Participanti la Revolutia din 1848



Atasamentul scriitorilor romani fata de nobila cauza a redesteptarii si afirmarii nationale, manifestat atit prin incandescenta patriotica a cuvintului scris, cit si prin participarea nemijlocita la framintarile, mutatiile si innoirile politico-sociale ale vremii, i-a determinat sa se afle in primele rinduri si in perioada pregatirii si desfasurarii Revolutiei din 1848.

In Moldova, Muntenia si Transilvania, scriitorii romani s-au numarat printre principalii pivoti ai revolutiei, militind cu fermitate si consecventa pe tarim literar, propagandistic si organizatoric, depunind multiple si energice eforturi pentru transpunerea in viata a programului revolutionar.

In cadrul principiilor fundamentale ale revolutiei, slujite cu devotament de scriitorii din toate tarile romanesti, a fost inscrisa pe un loc esential si ideea unitatii nationale. in involburarea evenimentelor din perioada pregatirii si desfasurarii revolutiei, aceasta idee a fost transpusa in primul rind prin poezii cu caracter mobilizator, de chemare la lupta pina la sacrificiul suprem, in preajma miscarii revolutionare de la Iasi, din martie 1848, Vasile Alecsandri scrie viguroasa poezie Desteptarea Romaniei, tiparita si raspindita pe foi volante, cu titlul Catre romani. Cu acest titlu a fost reprodusa in Foaie pentru minte, inima si literatura, nr. 21, din 24 mai 1848, in timpul cind poetul se afla la Brasov, in Prima parte a exilului sau duca infringerea revolutiei. Chemarea la lupta pentru a inlatura asuprirea si nedreptatea sociala, pentru a dobindi libertatea patriei, se conjuga cu apelul, inflacarat, ca toti romanii sa se infrateasca in izbindirea cauzei comune :

Sculati, frati de-acelasi nume, iata timpul de fratie.
Peste Moina, peste Milcov, peste Prut, peste Carpati
Aruncati bratele voastre cu-o puternica mindrie

Si de-acum pe vecinicie
Cu toti minile va dati !
Hai, copii de-acelasi singe !
hai cu toti intr-o unire
Libertate-acum sau moarte sa catam, sa dobindim.
Pas, romani! lumea ne vede
Pentru-a Patriei iubire.
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastra sa jertfim!



Idealul unitatii nationale a fost afirmat in timpul revolutiei si de scriitorii din Transilvania, nazuind ca prin ridicarea la lupta a romanilor sa cucereasca libertatea, sa faureasca unitatea intregului neam. Una dintre cele mai emotionante poezii este cea cunoscuta sub titlul Desteapta-te romane ! a lui Andrei Muresanu, titlul ei adevarat fiind Un rasunet, publicata in Foaie pentru minte, inima si literatura din 21 iunie . Utilizind o melodie a lui Anton Pann, poezia a constituit marsul revolutionarilor din Transilvania, insa se adresa tuturor romanilor, adincile ei semnificatii patriotice avind prelungi si rascolitoare rezonante in posteritate, tinind mereu vie flacara idealului de libertate si unitate nationala :

Inaltatoarea chemare a lui Andrei Muresanu isi avea izvorul in convingerile, sentimentele si aspiratiile romanilor din Transilvania. Aceeasi emotionanta chemare o lansa si Simion Barnutiu, in discursul tinut in catedrala din Blaj, la 2^14 mai . Exprimind profundul adevar : „Tineti cu poporul toti, ca sa nu rataciti", Simion Barnutiu spunea : „Unirea trebuie sa infloreasca totdeauna intre romani si ca mijlocul cel dintii al revendicarii si conservarii libertatii mitionale, a carei lipsa nu o poate implini nici un alt mijloc fara de unire. De aici se cunoaste necesitatea ca adunarea sa se lege solemn cu ju-ramint in numele intregii natiuni ca, precum e unita astazi pentru un scop in aceasta adunare, asa va ramine unita in etern ; va apara existenta si libertatea si va lucra pentru cultura si fericirea natiunii intregi cu puteri unite. Uniunea intarita intr-acest chip, va forma o putere nationala, care va cistiga respectul natiunii romane •chiar in fata altora care pina acum n-au recunoscut r;.Li o obligatiune catre romani". In discursul sau, Simion Barnutiu afirma hotarit ca „Ardealul e proprietate adevarata a natiunii romane", tragind concluzia logica si istoriceste legitima : „intelepciunea spune ca romanul sa se uneasca cu roman".

Necesitatea crearii unei armate nationale romanesti, ca emanatie a noilor imperative istorice si politico-so-ciale, pusa in slujba poporului roman pentru libertate si unitate nationala, a fost formulata si in timpul fra-mintarilor revolutionare din Banat, in fruntea carora se afla scriitorul si carturarul Eftimie Murgu. La marea adunare populara de la Lugoj, din 15 iunie 1848, la care au participat si moldovenii Alecu Russo, Manolache Cos-tache Epureanu siiLasear Rosetti, Eftimie Murgu a proclamat infiintarea unei armate cu o structura populara si nationala, pledind pentru introducerea limbii romane in comenzile si practicile militare (I. D. Suciu : Revolutia de la 1848—1849 in Banat, Bucuresti, Editura Academiei, 1968, p. 110). In conceptia lui Eftimie Murgu, armata reprezenta principala forta care putea sa asigure infaptuirea revolutiei si apararea ei de ingerintele din afara. Din aceasta perspectiva, la 8/20 iulie 1848 ii trimetea lui Nicolae Balcescu urmatoarea scrisoare, data publicitatii mai tirziu, in gazeta Transilvania, nr. 16, din 15 august 1877, in care il sfatuia : „Cea dintii grija sa va fie, fratilor, arma ! Armata cit mai in graba sa aveti, ca sa puteti cel putin cea dintii navala sa o intimpinati cu buna isprava, apoi de aci incolo va fi grija noastra si mai pe urma grija Europei."

Documentele si marturiile vremii demonstreaza convingator ca, in iuresul evenimentelor care au avut loc din primavara pina in toamna anului 1848, scriitorii si carturarii revolutionari din Muntenia, Moldova si Transilvania au actionat solidari pentru triumful idealurilor sociale si nationale, una dintre marile lor preocupari fiind intarirea fortei militare, inzestrarea ei cu armamentul necesar. Din insarcinarea lui Nicolae Balcescu, creierul revolutiei, A. G. Golescu ia contact cu Eftimie Murgu in vederea procurarii de tunuri si de pusti din Banat, Demersurile intreprinse si rezultatele lor le comunica lui Nicolae Balcescu, la 19 iulie 1848, pentru a fi transmise guvernului provizoriu de la Eucuresti. in aceasta actiune, Eftimie Murgu se baza pe atasamentul la cauza revolutionara si nationala a genistilor romani din Banat, cum il instiinta A. G. Golescu pe Nicolae Balcescu : „insarcinati citiva negutatori sa va aduca fer din Ardeal si din Banat. Murgu zice ca Banatul ne poate da fer indestul, precum si arma si cositor pentru tunuri, caci el ne va trimite si mesteri din fabrica de tunuri ce se afla in Banat, cu toate trebuitoarele instrumente pentru turnarea si sfredelirea tunurilor (mai bine fiind a turna tunurile la noi caci este si lesne, de vreme ce teanspor-tul tunurilor din Banat ar fi foarte anevoie si problematic). Murgu va trimite indata un capitan roman pentru geniul militar care, intelegindu-se cu guvernul, va arata trebuintele tarei despre apararea si, dupa hotari-rea guvernului, va chema indata mai multi ofiteri de geniu din Banat (romani se intelege)" (Anul 1848 in Principatele Romane, voi. II, p. 620).

Desi in programele si proclamatiile miscarii revolutionare nu era inscrisa direct problema unirii tarilor romanesti, ea devenise bine cunoscuta si inteleasa. Imperiul habsburgic nu o agrea insa, de teama sa nu piarda Transilvania. In martie 1348, consulul Austriei la Bucuresti, Timoni, informa pe superiorii sai, cu mare neliniste si ingrijorare, ca miscarea revolutionara avea drept scop „unirea intregului neam romanesc intr-un imperiu dacic" (Cornelia Bodea : op. cit., p. 126). Teama consulului austriae era justificata. insusi I. Voinescu II recunoaste ca pasoptistii urmareau sa intemeieze o „republica dunareana daco-romana marc, intinsa, compusa de toti romanii citi se aflau supusi altor state" (Cornelia Bodea : op- cit., p. 128).

Trimis la Constantinopol ca emisar al guvernului Provizoriu din Muntenia, Ion Ghica s-a straduit sa convinga Poarta Otomana ca ar fi fost mai profitabil pentru ea daca ar fi acceptat unirea Principatelor Romane si transformarea lor intr-un stat intarit, pe care ar fi putut sa se sprijine in relatiile ei incordate cu Rusia. La ince-Put, Ion Ghica se arata optimist, comunicind guvernului provizoriu, la 3 august 1848 : „Mi-am permis sa deschid problema unirii celor doua principate si am gasit multi membri ai Consiliului destul de favorabili in aceasta privinta. Sint ferm convins ca o cerere colectiva catre Poarta a muntenilor si moldovenilor ar obtine un succes sigur" (Anul 1848 in Principatele Romane, voi. II, p. 687). Stradaniile lui Ion Ghica nu au avut insa efectul scontat.

Gazetele aparute in timpul Revolutiei din 1848 confirma faptul ca unitatea nationala a constituit unul dintre obiectivele principale ale programului revolutionar din Muntenia, Moldova si Transilvania. Scriitorii care s-au situat printre fruntasii revolutiei au inteles ca lupta pentru dreptate sociala si libertate nationala nu putea fi conceputa in afara ideii de unire a tuturor romanilor intr-o singura tara, intr-un stat unitar, suveran ti independent, in primele zile ale revolutiei din Muntenia, C. A. Rosetti scoate gazeta Pruncul roman, introducind chiar in primul ei numar, din 12 iunie 1848, apelul Catre fratii nostri di7i Moldova, chemindu-i la infratire in numele idealului comun : „Uniti-va cu noi, frati de dincolo-de Milcov ; peste undele lui va intindem bratele, dorind cu infocare a va da sarutarea fratiei si a libertatii. Munteanul si moldoveanul sint toti romani, sint frati, o singura natie ; uniti-va cu noi Sa ne dam mina ca niste frati si sa ne ajutam unii pe altii. Uniti, vom fi tari ; uniti, vom sta impotriva oricaruia vrajmas al libertatii noastre Va dam sarutare de frate. Traiasca libertatea ! Traiasca Romania !"

C. A. Rosetti a revenit de mai multe ori, in Pruncul roman, asupra necesitatii infaptuirii unitatii nationale, lansind inflacarate apeluri moldovenilor. Astfel, in nr. 6, din 26 iunie 1848, aratind ca supremul tel este ca „toata Romania sa fie libera, toata natia romana sa alcatuiasca un singur stat, un singur popor de frati", li se adresa : „Frati moldoveni, nu uitati ca numai cind vom fi un singur trup, precum suntem si un singur suflet, vom fi liberi. Bratele noastre va sunt deschise, desehi-deti-le si pe ale voastre, veniti spre noi, precum venim spre voi, veniti sa formam o singura natie, o singura Romanie, care va fi atit de tinara, mare si puternica incit Europa toata va recunoaste". intr-un alt articol, aparut in nr. 13 din 13 iulie 1848, C. A. Rosetti evidentia temeiurile pe care se baza ideea de unitate nationala si insemnatatea infaptuirii ei pentru destinul si locul tarii noastre in lume : „Ca Romania sa fie libera cu' de-savirsire, ca sa fie mare si puternica trebuie neaparat sa se uneasca cu Moldova. Muntenii si moldovenii nu fac decit o singura natie, amindoi port acelasi nume glorios de romani, amindoi vorbesc aceeasi limba, au aceeasi religie, aceleasi interesuri, au suferit aceleasi nenorociri si simt aceeasi trebuinta de imbunatatire a soartei lor; alcatuiesc, cu un cuvint, un singur corp Romania toata, aceasta mare familie de frati, nu poate fi fericita, nu poate fi tare si puternica decit numai prin unire ; prin unire numai vom alcatui un stat mare, un stat care nu are a se teme de nici o putere straina si care sa fie considerat intre celelalte staturi libere*.

Idealul unitatii nationale a fost sustinut si de cealalta gazeta a revolutiei din Muntenia, Poporul suveran, al carei redactor responsabil era Dimitrie Bolintineanu. in articolul-program, din primul numar, aparut la 19 iunie 1848, se preciza ca gazeta „va avea drept tinta asemenea unirea provinciilor romane si tot ce va putea duce Romania la fericire si la marire." In articolul Unirea Moldavii cu Tara Romaneasca, aparut chiar in primul numar, se sublinia ca „strabunii nostri au inteles foloasele unei asemenea uniri", indemnind la actiune in spiritul aceluiasi ideal : „Sa lipseasca acele barieri ce parca s-au pus inadins ca sa opreasca frate pe frate a se imbratisa. Iar una din chestiile cele mai importante de care Adunarea Nationala trebuie a se patrunde, sa fie aceasta, fiindca numai aceasta poate sa duca Romania la marire .si adevarata fericire".

In conjunctura nefavorabila determinata de rivalitatile dintre cele doua imperii invecinate, otoman si tarist, care erau interesate sa mentina Principatele Romane sub dominatia si sfera lor de influenta, ca si din cauza reactiunii interne, a marii boierimi, care isi vedea amenintate privilegiile, Revolutia din 1848 a fost inabusita cu brutalitate, impiedicind realizarea dezideratelor si sociale si nationale. inabusirea revolutiei nu a in-semnat insa si sucombarea principiilor si telurilor ei fundamentale. Dimpotriva, revolutionarii romani proscrisi peste hotare au continuat sa le propage si sa le slujeasca cu tenacitate, cu si mai multa daruire si incredere in justetea si necesitatea lor istorica.

Unii dintre revolutionarii moldoveni, printre care Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Alecu Russo, Iancu Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri, George Sion, Manolache Costache Epureanu si altii, ajung in Bucovina, la familia Hurmuzachi, care ii primeste cu calda dragoste patriotica si solidaritate nationala, pu-nindu-le la dispozitie mosia Cernauca, unde au posibilitatea sa-si organizeze, cu mai mult avint, lupta revolutionara. La aflarea vestii ca revolutia a izbucnit si in Muntenia, moldovenii aflati in Bucovina scriu celor ramasi la Iasi, la 10 iulie 1848, sa se solidarizeze cu fratii lor de peste Milcov, sa-si faureasca un destin comun : „Nu, fratilor ! sa nu ne dam in laturi de mareata miscare a Valahiei ; caci de va izbindi ea, va izbindi si Moldova ; caci de va pica Valahia va pica si Moldova. Soartele acestor dqua provintii sint atit de legate impreuna, incit ele vor avea totdeauna acelasi viitor. De datoria si de interesul nostru este dar sa intindem minele la fratii nostri de peste Milcov, ca frati de acelasi singe si de aceeasi soarta" (1848 la romani. O istorie in date si marturii de Cornelia Bodea, voi. I, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1982, p. 638). Printre semnatarii acestei scrisori se aflau Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogalniceanu, George Sion.

Cu acelasi prilej, intelegind ca revolutia din Muntenia s-a declansat mai impetuoasa si mai bine organizata, Vasile Alecsandri ii trimitea, la 26 iulie 1848, lui Nicolae Balcescu, aceste cuvinte de inflacarata solidaritate patriotica, de profunda credinta in unitatea nationala, ex-primind starea de spirit a intregului grup de revolutionari moldoveni : „Iubite Balcescu si voi fratilor din Tara Romaneasca, voi vrednici fii ai libertatii, priimiti urarile de glorie si de fericire ce va facem din adincul inimei, noi emigrantii din Moldova. Singura izbinda a Valahiei a fost in stare sa ne mingiie de cumplitele nenorociri a Moldovei, caci pentru noi tara voastra este tot o patrie Trebuie dar sa te instiintez ca dorul cel mai infocat a nostru, cit si a unei mari partide din Moldova, este Unirea Moldovei cu Valahia sub un singur guvern si sub aceeasi constitutie" (1848 la romani, vol. II, p. 806).

Tragind invataminte din modul in care s-a desfasurat miscarea revolutionara din Moldova si tinind seama de programele revolutionare din Muntenia si Transilvania, moldovenii aflati in Bucovina elaboreaza un nou program de actiune, concretizat in manifestul Dorintele Partidei Nationale din Moldova, redactat de Mihail kogalniceanu si tiparit in august . Unul dintre cele mai importante puncte ale acestui program il constituie unirea intr-o singura patrie a Principatelor Romane : „Pe linga toate aceste radicale institutii, singurele care ne pot regenera patria, apoi Partida Nationala mai propune una ca cununa tuturor, ca cheia boitei fara care s-ar prabusi tot edifitiul national : acesta este Unirea Moldovii cu Tara Romaneasca O Unire dorita de veacuri de toti romanii cei mai insemnati, a aminduror principatelor ; o Unire pre care dupa spiritul timpurilor, cu armele in mina au vroit sa o savirseasca Stefan cel Mare si Mihai Viteazul, carele si ajunse a se intitula : Cu mila lui Dumnezeu Domn Tarii Romanesti, a Moldovii si a Ardealului. Prcgiudetele veacului si intrigile strainilor pina acum au stavilit aceasta Unire. Astazi insa impregiurarile ne sint mai favorabile ca sa putem realiza aceea ce stramosilor nostri le-au fost cu putinta numai de a dori".

Din Bucovina, unii dintre revolutionarii moldoveni ajung in Transilvania solidarizindu-se cu lupta de eliber rare si unitate nationala a romanilor de aici. Alecu Russo si George Sion, impreuna cu alti munteni si moldoveni, participa la memorabila adunare de pe Cimpia Libertatii din Blaj, din 3/15 mai 1848, fraternizind sub faldurile aceluiasi ideal. Adinc emotionat in fata acestei impunatoare adunari populare, Alecu Russo va nota, mai tirziu, in ale sale Cugetari, publicate in Romania literara din 1855 : „intr-un tinut a Ardealului se ivi la 1848 o zi frumoasa pe un cimp intins, unde patruzeci mii de romani sta sa asculte, sub aripile unui steag in trei culori, cuvintul inteligentei ardelene. Moldoveni si munteni, pribegi a tulburarilor din Tari, privea cu bataie de inima adunarea, ostita gramada cite gramada, dupa satele si tinuturile de unde venisera oamenii. Un popor intreg, de acelasi port si aceeasi limba ca si a poporului nostru, sta maret in lumina soarelui si printre sucmane se videa amestecate multe surtuce ; aceste surtuce acoperea piepturile tineritului de frunte iesit din Blagiu si din scoalele Ardealului, tinerit cu mare curagiu si mare iubire de neamul romanesc !" Pe Cimpia Libertatii din Blaj, ardelenii, moldovenii si muntenii traira cu totii, puternic, sentimentul unitatii nationale. In ale sale Suvenire contimporane. George Sion nota : „Cu inimile noastre tinere si inflacarate de idealuri frumoase, impartaseam toate emotiunile fratilor ardeleni si cu sufletele noastre de romani imbratisam aspiratiunile si credintele lor identifieindu-ne soarta noastra cu a lor. O, dulce zi si frumoasa ! Tu vei fi cea mai pretioasa din suveniriie mele !"

De la Blaj, Alecu Russo merge la Brasov, unde Va~ sile Alecsandri milita neobosit pentru continuarea idealurilor revolutionare, patriotice si nationale. impreuna cu Alecu Russo, Iancu Alecsandri, Costache Negri, George Sion, Manolache Costache Epureanu si altii, Vasilc-Alecsandri redacteaza si publica un document de o deosebita insemnatate, intitulat Printipiile noastre pentru reformarea patriei, in care inscrie si dezideratul fundamental al epocii : „Unirea Moldovei si' a Valahiei intr-un singur stat neatirnat romanesc" (Cornelia Bodea : Lupta pentru Unire a revolutionarilor exilati de la 1848r in Studii privind Unirea Principatelor, Bucuresti, Editura Academiei, 1960, p. 129).

La Brasov, Vasile Alecsandri scrie poezia Hora Ardealului, pe care o publica in Foaie pentru minte, inima si literatura, nr. 24, din 14 iunie 1848, si pe care, peste opt ani o va transforma in celebra Hora Unirii. Deci, la baza acestei nemuritoare poezii sta convingerea profunda a lui Vasile Alecsandri ca Ardealul este parte integranta a Romaniei :

Hai sa dam mina cu mina
Cei eu inima romana,
Sa-nvirtim hora fratiei
Pe pamintul Romaniei.

A sosit ziua dreptatii,
Ziua sfinta-a libertatii!
Bradu-n munte inverzeste,
Romania-ntinereste.

Ardelean, copil de munte!
Ian ridica-acum cea frunte
Si te-nsufla cu mindrie
Ca-mi esti fiu de Romanie !



De la Brasov, Alecu Russo se indreapta spre Sibiu. Aici, afiindu de mersul revolutiei din Muntenia, isi umple inima de entuziasm si admiratie, pe care le revarsa intr-o scrisoare adresata lui Nicolae Balcescu, la 4 iulie 1848 : „Vivat ! Victorie ! sint mindru de voi toti si de gloria pe care revolutia voastra o rasfringe si asupra noastra si asupra tuturor romanilor ! inca o data, vivat si glorie, viitorul poate sa nu fie pentru noi, dar nu ne vom trece fara sa fi lasat o ultima amintire despre noi ! Dar ce ! Vorbesc despre viitor ca sa-l birfesc ! Nu ! dragul meu ! Pana mea au e atit de iute incit sa urmareasca imaginea frumoaselor planuri pe care le intrezaresc". in continuarea scrisorii, Alecu Russo contura o emotionanta perspectiva de viitor, plodind pentru unirea tarilor romanesti, pentru „o tara romaneasca cu o mare capitala care se va numi Roma, daca vrei, cu mari piete numite Piata Poporului, Piata. Traiana, Piata lui Stefan, Piata lui Mihai, Piata Moldovei, Piata Banatului, Piata Ardealului ! si-apoi forta, fericire, maretie, glorie ! (Alecu Russo, Scrieri, Bucuresti, 1908 p. 308).

Scriitorii angajati in sustinerea si realizarea programului politic si social al Revolutiei de la 1848 vor milita in continuare, cu aceeasi fervoare, pentru infaptuirea unitatii nationale.




Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu