Din mestesugurile poporului roman, furca de tors



Fiecare popor se distinge prin indeletnicirile necesare vietii. in fata greutatilor zilnice mintea omului a aratat multa iscusinta din cele mai vechi timpuri.
Nu ne vom opri la multele inventii de care a dat dovada poporul nostru. El a inventat moara hidraulica, cu „facai", razboiul de .tesut, pive si multe altele. Vom acorda un spatiu mai mare Furcii de tors, cu forme diverse si unele din cele mai frumoase, fiind invaluite in numeroase practici si cantece folclorice.
A fost un obiect casnic cunoscut inca din antichitate. (1) Faptul ca furca se gaseste in atatea expresii ce desemneaza abstractiuni paremiologice denota importanta ei pentru viata stramosilor. (2) Termenul este folosit si pentru unealta de adunat paloasele.
Se pare ca romanii nu au cunoscut furca cu coarne, dupa cum nu o cunosc nici popoarele romanice din vestul Europei.
Asa cum o avem noi, intalnita numai la albanezi, ea ar fi mostenire de la bastinasii acestor meleaguri, adica de la ilirl si traci. inramurata, cu „coarne" sunt presupuneri ca ar fi existat la bascii din Pirinei cu care avem, de altfel, si alte apropieri etno-grafo-folclorice.
Din materialul muzeistic, din albume si stampe, observam ca se disting doua mari grupe de furci de tors: din una fac parte acele exemplare simple, sub forma de bat frumos incrustat, in care se infige caierul de lana sau canepa. Iar altele din acestea evolueaza catre adevarate opere de arta. Din loc in loc cioplitorul a incrustat geometric ornamente romboidale, patrate, linii in chip de rauri, multe scoase in afara de cornise, ce se pierd din ce in ce catre varf. La distante, sunt agatati „zurgalaii" care suna incantand urechea torcatoarei indragostite. Gingasie sufleteasca, imbinata cu o arta de adevarat creator, a carui opera iti face impresia unui dom gotic in miniatura. O alta serie este a furcilor de tors ce imita, prin motive si forme, stalpii manastiresti. Tot din acelasi sir al furcilor simple sunt si cele ce folosesc lemnul plat, scandura spatiata, cu bogate posibilitati pentru incrustari artistice. Caci daca batul rotund, care constituie forma uzuala a furcii, ofera variate desene geometrice si florale, spatiul scandurii da posibilitati mai mari de ornamentare. Ca si cele din Dalmatia, Albania, Rusia si nordul Europei, Suedia cu deosebire, furcile-scandurt de la noi prezinta frumoase incrustari de rozete, in interiorul carora se vad frunze de trifoi, ghivece cu flori etc.
De la astfel de modele, artistii anonimi, ciobani indeosebi, s-au ridicat la forma mai complexa a furcilor cu coarne. Dintre acestea, forme variate ofera furca ce are ca model broasca, picioarele ei servind drept loc de infipt caierul; apoi furcile ornamentate cu capete de cal, cu imagini solare s. a.
Bogata in forma asadar, furca de tors a fost un obiect casnic de mare cautare avand inca variate si multiple rosturi in viata poporului roman. Dintre acestea, trei sunt cele mai importante: a. furca - ca simpla unealta de munca casnica; b. ca obiect cu valoare artistica; c. ca fiind cea care declanseaza valori folclorice, cu adanci radacini in lumea mitico-magica a strabunilor nostri.

