-caracterizarea personajului principal-
Pentru marele nostru artist, Mircea Eliade, fantasticul are radacini mitice, fiind creat pe simboluri esentiale. Spatiul prozei lui Eliade este, in special, Bucurestiul, locul natal al scriitorului, oras al „melancoliilor”, sufocat de caldura, dominat de banalitatea care camufleaza misterele si care pentru Eliade constituie „o geografie sacra”. Pentru Eliade, Bucurestiul nu este doar un loc natal, ci universul in care cerul si Pamantul se unesc: „Bucurestiul este pentru mine centrul unei mitologii inepuizabile”.
In nuvela fantastica „La tiganci”, Eliade construieste
o poveste fantastica situata in cadrul real al Bucurestiului
interbelic. Personajul central es
Persoanjul anost, traieste o experienta stranie;
farasa realizeze, el savarseste un ritual de trecere, merge
cu tramvaiul de tri ori pe saptamana, obsedat de numele unui
erou real, coloneleul Lawrence, care a fost lovit „ca o sabie”
de arsita din Arabia. Gavrilescu spune aceasta povestire in
tramvaiul cu care se intorcea de la Otilia, o eleva de-a sa,
intr-o zi caniculara de vara. In tramvai se vorbeste
cuo oarecare retinere despre locul numit „la tiganci”
si care s-ar parea ca nu este influentat de timp, dispunand
de atemporalitate „Avem timp. Ca n-am ajuns inca la
tiganci” . intorcandu-se din drum pentru ca isi
uitase partiturile la Otilia, personajul nuvelei isi traseaza
un nou destin. Inainte de apatrunde in universul miraculos
de „la tiganci”, el este „lovit de lumina”;
despre intalnirea cu Lumina, Eliade afirma ca produce
„o ruptura in existensa subiectului”. Experinsa
lui Gavrilescu este un ansamblu de realitate si fantastic, el neinselegand
ce i se intampla. Lumea in care intra din curiozitate
ste un loc dubios. Realitatea ii ofera nenumarate semne, dar
el nu este capabil sa le descifreze, sa recunoasca semnele mitice,
sa „traiasca mitul” (M. Eliade): merge de trei ori pe
saptamana cu tramvaiul (3- numar al tuturor ritualurilor si
al hierofaniilor), tigancile sunt in Bucuresti de „21
de ani”(adica de 3 ori 7, in Biblie cifra 21 este cifar
perfectiunii, semn al creatiei perfecte). Toate intamparile
din casa tigancilor sunt traite de protagonist cu un acut sentiment
de apartenenta la realitate; pentru el jocul celor trei („o
grecoaica, o tiganca si o ovreica”), care reprezinta, in
esenta, jocul ielelor, este o gluma la care nu se preteaza: „Cine
m-a pus sa-mi pun mintea cu niste copile?Pardon!Am spus cpolie din
gentilete, voi suntesi altceva. Stiti voi bine ce sunteti. Sunteti
tiganci. Fara nici o cultura. Analfabete”.234m0a-sdfsdn334
Prin acesta iesire el este caracterizat direct de autor „izbucni
deodata, cuprins brusc de furie” ti indirect prin vorbele
pline de dispres la adresa celor trei fete.
In aparenta cotidiana, casa tigancilor este doar un loc rau
famat, pentru Gavrilescu devine un Univers al misterului, fiind
inconstient de ceea ce i se intampla. El traieste confuzintre
amintirile din tinerete si amintirile recente, este prins intr-un
joc pe care nu-l ia in serios, un joc in care este cuprins
un mesaj, pentru care protagonistul nu e pregatit. Gavrilescu isi
tradase iubirea; jocul incearcand tocmai trezirea acestui
sentiment refulat.
Gavrilescu devine prizonierul unui labirint, dupa ce cunoaste experiensa
onirica prin care se va schimba fizic „in clipa aceea
isi dadu seama ca era imbracat ciudat”. El nu
se recunoaste. Acest moment survine unei experiente tragice: amintirea
lui Hildegard, care a fost iubirea vietii lui, neimplinirea
dargostei fiind categorisita drept „tragedia vietii mele”.
Ratacind prin labirint el este cuprins de teama, deoarece este parasit
de cele 3 fete a caror etnie nu a putut-o ghici. Patrunzand
dincolo de un paravan , el are o senzatie de sufocare si se dezbraca.
Nuditatea reprezinta parasirea formei si a individualitatii. Labirintul
este inofensiv, dar si amenintator, seamana cu locuri stiute, acolo
exista „cineva, ceva, o fiinta, sau un ob
Instinctiv el paraseste acel loc mistic pentru a se intoarce
si a regasi paradisul sau: nunta cu Hildegard.
Experienta lui Gavrilescu este echivalenta cu initierea in
moarte, caci „a iesi si a intra intr-un labirint este
ritual initiatic prin excelenta”.
Ratacirea in bordeiul tigancilor devine un mesaj si un avertisment
asupra a ceea ce-l asteapta in lume profana. Odata intors
in realitate se va confrunta cu un nou labirint : afla cu
stupoare ca biletul de tramvai s-a scumpit si ca banii pe care-i
avea s-au retras din circulatie de trei ani; oamenii pe care-i vazuse
in urma cu cateva ore nu mai exista, in casa lui
locuiesc alte persoane, Elsa fiind plecata in Germania.
In final realizeaza ca cele 6 ore petrecute la tiganci echivaleaza
cu 12 ani in lumea reala. El nu este recunoscut de carciumar,
ceea ce inseamna ca aspectul fizic este diferit. Nu protesteaza,
nu dispera, ci se intoarce la tiganci. In drumul spre
locul sacru, protagonistul este transportat de un fost dricar cu
trasura. Dricarul reprezinta personajul mitic Choran, cel care conform
traditiei duce sufletele dintr-o lume in alta.
Trece pe langa o biserica, in cimitirul careia a fost
inmormantat cineva de dimineata. Se simte mirosul reginei
noptii. Aceste simboluri reprezinta o avertizare, o pregatire a
personajului deoarece inisierea presupune o cunoastere.
Ajungand la tiganci el primeste o nemtoaica, cea pe care o
refuzase initial. Isi regaseste iubirea pierduta din cauza
lasitatii- el nu a fost capabil sa aleaga, a fost ales de Elsa,
din cauza situatiei financiare se simte obligat si isi tradeaza
iubirea fata de Hildegard. Totusi el primeste o a doua sansa, fiinta
neputand intra in eternitate decit prin nunta.
Cei 12 ani reprezinta un ciclu cosmic, perioada in care a
suferit transformari multiple, fiind supus unor probe: alegerea
tigancii, jocul ielelor, intoarcerea in profan unde
carciumarul are impresia ca-l cnoaste, dar nu-l identifica.
El si-a reconstituit intreaga fiinta, intorcandu-se
la momentul de gratie cand a cunoscut-o pe Hildegard.
Intalnirea cu persoana iubita (care murise) nu trezeste
personajul la realitate, Gavrilescu nu realizeaza ca el trece intr-un
spatiu sacru. Se leaga de realitate: „dar n-am bani”,
„palaria”, „voi sa se intoarca din drum”.
Cei doi se urca in trasura fostului dricar; Hildegard ii
spune acestuia sa ia drumul prin padure. Padurea verde este simbolul
eternitatii, astfel ei patrund in mediul sacru, fara posibilitatea
de a se reintoarce in profan.
In acel moment, protagonistul realizeaza c se „intampla
ceva”, „as crede ca visez”, afirma el, oarecum
derutat de situatia in care se afla.
Nunta-moarte sugereaza intregirea fiintei, intoarcerea
la conditia ei originara, aflata sub semnele oniricului: „Asa
incepe. Ca intr-un vis...”.
Pentru Gavrilescu, plecarea cu Hildegard reprezinta a doua sansa
in implinirea destinului sau cosmic.
In opera sa, Eliade confera fantasticului o dimensiune ontologica,
avand un caracter initiatic, si daruind o viziune asupra ideilor
sala care tinde catre mit.