STRUCTURA DENTINEI



Caractere topografice
Dentina este un tesut dur ce reproduce forma dintelui atat in portiunea lui coronara, cat si radiculara, inconjurand pulpa dentara pe toata suprafata sa, exceptand o mica zona din jurul foramenului apical.
La randul ei, in majoritatea cazurilor, dentina este acoperita in intregime de smalt (in portiunea coronara) si de cement (in portiunea radiculara).
Grosimea stratului dentinar nu este uniforma, fund mai mare la nivelul suprafetei ocluzale sau marginii incizale si mult mai mica in apropierea orificiului apical. De altfel, intr-un procent destul de mare de cazuri, dentina participa numai partial la formarea orificiului apici, in mare parte contribuind la conturarea acestuia cementul radicular.
Desi aspectul exterior al unui dinte, mai ales al molarilor, prezinta o serie de convexitati cu o mare curbura, acestea se datoresc volumului si formei pe care o are pulpa dentara si nu grosimii dentinei, care este chiar mai redusa la nivelul acestor curburi, de altfel ca si grosimea smaltului.
Spre deosebire de smalt care in timpul vietii, supus functiei masticatorii, poate eel mult sa-si diminue grosimea prin abraziune, dentina isi mareste grosimea si volumul prin mineralizarea predentinei, o matrice organica situata la suprafata interna a dentinei, in contact cu pulpa.
Unele situatii de natura patologica reduc grosimea stratului de dentina, fie pornind de la exterior (procesele carioase, abraziunile exagerate), fie din interior (granulomul intern).
Datorita acestor variatii, grosimea dentinei este apreciata in limite destul de largi. In dreptul suprafetelor ocluzale ale molarilor si premolarilor ea este cuprinsa intre 3 si 7 mm, la nivelul marginilor incizale ale dintilor frontali superiori intre 3 si 5 mm, la coletul dentar intre 3 si 4 mm, de-a lungul radacinii 3-5 mm si in regiunea apicala 1-3 mm. Cu toate acestea, relativitatea grosimii respective trebuie cunoscuta pentru ca, in cursul tratarii cariilor simple, sa se evite dechiderea camerei pulpare.
Caractere fizice
Culoarea dentinei la dintii permanenti este galbena, cu un grad destul de mic de transparenta. Culoarea si transparenta pot insa, in anumite conditii, sa fie modi-ficate.

Astfel, uneori la varstnici, datorita mineralizarii canaliculelor care strabat in mod normal dentina, transparenta dispare in totalitate iar culoarea trece intr-un galben intens. Dimpotriva, la dintii insufficient mineralizati, transparenta este mai mare si culoarea gri-galbuie. Culoarea dentinei se schimba si in cursul evolutiei proceselor carioase, fund patata in maron-brun.
La dintii care si-au pierdut vitalitatea, culoarea dentinei vireaza spre cenusiu, datorita patrunderii in canaliculele dentinare a pigmentilor hematici rezultati din descompunerea hemoglobinei eritrocitelor extravazate.
Duritatea dentinei este mai mica decat a smaltului si mai apropiata de cea a osului, situandu-se pe scara Mohs in jurul cifrei 5.
Spre deosebire de smalt, dentina ofera pulpei o protectie insuficienta fata de excitatiile fizice, termice, traumatice, electrice datorita existentei in structura ei a canaliculelor dentinare care contin prelungirile protoplasmatice apartinand odontoblastilor precum si fibre nervoase.
Existenta canaliculelor dentinare ofera cai de patrundere in pulpa dentara si pentru agentii chimici sau bacterieni care au depasit bariera de smalt.

Caractere chimice
In comparatie cu smaltul, dentina are un continut mai redus in substante minerale: 67% fata de 95%. in schimb, este mult mai bogata in substanta organica (20% fata de 1 % in smalt) si apa (13% fata de 4% in smalt).
Principalul component al fractiunii minerale este hidroxiapatita; alaturi de ea se gasesc insa si carbonati de calciu si de magneziu, fluoruri, fosfat de calciu, etc.
Fractiunea organica este alcatuita in proportie de 92% din colagen, restul fund reprezentat de proteoglicani si mucoproteine.

Caractere morfofunctionale

Imaginea microscopica a unei sectiuni transversale prin dentina prezinta numerosi tubuli denumiti canalicule dentinare, care se intind de la limita sa pulpara pana la limita amelodentinara. Se apreciaza ca exista in medie 50.000 de canalicule dentinare pe mm2 dar, datorita dispozitiei lor radiare, divergente de la pulpa la smalt, se gasesc in numar mai mare pe unitatea de suprafata in apropierea pulpei (cca. 75.000/mm2) si mai mic in apropierea smaltului (15.000/mm2),
Densitatea canaliculelor este diferita si dupa regiunea in care sunt plasate.Astfel, numarul canaliculelor este mai mare in portiunea coronara a dentinei decat in cea ra-diculara. Calibrul acestor canalicule nu este uniform. In apropierea pulpei, ele au dia-metrul de 3-4 microni pentru ca in apropierea smaltului sa scada pana la 1 micron. Ca-naliculele din dentina radilculara au un diametru pana la 2 microni in apropierea pulpei.
Canaliculul dentinar este ocupat de cate o prelungire citoplasmatica a celulei odontoblaste situata in pulpa, prelungire denumita fibra Tomes. Prelungirea cito¬plasmatica este inconjurata de jur imprejur de prelungirea corespunzatoare a membranei celulare si contine in interior bogate filamente protoplasmatice, granulatii ribozomiale si exceptional mitocondrii.
intre membrana celulara care limiteaza prelungirea odontobalstului si peretetele calcificat al canaliculelor se evidentiaza un spatiu ingust care contine o substanta fundamentala amorfa de spect fin granular. Existenta spatiului a facut pe unii autori sa considere ca este vorba de o teaca protectoare a fibrei Tomes si i-au dat denumirea de teaca Neuman.
in acest spatiu, se pot observa si fibrele colagene inglobate in substanta funda¬mentala. Ele sunt dispuse in manunchiuri si sunt paralele cu fibra Tomes, provenind tot din pulpa dentara si din stratul subodontobalstic prin care se insinueaza pentru a ajunge in dentina. Aceste fibre sunt cunoscute sub numele de fibre Korff.
Tot in acest spatiu se pot evidentia fibre nervoase amielinice, cu un diametru de 0,2 microni, separate de fibrele Tomes pe care la insotesc printr-un spatiu ingust de 50-200 A.

Pe sectiunile transversale efectuate la diferite nivele se pot observa ramificatii canaliculare (canalicule secundare) cu traiect orizontal sau oblic, facand legatura intre canaliculele invecinate. Ele contin ramificatii ale prelungirilor citoplasmatice Tomes.
In jurul canaliculelor, mai ales in apropierea jonctiunii dentinei cu smaltul, apare o zona de dentina pericanaliculara neregulata, mai puternic mineralizata, cunoscuta sub numele de aria translucida.
Intre canalicule este raspandita substanta fundametala a dentinei, alcatuita din fibre de colagen cu orientare paralela si cristale de apatita.
Mineralizarea substantei fundamentale s-a facut in timpul dezvoltarii dintelui dupa un ritm zilnic de 4-8 microni grosime, cu scaderi ale intensitatii de mineralizare din timpul noptii. Aceasta ritmicitate apare pe sectiunile transversale, sub forma unor striatii concentrice, dispuse la intervale regulate, cunoscute sub numele de liniile de crestere Ebner. Ele corespund ca numar, densitate si mecanism de formare, striatiilor Retzius descrise in smalt.
Alaturi de liniile Ebner, tot paralele cu camera pulpara si deci perpendiculare pe canaliculele dentinare, dar la distante mai mari (cca. 2 microni), se constata existenta unei alte categorii de linii, denumite linii de contur Owen.
Ele reprezinta zone de mai slaba mineralizare a substantei organice, consecutive unei perioade de repaus in timpul dezvoltarii. Trecerea de la viata intrauterina la cea extrauterina, insotita de modificarile metabolice corespunzatoare, este marcata pe sec-tiunea transversala printr-o linie de contur Owen, mult mai exprimata, linia neo-natala.
Pe aceleasi sectiuni, se pot constata uneori in dentina coronara, mai ales in apropierea jonctiunii smalt-dentina, zone de dentina imperfect mineralizata, cu spatii goale, denumita dentina inierglobulara sau spatiile interglobulare Czermak.
Un aspect asemanator al dentinei se poate intalni si la limita dentina-cement, de-a lungul radacinii, zona respectiva fund denumita stratul granular Tomes.
Atat dentina interglobulara, cat si stratul granular, reprezinta locuri de minima rezistenta in progresiunea procesului carios.
Aspectul general al canaliculului este acela de tirbuson. De-a lungul canaliculelor principale se disting canalicule secundare, de un calibru mai redus, care se unesc cu omoloagele lor provenite de la canaliculele principale invecinate. La nivelul jonctiunii smalt-dentina, unele din aceste ramificatii par sa aiba rapoarte cu smocurile si fusurile smaltului.
Pe sectiunile longitudinale se poate studia si modul cum se realizeaza contactul dintre dentina si smalt (jonctiunea amelo-dentinara). Jonctiunea smalt-dentina este realizata din intrepatrunderea cristalitilor mari de smalt cu cristalitii mici de dentina, dispozitie gratie careia se realizeaza o unire puternica intre cele doua tesuturi dure.
Jonctiunea cemento-dentinara de asemenea nu are o limita de demarcare, deoarece fibrele de colagen ale dentinei se gasesc adesea intr-o relatie directa cu fibrele de colagen din cement, ceea ce asigura acesteia o rezistenta puternica.
Zona dentinara cea mai apropiata de pulpa prezinta caractere diferite datorita interferentei dintre cele doua tesuturi conjunctive, pulpa dentara bogat vascularizata si dentina puternic mineralizata. Aceasta zona se numeste predentina.
Predentina apare ca o banda ingusta, situata imediat in afara odontoblastilor, alcatuita in ce mai mare parte din substanta fundamentala si fibre de colagen.
Dentinogeneza in perioada formarii dintelui structureaza dentina primara.
Dentinogeneza nu inceteaza insa odata cu eruptia dintelui. Ea reprezinta un proces adaptativ, care compenseaza partial abraziunea functionala a tesuturilor dure dentare. Dentina formata dupa eruptie este denumita dentina secundara sau dentina de reactie.
Ea se depune neuniform pe suprafata interna a dentinei coronare si radiculare, iar ritmul de depozitare este mai mare in unele zone decat in altele in raport cu stimulii functionali. La molari si premolari se depune mai ales pe tavanul si podeaua camerei pulpare si mai putin pe peretii laterali.
La incisivi si canini depunerea se face de obicei in dreptul marginii incizale si in jurul orificiului canalului radicular.
Prin depunerea dentinei secundare, se micsoreaza volumul camerei pulpare avand drept consecinta impingerea stratului de odontoblasti care se orienteaza pe mai multe randuri. Dentina secundara are dispozitia structurala a dentinei primare, prezentand insa un grad mai mic de mineralizare, fund formata prin intensificarea activitatii odonto-blastilor.
In anumite modificari patologice ale structurilor dure prin abraziune, carii, milolize sau actiunea repetata a unor excitatii fizici pe o zona redusa a suprafetei dintelui, se depoziteaza pe peretii camerei pulpare dentina secundara de reactie denumita si dentina de reparatie. Ea se formeaza pe zone restranse, corespunzand suprafetei pe care se exercita excitatia si are un caracter de aparare prin crearea unui obstacol dur in fata agresiunii.
Formarea ei este dependenta de activitatea celulelor mezenchimale care s-au diferentiat si specializat tinzand sa suplineasca functiile odontoblastilor care au fost lezati datorita agresiunii. Crearea puntii de dentina de reactie se face intr-un timp rapid pentru a asigura apararea pulpei.
Din aceste motive, caracterele structurale sunt deosebite de cele ale dentinei primare. Asfel, canaliculele dentinare sunt in numar redus, sinuoase si subtiri, sau pot lipsi in totalitate. In aceste cazuri lipsesc din stratul dentinar respectiv fibrele Tomes si fibrele nervoase.
Din punct de vedere structural, aceasta dentina prezinta un procent scazut de saruri minerale avand o duritate mai mica decat dentina primara.

Fenomenul de mineralizare al canaliculelor, cunoscut sub numele de scleroza a dentinei, apare initial la canaliculele cele mai inguste, extinzandu-se apoi la canaliculele principale. Scleroza progresiva duce la disparitia fibrelor Tomes. Datorita acestui proces de scleroza se mareste transluciditatea dentinara, micsorandu-se in schimb porozitatea sa.

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu