Al doilea volum din romanul "morometii" referat






a aparut la o distanta de 12 ani fata de primul, in anul 1967, reluand personajele, adaugandu-le altele noi, urmarindu-le evolutia pana in deceniul al saselea din secolul XX. Marin Preda a reusit, totusi, sa dea celor doua volume o unitate de reconstituire a imaginii vietii taranului roman inainte si dupa al Doilea Razboi Mondial.
Incipitul volumului al doilea il constituie o interogatie retorica::"in bine sau in rau se schimbase Moromete?". Dar si ceilalti tarani isi schimbasera atitudinea fata de el, "cei care il dusmaneau [] se potolira", Tudor Balosu devenise "chiar binevoitor fata de vecinul sau", iar Guica amutise, "nu i se mai auzea deloc gura", iar cand a murit, Ilie Moromete nu s-a dus la inmormantarea ei, ceea ce "n-a mirat pe nimeni".
Moromete nu mai era acelasi, asa cum naratorul omniscient afirmase prin prolepsa in prezentarea protagonistului, ca numai "nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cui". Din Moromete cel cunoscut, ramasese "doar capul lui de huma arsa", nu mai era zut stand ceasuri intregi pe stanoaga de la drum, nici "nu mai fu auzit raspunzand cu multe cuvinte la salut".
Naratorul obiectiv semnaleaza prin intermediul celorlalte, personaje modificarile ce se produsesera cu Moromete. Niculae se uita la tatal sau si nu-l mai recunostea. Moromete era ingandurat, baietii care fugisera la Bucuresti cu pile si caii nu se alesesera cu nimic, pierdusera tot si isi gasisera serviciu: Paraschiv lucra ca sudor la tramie, Nila era portar la im bloc, cunoscut ca "Bloc-Algiu", Achim era singurul care "reusise totusi in comert" si avea un mic magazin de "Consum alimentar".
Dornic sa-si reuneasca familia si sa-si aduca acasa baietii, Moromete se apucase de negot, castigase bani buni, pusese la loc pogoanele ndute si avea pamant de muncit pentru fiecare dintre copii. Cu toate acestea, pe Niculae tot nu-l lasa la scoala si intase cunt nou, "beneficiu", pe care-l folosea atunci cand acesta il ruga sa-l trimita la intatura: "Si ce beneficiu o sa am eu, ma, de pe urma ta, daca te las sa te duci mai departe la scoala?".
Ilie Moromete pleaca la Bucuresti sa-si da feciorii, cu intentia de a-i aduce inapoi acasa si le vorbeste cu acelasi glas autoritar de altadata. Adunati in odaita lui Nila, insalubra si plina de sobolani, tatal le propune sa uite cu totii greselile pe care fiecare dintre ei le-a facut, rugandu-i sa se intoarca acasa. Dupa un moment de tacere semnificati din partea baietilor, Ilie Moromete le striga "cu un glas inalt": "Mi-am luat mana de pe voi. Mana mea asupra voastra nu mai exista". Era anul in care incepuse al Doilea Razboi Mondial si incercarea nereusita a lui Moromete de a-si reface caminul izvoraste din dragostea lui dureroasa pentru copii, pentru casa lui risipita, pentru familia care insemna tot rostul lui in viata si care se destramase. Moartea lui Nila in razboi, in batalia de la Cotul Donului, anuntata de scrisoarea neagra, precum si sfarsitul tragic al lui Paraschiv, din cauza tuberculozei, amplifica peste masura durerea tatalui si-l insingureaza de lume.
Anii' 50 aduc in viata satului schimbari profunde, provocate de venirea comunistilor la putere si de colectivizare, "evenimente pline de viclenie" si Silistea-Gumesti devine "o groapa fara fund din care nu incetau sa mai iasa atatia necunoscuti". Personajele nou introduse de autor intruchipeaza prostia, ambitia celor obscuri de a veni la putere si de a schimba lumea; venetici si oameni pripasiti in sat, prezentati cu ironie de narator, ocupa acum posturile importante: Bila - reprezentantul A.R.L.U.S., moldoveanul Mantarosie ("nenorocitul .ala"), lipoveanul Adam Fantana, Zdroncan -secretarul sfatului si unul dintre cei 13 copii ai lui Traian Pisica, Plotoaga - presedintele consiliului popular ("mai prost decat ceilalti"), Isosica, Ouabei, Vasile al Moasei, care, de cum ajunge la putere, isi pedepseste mai intai rudele. Acestea sunt noile personalitati ale satului, intre care se da o lupta acerba pentru putere, pentru functii; promoti din ratiuni politice, ei nu sunt taranii autentici, ci o lume fals-rurala, lipsita de codul spiritual al taranului aderat, insusit prin traditie.
Niculae Moromete ajunge activist de partid si crede acum innvo "noua religie a binelui si a raului", vorbeste o limba "noua" despre "umanism", despre cautarea "eului" sau, pe care Moromete o asculta, dar n-o pricepe.
Conflictele sunt numeroase si greu de aat: pe aria de la Cotigeoaia se isca o agitatie agresi pentru ca "baza de receptie" nu primeste grau care contine "corpuri straine" (neghina); Nae Cismaru instiga oamenii sa fuga de pe arie; Bila il loveste cu "goga" pe Nae Marinescu, in timp ce acesta descarca din caruta graul netreierat; taranul Gheorghe, speriat de amenintarile celor veniti sa adune cotele, se arunca in rau si se ineaca. Toate aceste intamplari atrag destituirea activistului de partid, Niculae Moromete, care "se da la fund", isi continua studiile si ajunge inginer horticultor, apoi se insoara cu Marioara lui Adam Fantana, care este, si ea, asistenta medicala, nu mai este taranca.




Secventa epica alcatuita din ultimele module ale romanului reprezinta cele mai frumoase ini din literatura romana care ilustreaza moartea unui taran, fara zbucium, fara dramatism, fara patetism, o moarte lenta, venita ca un firesc al vietii: "batranul nu sufera de vreo boala, dar i s-a scurs viata". Ultimele cuvinte exprima crezul sau de viata, pe care il marturisise doctorului: "Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta!". Moartea lui Moromete este relatata de Ilinca, de alti membri ai familiei, care ii povestesc lui Niculae in timp ce privegheau la capataiul lui Ilie Moromete, ceea ce da o veridicitate inedita momentului.In voluniul al doilea, romanul pierde din coerenta narati, epicul este tiispersat, fragmentat si sinuos, naratorul nu creeaza o lume noua, ci o comenteaza, o dezbate. Problema timpului, rabdator sau nu cu oamenii, nu mai este esenta epicului, ci acum este importanta ideea, discursul despre destramarea satului traditional, fata de care naratorul, ca si Moromete, se simte strain.
Marin Preda pleaca in construirea protagonistului realist Ilie Moromete de la tatal sau, Tudor Calarasu, modelul sau literar, de unde reiese verosimilitatea personajului: "Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu".

Ilie Moromete, tipul taranului rational in ceea ce priveste atitudinea lui fata de stapanirea pamantului, se deosebeste de Ion al lui Rebreanu, care este dominat de instinctul de posesiune, de lacomie pentru pamant, Moromete nu este sclavul imbogatirii, ci pamantul constituie pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale, idee marturisita in finalul romanului: "Domnule, eu am dus totdeauna o viata independenta".
Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete, episodul dintre Tudor Balosu si Moromete privind vinderea salcamului fiind semnificativ pentru "firea sucita" a eroului. Ironia ascutita, inteligenta iesita din comun si spiritul jucaus, felul sau de a face haz de necaz contureaza, indirect, un personaj aparte intre taranii literaturii romane, stand mai aproape de realitate decat de fictiune.
Tehnica amanarii este o alta componenta a firii lui Moromete, el incercand sa taraganeze orice decizie sau atitudine care nu-i convenea, episodul cu Jupuitu fiind magistral construit de naratorul omniscient. Fire autoritara, Ilie Moromete este "capul familiei" numeroase, greu de tinut in frau, and in vedere si conflictele gata sa explodeze intre membrii familiei. Ironia ascutita adresata copiilor sau Catrinei, cuvintele deseori jignitoare ("ca sa se mire prostii"), educatia dura in spiritul muncii si harniciei ("ma; se vede ca nu-sunteti munciti, ma") se dovedesc ineficiente, deoarece, cu toata stradania tatalui de a pastra pamantul intreg ca sa le asigure traiul, nu poate sal familia de la destramare. Natura inconjuratoare ofera cadrul propice starii reflexive a protagonistului, Ilie Moromete reflectand asupra conditiei taranului in lume, asupra vietii in general, fie in fundul gradinii, fie pe lotul lui de pamant, cautandu-si linistea in singuratatea familiara a peisajului rural. Ilie Moromete este "un contemplativ inteligent, temperat, un «filozof» iubind «linistea» (fara de care nu se poate trai si nu se poate face nimic durabil),si mai ales iubind
libertatea, independenta de gandiresi exprimare a opiniilor" (IonRotaru). Particularitatile stilistice se contureaza din stilul narativ lent si
rabdator, cu accente pe amanunte descriptive, pe detaliile sugestive ale
gesturilor si mimicii personajelor. Taranii lui Marin Preda auIndependenta de miscare, de gandire si exprimare, autorul nefiind prezentIn determinarea reactiilor acestora, de aceea eroii sunt personaje-
reflector.
Prozatorul utilizeaza b gama narati si psihologica larga, de la dialog la monolog adresat si monolog interior, autointrospectie, conferind/omanului virtuti ale prozei de creatie si ale prozei de analiza psihologica.
Stilul exceleaza prin oralitate, ironia subtila sau ascutita creand uneori o atmosfera tragi-comica, iar expresivitatea verbelor actualizeaza intamplarile, desi timpul, privit in relatie cu omul si cu istoria, ameninta linistea interioara a lui Moromete si zguduie din temelii traditiile milenare ale satului romanesc.
■ in concluzie, "Morometii" lui Marin Preda este un roman realist, caruia stilul anticalofil, asemenea stilului prozatorilor interbelici, ii confera precizie, concizie si claritate. "Prin "Morometii", Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e stapanita, cum se credea, doar de instinct, ca, dimpotri, e capabila de reactii sufletesti nebanuite" (Al.Piru).










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu































Cauta referat
Scriitori romani