MIRCEA CEL BATRAN
La 23 Septembrie 1386, acum 610 ani, urca pe Tronul Munteniei Mircea cel Batran, unul din cei mai straluciti voievozi romani, care va domni 32 de ani si se va dovedi un diplomat iscusit, un bun conducator de osti si un chivernisit gospodar.
In timpul domniei sale, deci intre 1386 si 1418, Tara Romaneasca a atins cea mai mare intindere din toate timpurile, cum reese din impunatorul titlu pe care l-a purtat : 'Eu cel intru Hristos Dumnezeu binecredinciosul si bine cinstitul si de Hristos iubitorul si singurul stapanitor, Io, Mircea, mare voievod si domn, cu mila si cu darul lui Dumnezeu stapanind si domnind peste toata Tara Ungrovalahiei si partile de peste munti, inca si spre partile tataresti, si Almasului si Fagarasului herteg, si Banatului de Severin domn, si de amandoua partile peste toata Dunarea si pana la marea cea mare,si cetatii Darsto-
rului stapanitor'
Politica externa a marelui voievod a fost dominata de primejdia otomana. De remarcat ca toate luptele pe care Mircea cel Batran a fost silit sa le poarte au fost cu turcii, nicidecum cu ungurii, polonii sau moldovenii, cu care, de altfel, a incheiat aliante trainice in lupta comuna antiotomana. Dar, raportul de forte a devenit repede inegal si domnitorul muntean a trebuit sa recunoasca superioritatea otomana si sa ajunga la o intelegere cu Poarta, plata haraciului, modalitatea de a pastra fiinta statului muntean si a-i asigura con-
tinuitatea vietii politice.
Inceputul conflictului cu turcii are loc in anul
1389, cand Mircea il ajuta cu oaste pe Lazar, cneazul sarbilor, in lupta de la
Kossovopolje (Campia Mierlelor), castigata de otomani. Asteptandu-se la
razbunarea turcilor, Mircea ia masuri, incepand cu consolidarea Dunarii prin
ridicarea cetatii de piatra la Giurgiu si prin fortificarea celei de la Turnu.
In anul 1393, turcii cuceresc Bulgaria, care va fi ulterior transformata in
pasalac, precum si o parte a Dobrogei, peste care stapanea Mircea. Acesta trecu
Dunarea pentru a-si apara supusii, fiind ucisi sau robiti multi musulmani, fapt
considerat un 'dezastru' de un cronicar turc.
In anul urmator, 1394, sultanul Baiazid Ilderim (Fulgerul) aduna o mare oaste
otomana ca sa pedepseasca indrazneala voievodului roman, chemand si pe vasalii
sai, Stefan Lazarevici al Serbiei, Constantin Dejanovici, cneaz de Velbujd si
Marco Kralievici din Prilep. Ostirea turceasca trecu Dunarea langa Severin si
incepu sa inainteze spre Curtea de Arges , cetate de scaun a domnului muntean.
Batalia decisiva s'a dat la Rovine, la 10 Octombrie 1394, fiind castigata de Mircea, constituind una din cele mai celebre victorii romanesti asupra cotropitorilor otomani.
Mircea era constient de puterea turcilor si de
unele dificultati interne, ca de exemplu aparitia unui pretendent la tron, un
anume Vlad, care se inchina turcilor si fu numit domn. Dupa o lupta cu turcii,
in zona Argesului, Mircea trece muntii si incheie la Brasov, la 7 Martie 1395,
un tratat de alianta cu regele Sigismund al Ungariei, tratat care prevedea
ajutorul reciproc in lupta antiotomana. Astfel, in Aprilie 1395, Mircea
reuseste sa alunge pe turci peste Dunare, recucerind cetatea Turnu.
Sigismund, vazandu-se direct amenintat de otomani, a cerut Papei si capetelor
incoronate europene ajutoare pentru stavilirea urmasilor semilunei. In urma
acestui apel, in luna Mai 1396, incep sa soseasca la Buda cavalerii burgunzi si
francezi, apoi cei germani si englezi, astfel ca in vara expeditia contra
turcilor se porni. Rand pe rand cad cetatile Vidin, Rahova si altele, dar
Nicopole rezista. Baiazid ia conducerea armatelor otomane si confruntarea
decisiva intre crestini si musulmani are loc la Nicopole la 28 Septembrie 1396.
Mircea, care intre timp reusise sa-l inlature pe Vlad, se alatura armatei
crestinilor si, cunoscand cel mai bine felul de atac al turcilor, se ofera sa
atace el primul. Insa, ducele Burgundiei, Jean de Nevers, mandru de fala celor
sase mii de cavaleri de sub comanda sa, obtinu de la Sigismund onoarea de a
deschide el lupta, ceea ce s'a dovdit a fi o eroare. Greii cavaleri inzauzati
inainteaza prea adanc in campul otoman, aripile turcesti s'au inchis brusc si
cavalerii fura macelariti. Insusi regele Sigismund abia scapa cu viata, fugind
cu o corabie pe Dunare, apoi pe mare. Nicopole a fost o catastrofa pentru
armatele crestinilor.
Mircea se astepta acum la represalii din partea turcilor, care n'au intarziat. Ca de obicei, in anul urmator, 1397, Baiazid trecu din nou Dunarea, in fruntea unei armate numeroase, si in lupta de pe Ialomita a fost a doua oara invins de Mircea. O alta armata turceasca, care a pradat Ungaria in anul 1400, a cunoscut aceiasi soarta, scapand cu viata numai vreo trei mii de soldati din cele zece mii cat fusesera la inceput, cum scrie un scriitor
italian contemporan.
In anii urmatori turcii n'au mai atacat Muntenia, Baiazid organizand campania
de cuceriri in Grecia si Asia Mica, si straduindu-se sa cucereasca
Constantinopolul.
In anul 1399 a murit domnul Moldovei, Stefan I, in locul lui fiind ales ca domn
Iuga, zis Ologul. Mircea a socotit ca a venit timpul sa aiba in Moldova un domn
prieten ; de aceea a trecut in Moldova si l-a pus domn pe fratele acestuia,
Alexandru cel Bun (1400-1432), unul din figurile luminoase ale istoriei
romanesti.
Baiazid, care distrusese
floarea cavalerilor europeni, stia ca nu poate infrange dorinta de libertate a
romanilor, dar, in orgoliul sau, dorea sa razbune infrangerile armatei sale din
anul 1400. In clipa cand se pregatea sa atace din nou pe Mircea, a fost atacat
de un vecin de-al sau din rasarit, apoi a incercuit Constantinopolul, cand i-a
sosit vestea ca a intrat in imparatia otomana Timur-Lenk, cel Schiop, Sahul
Persiei, in fruntea unei mari armate. Cele doua armate s'au confruntat decisiv
in batalia de la Ancara din anul 1402, Baiazid fiind infrant si luat prizonier.
Dupa moartea lui Baiazid au urmat lupte intre fiii acestuia pentru domnie, care
au permis vecinilor, cel putin pentru o vreme, sa scape de primejdia otomana.
Astfel, imparatul de la Constantinopol a recastigat cateva cetati, Stefan
Lazarovici s'a proclamat independent, iar fiii lui Strasimir si Sisman au vrut
sa elibereze Bulgaria, dar n'au reusit. Mircea a trecut Dunarea si a cuprins
sudul Dobrogei. Cetatea Darstorului i-a deschis portile, ca de altfel si
Chilia, unde negustorii italieni din Genova l-au chemat pe domn si i-au cerut
protectia.
Pentru scurt timp, Mircea a nutrit speranta ca
primejdia otomana poate fi inlaturata prin alungarea turcilor din Europa ; se
bizuia pe puterea armatei sale si pe ajutoarele principilor crestini, mai ales
pe Sigismund al Ungariei, cu care se intalnise la Severin in toamna anului
1406, si pe Stefan Lazarovici al sarbilor, pe care-l ajutase in recucerirea
cetatii Belgradului.
Dar, repede, domnul muntean s'a convins ca nu se poate bizui decat pe ai sai :
Sigismund promisese mult dar nu facuse nimic. Totusi, Mircea va incerca un fin
joc diplomatic pentru slabirea puterii otomane, si anume sprijinirea lui Musa,
fiul lui Baiazid, in lupta pentru tronul otoman. L-a adus pe acesta in Tara
Romaneasca, i-a aratat o atentie deosebita, ba mai mult, a trimis la
Constantinopol pe fiul sau, Vlad, ca sa-i indemne pe bizantini sa-l sprijine pe
Musa. Mircea il ajuta pe Musa si cu o armata condusa de nepotul sau, Dan,
gratie careia Musa il bate, in 1411, pe Soleiman si se proclama sultan de
Adrianopol. Musa ii ofera lui Mircea o serie de posesiuni in dreapta Dunarii,
cum vedem la adausul la titlurile sale : 'si
stapanitor al mai multor cetati turcesti'. Pentru o vreme, Tara
Romaneasca cunoaste pacea si se reface dupa atatea lupte grele.
In anul 1413, Musa este infrant de un alt frate, Mahomed, care nu uita
sprijinul pe care Mircea l-a dat lui Musa. Musulmanii trec din nou Dunarea si
cuceresc din nou cetatile cheie, Giurgiu si Turnu, si ocupa Dobrogea, pe care o
vom recuceri prin lupta abia in anul 1877. Mircea l-a ajutat pe un alt
pretendent la tronul sultanului, pe Mustafa, care a stat un an la Curtea de
Arges, dar si acesta a fost invins de Mahomed, in anul 1416. Cu aceasta se
incheie orice incercare a domnului muntean de a sprijini un sultan care sa-i
fie recunoscator.Mircea este obligat sa recunoasca superioritatea puterii
otomane : a dus tratative cu sultanul si a acceptat sa-i platesca bir, haraciul
anual, in schimbul independentei tarii ; era rascumpararea pacii prin tratatele
numite 'capitulatii', care garantau neamestecul turcilor in
organizarea interna a Tarii Romanesti.
Timp de aproape 15 ani, Mircea cel Batran a fost principele crestin care s'a
bucurat de cea mai mare faima si autoritate in rasaritul Europei, fiind
singurul care a invins de doua ori pe temutul Baiazid Ilderim. Venetienii l-au
considerat cel mai puternic dintre principii crestini care au luptat cu
otomanii, iar cronicarul turc Leuclavius l-a numit 'Principe intre crestini, cel mai viteaz si cel mai ager'.
Politica interna a lui Mircea cel Batran s'a axat
pe dezvoltarea comertului si a vietii economice. In anii 1403 si 1409 a
incheiat tratate economice cu lipovenii, iar in anul 1413 cu brasovenii. Tara
Romaneasca exporta blanuri, piei, vite, sare, miere, ceara, grau, peste si branza,
iar importurile veneau atat din rasarit, cat si din apus.
Ca multi alti voievozi romani, Mircea cel Batran este si ctitor de biserici.
Cea mai de seama manastire construita de Mircea este Cozia, care avea sa serveasca de necropola
domneasca, lui si familiei sale. Din hrisovul de
danie din 20 Mai 1388, anul zidirii Coziei, rezulta ca 'a ridicat din temelie o manastire in numele sfintei si de viata
datatoarei si nedespartitei Treimi . . . la locul numit Calimanesti, pe
Olt'. In total s'au pastrat 36 de acte de danii pentru aceasta
manastire, incepand cu anul 1388 si terminand cu anul 1508.
Biserica mare a manastirii Cozia este construita in plan triconic, cu pronausul
patrat si naosul dreptunghiular, acoperit cu o bolta semicilindrica tencuita si
din trei randuri de caramizi, impartite in trei registre cu doua braie colorate
in alb-rosu. In registrul mijlociu se remarca ancadramentele ferestrelor, cu
sculpturi cu motive vegetale. Sub cornisa exista un rand de arcuri de piatra
sculptata, iar in mijlocul arcadelor sunt rozete din piatra sculptata.
Manastirea Cozia pastreaza pana azi chipul ctitorului Mircea, impreuna cu al
fiului sau Mihail. Mircea ne apare tanar, asa cum era cand a zidit manastirea,
de talie mijlocie, cu ochii albastri si par castaniu. Este imbracat cu vesminte
bogate, cu haina scurta, cu ciorapi stramti pe pulpa piciorului, pe genunchi
avand cusut cu fir de aur vulturul cu doua capete. Deasupra poarta o hlamida
din purpura, prinsa pe umarul drept cu o agrafa de aur batuta cu pietre scumpe,
ca la imparatii bizantini sau regii francezi. Pe cap poarta o coroana cu trei
colturi, semn de mare domn.
De remarcat si faptul ca in hrisovul din 20 Mai 1388, se vorbeste si de
manastirea Cotmeana de pe Arges, ce este pusa sub ascultarea Coziei. Manastirea
Cozia a progresat din toate punctele de vedere si trei dintre egumenii sai,
Iosif, Macarie si Ilarion, au ajuns mitropoliti ai Ungrovlahiei, ceeace arata
prestigiul de care s'a bucurat intre celelalte manastiri din Muntenia.
Danii insemnate a acordat Mircea nu numai Coziei, ci si altor manastiri
existente in vremea sa: Tismana, Snagov, Glavacioc, Dealu, Strugalea, Govora,
Bolintinu sau Visina, sau bisericii domnesti de la Arges. Deasemeni, urmand
traditia inaintasilor, Mircea cel Batran a facut danii manastirii Cutlumus de
la Muntele Athos, ctitoria lui Nicolae Alexandru Basarab si a lui Vlaicu Voda,
ele avand si semnificatie politica si culturala. Mircea este zugravit in
biserica intre binefacatorii manastirii.
Mircea cel Batran a incetat din viata la 31 Ianuarie 1418, fiind inmormantat la
ctitoria sa
de la Cozia, la 4 Februarie acelasi an.
La implinirea a 610 ani de la urcarea sa pe tron, sa-i aducem prinos de
recunostinta si sa ne rugam celui Atotputernic pentru vesnica odihna a
sufletului sau.
