Sfarsitul regalitatii si instaurarea republicii - roma referat






Potrivit surselor antice, dar si unor interpretari ale istoricilor moderni, Regalitatea a fost abolita prin „revolutia” din anul 509 i.Hr., eveniment prezentat ca fiind rezultatul unor determinari, in exclusivitate se natura interna. Astfel, procesul istoric care a marcat trecerea de la regalitate la Republica este comprimat la durata unui singur an. In plus, nasterea institutiilor republicane este redata ca un fapt instantaneu, nascut ex nihilo. Aceasta „revolutie de palat” este prezentata ilustrata in mod anecdotic, atat de Titus Livius, cat si de Dionysios din Halicarnas.

In timpul campaniei conduse de ultimul rege al Romei, Lucius Tarquinius, supranumit si Superbus („cel ingamfat”) impotriva orasului rutul Ardea, fiul sau a izbucnit o revolta a patricienilor indreptata impotriva sa. Motivul acestei miscari l-a constituit abuzul comis de fiul sau Arnus, care a violat-o pe Lucretia, sotia lui Lucius Tarquinius Collatinus, unul dintre cei mai distinsi patricieni ai orasului (Titus Livius, Ab Urbe condita, 1, 5, 7-59). Tanara si virtuoasa matroana s-a sinucis in urma dezonoarei suferite, in prezenta sotului si a rudelor sale. Lucius Iunius Brutus, comandantul cavaleriei (tribunus celerum) si Spurius Lucretius, prefectul Romei (praefectus Urbi), s-au ridicat impotriva regelui si l-au rasturnat de la domnie. Brutus a cerut Senatului si curiilor sa proclame destituirea lui Tarquinius al II-lea (Dionysios din Halicarnas, Romaike Archaiologia, 4, 70-83; Titus Livius, Ab Urbe condita, 1, 59, 7-l1). Spurius Cassius a fost reconfirmat in functia de prefect al Romei, in timp ce Brutus i-a instigat pe soldatii armatei romane aflate la Ardea sa se revolte impotriva regelui (Titus Livius, 1, 60, l-2).

Analistica romana sustine ca regele a fost inlocuit imediat de primii doi consuli, Lucius Brutus si Lucius Tarquinius Collatinus (Titus Livius, 2, 2, l-2; Dionysios din Halicarnas, 4, 76, l-2). Puterea suverana le-a revenit celor doi magistrati (Titus Livius, 2, 1, 7-2, 2), iar atributiile religioase au fost preluate de un rex sacrorum („regele celor sfinte”), care era supravegheat de un pontifex maximus („mare preot”) (Titus Livius, 2, 2, l-2; Dionysios din Halicarnas, 5, 5, 4). Din cauza inrudirii sale cu familia regala, Tarquinius Collatinus a fost nevoit sa demisioneze, fiind inlocuit cu Publius Valerius Publicola (Titus Livius, 1, 57, 2, 2).

Insa abolirea Regalitatii si instaurarea Republicii nu s-a consumat intr-un singur an. Aceasta legenda contine, fara indoiala, unele elemente de adevar, insa, in esenta este o creatie inspirata de mentalitatea patriciana. Marele istoric german Theodor Mommsen, considera ca „revolutia” din 509 a avut un profund caracter conservator si aristocratic (Istoria romana, vol. I, p. 304-328). In dorinta de a prezenta instaurarea institutiilor republicane ca pe un adevar solid si intuit cu precizie, inca de la bun inceput, patriciatul roman si-a asociat imaginea mitului fondator al acestei perioade istorice. In realitate, insa, instaurarea Republicii a fost un proces mai lent, care a durat cel putin pana in anul 498 i.Hr.

Problemele tot mai complexe cu care se confruntau regii etrusci ai Romei in guvernarea cetatii i-au determinat sa creeze o categorie de auxiliari. Printre acestia se numara si „prefectul Orasului” (praefectus Urbi), care administra Roma cand regele era plecat in campanii militare. Un alt auxiliar era „marele pontif” (pontifex maximus), care il asista pe rege in problemele religioase. Uneori, acesta primea comanda cavaleriei, in calitate de magister equitum. Asemenea functii au constituit o prefigurare a magistratilor Republicii. In acelasi timp, se pare ca membrii Senatului roman, alcatuit atat din etrusci, cat si din autohtoni, nu erau in favoarea expansiunii in Latium, pe care o considerau drept o amenintare la adresa specificului „national” care incepuse sa se contureze. Intreaga clasa politica romana era nemultumita de faptul ca Tarquinius al II-lea, care era comandantul fortelor Ligii latine, neglija interesele Cetatii. Este posibil ca masurile initiate de Tarquinius privind intarirea puterii regale sa ii fi nemultumit pe sefii de gentes care alcatuiau „aristocratia romana”. Acestia din urma nu priveau cu ochi buni tentativele regelui de a instaura la Roma un regim inspirat dupa modelul tiraniilor din lumea greaca si o dinastie ereditara. Tarquinius si-a facut noi dusmani in momentul in care le-a refuzat conducatorilor plebei (proceres) accesul in Senat, refuzand sa procedeze la o noua lectio (alegere) a membrilor Curiei (Titus Livius, 1, 4, 9, 6; Dionysios din Halicarnas, 4, 42, 4-5).

La nemultumirile aristocratiei s-au adaugat si cele ale proprietarilor mici si mijlocii si ale plebei. Corvezile instituite de Tarquinius II, care nutrea mari ambitii de ordin edilitar (Titus Livius, 1, 56, 1) au condus la izbucnirea unei crize economice ale carei consecinte au fost agravate de lungile campanii ale regelui (Ibidem, 1, 57, 4-5).

Analistica romana il prezinta, in continuare, pe Brutus, ca pe o figura eroica, si ca pe un republican auster si intransigent. El si-ar fi incheiat mandatul de consul cazand pe campul de lupta de la Arsia, in 508 i.Hr., cand armata romana a respins fortele coalizate ale cetatilor etrusce Veii si Tarquinii, care intentionau sa restaureze domnia lui Tarquinius II la Roma (Titus Livius, Ab Urbe condita, 2, 3, 5-44; Cicero, Tusculanae disputationes, 3, 12, 27; Dionysios din Halicarnas, Romaike Archaiologia, 5, 14). celalalt consul care a participat la batalia de la Arsia a fost Publius Valerius (Titus Livius, 3, 2, 8, 1; Plutarh, Publicola, 16, 3, 27, 3-6). Publicola ar fi fost autorul legii privind dreptul de apel la adunarea poporului dar si a celei prin care era condamnata orice tentativa de restaurare a regalitatii (Titus Livius, 2, 8, 2). El este insa un personaj real, atestat intr-o inscriptie in care este numit Pophos Valesios. Este posibil ca Publicola sa fi exercitat, dupa moartea lui Brutus, o functie care ar putea fi denumita expresie de „conducator al poporului” (magister populi). Se pare, insa, ca si Publicola ar fi aspirat la ocuparea tronului regal (Titus Livius, 2, 7, 5-l2). In analistica el apare ca fiind reales consul, in anii 508 si 507 i.Hr., cand ar fi condus razboiul impotriva regelui etrusc Porsenna din orasul Clusium. Consul pentru a patra oara in 504 i.Hr., el a repurtat mai multe victorii impotriva Sabinilor si a orasului Veii si a murit in anul urmator. Aceasta prezenta aproape continua a lui Publicola in fruntea Republicii, cand el era de drept un magistrat care fusese ales doar pentru un mandat de un an si figura regelui Porsenna pun anumite probleme. Titus Livius (2, 9, l-5) afirma ca Porsenna ar fi pornit razboiul impotriva Romei pentru a-l instala pe tron pe Tarquinius.





De fapt, in perioada 509-498 i.Hr., cel putin, la Roma a functionat un regim intermediar intre cel regal si cel republican, plasat sub protectia regelui Porsenna. Acesta din urma a profitat de vidul de putere creat in urma plecarii lui Tarquinius si a ocupat Roma. Este posibil, ca initial, sa fi intampinat unele impotriviri, dar, in cele din urma, romanii s-au supus. De fapt, Porsenna dorea revenirea lui Tarquinius la Roma la fel de putin ca si Brutus si ceilalti aristocrati romani. Titus Livius consemneaza faptul ca Porsenna l-a trimis pe fiul sau, Arruns, intr-o expeditie impotriva Ariciei, una dintre cetatile Ligii Latine. Dupa cateva succese initiale, Arruns a fost invins si ucis de Aristodemos din Cumae, care fusese chemat in ajutor de latini (Titus Livius, 2, 14, 5). In 506 i.Hr., Tarquinius II se afla in refugiu la Tusculum, de unde a plecat la Cumae, cetate in care a si murit, in 495 i.Hr. (ibidem, 2, 15, 7). Un alt istoric, Hyperohos din Cumae, care a trait in secolul III i.Hr., a datat expeditia impotriva Ariciei in 504 i.Hr. (Dionysios din Halicarnas, 7, 3-l1).

Asadar se pare ca adevaratul conflict nu s-a purtat intre Roma si fostul sau rege, ci intre suveranul etrusc din Clusium, Porsenna si Tarquinius II. Roma a constituit baza de plecare a expeditiilor lansate de Porsenna impotriva Ligii latine. De cealalta parte se aflau Tarquinius II si aliatul sai Aristodemos din Cumae si Liga latina. Intreaga Liga latina se afla, in acea perioada, in sfera de influenta a orasului Tusculum. Pe de alta parte, la Aricia, in ajutorul careia a fost chemat Aristodemos, se afla sanctuarul federal al Ligii latine.

Chiar in sursele antice, figura lui Porsenna apare, la o lectura mai atenta, ca apartinand unui protector al Romei (Titus Livius, 2, 10-l5; Dionysios din Halicarnas, 5, 35-36; Plinius cel Batran, Naturalis Historia, 34, 39; Tacitus, Historiaei, 3, 72, 1).

Dupa indepartarea protectoratului lui Porsenna apare, in 498 i.Hr., Roma a fost atacata de fortele Ligii latine (Titus Livius, 2, 18, l-3; Dionysios din Halicarnas, 5, 59-77), dar acestea au fost invinse (Titus Livius, 2, 19). Dupa acest esec, latinii au renuntat sa mai restaureze regalitatea la Roma si Republica a fost definitiv instaurata.

In aceasta perioada, Porsenna a fost reprezentat la Roma de doi adjuncti, alesi pentru o perioada de numai an, deoarece regele etrusc nu era interesat ca acestia sa dispuna de mai mult timp pentru a-i contesta autoritatea. Cei doi se supravegheau reciproc, colegialitatea fiind, dupa toate probabilitatile, o alta masura instituita, din precautie, de catre Porsenna. Acesti doi delegati au fost Brutus si Tarquinius Collatinus (urmat de Publicola), care apar in istoriografia romana ca fiind primii consuli.

De fapt, dupa abolirea Regalitatii, puterea a fost preluata de catre fostii adjuncti ai acestuia, care nu purtau titlul de consul, ci de protector sau de praesul (in limba etrusca – zilath). Colegiul pretorilor de la Roma avea in frunte un „mare pretor” (praetor maximus), numit in etrusca, zilath purthne. Se pare ca primul, si singurul zilath purthne a fost Brutus, care detine, in timpul lui Tarquinius II, titlul de tribunus celerum (comandant al garzii regale de cavalerie, formata din tinerii elitei latino – sabino – etrusce, numiti celerus). Contrar traditiei istoriografice romane, care il prezinta pe Brutus ca pe un model exemplar pentru tipul romanului republican „pur”, acesta a exercitat, de fapt, la Roma, o putere aproape monarhica, cel putin pana la venirea lui Porsenna. Roma a fost condusa, dupa 493 i.Hr. si pana in 449 i.Hr., au fost intreprinse reformele decemvirilor, de doi magistrati alesi anual care purtau numele de pretor, nu de consul (Titus Livius, 3, 55, 13; 7, 3, 5 si urm.; Zonaras, 7, 19).











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani