ROLUL FLUXULUI SALIVAR IN CARIO-REZISTENTA
ROLUL FLUXULUI SALIVAR IN CARIO-REZISTENTA
Fluxul salivar este rezultatul ratei de secretie salivara care o putem distinge in:
rata fluxului salivar de repaus (RFR), care in medie este de 0,30 ml/min, cu un prag de atentie cand aceasta scade sub 0,10ml/min;
rata fluxului salivar stimulat (RFS) care in medie este de 2ml/ min, cu un prag de atentie cand valoarea scade sub 0,70 ml/min; mai mult de 50% din aceasta secretie este asigurata de glanda parotida.
Saliva de repaus este prezenta in permanenta sub forma unui strat subtire cu grosimea de 1-10 microni pe toate suprafetele orale avand in principal un rol protectiv.
Prin actiunea sa, fluxul salivar stimulat are un rol important in autocuratire si asigurarea unui timp de clearence adecvat. Astfel reziduurile alimentare si flora microbiana sunt dispersate in intreaga cavitate bucala, impiedicandu-se formarea placii bacteriene doar pe anumite sedii, in acest mod se asigura clearence-ul (timpul de stagnare in cavitatea bucala) bacteriilor orale, al glucidelor din dieta, al fluorului si al unor agenti chimici antiplaca si antibacterieni.
Scaderea ratelor de secretie din diferite motive fiziologice sau patologice are ca rezultat declansarea in scurt timp a unei forme acute de boala carioasa (caria rampanta) caracterizata de aparitia a noi carii active chiar si pe suprafetele cario-rezistente, de acutizarea evolutiei cariilor cronice si de aparitia cariilor secundare marginale.
In cadrul unor boli cronice autoimune (sindrom Sjogren), a unor tulburari hormonale (diabet zaharat), neurologice (boala Parkinson), psihologice (depresii), ale sistemului imunitar (SIDA), salivare (sialolitiaze), a malnutritiei, anorexie nervoase si menopauzei, RFR si RFS scad, crescand astfel atat carioactivitatea cat si riscul cariogen individual.
Iradierea terapeutica a capului si gatului determina reducerea drastica a fluxului salivar care provoaca o crestere dramatica a incidentei cariei dentare.
Xerostomia - senzatia de uscaciune a suprafetelor mucoasei orale poate fi indusa si medicamentos mai ales in cazul unor asocieri, cand fie ca se reduce stimularea anumitor receptori din glande (antagonist ai receptorilor histaminici, antidepresive triciclice, agenti antihipertensivi cu actiune centrala), sau scade nivelul de hidratare a tesuturilor orale.
Medicamentele blocante α si β adrenergice contribuie atat la instalarea xerostomiei, cat si la schimbarea compozitiei salivare (diminuarea concentratiei proteice) crescand si mai mult riscul de aparitie a noi carii.
Excizia chirurgicala a unei glande salivare majore creste riscul cariogen pe cadranul respectiv, in aceste cazuri fiind indicata fluoroterapia locala si eliminarea glucidelor rafinate din alimentatie.
O dovada clinica a importantei rolului jucat de fluxul salivar in promovarea cariorezistentei este aparitia 'cariei de biberon' la copiii sub trei ani. La acesti copii apar carii rampante chiar si pe suprafetele netede la dintii temporari cariorezistenti (incisivi). Biberonul contine lapte sau alte fluide cu un pH acid bogate in carbohidrati fermentabili. In timpul noptii cand stimularea salivara este nula contactul direct intre substratul alimentar si suprafetele dentare determina multiplicarea florei acidogene si acidurice ce va produce acid in exces care va determina disolutia majoritatii suprafetelor dintilor.
Pentru a fi eficienta in controlul mediului oral saliva va avea un acces constant si egal la toate suprafetele tesuturilor orale. Daca accesul este restrans sau limitat vor apare modificari rapide in mediul respectiv ce vor determina modificarile nefaste din microflora placii bacteriene. Aplicarea unei placi palatine care reduce accesul salivar si creste timpul de contact intraoral cu reziduurile alimentare determina dupa 2-3 zile cresterea semnificativa a lactobacililor si scaderea pH-ului cu 1,8 unitati, indepartarea ulterioara a placii a permis reaccesul salivei in zona si revenirea conditiilor de mediu.
Scaderea ratei fluxului salivar stimulat, dar mai ales de repaus prin hipofunctie salivara poate fi detectata inca din timpul anamnezei si a examenului clinic, cand pacientul poate prezenta multiple simptome si semne clinice. Astfel, la examenul clinic se observa uneori tumefierea glandelor salivare, cheilita angulara, diferite forme de glosite candidozice, cresterea prevalentei si incidentei cariilor dentare si mucoase orale subtiri si uscate. Pacientul se plange de unele simptome orale cum ar fi xerostomie, disfagie, disfonie, sete, senzatii gustative anormale si simptome generale: piele uscata, uscaciune nazala si faringiana, tulburari oculare, etc.
Concentratia crescuta a unor substante exogene in saliva de repaus la un moment dat determina stimularea secretiei glandelor salivare care atunci cand atinge un anumit volum va declansa un reflex de deglutitie dupa care alta cantitate de saliva stimulata va dilua concentatia acelei substante pana la un nivel minim, fara efect asupra stimularii secretiei salivare.
Cu cat timpul de stagnare al substantei respective este mai prelungit, cu atat rata clearence-ului este mai lenta, favorizand cresterea influentei acestor substante (glucide, fluor, clorhexidina) in cariogeneza.
Cu cat RSS este mai mare, clearence-ul va fi mai rapid, iar determinantii ecologici externi ce ar putea scade pH-ul placii bacteriene vor actiona un timp mai scurt, avand un rol carioinductiv redus.
Deoarece rata fluxului salivar reprezinta un parametru major in evaluarea capacitatii gazdei de a se opune atacului cariogen, evaluarea cantitativa a acestuia reprezinta o etapa uzuala in examenul clinic la un pacient cu simptome multiple ale bolii carioase.
Pot fi evaluate cantitativ atat RFS cat si RFR, asteptandu-ne in mod normal ca la o rata de secretie modificata, saliva sa aiba si o compozitie diferita.
Pacientului i se va explica inainte importanta acestui test, tehnica de realizare a lui si necesitatea de a nu intreprinde nimic (masticatie, periaj, fumat, etc.), cu cel putin o ora inainte de recoltare, in camera se vor asigura conditii de liniste, fara influente exogene asupra pacientului care va sta pe un scaun in pozitia sezand cu capul orientat usor inainte.
Pentru realizarea testului avem nevoie fie de un Sialometru sau de un tub de sticla gradat, o palnie un cub de parafina si un cronometru.
Pentru evaluarea ratei fluxului salivar stimulat, etapele sunt:
pacientul mesteca si inmoaie un cub de parafina de 1 gram timp de 30 - 60 sec., dupa care saliva secretata va fi inghitita. Stimularea secretiei salivare se poate face si chimic prin aplicarea unei solutii de acid citric 2% pe limba.
pornim cronometrul si timp de 5 min. pacientul mesteca in continuare parafina si elimina saliva intr-un cilindru gradat sau intr-un Sialometru. Pentru a indeparta spuma se adauga o picatura de octanol.
cantitatea de saliva recoltata se imparte la numarul de minute si se obtine RFS.
in mod normal RFS cario-preventiva este in jur de 1,5 ml/min, pacientul avand un risc cariogen mare cand valoarea acesteia este sub 0,7 ml/min.
Bibliografie
1. Pitts NB, Lond FDS:
Current methods and criteria for caries diagnosis in
2. Powell L.V. -Caries prediction: a reviwof the literature -Community Dentistry & Oral Epidemiology. 26(6): 361-71, Dec 1998.
3. Powell L.V. - Caries risk assessment: relevance to the practitioner - Journal of the American Dental Association. 129(3):349-53, Mar. 1998.
4. Reisine S., Litt M.- Social and psychological theories and their use in dental practice. Int. Dent. J., 43- 278-287, 1993