Despre obsttiie de tors

De caracterul practic al furcii de tors se leaga o intreaga viata sociala, interesanta din punct de vedere etnologic. Torsul se facea si se mai face in comunitatea unei bune parti din sat, in asa numitele claci, in „hobstii de tors" sau, cum se mai numeau prin Oltenia, la „furcarit". Ambele forme constituiau modul de lucru in comun in care distractiile, jocul, cantecul sunt prezente alaturi de ospete. intre claca si obste este insa o deosebire pe care chiar cuvintele o indica, cu toate ca si intr-un caz si in altul munca se face intre femei si fete la un loc. Claca se facea numai la preot, la invatator si alte notabilitati ale satului. Munca era gratuita si facuta din obligatie, in schimbul petrecerii ca si a anumitor foloase pe care „clacasii" le aveau de la „domn". Obisnuit, claca se facea la preot. Se stie ca de Anul Nou ori la Iordan, gospodinele dadeau, dupa traditie, pe langa altele si „fuiorul popii": canepa melitata si periata, pe care apoi acestea adunandu-se in claca i-l torceau gratuit.
Mai obisnuita este inca intovarasirea femeilor in obste (Muscel „hobstii"). intovarasirea are o infatisare interesanta: de ajutor reciproc intre sateni cu scopuri precise: de a realiza munca in chip placut, prin distractie si cu mai mare randament, imbracate in haine de sarbatoare, femeile se adunau la casa celui sau celei care aranja o asemenea munca, unde se incepea torsul. Mai tarziu veneau si feciorii, barbatii mai tineri, glumeau, jucau, iar treaba mergea „sfaraind". La unele case erau chemati si lautari, se dadea ceva de mancare si bautura, incat munca, din ceva obositor si plictisitor, se transforma in placere si buna voie.
O forma mai interesanta ia obstea in Tara Motilor si in Fagaras. Aici gazda anunta fetele si femeile sa vina sa ia caiere de tors pentru acasa, ca apoi la aducerea torsului, cam prin postul Craciunului, gazda sa hotarasca seara in care se va tine petrecerea pentru terminarea toarcerii canepei. Acum se aduna femei si fete, se face chiar un fel de expozitie cu ghemele fiecarei torcatoare, ca la sfarsit sa petreaca, ospatandu-se numai intre ele si numai la urma sa vina si feciorii pentru joc. Tarziu, la plecare, dupa terminarea petrecerii se adunau toti la un loc si, avand la mijloc pe stapana casei, intreaga grupa multumea cantand „cantecul gazdutei", urmand ca tot ce s-a tors sa fie de folos gazdei la petreceri, hore etc.
Din aceste cateva date se vede cat de importanta era functia sociala a furcii de tors. Simplu obiect practic, de uz casnic, ajungea la un moment dat, sa grupeze o serie de realitati din domeniul muncii colective, din care nici fapta si cu atat mai mult buna dispozitie a multimii nu lipseau.

Furca - opera de arta

Pe scurt sa urmarim acum valoarea estetica a furcii de tors. Se stie ca artistul cioban (mai putin taran) realiza aceste mici bijuterii cu gandul la iubita lasata in sat. Orice ornament sau adaos cat mai ingenios era facut numai ca sa placa si sa izbeasca sensibilitatea sufleteasca a fiintei dragi. Am vazut cum adaugau zurgalai, altii oglinjoare, asadar semne ce lasa sa se vada ca furca de tors constituie o materializare a iubirii tainice si native dintre fecior si fata. Din acest profund sentiment, s-au realizat opere de mare valoare, apreciate de unii specialisti in cuvinte ca urmatoarele: „ in plastica populara religioasa, crucile de mormant si de drum, in furcile de tors bogat crestate, se arata o mare primitivitate si o dependenta de un ciclu de forme de origine deosebita []. in orice caz, aici avem de-a face cu creatiuni ale artei populare tot atat de demne de interes, pe cat sunt de putin cunoscute, care creatiuni se numara printre cele mai interesante si cele mai antice aparitii ale artei populare europene".
intruchipate dintr-un profund simt artistic, furcile de tors veneau sa intregeasca o ambianta propice artei in cadrul vietii patriarhale de altadata. Fara sa aiba vreun model in fata ochilor, dupa care incrusta, artistul-cioban avea viu in imaginatie nesfarsita gama de modele, de figuri geometrice de pe stalpii caselor si portilor din sat, infloriturile de pe altite, incondeierile de oua etc, arta in lemn a furcii de tors nesingularizandu-i-se de intreaga creatie populara, integrandu-se in traditia artistica a poporului nostru unui mediu ambiant, din care cel dotat si cu mana agera lua nesfarsite motive pe care apoi le combina, realiza un tot artistic de rara frumusete.
Care sunt aceste motive intalnite pe furca de tors? insusi cioplitorul si gospodina satului le numeste cu cuvinte adecvate, din care se desprinde acelasi caracter naturist. Asa, bunaoara, spune: furca „incristita" („inchistrita, „incristita", „mizdrita", „im-pistrita", „scrisa"), adica furca cu crestaturi, cu romboide, ori in frunza de trifoi, linii simple, duble, triple si multe altele. Vine apoi, intr-un numar mic de exemplare, asa numita furca „chin-disita", adica brodata; liniile serpuitoare si desenele de pe ea sunt asemanatoare celor de pe broderii. Tot din aceeasi categorie trebuie considerata si furca „impuiata", cu pui (vezi D. Comsa, Album de crestaturi in lemn), asa cum se gasesc pe camasi in unele regiuni (Hunedoara, Oltenia nordica), cusatura in arnici negru in jurul gatului ori de la maneci si piept.


intre aceasta si furca „sancelata" (impuiata cu „sancel") nu este mare deosebire; doar ca „sancelul" este cutitul de increstat anume facut. Prin unele parti din Transilvania sunt si asa-zisele furci „impuiate cu forme", furca „vnforrngfa" ori „inflorata" („cu flori; si acestea cu putine deosebiri fata de cele despre care a fost vorba mai sus. Sa ne oprim mai mult asupra celei din urma pentru ca, pe langa valoarea artistica, incrustarile sunt incarcate si de adanci sensuri de viata.
Inspirandu-se din ambianta artistica a intregului popor, realizand prin linii zvelte, armonioase, adevarate comori ornamentale, furcile de tors aduc cu ele un intreg tezaur de viata preistorica, subliniat de N. Iorga, Naberlandt sl Tzigara-Samurcas. Referitor la arhaismul lor, se poate cu usurinta alatura tezaurului arheologic, ceramicii neolitice, protomelor solare, obiectelor de aur incrustat etc. (3)

Simboluri stravechi

Alaturat de motivele geometrice si florale, care au ca izvor firesc natura (naturismul este o caracteristica generala a artei populare), furcile de tors izbesc prin cateva figuri de curioasa aparitie, tocmai pe aceste obiecte de uz casnic si anume: roata solara, capete de cai si broaste. Sa fie oare pura intamplare prezenta unor asemenea motive? Ne indoim. Din studiul etnologiei noastre se vede cat de frecventa este roata solara in viata pastoral-agrara a carpato-dunarenilor. Soarele simbolizand forta apotropaica, de indepartare a duhurilor si fortelor nefaste din practicile agrare, si furcile de tors cu acest motiv vor fi avut acelasi rost: de obiecte incarcate cu valoare magica, de proteguire a fiintei si casei in care ele se gaseau. Aceasta presupunere ne-o confirma sl cel de al doilea motiv: furca cu capete de cai (din Poiana Sibiului, regiune prin excelenta de oieri). Se mal vad si astazi in parii de la ograzi si stavile, schelete de capete de cai puse de sateni in credinta ca acestea alunga duhurile nefaste. Si pe portile unor gospodarii sunt sculptate capete de cai, cu acelasi rost de proteguire a omului si a animalelor. Asemenea presupunere se pare a fi indreptatita daca ne gandim la numeroasele furci de tors cu motivul broasca. Aici nu mai poate fi vorba de o pura transpunere in suma de motive existente in ambianta taranului roman prin simple motive decorative cu valoare pur artistica. Se stie ca broasca (4) este un simbol al dragostei, alaturandu-se prin aceasta furcii cu zurgalai ori a celei cu oglinda; mai trebuie adaugat ca broasca ca animal mai este incarcata si de anumite valori magice. Nu fara rost este insotita des in farmecele vrajitoarelor ca aducatoare de noroc ori, ca si barza, aducatoare de copii; de asemenea ea este si cea care „ pluvias cantan-do predicat". Motivul acesta atat de frecvent (vezi reproducerile din Albumul de crestaturi in lemn al lui D. Comsa) ne confirma parerea ca si celelalte furci de tors cu motive solare sau cabaline, aveau un adanc rost in viata carpato-dunarenilor de altadata, fiind incarcate cu valori magice.

Literatura folclorica

Caracterul stravechi al furcii de tors se vede si din o asa sa-i spunem, functie folclorica. in centrul muncii casnice, dusa de femeie, furca a prilejuit colectivitatilor momente de bucurie sl haz concretizate in nenumarate cantece, strigaturi, ghicitori, ori a incitat fantezia creand legende, traditii, superstitii, o intreaga viata folclorica, din care vom enumera cateva.
Enigmatica apare o practica din Joia mare: „cataitoarea". Prin unele parti din Oltenia (Dolj, Romanati), copiii sl chiar flacaii umbla prin sat cu „catai-matai", colindand pe la ferestre:

Catai-Matai
Tors-ai caltii?
Ori i-ai tors.
Ori nu i-ai tors,
Scoate tolul sa ti-l vad.
Si de-l ai.
Sa te-nduri si sa ne dai
Cele oua-ncondeiete:
Unul mie, unul tie.
Si unul de tovarasie.
La anul si la multi ani!



Drept rasplata copiii capata oua. Colinda are si reversul ei de haz:

Cat-cat,
Tors-ai calt?
Cine nu si-a tors lana
Sa-i sara mana!
Cine nu si-a tors caltii
Sa-i sara dintii.
Cine nu si-a tors fuiorul
Sa-i sara piciorul!



Strans legata de aceste versuri este si credinta in „Joimarica", o batrana urata, sora cu Muma Padurii, care in ziua de Joi Mari umbla pe la casele unde sunt fete si neveste si vede daca au tors ori au cusut hainele de Paste; val si-amar de cele lenese!
De unde sa vina acest motiv de colinda, cu tema torsului? De data recenta nu este. De altminteri practica intrand si ea, ca atatea in disolutie, a inceput sa aiba inteles straniu sau mal bine zis sa fie lipsita de sens. Ca si ornamentatiile naturiste ori formele magice, si asemenea credinte se afunda cat mai adanc in negura timpurilor, cand si imbracamintea va fi fost invaluita in formele ritualistice pline de vraja.
Numeroase sunt si legendele legate de furca si de tors. Canepa este sfanta, lasata de Maica Domnului, ea insasi fiind torcatoare priceputa. Tot numeroase sunt si cantecele, ca si ghicitorile. Amintesc de prea cunoscutul „cantec al fusului":

Sfrr! sfrr! sfrr!
Ce mai fata cu ilic
Si pe fus n-are nimic!
Ca de-acu o saptamana
A scapat fusul din mana
Sfrr! sfrr! sfrr!
Unde esti? Unde te-ai dus?
Unde naiba te-ai ascuns



si cantecul se desfasoara pe ton de gluma si ironic la adresa fetei lenese. Tot atat de cunoscut este si:

Trece Leana pe colnic,
Rasucind la borangic

Trec peste multe strigaturi pe aceeasi tema a torsului si a fetei lenese sau harnice si ma opresc asupra catorva cimilituri cu cuprins similar:

Dura-n sus,
Dura-n jos.
Dura bine burduhos.
(Fusul)

Am un mosneag burduhos
Si o baba zdrentaroasa:
Pe mosneag il sucesc.
Pe baba o smucesc.
(Fusul si furca)

Cumetrita suparata
Sade tot nepieptanata.
Cand o piepteni, ii pica parul.
(Furca si caierul)



Obiect de uz casnic, cu bogate functii etnologice, folclorice si artistice, furca de tors ne arata si ea cat de puternic era spiritul de cetate sateasca. Legata cu desavarsire de un gust aparte de munca, cel al obstei si sezatorii active si festive, generatoare de valori morale si artistice atat de originale, si ea a constituit un element viu de inchegare a vietii de familie si a satului intreg, care de cele mai multe ori era o familie mare.


Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu
Olimpiu Nusfelean
   - Automobilul marii