Scrisul jurnalistic are o arie semantica limitata la presa scrisa, in general. Cum insa si emisiunile de radio si
teleziune se desfasoara tot pe baza textelor scrise (a ciornelor macar, a notitelor, cu exceptia transmisiilor in direct), sa
acceptam extinderea semantica a scrisului jurnalistic la intreaga productie mass-media. Sau pentru a ne afla pe un teren
nedilematic, sa acceptam formularea: comunicarea jurnalistica.
Fie ca este vorba despre presa tiparita, fie ca avem in vedere presa audio si audiozuala, comunicarea jurnalistica
echivaleaza si cu un proces si cu o profesie de un anumit specific, care se invata in scoli si institute de profil jurnalistic
sau in specializari postliceale si post universitare, oricum acesta profesiune se invata. Odata insusita, in timentele
ei teoretice si mai cu seama, practice, prin specializari sectoriale - presa, radio, teleziune, agentii de presa,
fotojurnalistica, management, presa asistata pe calculator, stenodactilografie, secretariat de redactie, design jurnalistic,
publicitate, inca altele - profesiunea de jurnalist se afla in fata cu sintagma comunicare jurnalistica. Aceasta inseamna
exercitarea profesiunii deprinse, intr- o spirala a experientei dobandite in teren, la birou, in fata calculatorului, in studioul
TV sau cu microfonul sub priri in studioul de radio.
Referindu-se la scrisul jurnalistic ca meserie si ca proces, un specialist american, Director de proiecte in Comitetul
International pentru Libertatea Presei, Malcolm F. Mallette, sesizeaza catev a aspecte de ordin psihologic si profesional
care creeaza jurnalistilor incepatori, mai ales, un sentiment de nesiguranta. Aflati in fata unei coli albe de hartie sau a unui
ecran deo gol, tinerii gazetari au uneori sentimentul frustrarii, intra in criza de timp, se autointegreaza: cum si cu ceIncep? Oare nu era mai bine sa-mi aleg o alta profesiune?
Interogatiile, starile de suflet contradictorii, criza de inspiratie, orice altceva legat de indoiala sunt stari de spirit firesti