Expresia "mijloace de informare in masa" denumeste in egala masura un sector al comunicarii sociale- presa scrisa, audiovizual-, un sub-sector- cotidiene, reviste, radio in FM, televiziune prin cablu- sau un organ anume- un ziar, o revista, un post de radio sau tv-. In acceptiunea actuala, un mijloc de informare in masa este o intreprindere care, prin mijloace tehnice specifice, difuzeaza un produs, informativ sau distractiv, unui ansamblu de indivizi raspanditi in diverse zone.
Institutiile din sistemul mass-media pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
institutii non- profit (cele de serviciu public)
# institutiile comerciale nu depind, in general, de o sursa externa de finantare, fapt care le asigura o mai mare independenta in ceea ce priveste pozitia politica si alegerea continuturilor ce vor fi difuzate. La randul lor ele pot fi independente sau pot fi integrate in grupuri economice mai mari.
# institutiile non- profit sunt subventionate din diverse surse- partide, structuri guvernamentale, organisme filantropice, organizatii ale societatii civile, organizatii economice sau administrative.
! indiferent de tipul institutiei media, acesta trebuie sa tina cont de reactiile si capriciile publicului.
# cele care nu adera in mod explicit la un la op anumita doctrina si grupare politica sunt mai echilibrate si echidistante, in timp ce acelea care promoveaza in mod evident anumite valori, partide sau persoane au o atitudine militanta si un ton mai degraba propagandistic.
Exista mai multe criterii de clasificare a intreprinderilor din presa scrisa:
a. periodicitatea- publicatii cotidiene, saptamanale, lunare, trimestriale, anuale. Exista si formule hibrid, gen publicatii bisaptamanale, bilunare, etc.
# cotidienele pot avea sase editii pe saptamana sau sapte, plus editia de duminica.
b. tirajul- depinde de dimensiunile populatiei unei tari, de suprafata acesteia, de gradul de alfabetizare, de dezvoltarea celorlalte forme de media, etc.
# cel mai mare tiraj din lume revine cotidianului japonez Yomuri Shimbun, cu un total de 14,5 milioane de exemplare pe zi, iar in Europa cotidianului german Bilt Zeitung.
# un indicator mai interesant este numarul de ziare vandute la 1000 de locuitori, adica gradul de lectura: Norvegia- 610, Elvetia-592, Japonia- 575, Suedia- 472, Finlanda- 471, SUA- 226, Franta- 156, etc.
c. format- format de ziar (A2), de saptamanal ("tabloid" A3), de revista (A4) sau chiar mai mic. Aceste dimensiuni, derivate initial din cerinte tipografice, au devenit acum marci ale anumitor formule-tip de presa- scrisa.
d. aria de difuzare- publicatii cu circulatie locala (cele din marile aglomeratii urbane sunt numite "metropolitane"), regionala, nationala si internationala.
# putine publicatii produc editii internationale: USA Today, Herald Tribune, The Times.
# din perspectiva prestigiului, a traditiei sau a importantei politice, titlurile cele mai reprezentative pentru o tara sunt cele cu circulatia internationale, dar din perspectiva economica, tiraje si venituri, adesea titlurile cu circulatie regionala sunt mai importante. Cele mai importante titluri, fie ele nationale sau regionale, din Germania sunt Westdeutsche Allgemeine, Freie Presse, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Die Welt; in Franta Ouest- France, La Voix du Nord, Le Figaro, Le Monde, France Soir, Liberation; in Italia Corriere della Sera, La republica, La Stampa; in SUA New York Times, Washington Post, Chicago Tribune, etc.
e. continut- publicatii generaliste sau specializate.
# majoritatea cotidienelor sunt generaliste. Exista insa si exceptii semnificative, cotidiene specializate, de mare circulatie, cum ar fi cele sportive- La Gazzetta dello Sport, L'Equipe; economice- Financial Times, Handelsblatt, Wall Street Journal; confesionale- La Croix, Christian Science Monitor, etc.
f. natura materialelor difuzate- publicatii "de calitate" si altele "populare".
# cele "de calitate" abordeaza subiecte cu impact social major- evenimente politice lae vietii nationale sau internationale, situatii economice si sociale- si mentin un ton neutru echilibrat.
# cele "populare" ataca in deosebi subiectele de tip senzational- intamplari legate de viata personala a vedetelor sau a oamenilor politici- si promoveaza un stil afectiv bazat de naratiuni, cu unghi de abordare de tip senzational, pe exagerari, pe aluzii, pe afirmatii nedemonstrate etc.
# desi aceasta diferentiere categorica este cel mai evidenta in presa anglo-saxona, fenomenul s-a generalizat in toata lumea. In anglia, in prima clasa intra cotidiene precum Daily Telegraph, The Times, The Guardian, The Independent, in timp ce in a doua se integreaza titluri ca The Sun, Daily Mirror, Daily Mail, etc.
#saptamanalele si lunarele, in zdrobitoarea lor majoritate, sunt specializate. In prezent revistele sunt mult mai bine vandute decat ziarele, desi calitatea superioara a hartiei, numarul de pagini si alte cauze, le fac mult mai scumpe decat ziarele.
Analizand paleta revistelor franceze Roland Cayrol a structurat urmatoarele categorii:
reviste de informare politica si generala- The Observer, News of the World, Gente, L Espresso, Stern, Der Spiegel, Paris-Match, Figaro Magazine, Newsweek, Time.
reviste economice- The Economist, L'Expansion, Capital, sau publicatii strict delimitate pe finante, turism, afaceri imobiliare, etc.
reviste feminine-- de informare si divertisment- Elle, Prima, Femme Actuelle, Oggi; pt casa si familie- Das Haus, Better Homes and Gardners, Family Circle, sentimentala- Noua Deux, Bonheur, Brigitte, Famiglia Cristiana, publicatii de moda- Marie-Claire, Modes et travaux, Burda.
reviste pentru copii si adolescenti- reviste ilustrate sau de benzi desenate si revistele cu tematica muzicala, sportiva, cinematografica, adresata in deosebi adolescentilor.
presa confesionala- abordeaza, din perspectiva religioasa, subiecte legate de viata spirituala sau de alte aspecte ale existentei cotidiene.
presa de divertisment- presa sportiva, presa de vulgarizare stiintifica: National Geographic, Science et vie; presa de hobby: filaterie, pescuit, crescut animale; presa de arta, de informare in legatura cu noutatile cinematografice, de radio sau de televiziune: TV Guide, TV-Movie, What s on TV, Tele 7 Jours, TeleStar, etc.
g. momentul aparitiei- publicatii de dimineata, de pranz si de seara. In conditiile aparitiei audiovizualului, care pune la dispozitia audientei informatii la orice ora din zi si din noapte, editiile de pranz si de seara au devenit inutile.
Exista mai multe criterii de clasificare a intreprinderilor din presa audiovizuala:
a. zona de acoperire- locale, regionale, nationale si internationale.
b. Modul de transmitere- pe unde hertziene sau prin cablu.
c. Forma de finantare- serviciu public sau comercial.
d. Modul de organizare- posturi independente sau "afiliate".
e. Continut- generaliste si specializate.
RADIOUL prin aparitia sa, la inceputul anilor '20, a marcat intrarea intr-o noua era, pe care McLuhan avea sa o numeasca "galaxia ". Radioul este mijlocul de informare cel mai accesibil si, deci, cel mai utilizat in ziua de azi, chiar si in tarile dezvoltate- in SUA 98% din populatie il asculta cel putin a data pe saptamana. El nu necesita infrastructuri si solicita putine investitii din partea celor care il folosesc si care, in plus, nu au nevoie sa fie alfabetizati. Programele radio sunt diverse si se adreseaza tuturor categoriilor de ascultatori: muzica, stiri, dezbateri, foiletoane, teatru radiofonic, emisiuni culturale, jocuri si concursuri, transmisii sportive sau de la diferite manifestatii, etc.
Gratie undelor scurte si mai nou a satelitilor, aria de acoperire a radioului a devenit imensa. La scara mondiala se regasesc organizatii uriase, infiintate de toate tarile bogate, ca- Voice of America, Radio France Internationale, Deutsche Welle, BBC. O data cu aparitia radioului FM, in locul vechiului AM, dotat cu o sonoritate superioara si cu o arie de acoperire mai scurta, s-au inmultit spectaculos numarul statiilor locale si regionale. Dupa aparitia televiziunii, radioul a trebuit sa-i cedeze suprematia, specializandu-se pe muzica, informatii si educatie, dar radioul are un viitor sigur si un public fidel.
TELEVIZIUNEA a fost lansata in anii 40 si este "regina mass-media moderne". Datorita impactul emotional al imaginilor video, in tarile dezvoltate, 95% din locuinte sunt echipate cu un aparat tv. Toate tarile care aveau un teatru sau o industrie cinematografica prolifice produc pentru micul ecran, chiar si tari relativ sarace ca India sau Egipt. Incepand din anii '70, televiziunea foloseste tot mai mult satelitii de comunicare pt. a-si transporta programele pe distante lungi, pt distante scurte folosind in continuare reteaua hertziana si prin cablu. La sfarsitul secolului, se pregatea digitizarea, care avea sa mareasca de zeci de ori numarul de programe disponibile, facand posibila comprimarea semnalelor. Internetul a devenit un mijloc de distribuire a muzicii si al patrulea mod de difuzare a imaginii video.
Acum posturile tv sunt specializare in distributia de stiri- CNN, BBC International, EuroNews; de filme artistice- HBO, Cinemax, TNT, Discovery Channel, Canal +, Pro7; de sport- EuroSport; de muzica- MTV, MCM, VIVA; de stiinta- Discovery, History, Animal Planet, de programe pt copii- Cartoon Network, Fox Kids; de informatii financiare, de moda, de stare a vremii, de vanzari, de retete culinare, etc
Cand vorbim de mass-media trebuie sa luam intotdeauna in calcul mediul in care ele se manifesta. De aceea exista mai multe modele fundamentale de presa:
a. Modelul chinez- exista doar in tarile comuniste si scopul institutiilor media nu este sa informeze sau sa distreze, ci sa indoctrineze si sa mobilizeze populatia in conformitate cu ideologia Partidului Unic.
b. Modelul american- toate cotidienele sunt locale, scopul institutiilor este sa obtina profit. Presa e mult mai uniforma, mai nationala decat ne-am putea astepta. In afara unei divizari pe orizontala- de la presa nationala, pana la cea a uzinei sau a fermei, exista o diviziune verticala- presa de partid, de sindicat, a armatei, feminina, etc.
c. Modelul britanic, centralizat- Marea Britanie este, in afara de Japonia, singura tara care are o presa cu adevarat nationala. Presa de provincie nu reprezinta decat o treime din cifra totala de difuzare. Exista o diferentiere neta intre presa de "calitate" si "yellow- press".
d. Modelul german, tricefal- presa e segmentata in trei compartimente foarte diferite intre ele- presa nationala, regionala si locala. Fata de restul Europei, in Germania lumea inca mai citeste ziare. Presa suedeza se inscrie tot aici.
e. Modelul francez, feudal- cotidienele franceze si-au impartit tara in fiefuri. Presa e regionala si o concurenta reala nu se inregistreaza decat in zona Capitalei. Ziarele pariziene se pretind nationale, dar in provincie au o vanzare de 10%. Se pune acut problema imixtiunii statului in structura programelor institutiilor media. Asemanator e si in Italia si Spania.
f. Modelul austriac, multinational- este cazul tarilor mici Austria, Irlanda, Luxemburg sau Monaco, care au vecini mari, Germania, Marea Britanie, si pe care au tendinta de a-l imita.
g. Modelul elvetian, multicultural- in tari cu puternic clivaj etnic, gen Elvetia si Belgia, nu exista ziare bilingve, ci editii in limbi diferite, de unde si numarul mare de publicatii.
h. Modelul indian- este cazul natiunilor unde coexista grupuri etnice foarte numeroase care folosesc idiomuri diferite si care scot publicatii proprii.
Gradul de dezvoltare al noilor mijloace de informare depinde de regimul politic al unei tari, de politica guvernamentala in materie de telecomunicatii, de resurse tehnologice si financiare si nu in ultimul rand de mentalitatile si traditiile oamenilor. O data insa cu inregistrarea tuturor semnalelor , stocarea, comprimarea si difuzarea lor in regim digital, toate mijloacele de informare, utilizand acelasi limbaj, vor putea fi puse in legatura cu usurinta. Cel putin in democratiile industrializate, consumatorii de media vor beneficia de aceste servicii prin intermediul ordinatorului personal. Banalitatea abonamentului la cablu si a accesului la satelit, multiplicarea canalelor cu acces platit pentru aceste doua noi mijloace de comunicare si plata emisiunilor la unitate vor face in curand desueta distinctia intre televiziunea pretinsa "privata"( platita numai prin publicitate) si cea "publica" (platita prin abonament, la care se adauga, de obicei, publicitatea).
BIBLIOGRAFIE:
Bertrand, Claude-Jean- "O introducere in presa scrisa si vorbita", Polirom, Iasi, 2001.
Coman, Mihai- "Introducere in sistemul mass-media", Polirom, Iasi, 1999.
Cayrol, Roland- "Les Medias",
