Milita caracterizare
Fiica a domnitorului decedat, Milita devine expresia nostalgiei spre implinire in planul uman, incercand sa iasa dintr-o simbolica hora, a carei miscare permanenta asigura in egala masura paza bogatiilor tarii si ordinea lumii insesi. Milita ilustreaza cat se poate de convingator conditia personajului din teatrul lui Radu Stanca, conditie surprinsa foarte bine de Nicolae Manolescu, dupa care in piesele autorului mentionat "nu e vorba cu adevarat de «personaje» si «actiuni». Substanta dramatica e de natura filosofica: autorul da o forma mai direct teatrala decat in lirica intrebarilor lui. Piesele au un singur personaj, poetul, si o singura actiune, neputinta iesirii din tragicul existential. Totul se reduce, in ultima instanta, la acest unic personaj care joaca toate rolurile pentru a se elibera de obsesia lui".
Milita ilustreaza tensiunea dramatica dintre lege, cu obiectivitatea, raceala si perfectiunea acesteia, si individualitate (Ion Vartic), omenescul fragil, imperfect, dornic insa sa se implineasca prin iubire. In fond, prin personajul Milita scriitorul Radu Stanca surprinde tentativa individului de a iesi din conditia de simbol, printr-o noua nastere, ce-l plaseaza fara indoiala sub semnul trecerii, dar, mai presus de aceasta, al bucuriei nuntii, ca eveniment existential si etapa initiatica in egala masura.
inca de la inceputul piesei Milita se impune prin semne diferentiatoare ale individualitatii sale, si prin stangacia cu care se integreaza ordinii mecanice care le omogenizeaza pe celelalte surori. Reprosurile care i se adreseaza sunt elocvente in acest caz ("DESPINA: Pasii tai sunt prea scurti si prea moi"'), culminand cu observatia ca nu respecta ordinea pe care o implica hora ("RliXANPRA: Calci alandala si nu (ii seama si de pasii nostri'). Omenescul ce o caracterizeaza pe Milita (ce pare de altfel sa le lipseasca in intregime celorlalte) iese permanent in evidenta prin mila ("MlLlTA: Mie, cand l-arn vazut murind, mi-a fost mila"), pe care celelalte nu o au ("Ivana: invata atunci de la noi: oamenii sunt rai si haini! Nu trebuie sa ne fie mila de ei"). Asadar, Milita nu este in intregime coplesita de neutralitatea simbolului, individualizarea si omenescul ei se revolta, aspirand necontenit spre lume, a carei dorinta de cunoastere ii produce de altfel o dramatica neliniste, ce nu poate scapa lecturii: "MlLlTA: Sa fie atat de urata lumea? Sa nu fie nimic frumos in ea?". Tocmai imperfectiunea si stangacia Militei ii permit acesteia evadarea intr-o experienta unica. Furandu-i-se valul (fiindca ea este vulnerabila in mecanismul rece al horei), Milita primeste identitate, se des-valuie semnificativ, iese din simbol, traindu-si, la inceput, conditia la nivelul omenesc: