Iesim din labirintul posibilelor antagonisme create de extinderea magistralelor informationale si renim la tipologia
clasica a continuturilor media, aceea a informatiilor de stricta necesitate si de utilitate cotidiana, aceea a interesului civic
pentru lumea de azi interpretata in presa de opinie si in aceea a modalitatilor compensatorii, anti-stres, furnizate de
mesajele dirtismentale de calitate. Acestor trei categorii de continuturi, comprimate in ceea ce putem numi informatia
utilitara, opinia incitanta si rasul reflexiv le corespund trei tipuri de genuri capabile sa le exprime individualizat si
semnificativ: 1. Genurile informati (stirea, relatarea, micul articol, interviul, reportajul, portretul, partial ancheta); 2.
Genurile de opinie/interpretati/deliberati (editorialul, comentariul, articolul de analiza, reportajul de instigatie,
ancheta de instigatie, dezbaterea din audiovizual); 3. Genurile umoristico-satirice (foiletonul, pamfletul, leta,
caricatura-text, reportajul-foto). Impartirea este vulnerabila, enumerarea modalitatilor de exprimare, de asemenea,
terminologiile sunt oscilante si asupra acestor rezer vom reni intr-un submodul special. Claude-Jean BertrandIerarhizeaza jurnalismul nu prin prisma diferitelor genuri/specii numite stire, reportaj sau ancheta, ci prin aceea a criteriilor
largi din punctul de dere al functiilor si al destinatarilor. El considera ca sunt functionale urmatoarele tipuri de jurnalismIn intelesul generalizat de mass-media:
1. Jurnalism de opinie, militant: nu descrie/explica realitatea, ci convinge, cu argumente;
2. Jurnalism "literar": practicat de europeni (Daniel Defoe, Robinson Crusoe), realitatea este interpretata pentru a fi
simtita, cu mijloace specifice beletristicii;
3. Jurnalism de reportaj: nascut in anii 1830-l840, opune dezbaterea partizana informatiei preferate: in SUA a
generat conceptele de "reporter" si "interviu".
4. Jurnalism de ancheta: cauta informatia in zonele obscure, are doua trasaturi - a) reporterul in postura de
detectiv/spion (camuflaj, filaj, cumparator de informatie/documente, interceptor de convorbiri telefonice, avand tinte
escrocheria, coruptia, abuzul de putere, sexualitate ilegitima. Apogeul - afacerea Watergate, 1972-l974, soldata cu
demisia presedintelui american; b) reporterul se subordoneaza jurnalismului de sondare, apeland la metode ale stiintelor
sociale - esantioane, sondaje, analize pe calculator; s-a nascut in SUA, prin anii `60 sub numele de precision journalism.
5. Jurnalism de interpretare/comentariu: nu numai ca da in vileag faptele reprobabile, dar le si comenteaza, pornind
de la pronienta lor, analizandu-le desfasurarea, consecintele, pe baza unui demers care solicita specializarea
reporterului.
6. Jurnalism de serviciu/utilitar: furnizeaza informatii zilnic din/despre unirsul trebuintelor cotidiene - vremea,
preturile, programul farmaciilor/cinematografelor/teatrelor, cotatiile la bursa, preocupari casnice, turism, gastronomie,
decoratiuni, sumar publicitar.
7. Jurnalism institutional: asa cum se autointituleaza, este jurnalismul care se consacra institutiilor, firmelor,
asociatiilor din reteaua relatiilor publice, promoaza texte de tip comunicate de presa, este jurnalismul comunicatorilor,
subapreciati de jurnalisti.
8. Jurnalism popular: publica fapte dirse, amuzante, dramatice, scandaluri, cancanuri, interv iuri cu dete,Intamplari senzationale, fictiuni, multa ilustratie, de ex., Paris-Soir (Franta) sau Daily Mirror (Londra).
Aceste tipuri de jurnalism sunt specifice, in primul rand, presei scrise dar, in masura diferentiata ele constituie si
tehnici de colectare si elaborare a continuturilor respecti si in emisiuni radiofonice si de televiziune. De la tara la tara
ziarele iau infatisari deosebite tocmai datorita continuturilor pe care isi muleaza obiectile strategice de ordin financiar,Iar o data cu precizarea acestora isi precizeaza si profilul, si zona, si tirajul. Sa exemplificam partial din ceea ce ne ofera
C. -J. Bertrand.
