Cerinte exprese ale pregatirii informatiei referat






Ne m opri asupra unui profesionist de maxima semnificatie: jurnalistul de presa scrisa. Pregatirea informatiei, prima
componenta a strategiei redactionale, comporta trei etape interdependente: 1. colectarea; 2. selectia; 3. prelucrarea. In
studiul sau, Profesiile din domeniul mass- media, Christine Leteinturier scoate in evidenta, cu deplina indeptatire,Insemnatatea reporterului, ura de prim , in diferite ipostaze: generalist, specializat, fotoreporter, acreditat, alte
fatete conforme cu situatiile contextuale ale fiecarei redactii.
Colectarea informatiei se face atat in interior, pe baza semnalelor care sosesc in redactie de la agentii, comunicatori,
diversi agenti economici sau medii de informare adiacente (semnale de la cititori, scrisori, telefoane, vizite la redactie) cat
si in exterior, pe teren. Marea majoritatea a informatiilor sunt prevazute, fac parte din arsenalul rutiner al reporterului:
legaturi cu surse institutionale (foruri administrative, organizatii neguvernamentale, intreprinderi economice, conferinte de
presa, sistemul relatiilor publice, purtatori de cuvant, institutii sociale, culturale, educative, patronate, fundatii de
binefacere, alte numeroase surse cuprinse in agenda personala, sistematizate pe criterii de
preponderenta/credibilitate/ accesibilitate, cu nominalizari de persoane, numere de telefon/fax, ore/zile de acces, nivele de
autoritate). O data primite, semnalele de la surse, potentiale evenimente, solicita/nu solicita deplasarea in teren a
reporterului, in functie de ceea ce a retinut ca semnificatie bivalenta, redactie-cititori, sau se fac iesiri in teren pentru
completari la un mesaj primit, insuficient argumentat/documentat, disponibil pentru o ilustrare (fotografii, desene, grafice).
Adevarata deplasare a reporterului, la fata locului, este procata fie de evenimente importante neprevazute/neificate
(accidente, catastrofe naturale, conflicte sociale, scandaluri, perturbari ale ordinei publice,
vernisaje/aniversari/comemorari anuntate "in ajun" si altele de acest fel). Uneori, reporterul insusi, plecat sa se
documenteze pentru un anume eveniment, descopera, pe traseu, alte posibile subiecte demne de a fi consemnate.
Indiferent la care dintre surse se documenteaza, problema delicata si responsabila a pregatirii informatiei pentru tipar
este verificarea, atat la sursa la care apeleaza cat si la alte surse, numite "incrucisate", in scopul veridicitatii
faptelor/datelor, al eliminarii oricaror distorsiuni posibile in cursul documentarii. Verificarea este mult usurata sau chiar nu
este necesara daca reporterul cunoaste temeinic si de mult timp o sursa, daca prin tot ce i-a furnizat nu l-a compromis.
Fie ca este rba de surse convenabile (adica toti acei furnizori de informatii mentionati mai sus), fie ca apeleaza la surse
autorizate (institutii statale, foruri de conducere statale, birouri de presa recunoscute ca "ci oficiale"), reporterul trebuie
sa le delimiteze clar din mai multe puncte de vedere pentru a le acorda calificativul de surse fiabile. Unul dintre specialisti,
Jean Charon, in lucrarea Les médias, les sources et la production de l`information, Québec, 1991), apreciaza ca jurnalistii
responsabili acorda credit deplin unei surse daca indeplineste urmatoarele sase criterii: 1. Productivitatea (ce cantitate deInformatii de calitate poate furniza, cu ce constanta). 2. Credibilitatea (care il poate scuti pe jurnalist de verificare). 3.
Vizibilitatea sociala (prin care se defineste pozitia sursei in ierarhiile societatii). 4. Autoritatea sursei
(experienta/competenta ei in raport cu alte surse). 5. Proximitatea socio/geografica (fata de locul unde isi are sediul
redactia). 6. Flexibilitatea (capacitatea sursei de a se adapta la limbajul/ritmul/codul jurnalistului). Despre aceste criterii si
amanunte asupra trasaturilor surselor convenabile/autorizate Mihai Coman in modulul Universurile multiple aleInformatiei (cf. Introducere in sistemul mass-media, op. cit., p. 226-229).
SELECTIA. Reporterul cauta mult, alearga mult, alege putin. In functie de cine? de ce? in ce scop? cand? cum? - iata
ce intrebari isi pune/trebuie sa-si puna dupa ce are tolba plina de informatii sau este derutat de roiul de semnale
telefonice, faxuri de agentii, buletine informative tv., care preced momentul deciziei sale. Selectarea informatiilor nu cade
doar in raspunderea celui care le-a colectat; in acest proces complex se implica toti jurnalistii redactiei, din diferite
sectii/servicii si departamente, sub veghea editorilor de rubrici, a redactorilor-sefi si a secretarilor de redactie, a altor
componenti cu functii specializate sau tehnice in organigrama. Acesta este unul din momentele de varf al lucrului in
echipa, moment care trece prin sita non-valorile, inoportunitatile, pseudo-evenimentele. Ies la iveala, prin discutii
ative, informatiile marcate de factorii constanti ai promovarii in ziar - noutatea, semnificatia, aria de cuprindere,
beneficiarii sili etc. - si se elimina, nu intotdeauna cu bucurie din partea unora, informatiile cenusii, plate, periferice, "de
umplutura". Selectia mai presupune nu numai calitate ci si echilibru in fiecare ina intre informativ si interpretativ, intre
text si imagine, intre rubrici tematice de interes general si rubrici specializate, intre timente cultural-artistice si de
divertisment si cele sportive sau publicitare, antiteze incomplete, desigur, mai cu seama cand este rba de ziare cu
pretentii de tir national. Prin urmare, conchizand, toate cerintele enumerate - fara a fi singurele - obliga atat la respectarea
"frontierelor" interioare ale redactiei (ce da o sectie, ce da cealalta, ce dau toate in echilibru judicios) dar si la respectarea
conceptului global de proximitate.
Acest concept este omniprezent in cercetarile de teorie a presei, ilustrat cu exemple diferite, din care unul pare sa fie
preferat, concretizat in enuntul "mort pe kilometru", ceea ce desemneaza proximitatea geografica. Extinzandu-iIntelesurile, Christine Leteinturier afirma: "1000 de morti la 10.000 de kilometrii sunt mai putin importanti decat 1000 de
morti la 1000 de kilometrii si inca mai putin importanti decat un mort la un kilometru" (cf. loc. cit., p. 238). Altfel spus,
proximitatea geografica pune in balanta evenimentul si distantele la care s- a produs, intr- un raport de proportionalitate: pe
distante mici implica mai putine persoane si invers. Mai sunt de luat in considerare alte trei forme de proximitate, atunci
cand se decide soarta informatiilor. Este rba despre proximitatea temporala (care corespunde noutatii, stirilor ce nu
sufera amanare, sau sufera cu riscul de a se dezactualiza); proximitatea psihoafectiva (care aduce in atentie informatii
emotionale - viata, dragoste, moarte, bani, drame, stari anormale, stres, dezechilibre, devieri de comportament, aspiratii
desarte); proximitatea, de tripla insertie: socioprofesionala, socioculturala si politicoideologica (fiecare definindu-si ariile
tematice prin titulatura: conditie sociala/profesie; cultura/instructie/educatie; angajamente politice/lideri/programe).
PRELUCRAREA INFORMATIEI. Dupa ce a incheiat cele doua etape precedente ale pregatirii informatiei spre a iesiIn lume, urmeaza o a treia, adesea cu un grad de dificultate inabil mai mare decat al demersurilor anterioare.
Jurnalistul trece la redactarea informatiei colectate, selectate, verificate, acceptate dinainte sau la sedinta de schema din




ajun (cu exceptia informatiei prelucrate de alte surse) si se consacra tehnicilor specifice scriiturii de presa. Acestea nu
sunt expuse intr-un galantar sau in vitrine cu noutati editoriale, nu trebuie cautate nici in dictionare sau in manuale de
jurnalism, unde sunt definite, adesea, epatant sau sunt recomandate ca norme obligatorii. Ele trebuie, desigur, insusite in
elementele lor comune si deosebitoare, pentru a nu confunda, de exemplu, lead- ul cu paragraful final, sapoul cu titrajul
sau unghiul de abordare cu ul cronologic. Multele tehnici de redactare au fost descrise si exemplificate in lucrarile a
zeci de autori straini care au dat mare bataie de cap studentilor la examene de an si la licenta, iar de cativa ani ele sunt
prezente in Manualele de jurnalism (coordonator Mihai Coman, l. 1 si 2, Polirom, Collegium Media).
Cand se aseaza in fata colii albe (mai rar) sau in fata calculatorului (din ce in ce mai des), jurnalistul autentic nu seIntreaba ce sa puna in titraj si ce in paragraful introductiv, elementele scriiturii pe care o incepe trebuie sa tasneasca
aidoma jetului proaspat si izbitor din insasi substanta informatiei. Cu cat aceasta este mai densa, mai rascolita in
straturile ei de noutate si perceputa de ziarist prin verbele vad, aud, simt, cu atat aceleasi verbe r sugera ele insele,
spontan, titlul, introducerea, compozitia, momentul final, in vesminte lingvistice naturale, sudate ideilor, opiniilor
din/despre evenimentul abordat. Cautarile artficiale de ordin conceptual sau stilistic denota faptul ca evenimentul a fost
receptat la suprafata, ca jurnalistul este/poate fi in exteriorul domeniului investigat, ca artificiile prin care vrea sa se
salveze sunt, de fapt, flori stilistice cu efect de sera, n-au in tulpina si in petale seve, arome si culori aidoma acelora care
cresc in brazdele de lut reavan, incalzite si luminate de soare, udate de ploile cerului si nu de furtunul de plastic.
S-au dat si in privinta prelucrarii/procesarii informatiei multe retete si sfaturi virtual benefice, a caror validare s-a si
produs in destul de multe abordari. Este foarte important ca reporterul care s-a intors din documentare sa nu puna
cuvintele cu lopata pe hartia imaculata sau pe ecranul minuscul cu indicatia pe prima coloana "Microsoft Word - Doc W",
de exemplu. Un moment de reflectie/sistematizare/rememorare a intregului film pe care si l-a fixat pe retina, in timpane
sau in toate celelalte simturi omenesti, suplimentate cu cele ale catiei jurnalistice, este nu numai necesar, ci si garantat
util. Respectivele secvente readuse din teren, de la timpul trecut: am vazut, am auzit, am simtit la int ensitatile prezentului,
revad, reaud, resimt, se autoplaseaza singure in ul scriiturii de presa sau in suita urilor specifice genului
jurnalistic ales.
Aceasta opinie se refera, cu precadere, la genuri jurnalistice de un anume specific, precum reportajul de eveniment
sau de atmosfera, de asemenea are valabilitate in cazul articolelor-comentarii (analitice, de sinteza, argumentative), care
solicita o procesare obiectiv-conotativa, spre deosebire de genurile scurte (stire, grupaj, mic articol, relatare) gandite si
prelucrate in chenare de o stereotipie cunoscuta. Reiese ca prelucrarea informatiei reprezinta un efort de gandire creator
direct proportional cu genul publicistic pentru care se opteaza. Textul concis, de un paragraf -doua, pana la 10 randuri
(stirea) nu solicita neaparat un titlu; micul articol/relatarea, reportajul "de serviciu", nota, portretul, rubricile informative de
la/despre cititori, de asemenea nu reclama mari probleme de procesare, fara sa se creada ca atari texte sunt scrise dintro
trasatura de condei. Oricare dintre ele il obliga pe jurnalist sa fie gandite ca raspunsuri la mereu repetatele "5 W", iar
corpul propriu-zis al mesajului sa dovedeasca precizie, claritate, veridicitate, corectitudine gramaticala. S-au exprimat
puncte de vedere diferite in legatura cu genurile de presa, persista confuzii in clasificarea lor, s-au dat sentinte spunanduse
ca unele dintre ele sunt doar informative, altele doar comentative sau de opinie, au fost ignorate noile genuri impuse
de anumiti scriitori-jurnalisti. Nu este locul aici nici sa recurgem la exemple, gasibile usor in bibliografie, nici sa incercam o
limpezire (m avea prilejul in alta parte). In fond, un gazetar talentat cand se pune pe scris nu rosteste aforistic: "i scrie
un eseu sau un foileton, un pamflet sau reportaj literar, o leta sau o cronica" si asa mai departe. El nici nu stie ce vaIesi pana la urma, s-ar putea sa iasa un articol strasnic care sa topeasca in tesatura lui narativa si elemente satirice, si
filozofice, si portretistice, si beletristice, care sa exprime, la modul individual, o tema pur jurnalistica. Spre a nu mai lungi
reflectiile m spune ca nu impartasim opinia genurilor pure, suntem pentru coexistenta informativ-formativului in
structura mai tuturor genurilor, iar procentul de "creativitate" jurnalistica nu consta in a cauta cu lampa lui Diogene epitete,
atii, metafore, personificari si alte flori si floricele, ci in modul de a gandi informatiile din perspectiva unui corpus
care sa spuna ceva cititorului, intr- un anume fel de exprimare, nici epatant, nici vulgar, nici incifrat, nici batjocoritor, dupa
un precept vechi de cand lumea: rbirea adevarului e simpla.
In general, cititorul din masa eterogena a publicului, atunci cand are timp de lectura, spune, pur si simplu, "am citit un
articol extraordinar", si nu "un eseu/comentariu/reportaj extraordinar," ceea ce arata ca pe el nu-l preocupa eticheta pusa
de gatul textului printr-o anume titulatura, ci continutul, utilitatea lui, placerea de a-i fi furnizat momente de reflectie
rationala si afectiva. Pledoaria noastra nu trebuie luata ca o agresiune anti-genuri, mai cu seama impotriva celor
consacrate de jurnalismul modern, reportajul, interviul, ancheta, editorialul, foiletonul etc. Poate ca are dreptate Christine
Leteinturier care, evitand arborele increngat al tipologiei genurilor, ne propune sa le numim pe toate articole si sa le
regasim pe o mica harta cu cinci repere ce se abat terminologic de la "traditie". Iata cum sunt denumite genurile
jurnalistice:
Informatia bruta, in care se incadreaza articole pur informative, care raspund la cei "5 C", anunta evenimente de micaImportanta: stirea, nota in caseta, relatarea.
Expunerile, articole in stil mai mult sau mai putin personalizat, care "povestesc" evenimentele: de la faptul divers
pana la catastrofe naturale, teritoriu al reportajului.
Cercetarile, care reiau informatia bruta/evenimentul relatat completandu-le cu date, precizari, persoane implicate etc.,In investigatii diacronice, arhetipul acestora este ancheta.
Comentariul, sinonim cu articole imperios informative dar sub lupa observatiilor personale, a interpretarilor pe temele
actualitatii, menite sa suscite reactii pro sau contra: editorialul, leta, cronica plurivalenta (literar-artistica, teatrala,
cinematografica).
Declaratia exterioara, ansamblul de texte produse fie in redactie, fie in exteriorul acesteia prin care se fac auzite si
alte ci decat ale jurnalistilor: interviul, posta redactiei, revistele de presa, comunicatele. (cf. in l. O introducere in
presa scrisa si rbita, cit., p. 241).


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani