Numeroasele situatii de comunicare de criza au aratat rolul major al cooperarii dintre jurnalisti si specialistii in relatii publice in eliminarea consecintelor negative ale crizelor. Cu toate acestea, experienta de zi cu zi, precum si o bogata bibliografie de specialitate subliniaza faptul ca cele doua categorii profesionale intretin relatii tensionate si ca fiecare din ele apreciaza negativ munca celeilalte categorii.
De aceea, avand in vedere numeroasele crize ce au zguduit societatea romaneasca in perioada postcomunista, erorile facute atat de jurnalisti (in mediatizarea crizei), cat si de specialistii in relatii publice (in organizarea comunicarii cu presa), am considerat necesara o investigatie mai atenta a modului in care jurnalistii si specialistii in relatii publice isi evalueaza, pe de o parte, propria lor activitate si, pe de alta parte, activitatea partenerilor de dialog1.
In toate studiile care au avut ca obiect relatia dintre jurnalisti si specialistii in relatii publice, apare o idee constanta: aceasta este o relatie complexa si ambigua. Jean Charron, in studiul sau clasic din 1991, defineste relatia dintre jurnalisti si specialistii in relatii publice ca fiind una care se bazeaza pe o dubla negociere:
a) asupra schimburilor de resurse (jurnalistilor li se ofera acces la informatii, comunicatorilor si liderilor politici pe care ii reprezinta li se ofera acces la public);
b) asupra regulilor care guverneaza aceste schimburi.
l. Multumesc fostilor mei studenti Elzante Parichi, Vasilica Slabu, Luminita Amoasei, Anca Teodorescu pentru sprijinul acordat prin aplicarea chestionarelor asupra jurnalistilor si specialistilor in relatii publice.
Peste cativa ani, revenind asupra acestei teme, cercetatorul canadian va conchide: "Aceasta relatie poate fi definita ca un joc de negocieri intre actori interdependenti; acest joc implica existenta unui raport de influenta care uneste cooperarea si conflictul. Jurnalistii cauta informatia pe langa reprezentantii politicului, iar acestia cauta vizibilitatea pe care o ofera jurnalistii, in acelasi timp, fiecare actor incearca sa exercite o influenta asupra comportamentului celuilalt, sa castige si sa mentina controlul asupra mecanismelor de construire a actualitatii politice. () De aceea, putem distinge doua planuri ale acestei negocieri: pe primul plan actorii negociaza schimbul de resurse (informatii si vizibilitate), iar pe al doilea plan ei negociaza regulile care coordoneaza aceste schimburi" (1994, p. 12).
La randul lor, Michael Ryan si David L. Martinson (1988) au definit aceasta relatie ca fiind una de tip dragoste/ura (love-hale relatiori), aratand ca aceasta configuratie exista inca de la inceputul practicarii relatiilor publice.