Ingradirile dreptului de proprietate - notiune, izvoare - referat



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre: Ingradirile dreptului de proprietate - notiune, izvoare - LUCRARE DE LICENTA

„Dreptul de proprietate si limitele exercitarii sale”

Definitia dreptului de proprietate si continutul lui
Caracterele ale dreptului de proprietate
Ingradirile dreptului de proprietate – notiune, izvoare
Servitutile (dreptul de servitute)
Servituti stabilite prin fapta omului
Modurile de stabilire a servitutilor
Stabilirea prin destinatia proprietarului
Drepturile si obligatiile decurgand din servituti
Stingerea servitutilor

Ingradirile dreptului de proprietate – notiune, izvoare

Potrivit art. 41, pct. 1 din Constitutie, dreptul de proprietate este garantat, continutul si limitele sale fiind stabilite de lege.
În acelasi sens art. 480 din Codul civil precizeaza ca atributele dreptului de proprietate sunt recunoscute „în limitele determinate de lege”.


Potrivit art. 41, pct. 6 din Constitutie, dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, conform legii sau obiceiului, revin proprietarului. Îngradirile dreptului de proprietate pot fi create si prin conventii intervenite între particulari ori chiar prin hotarâ



ri judecatoresti.
Izvoarele acestor îngradiri sunt constituite din: lege, conventie, inalienabilitate legala si hotarâri judecatoresti.
Îngradirile legale pot fi aduse fie într-un interes public, fie într-un interes privat. Pe de alta parte, acestea privesc proprietatea cladita ori cea necladita.
Îngradirile legale de interes privat sunt în fapt adevarate servituti si le vom analiza într-un capitol separat.
Pe de alta parte îngradirile legale de interes public, sunt numeroase si de aceea vom mentiona în continuare câteva dintre acestea fara a avea pretentia de a le fi analizat în întregime.
Astfel Legea nr. 50/1991 stabileste unele îngradiri în interes edilitar si de estetica urbana. Sunt stabilite îngradiri pentru constructiile civile, industriale, agricole, sau de orice alta natura privind alinierea, înaltimea si respectarea planului de sistematizare. Aceste constructii se vor realiza numai cu respectarea autorizatiei de constructie si a reglementarilor privind proiectarea si executarea constructiilor. În continuarea acestui fir trebuie spus faptul ca autorizatiile de construire se elibereaza cu respectarea dispozitiilor de urbanism, pe baza certificatului de urbanism si amenajare a teritoriului, a planului de amplasare a constructiilor, a avizelor legale, precum si a celorlalte documente ce se anexeaza la cererea pentru eliberarea autorizatiei de construire. Restrictii în acest sens stabileste si Legea nr. 18/1991, privind amplasarea constructiilor.
Exista însa si îngradiri de salubritate si sanatate publica, reprezentate de obligatiile care rezulta din planuri de amenajare a teritoriului, a planului urbanistic general, a planului urbanistic zonal, a planului urbanistic de detaliu si a reglementarilor de urbanism, inclusiv obligatiile cu privire la igiena constructiilor, la canalizare, la protectia mediului înconjurator.


Alte îngradiri de interes cultural, istoric si arhitectural sunt stabilite de aceeasi Lege 50/1991, care în art. 7, stabileste ca pentru autorizarea constructiilor în zonele asupra carora s-a instituit un anumit regim de protectie prevazut în documentatiile de urbanism aprobate se va proceda în felul urmator :
a) în rezervatiile istorice si de arhitectura stabilite potrivit legii, sau în cazul lucrarilor care modifica monumentele de orice natura, solicitantul va obtine avizul Comisiei nationale pentru protectia monumentelor, ansamblurilor si schiturilor sau al Departamentului pentru urbanism si amenajarea teritoriului ;
b) în parcurile nationale si rezervatiile naturale, solicitantul va obtine avizul Ministerului Mediului ;
c) în zonele unde s-a instituit un alt regim de restrictie, solicitantul va obtine avizul organelor competente.
Potrivit art. 95, din Legea 18/1991, monumentele istorice, vestigiile si obiectele arheologice, tezaurele care se vor descoperi la fata solului sau în subsol sunt sub protectia legii. Proprietarii si detinatorii terenurilor sunt obligati sa asigure integritatea acestora, sa sesizeze organele de stat si sa permita efectuarea lucrarilor de cercetare si conservare. Pentru pagubele suferite se vor acorda despagubiri.
Alte îngradiri în interes economic general sau interes fiscal sunt stabilite prin urmatoarele :
a) legea fondului funciar ( legea 18/1991 ) stabileste unele obligatii în scopul de a asigura cultivarea terenurilor si protectia solului ;
b) de asemenea, folosirea terenurilor pentru productia agricola si silvica, inclusiv, stabilirea si schimbarea categoriei de folosinta a terenurilor arabile, precum si obligatiile pentru ameliorarea terenurilor supuse unor îngradiri ;
c) tot astfel legea 18/1991, prevede unele obligatii privind folosirea temporara si definitiva a terenurilor în alte scopuri decât productia agricola si silvica;
d) autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati, imobiliare pentru lucrari de interes general, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor si constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii ;
e) îngradirile aduse proprietatii care rezulta din regimul juridic al producerii, transportului si folosirea acestora.
Legea 18/1991, art. 81, prevede ca liniile de telecomunicatii si cele de transport si distribuire a energiei electrice, conductele de transport pentru alimentare cu apa, canalizare, produse petroliere, gaze, precum si instalatii similare, se vor grupa si amplasa de-a lungul cailor de comunicatii (sosele, cai ferate), a digurilor, canalelor de irigatie si de desecari si a altor limite de teritoriu în asa fel încât sa nu stânjeneasca executarea lucrarilor agricole.
De asemenea, exista ,îngradiri care rezulta din regimul juridic al activitatilor de telecomunicatii. Astfel, potrivit Legii telecomunicatiilor nr.74 din 22 iulie 1996, art. 16,titularii de licenta care intentioneaza sa intre pe orice fel de proprietate pentru in

stalarea sau întretinerea liniilor de transmisie si a punctelor terminale, vor conveni, în scris, cu proprietarul sau detinatorul, toate detaliile necesare, inclusiv locul si metodele de lucru ce urmeaza a fi folosite si durata de timp în care proprietarul nu poate efectua lucrari ce ar afecta accesul si buna întretinere a instalatiilor de telecomunicatii sau care ar necesita mutarea acestora. În lipsa acordului titularul de licenta va face o notificare scrisa proprietarului în care se vor arata activitatile ce se vor desfasura si locul lor, care poate fi contestata la Ministerul Comunicatiilor. Împotriva deciziei data la contestare, partea nemultumita se poate adresa instantei contenciosului administrativ potrivit Legii nr. 29/1990.


Exista însa si alte îngradiri care intereseaza problematica noastra si anume cele provenite din inalienabilitatea legala a bunului.În cazul acesteia actul juridic încheiat cu nesocotirea acesteia este lovit de nulitate absoluta
Legea prezinta mai multe cazuri de inalienabilitate a bunurilor dintre care vom aminti :
„Bunurile din domeniul public, în acest caz art.135, pct. 3 din Constitutie arata bunurile care pot fi exclusiv obiect al proprietatii publice: bogatiile de orice fel ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificând si acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice ale platoului continental, alte bunuri stabilite de lege.
Articolul 135, pct. 5 din Constitutie prevede ca bunurile proprietate publica sunt inalienabile fiind vorba de cele reclamate de pct 4 art. 135 din Constitutie.
Terenurile din domeniul public sunt prevazute de art. 5, al Legii nr. 18/1991, privind fondul funciar, art. 4, lit. a, al Legii nr.56/1992 privind frontiera de stat, precum si de alte legi. Din domeniul public fac parte si alte bunuri, decât terenurile. Pâna la Legea 18/1991, terenurile au fost supuse unui regim juridic ce a diferit în timp , dupa caz fiind ori nu în circuitul civil, adica alienabile sau inalienabile.
„Terenurile atribuite prin constituirea (nu si reconstituirea) dreptului de proprietate privata asupra lor, adica cele dobândite potrivit art.18, alin.1, art. 20 si art. 39 din Legea 18/1991, nu se pot înstraina timp de zece ani, socotiti de la începutul anului urmator celui care s-a facut înscrierea proprietatii”;
„Terenurile agricole din extravilan nu pot face obiectul unei executari silite sau voluntare decât în cazurile prevazute de lege(art.50, Legea 18/1991);
„Titularul dreptului de abitatie poate în mod exceptional sa închirieze în anumite conditii, altcuiva o parte din casa pe care nu o locuieste”.
Dreptul de proprietate poate fi îngradit si pe cale de hotarâre judecatoreasca în sensul ca aceste îngradiri nu sunt enumerate de lege, însa rezulta din raporturile de vecinatate, pe care instanta judecatoreasca le constata si declara ca atare.
În Constitutie, art.41, pct. 6, se prevede ca dreptul de proprietate obliga la asigurarea bunei vecinatati, iar art.588, C. civ prevede ca legea supune pe proprietar la diferite obligatii unul catre altul,fara chiar sa existe o conventie între dânsii.
Îngradirile la care ne referim nu sunt prevazute de lege, dar se considera ca ele deriva din raportul de vecinatate. În acest sens este posibil ca un proprietar sa îsi exercite dreptul sau fara sa încalce vreo dispozitie legala, dar vecinul sa pretinda ca prin aceasta exercitare i s-a produs o împiedicare în exercitarea propriului sau drept de proprietate si i s-a cauzat o paguba ce trebuie reparata. Astfel :
ü „Un proprietar nu poate face pe terenul sau sapaturi ce ar fi de natura sa produca slabirea sau darâmarea unei constructii asezata pe teritoriul vecin“;
ü „Un proprietar trebuie sa permita intrarea în curtea sa a vecinului când aceasta este necesara pentru ca vecinul sa faca reparatii sau lucrari necesare unui zid ce ar da în acea curte”;
ü „Un proprietar nu poate aduce vecinilor sai tulburari intolerabile prin exercitiul unei activitati desfasurate, de exemplu, un obiectiv economic ce ar produce zgomote asurzitoare sau care degaja un miros insuportabil”;
ü „Un proprietar nu poate construi un zid înalt fara utilitate pentru el, numai cu scopul de a lua vederea sau lumina vecinului sau”.
Rezulta ca din raportul de vecinatate reiese pentru proprietar îndatorirea de a-si exercita dreptul sau în asa fel încât sa nu stânjeneasca exercitiul drepturilor celorlalti.