Delictele referat




Si in societatea feudala pentru aceste fapte era antrenata raspunderea. Nu este vorba despre o raspundere contractuala, deci in baza unui contract incheiat intre parti, ci de o raspundere extracon-tractuala numita raspundere delictuala.
Revenind la delicte ca izvor al obligatiilor, putem releva situatiile in care pentru uciderea sau schilodirea unei vite se ducea alta in schimb sau se platea in bani, pentru incendierea unei case din neglijenta focului facut pentru curatura vinovatul era obligat la dezdaunare. Tot la fel, in caz de vatamare din culpa a unei persoane, autorul era obligat la dezdaunarea celui vatamat.
In ce priveste raspunderea contractuala, potrivit cutumelor roma-nesti, aceasta era redusa la damnum emerges, (repararea pagubei efectiv produsa), nu si la lucrum cessans (beneficiul nerealizat).
Raspunderea delictuala viza si ea repararea pagubei, dar cum in aceasta materie nu putea fi vorba numai de paguba materiala, ci si de pagube morale, cuantumul, intinderea acesteia, era lasata de regula la invoiala partilor.