Bastinasii Americii
Prin filmele si cartile care povesteau despre Vestul Salbatic, o parte din istoria indienilor din America de Nord a devenit legenda. Istoria bstinasilor americani nu consta doar in povestile despre cowboy si indieni. Pieile rosii nu erau doar un singur popor, ci mai multe triburi, mai multe populatii cu moduri de viata diferite. Ei au populat continentul american cu cateva mii de ani inainte de oamenii albi.
Oamenii au sosit pentru prima oara in jurul anului 35000 i.e.n. in America de Nord, probabil din zona Siberiei de astazi, pe vremea cand cele doua continente erau legate de uscat. S-au raspandit pe teritoriul Americii de Nord si de Sud, s-au adaptat la conditiile locale si au format diferite triburi, sau altfel zis 'natii'.
Unii dintre ei traiau din pescuit si vanatoare, altii au invatat sa cultive pamantul. Adaposturile erau diferite de la un trib la altul. Corturile portabile erau ideale pentru tribul 'picioarelor negre', care ducea o viata nomada si traia din vanatoare. Indienii 'pueblo' se aparau de caldura arzatoare din deserturi construindu-si case de chirpici.
Popoarele de bastinasi americani si-au dezvoltat propria cultura, limba si identitate. Pana cand au pus piciorul in America primii europeni, existau deje peste 300 de 'natii' si limbi indiene. Columb a fost primul european care s-a intalnit cu bastinasii americani, pe teritoriul Cubei de astazi. Crezand ca a ajuns in India de Est i-a numit 'los indios', adica indieni. Denumirea s-a pastrat pana in zilele noastre, desemnandu-i pe toti bastinasii continentului american.
Din Europa, spaniolii au fost primii
care s-au stabilit aici si s-au folosit de resursele noului continent. Ei au
venit in calitate de cuceritori si dupa ce au calatorit pe uscat prin
America, au ajuns in 1513 in Florida. S-au stabilit in grupuri mai mici luand
sclavi din randurile bastinasilor, pentru a-si cultiva pamanturile. I-au
obligat sa renunte la propriile religii si sa treaca la crestinism.
Spaniolii s-au stabilit la
inceput pe teritoriile de sud-est ale Americii de Nord, iar apoi au populat
si zona numita azi Texas. Sosirea lor a determinat schimbari uriase in
viata multor popoare de indieni. Inainte de aparitia omului alb nu existau cai
in America; odata cu sosirea lor bastinasii au inceput sa cumpere animale de la europeni.
Triburile de indieni care traiau la
marginea preeriei situate in zona centrala a continentului, se ocupau de
cultivarea pamantului si vanatoarea de bizoni. La inceput alergau pe jos dupa
prada, dar dupa ce au inceput sa foloseasca caii, au devenit mult mai eficienti.
Mai tarziu aceste triburi s-au mutat pe zonele de campie, urmarind migrarea
populatiilor de bizoni.
La inceputul secolului al
XVII-lea colonistii englezi si olandezi au inceput sa populeze coasta de est.
Initial, spre deosebire de spanioli, si-au cultivat singuri pamanturile,
nefiind periculosi pentru indieni. Bastinasii s-au bucurat de sosirea lor, si
chiar i-au ajutat, mai ales atunci cand au reusit sa procure arme de foc,
instrumente de otel si diverse marfuri in urma unor schimburi comerciale.
Primele conflicte
Din cauza unor neintelegeri dintre
indieni si albi s-a ajuns la ciocniri violente. In 1636 colonistii din
Massachusetts su pus pe seama indienilor Pesoti uciderea a doi comercianti,
razbunandu-se prin masacrarea unui intreg
sat de cinci sute de capete. In urmatoarele trei sute de ani aceste fapte au
fost tipice pentru colonistii europeni; ei ii considerau pe indieni
salbatici si pagani.
In marea parte a secolului al
XVIII-lea indienii si-au pastrat independenta fata de europeni.
Britanicii, francezii si spaniolii s-au luptat intre ei pentru a pune stapanire
pe continent si multe triburi de indieni s-au alaturat unora sau altora. In
Razboiul de Independenta ei au luptat de ambele parti. In acest razboi americanii i-au invins pana la urma pe britanici,
astfel luand nastere Statele Unite ale Americii. Dupa razboi i-au pedepsit
pe irokezii care s-au aliat cu britanicii prin distrugerea a peste 40 de tabere
ale acestora, putinii supravietuitori refugiindu-se in Canada.
In aceste razboaie crunte din
secolul al XVIII-lea torturile si masacrele erau frecvente de ambele parti. In
aceasta perioada s-a raspandit unul dintre cele mai ingrozitoare obiceiuri ale
indienilor, scalparea: taierea pielii si a parului de pe capul dusmanului invins. De extinderea acestui
obicei au fost raspunzatori si europenii, deoarece ii plateau dupa numarul de
scalpuri pe indienii aliati, angajati ca vanatori de capete. In secolul al
XIX-lea atat printre indieni, cat si printre albi a continuat
aceasta traditie sangeroasa.
Dupa victoria revolutiei
americane au continuat conflictele dintre bastinasii nord-americani si
europeni. In noua republica bastinasii au fost obligati treptat sa-si vanda sau
sa renunte la pamanturile lor si sa emigreze sau sa se retraga in rezervatii. Principiul
de baza al politicii guvernamentale a fost purificarea etnica. Nici macar
asa-zisele 'natii civilizate', care au preluat obiceiurile oamenilor
albi, nu au fost crutate.
Pana in 1830 triburile care
traiau la est de Mississippi au renuntat sa mai opuna rezistenta. Campia care
se intindea la vest de rau era prea uscata si in ceea ce priveste conditiile de
mediu, prea aspra pentru ca albii sa se stabileasca acolo. Guvernul Statelor
Unite a hotarat ca indienii sa fie mutati pe campiile de vest. Aceste teritorii,
spuneau guvernantii, 'cata vreme va creste iarba verde si vor curge apele
raurilor vor fi ale indienilor'.
Drumul lacrimilor
Tribul indienilor Cherokee era unul
dintre popoarele de bastinasi care au fost trimise pe preerie (Great Plains);
cu toate ca acesta hotarare a fost atacata in 1838 in fata tribunalului,
deportarea a avut loc. Plecarea lor a fost numita 'drumul
lacrimilor', pentru ca cel putin un sfert din ei au pierit de foame,
epuizare si boli.
Indienii nu au putut trai in
pace nici macar pe campie. Cand in 1849 s-a descoperit aur in California, mii
de cautatori au trecut cu trenurile de marfa peste terenurile de vanatoare ale
indienilor. Din clipa in care armata americana a fost trimisa pentru a-i proteja pe acesti pionieri, ciocnirile nu au mai
putut fi evitate.
Locuitorii campiei au rezistat
mult timp la schimbarile aduse de omul alb. Ca urmare a vietii nomade si a
obiceiurilor de vanatoare erau calaretii si tintasii extraordinari, se puteau
organiza pentru luptele de gherila si erau greu de gasit pe teritoriile
proprii. Pana la urma insa au fost nevoiti sa se retraga. Macelarirea turmelor
de bizoni a fost ultima mare lovitura. Oamenii albi pastrau doar pielea
bizonului, fara sa se atinga de carne, astfel ca ii omorau cu miile. Indienii
amenintati de foamete nu au avut alta alegere: au fost nevoiti sa renunte la
viata de nomazi si sa se mute in rezervatiile infiintate de guvernul american.
Indienii Sioux insa au purtat
trei razboaie cu oamenii albi, reusind sa-si apere o parte din teritorii.
Atunci cand albii au pornit in cautarea aurului in Muntii Negrii din Dakota de
Sud, a izbucnit un al patrulea razboi anti-guvernamental. In aceasta perioada,
prin anul 1876, generalul George Custer impreuna cu cei 200 de soldati ai lui
si-au pierdut viata in batalia din Little Bighom. Dupa unii, Custer a fost
atacat prin surprindere, iar altii considera ca generalul a navalit necugetat
peste o tabara de indieni. Drept urmare, armata Statelor Unite a pornit un
razboi impotriva indienilor. Seful tribului, 'Taurul Sezand' a fost
exilat in Canada, iar alti conducatori au fost nevoiti sa se predea.
Asuprire totala
De-acum, majoritatea indienilor de
peerie ramasesera fara pamanturi si fusesera trimisi in rezervatii. Conditiile
grele de acolo i-au determinat din cand in cand sa evadeze sau sa se revolte,
dar in 1886 cand Geronimo, seful de trib al apasilor a capitulat, s-a pus capat
pentru totdeauna revoltelor. Cu patru ani mai tarziu au avut loc lupta
cunoscuta sub numele de 'batalia de la Wounded Knee'. De fapt nu a
fost o batalie, ci un macel: cavaleria a saptea pur si simplu a masacrat peste
250 de barbati, femei si copii. Armata a fost trimisa pentru a preintampina
desfasurarea unui nou ritual religios numit 'Dansul Spiritelor'.
Indienii sperau ca acest ritual ii va scapa de omul alb si le va aduce inapoi
turmele de bizoni.
Bastinasii umiliti si saraciti
au fost complet demoralizati, numarul lor a scazut rapid. Puterea s-a folosit
de toate mijloacele pentru a distruge viata tribala. Au incercat chiar sa
transforme pamanturile indienilor in mici gospodarii. Oamenii albi au confiscat
o parte din productie. Intre anii 1880-1930 indienii si-au pierdut doua treimi
din pamanturile ce le mai ramasesera.
In 1924 bastinasii americani au primit cetatenie americana. Multi dintre ei si-au dat seama ca s-a sfarsit cu modul lor de viata traditional, si s-au mutat in orase. In locul saraciei din rezervatii ei s-au ales cu crtierele de saraci de la periferia oraselor. Prin anii 1960 numarul populatiei indiene a inceput sa creasca din nou. In ciuda lipsei de scolarizare, a somajului si a rasismului multi dintre ei au incercat sa reinvie constiinta nationala, iar in anii 1990 numarul lor a crescut la 2 milioane.
