Intemeierea Romei Criza secolului III, Invazia gotilor, Anarhia militara, Stabilizarea referat






 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Referat la Istorie

Tema: Criza secolului III

 

 

 

 

 

 

 

elev Stoenescu Vlad

clasa a IX-a H

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1. Introducere

Intemeierea Romei

Dupa spusele lui Cicero, situl aparat ales de Romulus era exceptional: coline de tuf “cu pante abrupte pe toate partile”, inconjurate de rape jilave. “Romulus a ales un loc bogat in surse de apa si salubru, desi regiunea era bantuita de boli; caci colinele de aici atrag vanturile si umbresc vaile.” (Despre stat, II, 6, 11)

Romulus si Remus (descenedenti ai lui Enea si ai lui Ascanius) erau originari din Alba. Bunicul lor, Numitor, a fost detronat de catre fratele sau, Amulius. Uzurpatorul a indepartat-o de la succesiune pe nepoata sa, Rhea Silvia, constrangand-o sa devina vestala. Dar Marte s-a unit cu Rhea Silvia si aceasta a dat nastere celor doi gemeni. Condamnati la moarte de Amulius, copiii au fost abandonati pe apa Tibrului, apoi salvati de o lupoaica si dusi in grota Lupercalului unde i-a alaptat. De aici, au fost luati de niste pastori (Faustulus si Larentia) si crescuti intr-o coliba, denumita mai tarziu casa Romuli. Cand au devenit adolescenti, gemenii l-au ucis pe Amulius, i-au redat Alba lui Numitor, si, dupa ce au consultat augurii, au purces la intemeierea Romei. Aceasta legenda a intemeierii a fost redescoperita in Evul Mediu si in Renastere, dar adevarul ei a fost pus la indoiala inca de la sfarsitul secolului al XVI-lea. In secolulu al XVII-lea, L. de Beufort (Disertatie asupra incertitudinii primelor cinci secole din istoria romana, Utrecht, 1738) lua in deradere “traditiile fabuloase”.

Desi este limpede ca aceasta “istorie” relatata de antici a fost reformulata in scop politic (acela de a demonstra grecilor intr-o epoca in care ei ii domina ca romanii au o civilizatie la fel de veche ca a lor) si nationalist, realitatea epocii timpurii a Romei nu este defel limpezita. Numeroasele studii au permis stabilirea unor elemente clare: situl roman a fost locuit cu mult timp inainte de intemeierea orasului, iar el este in realitate o zona de trecere.

O alta varianata ar fi ca orasul s-a intemeiat prin sinoicism, adica prin gruparea diferitelor sate instalate pe coline, si prin dezvoltare nucleara a unuia dintre ele care ajunge sa le domine pe celelalte (cel al Palatinului).

Evolutia Imperiului Roman pana la Criza secolului III

Pana in secolul III i.Hr., romanii conserva simplitatea si asprimea unui popor de tarani, foarte atasat familiei, in care tatal exercita o autoritate deplina. Ulterior, romanii s-au dezvoltat pe toate planurile, un plan important fiind cel militar. Expansiunea Romei s-a petrecut in mai multe etape (locala, zonala, mediteraneana si continentala) de-a lungul mai multor secole.

Astfel, bazandu-se pe o armata excelent organizata, a carei unitate de baza este legiunea, Roma cucereste Italia, si apoi bazinul Marii Mediterane, distrugand Cartagina si supunand Grecia si Asia Mica. Roma devine capitala unui imens imperiu si inima unei civilizatii imbogatita prin aporturile elenismului si culturii orientale.

Raymond Bloch, Jean Cousin, Roma si destinul ei

“Roma a profitat de greselile adversarilor ei; a tras foloase din pozitia ei geografica; a manevrat cu afinitatile entice; a adoptat de timpuriu principiul federalist si, printr-o asimilatie progresiva, a extins limitele unei colectivitati capabile sa aiba o constiinta “nationala” si un simt al ordinii – ordinea romana. Durata de un an a functiilor era compensata de permanenta familiilor conducatoare, diversitatea caracterelor, de reunirea in aceleasi maini a puterii civile si puterii militare; cavalerii orientati spre comert, senatorii catre pamant – aceste doua forte isi puteau incrucisa drumurile si puteau intalni consulii la raspantii.”

Insa Roma si Imperiul Roman nu au avut o viata usoara tot timpul, asa cum sugereaza urmatorul tabel cronologic al problemelor majore intampinate:

Eveniment
Perioada
Primul razboi punic
264-241 i.Hr.
Al doilea razboi punic
218-201 i.Hr.
Problema agrara
133-59 i.Hr.
Crizele republicii
107-79 i.Hr.
Criza secolului al III-lea
Sec. III d.Hr.
Sfarsitul Imperiului Roman de Apus
425-476 d.Hr.



  1. Criza secolului al III-lea

Factorii determinanti

 

Gravitatea evenimentelor se datora faptului ca barbarii au atacat imperiul in acelasi timp: germanii la nord, pe Rin si Dunare; persii pe frontul de est, iar maurii in Africa. Strapungerea limes*-ului era insotita de invazii si devastari care i-au pus la grea incercare pe romani, dovedind inadaptarea sistemului defensiv si ineficienta armatei in fata acestui tip de conflict. Intr-adevar, de indata ce erau trimise intariri intr-o zona de conflict, alti invadatori profitau de situatie pentru a navali pe frontul lasat descoperit si a patrunde in interiorul imperiului. S-a apelat din ce in ce mai mult la numeri* si la unitatile specializate; incepand din 260, inlocuirea sefilor militari de rang senatorial cu membri ai ordinului cavalerilor a devenit regula; a fost incurajata promovarea in functie de merite a soldatilor la gradul de ofiter, in special in zonele frontaliere ale sectoarelor danubian si iliric. In sfarsit, reamenajarea limes-ului renan a determinat abandonarea Campurilor Decumate (260) si retragerea romanilor de-a lungul frontierei formate de lacul Constanta, Dunarea superioara si malul stang al Rinului; in 271 romanii s-au retras din Dacia. In Orient, pierderile teritoriale au fost mai putin considerabile, exceptand Armenia, care a trecut sub controlul persilor in trei etape (247, 252 si 260).

 

*limes – o frontiera formata dintr-un drum si lucrarile defensive aferente

numeri – trupe de recruti barbari cu echipamentul militar specific

 

Momente acute ale crizei

 

  • Invazia gotilor din 250: 70000 de razboinici au trecut Dunarea; in acelasi timp, carpii atacau Dacia. Acestia din urma au traversat Moesia Inferior si au asediat Nicopolis. Dupa ce a eliberat Dacia, imparatul Decius a incercuit Moesia si i-a urmarit pe goti pana in Tracia (la Philippopolis). In lupta cu barbarii, in retragere, Decius a fost ucis in mlastinile Dobrogei (sfarsitul primaverii anului 251).

  • Anul 260 a fost cel mai cumplit. Barbarii si-au reluat invaziile pe toate fronturile in iarna din 259-260: alamanii au patruns in Gallia indreptandu-se spre Italia; roxolanii si sarmatii amenintau Pannonia, iar gotii din Pontida au invadat Moesia Inferior, Tracia, zona Stramtorilor, in directia Bitiniei si a marii Egee. Apoi, in primavara anului 260, persii au atacat zona cuprinsa intre Armenia, Mesopotamia si Capodocia: imparatul Valerianus fost capturat la Edessa si ucis. In acelasi timp, fiul sau, Gallienus, se afla in nordul Italiei pentru a opri patrunderea alamanilor. Moartea lui Valerianus a avut un mare ecou si fara indoiala ca a reprezentat o conditie favorabila declansarii secesiunii lui Odenathus, print al Palmirei si senator roman; de asemenea, acest eveniment a favorizat uzurparea lui Postumus – un ofiter care a fost proclamat Augustus in Gallia, Britannia, Germania si Raetia -, precum si uneltirile lui Regallianus, guvernatorul Pannoniei, si ale lui Macrianus si Quietus, in Orientul siro-palestinian, in provinciile anatoliene si in Egipt. O inscriptie datand din vara anului 260, descoperita la Augsburg, a aratat ca uzurparea pusa la cale de Postumus era legata de capturarea lui Valerianus.

  • A treia mare criza (267-268) s-a desfasurat sub domnia lui Gallienus, fiul lui Valerian. In 267 imperiul era din nou amenintat de invazii: herulii, aliati cu alti barbari, au patruns prin Stramatori pana in Grecia si au asediat Tesalonicul, in timp ce gotii de pe teritoriul Dobrogei au traversat Moesia Inferior si au inaintat din nou pana la Philippopolis in Tracia.





  • Anarhia militara. Aureolus, comandantul cavaleriei militare, a uzurpat puterea la inceputul verii anului 267: Gallienus l-a urmarit pana la Mediolanum si aici a fost asasinat de soldatii sai in toamna anului 268; Aureolus a fost ucis si el de armata noului imparat, Claudius Goticul. Postumus a profitat de uzurparea lui Aureolus pentru a intra in Italia, dar a pierit si el in aceleasi circumstante in cursul verii anului 269. In 270, situatia a fost partial restabilita de Claudius, dar cel care a restaurat treptat unitatea imperiului (270-275) a fost Aurelian. El a primit titlurile Germanicus Maximus si Gothicus Maximus pentru ca a reusit sa respinga invaziile iuthungilor si alamanilor care au revenit in Campia Padului in 270, sa ii goneasca pe vandali din Pannonia si sa-i infranga pe gotii de la Dunare in 271. Dar in fata amenintarii permanente cu noi invazii , Aurelian a hotarat sa abandoneze Dacia si sa repatrieze trupele romane in Moesia, care a luat numele fostei provincii cucerite de Traian. Aceasta retragere a fost compensata, in 273, de indepartarea separatismului Palmirei (condusa de Vaballatus si mama sa, Zenobia, vaduva lui Odenathus) si a aliatului acesteia, Egiptul; apoi, in 274, prin prabusirea imperiului gallic al lui Tetricus. Recucerirea Mesopotamiei aflata sub stapanirea persilor a fost intrerupta de asasinarea lui Aurelian, in a doua jumatate a anului 275.

 

Anarhia militara (235-284)

 

Dupa asasinarea lui Severus Alexander in 235, militarii au ocupat primul loc in viata politica. Ei s-au substituit Senatului si poporului roman, numind ei insisi imparatii. Maximinus, soldat trac, a fost primul imparat iesit din randurile lor, dar incepand de la Claudius “Goticul”, toti imparatii ilirici proveneau dintre fostii ofiteri. Pretorienii au contribuit la numirea unora dintre imparati, precum Gordianus al III-lea, in 238, si Filip Arabul, in 244. Durata mandatului imperial tinea de resortul aceleiasi autoritati militare si putea fi intrerupta in mod brutal: Gallienus a fost victima generalilor sai, iar Aurelian al statului sau major. Toate domniile au fost de scurta durata, cu exceptia celei a lui Gallienus (18 ani) si s-au sfarsit prin moartea violenta a imparatilor. Totusi, ideea dinastica a supravietuit si, cativa imparati, precum Gordianus al III-lea, Gallienus, Carinus si Numerianus au mostenit functia imperiala. Aceste “puciuri militare” permanente au reprezentat cauza evolutiei Principatului catre Dominat: expresia Dominus noster dovedea caracterul despotic al autoritatii imperiale si gradul de sacralizare a functiei.

 

Criza economica si sociala

 

1. Invaziile au stat la originea unei crize a productiei, pe care o mentioneaza Ciprian: “Zacamintele de aur si de argint se epuizeaza, pamantul este mai putin fertil, productia agricola este in scadere”. Fuga sclavilor, a lucratorilor liberi, exodul rural, depopularea provocata de razboaie si epidemii au reprezentat cauza principala a acestei recesiuni. Pamanturile lasate in paragina, paralizarea transporturilor, corelate cu abandonarea intretinerii retelei rutiere, atacurile talharilor si reaparitia pirateriei pe Mediterana au determinat dezorganizarea sistemului annonei si foametea care a cuprins atat Roma, cat si majoritatea oraselor din imperiu. A aparut inflatia, ca o consecinta logica a scaderii numarului produselor si a cheltuielilor de razboi: o masura de grau costa la inceputul primului secol 1 denar; in 200, 2 denari; in 250, 4 denari; in 269, 6 denari; in 276, 50 de denari; in 301, 330 de denari. Inflatia se datora, de asemenea, cresterii masei monetare aflate in circulatie.

Incepand din 260, sistemele monetar si fiscal s-au destabilizat: aureus a cunoscut o depreciere semnificativa, antonianus s-a devalorizat, iar denarul a disparut. Numarul mare de ateliere monetare imperiale aparute in zonele unde era cantonata armata a agravat acest fenomen. Criza monetara a avut repercusiuni asupra fiscalitatii, plata impozitelor in numerar s-a diminuat in favoarea contributiilor in natura, adesea subevaluate datorita crizei transporturilor.

2. O criza de incredere a societatii: pentru opinia publica, festivitatile de aniversare a mileniului de existenta a “Romei eterne”, din 248, nu anuntau neaparat reintoarcerea la varsta de aur: crestinii vedeau in criza traita de imperiu semnele prevestitoare ale Apocalispei, in timp ce paganii ii faceau responsabili pe crestini de nenorocirile lor si credeau ca prin martirizarea acestora aveau sa potoleasca mania zeilor. Pentru a-si domoli nelinistile, paganii au apelat la sprijinul divinitatilor orientale, in special la Sol Invictus, rugandu-se acestuia sa le aduca lumina celesta si speranta salvarii. Orasenii au fost cei mai grav afectati de efectele crizei: orasul, cu zidurile sale de aparare, ii atragea pe refugiati, dar incetarea activitailor comerciale si mestesugaresti a ruinat corporatiile si categoriile municipale instarite, ale caror acte de everghetism s-au redus. Opozitiile sociale au fost mai accentuate in mediul rural: marii proprietari a profitat atat de exodul taranilor, proprietari de terenuri mici si mijlocii, pentru a-si mari domeniile, cat si de penuria de alimente, pentru a acapara recoltele.

 

  1. Stabilizarea

Deoarece orice criza va avea, intr-un final, un sfarsit, la fel s-a intamplat si cu Criza secolului III. Cel care a contribuit la stabilizare a fost Diocletian, care a restaurat imperiul prin eliminarea uzurpatorilor, persecutia “instigatorilor” crestini, pacificarea imperiului, centralizarea administrative si a lupta impotriva inflatiei prin aplicarea unui nou regim fiscal.

 

  1. Concluzie

 

Criza secolului III a fost unul din cele mai importante evenimente din istoria Imperiului Roman, care a destabilizat serios principatul si a afectat viata politica, sociala si culturala a romanilor.

Bibliografie: “Roma” - Jean-Noel Robert;“Mic atlas al Antichitatii romane” – Odile Wattel










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani