3.1. Elemente de baza
Pana la inceputul secolului al XX-lea valoarea patrimoniala a constituit un parametru esential de evaluare a intreprinderii. De fapt, evaluarea prin metoda patrimoniala, numita si evaluarea prin active, consta in a estima o intreprindere in mod static, bilantul fiind cliseul la un moment dat, care nu reflecta miscarile viitoare. Valoarea patrimoniala se recomanda a fi folosita, in special, pentru evaluarea intreprinderii in lichidare, care nu mai desfasoara nici o activitate.
Metodele de evaluare patrimoniala sunt recunoscute pe scara larga de catre specialisti din Europa Continentala, in timp ce specialistii din America de Nord aproape ca le ignora, ei considerand drept valoare economica realista cea care rezulta din actualizarea cash-flow - urilor previzionate. Scoala financiara romaneasca nu prezinta in acest moment o orientare de fond in ceea ce priveste curentul de opinie continental sau american. In general, se poate constata predispozitia autorilor romani, cu pregatire in domeniul contabilitatii, spre metodele patrimoniale, iar a celor cu profil profesional financiar, spre cele financiare si bursiere.
Conform Standardelor Internationale de Evaluare a afacerii, "abordarea pe baza de active (asset based approach) este calea de estimare a valorii unei afaceri si / sau participatii la acestea, utilizand metode bazate pe valoarea de piata a activelor individuale ale afacerii, scazandu-se datoriile acesteia" .
Principiile care stau la baza evaluarii pe baza de active pot fi rezumate astfel:
- asemanarea, din punct de vedere metodologic, cu evaluarea pe baza de costuri a diferitelor active;
- principiul substitutiei, conform caruia un activ nu poate valora mai mult decat costul de inlocuire a partilor sale componente;
- principiul transformarii valorilor inregistrate ale tuturor activelor si datoriilor inscrise in bilantul contabil la data evaluarii in valori de piata;
- utilizarea acestei metode in cazul intreprinderilor care isi continua activitatea nu exclude ci, dimpotriva, cere sa fie insotita obligatoriu de utilizarea celorlalte metode recunoscute de practica de evaluare. Poate constitui exceptie situatia in care partile implicate in tranzactie au acceptat ca unica metoda de evaluare evaluarea prin active;
- separarea activelor redundante (care nu sunt necesare exploatarii), deoarece acestea se vor evalua si se vor adauga la valoarea celorlalte active numai daca cumparatorul doreste sa achizitioneze si aceasta categorie de active.
Principalele metode care se inscriu in categoria metodelor patrimoniale de evaluare a intreprinderii sunt:
1. metoda activului net contabil;
2. metoda activului net corectat;
3. metoda valorii substantiale brute;
4. metoda capitalurilor permanente necesare exploatarii.
3.2. Metoda activului net contabil
Idea fundamentala a metodelor patrimoniale este ca valoarea intreprinderii este echivalenta cu valoarea patrimoniului pe care il detine. Metodele presupun o identificare a bunurilor de evaluat si nu au in vedere rezultatul potential asociat activitatii viitoare. Punctul de plecare pentru aceasta estimare este valoarea patrimoniului reflectat in situatiile financiare si calculata dupa relatia:
Patrimoniul =Activ net = Valoarea activelor detinute - Datorii contractate
Conform acestei definitii, patrimoniul, echivalent cu activul net contabil, are in vedere exclusiv elementele reflectate in bilant, fie ca participa sau nu la procesul de exploatare. Exista doua posibilitati de calcul a valorii patrimoniului astfel definit: fie prin scaderea valorii datoriilor din activul total, fie prin adunarea elementelor ce reprezinta capitalul propriu si deci cuvenit actionarilor (capital social, prime legate de capital, diferente din reevaluari, rezervele, profitul reinvestit, diferite fonduri proprii etc.). Nu trebuie luate in calcul elementele puse la dispozitia intreprinderii de actualii ei actionari, destinate intaririi fondurilor proprii, dar care nu se afla inca in proprietatea acestora, cum ar fi avansuri in conturile actionarilor, conturile blocate, conturile de actionariat.
Se considera, totusi, ca aceasta valoare, desi relativ usor de calculat este departe de valoarea cautata de evaluator, din urmatoarele motive:
- datorita costului istoric utilizat de evidenta contabila, in aceasta valoare nu se reflecta valoarea actuala a elementelor luate in calcul;
- existenta unor elemente reflectate partial sau chiar omise de evidenta contabila, dar care au o influenta importanta pentru valoarea elementelor de activ sau pasiv. Este vorba, spre exemplu, de variatia de valoare a unor posturi, datorata deprecierii monetare, care nu apare explicit in bilant;
- judecata de valoare se bazeaza pe datele din bilanturile realizate in alte perioade decat in momentul in care se efectueaza evaluarea si, prin urmare, realitatea reflectata de bilant ar putea fi diferita de realitatea intreprinderii;
In ciuda limitelor sale, metoda este aplicabila noilor intreprinderi (maximum 3-5 ani de activitate), intreprinderilor cu crestere lenta, cu profit mic si stabil ori cu patrimoniul recent reevaluat. In tara noastra metoda a fost folosita, in special, pentru evaluarea intreprinderilor care s-au privatizat prin metoda MEBO.
3.3. Metoda activului net corectat
Unii autori considera ca exista active ce pot avea valori de piata diferite de valoarea lor contabila, ceea ce determina supunerea activului net contabil unor corectii, ca urmare a verificarii, inventarierii si reevaluarii efectuate de echipa de evaluatori, dar si in functie de valoarea de folosinta a elementelor patrimoniale necesare intreprinderii. Elementele patrimoniale care nu sunt necesare activitatii de exploatare sunt evaluate separat, in functie de posibilitatea valorificarii lor. Activul net corectat (ANC) are drept scop de a elimina limitele activului net contabil si de a da o dimensiune valorii intreprinderii mai apropiata de realitatea economica. Pentru determinarea activului net corectat este necesara analiza critica a fiecarui element de calcul, in functie de realitatea concreta si de valoarea acestuia chiar in momentul evaluarii. Astfel, exprimat printr-o relatie de calcul, activul net corectat este:
ANC = Active totale corectate - Datorii totale la valoarea curenta
In practica de evaluare pentru calculul activului net corectat se procedeaza la exprimarea activelor in functie de valoarea lor de utilitate sau de folosinta. Datorita absentei unei definitii riguroase se va considera valoarea de folosinta ca fiind "suma pe care un conducator de intreprindere, prudent si avizat, ar accepta sa o plateasca pentru a obtine activul imobilizat dorit, tinand cont de utilitatea pe care detinerea acestuia o are pentru realizarea obiectivelor intreprinderii". Corectiile efectuate la nivelul bilantului si contului de profit si pierderi sunt, de fapt, interventii asupra valorii contabile, in scopul transpunerii acestor informatii specifice in "valori ale zilei". Din punct de vedere metodologic, evaluarea unei intreprinderi prin metoda ANC implica parcurgerea in succesiune a urmatoarelor etape:
- verificarea situatiilor financiare care contin informatii despre activele si datoriile intreprinderii la data evaluarii. Este de preferat ca data evaluarii sa se identifice cu data la care se efectueaza inventarierea patrimoniului;
- verificarea concordantei dintre situatia scriptica a activelor si situatia reala, in urma unor inspectii efectuate de evaluator si care se consemneaza in raportul de evaluare;
- efectuarea corectiilor unor posturi de activ si pasiv, conform tabelului nr. 1
Tabelul 1. Cauzele corectiilor efectuate asupra posturilor de activ si pasiv
Nr. crt. Posturi Cauza corectiilor
1. Active necorporale Deprecierea / aprecierea pe parcursul timpului
2. Teren Reflectarea valorii de piata
3. Constructii Deprecierea, modificarea costului de inlocuire
4. Masini, echipamente, mobilier Deprecierea, introducerea valorii celor necontabilizate, eliminarea valorii celor neutilizate
5. Stocuri Modificarea preturilor si deprecierea fizica
6. Creante Riscul de nerecuperare
7. Disponibilitati banesti Excedent posibil peste necesarul de exploatare
8. Credite Reflectarea valorii de piata pe baza ratelor curente ale dobanzii
AEstimarea valorii componentelor de baza ale activului net corectat presupune corectii asupra valorii contabile a acelor posturi care au inregistrat modificari semnificative fata de valoarea contabila.
3.3.1. Corectarea si evaluarea imobilizarilor necorporale
Realitatea dovedeste faptul ca intreprinderea nu este numai un centru de producere de profit si de acumulare de capital, ci si un centru de acumulare de cunostinte si experiente tehnologico-organizatorice, iar cand toate aceste forme de acumulare se dezvolta echilibrat, intreprinderea isi realizeaza misiunea pentru care a fost creata. Prin urmare, valoarea unei intreprinderi poate fi masurata in functie de marimea patrimoniul sau material, dar subzista de asemenea si in capacitatea de a dobandi, genera si distribui resursele intangibile (Toffler A., 1995, p. 74).
Evaluarea elementelor care alcatuiesc patrimoniul intangibil al unei intreprinderi solicita, mai intai, corecta definire si identificare a acestora. Definirea, criteriile de clasificare si recunoastere a lor, metodele de evaluare a acestora sunt fundamentate prin reglementari contabile nationale (OMF 94/29.01.2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate, OMF 306/26.02.2002 pentru aprobarea Reglementarilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, Ordonanta 61/3008.2001 pentru modificarea Legii contabilitatii nr. 82/1991) si internationale (IAS 38).
In acceptiunea Standardelor Internationale de Contabilitate (IAS 38 "Active necorporale") activele necorporale sunt definite ca fiind activele nemonetare identificabile, fara suport material si detinute in scopul utilizarii in cadrul productiei sau aprovizionarii cu bunuri sau furnizarii de servicii, pentru inchiriere sau administratie. Pentru a recunoaste un activ necorporal, IAS 38 recomanda drept criterii: identificabilitatea, controlul asupra activului respectiv si beneficiile economice viitoare rezultate ca urmare a utilizarii, inchirierii sau detinerii sale. Criteriul identificabilitatii se refera la faptul ca un activ necorporal se diferentiaza, respectiv este separabil clar, de fondul comercial ori de alte active necorporale. Separabilitatea de fondul comercial se traduce prin faptul ca activul necorporal poate fi inchiriat, vandut, schimbat, iar beneficiile economice viitoare ale acestuia vor putea fi distribuite fara a afecta beneficiile economice oferite de folosirea altor active necorporale (Pirvulescu H., 2002, p. 54.).
In conformitate cu acelasi standard, un activ necorporal este o resursa controlata de intreprindere. Insa, o intreprindere controleaza un activ daca are posibilitatea de a obtine beneficii economice viitoare si, de asemenea, daca poate restrictiona accesul altora la beneficiile respective, fapt rezultat din drepturile legale la care intreprinderea poate face apel intr-o instanta.
Beneficiile economice viitoare pe care la poate aduce un activ necorporal rezulta din vanzarea produselor sau serviciilor, din folosirea sau inchirierea activului sau din reducerea costurilor de productie viitoare (Dutescu A., 2001, p. 161). IAS 38 solicita intreprinderii sa recunoasca un activ necorporal, la cumparare, daca si numai daca este posibil ca intreprinderea sa obtina beneficii economice viitoare, ce pot fi atribuite activului respectiv, si costul activului poate fi masurat in mod corect.
Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/1991 prezinta tipurile de active necorporale care se pot inregistra in contabilitate, sub aspectul continutului si al duratelor lor de amortizare, respectiv: cheltuieli de constituire; cheltuieli de dezvoltare; brevete, licente, marci, concesiuni, drepturi de autor si valori similare; fondul comercial definit ca parte din fondul de comert care nu figureaza in cadrul celorlalte elemente de patrimoniu si care contribuie la mentinerea sau dezvoltarea potentialului intreprinderii (vadul comercial, clientela, debuseele, reputatia); avansuri si imobilizari necorporale in curs.
Este de semnalat faptul ca in practica din tara noastra cheltuielile cu publicitatea si cheltuielile cu pregatirea profesionala nu sunt incluse in categoria imobilizarilor necorporale, ele sunt considerate cheltuieli ale perioadei, fapt care contravine scopului acestora de a genera sau majora beneficiile economice viitoare. De asemenea, cheltuielile de cercetare, in cazul in care activele necorporale sunt realizate din resurse proprii, sunt considerate cheltuieli ale perioadei, deoarece in faza de cercetare nu se poate demonstra existenta unui activ necorporal, care va genera beneficii economice viitoare. IAS 38 specifica faptul ca fondul comercial, brevetele, marcile, licentele, titlurile de publicatii, listele de clienti care sunt obtinute din resurse proprii nu vor fi recunoscute ca active necorporale, toate cheltuielile efectuate cu aceste elemente sunt recunoscute drept cheltuieli in momentul efectuarii lor, datorita faptului ca ele nu indeplinesc unul sau mai multe din criteriile de recunoastere.
Elementele intangibile care nu pot fi in totalitate evaluate si inregistrate in contabilitate poarta numele de "resurse intangibile invizibile" sau de "capital intelectual" al intreprinderii (ca de exemplu, cunostinte si abilitati; lealitatea personalului; credibilitatea intreprinderii in relatiile cu partenerii de afaceri) sunt considerate de unii autori ca fiind componente ale goodwill-ului (Deaconu A., 1998, p. 264). Prin urmare, goodwill-ul este rezultatul global al unor cheltuieli trecute ale intreprinderii, numite "costuri de politica" (Invernizzi G., Molteni M., 1991, p. 310.), ce nu pot fi identificare in momentul prezent si care genereaza profit intr-un cadru de exploatare dat.
In lumea afacerilor este tot mai mult acceptata idea potrivit careia valoarea unei intreprinderi tinde sa depinda, in mare masura, de cunostintele din capetele angajatilor sai, de informatiile din bazele de date, de patentele pe care le controleaza intreprinderea. Prin urmare, capitalul insusi se bazeaza, in proportie crescanda, pe elemente intangibile.
IAS 38 prevede ca activelor necorporale se aplica aceleasi reguli de evaluare ca si activelor corporale, adica evaluarea la valoarea de intrare (cost de achizitie, cost de productie, valoarea justa etc), si evaluarea la valoarea bilantiera (costul amortizat si depreciat, valoarea reevaluata) (Dutescu A., 2001, p. 161). Activele necorporale pot fi achizitionate separat sau ca parte a combinarilor de intreprinderi. Activele necorporale achizitionate separat se evalueaza la costul de achizitie, care include pretul de cumparare, taxele nerecuperabile, cheltuielile directe de punere in functiune. Activele necorporale intrate in intreprindere prin contract de leasing, prezinta cateva particularitati in ceea ce priveste criteriile de evaluare, in functie de tipul de contract. Astfel, in cazul contactului de leasing operational, evaluarea se realizeaza la valoarea reziduala si taxele vamale aferente (cand locatorul este nerezident), iar inregistrarea intrarii activului se face la data transferului de proprietate stipulata in contract. Atunci cand contractul este de leasing financiar, evaluarea se realizeaza la valoarea justa a activului sau, daca este mai mica, la valoarea actualizata a platilor de leasing, iar recunoasterea activului in contabilitatea locatarului are loc din momentul inceperii utilizarii sale (IAS 17). Evaluarea activelor necorporale intrate prin aport in natura la capitalul social se face la valoarea justa a actiunilor primite in schimbul activului respectiv. Activele necorporale achizitionate ca parte a combinarilor de intreprinderi se evalueaza, in conformitate cu IAS 38, la valoarea justa la data achizitiei.
Cand un activ produs din resurse proprii este recunoscut ca fiind necorporal, evaluarea sa este realizata la costul de productie, care include cheltuielile cu materialele si serviciile consumate, salariile si alte costurile aferente personalului angajat direct, cheltuielile atribuibile direct (taxe, amortizarea patentelor si licentelor), cota de cheltuieli fixe (IASC, 2000, p. 983).
Recunoasterea in bilant a activelor necorporale se realizeaza la cost, fara amortizarea cumulata si deprecierile de valoare, iar dupa recunoasterea initiala, IAS 38 prevede ca un activ necorporal trebuie sa fie contabilizat la o valoare reevaluata, respectiv la valoarea justa la data reevaluarii, fara amortizarea si deprecierile acumulate dupa momentul reevaluarii.
Corectiile care se impun a fi efectuate asupra activelor sunt:
a) neluarea in considerare a nonvalorilor ce apar in bilantul contabil (elemente de activ ce nu pot fi valorificate independent pe piata):
- cheltuielile de constituire, respectiv cheltuielile ocazionate de infiintarea sau dezvoltarea intreprinderii (taxe si alte cheltuieli de inscriere si inmatriculare, cheltuieli privind emisiunea si vanzarea de actiuni si obligatiuni, cheltuieli de prospectare a pietei, cheltuieli de publicitate);
- cheltuielile de repartizat pe mai multe exercitii (cheltuieli inregistrate in avans). Aceste cheltuieli sunt deja cheltuieli efectuate intr-o perioada anterioara, ceea ce le face sa fie interpretate ca non-valori;
- cheltuielile de dezvoltare care nu sunt nominalizate in proiecte distincte nu sunt finantate din resurse proprii si nu au sanse sa se finalizeze prin inovatii;
b) considerarea economiilor de impozit asupra nonvalorilor, care trebuie reintegrate progresiv in conturile de rezultat din exercitiile viitoare. Asadar, daca existenta acestor "non-valori" determina diminuarea patrimoniului intreprinderii, economiile fiscale astfel aparute trebuie reintegrate in contul de rezultat din exercitiul viitor (la cheltuieli), fiind necesara luarea lor in considerare daca intreprinderea este beneficiara acestora.
c) includerea provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli (cont 151) in "datorii", in cazul in care exista o mare probabilitate de producere a riscurilor si a cheltuielilor pentru care au fost create.
d) includerea in bilant a unor active necorporale neinregistrate de tipul brevetelor de inventii, secretelor comerciale nebrevetate, avantaje de contract, cheltuieli cu recrutarea, angajarea si instruirea fortei de munca.
3.3.2. Corectarea si evaluarea imobilizarilor corporale
IAS 16 "Imobilizari corporale" defineste imobilizarile corporale ca fiind: a) active care sunt detinute pentru a fi utilizate in productia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi inchiriate tertilor sau pentru a fi folosite in scopuri administrative; b) este posibil sa fie utilizate pe parcursul mai multor perioade. Tot in categoria imobilizarilor corporale sunt evidentiate si investitiile imobiliare care, conform IAS 40 "Investitii imobiliare", reprezinta acea proprietate imobiliara (un teren, o cladire sau parte a unei cladiri) detinuta (de proprietar sau locatar, in baza unui contract de leasing financiar) mai degraba in scopul inchirierii sau pentru cresterea valorii capitalului sau in ambele scopuri, decat pentru a fi utilizata in productia de bunuri, prestarea de servicii sau in scopuri administrative sau pentru a fi vanduta pe parcursul desfasurarii normale a activitatii.
OMF 94/2001 adopta urmatoarea detaliere pentru imobilizarile corporale:
- terenuri si constructii;
- instalatii tehnice si masini;
- alte instalatii tehnice, utilaje si mobilier;
- avansuri si imobilizari corporale in curs de executie.
Un activ imobilizat este recunoscut ca atare numai daca pot fi estimate cu suficienta certitudine beneficiile economice viitoare obtinute de pe urma utilizarii, inchirierii sau detinerii sale. De asemenea, pentru a putea fi recunoscuta o imobilizare corporala trebuie sa poata fi evaluata.
Astfel, evaluarea imobilizarilor corporale se face la intrarea lor in intreprindere, intrare care se poate realiza prin mai multe modalitati: achizitie, productia in regie proprie, contracte de leasing, subventionare, schimb cu alte active, aport la capital social sau donatie.
Cea mai frecventa modalitate de a detine imobilizari corporale este prin achizitie, evaluarea si inregistrarea in contabilitate realizandu-se in acest caz la costul de achizitie, care are drept componente: pretul de cumparare; taxele vamale si taxele nerecuperabile, cheltuielile directe legate de punerea in functiune; costuri initiale de amenajare a amplasamentului, de livrare si manipulare, montaj, onorarii; costuri estimate pentru demontarea si mutarea activului; reducerile comerciale; costul indatorarii, respectiv dobanda, cand ele sunt direct atribuibile achizitiei activului).
Cand imobilizarea corporala este obtinuta in regie proprie, evaluarea sa se realizeaza la costul de productie care are drept componente: cheltuielile directe de productie, inclusiv costul indatorarii; cota de cheltuieli indirecte (amortizarea, intretinerea sectiilor si utilajelor, conducerea si administrarea sectiilor etc.).
Contractele de leasing (IAS 17) reprezinta o modalitate din ce in ce mai solicitata in prezent pentru obtinerea de imobilizari corporale. In aceasta varianta valoarea de intrare a activului in contabilitatea locatarului (beneficiarului) si respectiv evaluarea depinde de tipul de contract, adica:
- evaluarea la valoarea reziduala (valoarea neta obtinuta prin cedarea unui activ, la incheierea duratei sale de utilizare, dupa deducerea cheltuielilor aferente cedarii) si taxele vamale aferente (daca locatorul este nerezident), in contractele de leasing operational; inregistrarea intrarii activului se face la data transferului de proprietate stipulata in contract (de regula la sfarsitul vietii utile a activului);
- minimul dintre valoarea justa sau valoarea actualizata a platilor minime de leasing (plati de-a lungul perioadei de leasing pe care locatarul trebuie sau poate fi obligat sa le efectueze), in contractele de leasing financiar; momentul recunoasterii activului in contabilitatea locatarului se face din momentul inceperii utilizarii lui;
Imobilizarile corporale pot fi subventionate, ca urmare a unor programe de asistenta guvernamentala, caz in care evaluarea imobilizarii corporale se realizeaza la valoarea de intrare care este data de valoarea justa.
In ceea ce priveste evaluarea la data bilantului, tratamentul de baza prevede ca imobilizarile corporale sa fie prezente in bilant la cost, ajustat cu valoarea amortizarilor cumulate si a oricaror pierderi cumulate din depreciere. Tratamentul alternativ prevede ca, ulterior recunoasterii initiale, o imobilizare corporala sa fie prezenta in bilant la valoarea reevaluata, pe baza valorii juste la momentul reevaluarii, mai putin amortizarea cumulata si pierderile din depreciere. OMF 94/2001 prevede, pe langa cele doua tratamente, evaluarea prin metode ce tin cont de inflatie, respectiv retratarea costului istoric la inflatie, conform IAS 29. Nu se retrateaza activele care sunt reevaluate la data bilantului sau cele care sunt evaluate la cost curent, la data bilantului.
a) Evaluarea terenurilor aflate in proprietatea intreprinderii se recomanda a fi realizata de catre evaluatori imobiliari, familiarizati cu metodele de evaluare a terenurilor , respectiv: comparatia directa de piata, metoda alocarii, extractia, parcelarea, metoda reziduala, capitalizarea chiriei brute.
Comparatia directa este metoda recomandata pentru evaluarea terenurilor libere, fara constructii. Metoda implica analiza preturilor de vanzare si a caracteristicilor vanzarilor de terenuri din perioada imediata momentului evaluarii, in vederea compararii si ajustarii acestor preturi pentru a se ajunge la o valoare de piata pentru terenul supus evaluarii. Pentru terenurile virane, valoarea zilei depinde de: asezarea acestuia, caracteristicile fizice (marime, deschidere, priveliste, topografie etc.), utilitatile accesibile, cerere si oferta, facilitatile de urbanism, grevarea cu o ipoteca si de restrictiile de constructie aplicabile. Asadar, estimarea valorii lor se face pe baza preturilor utilizate in tranzactii recente, pentru fiecare tip de teren si zona, obtinute de la agentii imobiliari sau notari. In cazul vanzarii efective a terenului, din valoarea determinata vor fi scazute cheltuielile legate de vanzare.
Metoda alocarii este recomandata de practica evaluarii pentru terenurile construite. Principiul pe care se bazeaza metoda este determinarea ponderii valorii terenului in valoarea totala a unei proprietati (teren plus constructie). Ponderea este cuprinsa, pentru terenurile cu constructii mai vechi, intre 20 - 30% din valoarea proprietatii.
Extractia este o metoda de evaluare, derivata din metoda alocarii, care consta deducerea din pretul de vanzare a unei proprietati a valorii constructiei, calculata la costul de inlocuire net, iar valoarea astfel rezultata este valoarea terenului.
Metoda parcelarii tine seama de cea mai buna utilizare, din punct de vedere construibil, a fiecarei parcele de teren rezultate in urma divizarii unei suprafete mai mari de tern. Parcelele pentru diferite tipuri de constructie sunt considerate unitati sablon in calculele de evaluare. Aceste unitati sablon sunt stabilite de evaluatori imobiliari in colaborare cu arhitectii, alcatuindu-se astfel baze de date cu privire la parcelarile efectuate in zona in vederea vanzarii. Evaluarea fiecarei parcele se poate realiza fie prin comparatia directa, fie prin evaluarea pretului proprietatii pe care un antreprenor o construieste pe parcela respectiva si pe care o vinde la cheie. In acest din urma caz, diferenta dintre pretul de vanzare a proprietatii imobiliare, finantata de antreprenor (cladiri plus teren), si costurile totale de constructie (inclusiv profitul antreprenorului) reprezinta valoarea terenului.
Metoda reziduala tine seama de contributia celor doua tipuri de capital investit, cladiri si teren, la obtinerea si repartitia profitului net al intregii afaceri, rezultat in urma unei investitii efectuate pe terenul supus evaluarii. Aplicarea metodei implica parcurgerea in mod succesiv a urmatorilor pasi:
- stabilirea celei mai bune utilizari a terenului, respectiv a acelui tip de constructie din exploatarea careia rezulta cel mai mare profit, profit care trebuie alocat celor doua tipuri de investitie;
- calcularea pe baza ratelor de capitalizare uzuale pe piata (8 - 10%) a valorii cladirii noi si prin capitalizarea profitului net atribuibil cladirii noi;
- determinarea profitului net anual atribuibil terenului, ca diferenta intre profitul net anual total al proprietatii si profitul net anual aferent cladirii;
- calcularea valorii terenului prin capitalizarea profitului net anual aferent terenului, cu rata de capitalizare uzuala pe piata.
Metoda capitalizarii chiriei brute este folosita pentru evaluarea terenurilor inchiriate, permitand capitalizarea chiriei incasate de proprietarul terenului inchiriat unui utilizator. Atunci cand chiria perceputa pe unitate de suprafata si rata de capitalizare sunt cele practicate pe piata, se obtine valoarea de piata a terenului.
Terenurile agricole se evalueaza utilizand metoda comparatiei, la fel ca in cazul terenurilor neagricole, sau metoda capitalizarii rentei nete. Cea de-a doua metoda reflecta ceea ce David Ricardo preciza , respectiv ca "pretul pamantului agricol este renta capitalizata la dobanda zilei". Aplicarea corecta a acestei metode solicita evaluatorul la: obtinerea informatiilor despre rotatia culturilor, randamente, pretul produselor agricole din zona; estimarea venitului brut potential obtinut de pe ternul respectiv, atat in cazul exploatarii terenului de catre proprietar, cat si in cazul arendarii terenului; estimarea cheltuielilor de exploatare pentru determinarea venitului net; stabilirea ratelor de capitalizare; efectuarea calculelor necesare pentru stabilirea valorii terenului agricol prin capitalizarea venitului.