Viata pe mosia feudala Europa feudala, taranii, iobagimea, SISTEMUL FEUDAL, serviciul militar referat

• Viata pe mosia feudala. Au existat diferite grade de servitute. Unii iobagi lucrau pe pamanturile stapanului si erau atasati de casa acestuia. De multe ori chiar si mosierul era vasalul unui feudal mai mare, de la care primise pamant si protectie.

In ciuda atacurilor brutale din exterior, la inceputul secolului al XI-lea Europa lua nastere si feudalismul devenea sistemul social dominant.

Evul mediu este un termen general folosit pentru a se referi la istoria Europei intre anii 1000 si 1500 e.n. Aceasta perioada este o epoca determinanta in dezvoltarea culturii si societatii europene. La inceput, Europa Centrala si de Vest erau pe cale de a iesi din luptele crancene duse cu intrusii externi si interni. Insa spre sfarsitul acestei perioade, dupa mai multe declinuri si perioade de dezvoltare, de multe ori chiar prin utilizarea energiei barbarilor ostili, si-a inceput expansiunea politica si culturala o Europa mai mare si mai dinamica, in urma careia si restul lumii a trecut prin schimbari definitive.

Europa a dus mult timp lipsa de resurse naturale utilizabile, iar reteaua rudimentara de comunicatii abia putea lega localitatile mici si imprastiate. Comertul era slab dezvoltat, iar majoritatea comunitatilor erau autarhice: atat alimentele cat si uneltele si le confectionau singuri. Comertul se baza pe troc in loc de bani. In cazul unor recolte proaste, supravietuirea unor comunitati sau a unor indivizi era in primejdie si erau expuse atacurilor hoardelor nomade, cum erau vikingii. Astfel era necesara o protectie mai buna a comunitatilor dar de multe ori chiar si puterea centrala era destul de slaba, si intotdeauna prea departe pentru a intervenii in caz de urgenta.

• Stratul cel mai sarac era iobagimea. Acestia erau tarani si locuiau pe la marginile satelor avand gospodarii de circa 1-1,5 hectare.
  SISTEMUL FEUDAL

Toti acesti factori au hotarat in mare parte structura societatii europene inaintea erei feudale clasice. Epocile urmatoare au numit rezultatul acestui proces feudalism, dar nu a fost nimic sistematic in formarea lui. Individul in cautarea securitatii a cerut protectie de la un lider local, acceptand rolul de supus al acestuia.

Relatia feudala in Evul Mediu insemna o interdependenta personala. Feudalul se angaja sa-si apere vasalul, in schimb vasalul jura fidelitate feudalului. Acesta din urma isi castiga astfel adepti, dar spre asi asigura propri-ai securitate, el devenea vasalul unui feudal si mai mare. In varful ierarhiei de putere formate din feudali si vasali, se situa regele ca feudalul suprem, pentru care cei mai insemnati feudali depuneau juramant de loialitate (fidelitate). O caracteristica a oranduirii feudale era aceasta relatie de supra- si subordonare. Se corela cu doua concepte de importanta majora din acea vreme: proprietatea asupra pamantului si serviciul militar. Pentru suveranitate si alte angajamente luate, feudalul primea o danie de pamant. Aceasta era numita feudum, de unde provine si termenul de feudalism.

• ilustratie de la sfarsitul evului mediu: un cavaler depune juramant de fidelitate domnitorului franc Carol cel Mare (768-814), care a cucerit jumatatea Europei.
  

SERVICIUL MILITAR

Obligatia majora a vasalilor era serviciul militar. Datoria feudalilor de rang inalt era ca intr-un numar prestabilit de zile din an sa fie la dispozitia regelui cu o forta armata negociata. Din punctul de vedere al regelui aceasta rezolva problema apararii tarii. De altfel, din cauza resurselor insuficienta regele nu era capabil sa mentina o armata proprie permanenta.

Datorita mosiilor imense, aristocratii erau capabili sa-si respecte angajamentul si sa recruteze soldati suficienti, deoarece si acestia puteau sa dea pamant vasalilor lor care, la randul lor puteau face acelasi lucru, si asa mai departe.

La baza piramidei feudale au stat: luptatorul – acel cavaler a carui mosie era suficienta doar pentru satisfacerea propriilor nevoi si intretinerea unui cal mare, care il putea duce impreuna cu armura sa. In perioada de serviciu anuala , el trebuia sa-si insoteasca superiorul in regimentul regelui sau in razboi, trebuia sa lupte de partea feudalului in conflictele locale sau sa indeplineasca misiuni pasnice in cetate, devenita simbolul cel mai reprezentativ al puterii feudale.

• Despre regele Carol cel Mare s-au creat legende. Cu sute de ani dupa moartea lui erau in circulatie balade si cantate eroice, iar numele lui era binecunoscut peste tot. A fost denumit chiar sfant. Aceasta imagine din secolul al XV-lea ilustreaza moartea lui.
  CAVALERII EVULUI MEDIU

Cavalerul este figura principala in scrierile medievale. Taranul agricultor insa, era considerat doar putin mai presus de un animal de jug, desi tot sistemul feudal se baza pe munca lui. Majoritatea taranilor erau iobagi, adica nu erau chiar sclavi, dar nu aveau drept de stramutare.

Pentru garantarea unui nivel de securitate oarecare, acestia erau nevoiti sa cedeze o parte prestabilita din recolta anuala si din animalele avute si totodata trebuiau sa lucreze pe terenurile proprii ale feudalului un anumit numar de zile gratis: robotul. In mod normal, iobagul nu avea sanse de a se opune deoarece mosierul ii era totodata si judecatorul atotputernic si ii putea cere numeroase alte servicii suplimentare dupa placul lui. In plus, iobagii trebuiau sa plateasca si dijma sau zeciuiala (decima), deoarece si biserica se adaptase la sistemul feudal. Arhiepiscopii, episcopii si conducatorii manastirilor, abatii, au primit mosii de la rege si au avut proprii lor vasali si iobagi. Astfel, aspectul religios al bisericii a intrat adesea in contradictie cu rolul implinit in viata economica. Loialitatea conducatorilor bisericesti era impartita adesea intre rege si papa de la Roma. Domnitorii au fost in conflict cu fiecare papa, de-a lungul anilor, in privinta dreptului de numire a conducatorilor bisericesti, care beneficiau de o influenta insemnata in viata politica.

In ciuda claritatii aparente, a juramintelor solemne si a contractelor semnate, sistemul a purtat in sine germenul conflictelor. Domnitorii au avut intotdeauna probleme privind controlul asupra principalilor aristocrati. Acestia aveau putere absoluta pe propriile mosii si datorita mostenirii averilor de catre membrii familiei feudale, puterile locale au devenit din ce in ce mai independente. Daca din cand in cand un rege puternic vroia sa reduca din independenta lor, aristocratii puternici puteau sa se opuna. Daca puterea centrala era slabita cu ocazia urcarii pe tron a unui copil, atunci aristocratii aranjau disensiuni pe cale armata. Din aceasta cauza Evul Mediu s-a caracterizat prin revolte numeroase, razboaie private si civile.

CONFUZII LEGISLATIVE

Din relatia feudala s-au nascut numeroase situatii neclare din punct de vedere juridic. Daca cineva a primit feude de la doi feudali sau a posedat mosii in doua tari diferite, s-a ivit intrebarea fireasca: pe cine trebuie sa slujeasca si pentru cine trebuie sa porneasca la lupta? Cazul era si mai complicat cand regele unei tari poseda pamanturi in alte tari. Spre exemplu Wilhelm Cuceritorul nu apartinea nici unei autoritati feudale ca rege al Angliei, insa ca print al Normandiei era vasalul regelui francez. Regii Angliei au fost in situatii similare de-a lungul secolelor. Puterea lor a reprezentat o amenintare continua pentru feudalii francezi, iar prestigiul regal si atributiile lor au exclus deplasarea la Paris daca `domnul` lor ii chema. Sistemul militar feudal ar fi fost mai eficient daca ar fi purtat numai campanii scurte impotriva intrusilor straini. Efectuarea unor campanii militare mai serioase ridica probleme insemnate tocmai datorita naturii restranse a obligatiilor feudale. Deseori vasalii refuzau sa lupte in afara regatului, pe motiv ca aceasta depaseste deja atributiile lor. Daca se angajau totusi in lupta, dupa depasirea termenului de 40 de zile aveau dreptul ca pur si simplu sa plece de pe campul de lupta si asa si procedau, indiferent de starea luptelor. Tocmai din aceasta cauza, regii au preferat sa se bazeze pe regimente de mercenari, bineinteles in limita in care si-au putut permite acest lucru. Datorita faptului ca mosiile se puteau mostenii, mosierii preferau rolul de domn in provincie decat cel de luptator si prefera sa plateasca impozit in loc de serviciu militar.

13719nzq45ooj7c

• Faptul ca un mosier avea iobagi nu insemna neaparat ca traia intr-un castel – putea sa aiba si o casa foarte modesta. 13719nzq45ooj7c

IMPERII INSTABILE

Din cauza mobilitatii si resurselor restranse, este evident ca imperiul urias realizat de marele imparat franc Carol cel Mare (771-814), putea fi doar o entitate temporara intretinuta de o persoana iesita din comun. Chiar si Carol cel Mare a reusit cu greu sa potoleasca marii aristocrati, iar domnia fiului sau Ludovic cel Bland a fost marcata de conflicte interne si razboaie civile. La trei ani dupa moartea lui, fiii au impartit tara intre ei. Au luat nastere statele france independente de Est si de Vest, fiecare cu limba si obiceiuri diferite. Unul a fost predecesorul Frantei, iar celalalt al Germaniei.

Puterea centrala era atat de slaba in ambele regate, incat mult timp au existat numeroase regiuni franceze si principate germane independente. In secolul al IX-lea si la inceputul secolului al X-lea Europa crestina s-a confruntat cu greutati majore si au existat vremuri cand se parea ca nu va rezista atacurilor barbare. In sud islamul isi pastrase caracterul militar, in Spania numai regiunile nordice erau sub controlul imparatilor crestini si exista in continuare pericolul expansiunii musulmane. Flotele maritime arabe au ocupat Sicilia si alte insule care erau baze perfecte pentru invadarea ariilor continentale. Europa Centrala a gemut sub povara devastatoare a incursiunilor provocate de poporul calaretilor maghiari, venit din Orient. Zona de coasta a Europei de Vest era terorizata de vikingii nu mai putin periculosi. Au navigat adanc in interiorul continentului pe fluvii si pe alocuri chiar s-au stabilit. 

EXPANSIUNEA CRESTINISMULUI

Europa crestina a supravietuit totusi rezistand atacurilor sau convertind inamicii. Pana la inceputul secolului al X-lea s-a reusit convertirea vikingilor la crestinism in Anglia si Normandia, ceea ce a insemnat ca acestia si-au asimilat forma de viata crestina vestica si cu timpul s-au contopit cu poporul englez, respectiv francez. Pana la sfarsitul secolului chiar si in zona lor de origine, Scandinavia, majoritatea lor a trecut la crestinism. La est regele saxon Otto I a invins definitiv ungurii pe campia Lech in 955. In cateva decenii si acestia s-au convertit la crestinism, astfel s-a inlaturat orice impediment din calea expansiunii crestinismului spre orient.

Civilizatia islamica inca era mai dezvoltata in acest timp decat cea vestului crestin. Nu au reusit sa-i invinga si nicidecum nu puteau sa-i converteasca, dar cel putin au oprit expansiunea Islamului. Sicilia a fost recucerita de catre normanzi, un popor rezistent, perseverent si indraznet – urmasii cuceritoriilor vikingi, care s-au stabilit in nord-vestul Frantei, in Normandia. Acestia au cucerit in 1066 si Anglia, au ocupat teritorii in Italia si ulterior au avut un rol important in cruciade. Cucerirea Angliei a reprezentat un eveniment hotarator in dezvoltarea feudalismului, deoarece Wilhelm Cuceritorul a format un sistem feudal deosebit de strict in noua tara.

In secolul al X-lea urmasii regelui Carol cel Mare – imparatii din dinastia carolingiana – au disparut atat de pe pamantul francez cat si de pe pamantul german. Insa ideea unui imparat vestic, incoronat de papa nu a disparut complet niciodata.

In 962, dupa victoria obtinuta asupra ungurilor si dupa campania italiana reusita, Otto I s-a incoronat imparat la Roma. Incepand de acum imparatii germani erau gloriosi dar ei suportau si povara titlului de imparat, deoarece in afara principatelor germane erau domnitorii supremi ai Italiei de nord. Ei au fost destul de puternici pentru a inlatura puterea papala de la tron si au pus proprii candidati in locul lor, dar spre sfarsitul secolului al XI-lea, institutia papala a capatat putere si astfel a inceput una dintre cele mai mari drame ale evului mediu: istoria furtunoasa a relatiilor ostile dintre imparati si papalitate. Episodul poate cel mai vestit a fost in iarna anului 1077 la Canossa, cand imparatul german excomunicat, Henric al IV-lea s-a adresat pentru iertare papei Gregorian.

• tapiseria vestita din Bayeux il ilustreaza pe Harold, contele de Wessex si Wilhelm, ducele Normandiei, in campania militara de dinaintea mortii lui Edward Confesionarul. Se crede ca Harold a jurat ca-l va ajuta pe Wilhelm sa ajunga pe tronul englez in cazul in care Edward moare, Insa, la moartea lui Edward, Harold insusi a ocupat tronul. Prin aceasta a starnit mania lui Wilhelm si cavalerii lui infometati de pamant au nimicit oastea anglo-saxona a lui Harold in batalia de la Hastings.

CRUCIADELE

In secolul al XI-lea tarile europene erau in plina dezvoltare. Populatia a crescut si s-au extins teritoriile cultivate. A crescut importanta oraselor si a comertului la toate nivelele societatii – de la taranime pana la cavalerime – toata lumea aspira la o libertate mai mare si dorea mai mult pamant. Spre sfarsitul secolului increderea in fortele proprii ale Europei Occidentale crescuse intr-o asemenea masura incat domnitorii s-au considerat in stare sa porneasca expeditii militare de anvergura mai mare, rezultand prima cruciada din 1096. Cavalerii au pornit spre bazinul estic al Marii Mediterane cu scopul de a recuceri Pamantul Sfant (Palestina) de la musulmani. Datorita succeselor de la inceput, negustorii occidentali s-au stabilit in porturile Levantului, astfel intensificandu-se importul articolelor orientale in Europa si statutul fortei imparatiei bizantine a luat sfarsit definitiv.

• Wilhelm Cuceritorul a fost incoronat la 25 decembrie 1066, devenind regele Angliei.
  

BIBLIOGRAFIE : zo719n3145oooj

• Istoria antica si medievala prof. Pascu Vasile

• Lumea antica si medievala Horia C. Matei

• Arborele lumii