">




Caracterizarea lui Irina Dabici si KRINITZKI din Animale bolnave referat






Irina Dabici



Este un personaj reprezentativ pentru modul in care autorul concepe, concret, relatia trupului cu sufletul, a trecutului cu prezentul, precum si legaturile interumane. Femeie mai mult tanara, Irina pastreaza in figura, in ochii si in sufletul sau un secret care o face sa para, in ochii celorlalti, un "animal bolnav". Naratorul merge mult timp pe acest fir, si doar aproape de final se poate deduce si articula, intr-o maniera credibila si coerenta, trecutul acestei fiinte mici, dar mai ales fragile. Principalul ei atu este frumusetea, unica in lumea in care traieste (micul oras din Vest -Nadrag), care i-a adus si destule necazuri, de altfel. Feminina, tacuta, calculata in vorbe si in gesturi, ea amesteca in fiinta ei, in doze egale si aproape mortale, vocatii care nu sunt intelese de cei din jurul ei. Astfel ea devine victima a celorlalti, dar si a sa, calau al propriului suflet, inger prin caracter si feminitate, demon prin trecutul sau incert, nebulos, si cu o proasta reputatie printre contemporani din cauza unei banuieli colective.

Misterul, pe care tacerea si trecerea ei maiestuoasa, de regina persana imbracata in negru, il amplifica, nu sufera (nici) o minima vibratie din temelii, nici macar atunci cand isi descopera vocatia de victima a interogatoriului bizar si nepermis prelungit, la care este supusa de un tanar locotenent. Se pare ca acest episod ii confirma, daca mai era nevoie, si vocatia autopunitiva, pe care a exersat-o si a tot amplificat-o dupa ce a ramas singura. Caracterul ei franciscan, neformat pe deplin in acest sens, nu e deosebit. Ea nu rezista tacticii inchizitoriale a militianului, si are accese de isterie, de planset prelungit si de umilinte incredibile. Tenacitatea ei se vede in cateva situatii care o individualizeaza ca fiind un personaj credibil, inzestrat cu toate defectele si calitatile ce ii pot oferi nimbul nemuririi literare. intotdeauna tinde sa-si reprime porniri, cuvinte si fapte pe care pare a le dori in aceeasi masura in care Ie si regreta - si din acest punct de vedere reprezentativa e relatia ei ("bolnava" si ea) cu Titus Garda. Momentele cand cei doi sant impreuna nu abunda in voluptati deocheate si nici nu sant pornite spre filosofare. Partenerul ei, acum, si el un animal bolnav, e ambiguu in vorbe si in fapte, dar se conduce dupa o filosofie de viata usor anarhica, de aceea nu se poate pune baza pe ceea ce spune. Sant momente cand pare a iubi cu patima — si ea merita acest lucru -, sunt momente echivoce in care el nu e decat un Casanova modern, decazut. In ceea ce priveste psihologia complexa, reprimata cu mari eforturi, a Irinei, trebuie spus ca are in ea ceva abisal, care o unicizeaza ca tipologie feminina in literatura romana postbelica. Neinteleasa si respinsa brutal de mai toti si de propriul ei copil, Irina Dabici alege sinuciderea sufleteasca lenta, solitara, dezertarea din propria-i viata. insa nu poate scapa de propriu-i destin, care se intersecteaza cu al lui Titus - rezultatul fiind o pseudorelatie ambiguizata de naratorul martor. Acest destin al ei o aseamana - la o scara diferita, fireste - personajelor lui Dostoievski, ca si moartea fiintiala lenta, autoprovocata parca, de nu si intretinuta, pornita dintr-o trauma care i se dezvaluie incet-incet cititorului, pe parcursul romanului.

Exista doua serii de scene in care Irina Dabici este pusa / se pune in valoare: primele ar fi cele ale interogatoriului Ia care este supusa in urma crimelor din oras - cand se vede mai mult latura comuna a fiintei ei: plange, este lovita, jignita, agresata, i se arunca invinuiri pe care nu le intelege. Partea aceasta a romanului pune in evidenta mai mult materialitatea, corporalitatea fiintei sale, care o arata banalizata, trivializata, negata ca feminitate intrinseca. Toate intalnirile ei cu ofiterul care o chinuie nefiresc sunt de o neobisnuita brutalitate. Acum devine un personaj tragic, a carui vina e neputinta de a confirma banuielile anchetatorului. Angoasa ei are puncte de linistire si de maximum, in functie de implicarea ei, de tonul ofiterului, de punctul de sprijin pe care il gaseste sau nu. Libertatea ii este iremediabil amenintata de un rau care o excede si pe care nu stie cum, cine si de ce l-a provocat. A treia crima, insa, produce detensionarea nervilor ei si ai cititorilor, caci o scoate din culpa si ea se afunda, oarecum fara vointa, in cealalta serie de scene - relatia amoroasa or, mai curand, amantlacul cu Titus Garda. De acum ea e mai linistita si mai lucida, ca urmare a faptului ca pesimismul i-a invins minimul de revolta pe care l-a incercat. Dorinta ei e sa-si concilieze asteptarile cu ale lui Titus; atitudinea ei vag participativa, parca mai mult o impotrivire graduala, din scenele amoroase bine descrise de narator, e rezultatul scaderii vietii interioare, al indiferentei fata de propria-i persoana. incepe, in acest mod simplu, o inceata mortificare a Irinei, nestavilita nici de pasiuni nici de regrete, mai ales ca ea nu intelege rostul suferintei fara vina la care este supusa. Dezgustul fata de lumea searbada in care se invarte e rareori invins de scene sentimentale carora le cedeaza fara mare convingere, cum e scena din spatele bisericii, ori cea de pe pietrisul poienii forestiere, din final.





Ca personaj feminin, Irina Dabici (animal bolnav sufleteste intre alte animale bolnave, dar dintr-o cauza mai adanca), e diferita de alte fete feminine din literatura romana, caci ea nu poate fi "citita" in grila eternului feminin care poetizeaza chipurile eroinelor din romanele sentimentale - mai ales cele existentialiste -, pentru ca, spre exemplu, fata de Doamna T, eroina lui Camil Petrescu din Patul lui Procust, Irina are o taina care o transforma intr-o fiinta usor demonica, nocturna in orice caz, lipsita de lumina fiintelor din a caror paradigma face parte. Frumusetea ei e mai mult exterioara, caci interioritatea, caracterul, psihologia abisala sunt ascunse, repliate instinctual, si cei care o ravnesc n-o fac decat pentru fizicul ei atragator, ori pentru dorinta de diversitate sentimentala intr-un oras provincial. In mod sigur ea simte nulitati si superficialitati destule in juru-i, de aceea refuza prietenii ori macar dialoguri cu ceilalti.

KRINITZKI - caracterizare



Cel mai dostoievskian personaj al romanului ameninta inca de la inceput sa ocupe partea cea mai interesanta a tramei epice. Problema sa este deasupra puterilor sale, de aceea este, cu siguranta, cel mai bolnav animal (personaj) din roman. El nu poate sa-si stapaneasca impulsurile care ar contrazice tonul bland al vocii sale, de aceea se refugiaza intr-un ciudat soi de misticism, o opera de apostolat biblic, incercand sa explice in lungi discutii Biblia unuia dintre prietenii sai, care ii va deveni si ucigas - Miloia. Krinitzki stie ca in sine zace o forta de nestapanit, pe care el insusi cu greu ar putea s-o controleze, si tocmai aceasta este boala lui: lipsa unui acord, a unui echilibru intre fizic si spiritual, lipsa puterii (omenesti) de stapanire, pe care incearca a o compensa cu pacea contemplativa pe care o ofera studiul biblic. inconjurat de cativa ucenici -care, de altfel, ii ghicesc boala, Krinitzki trateaza relatiile acestea intr-o maniera biblica desueta, ii considera elevii sai, ucenici in intelegerea adevarurilor religiei, dezinteresati de latura materiala a vietii, de meschinarii si zvonuri, dovada relatiile sale cu cel mai vechi si mai fanatic dintre ei - Miloia. In noul Paul Scuturdean, maestrul vede doar latura strict umana, exterioara, am putea zice, care i se pare tragica, ignorand inconstanta caracterului, invalmaseala de ganduri etc. Chiar tragismul vietii lor marunte ii leaga pe toti, iar metafora animaliera din titlu este o dovada in acest sens. Scurta viata a uriasului Krinitzki nu e receptata, totusi, decat ca un catalizator al actiunii cu totul surprinzatoare a romanului. El moare brusc, pe tacute, am putea zice, ironic, ucis de Miloia, care are impresia ciudata ca astfel l-a scapat de sine, de imposibilitatea gasirii echilibrului intre fizic si psihic, de cele cateva dileme psihice si mistice pe care i le-a marturisit.

In plus, sentimentul asasinului este ca, astfel, acest invatator ii apartine prin moarte, dupa moarte, doar lui. De fapt el n-a facut decat sa inlocuiasca un dezechilibru cu un altul: pe acela infim al maestrului sau cu acela mare, grav, al unei crime. Plutonierul Mateias este chematul, cel care rezolva aceasta substitutie: gaseste asasinul si-l da pe mana legii.

Violenta lui Krinitzki il sperie chiar si pe el si mai ales pe cei din jur, care se feresc sa-l provoace. De altfel, pe Krinitzki il sperie si neascultarea lui Miloia, care se vadea un individ greu de stapanit, fanatic, demonic, un violent dominat de sange rece. "Maestrul" intuieste gravitatea situatiei abia cand in oras se produce prima crima: Miloia ii marturiseste ca l-a eliminat pe tanarul elev pentru ca incalca ostentativ invataturile pe care le propovaduia Krinitzki. Intuind faptul ca prietenul si "maestrul" sau spiritual nu intelege exact fapta lui, Miloia hotaraste sa-l omoare, eliminand in acest fel brutal, de pe scena romanului, unul dintre cele mai interesante personaje. Demonismul din sufletul lui Krinitzki nu are, astfel, timp sa se dezvaluie. Trecutul sau e necunoscut, viitorul e inexistent: doar prezentul e dominat prin vitalitate, forta., complexe, tragism, instinctual, mediocritate. Acesta e Krinitzki, un amestec in doze inegale din toate acestea













Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani