">
Logo referatele carte



loading...


Caracterizarea personajelor din Toate panzele sus de Radu Tudoran







Anton Lupan - caracterizare



Temerarul capitan al echipajului "Speranta", Anton Lupan, este personajul principal al unui roman ce poate fi considerat ca cel mai reusit dintre cele grupate sub denumirea - care ascunde ades o unda peiorativa -de "literatura pentru copii si tineret". Normal, unei asemenea categorii beletristice ii este caracteristic exemplarul. Anton Lupan este un erou exemplar.

La fel ca majoritatea coechipierilor sai, si el este un personaj surprins in formare, de la baiatul orfan de mama, crescut doar de tata, pana la darzul si aprigul inginer care va invata cum sa-si croiasca o corabie si un drum pe mare: "Era singur cu tatal lui; maica-sa murise nascand al doilea copil, care insa nu traise mai mult de o zi. intre tata si unicu-ifiu se statornicise o prietenie mai putin obisnuita in acel timp, care pentru Anton Lupan nu avea sa fie egalata decat de prietenia lui cu Pierre Vaillant, mai tarziu".

Facuse scoala in Apus; la Paris terminase clasele de liceu si urmase Politehnica, loc unde viata i se schimbase. Fire sociabila, aici se imprieteneste cu Pierre, un tanar la fel de curios si ambitios, alaturi de care isi propune sa cunoasca tot; amandoi studiaza, cauta, citesc, se informeaza; calauzit de atata ambitie, Anton va invinge dorul de casa, unde-l astepta un tata batran si bolnav, dar rabdator si intelegator.
Astfel, impulsionati de notitele lui Amold Vaillant, tatal lui Pierre, cei doi hotarasc sa plece spre Tara de Foc, tocmai pentru a afla ceea ce altii n-au reusit; si-ar fi dorit sa fie astfel un Charles Darwin, sa experimenteze si sa cerceteze taina cea mare, sa poata face noi afirmatii si sa fie ei primii oameni care lanseaza o noua teorie. Din pacate, la un moment dat soarta le-a fost potrivnica: vitregiile ei i-a despartit, fiecare apucand pe drumuri diferite.

Asa cum Pierre il considerase pe Anton "inimos si nebun", Lupan avea sa nu-l dezminta; fidel telului propus - si prietenului in acelasi timp —, "el nu putea pune cruce peste viata unui om, cum punea Kir lacomachi peste lista celor sapte vagoane cu marfuri, scufundate undeva in Marea Neagra"; porneste in cautarea lui Pierre, si presupune ca acesta pierise intr-un atac al piratilor; totul fiind in zadar, se hotaraste sa-si intemeieze un echipaj care sa-l insoteasca in temerara incercare de a atinge Tara de Foc - visul necurmat al lui si al prietenului sau. Corabia pe care o vor repara va fi chiar cea pierduta, "Speranta". Acest nume il caracterizeaza in fapt pe Anton Lupan.

Pierre Vaillant ramane "obsesia" vietii lui; astfel, orice port in care soseste, orice om care discuta despre pirati si orice vas trecut pe lista naufragiatelor constituie mereu un punct de "atractie" si real interes. De fiecare data gaseste noi resurse, multa rabdare, o noua tactica in abordarea interlocutorului, si toate acestea pentru a gasi un semn despre prietenul sau. Pentru el renunta la orice plan, oricat de important ar fi fost, schimba directia de deplasare si anuleaza chiar contractele de livrare a marfii. Prietenia ramane o marca esentiala a personalitatii eroului.

Fin psiholog si bun cunoscator al temperamentelor umane, el isi alege oamenii - ce pe parcurs vor deveni adevarati stalpi de sustinere ai expeditiei si chiar ai vietii - prin intermediul unor intrebari dezinvolte, "teste" de sinceritate, aspect fizic, dar si indeletniciri, astfel incat, pana la urma, nici unul nu va fi dezamagit de celalalt, cei opt formand un tot unitar.

Caracterizat de experienta de viata - pe care si-o cucereste cu greu - si de sete de stiinta, de practica si devotament, respect si bun-simt, el va sti cand sa fie dur si cand intelegator, toti vazand in el atat un capitan hotarat si ferm in decizii, cat si un prieten la nevoie; postura de capitan de vas nu i-a alterat niciodata simtul onoarei si al demnitatii, pentru el totdeauna contand mai mult relatiile cu oamenii.
Nu intelege de ce Gherasim se tocmeste pentru fiecare para, desi se lasa pe mana lui pana la urma; isi da seama de ce Ismail rade cu un ochi si cu altul plange cand se apropie de Istambul, la fel cum ii intelege curiozitatea si naivitatea lui Mihu; devine punctul de sprijin si axul central in jurul caruia se organizeaza intreaga lume a adolescentului. El il initiaza cu rabdare si simt pedagogic in tainele navigatiei, ale algebrei si astronomiei, explicandu-i ce este o busola, cum se utilizeaza, ce este vantul travers sau o stea cazatoare, prefigurandu-i destinul. Atat pentru Mihu, cat si pentru ceilalti, cauta si gaseste raspuns la orice intrebare.

Adnana este cea care completeaza si cea din urma latura - necompletata - a personajului. intruchipare a binelui, Lupan o salveaza din mainile lui Huseim, luand-o in echipaj. De la inceput il fascineaza bratele albe si umerii ei rotunzi, apreciindu-i fiecare trasatura; pe parcurs gaseste in ea un punct de sprijin, ii incredinteaza carma goeletei si ii respecta personalitatea. Toate aventurile pe mare, uraganul. Africa, Brazilia, Uruguaiul si luptele cu alcalufii, nu fac altceva decat sa-i ajute pe cei doi sa se cunoasca mai bine, pentru ca mai tarziu, Anton sa-si marturiseasca sentimentele si chiar s-o ceara in casatorie: "— Pentru ca mie unul, stii, imi esti draga, Adnana! () Raspunde-mi, Adnana! Sa zicem ca nu m-ar pandi nici o primejdie. Vrei sa te mariti cu mine? Primesti sa-ti fiu barbat?"

Si numele ii defineste, conform unei uzante obisnuite in caracterizarea personajului, existenta, viata: darz, ambitios si puternic precum un lup, Anton este inima si forta echipajului.

GHERASIM


Si figura neinfricatului carmaci este tipica genului de literatura pe care o promoveaza romanul, adica cea destinata copiilor si tinerilor. Ca si capitanul, este un personaj exemplar. Mana dreapta a lui Anton Lupan, Gherasim este construit asadar pe masura capitanului; fara el, acesta nu s-ar fi descurcat in furia Mediteranei sau a Atlanticului. Astfel, o buna sintagma ce-l mai poate defini este " carmaci intelept", insa la ea se mai poate adauga si "contrabandist" sau chiar "'neam de cotcar" .

Primul portret al personajului il obtinem in mod direct, atunci cand intra in atentia lui Anton Lupan: "Era un om inalt, mai-mai sa-l ajunga pe Ieremia, insa nu ciolanos ca el, ci bine cladit, cu umerii largi, parca legat in fier de sus pana jos, un om pe care la nevoie sa te poti bizui. Ochii negri, isteti, dar uneori acoperiti de un val trist, mustata incaruntita usor, groasa si indesata ca burta vrabioiului satul, barbia rotunda, taiata in cremene si grumazul vanjos ii dadeau o infatisare darza, in masura sa tina departe pe oricine ar fi vrut sa se apropie de el cu gand rau."

Aceasta detaliata prezentare prinde si mai bine contur pe parcurs, cand il vedem pe Gherasim autoritar si plin de siguranta, toate acestea izvorand dintr-o bogata experienta de viata, culeasa pe vastele mari. Neam de cotcar fiind, stie sa-si impuna punctul de vedere fata de cei cu bani, cunoaste arta negotului si astfel il "pacaleste" pe Leonida Velisaratos, caruia ii pretinde o mare suma de icosari in schimbul unui transport de cherestea pana la Pireu. In negocierea purtata cu acesta se dovedeste, aparent, un bun cunoscator al psihologiei umane, exploatand fiecare punct slab al "adversarului"; nu cedeaza, ba chiar mareste suma, din diverse motive, de la un moment la altul; nu se lasa impresionat de lacrimi si vaicareli si, in final, cand se considera invingator, nu mica ii este surprinderea sa constate ca putea cere si mai mult. Dar si de aici descurcaretul Gherasim mai invata cate ceva.

Rasucindu-si falos mustatile — tic in functie de care avea sa-l recunoasca Adnana —, participa cu mult tact la povestirile membrilor echipajului, stiind cand sa fie comic si cand serios, manuind astfel foarte bine arta disimulatiei, atat in noua familie, cat si cu cei straini.
Cind dorul ii cuprindea fiinta, nostalgia si amintirile il purtau cu gandul "la copii, la nevasta si la caprele afurisite care nu voiau sa manance iarba uscata". Familist convins, nu-l poate intelege, din acest punct de vedere, pe Haralamb, precum nu poate fi de acord cu zbuciumul sentimental al lui Ismail.

Suflet bun, darnic si prietenos, nu poate accepta sa piarda tot aurul adunat pe taramul alcalufilor, si asta nu neaparat pentru el, cat pentru prietenii sai: "- Aur este (). Mi-arfifost scarba sa pun mana pe el, dar atunci, noaptea, am crezut ca Ismail se prapadeste, si-am zis sa fac ceva pentru nevestele lui," Gandindu-se apoi ca-l vor certa, supus si rabdator, asteapta hotararea lui Anton Lupan: "Acum, domnule, om face cum zici dumneata. Daca socotesti ca nu-i murdar"

isi cunoaste propriile forte, stie cand poate invinge marea, dar si cand trebuie sa se retraga din fata ei. La fel de mult stie cand sa-si contrazica superiorul si cand sa taca, punandu-si foarte bine in valoare calitatile de bun carmaci si prieten devotat.De altfel aceasta e si imaginea care ramane in sufletul si inima cititorului - Gherasim este un neinfricat lup al marilor, darz si hotarat. Pe parcursul celor peste sapte sute de pagini ale romanului - sau pe parcursul a trei ani, cat a durat expeditia -, spatosul Gherasim nu s-a schimbat deloc.

Adnana - caracterizarea personajului



Singura prezenta feminina in echipajul goeletei este Adnana, o siri-anca de optsprezece ani rapita de Huseim, un arab. Acesta o batea mereu si, prin acte false, si-o declarase sora. Parintii ei erau din EI-Mina, un orasel de pe coasta Siriei, de unde, cand fetita implinise zece ani, aveau sa plece spre Marsilia. Insa, in timpul calatoriei, vasul a luat foc si doar ea s-a mai salvat. Bucuria ei a fost de scurta durata caci, ajunsa pe uscat, a fost luata cu forta de acest "frate", care-i va presara copilaria cu batai, cu cearta si scandaluri.

Salvata de capitanul Anton Lupan, viata ei se schimba radical, ajungand sa cunoasca linistea si increderea in sine. Prima caracterizare i-o face acesta in fata Iui Ismail, considerand-o "fata de isprava"; "atunci ii vedea bratele, arse de soare, miscandu-se cu gratia zeitelor de pe frize, si se gandea ca poate bratele ei pretuiau mai mult decat toate nazuintele lui, pentru care pornise sa vanture lumea. Ele infatisau farmecul, blandetea si caldura vietir. Aceasta bunatate si gingasie ii provocau lui Mihu naduseli si imbujorari, Iui Anton, adevarate vise, iar lui Negrila, sentimentul ca trebuie s-o apere: "Cat era ziua de mare, cainele nu facea decat sa urmareasca miscarile Adnanei, iar seara, cand ea se intindea in hamacul ei, la pupa, el se ghemuia tacut alaturi, cu ochii vii si urechi/e ciulite."

In anii de robie dusese o viata amara si nu auzise o data din gura cuiva o vorba buna. Acum, cand putea sa se plimbe libera, sa cante, sa se zbenguie, ar fi vrut sa le fie utila celor din echipaj si sa n-o accepte doar din mila; de aceea, cere de lucru pentru a-si plati hrana si imbracamintea; foarte greu i se incredinteaza cate o sarcina, toti dorind sa nu-i mai chinuie viata si acum.

Caracterizata mai mult indirect decat direct, Adnana reprezinta puritatea si frumusetea de care ducea lipsa (dar care, in acelasi timp, caracterizeaza) intregul echipaj; toti o respecta, toti o admira, fiecare in parte isi imagineaza restul vietii langa ea si, pana Ia urma, toti o asociaza imaginii capitanului Anton Lupan: "Slava domnului! striga Haralamb. Ma gandeam s-o cer eu, daca n-o luai dumneata. Ce naiba, trebuia sa-i gasim un barbat."

Uneori vorbareata, alteori misterioasa, este totusi o fire imprevizibila; desi gandeste matur si ia decizii bune, uneori e zburdalnica, imbinand intr-un mod aparte naivitatea cu feminitatea sau darzenia cu copilaria. Dincolo de intentia auctoriala, Adnana devine un summum al persoalitatii echipajului. Ea' se regaseste in fiecare dintre matrozii goeletei
"Speranta", asa cum fiecare se regaseste, mai mult sau mai putin, in
iecare. Normal, urmand conventiile discursului naratorial specifice unui
asemenea gen de scriitura, Adnana, cu blandetea si gingasia ei, se va
Integra echipajului; desigur, "isi dovedise de mult puterea si vitejia; de
miica infruntase viata, trecand prin primejdiile cele mai mari, de mult
putea fi socotita barbat, desi pastra in suflet gingasii pe care nu le
cunostea oricine din echipa/'.

Experienta ei de viata este, in consecinta, totala. I se incredinteaza
chiar carma corabiei, postura in care - normal - se descurca de minune,
atragand aprecierile capitanului: "— Adnana, iti multumesc pentru tot ce-ai
facut! Te-ai aratat curajoasa si priceputa si-ti cer iertare ca am asteptat
prea mult pana sa-ti incredintez carma"

Atasata de toti, atenta cu fiecare in parte, grijulie si devotata, sare in ajutorul tuturora; sta la capul lui Ismail (bolnav) cu saptamanile, ii spala pansamentele, il trateaza si ingrijeste cu multa atentie.

In aceasta mare liniste si armonie, singurul lucru ce o mai poate speria, facand-o sa tresara, este Stambulul; dar, in acelasi timp, ii vine in minte curajul echipajului - care trebuie sa fie si al ei - si se linisteste.
Din primele clipe il admira pe Anton Lupan, il respecta si-l asculta. Cand i se propune sa plece cu alt vas spre Marsilia, pentru ca "Speranta" va avea un traseu ocolitor, sufera profund; convinsa fiind ca echipajul se dispenseaza de ea.

Finalul romanului, in care Adnana ramane alaturi de echipaj si mai ales alaturi de Anton Lupan, corespunde intru totul intentiei auctoriale. Personalitatea ei este, deasupra conventiei impuse de literatura de gen, fascinanta. Si ramane in memoria / imaginatia cititorului.

Haralamb



Urmand acelasi tipar in construirea personajului - un complet portret fizic prezentat direct la inceputul romanului si apoi unul moral, indirect, pe tot parcursul operei - Radu Tudoran procedeaza la fel si cu vestitul Haralamb de la Sulina; membru al echipajului corabiei "Speranta", el este cel care povesteste in 1925 intamplarile care au inceput de fapt in 1881.
Naratorul ni-l prezinta pe varul lui Ieremia, de profesie marangoz si fierar, ca pe un fustangiu ispitit mereu de basmalute, insa harnic din cale afara. Odata vazut de Anton Lupan, acesta ii propune sa ramana cu ei, caci "muncea cat trei. de parca oboseala nu se lipea de et "Era un flacau de vreo douazeci si cinci de ani. nu prea inalt, dar nici scund, cu umerii largi, cu trupul subtire si mladiu, calcand apasat si totusi usor. ca jivinele sprintene din paduri, cu obrazul prelung, cu gura rosie ca marul calugaresc cand s-a parguit, cu parul negru, numai inele si carlionti rasuciti. () Nasul lui Haralamb, cu narile subtiri, frematand cum freamata frunza plopului batuta de vant, era in asa chip daltuit, in asa fel se intregea linia lui cu linia fruntii, iar varful, atat de gingas, si in acelasi timp atat de hotarat se arcuia umbrind buza de sus, incat femeile cand se uitau la el simteau ca-si pierd credinta si in barbatul lor, si-n diavol, si-n Dumnezeu. () Ochii lui Haralamb, verzi aurii, aveau in ei cata lumina varsa soarele de pranz in april." Chiar si capitanul afirma la vederea lui: "«Ce mai flacau!», privindu-l uluit si fermecat de lumina ochilor lui."

Desi avea ades preocupari total opuse marinei, desi nu se dadea in vant dupa calatorii, isi ia in serios rolul de ajutor de carmaci alaturi de Gherasim, dorindu-se util celorlalti. indemanarea si harnicia, devotamentul si naivitatea il determina pe Anton Lupan sa-l considere potrivit si util echipajului sau.

Pentru varul Ieremia, Haralamb era un "zanatic", "desirat si ciolanos ca mine", dar care "pacat ca n-are minte in cap!"; lipsit de inclinatii practice, el se simtea mereu atras de partea femeiasca precum pilitura de fier in preajma magnetului; ochii ii luceau dintr-o data, mintea-i pleca haihui, gatul i se lungea ca Ia barza si brusc disparea, reaparand de cele mai multe ori peste o noapte, lata si motivul pentru care a parasit-o chiar dupa nunta pe Ghiocica, fata sacagiului.

Odata devenit marinar, se straduieste sa se incadreze in regulile echipajului, schimbandu-si atat tinuta cat si comportamentul. Chiar si Gherasim avea sa constate: "Era chipes Haralamb in straiele lui de taran, dar sa-l vezi acum, cu tricoul vargat si cu boneta albastra din cap!" De cealalta parte, stradania, cumintenia si spiritul de echipa aveau sa-l determine pe vestitul carmaci sa si-l faca ajutor. Si astfel, tanarul don Juan avea sa devina om de baza in echipajul goeletei "Speranta".
in momentele de liniste si nostalgie se gandea cand la Ghiocica, mireasa abandonata, cand la vadane, cand la dulcea Laleli cea gingasa, cand la grecoaica de Ia Pireu, la cafenea si la giubeaua albastra pe care o aruncase in praful cheiului, scotand inca o data la iveala inclinatiile sale spre dragoste.

Finalul romanului ni-l dezvaluie deosebit de atasat de coechipierii sai,
nevrand sa primeasca aurul pentru deschiderea cafenelei,, caci Ismail era
cel mai oropsit; asadar, devenise un tot unita? cu ceilalti membri ai echi
pajului. Se implineste astfel, inca o data, vointa auctoriala, dictata de
apartenenta romanului la un anumit gen: Prin Haralamb, Radu Tudoran
ne ofera inca un personaj exemplar.

IEREMIA



"Ins zdrentaros, slab si desirat, un om de vreo treizeci de ani, cu o traista pe umar si o flinta ruginita sub brat, leganandu-se impreuna cu aceste poveri, nu prea stapan pe picioarele Iti?, acesta este Ieremia, barbatul care-l cunoaste pe Anton Lupan in baraca ce avea ca reclama doua versuri: "Exersati ochiul si-o mana I Pentru patria romana!".

Aici, Ieremia dovedeste tuturor cat de bine poate ochi si ii ia banii celui ce stapanea dugheana; sub aplauzele si laudele multimii, Anton Lupan hotaraste sa-i propuna colaborarea, integrarea adica in viitorul echipaj al "Sperantei". Fire sociabila, ochitorul ia in gluma intreaga conversatie, pana isi da seama de seriozitatea conlocutorului, si astfel, bunul tintas devine membrul viitorului echipaj, neformat pana atunci. Aceste trasaturi, autorul le-a detaliat, conform stilului narativ abordat in prezentarea personajelor, intr-un veritabil portret fizic: "Omul de langa el, inalt din cale-afara, sa fi zis ca-i desirat, daca n-ar fi fost destul de spatos, avea un cap cam micut pentru trupul lui. un cap de pasaroi, cu nasul ascutit, cu ochii apropiati, cand vicleni, cand glumeti, cu barbia ingusta si cu obrazul plin de tepi.

Purta un fel de cioareci hartaniti, stransi cu nojitele opincilor pana sub genunchi, dar in sus avea o haina de marinar, peticita cam peste tot, care nu se potrivea nici cu cioarecii, nici cu caciula de oaie din cap". Anterior fusese paznic la un boier peste Brates, de unde-i ramasese flinta, cea de care se simtea cu adevarat unit: "cum am dus pusca la ochi, parca m-am simtit frate cu ea".
Marangoz, ca si varul Haralamb, Ieremia stia carte cata uitase mesterul sau: "Stiu sa socotesc si sa citesc atata cat sa nu spuna lumea ca-s prosf
Devenit membru al echipajului "Speranta", se adapteaza relativ repede la viata de marinar si nu uita niciodata sa-si dovedeasca abilitatile; fire iute si saritoare, raspunde la orice chemare, demonstrand un adevarat spirit de echipa. Nu iese din vorba superiorului, chiar daca nu intelege uneori motivul pentru care trebuie sa faca asa. Mai realist decat varul Haralamb, Ieremia poseda un fin spirit de observatie acompaniat mereu de simtul umorului, toate acestea fiind incoronate de mult devotament si abilitati practice.

Nemai fiind niciodata pe mare, pentru Ieremia totul este nou, provo-candu-i uimirea in toate colturile fiintei lui; la fel se intampla si cand trece prin stramtoarea Gibraitar, unde nu poate crede ca stancile au acea forma dreapta numai ca rezultat al actiunii naturii: "- Domnule, intreba Ieremia, cu ochii cat cepele, asa a fost stanca asta de la inceput? Ai zice ca-i taiata cu ferastraul de sus pana jos () Ieremia se cruci cum se cruceau si ceilalti".

Ca si Mihu, el e dominat de intrebari si nelamuriri, caci, atat marea cat si goeleta sunt lucruri total noi; insa pusca nu i se pare noua atunci cand trebuie sa distruga ambarcatiunile felucilor de pe coastele Africii, porniti in urmarirea goeletei spre a o jefui: "Daca nu-i nimeresc, sa nu-mi mai spui Ieremia! striga, ducand la ochi vechea lui flinta." Ambitios si darz, hotarat in ceea ce-si propune sa faca, tenace, el e barbatul in care tot echipajul crede atunci cand se afla la ananghie. Astfel, caracterizat mai mult indirect decat direct, Ieremia ramane unul din stalpii echipajului, fara de care acesta si conducatorul lui nu s-ar fi descurcat.

ISMAIL



Sarea si piperul echipajului / romanului, incantarea fireasca a cititorilor, este Nail Geafer Ismail, bucatarul turc al tovarasilor sai de pe "Speranta". Surprins la varsta maturitatii, el este cel mai hazliu coechipier, atat prin limba deformata ce-o vorbeste, cat si prin peripetiile in care-si va antrena tovarasii de calatorie.

Cuvinte ca "estem", "puteam", "dam" sau un dialog de felul: "-Domnii, la busola Mecca unde veneam? / —Pai, credinciosii, cand se roaga, cum fac? / -Acasa, muftiu intrebam. Aici, de unde muftiu luam? / -Si daca nu te asezi cu fata la Mecca, nu te aude Allah? / -Nu auzeam azi, auzeam maine, eu trebuie azi auzeamP', creioneaza adevarata savoare plina de exotism, a limbajului si modului de a gandi ale personajului
Caracterizat in mod direct, portretul fizic ni-l dezvaluie ca pe un "ins de vreo patruzeci de ani, cam maruntel, dar altminteri vanjos ca orice marinar, cu capul rotund, plesuvit, cu fata galbuie, de felul ei, nu de pe urma vreunei boli. cu nasul ca un bot de ceara lipit intre ochi. iar sub nas cu o mustata zbarlita, sa fi zis ca-i suparata pe toata lumea din jur". Pana in acel moment, el cutreierase de flacau Marea Neagra, Marmaraua, Mediterana, Marea Rosie si Oceanul Indian, deci infruntase furtuni, luase parte la lupte cu pirati, scapase din naufragii, motiv pentru care era considerat "un om incercat si brav".

Omul Ismail avea doua inclinatii: sa gateasca bine si, implicit, sa-si laude mancarea, iar, pe de cealalta parte, sa picteze, prilej cu care retraia amintiri, spera si visa in acelasi timp. Preluat de pe nava "Penelopa", el este primit cu drag in echipajul "Speranta", unde avea sa gateasca fel si chip, mai putin saraigli, pe care le promisese doar cand vor ajunge pe pamant turcesc.

in clipele de liniste si pace, cand marea si goeleta ii permiteau, Ismail se gandea la cea mai tanara dintre neveste, fara sa stie ca aici gandul i se incruciseaza cu al ghiaurului care-i ridicase acelei neveste iasmacul.
Altfel, "stomacur este cel care-l defineste, pana in noaptea in care, in satul alcalufilor, goeleta le va fi atacata; ramas singur in fata piratilor, va supravietui celor trei impuscaturi; ciuruit tot, si intr-o balta de sange, va fi rasplatit prin respectul si ingrijirea celorlalti coechipieri, mai ales a Adnanei. Fire robusta si dornica de viata, rezista febrei, infectiei si chiar amputarii piciorului, revenind la viata dupa o lunga perioada de timp. Optimismul nu-i dispare nici atunci cand frumosul Haralamb ii daruieste o proteza de lemn, la care muncise cu drag mai bine de doua zile. Desi obsedat de zgomotul ce-l va urmari de acum inainte mereu, Ismail o accepta si se straduieste sa se obisnuiasca cu ea. II mai preocupa acum un singur gand: " - Piciorul am dat la rechini?
Capitanul ar fi vrut sa rada. dar isi simti ochii umeziti. Raspunse aproape in soapta, nu stia cum sa-si ascunda durerea cu care ii dadea acest raspuns. Cum sa-i vorbesti unui om viu despre o parte din trupul lui, care a murit? /- Nu, Ismaile! L-am dus la tarm si l-am ingropat /-Mulzumim!".
Acum, mai avea un singur of: sa fie lasat pe pamantul lui, pentru a nu deveni o povara; desi isi acceptase cu stoicism soarta, s-a bucurat pana la lacrimi cand capitanul i-a spus ca va ramane cu ei indiferent de situatie, ajutandu-se si indrumandu-se unii pe altii. Si, mai mult, cand toti au cedat aurul in favoarea lui, Ismail a hotarat: "- impartim egal! Luam toti. taman-taman!"

Si astfel, turcul "se naste" pentru a doua oara si porneste cu toti ceilalti in cautarea lui Pierre Vaillant.

MIHU

Cel mai mic membru al echipajului "Speranta", spre care se indreapta in mod normal afectiunea cititorului, Mihu, este un adolescent de cincisprezece - saisprezece ani, crescut intr-o familie chinuita din Muscel. El pleaca de acasa si munceste cu ziua pe ici pe colo doar pentru a putea trai - el si prietenul sau de suflet, cainele Negrila.
Trist, amarat si naiv, se multumeste cu zambetul si intelegerea cainelui, cel care-l insoteste pretutindeni; cu el isi imparte amaraciunea si disperarea, cu el vorbeste si lui i se destainuie. Ramas in preajma adultilor preocupati cu repararea corabiei, incepe sa fie tot mai atasat de acestia, sentiment care, cu timpul, va deveni reciproc. Astfel, mare i-a fost uimirea cand capitanul i-a propus sa se integreze echipajului care avea sa plece spre Tara de Foc; acum. Anton Lupan constata ca, de fapt, Mihu a fost singurul caruia ochii ii sclipira cand auzi directia de plecare: '7« ochii baiatului, negri, cu sclipiri albastrii, cum e uneori cerul in clipa cand amurgul s-a stins, desi zambitori, se citea o tristete domoala"; in sclipirile ochilor se aduna parca dintr-o data intinderile nesfarsite ale aventurii, dar si tristetea datorata familiei pe care o parasea.

Cei trei ani petrecuti pe mare transforma personajul; din copilul mic, timid si neobisnuit cu bunatatea oamenilor, devine cel mai comunicativ si mai curios: ajutor de fierar pe langa Haralamb, mus, si, in cele din urma, "candidat" la examenul de capitan de vas. Curiozitatea este trasatura sa dominanta, astfel incat el trebuie sa afle tot - poate de aceea se "lipeste" atat de bine de sufletul lui Lupan, care-l va lua mereu sub aripa sa protectoare, ii va explica, il va indruma si-l va testa.
Caracterizat mai mult indirect, Mihu este sufletul lipsit de experienta si tact, dar modest si respectuos in acelasi timp; primii fiori ai dragostei ii simte privind-o pe Adnana, a carei prezenta ii provoaca naduseli si imbu-jorari. Respectul pentru parintii din Muscel este depasit acum de cel pe care-l traieste fata de Anton Lupan, iar adevarata comunicare cu oamenii o invata acum, alaturi de Haralamb, Gherasim, Ieremia si Ismail.

Ochii sai mari si negri sunt mereu in cautarea universului - pe care-l descifreaza prin dezlegarea tainelor algebrei si astronomiei, sub indrumarea capitanului -, a necunoscutului, a marelui adevar; acum, cand cunoaste prietenia, reuseste sa comunice, sa-si aprecieze coechipierii si sa se faca apreciat.

Fire indemanatica si supusa, ascultatoare si respectuoasa, el nu iese din vorba celor mari; ba mai mult, incearca sa si inteleaga de ce acestia iau anumite hotarari. invata ce inseamna "vant travers", lest; ce sunt stelele cazatoare, ce este o busola si cum se foloseste; face cunostinta cu calculele matematice. Mandru de ceea ce descopera, Mihu nu pregeta sa le scrie alor sai si sa le explice ca acum nu mai este un simplu pazitor de oi sau cantaret din caval, ci un mus, fara a uita sa le explice ce inseamna acest cuvant.

Tanarul, care se mira de tot si invata din toate, crestea pe zi ce trece atat la propriu cat si la figurat; tricourile si pantofii nu-i mai erau buni, pantalonii intrau mereu la apa si, in acelasi timp, cunostintele il maturizau. Finalul cartii ni-l dezvaluie ca pe un matur, chiar daca acum are doar nouasprezece ani. Fara indoiala ca asupra lui s-a oprit indelung privirea plina de dragoste a autorului, si aceasta dragoste pentru viitorul capitan de corabie a transmis-o si cititorilor sai.


Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


Cauta referat
Scriitori romani