martie in Vendeea a izbucnit o rebeliune a fortelor ostile revolutiei. In aceeasi luna situatia pe fronturi era amenintatoare. Girondinii nu posedau de o putere in tara. In Paris se pregatea rascoala impotriva Girondei. Insa ea nu era pregatita de iacobini sau de comuna Parisului, ci de activisti formati din iacobini si agitatorii nationali, la care mai apoi s-au adaugat iacobinii si Comuna Parisului. Astfel manifestarile au inceput pe 31 mai 1793 si noaptea pe 2 iunie detasamentele revolutionare ale garzii au inconjurat Adunarea. Aflandu-se sub pericol cea mai mare parte a Adunarii a hotarat indepartarea girondinilor. Rascoala populara de la 31 mai – 2 iunie 1793 a fost inceputul celei de-a treia perioade a revolutiei. La putere au venit iacobinii. Dictatura iacobina s-a instaurat cand Franta era in mare pericol, flota Angliei a cucerit portul Toulon si insula Corsica. Din 83 de departamente ale Frantei 60 s-au ridicat la rascoala. Vara anului 1793 Sharlotta Corday, o tanara nobila, l-a ucis pe Marat. In iunie 1793 Conventia iacobina a adoptat noua Constitutie, care facea oamenii egali in drepturi, proclama Franta republica unica si indivizibila. Era lichidat cenzul de avere. Dreptul de a alege a primit orice barbat ce a impinit 21 de ani. Insa pentru normalizarea situatiei in tara trebuia o putere tare si nelimitata. Iacobinii au proclamat instalarea conducerii revolutionare, cu scopul – salvarea revolutiei. Principalul organ legislativ a ramas Adunarea. Ei i se supuneau 11 oameni din guvern – Comitetul Salvarii Publice, capul caruia era Robespiere. Dictatura iacobina incerca sa atraga poporul prin diferite metode. Pe 17 iulie Adunarea a adoptat renumitul decret despre lichidarea definitiva a dreputilor feudale. Era admisa vanzarea pamanturilor emigrantilor la tarani in loturi pe cat posibil de mici, cu plata in rate, in decurs de 10 ani. Era adoptat decretul despre intoarcerea pamanturilor obstei in ajunul revolutiei. Pe 5 septembrie 1793 o delegatie a iacobinilor a cerut Adunarii sa introduca “terrorul” in regimul zilei, ce a fost facut. Pe 17 septembrie 1793 Adunarea a adoptat legea despre “suspecti”. Ea prevedea arestarea si inchiderea in inchisoare a celor care erau declarati “suspecti”. Pe baza acestei legi a fost judecata(14 octombrie) si executata(16 octombrie) fosta regina. Apoi erau executati conducatorii girondinilor. Apoi era adoptat decretul despre recrutarea in masa. Astfel s-a organizat o armata puternica si bine inarmata ce cuprindea peste 600 de mii de oameni. Taranii, ce alcatuiau cea mai mare parte a armatei, intelegeau ca numai victoria asupra coalitiei antifranceze va ajuta la consolidarea eliberarii de la prestatiile feudale. Lozinca lor era : “Victorie sau moarte”. Astfel la inceputul anului 1794 razboiul era trecut pe teritoriul dusmanului. Pana atunci erau inabusite toate rascoalele. S-a eliberat Toulonul. In septembrie 1793 in armata ce asedia Toulonul facea slujba tanarul capitan artillerist Napoleon Bonapart. La 9 octombrie a fost luat Lionul. Dupa Victoria pe fronturi poporul cerea aprofundarea reformelor, in Adunare au sosit multe cerinte de a termina cu tirania “clasei bogate”. Dupa slabirea Comunei Parisului, Comitetul Salvarii Publice in frunte cu Robespiere a inceput sa se teama de intarirea influentei “moderatilor in Adunare in frunte cu Jorj Jac Danton. Din toamna anului 1793 Danton si adeptii lui au inceput sa ceara reintoarcerea la oranduirea constitutionala, refuzul politicii de teroare, libertatea presei s.a. Practic aceasta era tendinta spre democratie. Robespiere a hotarat sa termine cu dantonistii. Danton macar ca a fost prevenit nu a fugit din tara, ci a spus : “ Nu vor indrazni” si a adaugat “ Oare se poate sa iei cu tine Patria pe pingelele pantofilor?”. Dar dimineata, pe 30 martie, el si partasii lui au fost arestati, judecati si executati. Ultimele cuvinte ale lui Danton, adresate calaului erau : “Tu vei arata capul meu poporului, el merita asta”. Din cauza acestor executii, impotriva robespieristilor s-au ridicat “bogatasii noi”. De la iacobini s-au indepartat si taranii, neidumeriti de legea despre recvizitia grauntelor recoltei intregi. Toate acestea au provocat unirea dutmanilor iacobinilor intr-un bloc unitar. In adancurile Adunarii s-a alcatuit un complot impotriva lui Robespiere si adeptii lui. Robespiere vedea pericolul situatiei sale, insa nu putea sa faca nimic. Astfel pe 27 iulie(9 termidor) 1794 el era arestat. Seara Adunarea l-a declarat pe Robespiere si adeptii lui in afara legii, ce insemna – executia fara judecata. Lovitura de stat de la 9 termidor a intors revolutia in albia burgheziei, din care a iesit in timpul dictaturei iacobine. Toata puterea a tercut la “bogatasii noi”(thermodorienii), care pentru a fi populari au inceput sa aresteze pe cei legati cu terorul (care nu a disparut ci a luat o alta forma). “Suspectii” erau eliberati, sute de iacobini au fost pusi in inchisoare sau executati. In Adunare s-au intors girondinii supravietuiti, Comuna Parisului a fost dezmembrata. Din aceasta cauza cresteau nemultumirile. Rascoala a izbucnit pe 1 aprilie 1795. In aceasta zi Adunarea era inconjurata de 10000 de oameni neinarmati. Inspre seara a sosit Garda Nationala, poporul era alungat. Dar in mai evenimentele s-au repetat, numai ca acum populatia era inarmata. Rascoala a durat doua zile.

In ianuarie anul 1795 armata franceza a cucerit Olanda si a transformat-o in Republica Batava. Prusia recunoaste Rinul ca hotar cu Franta. La 22 iulie Spania cedeaza Frantei partea ei din insula Saint- Domingo , care devine in intregime franceza. In august 1795 Adunarea a adoptat noua Constitutie, care fixa in Franta oranduirea republicana, dar lichida votul universal, restabilea sistemul de a alege pe doua trepte si cenzul de avere. Conform constitutiei puterea legislativa ii apartinea Corpului Legislativ, format din doua camere : Sfatul Cincisute si Sfatul celor Mari. Puterea executiva o avea Directoratul formata din 5 persoane in varsta de nu mai putin de 40 de ani, numiti de Sfatul celor Mari. Royalistii nu au primit noua Constitutie si au incercat sa dezmembreze Adunarea in septembrie 1795, insa din cauza lui Napoleon Bonapart, aceasta nu i-a reusit. Dupa fapta eroica el a fost avansat in rangul de “comandant al fortelor armate Frantei interne”. Dupa caderea dictaturei iacobine razboiul s-a schimbat in partea acapararii teritoriilor noi. In cursul luptei s-a intensificat influenta generalilor si a armatei pe Directorat, indeosebi cea a lui Napoleon Bonapart. El a prefacut armata in partea cea buna. Pentru campania in Italia a fost ales


loading...











Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani