Logo referatele carte



Batalia de la calugareni - semnificatia istorica



DESCRIEREA BATALIEI DE LA CALUGARENI. SEMNIFICATIA ISTORICA

In ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, Tarile Romane cunosc cea mai puternica crestere a dependentei lor fata de Imperiul Otoman de pana atunci. Au urcat astfel, pana la proportii inimaginabile in trecut, obligatiile materiale fata de Imperiul Otoman: in bani-tributul, peschesurile, cumpararea tronului si bunuri de consum. Desi turcii garantau autonomia Tarii Romanesti si Moldovei, dregatorii greci isi sporesc prezenta in Sfatul domnesc, iar functionarii otomani in administratie, ceea ce le ingaduia sa participe direct la strangerea birurilor si, implicit, la savarsirea de numeroase abuzuri. Din fericire, in istoria romanilor, sfarsitul secolului al XVI-lea coincide cu faptele exemplare ale lui Mihai Viteazul: victoria de la Calugareni (13 august 1595)- “briliantul cel mai stralucitor al cununei gloriei romane”(cum va scrie Nicolae Balcescu), urmata de campaniile din Transilvania (1599) si Moldova(1601), unite cu Tara Romaneasca.

            Steagul luptei impotriva Imperiului Otoman a fost ridicat la 13 noiembrie 1594, la Bucuresti, printr-o rascoala impotriva celor doua componente ale combinatiei straine in capitala tarii: creditorii domnii si o mica oaste otomana. Ceasul marilor decizii venise. Ajutat de trupele boieresti si de cei 2000 de ostasi trimisi de Sigismund Bathori, Mihai alege calea luptei deschise impotriva opresorilor. Victoria, repede obtinuta la Bucuresti, Mihai ataca cetatile de granita altadata romanesti. In decembrie 1594 incepe cu Giurgiu, care, puternic fortificata, rezista. Urmeaza asaltul asupra Harsovei din 1 ianuarie 1595, apoi a Silistrei din 8 ianuarie 1585. In ajutor ii vine domnul Moldovei, Aron Voda. La 14 si 15 ianuarie 1595 trupele conduse de fratii Buzesti si Radu Calomfirescu, bat pe tatari la Putinei si Stanesti.

            Mihai urmareste pe turci. Trece Dunarea si in lupta de la Rusciuk din 25 ianuarie 1595 distruge orasul si prelua intreaga artilerie a trupelor otomane. In martie 1595 campania inceputa in anul precedent era incununata de victorie. Braila revenea din nou Tarii Romanesti. Era de asteptat riposta pe masura a sultanului. Amenintarea otomana se materializeaza in vara anului 1595 cand Sinan pasa astepta la Dunare inceperea ostilitatilor. Mihai isi hartuieste adversarul pe celalalt mal al Dunarii: “numai zi ai noapte ne batem[…] cu dusmanul si cel mult peste o saptamana sau doua trebuie sa dam cu el batalia”- scria el la 15 iulie 1595.        

            Mihai avea 10000 mii de ostasi, din care 2000 ajutor transilvan, pus sub comanda lui Albert Kiraly. Turcii aveau aproximativ 20000 de mii de oameni. Armata otomana, odata incheiate pregatirile la Rusciuk, primesc ordinul de a trece Dunarea. Mihai, amenintat cu invaluirea pe la Oltenita se retrage, coloanele turcesti, incepand cu 4 august 1595, trec fluviul pe un pod de vase construit din vreme. Fata de superioritatea numerica a adversarului, Mihai nu poate lupta in camp deschis. Ca si Stefan cel Mare la Vaslui, a ales o pozitie care sa nu ingaduie o desfasurare prea mare de trupe si, in acelasi timp, sa-l fereasca de o eventuala invaluire. O asemenea pozitie, pe drumul de la Giurgiu la Bucuresti se afla anume la satul Calugareni. Aici s-a oprit si Mihai. In spate, dealuri acoperite de paduri formau un adapost natural; in fata, valea mlastinoasa a Neajlovului si a Calnistei. Drumul ducea peste rau pe un pod de lemn si continua intre dealuri, pe valea Tantaroasa, asa incat armata atacatoare nu putea inainta decat in coloana, cu un front redus.

            In sfarsit, consemna mai tarziu Nicolae Balcescu, soarele veni sa lumineze aceasta mare zi de miercuri 13/23 august, menita a fi briliantul cel mai stralucit al cununei gloriei romane. Inaintea zorilor inca, Mihai Voda trimise o seama de pedestrime cu pusti de se aseza la intrarea padurii si isi puse tunurile intr-o buna pozitie, pe o inaltime. In vremea aceea, turcii isi luau pozitie in preajma podului, de cealalta parte. Sfarsindu-si pregatirile, Mihai inalta impreuna cu ostasii sai rugaciuni catre Dumnezeu. Apoi, indreptandu-se catre dansii, le zise: sa-si aduca aminte de vechea lor vitejie caci ocazia de acum este frumoasa si de o vor pierde, anevoie o vor mai capata. Turcii, le zicea el, sunt uimiti de atatea pierderi, cetatile lor sunt ocupate; de cati conducatori au avut armatele lor, numai unul a ramas care mai indrazneste a tine piept crestinilor, ca, cu dansul au a se lupta si gloria de al birui va fi foarte mare. Multimea vrajmasilor nu trebuie sa-i sperie, de vreme ce Sinan pasa a lasat cele mai bune osti ale sale in garnizoane prin cetati si a adus cu dansul numai oameni care vor face mai mult zgomot decat vatamare. Pe langa aceasta, locul de bataie nu putea fi mai bine ales, de vreme ce multimea lor le va fi nefolositoare. El le zise inca sa-si aduca aminte de cruzimea vrajmasului care nu iarta niciodata pe cei biruiti, cu atat mai mult pe cei care s-au revoltat; ca a venit vremea de a se lupta puternic pentru libertate, iar mai cu seama pentru cinstea legii, ca sa dovedeasca turcilor ca, de le-au calcat ei inainte patria, a fost numai din pricina neunirii lor.

            Astfel vorbi Mihai, neinspaimantatul voievod; si ostasii, indarjiti foarte impotriva turcilor, invapaiati si de aceste cuvinte, raspund invartind in maini palosele si lancile si, prin strigari mari de o razboinica veselie, cer de la domnul lor sa-i duca indata catre dusmani. Atunci Mihai, plin de incredere in energia armatei sale, trece podul in capul a 8000 de ostasi si se lasa cu furie asupra turcilor, in vreme ce focul iute si bine tinut al puscasilor din padure si al tunurilor pustieste armata turceasca, doborand la pamant multa lume. Cateva cete de turci incearca a opri navalirile romanilor, dar in zadar, caci acestia, incurajandu-se unii pe altii ii izbesc cu atata furie, incat pravalindu-i pe turci, ajung pana la cele dintai corturi ale taberii lor. Vrajmasii, ajutati de pozitie, de numarul lor mare si de masinile de razboi isi revin curand si incep a se lupta cu tarie, trec podul si lupta cea mai inversunata incepe in toate punctele. Astfel urma lupta cu noroc schimbator de la rasaritul soarelui pana catre doua ceasuri inaintea apusului, biruitorii ramanand adesea biruiti si biruitii biruitori. Turcii- spune un contemporan- se luptau ajutorati de multime si de numar, romanii de tarie si de indrazneala”. In sfarsit, furia imbarbatand deopotriva pe unii ca si pe altii biruinta sta sa ramaie numarului, si mica ostire romaneasca, trasnita de numeroasa lor artilerie, este nevoita a da indarat. Aceasta retragere este o minune de vitejie, de sange rece si de eroism. Mihai, ca totdeauna linistit si trufas in primejdie mai are inca o nadejde. A chemat la dansul o ceata de pedestrime ce se afla dincolo de tabara. De la dansa se astepta soarta bataliei.

            Sfarsind aceste pregatiri, Mihai cugeta in inima sa ca imprejurarea cere neaparat o fapta eroica spre a descuraja pe turci si a imbarbata pe ai sai. El hotaraste atunci a se jertfi ca alta data si a cumpara biruinta cu primejdia vietii sale. Ridicand ochii catre cer, marinimosul Mihai chema in ajutor protectia mantuitoare a Dumnezeului armatelor, smulge o secure ostaseasca de la un soldat, se arunca in coloana vrajmasa ce-a ameninta mai de aproape, doboara pe toti cei ce se incearca ai sta impotriva, ajunge pe Caraiman pasa, ii zboara capul, izbeste si pe alte capete din vrajmasi si, facand minuni de vitejie, se intoarce la ai sai plin de trofee si fara a fi ranit. Aceasta fapta eroica infioara pe turci de spaima, iar pe crestini ii insufleteste si ii aprinde de acel eroi entuziasm, izvor bogat de fapte minunate. Sinan pasa, vazand aceasta, spre a da curaj la ai sai, ia ofensiva si trece podul. Dar deodata se vede oprit in fata de Mihai ca de un zid de piatra tare, in spate izbit cu o furie infocata de capitanul Cocea, si in coasta trasnit de tunurile asezate pe deal de Albert Kilary, care, batand in multimea indesita a turcilor le gaureste randurile si le pustieste toata aripa dreapta. In zadar Sinan pasa mustra pe ostasii ce fugeau, acum cu cuvinte ocaratoare, acum batandu-i cu maciuca sa infierata, silind in tot chipul ai pune in randuiala si ai intoarce la bataie. Glasul si autoritatea lui sunt nesocotite si nici o putere omeneasca nu mai poate opri in loc valurile zgomotoase ale fugarilor, care se pravaleau cu furie si repede spre pod, cautandu-si mantuirea in trecerea lui.

            La capatul acestui pod sta inbulzite in neoranduiala artileria, cavaleria, pedestrimea, impingandu-se spre a trece care mai de care primul; dar vazand ca toti nu pot incapea pe dansul multi din turci sunt siliti a se arunca in balta, unde-si aflara moartea. Batranul Sinan pasa insusi, tarat de ai sai si in graba fugii sale, fu calcat in picioarele cailor si apoi, impins de sulita uni ostas muntean, cazu calare de pe pod in balta cu atata repeziciune, incat, izbindu-se de pod isi pierdu si doi dinti ce singuri se mai afla in gura lui. A fost salvat de un voinic soldat si dus in tabara.

            Noaptea de 23 august aduce incetarea bataliei si victoria romanilor. Dar pentru ca ea sa fie deplina, Mihai ar fi trebuit sa poata urmari si respinge pe dusman pana la Dunare, ca odinioara Stefan cel Mare la Vaslui. Lucrul nu rea insa posibil. Otomanii fusesera invinsi, dar nu distrusi; superioritatea lor numerica ramanea covarsitoare. Trupele lui Mihai, obosite dupa mai bine de 16 ceasuri de lupta, avusese ele insile pierderi. Domnul da ordin de retragere chiar in timpul noptii de 23 spre 24 august (cu doua sute si unul ani mai inainte, la fel, la Rovine, Mircea cel Batran, desi biruitor a trebuit sa se retraga spre Arges). Retragerea lui Mihai a continuat spre Targoviste si de aici pe Dambovita in sus, pana la Stoienesti, in munte, unde a fost asezata tabara, in asteptarea lui Sigismund Bathory care zabovea.

            Pe 12 septembrie 1595, Mihai Vitezul scria castelanului din Lvov(Polonia) urmatoarele: “Deci sa stiti ca ne-am batut cu turcul inainte cu vreo trei saptamani in tara noastra la Calugareni, in care batalie bunul Dumnezeu ne-a ajutat noua crestinilor in chip minunat[…]. Eu fireste cu toate ca doresc peste masura sa ma napustesc iarasi asupra dusmanului, socotesc totusi ca trebuie asteptat ajutorul celorlalti crestini. Iarasi si iarasi va rugam staruitor sa va indurati de treburile crestinatatii si sa stingeti focul care arde pacatele vecinului, inainte ca el sa ajunga pe voi”.

            Restaurarea drepturilor suverane ale Tarii Romanesti-idee directoare a carmuirii lui Mihai demonstra, cu necesitate, cooperarea constanta, unirea, sub o forma sau alta a fortelor din Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova.


1

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani