- apartenenta la specie -
Mircea Eliade este un scriitor de mare valoare a poporului roman. In literatura romana proza fantastica a fost creata in perioada de inflorire a romantismului. In acest sens, Mihai Eminescu a lasat “Sarmanul Dionis”, prima nuvela fantastica si filosofica din literatura romana. De asemenea si marele nostru dramaturg, I.L.Caragiale, a lasat nuvele fantastice reprezentative: “Calul dracului”, “La hanul lui Manjoala”, etc.
Mircea Eliade va aduce ceva nou in specia literara
denumita nuvela fantastica. Fantasticul eliadesc are
radacini mitice, fiind creat pe simb
Fantasticul este o categorie estetica care se realizeaza
prin redarea, recrearea lumii dintr-o perspectiva imaginara.
Intr-o opera fantastica realul este imbinat
cu o latura ireala. Straniul este construit prin intermediul
unor evenimente care vor schimba destinul personajului central.
Teme fantastice des intalnite: parasirea
timpului prezent, existenta unui cadru ireal in care personajele
isi implinesc destinul, motivul nunta-moarte
prin care omul este supus initierii(cunoasterii). Asadar o creatie
fantastica este o creatie aflata sub semnul miraculosului,
inexplicabilului, imaginarului. Personajele din nuvela fantastica
sunt persoane care au cunoscut cel putin o data in
viata sentimentul de ideal neimplinit, au o viata
banala, construind un ciclu care reprezinta destinul
nefavorabil al personajului.
In nuvela “La tiganci”, Eliade construieste
subiectul in 8 secvente prin intermediul carora realul
se imbina cu irealul. Camuflarea sacrului in
profan(hierofania), trecerea din real in ireal si incapacitatea
omului de “a trai mitul”, constituie punctul
de plecare in opera lui Eliade.
Prima secventa din nuvela este dominata de
planul real in care personajul principal savarseste
un ritual fara insa a realiza acest lucru.
Gavrilescu merge de 3 ori pe saptamana
cu tramvaiul, aceasta cifra reprezentand totalitatea
ritualurilor sacre. Banalitatea in care viata personajului
se desfasoara poate fi considerata drept o
consecinta a unei greseli care i-a schimbat cursul vietii.23s4m0-sdfsdn334
Elementele fantastice care apar pe parcursul secventei sunt sugestive
in conturarea personajului. El merge cu tramvaiul intr-o
zi caniculara de vara, participa la o discutie
despre un anumit colonel Lawrence si de asemenea se face referire
cu o oarecare retinere la locul numit “la tiganci”,
unde timpul pare a fi suspendat: “Avem timp. Ca n-am
ajuns inca la tiganci…”. Pentru
ceilalti pasageri din tramvai casa tigancilor este un loc
rau famat, pentru Gavrilescu este un refugiu impotriva
canicului. In momentul in care el realizeaza
ca si-a uitat partiturile la eleva lui, Otilia, va schimba
cursul destinului sau, intrand intr-o noua
etapa existentiala. Este “prea tarziu”
sa se intoarca din drum, astfel se produce o
ruptura de realitate in momentul in care patrunde
in spatiul miraculos de “la tiganci”. Inainte
de a intra in sacru este “lovit” de lumina,
producandu-se asadar o sciziune in existenta personajului.
Prima secventa sta sub semnul unui destin ratat, soarta
nefiindu-i favorabila din pricina “firii lui de artist”.
Urmatoarele 3 secvente stau sub semnul fantasticului, personajul
traind o experienta stranie, fiind prins intre
realitate si mistic. Intrand la tiganci, el cunoaste
o noua dimensiune existentiala. Este intampinat
de o baba care ii cere bani - ea semnifica cerberul
care ia bani celor care trec dintr-un spatiu(viata) intr-altul(moarte).
Tigancile s-au stabilit in Bucuresti de 21 de ani (adica
de 3 ori cate 7), semn al perfectiunii , al creatiei perfecte.
Aceste indicii sunt ignorate de Gavrilescu care nu poate face diferenta
dintre realitate si fantastic. Amestecul de real si mitic va conduce
la ambiguitate, personajul fiind derutat pe parcursul intregii
nuvele.
La tiganci timpul nu are limite, asadar acest loc sacru dispune
de atemporalitate “Avem timp. Nu e nici trei.”. Gavrilescu
va fi prins intr-un joc pe care nu-l cunoaste. Cele trei fete
il atrag intr-o hora care in folclorul
romanesc reprezinta jocul ielelor. Deoarece este incapabil
sa deosebeasca cele trei fete prin etnie, el este
condamnat sa strabata un labirint, nu insa
inainte de a cunoaste experinta onirica. 23s4m0-sdfsdn334
El isi va reaminti tragedia vietii sale: pierderea lui Hildegard,
Secventele V, VI, VII reprezinta confruntarea lui Gavrilescu
cu o realitate ambigua. Timpul petrecut in bordeiul
tigancilor si ratacirea personajului in
labirint este o avertizare asupra a ceea ce-l asteapta in
lumea profana, caci intors in realitate
eroul se va confrunta cu un nou labirint: in locurile cunoscute
el intalneste alti oameni, banii se schimbasera,
tramvaiul se scumpise, in casa lui locuiau alti oameni, Elsa
este plecata in Germania, iar pe strada Preoteselor,
la doamna Voitinovici locuiau niste straini. El nu este recunoscut
de crasmarul Costica, care ii relateaza
ca Gavrilescu a disparut de 12 ani. In acest
moment eroul realizeaza ca cele cateva ore petrecute
la tiganci echivaleaza cu 12 ani, adica un
ciclu cosmic. Isi da seama ca a pierdut legatura
cu realitatea si vrea sa se intoarca in
spatiul sacru de la tiganci. In drumul sau initiatic
va fi dus de un fost dricar (reprezentandu-l pe Charon) care
nu ii ia bani. Vor trece pe langa o biserica
si simbolurile mortii sunt sesizabile usor:regina noptii, locul
de veci in care o persoana a fost ingropata
de dimineata. Schimbarea la care Gavrilescu este supus reprezinta
intoarcerea la momentul de gratie: iubirea lui Hildegard,
inainte de a fi ales ca sot de Elsa, el acceptand din
lasitate si din lipsa de bani. Conditia materiala
nu l-a lasat sa-si implineasca iubirea,
el pierzandu-si astfel firea de artist.
Revenirea la casa tigancilor reprezinta ultima secventa,
momentul in care trece din real in sacru, primind o
a doua sansa de a-si implini destinul. El este pregatit,
in initierea in moarte cunoscand desavarsirea.
Intalnirea cu Hildegard inseamna dreptul
de a intra in eternitate prin iubire, prin nunta care se realizeaza
sub semnul visului “Asa incepe. Ca intr-un vis…”.
Plecarea cu Hildegard spre padure(simbol al eternitatii),
reprezinta a doua sansa in implinirea
destinului sau cosmic. La Eliade nunta este un simbol de
patrundere in moarte, in inteles mitic,
de contopire a individului cu Fiinta suprema, Dumnezeu.
“La tiganci” este o nuvela fantastica,
deoarece exista elemente ce definesc categoria estetica,
numita fantastic: planul real-ireal, trecerea din viata
in moarte, motivul nunta-moarte, ritualul initiatic
pentru desavarsirea destinului cosmic. Aceasta
nuvela are ca element original modul in care Eliade
vede fantasticul: mitul si imbinarea sacrului cu profanul
reprezinta esenta spiritualitatii.