Cararea pierduta de ALAIN-FOURNIER referat






Autorul si opera sa




Alain-Fournier, pseudonimul lui Henri-Alban Foumier, s-a nascut la 30 octombrie 1886 in La Chapelle d'Angillon. Parintii erau invatatori. in 1891, familia se muta la Epineuil-le-Floriel. imprejurimile localitatii au constituit locul de geneza al Cararii pierdute, in urma hoinarelilor creatoare ale lui Alain-Fournier. Tot ele i-au inspirat si poeziile. Cu atat mai mult autorul va regreta locurile natale cand Liceul „Voi tai re" si o lugubra pensiune vor reprezenta primul sau contact cu Parisul. Dupa un esec la admiterea in Scoala Navala din Brest, va incerca la Scoala Normala Superioara. Aici il cunoaste pe viitorul sau cumnat, Jacques Riviere. ii va lega o prietenie deosebita.

Intre anii 1909 si 1912 colaboreaza la „Paris-Jour-nal". in 1913 ii apare Cararea pierduta, singurul volum antum.
Din pacate, autorul dispare la numai 28 de ani, la 2 august 1914, fiind trimis in misiune de recunoastere in regiunea Les Eparges, de unde nu se va mai intoarce si nici cadavrul nu-i va fi gasit.

Intre anii 1926 si 1928 va aparea Corespondenta cu Jacques Riviere.
Alte opere publicate postum: Colombe Blanchet (1922), Miracole (1924).
Renumele scriitorului se leaga, insa, exclusiv de romanul sau Cararea pierduta (1913), considerat o capodopera a genului.

Prezentarea textului



GENEZA ROMANULUI

Romanul Cararea pierduta („Le Grand Meaulnes") a aparut in 1913, cu un an inainte de moartea prematura a scriitorului. Tema centrala o constituie aventura iubirii. Pentru Alain-Fournier, ca si pentru eroul sau, ,femeia este o revelatie, o comuniune, o aspiratie", insa cautarea iubirii este facuta la granita dintre vis si realitate, dupa cum tanarul Alain-Fournier ii marturisea cumnatului sau, Jacques Riviere.

„Credoul meu in arta si in literatura este copilaria", spunea autorul, care a ramas in memoria cititorilor sai identificat cu Meaulnes - adolescentul perpetuu.
Pe de alta parte, la nivel simbolic, disparitia lui Meaulnes poate fi pusa in legatura cu disparitia in misiune a scriitorului aflat in recunoastere in regiunea Les Eparges, la 2 august 1914, mobilizat fiind intr-un regiment de infanterie. Viata autorului, ca si cea a eroului, sta sub semnul afirmatiei premonitorii din 1910: „Caut dragostea, dragostea ca pe ceva ametitor Lucru dupa care nimic nu mai exista. Plecarea, dupa ce am dat foc in cele patru colturi ale tarii". Finalul deschis al romanului lasa un spatiu vid, in care ni-l putem inchipui pe Meaulnes erou al unor noi aventuri imaginare.

Suportul biografic al romanului se regaseste si in posibilitatea de identificare a spatiilor aventurilor relatate: campiile din Berry si padurile din Sologne, locuri unde autorul a copilarit. Sa nu uitam si aventura sentimentala din 1905, pe Cours-la-Reine, pe care separe ca autorul a transpus-o, prin puternica sa imaginatie, in idila dintre Meaulnes si Yvonne de Galais.

O AVENTURA LA CASTEL

Actiunea romanului debuteaza cu prezentarea cladirii institutului de invatamant „Cursul Superior", din Sainte-Agathe, unde Francois Seurel, personajul-narator, in varsta de 15 ani, fiul proprietarului, il va cunoaste pe ciudatul Augustin Meaulnes. Acesta este un lungan mai mare cu doi ani decat Francois Seurel, adus de catre mama sa pentru a invata la Sainte-Agathe. De acum incolo, existenta lui Francois va fi profund marcata de personalitatea lui Augustin Meaulnes, poreclit de catre baietii din scoala "Lunganul". La foarte scurt timp dupa sosire, Meaulnes devine liderul baietilor care studiau la Sainte-Agathe si, mai ales, el devine un model pentru timidul si linistitul Francois.
Cu cateva zile inaintea Craciunului, la familia Seurel urmau sa soseasca (la fel ca in fiecare an) bunicii lui Francois. Pentru a-i aduce de la gara cu o caruta nu este ales Meaulnes, asa cum se asteptau baietii, ci un altul. Spirit aventuros, matur in raport cu ceilalti, Meaulnes nu suporta infrangerea si se hotaraste sa ia o caruta si sa plece singur la gara pentru a-i aduce pe bunicii lui Francois. Acesta este momentul in care se declanseaza intriga romanului.

Meaulnes traieste o aventura, la frontiera dintre vis si realitate, care-i schimba complet atitudinea. Baiatul se indeparteaza de ceilalti colegi, singurul apropiat ramanandu-i Francois, care intelege ca purtarea agitata a prietenului sau, dorinta de a repeta aventura plecarii^ sunt legate de aparitia unei fete in viata lui Meaulnes. intr-o zi, Meaulnes se hotaraste sa-i povesteasca lui Frantois ce s-a intamplat.

Asa afla Francois ca prietenul sau, necunoscand drumul catre gara, o luase in alta directie. Dupa multe peripetii, cand se innoptase deja, Meaulnes ajunge cu caruta si cu iapa obosita la o casa. Nu are insa parte de odihna, deoarece iapa fuge in toiul noptii si baiatul se duce dupa ea. in cele din urma ajunge la un castel vechi, ciudat. Acolo, Meaulnes participa la o sarbatoare stranie, unde se aflau - mascati — copii si adulti deopotriva. Sarbatoarea era data de catre proprietarul domeniului, domnul de Galais, pentru fiul sau, Frantz de Galais, care urma sa soseasca impreuna cu logodnica sa la castel si sa celebreze nunta. Invitatii, printre care si Meaulnes, pleaca intr-o excursie cu vaporasul pe raul care curgea pe domeniul domnului de Galais. Cu aceasta ocazie, Meaulnes o cunoaste pe fermecatoarea fiica a domnului de Galais, blonda Yvonne. Atractia este reciproca si fulgeratoare, dar fata se indeparteaza de el, se pierde in agitatia camavalesca si Meaulnes nici nu o mai poate revedea, deoarece serbarea se termina brusc: lui Frantz de Galais nu-i venise logodnica. Aceasta - o fala saraca - se hotarase in ultimul moment sa rupa logodna.

Ciudateniile lui Meaulnes

Cand totul parea sa fi
luat sfarsit, cand Meaulnes - intors in Sainte-Agathe - parca uitase „Tara Pierduta", se intampla ceva straniu: apare un personaj care se dovedeste a fi chiar Frantz de Galais, logodnicul parasit. Intre el, Francois si Meaulnes se leaga o stransa prietenie. Meaulnes ii promite lui Frantz sa-i regaseasca logodnica plecata la Paris. In acelasi timp, el afla ca frumoasa Yvonne de Galais este si ea tot acolo. indragostit, Meaulnes pleaca la Paris, de unde ii scrie lui Francois, marturisindu-i cu amaraciune ca nu si-a regasit iubirea. Francois ramane profund marcat de starea sufleteasca a prietenului sau pe care il admira enorm. Din intamplare, afla ca Yvonne nu este la Paris, ca nu s-a maritat, ca traieste tot pe domeniul tatalui ei si ca este foarte saraca, deoarece fratele ei, Frantz, cu excentricele sale idei, l-a ruinat pe domnul de Galais.
Fericit ca isi poate ajuta prietenul, Francois il cauta, vrand sa-l aduca in fata Yvonnei care nu-l uitase niciodata. Spre uimirea lui Francois, Meaulnes nu se arata bucuros de aceasta neasteptata revedere. il urmeaza totusi pe Francois, o revede pe Yvonne, eu care va petrece noaptea nuntii, pentru a o parasi imediat, raspunzand chemarii tainice a fratelui Yvonnei. Alaturi de Yvonne, credincios prieten ramane Francois, care nu-l poate intelege pe Meaulnes. Yvonne devine mama, naste o fetita si imediat dupa nastere moare. De domeniu si de fetita se ocupa in continuare Francois, devenit profesor intr-un sat apropiat. Nu-si poate explica de ce Meaulnes a plecat de langa Yvonne, dragostea vietii lui, si cauta raspunsul acestei enigme in vechiul castel in care Yvonne traise, ca sotie, o singura zi cu Meaulnes. intr-un pod al castelului, Francois gaseste un caiet vechi de teza al lui Meaulnes. Caietul contine pagini de jurnal carc-i dezleaga lui Francois secretul.

DEZNODAMANTUL

Pe cand se afla la Paris, cautand-o pe Yvonne, Meaulnes o cunoaste pe fosta logodnica a lui Frantz. Fara sa stie cine e, crezand ca a pierdut-o pe Yvonne, Meaulnes traieste cu logodnica lui Frantz, fara a fi casatorit cu ea. Fata ii spune cine a fost logodnicul ei si, disperat, Meaulnes o acuza ca a distrus viata lui Frantz, bunul sau prieten. Fata pleaca amenintandu-l ca va ajunge o femeie usoara.

Cuprins de remuscari, Meaulnes se hotaraste sa plece dupa ea, dar apare Francois, care-i da vestea ca Yvonne se afla la castel. Meaulnes alege calea iubirii, insa, in noaptea in care aude chemarea prietenului sau, Frantz, el o paraseste pe Yvonne, jurand sa revina dupa ce-i va fi adus pe Frantz si pe logodnica sa la domeniul familiei de Galais.





Intoarcerea este tardiva: Yvonne murise. Dar Meaulnes isi cunoaste fiica si Francois va intelege ca si aceasta bucurie ii va fi luata de catre aventurosul sau prieten. „Marele Meaulnes" dispare, impreuna cu fiica, nemaiauzindu-se nimic despre el.

Roman al cautarii („questa"). Cararea pierduta este si un roman al aventurii in sensul atractiei catre noi miraje, o data depasite cele vechi. Din aceasta perspectiva, se poate vorbi de un roman care reitereaza acele "leys d'amors" ale trubadurilor, obiectul iubirii fiind o „donna", o „doamna a gandurilor", nu o femeie tangibila. O data cucerita aceasta idealitate feminina, ea nu mai prezinta importanta si trubadurul porneste intr-o noua aventura a cunoasterii prin iubire platonica.
Spatiul in care se petrec tribulatiile eroului din acest roman este natura, dar vazuta ca „tara a descoperirii", taram aflat la granita dintre vis si real. in cazul de fata, visul recreeaza natura si astfel ajungem la cunoscutul paradox, conform caruia natura imita arta. Acest lucru se petrece „iubind si respectand" obiectul cunoasterii.

Titlul metafora propune multiple grile de lectura. Cararea pierduta este si un roman al adolescentei, varsta a marilor transformari interioare.
Pledoarie pentru iubirea vazuta ca experienta initiatica, pentru prietenie ca valoare umana fundamentala, dar si pentru curajul aventurii. Cararea pierduta propune o excelenta „aventura" a lecturii, prin ritmul alert al relatarii la persoana I, prin constructia tusata a personajelor, prin pendularea povestirii intre vis si realitate si prin provocarea cititorului la descifrarea unei scriituri de tip „trobar clus" modern, ilimitat simbolica prin finalul deschis.

„O BATAIE NEASTEPTATA IN GEAM"
(fragment din roman)


„A patra zi a fost una dintre cele mai friguroase zile din iarna aceea. Dis-de-di-mineata. primii sositi in curte se incalzeau dandu-se pe gheata, langa fantana. Asteptau sa se faca focul ca sa dea navala in clasa.
Cativa pandeau din dosul portii mari sosirea baietilor din sat. Veneau cu privirile inca aiurite, caci pana la scoala strabateau privelisti incarcate de chiciura, vedeau elestee inghetate, cranguri prin care trec iepurii ca sageata Era in camasile lor un miros de fan si de grajd, care facea aerul mai greu in clasa, cand se inghesuiau pe langa soba incinsa. In dimineata aceea, unul dintre ei adusese intr-un cosulet o veverita degerata, gasita in drum. Si mi-aduc aminte ca. desi intepenita, incerca s-o agate cu ghearele de un stalp al pavilionului.

Apoi cursul apasator de iarna incepu
O bataie neasteptata in geam ne/acu pe toti sa ridicam capetele. In fata usii. cu capul sus si parca orbit. il zariram pe Meaulnes. scuturandu-si chiciura de pe bluza, inainte de a intra.

Cei doi baieti din banca de langa usa se repezira sa deschida; un fel de consfatuire, pe care noi n-o auziram, avu loc afara si, in sfarsit, fugarul se hotari sa intre in clasa.
Boarea de aer proaspat ce patrunsese din curtea pustie, firele de paie de pe hainele lui Meaulnes si mai ales aerul lui de drumet obosit, infometat, dar transfigurat, toate acestea desteptara in noi o senzatie de ciuda/a placere si de curiozitate.
In timp ce domnul Seurel, care tocmai se pregatea sa ne dicteze, cobora cele doua trepte ale catedrei, Meaulnes se indrepta spre el, agresiv, mi amintesc ce frumos imi parea in clipa aceea marele meu prieten, cu tot aspectul lui istovit si cu ochii inrositi din pricina noptilor petrecute sub cerul liber si, desigur, nedormite.
Inainta pana la catedra si spuse cu tonul sigur al cuiva care aduce o veste:
- M-am intors, domnule!
- Vad, raspunse domnul Seurel, masurandu-l cu privirea cercetatoare. Treci la locul dumitale!
Baiatul se intoarse spre noi, curbandu-si putin spatele, zambind batjocoritor, cum fac elevii mari, nesupusi, cand sunt pedepsiti si, prinzandu-se cu o mana de capatul pupitrului, se lasa sa lunece in banca.

- Pana ce termina de scris camarazii dumitale - toate capetele se intoarsera atunci spre Meaulnes -, vei lua cartea pe care ti-o voi indica eu, spuse profesorul.
Si cursul incepu din nou, ca mai inainte. Din cand in cand, Meaulnes se intorcea spre mine; apoi privea pe fereastra gradina incremenita, alba, pufoasa, si campul pustiu pe care se lasa din cand in cand cate un corb" ()


INFRUNTAREA
(fragment din roman)


,Jn clasa care mirosea a castane coapte si a cidru, nu erau decat doi elevi «de serviciu» care dadeau bancile in laturi. Asteptand sa sune de intrare, ma incalzeam langa soba, in timp ce Augustin Meaulnes scotocea in catedra profesorului si prin pupitre. Descoperi curand un mic atlas, pe care incepu sa-l cerceteze cu pasiune, stand in picioare pe estrada, cu coatele pe catedra si capul in maini.
Voiam sa ma apropii de el; i-as fi pus mana pe umeri si, fireste, am fi urmarit impreuna, dupa harta, drumul pe care il facuse, cand, deodata, usa dinspre clasa cea mica se deschise larg, imbrancita puternic, si Jasmin Delouche, urmat de un baiat din targ si de alti trei din sat, aparura cu un strigat de izbanda. Desigur vreo fereastra de la clasa mica nu fusese bine inchisa: o impinsesera si intrasera pe acolo.
Jasmin Delouche, desi destul de scund, era unul dintre cei mai varstnici baieti din Cursul Superior. II invidia foarte mult pe Meaulnes, dar se dadea drept prietenul lui. inainte de a veni Augustin, el, Jasmin, era cocosul clasei. Avea fata palida, cam searbada, si parul pomadat. Fiu unic al vaduvei Delouche, hangita, ii placea sa pozeze in barbat, repetand cu ifose tot ce auzea ca spun jucatorii de biliard si consumatorii de vermut.
La intrarea lui, Meaulnes ridica repede capul, incrunta sprancenele si le striga baietilor, care se imbulzeau spre soba, impingandu-se unul pe altul:
- Vasazica, nu poti avea liniste aici niciun moment!
- Daca nu-ti place, de ce n-ai ramas unde ai fost? raspunse, fara sa ridice capul, Jasmin Delouche, care simtea ca baietii sunt de partea lui.

Cred ca Augustin se gasea in starea aceea de oboseala, cand mania te cuprinde si creste in tine fara s-o poti infrana.
- Tu, zise el palind, indreptandu-se si inchizandu-si cartea, tu sa iesi afara imediat!
Celalalt ranji:
- Oleo! Fiindca ai sters-o trei zile, te crezi acum stapan? Si facandu-ipartasi la cearta si pe ceilalti, continua:
- Nu esti tu ala care sa ne dea pe noi afara, stii!
Dar Meaulnes il si inhatase. La inceput fu doar o imbranceala: manecile bluzelor paraira si se descusura. Dintre toti cei intrati cu Jasmin, se amesteca in cearta doar un baiat de la [ara, unul Martin.
- Da-i drumul! zise el cu narile umflate si scuturandu-si capul ca un berbec. Dar dintr-un branci zdravan, Meaulnes il zvarli tocmai in mijlocul clasei, unde
se poticni cu bratele in laturi; apoi, cu o mana insfacandu-l de ceafa pe Delouche, cu cealalta deschizand usa, incerca sa-i faca vant afara. Jasmin se agata de mese si-si tarata picioarele, scrijelind lespezile cu potcoavele de la ghete, in timp ce Martin, recapatandu-si echilibrul, se intorcea cu pasi masurati, cu capul inainte, furios. Meaulnes ii dadu drumul lui Delouche, ca sa se ia la tranta cu acest neghiob, caruia cred ca i s-ar fi infundat daca usa de la apartament nu s-ar fi deschis pe neasteptate.
Domnul Seurel aparu, cu capul intors spre bucatarie, sfarsind, inainte de a intra in clasa, o convorbire cu cineva Bataia se opri ca prin farmec. Unii se dadura deoparte, langa soba. cu capetele plecate, evitand, pana la urma, orice amestec.

Meaulnes se aseza la locul lui. cu manecile descusute din umeri; iar Jasmin. rosu ca racul, mai striga de cateva ori. pana se auzi bataia liniei in masa. anuntand inceperea orei:
- Nu-i mai intra nimeni in voie. acum. Face pe smecherul. Poate isi inchipuie ca noi nu stim unde a fost!
- Dobitocul! Parca eu stiu? raspunse Meaulnes, in linistea aproape desavarsita. Apoi, ridicand din umeri, isi lasa capul in maini si se apuca sa-si invete lectiile."



BIBLIOGRAFIE

Alain-Fournier - Cararea pierduta, in romaneste de Domnita Gherghinescu-Vania, E.L.U., Bucuresti, 1967; Bercescu, Sorina - Istoria literaturii franceze, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970; Bratu, Savin - Ipoteze si ipostaze, Ed. Minerva, Bucuresti, 1973; Saulnier, V.-L. - Literatura franceza, voi. I-II, Ed. Albatros, Bucuresti, 1973.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani